Noi 182011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

No, hai că am plecat din San Sebastian. Mamă ce am mai fii stat, măcar vreo 2 zile dar asta e, am zis că ultimele oraşe din turul nostru de 5.000 KM sunt mai aproape de Milano aşa că mai putem reveni. Demarăm deci în trombă spre Lyon dar, normal ca odată intraţi în Franţa, demararea nu ţine mai mult de 25 de km, exact până la graniţă, unde, din nou BOUCHON!! Cred că toată zona de pe lângă plajele din Franţa este un mare buşon. Ca de obicei, buşonul apare din 30 în 50 de km când, de fiecare dată, trebuia să mai scoatem din buzunar câte 7- 10 Eur. Nu îţi spun că până la Bourdeaux, 210 km pe autostradă, i-am făcut în 5 ore. Incredibil! Si trebuie să-ţi mai povestesc ceva pentru ca aşa ceva nu ni s-a mai întâmplat niciunde în lume:

 

La un moment dat am ieşit de pe autostrada că şi aşa mai mult stăteam decât mergeam. Normal că în scurt timp am constatat că a fost cea mai mare greşeală pentru că în localitate era de 10 ori mai rău. Şi mergem, mergem timp de o oră prin localitate, socializând cu ceilalţi participanţi la trafic şi căutând şi noi o toaletă. Nimic băi, nimic nimic. Am oprit şi la Peco să bag motorină, chiar dacă aveam şi primim acelaşi răspuns: no toilette! Oprim la o cofetărie să luam ceva : no toilette! Am încercat la 4 magazine/restaurante etc.. Nimic măi.. Nimic!

La un moment dat apare un indicator cu un centru comercial. Ajungem rapid dar eu deja nu îmi mai simţeam picioarele… Nu ştiam dacă mă plouase, că ploua cu găleata în timpul ăsta, sau mă “udasem” singur. Intrăm într-o farmacie şi întreb, cu franceza mea ruginită, unde este o toaletă în centrul ăsta comercial? Răspuns: No toilette!  Nu, nu, nu… Aşa ceva nu se poate şi am izbucnit: C’est ne pas possible! En tout la France No toilet!?!Trois cent km e No toilet! C’est ne pas possible! Mademoiselle, je „mă chiş” pe mine! Compris!?!

Se pare că a compris şi ne-a lăsat acolo în farmacie să nu trebuiască sa facă curat după noi! 🙂

 

 
 
 

În sfârşit, începe cât de cât să se mai mişte ceva, dar în continuare plouă cu găleata şi mergând uşor uşor pe autostrăzile ăstea înguste şi fără banda de urgenţă, unde plăteşti la fiecare pas cam 10 Eur pe suta de kilometri, cu chiu cu vai reuşim să ajungem pe la un 2 noaptea în hotelul nostru de pe malul Ronului. Mamăă nu vedeam nici să parchez de somn. Iţi vine să crezi că în drumul nostru, pe 26 August temperatura a ajuns la 9 grade?!? Nici nouă.. Dar ţi-am pus o poză să te convingi. Poate am fost noi ghinioniști de am prins tot balamucul acesta.. nu ştiu. Tu când ai fost a fost ok? Uite în ce condiții am condus până aici:

 

 
 
….. a doua zi
 

Ne trezim până la urmă şi vedem şi noi cum arată camera. E faină, cu saună şi masaj chiar la noi pe palier, dar cine are timp… Ţi-am zis că facem 100 de metri garduri zilele astea ca să ne întoarcem acasă. Totuşi nu putem să nu vizităm al treilea oraş ca mărime din Franţa, aşa că achiziţionăm rapid o hartă şi pornim să explorăm oraşul oprindu-ne, cum era firesc, pe peninsula dintre Ron si Saon, chiar în piaţa Bellecour. (te rog să citeşti în gând numele da?). Profităm de micul popas şi facem şi câteva poze bisericii Sant Martin şi bineînţeles ne oprim să…. Mâncăm… normal! Eu nu mă complic şi cer omlette jambon-fromage pe când Diana ia o ciorbă cu varză şi o chestie specifică, les quenelles (un fel de “gogoloaie” de carne).

 

 
 
 
 
 

 


Ca să digeri bine, îţi recomand să faci cum am făcut noi şi să urci pe jos până la Biserica Notre Dame de Fourviere. O să mă înjuri după aceea dar e mişto să-ţi iasă limba de un cot, mai ales când greşeşti străzile. Până ajungi la biserica te poţi opri la nişte ruine romane, care din păcate nu mai ştiu cum se numesc (parca muzeul galo-roman) unde faci pentru prima dată cunoștința cu panorama Lyonului.

 
 
 
 
 

E foarte interesantă biserica asta. Nu ti-o descriu că poţi să citeşti aici dacă te interesează. Ce ne-a impresionat foarte mult a fost faptul că, din nou, ca în Zaragoza, şi biserica asta era împărţită pe două nivele, cu două altare, doua săli de rugăciune, etc. Nu am înţeles bine de ce.. poate pentru că erau două stiluri diferite! Nu ştiu…

 O altă chestie care merită tot efortul de a urca până aici (chiar dacă la coborâre am constatat că era un funicular până sus) este panorama pe care ţi-o oferă Colina Fourviere. Ca să te conving iţi pun câteva poze şi un filmuleţ.

 

 
 
 
 

 

  
 
 
 
 
 
 
 

Măi, am mai fi stat noi sa mai admirăm peisajul, să ne mai holbăm la zgârie norul Credit Lyonnais, să vedem parcul Tete d’Or, Teatrul Roman, Crucea Roşie şi alte edificii interesante dar acum trebuie să plecăm spre următoarea destinaţie: Geneva!

 

 

.



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Noi 152011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Măi, mai ţii minte când erai mic şi te duceai la mare? Şi odată ajuns acolo nu îţi mai venea să pleci şi începeai să chirăi şi să faci ca toate visele când se termina sejurul? Ei bine, dacă tu nu făceai aşa, află că pe noi de fiecare dată ne târau de pe plajă sau ne vrăjeau cu tot felul de chestii ca să plecăm de bună voie. Cam în condiţiile acestea am părăsit noi Lisabona, mai ales că urma să parcurgem 945km într-o zi, dar gândul că o să ajungem în unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa ne-a făcut să ne mobilizăm rapid şi să accelerăm spre San Sebastian. La plecare primim cu foarte mare plăcere cadoul de la hotelul ce ne găzduise cele 5 nopţi, şi anume nota de plată pentru micul dejun copios pe 4 zile: 25 EUR amândoi!! Incredibil!






Drumul până la Golful Biscaya este presărat cu munţi colţuroşi şi peisaj arid, tipic peninsulei iberice iar peste aceste locuri, unde timpul pare că s-a oprit, Cel de Sus a pictat un superb cer albastru presărat cu nori albi pufoşi. O minunăţie de senzaţie şi o plăcere să conduci pe o asemenea vreme, aşa de bună încât nu mai trebuia să porneşti aerul condiţionat şi să faci guturai pe esofag. Mâncăm undeva în câmp, că doar era câmp peste tot, dar la restaurant nu pe capotă la maşină da? şi ne luam o super ciorbă castelană şi apoi nişte ouă cu jambon şi cartofi la cuptor. Ce să mai, “lejereanu” să nu ne cadă greu pe drum. Am vrut să spăl şi maşina dar după ce am stat la rând 30 de minute mi-a zis ăla că spală numai camioane! Îmi venea să-l bat cu jambonul în cap. Bine că mă laşi să aştept ca prostul. Hombre estúpido!

 

 

 

 


În San Sebastian ajungem lejer pe la un 21:30, ţinând cont că am dat ceasurile înainte, şi la hotel primim o cameră la ultimul etajul cu vedere spre ocean… sau cel puţin aşa părea de la geam că era o beznă şi deja începuse să şi picure… tipic ai spune tu!  Dar nu ne sperie pe noi 3 nori aşa că plecăm să explorăm oraşul şi profităm de ocazie să mai băgăm ceva glucide. Aici, chiar pe malul oceanului este un restaurant, chiar la mijlocul plajei super chic şi cu o muzică excepţională şi ţinând cont că am prins masă fix la marginea terasei de dădea înspre ocean pot să spun că am încheiat seara într-un mod excelent bucurându-ne de luminiţele oraşului ce se reflectau în apa liniştită a Oceanului Atlantic.

 


 
Ce ziceam că e liniştit oceanul? Liniştit pe naiba că a plouat toată noaptea şi acum Atlanticul nostru este super agitat şi izbeşte tot ce prinde în cale. Momentan prinde nişte surferi chiar la mal dar reuşeşte să le smulgă doar zâmbete şi chicoteli de bucurie. În timp ce bem o cafeluţă citim şi un ghid al oraşului şi constatăm că este şi aici un funicular care ne duce acolo sus unde am întrezărit noi un turn aşa tip castel. Am luat la funiculare concediul ăsta de ne-am zăpăcit dar fiecare urcare a meritat tot “ne-efortul”.

 

 
 
 

 

           ……..  ……..  …… ……. aa ….. aa …. ştii, eu ţi-am mai descris ţie peisaje văzute de sus nu? Lasă-le naiba… ignoră tot ce am zis… wooooooowwwwww! Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte ei bine mie îmi trebuie un DEX întreg să pot să-ţi descriu plaja în formă de semicerc, cu insuliţa plină de verdeaţă din mijlocul golfului unde se loveau cu putere valurile învolburate ale oceanului Atlantic, cu sclipirea de diamant lăsată de multitudinea de iahturi prezente aici, cu superba reflexie a cerului turcoaz…. Ce să mai.. 
 
 
Nu pot să-ţi descriu pentru că rămâi efectiv fără cuvinte odată ajuns sus aşa că te las să admiri câteva minute filmuleţul de mai jos.

 

 
 

 

 
 

 

Înconjuraţi de peisajul acesta de basm pe care am încercat timid să-l descriu mai sus ne-am gândit noi să luam o mică gustare. A fost cel mai frumos prânz din viaţa noastră şi am stat aici aproape 3 ore şi nu ne mai venea să plecăm. Am analizat fiecare colţ al acestui tablou feeric şi am zâmbit la fiecare val de se izbea de ţărm lăsând o perdea de apă peste aventurierii de la marginea balustradei de protecţie.  Mâncarea a fost excelentă şi relativ ieftină pentru că restaurantul de aici de sus este gen împinge tava. Şi ca să nu comentezi că mănânc mult, uită-te bine în poză şi vezi că am mâncat broccoli da?!?

 

 
 

 

 

 

Noi trebuie să plecăm acum pentru că este aproape 15:30 şi azi avem 830 km până la Lyon. Tu poţi să mai rămâi cu câteva poze dar să ştii că nimic nu se compară cu senzaţia de acolo, cu mirosul de ocean şi cu liniştea deplină. San Sebastian este un oraş în care se merită să-ţi faci un concediu gen luna de miere, sau dacă eşti vr-un norocos şi ai ceva rude aici, că am văzut o grămadă de bătrânei simpatici în terasă la citit, poţi să vii şi să te relaxezi cu toată familia. Îţi dai seama când o să scrie copilul compunerea la şcoală: Eu am fost la bunicul la ţară la San Sebastian….
 
 
 

 

 

 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Noi 032011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...


Mmmmmmaaaaa…… M-am întins aşa vreo 20 de minute. Nu aveam nici un chef să ne dăm jos din pat. Off.. mai e un pic şi se termină concediul. Dar concediul nu se termină până nu fac o baie în ocean.. Mmmaaaaaaa….. iar mă întind şi casc. Hai băi, sus!! Hai nu te mai întinde că nu se mai vinde la metru pielea de măgar.. îmi zic eu trăgând de mine şi de Diana în acelaşi timp. Reușesc să mă ridic până la urmă cu chiu cu vai. Ia să văd în ce mă îmbrac…. Azi mergem la ocean deci mă îmbrac în albastru. Mda… Stă tricoul ăsta pe mine ca maieurile pe tractoriștii ăia burtoși. Se pare că a crescut porcul și a rămas cocina mică… Sau a intrat la apă… Noroc că aseară, după ce am mâncat am făcut un pic de shopping și mi-am luat un tricou cu toate locurile de văzut din Portugalia inscripționate pe el. Și ce bine că erau locuri multe să am ce citii că Diana nu știu ce tot făcea frate acolo în baie că îmi venea să mă urc pe pereți. Grigoresculeeee… Hai măi moșule ce tot pictezi acolo? 🙂

A dat D-zeu și și-a terminat “pictura”. Era așa în ulei că s-a dat și cu cremă de protecție. Azi se anunța o zi așa și așa, adică nici prea prea nici foarte foarte. Habar nu aveam unde să mergem. Am vedea totul și n-am mai vedea nimic. Off.. ce nasol e să fii nehotărât. Ia hai să mergem noi la acvariu, sau oceanograf sau cum s-o numi. Zice aici în ghid că e super tare și e deschis și recent. Ieri în autobuz la căscuță l-au lăudat și ăia așa că trebuie să mergem să vedem minunea. Un doi am ajuns la Turnul Vasco da Gama să ne mai scofâlcim la niște poze să lăsăm moștenire la nepoți. E fain aici, e liniște și se aud doar valurile râului cum se lovesc de pereții de ciment ai estuarului. Luam și telecabina de aici din zonă să putem admira Lisabona de sus în timp ce ne atârnam nestingheriți la vreo 20 de metri deasupra râului. Mamă ce priveliște, iar podul Vasco da Gama pe care l-am traversat în prima zi te lasă într-adevăr cu gura căscată.

    

 
 
Frumos într-adevăr dar așa cât pentru o plimbărică de dimineață. Mamăăă… Ce-i cu coada asta băi aici la acvariu? V-a găsit pe toți culturalizatul astăzi. Mamă și câți copii drăguți și simpatici care urlau cât îi țineau plămânașii lor. Încep să mă strâmb la unul d-ăsta mai îndârjit și să fac cucu-bau cu el că am văzut că pe mă-sa o durea în cot. Reușesc să-l mai îmbunez nițel, așa cât să tacă până luam noi bilete. 
Este într-adevăr foarte frumos la acvariu. Începi vizita de la etaj, din camera cu oceanul atlantic dacă mai țin bine minte și sunt tot felul de locuri unde mă băteam cu ăia mici să mă bag ca să treacă peștii peste noi. Ce ziceam mai înainte că a crescut porcul? A crescut destul de bine că era să rămân înțepenit într-o cămăruță d-aia și un drac de copil s-a găsit să mă ciupească de fund când mă chinuiam să ies spre deliciul Dianei! Gata.

 

 
 
 
 
Nu mai intru prin scorburi și continuăm vizita și spre celelalte oceane. De fapt în mijloc, pe 2 etaje se află un acvariu imens de 5.000 de metri cubi iar în el se varsă 4 alte bazine mai mici, fiecare cu specific diverselor zone de pe glob. Poți să vezi de la pinguini și vidre, până la șerpi și tot felul de pești și căluți de mare. Pe noi ne-au impresionat cel mai mult și mai mult vidrele și ca să înțelegi de ce, ți-am pus un mic filmuleț aici.


 

 
 
 
 
 
 
 
 
Cam într-o oră și jumătate am terminat cam tot de văzut și când am ieșit afară, surpriză! Nu, nu ploua, de ce cobești? Era un soare de numai numa’! Gata! Nu mai vizităm nimic, mergem la plajă. Metrou, hotel, schimbat, mașină, GPS setat Plaja de Adraga și duși eram! Mamă abia aștept! Sunt vreo 40 de km până acolo dar pe autostradă nici nu îi simți.  În drumul nostru vedem indicatorul Cabo da Roca și cum ți-am promis că o să-ți arăt cum se vede la capătul Europei, ne-am abătut din drum special pentru tine și sper să fii la fel de încântat ca și noi atunci când o să vezi pozele astea.



 

  

 
 
Am ajuns la plajăă, am ajuns la plajăă, uite e așa cum se vedea din satelit și nu e nici multă lume că sunt toți la masă, eeee… Hai să mergem la baie! Nu? De ce nu! Iți e foame… Și mie… Dar parcă totuși, oceanul… nu mâncăm după? … Bine acum…. Oceanul! Ia uite cum se izbește el de mal… Ce frumos! Adu’ mă odată de mâncare că intră soarele în nori! Eu vreau cel mai mare porc pe care îl ai pe aici! De fapt adu’ doar unul că îi dau si Dianei un pic! 🙂



 

 
Băi am zis UN porc, nu trei! Doamne câtă mâncare ne-a adus. S-a uitat cred la gabarit când a luat comanda. Incredibil! Am mâncat cât doi purceluși de rasă și ne grăbim să plătim să mergem la plajă. Și vine altă surpriză… Nota de plata: 17 EUR… Hai mă tu mă iei la mișto? Aici pe malul Atlanticului, toate bunătățile alea plus 5 kile de salata, 2 saci de cartofi prăjiți, o apă o cola și un pahar de vin 17 EUR?!? Incredibil.. Și era full de oameni aici.. Vedeți măi băieți Neptunari, Mamaiari, Eforisti și alte specii cum se fac afacerile? Putin de la mulți… Dar nu vă dau eu lecții de marketing acum, acum eu merg în apăăăă! Arshhh… Nu, nu ardea! Ziceai c-am intrat la copcă! Ce receee…. Și ce valuri! După ce am făcut țurțuri la… pantaloni, am ieșit și am început o ședință foto ca să avem câteva amintiri de la polul sud că așa de rece era apa. Și ușor ușor apune soarele la capătul Europei, iar razele lui mângâitoare sunt înlocuite de un vânt rece și neprietenos care ne trimite spre sobele noastre.
   
 
 
Ne întoarcem la hotel și ne schimbăm de oraș pentru o cină romantică. Și unde poți să iei o cină romantică în Lisabona dacă nu în Bairro Alto, o zonă cu o multitudine de restaurante, discoteci și baruri unde poți să te distrezi în voie. Restaurantele, cu mese afară sunt foarte fain făcute pentru că sunt în trepte și fiecare se poate bucura de panorama Lisabonei în timp ce savurează un platou de fructe de mare. Și cam asta am făcut și noi, făcând abstracție de faptul că mesele erau așezate ca la pomană și în stânga noastră erau niște nemți pe care doar Diana îi înțelegea iar în dreapta noastră unul o agăța pe una cu o engleză de baltă și niște replici de cacao, gen ză uărld hez nevăr bin dă seim sins ai mit iu! Hai să mori tu! Oricum a fost una dintre cele mai frumoase cine din concediul ăsta și ne-am simțit excelent.


Dar seara nu se termină aici! Ia să vedem noi ce mai fac băieţii ăia de cântă fain în clubul nostru preferat? Până am ajuns acolo am constatat că s-a îmbunătăţit oferta dealerilor care pe lângă haş şi mari acum au băgat şi coca.Noi refuzăm politicos pentru că nou ne place moji..to Mamăăăă şi câtal mojito-ul…. Iar pahare din ălea de un litru… numai bune să ne antreneze la dans şi să ne facă să ne simţim bine. Hai, plsss… dă-ne vreme faină mâine!

  

 
…. ultima zi întreagă în Lisabona
 
Trezirea rapid, spălat botic şi dinţi şi plecat direct spre Plaja de Adraga deoarece rugăciunile ne-au fost ascultate. Este super cald afară. Ieri eram aşa de entuziasmat de ocean că am uitat să-ţi descriu plaja. Fi atent.. închide ochii şi încearcă să îţi închipui… hmm.. dacă închizi ochii nu mai poţi să citeşti… ee.. hai descurcă-te şi închipuie-ţi aici: cobori cu maşina de undeva de sus de pe munte, pe lângă un stufăriş imens unde numai maşina ta încape, ajungi la malul oceanului unde este o parcare imensă, parchezi şi apoi mergi pe un ponton de lemn construit peste nisip. Ajungi fix în mijlocul plajei şi priveşti infinitatea oceanului, apoi te întorci spre dreapta şi observi 2 stânci picate în apă unde valurile le macină neîncetat de mii de ani. Continui să priveşti spre dreapta şi te întorci uşor spre ocean. Constaţi că eşti înconjurat de munţi din toate părţile, că eşti într-un fel de golf de nisip. Când iar ajungi cu privirea la ocean vezi că şi în partea cealaltă sunt stânci în mare. De fapt realizezi că în partea asta este Cabo da Roca şi priveşti în gol şi rămâi fără cuvinte. Cam aşa arată pe scurt Plaja de Adraga şi aşa arată într-o firavă tentativă de a mea de a o cuprinde în imagini.
 
 
Vremea este într-adevăr excepţională. Probabil că ştia că astăzi este ultima noastră zi aici şi drept urmare şi noi încercăm să profităm din plin. Oceanul este super, cu nişte valuri imense! Un pic cam rece dar numai bun. Dianaaaa.. hai să mă filmezi când mă duc să mă lupt cu valul.

 

Sparg vreo 2,3 relativ uşor şi continui să înaintez… Vine şi al patrulea şi îmi dă un cap în gură dar reuşesc să-l „sparg”. Acum e acum… privesc în depărtare. E imens… cam de 2 ori cât mine… şi vine cu viteză… pe fundal melodia din Bunul, Răul şi Urâtul (for a few dollars more)… Ne privim în ochi şi constat că e mai urât ca mine aşa că mă întorc să mă feresc. Degeaba! In secunda doi m-a pocnit după cap iar parşivul de frate-su m-a apucat de picioare şi a dat cu mine cu nasul în nisip. Nu a fost suficient! Ca să arate că el e mai tare m-a târât în timp ce eu aram cu nasul tot fundul oceanului, până la mal. Şi m-a lepădat acolo! Al naiba val! Să înţelegi mai bine cum a trişat îţi postez un filmuleţ. Dacă râzi eşti neserios! : )
 
 
 

 

Este într-adevăr deosebită plaja şi pare ruptă din filmele ălea unde îţi prezintă câte o insulă pustie şi uitată de lume. Numai în Sicilia am mai văzut o plajă aşa de frumoasă. Oricum, uitată de lume nu era pentru că după ce ne întoarcem noi de la şedinţa foto şi de wrestling constatăm că din toată plaja asta imensă şi relativ goală, fix lângă noi se aşezaseră două matahale. Zici că era Nikitta cu Piedone! Hai frate.. cât e plaja asta de mare tocmai aici v-aţi găsit.. comentez eu cu voce tare… Off!!! Mă rog… îi ignorăm şi ei pe noi cu toate că am văzut că se uitaseră un pic urât spre mine. Apoi am înţeles şi de ce… Erau români! Ups! : )

Foarte frumos! Nu am mai pleca de aici… dar mâine avem zi lungă. Trebuie să ajungem în San Sebastian, în golful Biscaya şi sunt „numai” 980 de kilometri! Un fleac, aşa că ne-am mai ciuruit, ca să citez din clasici, cu un pahar de mojito şi am plecat la somn mai repejor. 

La revedere Lisabona! Cu siguranţă o să mai revenim să-ţi explorăm frumuseţile şi să-ţi ascultăm poveştile.


Lisabona muitos beijos! Adică mulţi pupici!

 

.



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Oct 232011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Hai salut! Băi ce ai mai putut să dormi. Păi de când te aştept! Da, cu tine vorbesc! Parcă totuşi eu băusem cazanul ăla de mojito aseară şi nu tu. Hai că trebuie să plecăm să explorăm Barcel… aaa scuză-mă Lisabona! Cam ce poți să faci o zi întreagă în Lisabona? Păi depinde de tine,de ce fel de călător ești. Noi de exemplu, eu mai ales, nu prea pierdem timpul cu chestii indoor așa că preferăm să vedem cât se poate de mult peisaje, natura, arhitecturi, clădiri în locuri în care pozele pe care le faci pot cu ușurință să candideze la vr-un concurs Lonley Planet sau National Geographic.

 

Wooowww… Ce se vede de la noi de la geam! Excepțional! Ia uite:
 

 
 
Hotelul ăsta este într-adevăr fantastic! Mamăăă și să nu mai vorbim de micul dejun. Doamne cât am mai putut să mâncăm (vorbesc la plural să se împartă la doi 🙂 ). Omletă, șuncă de trei feluri, brânză de cinci feluri, cârnăciori, gem, unt, lapte, cereale, fructe… și naiba mai știe câte bunătăți erau înșirate că să se bucure și vest europenii fițoși, ăia cu cornulețul și cafeluța, dar și est europenii fomiști, eu! 🙂 S-a dus naiba toata dieta mea de până acum cu mic dejunul ăstora.
 
După ce sunt rostogolit până la lift și apoi până la metrou plecăm să luăm autobuzele ălea faine descoperite deasupra unde caști gura și asculți la căști! Haa! Degeaba zâmbești îi zic la tonomatul de bilete de metrou, că acum știm că trebuie să încărcăm cartela de am luat-o aseară și nu-ți mai vârâm pe gât cardul bancar. Luam bilete din piața Marquês de Pombal dar nu ne urcăm acum că am citit noi că de dimineață e frumos să te plimbi cu tramvaiul 28 care străbate toată Barc… Offf de loc nu reușim să-i zicem Lisabona. Se vede că e orașul nostru preferat. Mister, mister, the map… strigă tanti de la bilete după noi. Las’ tanti că hotelul nostru e șmecher și ne-a dat și harta cu traseele voastre! Multam’ și te-am pupat!

 

 
Mișto mini-abonamentul ăsta la metrou, zilnic; cu 4 euro te plimbi cu metrou, autobuz, barcă, cât vrei tu și de câte ori vrei tu. Deci și cu tramvaiul 28 tot cu biletul ăsta mergi. Tramvaiul 28 e un tramvai normal, cum ai lua 23-ul în București, cu toate că seamănă mai mult cu 5-ul din Milano, asa micuț, doar de câțiva oameni și ce are specific este că datează din anul 1901 și are încă toate componentele inițiale. Lustrele din interior sunt exact cum are bunică-mea la țară, ce tare. E amuzant așa când îl vezi mai ales datorită faptului că are un ampatament foarte mic de zici că cele 4 roți sunt situate fix la mijloc și ai impresia că la o frâna ne basculăm cu toții în nas. Aici ghidul turistic de îl aveam, ne-a dat o recomandare excelentă.



 

 
Traseul tramvaiului ăstuia ar face să moară de invidie toți proprietarii de firme de turism cu autobuzul, iar modul în care merge nenea vatmanul l-ar face si pe Schumacher să tremure de frică. Băi nu îți exagerez, când vedeai în fața ta doar ziduri și ăsta gonea de parcă i se răcea ciorba acasă, când vedeai mașini în față pe linie și venea Schumi al meu să-i facă la șicană zău că îți venea să te duci și să-i spui: Vettel sau Schumi cum te-o chema, îmi dai mă și mie un autograf? Dar când am văzut că pe băbuța de pe scaunul de vis a vis nu o deranja absolut nimic, ci doar poate turiștii ăștia de umpluseră mașina ei spre casă, am zis că nu are rost să ne agităm degeaba. Oricum pe jos nu mergeam că aici ai de urcat tati nu glumă, iți trebuie condiție fizică dacă te încumeți pe jos.

 

 

 
 
 
 
 
 
Cu tramvaiul 28 vezi într-adevăr Lisabona, cu bune și rele, cu terase cochete sau cu cartiere mizere, cu oameni la promenadă, dar și cu băbuțe ieșite la o bârfa la colțul casei. Băi și câte băbuțe erau, la fiecare stație mai urca câte una… Unde s-or duce duminica la 12 nu știu.. Aaa.. ce era să ard una în zidul casei cu aparatul foto. La fix m-am ferit! Aaa.. băi ai înnebunit, las-o mai încet că era să-i strâmb tabla la dubița ăluia. Doamne ce aproape trece! După cursa asta nu mai ne trebuie roller coaster. Ia să vezi și tu “circuitul”! 🙂
 
 
 
Ha…am aflat unde se duceau babele! Coborâm la Biserica Estrela însoțiți de alaiul de babe și după un scurt moment în care am ascultat slujba am plecat spre parcul de vis a vis care este unul dintre cele mai frumoase din Barc..off Lisabona! Mai facem câteva poze și admirăm multitudinea de palmieri care pe mine mă înnebunesc pur și simplu, mai bârfim babele chiulangioce, că ajunseseră la biserică la sfârșitul slujbei și după încă 2 poze plecăm să luam autobuzul ăla şmecher de vizitat că am văzut noi că e o stație aici imediat. Ia uite ce repede a venit! Băi suntem norocoși nu glumă! Cum adică biletele ăstea sunt de la altă firmă? Și unde e stația? Nu știi… Off.. Biletele noastre erau de la Lisabona site seeing și ăștia erau City site seeing. Ete flori! Acum trebuie să ne întoarcem să luam harta aia pe care eu am refuzat-o foarte politicos pentru că nu știm unde să ne urcăm în autobuze. Hai nu face bot că merge repede treaba asta!

 

 
 
 
  
 
 
 
 
Ca să decidem exact ce merită să vizitam e mai bine sa le vedem întâi pe toate și cel mai bun mod este să iei autobuzele de care îți spuneam, așa că 4 ore le “pierdem” dând o tură pe linia albastră (ale firmei ăsteia că la cealaltă era linia roșie). Dintre multitudinea de chestii faine pe care le-am văzut, cel mai mult și mai mult ne-a impresionat turnul Vasco da Gama si telecabinele de treceau peste râu, precum și Oceanograful care din descrierea ghidului adăpostește pești și vietăți din 5 oceane ale planetei. Pe aici sigur o sa venim.

 

 

 
 
 
După ce terminăm cu linia albastră trecem pe cea roșie (albastră la cealaltă firmă – ha, te-ai amețit nu? Și noi!) dar sincer cel mai cel mai frumos loc de pe linia asta a fost zona Belém unde de altfel am și coborât pentru că eram leșinați de foame și am luat un mic snack chiar pe marginea râului Tejo (sau Tagus pe engleză). Bine acum nu zic dar a mai fost ceva interesant în drumul nostru. La un moment dat mergeam pe niște străduțe foarte înguste mă și erau unul care comentase tot drumul. Nu îi tăcea de loc gura, un englez, ba că merge ăla tare și nu apucă să vadă, ba că ghidul audio nu pronunță bine ba câte și mai câte că m-am întors la el o dată dar nu s-a sinchisit să tacă din gură. Oricum se pare că a deranjat multă lume pentru că după cum spuneam, în timp ce mergeam pe o străduță îngustă aud un trosc, apoi îi văd pe ăia din față cum se apleacă, văd și mănunchiul de crengi cum venea vertiginos spre noi și abia apuc să o aplec pe Diana și mai aud un trosc urmat de un geamăt în spate iar când l-am văzut pe ăla că se ține de bornău sincer nu mai puteam să mă abțin și să nu râd în gura mare.  Nu erau cine știe ce crengi, au fost doar așa suficiente să o mângâie pe Diana pe spate și să-i înfunde lu’ ăla gura definitiv. Tot autobuzul i-a mulțumit lu’ Cel de Sus pentru minune!

 

 
E foarte frumos aici lângă turn iar micul snack este chiar delicios. Închipuie-ți că eram într-un restaurant numai și numai din sticlă chiar pe malul râului, cu vedere spre estuar într-o parte și spre turnul Belém în partea cealaltă. Ne-am plimbat un pic pe așa zisa faleză și am vrut chiar să vizităm turnul dar din păcate se închisese. Oricum zona este într-adevăr deosebită iar locul în care obișnuia să se odihnească conu’ Vasco da Gama înainte să plece în expediții, mănăstirea Jeronimos, trebuie neapărat vizitată.

 

 
 
 
 
 
 
Am mai fi stat să admirăm mult mai multe, sau chiar să căscăm gura aiurea la un concert, cred, care urma să se pună în scenă doar că din senin cerul s-a întunecat așa de rău de credeai că e eclipsă totală de soare. Băi venea un ciclon dinspre ocean şi de ne prindea castraveţi muraţi ne făcea. Facem în super fugă 2-3 poze cu Podul 25 Septembrie care semăna izbitor cu Golden Gate-ul din San Francisco. Acum sincer şi Lisabona este un fel de San Francisco în miniatură. Diana, care ascultase la căşti şi nu la văicărelile lu’ ăla din spate, îmi spune că arata identic cu cel din oraşul ceţei pentru că a fost proiectat de același arhitect. Deştept băiatu’ a făcut un proiect şi la vândut în două locuri. Hai să plecăm că o să ne congelăm. Temperatura ajunsese de la 26 de grade la 16 în doar 10 minute aşa că ne retragem rapid la bârlog ca să fim fresh mâine.

 

Boa noite ! Vê-lo amanhã! ( adică somn uşor, ne vedem mâine)
 
… a doua zi
 
Bom dia! Daaa.. chiar că Bom..be Dia..na.. Băi ce tună! Dianaaaaa! Vino să-ţi saluţi prietena ta ploaia… şi poate o trimiţi totuşi să ia micul dejun în altă parte. Mamă ce urât e afară, de să nu scoţi nici un câine din casă. Ce facem pe vremea asta? Off… NU! Nu ne descurajăm aşa uşor! Mergem să vizităm locuri pe unde poate nu plouă sau sunt acoperite! Zis şi făcut. După o alimentare rapidă cu un mic dejun copios plecăm cu destinaţia Sintra. Noroc că citisem în ghid că aici sunt multe chestii frumoase de vizitat şi că este una dintre cele mai frumoase zone ale Portugaliei. Ce bine că pe aici nu plouă. E doar înnorat. Băăăăi… ce-i aici?!?!? 700 de autocare şi tot atâtea maşini. Mamă ce debandadă… şi toată lumea cu ghidul nostru în mână!! Aaaa… Studioşilor! Tocmai azi v-a apucat cititul şi aţi văzut unde să veniţi! Ia hau ab băi! (adică valea!) că erau toţi numai nemţălăi!
 
 
 
Ne retragem rapid în Palácio Nacional de Sintra şi bine am făcut că afară erau 18 grade şi eu eram în pantaloni scurţi. Mi se congelaseră toate cele. Mă scutur de stropi şi păşesc sfios să văd ce a construit aici Dom João ăsta. Uite vezi, zice Diana, e construit în stil Gotic şi Manuelin! Aaa(…) ?!?.. Auzi, tu ştii mutra aia tâmpă a lu’ veveriţa aia cretină din Ice Age, când face o tâmpenie şi sparge câte-un aisberg… Hai, sigur o ştii! Ei bine.. mutra aia am avut-o şi eu după afirmaţia lu’ Diana! Dar am dat din cap aprobator! Adică a vrut să spună că e un stil gotic cu multă decoraţie interioară.. dar aşa vorbeşte ea din DEX tot timpul! Băi, am văzut palatul dar să ştii că nu ni s-a părut un mare fâs. Şi e şi patrimoniu Unesco. Probabil pentru istoria pe care o are în spate dar îţi spun sincer şi o să vezi şi tu când o să-l vizitezi că nu este wow.. mamă! Peleşul nostru este de 10 ori mai frumos şi încă nu este în patrimoniu Unesco. (sau cel puţin în martie 2011, când m-am interesat eu, nu era).  
 
 
Am ieşit din nou la benga aia de afară şi ne-am mai plimbat un pic prin oraş. Ca să ne încălzim am tras şi un mic păhărel de băutură specifică de aici, Ginjinha. Băi ce bună e. E aşa de gagici.. dar mie îmi place! 🙂 Este servită în păhărele din ciocolată, micuţe, de vreo 10 ml şi zicea nenea ăla de acolo să bem jumătate de pahar şi apoi să mâncăm paharul cu ce a mai rămas. Prima oară nu mi-a reuşit şi am băut tot.. dar apoi, ţinând cont că eu conduceam, am respectat instrucţiunile.

 

 
 

Gata că mi-au îngheţat şi şireturile de la adidaşi! Hai să plecăm! Ne urcăm rapid în maşină, unde pe 23 August eu am dat drumul la căldură, aşa ca să ne aducem aminte de vremurile lu’ nea Nicu. Pornim spre un tărâm de basm şi anume Palácio Nacional da Pena. Ei ăsta da palat! Aici chiar că zici că au filmat Alice în ţara minunilor. Este excepţional şi când te gândeşti că toate chestiile acestea de aici au fost construite pe la 1.500. Acesta este într-adevăr un palat care merită vizitat. Poate dacă prinzi o zi cu soare dai o fugă pentru că soarele îl face să fie de 10 ori mai frumos decât  atunci când e înnorat. Ştim asta pentru că am văzut poze peste tot cu el. În plus, pe lângă palatul în sine, care reprezintă atracţia principală, trebuie neaparat să te plimbi câteva ore şi prin parcul din împrejurimile castelului pe care regele Ferdinand al II-lea s-a chinuit destul de mult să-l facă să-ţi placă mult de tot şi  ţi-a adus copaci şi din America de Nord şi din Mongolia şi Japonia, ba chiar şi din Australia! Oricum sigur o să te plimbi vre-o câteva ore dacă o sa iei harta aia de la info turism pentru că nu se înţelege absolut nimic!!! Unde suntem. E foarte frumos desenată dar în parc nu am niciun indicator! Aşa că trebuie să orbecăim pe ghicitelea. Fi atentă.. cred că acesta seamănă cu podul suspendat desenat aici?! Sau nu?! Ia întoarce-o invers! Aaaa!! Ioaniiii.. se aude din pădure.. undi ieşti bre?!? Măricicooo!!! Îs aici fă, ici unde-s gâştele iştea!
 
Hai să fie… şi aici aţi ajuns mă? Se pare că mai erau şi alţii care nu ştiau să citească harta, şi ca de obicei trebuie să ne dăm în spectacol.. să ştie toată „Portogalia” că „e” şi noi aici! Ce-ar fi fost să încep şi eu: Dianooooo!!! Fatăăă!! Unde suntem?!?! Offff….
 

Gâştele” lângă care se afla con-ţăranul nostru erau de fapt lebede! Băi şi era o lebădă neagră superbă! E prima dată când văd aşa ceva! Bine că acela nu a înţeles nimic şi s-a cărat repede! Am admirat aşa frumuseţea asta de lebădă şi peştii imenşi portocalii timp de vreo 20 de minute. Nu ne mai săturam. Aici se află un fel de izlazuri, 3 mai exact, situate în trepte şi comunică între ele în stil cascadă şi fiecare oază de apă are specificul ei. Ne-a plăcut foarte mult şi lacul destinat răţuştelor, cu căsuţa special construită fix în mijloc. Sincer este superb, trebuie să mergi! Şi dacă te duci dă o fugă te rog şi la Montserat (acesta de aici nu ăla de lângă Barcelona) că noi nu am mai putut de frig. Mi-au rămas chiar şi biletele! Dă un tzârr înainte să ţi le dau! 🙂 Acum te las să vezi cu ochii tăi frumuseţea şi liniştea parcului din jurul palatului Pena.

 

 
 
 
Plecăm spre cel mai vestic punct al Europei. Aici este locul în care noi am ajuns cel mai aproape de America şi unde am văzut pentru prima dată Oceanul Atlantic.. Bine, am văzut e un cuvânt mare că era o ceaţă de nu vedeai nici măcar unde se termină ţărmul. Bine ai venit la Cabo da Roca! Hai băi norule, te rog eu frumos du-te şi nu te mai întoarce să facem şi noi 2-3 poze. Nu ne-am înteles cu el, am făcut câteva dar nu am reuşit să surprindem toată splendoarea locului. Nu-i nimic. Mai avem 2 zile de stat aici aşa că mai revenim, chiar dacă trebuie să venim în fiecare zi, noi tot facem poze frumoase aici!

 

 
 
 

 

 
 
 
 
 

Plecăm pleoștiți spre  Cascais dar ne revenim destul de repede când descoperim frumuseţea oraşului de la malul Atlanticului. Oraşul de aici este unul din cele mai apropiate de Lisabona unde se poate face şi plajă, dar îţi închipui că azi nu era nici naiba la plajă. Ce să păpăm Diana? Să aleg eu? .. Hmm.. asta era zisă la mişto că nu înţelegeam nimic din meniul ăla în portugheză… dar până la urmă, cum orbu a nimerit Brăila, şi noi am ales nişte bunătăţi de te lingeai pe degete. Bine hai îţi spun cum a fost.. Noi ne tot ciondăneam acolo că nu se înţelegea nimic iar chelnerul zice: Nu mai bine vorbim pe româneşte ca să ne înţelegem? : ) Bine coane că ai stat să râzi de noi.. hai bagă mare ceva cu multă multă carne pentru mine şi pentru Diana cu muult muult peşte! Şi aşa a făcut!
 
 
Auzi tu.. tot vorbesc ăştia de global warming? Unde măi băieţi că mie mi s-a congelat capul nu alta. După masă am pornit direct spre cameră să facem un duş fierbinte ca să nu răcim naiba! Nu mai aveam chef de nimic şi mă durea capul îngrozitor! Sperăm ca mâine să fie o vreme deosebită şi să putem să ne bucurăm din plin de minunăţiile Portugaliei.

 

Adeus!

 
.



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Oct 112011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Bon dias! Ne trezim deja cu gândul sã ne ușchim repede de aici că mai târziu se trezesc enoriașii și e vai de noi cã iar blochează tot orașul. În caz că ai uitat, suntem în Madrid exact in perioada Zilelor mondiale ale Tineretului (JMJ în spaniolã) și pe lânga noi și Papa, mai sunt aici încă aproape 2 milioane de oameni. Așa că părăsim de data asta nu cu greu ci în trombă Madridul și în 5 minute eram pe autostradă ca să mai cucerim un oraș din cadrul turului nostru în jurul peninsulei Iberice. După o scurtă oprire la un peco, unde Diana a băut a doua cea mai proastă cafea din concediul ăsta (cea mai proastă în absolut rămâne cea din Arles), plecăm spre destinația noastră de astăzi Lisabona cu o mică vizită în Evora. Am decis să ne oprim în Evora după ce am citit foarte multe cuvinte frumoase despre acest oraș patrimoniu UNESCO și după ce am aflat și că este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și în plus mai avea o caracteristică pe care însă am ținut-o surpriză pentru Diana. O să aflii și tu și ea puțin mai târziu despre ce este vorba. Acum hai să ne bucurăm împreună de cei 500 de kilometri care ne despart de capitala de odinioară a Portugaliei, Evora.




Conducând pe aici începem deja să ne antrenăm pentru peisajele de care sperăm să ne bucurăm anul viitor pe coasta de vest a Statelor Unite, totul este arid, înconjurat de vegetație specifică dar totuși parcă fiecare pomișor sau tufiș pare așezat de un specialist peisagistic iar din loc în loc peisajul este animat de câte un iepure de câmp ieșit la zbenguială sau în căutarea hranei. Mai vorbim una alta, mai facem și câteva planuri pentru viitoarele etape, pentru că Diana a furat acum din defectul meu profesional și am devenit amandoi niște organizatori, dar totuși numai până la un punct pentru că altfel ar dispărea tot farmecul și toată emoția noilor descoperiri. (nu, nu e reclama la ouă Kinder aici 🙂 ) 

 

 

 
 
 
 

 

 

 

 
 





Măi să știi că autostrăzile în Spania sunt excepționale și noi chiar am avut o experiență foarte plăcută atât în ceea ce privește calitatea drumului, peisajul oferit, disciplina șoferilor dar nu în ultimul rand al costurilor si a lipsei totale de ambuteiaje sau “bușoane” cum am învățat noi pe franceză. Din punct de vedere costuri autostrăzile de aici sunt de 3 ori mai ieftine decât cele din Italia sau Franța unde media ajunge cam la 7-10 Eur suta de kilometri. Ia uite că cu una cu alta intrăm în Portugalia, nu înainte de a ne saluta, prin claxoane ca la Românica, cu un tir de Gorj. Băi ce mică e lumea și cum mi-am găsit eu con-județenii tocmai la marginea Europei.

 

 


Și iată-ne ajunși în frumoasa Portugalie, unde spre deosebire de ce citeam pe net sau în diverse ghiduri, că autostrăzile sunt moca, constatăm că nu e chiar așa că de, e criză. Oricum prețurile sunt decente iar peisajele mult mai spectaculoase decât cele din Spania. O dată trecută granița mai facem cam o oră și ajungem în vechea cetate domnească Evora unde Diana și cu tine descoperiți surpriza. Acest oraș, în trecut era o cetate care o venera pe zeița Diana, zeița vânătorii și probabil că de atât de mult vânat au avut parte locuitorii de aici că i-au făcut prințesei mele, acum vreo 4.000 de ani, un foarte frumos și impunător templu.

 
 

Cu foarte mare plăcere constatăm că am mai câștigat o oră pentru că Portugalia e cu o oră în urmă față de Spania, dar chiar dacă acum este doar 14:30, ne este o foame de lup. Parcăm rapid și în timp ce bătem străduțele înguste în căutarea unui restaurant drăguț auzim de undeva de la etaj niște voci cam așa: ” păi ghini bre Ioani când io ț-am zâs să țâi dă scândura șeia, ‘tui Paștele ei de scândură..“. Și eu care le spun prietenilor că peste tot pe unde am fost în lume am auzit vorbindu-se românește (sau, mă rog 🙂 )  nu mă cred. Ne oprim până la urmă în piața Giraldo, chiar în centru, unde mâncăm ca niște altețe regale. Vai de mine, eu nu mă mai pot ridica de la masă, ce suculent era porcul ăla și cum îl gătiseră ei așa cu mujdei de parcă te văd și pe tine cum îți curg balele la gură când te uiti la poza asta. Hai, i-a și tu un șervețel ca și mine, ne ștergem amăndoi și mergem să vedem templul ăla de care ți-am povestit mai înainte.




 

 

 

Este într-adevăr spectaculos să vezi o construcție care s-a păstrat aproape intactă de peste 4.000 de ani iar Diana este în culmea fericirii că s-a întors “acasă“. Eu sunt sigur că dacă am fi consultat catalogul de oferte al zeiței, la magia aia cu vânezi mult și repede era și o clauză cum că în funcție de stare îți mai bagă și o ploaie din când în când. O să înțelegi tu mai în colo ce zic eu aici.

 

 
După ce admirăm templul și peisajul oferit de aici de sus asupra întregii văi, ne atrage atenția un minibăruleț cu fotolii așa gen bean-bag (chestii din ălea moi umplute cu biluțe în interior) și mergem să aruncăm o privire și pe aici și să vizităm și un mini-muzeu ce se afla în incinta acestei curți. 




Aveam toate informațiile la îndemână pentru că în piața în care mâncasem se afla un centru de informare turistică ce îți dădea hărți și pliante moca și chiar iți povestea cam ce ai putea să faci în funcție de timpul pe care îl aveai la dispoziție. Așa am aflat de exemplu că acest oraș în formă de cetate medievală are rădăcini bine înfipte în istorie, cu așezări ce datează chiar din neolitic. La nici 5 km distanță se află Almendres Cromlech care este mult mai vechi decât Stonehenge. Ne-a mai impresionat foarte mult aici, plimbându-ne pe străduțe, apeductul care datează din vremea romanilor și care, chiar dacă nu e folosit ca să poată fii conservat, ar putea fii chiar și acum funcțional. 

 

 
 

Interiorul orașului aduce un pic cu Aigues Mortes, orășelul de pe malul râului Rhon și dacă acolo te sfătuiam să-ți petreci un weekend, aici cred că un 3-4 zile ar fi suficiente pentru o relaxare “regală” și pentru o bună explorare a împrejurimilor. Înainte să plecăm spre Lisabona, dăm o roată și în afara cetății înconjurată de o mare de verdeață și palmieri și mai facem câteva poze artistice. Trebuie să vezi cum spațiul de sub coloanele de suținere a fost folosit la maxim de locuitori, ba pentru o poartă de access, ba ca și zid, ba pentru o mansardă sau chiar pentru a construi un restaurant, totul bineînțeles fără să afecteze arhitectura originală pe care strămoșii lui Traian o realizaseră.

 

 

 

 

 

 
 
 
  
 
 

 

 
 

 

 
 

  

 

Îți aduci aminte de “catalogul cu oferte” al prințesei Diana? Ei bine, în pachetul nostru cu locuri frumoase de vizitat, cu mâncare excepțională, oameni drăguți și multă liniște, era inclus și un ciclon, care a venit așa pe nepusă masă și a ridicat tot nisipul din peisajul ăsta arid de nu mai vedeai la 3 m în față. Cred că venea dinspre oceanul Atlantic și se grăbea să-i deja bună seara Dianei, dar după ce s-au conversat ei puțin a plecat să-i blagosloveasca și pe alții așa că am putut să ne bucurăm de intrarea spectaculoasă în capitala Portugaliei.

 

 
 
Dacă intri în Lisabona dinspre sud, traversând podul Vasco da Gama, rămâi efectiv mut de peisajul oferit și de faptul că vreme de mulți kilometri tu mergi pe podul ăsta, care printre altele este și cel mai mare din Europa, traversând estuarul râului Tagus urcând și coborând de câteva ori, ca să poată să treacă vapoarele pe sub tine. Consideră că în tot acest timp în stânga și în dreapta ta se vede o întindere imensă de apa, atât de mare încât ai impresia că podul a fost construit direct peste oceanul Atlantic. Oricum nu pot să-ți descriu concret interesanta arhitectura a acestui pod, chiar dacă tot drumul am filmat și am căscat gura în stânga și în dreapta, dar ți-am căutat o imagine ca să înțelegi mai bine. (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ponte_Vasco_da_Gama.jpg). Cum noi am ajuns atunci când apunea soarele și ținând cont de vijelia de ți-am descris-o mai devreme, aveai impresia ca tot oceanul este în flăcări.




Odată ajunși la hotel ne bucurăm că pe ăsta chiar l-am nimerit, da’ bine de tot nu altceva. Situat aproape în centrul Lisabonei, chiar pe gura de metrou, într-o imensă piață plina de verdeață, hotelul AS Lisboa ne face o surpriză foarte plăcută când ne oferă o cameră la etajul 9 cu o priveliște superbă. Considerând că deja plătisem parcarea și văzând că prețurile la camere acum sunt de 3 ori mai mult decât ceea ce luasem noi mai mulțumim o dată booking.com pentru newsletterul cu reducerile.





Ia să vedem noi care-i șpârla pe aici prin oraș și să căutam daca există vr-un fel de plajă. Căscăm gura vreo 5 minute la “tolomacul” de bilete și ne scărpinăm în cap ca maimuța rumegând banane ca să pricepem că trebuie să ne luam o cartela pe care apoi o încărcăm cu credit în funcție de unde vrem să mergem și ținem bine de cartelă că altfel data viitoare trebuie să o plătești iar… Ecologică manevra! După ce coborâm la Cais do Sodré realizăm că aici nu e nicio plajă și ne amintim că pentru tolăneală la soare trebuie să mergem în orășelele de lânga. Așa că plecăm agale, fără o țintă anume, să explorăm orașul.

 

 
 


Deja ne lecuisem de ghidurile de îți indicau diverse restaurante și baruri în funcție de cine dă banu’ așa că acum mergem la intuiție. Ajungem în piața Martin Moniz și refuzăm politicos “generoasele oferte” de hașis și marijuana sau haș si mari după cum le “alintau” băieții și ne oprim la un băruleț super tare unde ne delectăm cu muzică bună și un păhăroi de 1 litru (daa! un litru!) de mojito. Ne-am distrat foarte frumos și am plătit super puțin ca mai peste tot în Portugalia. Ca să-ți faci o idee, găleata aia de mojito a fost 6 Eur iar ospățul din Evora, in doi a fost cam 25.

Până la urmă drumul și “răcoritoarele” și-au spus cuvântul și pe la un 22:30, după noua oră, am părăsit petrecerea și imediat ce am intrat în cameră Diana a adormit buștean de parcă am tras-o din priză. Întru-cât nu se anunță vreme de plajă mâine, eu rămân cu tine să facem traseul ca să profităm de frumusețile Lisabonei feriți de arșița soarelui. Hai mă… și tu ai adormit?!

    



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Sep 302011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

E o beznă totală în cameră şi cântă o muzică de mama focului.. Mamă în ce hal sunt de ameţit şi cum mă doare capul… Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă…. Ia uite ecranul la telefon luminat… aaa.. sună telefonul… Păi parcă anulasem alarma? Nu e alarma! Mă suna un prieten… băi să te găsească toţi sfinţii că m-ai trezit tu pe mine din somn. Nu vrei să ştii câte alte înjurături şi-a mai luat. Am aruncat telefonul cât colo si m-am culcat la loc că aveam capul ca o betonieră plină cu bolovani şi de câte ori mă mişcam mai „măcinam” câteva pietre. 
Cu chiu cu vai ne trezim pe la 11 si ne uitam pe geam.. Haaaa… Ia ghici? Hai încearcă nu fii sfios…. Hai că îţi dau un euro daca știi răspunsul corect. Uite elementele problemei: Suntem la Madrid, la jumătatea lunii August, afară toată noaptea au fost 30 de grade, iar eu sunt împreună cu Diana.

 

Întrebare:  Ce crezi tu că se întâmplă afară? Daaaaa.. Plouăăăăăăăă…… Ma bufnește instant râsul pentru că aşa ceva sincer nu se poate. Băi, eu nu mă las şi într-o zi o să-i fac testul suprem: mergem în concediu în Sahara şi dacă plouă, acolo rămânem şi deschidem un business!

 

 





 Intrăm totuşi pe net şi constatăm că nu este vina Dianei că cică e normal pentru Madrid, în perioada asta a anului,  să plouă aşa rapid gen duş de vară şi chiar aşa a fost, pentru că după nici 30 de minute se opreşte şi iese soarele din nou. pentru că de data asta am ales un hotel lângă metrou, nu îmi mai primesc blagosloveala de dimineaţă şi plecăm uşor către centrul Madridului cu următorul traseu în cap: Puerta del Sol, Opera, Palazzo Reale, Piazza Spagna, Gran Via şi mai multe altele, dar momentan plecăm, vedem noi ce o să fie.

 

            

 
Aaaaaaaaaa!!!!! Câtă lume aici la Puerta del Sol… Băi să fie.. nu ai loc să ieşi la suprafaţă.. Incredibil! Şi toată lumea are tricouri cu JMJ 2011… Aaaa.. ăştia sunt ăia de i-am văzut aseară în Zaragoza.  JMJ – Jornata Mondiale dellaJoventù (Ziua Mondială a Tineretului) şi cred că aici sunt toate naţiile pământului. Plecăm din poză în poză agale spre piaţa Operei dar în drumul nostru suntem traşi de nas de mirosul plăcut de venea de la un băruleţ specific capitalei Iberice şi cum era deja aproape ora 13 şi stomacul nostru ne-a muştruluit de vreo 3 ori cum că ar mai trebui să-i dăm şi lui ceva de mâncare, ne-am oprit să savurăm. Se mănâncă excepţional aici şi destul de interesant mecanismul ăsta de a mânca bot în bot cu barmanul. E adevărat că se mai practică şi în alte tări dar de regulă când bei o cafea sau mănânci un croissant nu când îţi pică toate firimiturile din gură pe barul lu’ ăla de îţi stă toată mâncarea în gât. Dar am văzut că erau unii de 5 ori mai porci ca noi aşa că nu m-am mai sfiit.

  

 


Plecăm de la bunătăţi culinare şi ne îndreptăm spre bunătăţile arhitecturare şi anume Palazzo Reale, dar între timp mai băgăm o apă. Mamă cât este de cald, am băut 2 litri de apă într-o oră şi tot mai ne este sete.  Ia să vedem dacă domnul rege Carlos face şi el cinste cu o cola. Cică palatul ăsta e reşedinţa lui oficială dar noi când ne-am dus nu era pe acasă sau era în inspecţie la una din din cele 252 de camere de oaspeţi. Totuși am eu o vagă bănuială că nu îi place palatul ăsta pentru că se simte cam singur şi atunci stă în palatuţul ăla mai mic de la marginea Madridului, Palacio de la  Zaruzela. Estefoarte impunător palatul şi seamănă izbitor de mult cu palatul cu același nume din Milano, de lânga Duom.

 


Lângă palat se află o biserică impunătoare aşa că ne îndreptăm picioarele opărite spre acest lăcaş sfânt. Sunt efectiv terminat de picioare aşa că mă aşez pe o bancă aici în biserică în timp ce Diana investighează interiorul. Ia uite.. newsletter de pe HotNews despre Madrid. Ce zic ăstia aici? Cică Papa o să susțină o cuvântare la Madrid în catedrala Almudena. Dianaaaaaa!!! Cum se numeşte catedrala asta? Almudena?! Ce tare… dacă mai stăm 8 ore ne întâlnim cu Papa! Am mai fii stat că este o experienţă unică în viaţă dar locul devenise uşor uşor sufocant şi irespirabil şi toată frumuseţea vizitei pălea treptat treptat aşa că plecăm cât încă amintirea era plăcută şi tragem şi o poză de ansamblu din părculeţul din spatele bisericii.

 


Trecem pin parcul Campo del Moro şi iar ne apucă setea în timp ce ne îndreptam către gara Principe Pio… De fapt mai mult pe mine mă apucă pentru că sfârâiau jumările pe mine şi a trebuit să bag şi al treilea litru de apă de pe ziua de azi ca să sting focul! Aoleu oasele noastre, zici că suntem moși de 90 de ani și în ce hal ne dor și mușchii de la picioare. Se vede lipsa de antrenament pentru că datorită faptului că ne-am zbenguit ieri pe la Montserrat am făcut o frumusețe de febră musculara de acum mergem de parcă am avea un bățbăgat undeva. Chiar acum când tu citești aceste rânduri noi ne relaxăm tolăniți pe o bancă în Piața Spania și eu îmi iau câteva notițe ca să pot să-ți povestesc și ție cam cum arată Madridul la 40 de grade, cum se simte el când este sufocat de peste 3 milioane de turiști și cum tinerii veniți în număr de peste 1 milion l-au animat și l-au pus pe ritm de dans. Nu cred că mai ajungem în parcul Retiro astăzi așa cum ne propusesem pentru că suntem un pic cam terminați si nu vrem sa ne epuizam de tot. Îl lăsam pe mâine… Acum mai stăm aici in parc.. E așa răcoare… și așa de bine… și plăcut… Ahhh Madrid!
 



 


Timpul trece și ușor peste noi și peste ceilalți 10.000 de oameni de aici se lasă seara și suntem atenționați de stomăcele ca este cazul să alimentăm ceva. Hai să mergem acasă, să ne schimbăm și să ieșim la un restaurant chic… Aaa!!!.. sau mai bine nu… deoarece vine puhoiul spre noi. Hai să scăpam pe undeva și să ne retragem să stăm liniștiți. Zis și făcut. Găsim un loc in piața Chueca,  foarte drăguț unde am mâncat 2 paella excepționale, eu de pui si Diana de fructe de mare și ca să terminăm seara in stil spaniolo-românesc vine și o tanti cu un difuzor și un microfon după ea si-i dă drumul la o Zărzărea, zărzărea.. zărzărică zărzărea, pe la poarta casei mele… PUHOIUL trecea.. că iar au venit ăștia… Gata! Hai să plecăm naiba acasă ca deja nu mai pot.
 
 



 
          

 

 

 

Ce inepție am putut să spun. Plecăm unde? Mai exact PE UNDE?!? Stația de metrou de lângă noi e  blocată. Hai la alta… blocata și aia…Hai la alta… Țeapă.. E pe naiba! Luam un Taxi..  Ha ha.. ce glumă bună .. îl luam în brațe sau unde să-l luăm că sunt toate străzile blocate… INCREDIBIL… hai la alt metrou… Reușim să coboram și să ajungem la hotel. Aleluia, viva il Papa că sunt mort de picioare!

 

 

… ziua următoare


Ce bine e să te trezeşti şi să nu te doară nimic. Am dormit neîntorşi, ba chiar eu, mai spre dimineaţa am visat că eram pe strazi prin New York şi mă plimbam.. ciudat pentru că de regulă eu nu prea visez sau nu îmi aduc aminte.. şi de ce tocmai New York.. Mă rog..

 


Vedem că afara e răcorică şi până la urmă reuşim să plecăm pe la un 11 cu destinatia Grădina Zoologica. Nu îţi povestesc cum a fost pentru că te simţi într-adevăr ca într-o lume de basm iar showul delfinilor este fantastic şi nu trebuie să-l ratezi pentru nimic în lume. Noua ne-a plăcut la nebunie chiar dacă atunci când s-a terminat show-ul o domniţă ne-a şterpelit harta parcului, aşa pe faţă, Diana crezând că harta noastră era la mine. Şi cică noi eram „românii”!!  Mergând aşa rând pe rând pe la animale (după ce am cumpărat altă hartă)  sincer când mă uitam la un Dromadermi s-a părut că îi dăduseră lacrimile uitându-se la mine… Nu mai trebuie să mă uit la Madagascar că ştiu că mă mai uit la filme pentru copii dar sincer parcă şi mie îmi parea rău că stau închise acolo dar nu ştiu cum e mai bine: să fii pe cale de dispariţie (nu la dromader mă refer ci la câteva specii pe cale de disparitie de aici) sau să fii închis într-o cuşcă toată viaţa. Cred că prefer să dispar, dar poate sunt prea egoist. Oricum locul aici este imens, foarte frumos amenajat, cu ambianță specifică locului de proveniență al animalelor ca măcar să se simtă ca la ele acasă şi se vedea că sunt întreţinute şi hrănite bine. Era doar problema că erau închise.


 




 

 



Plecăm cu un zâmbet de copil mic şi tâmp pe faţă, încântaţi la culme de ceea ce văzusem şi mergem spre Piaţa Spania ca să luăm din Paseo de Pintor Rosales telecabina ca să admirăm cum se vede Madridul de sus. Odată ajunşi în Piaţa Spania, ieşim cu chiu cu vai de la metrou pentru că iar îi întâlniserăm  pe Aleluia ăia.  Efectiv tot oraşul este blocat, oriunde te duci şi orice faci ori sunt străzile închise ori sunt cordoane de poliţie ori nu poţi să treci ori eşti urlat în cap. Reuşim să ieşim pe o uşă lăturalnică şi să ajungem în parcul cu pricina unde JMJ era din nou în acţiune, dar măcar aici erau mai puţini. Băi şi era o căldură de se topea tricoul pe tine de nu mai puteam merge nici 2 metri. Cum Diana avea nişte săndăluţe de se dădeau uşor jos, se bagă în mini piscina fîntînii arteziene de aici, ea şi încă 20 de JMJ. Doamne ce bine cred că le mai era!! Ia uite-i cum se stropesc cu apă… Apăăă…. am băut 4 litri până acum la ora 15 … GATA! Nu mai rezist ! M-am descălţat şi am intrat şi eu dar nu aşa doar să mă ud un pic la picioare… M-am dus până fix sub arteziană şi m-am făcut fleaşcă fleaşcă, eu, tricoul, pantalonii, telefo… Aaaa !! Telefonul!!! Dă-l în colo! Mamă ce bine eeeee… Nu mai puteam…  Ce bine e acum. Chiar dacă sunt 38 de grade ştii ce bine adie vântul prin tricoul meu ud… Acum putem lua telecabina !

 


Ajungem si normal că JMJ Forever erau la COADĂ!!! Să vă ia…  bine, hai că nu zic nimic că merge destul de repede… Hombre, îl întreb pe băiatul de acolo,  „furnicarul” ăsta ne lasă lângă gura de metrou ?! Si, si, hombre… dal metro!Perfect…atunci  plecăm.

 

 

 


Călătoria durează cam 11 minute şi nu este foarte sus, 40 de metri, dar ajungi din centrul Madridului fix în cel mai mare parc de aici, plămânul verde cum este numit, Camp Nou. Ce zicea mă ălă de gura de metrou?  Să-l ia toţi sfinţii şi să-l ducă într-un loc la fel de cald şi fără umbră ca potecile ăste pe unde orbecăim noi acum ca să găsim metroul… După ce dăm de garduri peste garduri şi mergem ca animalele alea de la zoo pe langa ele, reuşim să găsim într-un final peronul, după 15 minute de îmi ardea şi aparatul foto în mână şi Diana mai avea un pic şi îşi bea şi strugurelul. Gura de metrou se numea Lago dar aici era o ditamai stepa. Uite o poza de pare ruptă dintr-un roman de Agârbiceanu dar de fapt e doar Diana suflând greu prin arşiţa parcului Casa del Campo.
 
 
 
 

 


Metroul ne lasă în Parcul Retiro, descris în ghidul nostru ca unul din cele mai liniştite locuri din Madrid, unde copii aleargă în voie, adulţii stau pe banca şi dau la pedale (cică sunt bănci cu pedale aici în parc pentru circulaţia sângelui) amorezaţii se plimbă cu bărcile pe lac iar băbuţele croşetează o bârfă la una din cafetăriile din parc. Mda. Draci chiori!!!  Aia era aici.. Puteam să iau ghidul şi să i-l bag în goarna lu’ unu de îmi scosese timpanul când suflase într-o vuvuzela d-aia… Nimic din ce scria în ghid nu mai era valabil în aceste 2 zile, datorită evenimentului de îţi spuneam.

 


Acum sincer, şi eu sunt religios, şi eu cred in D-zeu, şi eu merg la biserica, dar eu nu văd religia în a urla pe străzi, a te bate cu vâslele de la bărci, a te „călarii” prin parc în timp ce alţii în spate citesc din Biblie.. Sincer, poate sunt eu de modă veche, nu neg, dar mie tot evenimentul ăsta mi s-a părut un pic foarte comercial. Am fost numai in mijlocul copilaşilor ăstora, că nu aveau mai mult de 14-15 ani de rar vedeai vre-unul de 20-25 şi stând în mijlocul lor am văzut într-adevăr mulţi foarte cuminţi, foarte religioşi şi se mai zbenguiau că de, sunt copii, dar erau şi foarte mulţi fanatici, majoritatea italieni. Eu îmi pun doar întrebarea:  Ce s-ar fi întâmplat dacă altcineva de altă religie ar fi vrut să organizeze ceva aici ? Asta mă enervează că religia e în suflet şi în comportament şi nu în tricoul de pe tine, berea din mână şi urletul din trompetă.

 

 


Dar hai să nu divagăm că asta e discuţie de alt subiect. Probabil că m-am supărat că un oraş întreg era complet paralizat așa cum era în Piaţa Spania și așa cum e aici la Retiro unde nu am reuşit să ieşim de la metrou şi a trebuit să coborâm la altă staţie. Ignorând tot ceea ce se întâmpla acum în jurul nostru, parcul este într-adevăr deosebit, aşa cum îl descrisese ghidul şi am rămas super impresionaţi de operele de aici, de statuia lui Cristofor Columb ce avea un imens lac în faţă plin cu bărcuţe. Am rămas de asemenea impresionaţi de Casa de Cristal şi de asemenea de lacul de se găseşte în apropiere unde în apa cristalină se lăfăiau câteva ţestoase jucăuşe. Aici am găsit şi un grup de copii  JMJ care cântau şi dansau pe muzică latino. Erau foarte simpatici şi se distrau foarte frumos. Am mers apoi la statuia lui Lucifer pentru că se spune că este singura operă în care este reprezentat şi expus Diavolul care spre surprinderea noastră nu era aşa urât. : )

 

 

 



 
 


Frumos aici, plăcut şi odihnitor! Hai să mergem să ne îmbrăcăm şi noi în haine de seară, să facem un duş şi să ieşim la o cină romantică în oraş că poate ascultăm şi dansăm şi pe nişte dansuri flamenco. Zis şi.… BLOCAT!  Cum naiba să te duci la metrou când se încăieraseră cele două tabere: ăia cu Papa şi ăia contra lu’ Papa, mai exact contra costurilor manifestarii ?!

 
Deci, nu se poate la metrou.. hai la altul… nu se poate nici aici că sunt bandele anti Papa… aaaa.. vin după noi.. hai pe străduţa asta, acum pe cealaltă, Nu.. hai pe dincolo, mamă nu e nimeni nimeni pe aici. Toată lumea avea obloanele trase şi stătea cuminte în casă. Şi uite aşa am alergat de pe o stradă pe alta să putem să ajungem şi noi la un mijloc de transport. Am renuţat la ideea de a mai merge la hotel şi la un moment dat ne-au înconjurat cei anti şi eu aveam pe mine un tricou din ăla de semăna cu cel al voluntarilor pentru păstrarea ordinii la manifestările JMJ. Strig la Diana: Dă-te din faţa mea să vadă ăştia că nu scrie JMJ pe mine şi să trebuiască apoi să le explic, adunându-mi dinţii de pe jos, că noi căutam doar un restaurant! A trecut puhoiul ăsta pe lângă noi cam 15 minute. Nu se mai termina şi am avut timp să-i analizez bine. Nu erau agresivi, cel puţin nu aici. Erau oameni de toate felurile, bătrâni, copii şi mai erau şi ciudaţi printre ei cu câte o sticlă în mână mai erau unii raşi în cap sau tatuaţi pe față.. mă rog.. unii păreau Anti.. alţii nu!

 

 

 

 

 


Aveam în ghid un restaurant recomandat şi deşi eu nu cred în chestiile astea de prin ghiduri pentru că sunt plătite să scrie aşa, decidem să mergem. Cum îţi spuneam! Îmi venea sa-i dau lu’ ăla cu ranjetul peste bot când ne-a zis că cică e 40 EUR de persoană doar intrarea. Adică să dau 40 de euroi doar ca să intru la voi în restaurant şi apoi ce îmi iau plătesc separat nu? Da! Băi babuine, eu cred că nu eşti întreg la cap! Păi noi am dat de 2 ori mai putin azi la Zoo şi a fost mult mai interesant! Hai dispari că deja m-ai ofticat! L-am lăsat în plata Domnului şi mergând după diversele curente demografice din această seară am ajuns la un restaurant superb unde am avut parte de cea mai romantică cină. Mai încercasem la un restaurant, recomandat tot de ghid şi am avut un schimb de replici cu cei de acolo când ne-au trimis acasă să ne schimbăm ca cică nu se poate în pantaloni scurţi! Păi du-te tu şi schimbă-te băi reptilă păroasă! Cum să mă duc dacă sunt blocate strazile?! Daa.. I’m sorry un drac ! Mâncarea a fost extraordinară, viţel făcut sub presiune, cartofi natur şi jambon şi alte chestii pe care nu ţi le mai descriu pentru că îmi e milă de tine. Romantismul ni l-am creat izolându-ne într-o sferă de cristal virtuală şi ignorând elicopterele de zbârnăiau pe deasupra noastră sau urletul sirenelor poliţiei şi ambulanţelor, ca să nu mai vorbim de grupurile de manifestanţi şi mult îndrăgitele lor trompete.

 
Madrid, eşti un oraş frumos, o capitală cu multe lucruri interesante de văzut, mult mai multe decât în alte capitale europene, cu foarte multe parcuri imense unde poti sa alergi sau să-ţi duci copii să se joace în voie, cu foarte multe fântâni arteziene să poți să te răcoreşti în zilele fierbinţi…. dar toate aceste minunăţii s-au dus pe apa sâmbetii cu JMJ-ul ăsta şi tot pe apa sâmbetii ne ducem şi noi că mâine e sâmbătă şi plecăm spre Lisabona. Drept cadou de despărţire am primit de la un grup de copii japonezi nişte cântece religioase timp de 8 staţii de metrou. Habar n-aveam că în Japonia sunt catolici.

 

 

 

Madrid, adios că ne-ai zăpăcit la cabessa!





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Sep 272011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Auuuu picioarele noastre…. Mamă nu mai putem… ne-a terminat ziua de ieri. Am făcut o estimare rapidă și am ajuns la concluzia că am făcut cam 20 de km. Gata! Azi doar plajă și nimic mai mult. Reușim și noi să ajungem „dis de dimineață” la plajă pe la un 10 așa că mâncăm din nou la terasa noastră Princess 23. Nu îți mai repet că aici mănânci de te lingi pe degete că știi deja. Acum băgăm doar leneveală cât cuprinde așa vreo 5 kile să ne ajungă. Pe lângă leneveală mai băgăm și vreo 20 de metri de înotat și vreo 2 litri de apă de mare că unii dintre noi încă sunt la început cu sportul acesta acvatic. Ca să scoată bine apa din plămâni și ca să-și întindă fiecare mușchiuleț din corp, scăpând astfel de „semnele” lăsate de mersul pe jos ieri, Diana își „comandă” un binemeritat masajee de la domnișoarele de vindeau acest produs relaxant.


Băi și a început doamna masajee să o frece pe toate părțile și să-i facă un masaj din ală lung și profund de a crezut că s-a lăsat mana cerească peste ea și i-a scos și durerile de le avea de când era mică! O oră întreagă a durat această experiență de între timp eu mă copsesem ca un rac la soare și nu mai aveam stare.  Încep să-mi aduc aminte de vizitele pe care le făcusem anul trecut aici la Barcelona și îmi amintesc cât de tare este să iei funicularul din parcul Montjuic să-l asculți pe nenea ăla de cântă la chitară chiar acolo în față la Palau Nacional, sau cât de tare se vede piața Espana tot de acolo de sus și probabil cât de superb s-ar vedea seara jocul luminat al fântânilor cristaline, una din marile atracții ale Barcelonei. Dar iar îmi aduc aminte de fântâni și mă oftic că nu le-am văzut. Dar tot am făcut ceva tare data trecută, da!! Am fost pe Camp Nou și împreună cu Diana ne-am făcut poză cu cupa campionilor! Sâc!





Nu ai măi sincer cum să vezi Barcelona în câteva zile. Îți trebuie cel puțin 10 ca să poți să te bucurii de majoritatea frumuseților din capitala Catalană.  Dacă cumva ești pasionat de pești sau de lumea subacvatică în general ai putea să vizitezi chiar și acvariul de aici de lângă Barcelonetta dar te avertizez că dacă ai văzut deja acvariul din Genova nu o să mai fii așa de impresionat. Arșșșș … mi s-a topit jumate din slănină dar nu intru în apă ca să o aștept și pe Diana.



 


Măi să fie…. Uite un specimen care numai ce iese din apă. De fapt remarcasem creatura mai de mult că avea prosopul la vreo 5 metri mai încolo de noi. Îmi atrăseseră atenția tatuajele interesante 🙂 Acum să nu te prind că începi să comentezi și tu. Ce naiba?! E adevărat că m-am însurat dar în „pachetul” pentru care am semnat la primărie nu scria nimic de orbire sau glaucom sau altă boală la ochi. Am avut într-adevăr multe chestii de bifat cu promit că o să fac sau promit că nu o să fac, după caz, dar aia să rămân orb nu era în pachetul meu de căsătorie. Asta și pentru că mi-am luat versiunea evoluată, aia elegance cu features din mileniul 3! Și acum de ce să nu o spunem pe aia dreaptă: Ce e frumos și lui Dumnezeu îi place așa că uită-te și nu mai comenta. 🙂 Oricum am fost răutăcios pentru că îți ziceam că avea prosopul la vreo 5 metri de noi… ei bine ea nu își mai amintea… se vede că cel de sus a consumat toată materia la exterior iar pe interior, mai exact în cap nu a mai avut ce să pună… și s-a învârtit pe malul mării vreo 15 minute (pe ceas) spre bucuria băieților de își rupseseră gâturile uitându-se!


Na că între timp s-a terminat și masajul Dianei și drept răsplată a primit de la tanti thailandeza un bobârnac în cap… nu am înțeles de ce! Cred că era ca să o scoată din transă că același lucru am primit și eu când am arătat pozele de le făcusem! 🙂



Cum poți să-ți desăvârșești ziua la plajă după masa? Păi cum? Mergând la o plimbare cu barca în larg și admirăm plaja și în sens invers și de ce nu ne și bronzăm legănați de valurile blânde ale mării Mediterane. Este într-adevăr spectaculoasă priveliștea iar dacă soarele ăsta de îmi prăjise slănina mai devreme nu ne-ar fi bătut fix în ochi probabil am fi făcut și niște poze deosebite.




 

 

 

 


Plimbarea durează cam o oră dar este suficient ca să-ți încânți ochii și să-ți gâdili urechile într-un mod plăcut. Și pentru că în barcă cu noi erau o grămadă de chinezi de se îmbulzeau de mai aveau un pic să deja peste bord, ne vine așa o poftă nebună de mâncare chinezească… așa că imediat ce andocăm, sau cum naiba s-o zice, plecăm cu destinația restaurantul Wok fix în buza mării și asistăm așa la un apus de soare printre bețigașe chinezești și buchetul unui vin deosebit, admirând valurile liniștite, turiștii rămași pentru un bronz târziu, avioanele care aterizau pe aeroportul El Prat și  șalupele de se pierdeau în larg în timp ce noi povesteam una alta de era cât pe aici să adormim acolo pe chei unde ne luam masa.




 

  

 

 


Am fi putut să încheiem mult mai frumos seara dar din nou am așteptat degeaba la fântâni și până la urmă, văzând că am fost înzestrat cu darul cititului am făcut efortul de a afla că de fapt fântânile sunt on line doar de Joi până Duminică așa că azi fiind marți ne luam din nou o mare țeapă. Așa că ai grijă când vrei să mergi să nu stai și tu degeaba ca noi. Dar nu e o problemă așa mare: am stat 3 zile superbe în Barcelona cu încă 3 data trecută îți spun că am văzut multe, chiar dacă nu ți-am povestit tot să nu te plictisesc,  dar știm și că mai erau încă multe altele de văzut. Data viitoare o să venim special pentru fântâni. Mâine plecăm spre Madrid!


 

  
 

 


Am dormit excelent și suntem super fresh și nerăbdatori să ne aventurăm în inima Spaniei să-i inspirăm cultura și să-i descoperim frumusețile. Un-doi suntem în afara Barcelonei pentru că am avut noroc cu suspendatele lu` nenea primarul de aici și am avut parte de un trafic deosebit de fluid. Prima oprire este la Montserrat, o mănăstire situată undeva pe culmile munților, aproape de Cel de Sus, așa cum era obiceiul în vremurile de demult. Auzisem că se află undeva între niște munți cu o arhitectură ciudată și după nici 20 de km deja începem să observăm ceva ce semăna a Grand Canyon (ce am văzut și noi prin poze). Odată ajunși acolo sus constatăm că nu numai noi suntem ăia religioși și aventurieri ci și un sfert din populația Europei, în special Europa Centrală și de Est (CEE).
 


Reușim cu chiu cu vai să parcăm undeva la naiba în praznic de mi-a ieșit limba de un cot până am ajuns de la mașina la locul de unde începea mănăstirea. Dar peisajul, pe care abatele Ripoll s-a gândit să ni-l ofere când a plasat mînăstirea asta aici, este de-a dreptul excepțional… și limba mea rămâne muult de tot în bătaia vântului admirând întinderea ținutului Catalan și peisajele gen vestul sălbatic. Cam cum poți să vezi și tu în filmulețul de mai jos. Ai grijă să nu amețești!
 
 

  




În mănăstirea de aici se află statuia Moreneta sau Fecioara Neagră care se spune că ar avea efect vindecător asupra acelora cu care intră în contact. Poartă numele de Fecioara Neagră pentru că deși este cioplita din lemn si aurită, mâinile Fecioarei cât si mâinile pruncului Iisus, sunt înnegrite, fără o explicație concretă de ce anume sunt așa .Din păcate noi nu am putut proba puterile vindecătoare pentru că ar fi trebuit să stăm la o coadă de aproximativ 500 de m formată din 100 de oameni pe metru pătrat, înmulțit cu numărul de pietre de pe culmile munților. Renunțăm dar nu cu una cu două ci ne ducem să vizităm muzeul de la subsolul mănăstirii unde găsim opere de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet și Sisley.  La noi în familie Diana e aia cultă dar și eu mă mai fac interesat din când în când și sincer cel mai mult m-a impresionat un tablou, de fapt primul tablou pe care Picasso l-a pictat când avea doar 13 ani și anume Old Fisherman. (nu puteam să facem poze înăuntru așa că uite un link: http://en.wahooart.com/A55A04/w.nsf/Opra/BRUE-8EWNP8).

 


Chiar dacă nu am eu un intelect prea dezvoltat pe acest domeniu m-au impresionat foarte mult operele de aici, cu excepția ultimelor trenduridin ziua de azi și anume cubism și suprarealism. Sincer m-am benoclat 5 minute la niște pătrățele în cerc pătate de vopsea roșie încercând să-mi imaginez arta și până la urmă am ajuns la concluzia că stilul acesta suprarealism este mai mult un supra cretinism… dar asta din punctul meu de vedere și pe baza puținelor mele cunoștințe în domeniu. Până să ieșim din muzeu Diana vrea să caște gura, ca de obicei,  la suveniruri iar eu mă așez bine mersi în cel mai confortabil fotoliu de l-am întâlnit până acum. Era atât de confortabil încât am adormit instant și nu știu anume cât timp dar m-am trezit înconjurat de câțiva oameni care își dădeau coate și se amuzau făcându-mi poze ca la exponate. Cum în muzeu nu ne lăsaseră sa facem poze, scoteau și ei pârleala cu mine și acum clar o să ajung celebru: Ce ați văzut la muzeu?! A tablouri, chestii și un cretin care adormise acolo, uite poza!

 


Gata! Hai că aici nu e aer și de asta m-a luat moleșeala. Luam funicularul până sus în cer sau cel puțin așa ni s-a părut, că dacă mai urcam un pic andocam pe stația spațiala internațională de-i băteam în geam lui Oleg Skripochka să-l întrebăm dacă a făcut mămăliga. O dată ajunși sus, nu ne așezam in fund ci pur si simplu cădem in fund fascinați de minunăția peisajelor si de priveliștea asupra întregii regiuni catalane. Ne plimbăm prin munți, alergam de colo colo, facem poze, simulăm niște sărituri în gol ca să scoatem câteva poze demente dar și artistice și cu una cu doua, trece timpul iar când ne uitam la ceas si vedem ca e deja ora 16:30 și noi tot nu plecaserăm, cum ar veni, spre Madrid, începem să ne cam impacientăm. Dar ce suntem în concediu. Cât mai avem? 550 km.. aa.. o nimic toată!
 
 
 
    
  
 
 

 


Și să știi că până la urmă cam așa a fost pentru că după ce părăsim cu greu Montserratul (îngreunarea a fost dată și de faptul că nu mai știam unde parcasem) ajungem relativ repede in Zaragoza nu înainte de a surprinde o poză cu meridianul Greenwich. În Zaragoza prindem un mare tărăboi in Piața Centrală iar autorii acestui tărăboi sunt îmbrăcați în roșu și cântă un fel de muzică bisericească. Cât timp admirăm noi imensa catedrală de aici cu cele două turle și globul pământesc din piatră lângă care se revarsă o imensă fântână arteziană, ne amintim și de ce anume e tărăboiul acesta aici:  mâine o sa fie Papa la Madrid. Excepțional!
 
 


O sa fie o zi intensă!  Mâncăm super bine și plătim foarte puțin (diferit de ceea ce scria pe anumite bloguri) aici in piață chiar dacă băiatul de ne servea nu știa o boaba de engleza. Pentru Diana a fost mai ușor că vroia să mănânce pui așa că a dat din „aripi” așa cum a mai făcut o dată în Grecia la o măcelărie și a priceput ăla, dar eu cum sa-i zic ca vreau un cârnat și două oua ochi?!? Nu vroiam să par nici vulgar și sunt scăpat din impas când văd o poza pe fereastra de la restaurant cam cu ce vroiam eu și îi arăt cu degetul ca surdo-muții.




Frumușel orașul și să știi că rămânem super impresionați de Catedrala de aici din centru care este de-a dreptul imensa, ni s-a părut chiar mai mare decât Duomul din Milano . Ce era interesant era că în interior era împărțită în două, mai exact într-o jumătate se făcea o slujba și în cealaltă jumătate altă slujbă… Sau cel puțin așa am înțeles noi. Fiind deja trecut de ora 21 mai facem o mică plimbare pe strada pietonală care duce spre centrul oraşului, trecând pe lângă o sumedenie de terase şi magazine de dulciuri şi restaurante de toate felurile. Ajungem chiar și în fața unui imens termometru care indica 38 (da treizecișiopt) de grade la ora 21:13 iar dedesubt scria scrijelit pe un perete: Bienvenido a España!! Chiar că!

 

 

 
 

 



Plecăm până la urmă spre destinația noastră finală, Madrid. Mai sunt 343 de kilometri si eu sunt un pic cam copt de somn, oboseală dar cel mai rău și mai rău, o durere de cap insuportabilă de a trebuit să iau 2 pastile de solpadeinne și ține cont că sunt așa de puternice pastilele astea că de regula iți trece după doar una în maxim 10 minute. Drumul este relativ liber, doar că se lucra în continuu dar apreciem faptul că pentru acest inconvenient nu plătim absolut niciun cent pe autostrada.

Oricum, spre deosebire de Franța, aici in Spania, autostrăzile sunt relativ ieftine si nici nu sunt o grămada de bușoane d-alea… Sau cel puțin nu am prins noi deoarece reușim să ajungem în Madrid rapid și odată ajunși trebuie să ocolim o grămadă de străzi închise iar orașul arăta ca după bombardament. Ce naiba că parcă au venit credincioși aici nu huligani?!?… Mă rog… Ajungem la hotel la 1:30 si hombre de aici normal că nu vorbește o boabă de engleză sau alta limbă straină dar ne înțelegem până la urmă. Pensiunea Hostal Maria Ronda este foarte drăguța, situată în zona veche a orașului, recent decorată si renovata. Normal că Diana mă ia la mișto că e prea micuță camera dar acum dacă am ajuns în miezul nopții camerele centrale s-au dat și noi am rămas cu asta de pe colț așa mai intimă, așa că adorm și nu mai are de cine să facă mișto…



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Sep 072011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Trosc, trosc, hârșc…. Ce se aude? Deschid ochii și Diana se uita fix la mine. Am înghețat instant… Zic: Ce e? Și cică ea: Ne-a găsit! Mi-am dat seama că încă visează și zic: Normal că ne-a găsit că are cheia… hai culcă-te la loc!  Era amețita aia de cameristă care nu știu ce o fi fost în capul ei de s-a gândit ea că la 08:20 noi deja ne zbenguim pe plajă. Cred că mai mult s-a speriat ea de noi decât noi de ea. N-am mai putut să dormim și am aflat și cine trebuia să ne găsească… cică ne urmărea unul și era gata gata să pună mâna pe noi când a intrat aia în camera, asta la Diana în vis. Acum dacă tot nu mai dormim, ne pregătim de plecare că azi e zi de vizite așa că plecăm conform planului făcut ieri pe terasa de la malul mării. Prima oprire: Parcul Guel.

 



Băi frate, nu știu dacă tu ai fost în Cluj la Belvedere sau mai exact în Atena pe  Lycabettus (Likavitos) băi dar în parcul lu` nenea Guel e de 3 ori mai nasol și ca să ajungi de la stația de metrou până sus în parc te găsesc nebuniile măi. E ca și cum ai parca în Predeal și ai lua-o pe jos până în vârf la Clăbucet. Și cică nea Gaudi a și locuit o perioadă aici sus. Mare atlet cred că ai fost dom`le.

Surpriză, nu sunt singurul leneș ci suntem mai mulți pentru că nea primarul, ăla de a săpat groapa lângă hotel, a pus scări rulante aici. Băi băieți, să vă deja D-zeu sănătate și viață lungă că dacă era să începem maratonul așa, la 13 eram deja leșinați. Și așa tot a fost greu că nu erau peste tot și motoarele noastre ruginite trăgeau din greu.
 
 


Wooowww.. uite Sagrada Familia, uite Hesperia Tower.. wooww.. uite se vede tot portul și aproape tot parcul Montjuic. Aaaaaaa… suntem deasupra lumiiii!!!! Așa de tare e senzația. Excepțional! După ce căscăm gura îndelung la priveliștea fără suflare pe care acest colț de parc ne-o oferea în mărinimia lui, îl înțelegem și pe nenea Gaudi de ce a ales el să-și bea sangria aici la înălțime . Plecăm să explorăm parcul care e plin de palmieri și cum ți-am mai zis, palmierii sunt slăbiciunea mea și ne îndrăgostim rapid de acest minunat loc, mai ales că aici nu simți că ești într-o mare metropolă, fiind înconjurat doar de verdeață și păsărele care cântă. Tot înaintând descoperim și câteva din operele lui Gaudi, opere care au aceea arhitectură aparte un pic haotică și plină de bucăți de marmură viu colorată, acea îmbinare între sobrul gotic și luminozitatea catalană stil care a luat chiar numele marelui arhitect. Cel mai mult ne-a impresionat o casă al cărei acoperiș servea drept terasă pentru miile de turiști adunați gură cască iar partea laterală era plină de coloane imense viu colorate și foarte sucit construite. În timp ce ne luam micul dejun, aproape pe acoperișul acestei case, am înțeles noi de ce baștanul Guell l-a susținut financiar pe Gaudi, pentru că acesta chiar făcea treabă și chiar îl ducea capul și a lăsat o moștenire frumoasă Barcelonei și Spaniei în general. Mai târziu vrem să mergem să vedem și alte opere. Continuăm plimbarea în explorarea imensului Parc Guel stând atenți să nu ne pierdem. În parcul acesta nici dacă ai veni cu bicicleta nu ai reuși să-l vezi pe tot într-o zi. Continuăm urcarea, din nou fără rulante și ajungem într-un loc de unde chiar credeai că ești deasupra lumii. Reușeam să vedem aproape toată Barcelona de aici de sus, este de-a dreptul spectaculos. Odată ajuns aici sus, indiferent ce cărare apuci, aproape la tot pasul o să vezi Barcelona în toată splendoare ei, etalându-și cu nonșalanță frumusețile.
 

  

 

 
Ușor ușor începe să se încălzească rău așa că ne adăpostim pe la umbra pădurilor de aici, chiar cu riscul de a ne pierde, dar este prea frumos, prea curat, prea aerisit, prea mirific aici ca să ne fie frică de ceva și tot înaintând reușim să ajungem la civilizație și să ieșim în stradă. Nu, nu am ieșit să protestăm, ci ca să luăm tramvaiul albastru și să ajungem sus la Tibidabo unde am citit noi în ghid că este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă ești în Barcelona.





Cum noi îl ratasem data trecută am zis că nu e frumos acum să nu ne ducem să ne prezentăm. Cu câteva indicații în spaniolă reușim să găsim the blue tram și pe măsură ce acest tramvai urca declasa tot ceea ce noi crezusem până atunci că înseamnă “sus” și unde urlasem de atâtea ori I`m on top of the Woooorld! E foarte simpatic tramvaiul iar urcarea îți dă senzația că ai fi într-un film turnat în San Francisco. De unde ne-a lăsat tramvaiul am luat un funicular și am continuat urcarea iar gurile noastre au continuat căscatul…. nu de plictiseală ci de holbăială. Vrei să-ți descriu care a fost senzația când am ajuns sus, pe terasă la Tibidabo? Nu știu dacă o să reușesc pentru că am rămas efectiv fără cuvinte. Este cel mai înalt punct de unde am privit vreodată un oraș. Degeaba îți descriu eu și îți zic că este ca și cum ai fi sus pe Transfăgărășan și în locul drumului șerpuit de l-au lăudat și la Top Gear, ai vedea direct Bucureștiul.. degeaba îți zic… trebuie să vezi tu cu ochii tăi. Am rămas amândoi mult timp cu degetele încleștate pe balustradă, privind la sutele de kilometrii pătrați de splendoare cărămizie si albăstrie ce se așternea în fața noastră. 

  

Și dacă stai mult timp cu capul în nori ajungi să te comporți ca atare că altfel eu nu pot să explic care au fost motivele raționale ce ne-au determinat să ne urcăm într-un braț automatizat care ne mai ridica încă 70 de metri deasupra a tot ceea ce văzusem până atunci. Hai să ne urcăm ce, parcă ținem morțiș să ne ducem să-l luam pe Sf. Petru de picior, că mult nu mai aveam până acolo Sus. Reușesc să-mi conving viteaza mea soție care după ce am cumpărat biletul s-a panicat în fața intrării și nu mai vroia să urce. Nu trebuie să-ți povestesc eu pentru că se aude bine pe fundalul filmulețului de mai jos cum primesc instrucțiuni să stau naiba locului și să nu mă mai mișc atât iar în timpul acesta eu râdeam ca un mare curajos dar când m-am uitat și eu o dată în jos era să-mi ud pantalonii și am început să mă țin și eu strâns de cușca de ne înconjura și ne ținea suspendați deasupra lumii. Aici este într-adevăr cel mai înalt loc posibil de unde poți să vizitezi Barcelona. Îți recomand cu căldură în picioare și răceală pe șirea spinării să nu te speri pentru că îți promite Diana că nu o să pățești nimic.
 

 

Și dacă tot suntem cu înălțimile astăzi, urcăm și în turla bisericii de aici, fix sub Iisus care stă cu brațele deschise. E foarte interesantă arhitectura bisericii deoarece este jumătate Bizantină și jumătate Gotică iar ceea ce vezi tu când stai cu burta în sus la soare pe plaja din Barcelonetta e doar partea gotică, aia bizantină trebuie să faci efortul de ți l-am descris eu până acum ca să vezi, dar te asigur că merită.
 
   
Ne despărțim cu greu de Tibidabo, de priveliștile de aici, de tramvaiul albastru și plecăm să vedem și alte opere, ca de exemplu Monestir de Pedralbes, dar era închis. E nu-i nimic, facem o poză și mergem la Palau Reial. E închis și acesta. Hai mă ce aveți?! Aaaa… azi e Sf. Maria și e sărbătoare și stau și oamenii acasă că sunt sătui de gură cască d-ăștia ca noi. Asta e, admirăm fântânile arteziene și ne plimbăm puțin prin parcul acesta cu copacii de zeci de metrii înălțime de ziceai că sunt arbori sequoia.. sau aia or fi fost că nu știu exact cum arată. Zisesem că mai mergem să vedem niște opere de-ale lu Gaudi, așa că dă-m o fugă să vedem și Casa Batlo. Măi nenea Gaudi, nu vreau să fiu lipsit de respect și nici să fiu imperinent că totuși arată foarte bine clădirea asta dar cum ai reușit să o proiectezi așa? Zici că nu aveai riglă că îmi e greu să cred că foloseai latura aia a riglei cu care se desenau doar onduleuri de-mi luam eu după cap de la tovarășa că desenam numai biscuiți pe caiet. Tu cu desenatul dar cred ce te-or fi înjurat ăia de au trebuit să o facă. Dar să nu bat câmpii casa arată foarte impresionant și sincer chiar este un stil care mie îmi place. Mă întrebam doar care o fi fost întâmplarea de a ajuns să-l inventeze.

 

 

 


 
  

La Sagrada Familia, normal că e închis. Părea deja suspect că nu sunt cel puțin 400 de mii de oameni la rând ca dățile trecute așa că stăm un pic în parcul de lângă să ne tragem sufletul și până la urmă plecăm în Placa d`Espana să vedem și noi dansul fântânilor arteziene și jocul de lumini. Mamăăă câtă lume și aici dar prindem loc în față și așteptăm, timp în care ne dezumflam picioarele.. și mai așteptăm timp în care fixez aparatul foto și iar așteptăm, timp în care ne trezim că nu mai aveam locul de dezumflat picioare pentru că ni-l luaseră niște nemți și iar mai așteptăm făcând câteva poze pe ici pe acolo  și … și… este ora 22:00 și… și… NIMIC! Un mare fâs. S-a aprins un bec…. Azi cică nu este spectacolul… Aaaaaa.. am stat 1,5h degeaba și îmi e o foame de mor.

 



Hai pe plajă că știm de data trecută un restaurant, Wok unde se mănâncă mâncare chinezească excepțională. Ajungem și .. e închis! Nasoală zi ne-am ales azi… mai bine stăteam la plajă. Gata, ne-ați ofticat, hai înapoi la barul nostru de pe plaja că acolo muzica, dansul, mâncarea și voia bună sunt non stop și Fiestaaaaaa…… Băi am umblat astăzi de am făcut bășici în talpă, de ne-am ros adidașii… dar a meritaat… mamă ce a meritaaaat… e cam tare sangria asta…. Dar a meritaatttt…. Yuhuuu….. cucuuuu…… aaaa… am uitat ce ziceam… hâc!



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Sep 012011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Olaaaaaaa…. Bon Dias Barcelona! Ne trezim pe la un 10 așa ținând cont că aseară am făcut log off pe la un 2 dar mai lenevim până la 11. Ia să văd eu pe unde este metroul aici că atunci când am luat hotelul scria 5 minute. Aflu că între timp între hotel si metrou nenea primarul a săpat o ditamai groapa că și el  vrea suspendată așa că până la metrou avem de mers doar 15 minute sub arșița de afară. Cu siguranță îți închipui că celelalte 45 de minute petrecute în metrou de la Sant Andreu până la Barceloneta au fost folosite ca să ascult muzică de la Diana: De ce am luat hotelul acesta așa departe de metrou? Ia uite cât facem până la plajă! Mai bine rămâneam în ăla de la Nisa și veneam zilnic aici că era tot aia.. și tot așa. Hai măi că nu ne grăbim în concediu ia uite.. cât ai zice Am ieșit din cameră am mers pe jos de ne-au ieșit ochii și am stat o veșnicie în metrou, eram deja pe plajă. Ai văzut ce simplu. Problema e că sunt vreo 38 de grade acum și mai e și ora 13 așa că nu putem să stăm acum la plajă că ne luăm la UV-uri în cap de ne pică și părul. Găsim o terasă specific catalană, Princess 23, fix în buza mării pe plajă și trece rapid supărarea și boticul. (vezi terasa live aici )

 



Comandăm micul prânz și mâncăm muy bien.. stai un pic ca să-mi ling degetele că murdăresc pe aici unde scriu… Cu un prânz așa delicios foamea trecuse repede.. UV-urile, în schimb, nu, așa că mai cerem un rând de de-ale gâtului și mai tragem un pic de timp admirând peisajul și făcând mișto de ăia de-i ardeau tălpile de la nisipul încins și țopăiau ca niște capre bete pe plajă.  Facem chiar și planul pe următoarele zile ca să vizităm ce nu am apucat anul trecut când am fost. Oricum mai lejer cu vizitele că vrem mai mult plajă. Băi mi-a adus fata aia o bere într-o halbă cât putina de varză că după ce am terminat de băut m-a băgat instant la murat. Ziceai că aveam picioare de gumă și mai îmi afectase și caseta de direcție și când mai pui și că eram împins de la spate de cele 39 de grade de afară, toate astea pe cărbunii ăia încinși de pe plajă, poți doar să-ți închipui cam ce mișcări de flamenco am băgat alergând pe  plajă și oprindu-mă direct în mare, moment în care șoriciul de pe mine a făcut Sfrrrrrr…

Imposibil dom`le să stai fără umbrelă, că ne-am dus direct în zona publică, fără șezlonguri,  fiind deja aproape ora 3. (vezi plaja live aici )

Mă duc să cumpăr o umbrelă mare mare să acopere cele 2 prosoape cât un teren de fotbal pe care le-a luat Diana și să ne ferim și de leșin. Învârtindu-mă pe străduțele din fostul cartier pescăresc Barceloneta, constat o altă față a Barcelonei, aia care nu îți este prezentată în ghiduri. E o zonă din aia de îți e frica sa mergi noaptea pe acolo. E într-adevăr suspectă, să spunem așa, dar are farmecul ei, de oraș portuar vechi, de oameni care își continuă tradiția și obiceiurile neinfluențați de zecile de mii de turiști care se perindă la doar 2 străzi de ei. Găsesc un magazinaș unde vindea o băbuță așa pe la vreo 80 de ani. Să vezi ce o să mă mai conversez cu ea de iar o să mă doară mâinile. Văd umbrele și îi arăt cu degetul bucuros că nu trebuie să fac semne obscene să descriu ce vreau. Mamă.. atât mi-a trebuit. Cred că băbuța asta a studiat marketingul deoarece mi-a vorbit 10 minute (pe ceas) despre toate caracteristicile și materialul și rezistența și performanțele acelei umbrele. Ziceai că îmi vinde cel puțin o mașină de spălat și nu o banală umbrelă: închis, deschis, pliat stânga-dreapta. Deoarece stăteam ca vițelul la poarta nouă, nu păream convins de investiție și mă cheamă să-mi bag capul acolo sub umbrelă să-mi arate angrenajele. Nu îți spun că asta a fost cea mai mare greșeală de am făcut-o pentru că băbuța asta luase câteva lecții, cred, cu ceva ani în urmă cu Doroftei și când a vrut ea să-mi arate uite señor, atââââât de mare se face umbrela mi-a ars un dos de palmă peste bot de am crezut că mi-a scos 2 dinți. Degeaba pardon señor, pardon că mie încă îmi dârdâiau fălcile de la upper-cut-ul ăla și simțeam de parcă mi-a făcut anestezie locală. Gata mamaie o cumpăr numai nu mai da! Mă întreabă dacă nu vreau și un prosop… nu mersi că dacă mi-l mai descrii și pe acesta clar plec cu o coastă ruptă.
Mă întorc și sunt primit în urale pentru umbrelă și râsete pentru pățanie, de Diana, care deja sfârâia. Acum putem să stăm liniștiți pe plajă, să înotăm până la stâncile din depărtare și să ne răcorim și noi. Și tot facem asta timp de 3 ore.. băi ce bine e să stai și să nu faci nimic. E un fel de Senzațional în direct ca să citez din ”clasici”!
 
 


Gata plaja pe ziua de azi așa că plecăm spre hotel să ne pregătim de ieșit pe strasse. În drumul nostru întâlnim tot felul de specimene ciudate ca de exemplu unul de ieșise cu porcul la plimbare sau o fetiță târa după ea un hamster fugărit de un afurisit de câine. Mare e grădina ta Doamne! Mă rog fiecare trebuie să iubească ceva în viață. Între timp am ajuns la hotel unde ne schimbăm în ținută de gală și decidem să alegem altă gură de metrou care părea aproape pe harta. Aproape pe naiba! Am mers de ne-au ieșit ochii și până la urmă îl întreb pe unul cam luat în freză unde e metrou pe aici.. Auzi mă? Metrou! U.. u..! Puf puf!.. și cică Vaya, vaya en línea recta .. mă nu-ți e rușine!? Deci tot înainte.. și unde ajung? Sant Andreu?! Păi dă-te încolo atunci că acolo nu vrem să ne mai întoarcem! Las` că ne descurcăm, mersi frumos! Și nu dăm să plecăm că ne trezim cu ăsta în spate: Boss, tiene usted un cigarrillo?! Nu fumez coane, îmi pare rău! Reușim până la urmă să găsim gură de metrou Santa Coloma, muuuult la naiba în praznic, după ce ne-a explicat o doamnă de ziceai că descrie circuitul de la Monza. Nu îți mai descriu stațiile ăstea de metrou de aici din cartierele noi ale Barcelonei, că zici că ai ajuns la CERN în Elveția și nu la un banal metrou. Trebuie să coborâm 4 etaje să luam metroul 5 stații, să urcăm 2 etaje, traversăm un peron, mai urcăm un etaj ca până la urmă să ajungem la 2 stații mai în colo de Sant Andreu. Mare afacere am făcut și ne-am învârtit precum cârtița prin sfeclă timp de o oră.  Gata! Ne este foame, vrem cină romantică și apoi vrem chef! Și rugămințile ne-au fost ascultate când undeva pe lângă Piața Reial am găsit muzică în aer liber și imediat lângă un castel unde se servea cina pe terasă. Gata, aici mâncăm ceva tradițional!

 


Mâncarea a fost bună, am uitat cum se numește dar era ceva cu fidea și aripioare de pui (parcă fideua), nu chiar excepțională, dar atmosfera în schimb a fost foarte plăcută, mai ales când din piață supușii dansau pe un remix mai recent al lui Paul Anka, Diana. Cum între timp începuse fiesta, în adevăratul sens al cuvântului, coborâm și noi să-i salutăm  și să ne zbenguim puțin înainte să ne întoarcem pe La Rambla să mai căscăm gura. Aici cred că au probleme cu dimensiunile pentru că, la o terasă unde ne așezasem, primim 2 pahare imense de sangria de să tot bei din ele până la ziuă. În timp ce admiram oamenii de pe carrer se oprește în fața ”prințesei mele” un bufon și începe să ne facă să râdem imitând oamenii de pe stradă.  Cât timp a avut masca pe față era amuzant, după îți venea să o iei la fugă. Și uite așa se face ora 2… Hai că mâine e zi de vizitat … Offf.. de ce am luat noi hotelul ăla așa la naiba în praznic……

 

 

 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Aug 292011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Gataaaaa… Concediuuuuu,  în sfârșit!!!! Nici nu poți să iți închipui de când așteptam ziua asta dar cred că cel mai mult Diana că s-a apucat să facă bagajul cu 2 săptămâni înainte să plecăm. Nu mai avem răbdare până sâmbătă dimineața cum programasem inițial și rezervăm un hotel și în Nisa și plecăm chiar de joi seara imediat după ce ieșim de la serviciu. Zburăm pur și simplu prin Milano până ajungem la autostradă și mai repetăm o dată traseul cu voce tare pentru că tot nu ne vine să credem că o să vizităm atât de multe locuri frumoase. Deci, îi dau lucrare de control Dianei care începe să descrie cum am organizat noi totul și în timpul acesta eu visam cu ochii deschiși: prima oprire Nisa, 2 nopți că promisesem că rămânem aici data trecută să vedem mai bine orașul și să ne mai bucurăm de marea albastră ca cerul. Urmează apoi drumul spre Barcelona pe parcursul căruia o să vizităm și localitățile Arles nu îmi mai aduc aminte de ce, Santa Maria del Mer, o mică cetate construită într-o deltă iar la malul apei se află o dună imensă de nisip, de 50 de metri înălțime, ce îți oferă imagini spectaculoase odată ce ai reușit să o escaladezi.

Urmează apoi cetatea Aigues Mortes al cărei nume derivă de la minele de sare ce sunt pe aici prin zonă. O să intrăm triumfători într-o sâmbătă noaptea in Barcelona unde o să ne bucurăm de soarele fierbinte și plaja pe ritmuri de flamenco timp de 3 zile pline ca apoi să continuăm în stil spaniol cu câteva paella delicioase în capitala economică a peninsulei Iberice, Madrid, nu înainte de a vizita mănăstirea Monserat situată la doar 60 de km de Barcelona, capitala catalană. După 2 zile în orașul în care Mourinho reînvie fotbalul o să schimbăm soarele torid și arșița verii cu briza oceanului Atlantic atunci când o să poposim în orașul lui Vasco da Gama, Lisabona, vizitând în drumul nostru și fosta capitală a Portugaliei și unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, Evora. Sperăm ca valurile oceanului să ne încânte pe parcursul celor 4 zile cât o sa poposim în Lisabona iar micile orășele de pe coasta Atlanticului să ne lase doar cu amintiri plăcute și poze memorabile.Cu greu o să părăsim Lisabona și datorită faptului că o să trebuiască să facem 940 km într-o zi dar o sa ne bucurăm de orășelul de basm San Sebastian din golful Biscaya urmând să terminăm concediul nostru cu o mică oprire în Lyon și un scurt popas la Geneva și sper ca prin imaginile și filmulețele pe care o să le facem să trăiești și să respiri și tu pentru câteva clipe, atmosfera feerică a acestor locuri și de ce nu să te decizi să explorezi mai în detaliu locuri pe care noi nu le vom surprinde așa bine.






Bravo Diana! ai descris traseul în mod exemplar chiar dacă la un moment dat am fost întrerupți de un bizon cu un cu Ferrari care a trecut pe lângă noi cu peste 230Km la oră, pe lângă Sanremo de mi-a împins efectiv mașina de pe drum de am crezut că e hipersonicul ăla al americanilor scăpat de sub control. Între timp, cu una cu două, fără alte peripeții am ajuns la Nisa. Seara nu a fost spectaculoasă pentru că eram obosiți, așa că am luat o shaorma că ne venise apă în gură după ce văzusem 2 tinerei cum înfulecau cu poftă și apoi somn în frumosul nostru hotel Villa Nice, de pe Promenade des Anglais, pe malul mării, cel puțin așa părea pe hartă că nu se vedea nimic că eram la etajul 1 și aveam și un imens palmier la geam.

 

Prima zi oficială de concediu, Nisa, soarele strălucește, păsărelele cântă, cârca se îndreptase pentru că patul fusese extraordinar iar ceasul anunța ora 11. Mamăăă am dormit ca niște purceluși, hai la plajă că trece ziua pe lângă noi. Cum unde sunt papucii tăi de baie? Păi pe mine mă întrebi? Nu tu făceai bagajul de 2 săptămâni? Eu mi i-am luat, uite! Ce că papucii ăștia parcă sunt de copii mici… aaaa… nuuu.. am luat papucii tăi… la naiba!  Îți aduci aminte când ti-am povestit de Nisa și ți-am zis că aici plaja arată ca orbita lu` Saturn, plină de bolovani? Ei bine o să fie foarte distractiv să mă schimonosesc la fiecare pas pentru că, chiar dacă eu am talpă de ziler, tot doare ca naiba. Asta e.. măcar îi are Diana și nu mă mai cântă în cap. Înainte de plajă, evident mâncare, așa că ne oprim la un  mic dejun englezesc cu șuncă prăjită, omleta și alte specialități de regim. Primesc 2 oua ochi că probabil că ăla își închipuia că le dau eu cap în cap până le fac omletă dar măcar îmi aduce șunculița mult așteptată. Totul foarte bun dar al naiba de puțin, așa ca la francezi, de mănânci numai să simți gustul și să bifezi pe caiet că ai mâncat și azi. Coborâm pe plajă dar din păcate datorită faptului ca era un pic înnorat soarele nu mai putea să-și desăvârșească reflecția în apa mării și reușea doar să scoată un gri închis, deloc spectaculos. Fiind nori era și puțin răcoare așa că după o scurtă baie și vre-o oră de îndreptat coloana printre bolovani, ne întoarcem în cameră să ne continuăm somnul de frumusețe și să mai citim una alta. După ce ne-am încărcat bateriile și indicatorul de frumusețe arăta full, ieșim la o mică plimbare prin oraș să-l explorăm și noi mai în detaliu nu doar de pe malul mării. La o privire mai amănunțită, nu ne mai impresionează așa mult.





Adică, să nu spun prostii și tu să înțelegi altceva, partea de lângă mare este de vis, cu zone rezidențiale de vezi numai în filme, cu peisaje de te lasă fără glas și cu restaurante, cazinouri și baruri de noapte la tot pasul. Cu cât urci în schimb mai sus pe coastă, toată aceasta frumusețe dispare dar rămân totuși omniprezenții palmieri iar cum eu sunt înnebunit după  palmieri rămâne totuși un oraș foarte atrăgător și plăcut pentru un concediu, dar un pic cam scump că de, ești pe Coasta de Azur nu în Vamă.




 

 

 

 

Mergem, ca data trecută, sus în parcul de unde am făcut pozele ălea artistice dar cum spuneam, de data asta apa nu mai e turcoaz. Nori neserioși! Cine v-o fi chemat… ia ghici? Oricum, acum că avem mai mult timp reușim să explorăm mai bine parcul acesta și constatăm că îți oferă priveliști spectaculoase nu numai înspre mare ci la 360 de grade deasupra Nisei. De exemplu înspre port peisajele concurează și chiar poate câștigă cu cele de deasupra mării. Mai facem ceva poze artistice și surprindem chiar și un exemplar din fauna turistică, o capră în fustă roșie care a văzut că ne strâmbam spre mare unde pusesem aparatul dar ce o fi zis ea.. uite și la ăștia cum râd ca proștii așa în gol și s-a băgat fix în fața aparatului zâmbind ca tuta. Ne-am mai plimba noi un pic dar nu știam de ce suntem așa de amețiți și fără vlagă… de abia ne țineam pe picioare… Aoleu! Am uitat să mâncăm!! Excepțional!!!! Eu să uit sa mănânc?! Pe Diana o înțeleg că ea mănâncă numai Vinerea… dar eu?!  Băgăm repede o clătita cu nutella așa cât să nu leșinăm și mergem sus de tot să vedem apusul. Uite ce frumos coboară încet, încet soarele peste minunatul orășel de pe Coasta de Azur. Încă puțin și începe să se ascundă după munți, 5 minute și putem face poza perfectă.




Bonsoir, the park is closed! Please get out! .. se aude în spatele nostru de m-am și speriat. Păi stai mă domnule paznic să facem și noi 2 poze cu apusul ce! Nu, Afară! Hai bă dă-o naiba, parcă ar fi soarele tău! Vezi că mai sunt unii acolo sus, îi zic și până se duce fraierul să se uite apuc să fac 3 poze! Între timp mai venise un cuplu și la rândul lor se îndreptau spre fructul interzis, soarele, și să-l fi văzut pe ăsta cum alerga pe pantă în jos să-i oprească înainte să comită păcatul. Săracii de ei. Ăștia nici măcar nu au apucat să vadă peisajul, ce să mai vorbim de poză, că nu i-a lăsat ăsta să treacă. Hai să mergem că dacă mă mai împinge ăsta mult de la spate îi ard una cu aparatul foto în cap.



 

 

 

 

 

 

 

 Mergem să mâncăm niște brânzeturi, așa să simțim că suntem în Franța și până la urmă pe o străduță plină cu restaurante găsim un loc cochet, fix într-o piață unde cânta un băiat la chitară de te ungea la suflet. Gata. Aici stăm! Comandăm noi brânzica și între timp constatăm că baiatul cu chitara, pe lângă zecile de fani adunase și critici, zic asta pentru că venise unul rupt în gură de beat și îl îngâna acolo în gând pe limba lui și dădea din cap în sens critic, gen vai în ce hal cânți! Dacă m-aș putea ridica de pe bolovanul ăsta, ți-aș arăta eu șlagăre! Dar m-a legat sticla aici la pământ și acum sunt nevoit să îndur muzica ta! Nu apucăm să ne bucurăm prea mult timp de vocea formidabilă a băiatului cu pălărie simpatică pentru că în scurt timp sosește o armată de babuini care începe să se fugărească și să facă tumbe prin piață marcând pe viață o fetiță de 2 anișori ce stătea liniștită în cărucior. Se dau peste cap de 3 ori, dau din fund de 4, ne zăpăcesc creierii cu niște tobe și zdrăncănitoare și apoi fuguța vin la întins mâna după bani. Din fericire, pentru noi, au prins un rus luat în freză și a început ăsta să-i blagoslovească pe limba lui și a mai venit și băiatul nostru cu chitara și le-a zis frumușel că a chemat deja poliția pentru că el avea autorizație să cânte acolo în centru. Cu siguranță babuinii nu aveau nicio autorizație așa că s-au cărat asta și pentru că mai avea puțin și rusnacul nostru dădea cu sticla după ei, spre bucuria „criticului” nostru de mai devreme.




 

 

 

Se reia muzica bună și la rândul nostru reluam mâncatul, înmulțind farfuriile de pe masă cu încă 2 cu cremă de zahăr ars. Păi ce că doar nu credeai că trăiesc doar cu brânză?! Mai cântă ceva timp artistul nostru și după închide prăvălia și la scurt timp și noi pornim agale la o scurtă promenadă pe malul mării în drum spre hotel. Ne oprim la un concert Gipsy style să ascultăm și să dansăm și noi o oră și cu greu trag de Diana să o duc în hotel deoarece nu vroiam să fiu chiar varză mâine pe drum. Nu că ei nu îi este somn, că vrea să danseze un pic, că e încă devreme, replici spuse la oboseală că îndată ce a intrat în cameră a căzut lată pe pat de a trebuit să mă lupt cu ea 20 de minute să se schimbe. Adorm și eu cu gândul că mâine avem 3 orașe frumoase de vizitat în drumul nostru spre Barcelona.




 

 

 

Spre surprinderea mea, ne trezim înaintea ceasului, chiar dacă am chefuit un pic aseară și cât ai zice check-out eu mă spăl, mă ferchezesc și sunt gata de drum, spre deosebire de prințesa mea. Măi, eu nu o să înțeleg cred, toată viața mea ce pisicii mei face o fată dimineața acolo în baie. Pur și simplu acest fenomen depășește vasta mea imaginație. Ca să rămân calm, mă dau un pic pe net și mă mai uit de vreme și alte chestii aiurea, ca după 40 de minute când iese din baie să constat că a ieșit la fel cum a intrat.. sau cel puțin așa mi se părea. Oricum nu are importanță, deci suntem gata de boarding uraaa!!! Gata pe naiba.. the flight has been delayed că sincer așa mă simțeam, ca la aeroport când tot amână aia avionul și tu stai acolo pe o bancă și te uiți de-amboulea la tabela aia cu zboruri. Așa era de fiecare dată când mai ieșea cu câte o cremă în mână sau vr-un instrument de tortură facială și de fapt constatai că se mai adăugau 10-15 minute pe tabela de plecări așa fără prea multe explicații. Gata, sunt chemat la boarding așa că îmi iau biletul (rucsacul) în mână și dau să ies. Biiiip! Eroare de procedură! A uitat crema pentru ten sensibil. Cred că pe lumea asta există creme pentru fiecare părticică din corp! Dar eu sunt în continuare calm și până la urmă decolăm, nu înainte de a mânca ceva.



 

Ajungem la un restaurant pe faleză și nu îmi trebuie mult timp să constat că fata de aici nu are absolut nicio treabă cu chelneria. E clar trebuie să mă înarmez din nou cu răbdare atunci când văd că servea jumătate de masă, se ducea spre alta si pe la jumate își amintea de a 3-a masă, se întorcea la a 4-a să ia comanda, în timp ce a 5-a stătea cu mâna întinsă să plătească de vreo 10 minute. Văzând experiența celorlalți comandăm, după 20 de minute, și cerem și nota de plată odată cu comanda. S-o crezi tu că așa s-a întâmplat, a trebuit să o cer de 4 ori ca să vină după 40 de minute și când ne-a zis că pt plata cu cardul vine imediat ne-am băgat picioarele și ne-am scormonit după banii exacți și pa! Să nu te mai văd! Arles acuș ajungem la tine că sunt doar 290 de km de aici de la Nisa.




Ce ziceam măi? Că ajungem acuș? Și mai ziceam și că sunt calm? Retrag toate aberațiile de le-am zis mai înainte. Nu mai sunt calm, nu mai sunt calm de loc, mai ales pentru că peste melodia de pe CD-ul meu intrau insistent știrile în franceză de îmi venea să arunc pe geam casetofonul. Până la urmă am ascultat ce ziceau că nu aveau încotro. Ziceau ceva de 800 de kilometri în toată Franța, cică bușon și că multe din bușoanele astea sunt pe A8 în direcția Aix-aux-Provence. Au zis localitatea asta de cel puțin 20 de ori în 5 minute. Ia să văd eu pe GPS unde suntem.. hmm.. A8.. zoom aut.. hmm din nou.. mergem în direcția Aix-aux-Provence, ridic ochii la drum și AAAAAAAAAAaaaaa!!! 3 benzi oprite așa brusc în câmp și pe dreapta un semn imens pâlpăia: DANGER BOUCHON! Deci asta însemna bușon firar-ar să fie!!




 

 

 

Să știi că am stat în bușonul ăla de ne-au găsit toate nebuniile… Era foarte grav dacă eu reușisem să mă enervez și nu mai puteam… aveam tot felul de stări confuze ba îmi venea să mă dau jos, să arunc cheile și să las acolo mașina, ba să o iau cu mașina pe câmp că frumusețea la autostrăzile din Franța e că ești închis acolo pe autostradă și nu ieși chiar așa din 20 în 30 de km.. nuuu.. stai acolo si 80 până poți să ieși pe drum național, fie îmi venea să trag frâna de mână și să accelerez în loc să simt si eu că mă mișc, dar asta mi se părea un gest prea bizonic. Până la urmă m-am calmat pentru că simțeam că îmi explotează capul, mai ales când vedeam ca toate bușoanele astea se formau din cauza celor 7-8 bariere de plată instalate la fiecare 20-30 km. Vorba aia.. dai un ban da` stai la coadă! Și nu dai doar UN ban.. dai muuulți bani să te bucuri de minunatele bușoane. Gata ieșim pe națională ca nu mai pot… Dacă mai stăteam un km cred că o luam cu capul. Oricum mai avusesem 2 tentative de a ieși dar toate drumurile duceau ba în vreo fabrică părăsită ba în vreo cale ferată fără trecere pentru mașini.



 

E așa de bine pe națională că imediat ajungem la Arles dar din păcate pierdusem foarte mult timp și ne resemnăm că nu o să mai putem vizita orașul Santa Maria del Mer pentru că se făcuse destul de târziu. Dacă o să faci drumul acesta vara îți sugerez să mergi de la început pe națională și în nici un caz pe autostradă, decât dacă ești masochist. La Arles ne-am oprit pentru că era în drumul nostru și cineva ne-a zis că este ok, nu excepțional ci doar ok. Așa mi s-a părut și mie, un orășel de țară, cu câteva străduțe înguste, cu o bisericuță în centru și câteva terase care erau închise că de era 16:30 și la ora asta nu mănâncă nimeni. Pe Diana în schimb nu a atras-o cu nimic orașul acesta mohorât. E adevărat că era și cald și ne era și foarte foame și când Dianei îi e foame ai încurcat-o. : )  Am văzut în schimb că pățaniile descrise de Ion Creangă în Poveste sunt valabile oriunde în lume deoarece unul se chinuia să bage o canapea pe geamul de la etajul 1 al casei, geam evident de 2 ori mai mic decât canapeaua dar el a insistat până a rupt tocul la geam. Și totuși ce mâncăm. La ora asta e deschis doar la arabi cu toate că nu știi prea siguri ce mănânci de la ei. Comandăm două fripturi și vin 2 platouri imense pline cu salată de roșii și deasupra vreo 5 kile de cartofi prăjiți și undeva într-un colț un fel de carne mică mică mică de abia am găsit-o pe sub cartofi. Diana ciugulește un pic și nici nu se atinge de carnea aia că zicea că e suspectă, ba mai face și mișto de mine de mi-a stat mâncarea în gât vreo 3 ore că îmi tot făcea Miau Miau. Plecăm, acesta este unul din orașele care nu ne-a atras absolut de loc și după Nicosia (partea turcă) ocupă locul 2 în orașele în care NU o să ne mai întoarcem. Oricum într-o oră cât am stat aici am apucat să ne dăm seama că nici afară nu sunt peste tot câinii cu covrigi în coadă, mai ales că aici am prins o nuntă și am apucat să vedem ”civilizația” în toată splendoarea ei gen: costum negru cu pantofi si normal, ciorapi albi, blugi cu cămașă înflorată de Hawai, rochii negre de gală, chipurile, cu pantofi din lac mov țipător ce să mai exact ca prin comunele de la naiba în praznic de la noi. Diana bea cea mai nasoală cafea din viața ei și părăsim Arles-ul bifând un mare dislike pe harta excursiilor noastre.


 

Alergăm din nou pe națională fără bușoane și ajungem imediat la Aigues Mortes unde de când intrăm în orășel suntem numai wow, wow, wow!! Odată ce intri ești întâmpinat de un peisaj din epoca medievală, cu un imens castel situat pe malul unui râu, cu o poartă mare de acces în cetate, miros de porcușori la proțap, oameni îmbrăcați în port popular pe ici pe acolo, taverne și magazine cu tot felul de bunătăți și suveniruri ce să mai, dacă nu era câte o bicicletă pe ici pe acolo zău că părea că aici se filmează un film cu Robin Hood. Ne plimbăm pe străzile pietruite și admirăm una alta, luam ceva suveniruri și eu îmi îmbogățesc colecția de pălării cu o nouă achiziție de ziceai că sunt cel puțin regizorul din filmul cu Robin Hood. Băi și ce aș fi mâncat și eu un purceluș din ăla la proțap dar mă umflasem de la mâța aia de zicea Diana în Arles și chiar că nu mai vroiam nici să văd mâncare în fața ochilor dar un cocktail tot bem aici. Stăm și ne bucurăm de priveliștea de la fântâna din centru cetății în timp ce Diana își savura sangria și eu non alcoolicul și decretăm că aici merită să-ți petreci vreo 2 zile, așa cât să prinzi și o plimbare cu barca pe fluviul Ron.  Dar din păcate trebuie să plecăm pentru că este deja ora 21:00 și mai sunt 390 de km până în Barcelona.



     


 
 

 

Ne rugăm frumos la Doamne Doamne și promitem că o să fim cei mai cuminți copii rugându-L să nu ne mai deja bușoane sau cum s-or numi ele în spaniolă și plecăm cu regretul că nu am vizitat și împrejurimile Aigues Mortes unde am auzit că se află o rezervație de păsări flamingo. Rugăciunile ne-au fost ascultate și ajungem fără nici un fel de problemă la Barcelona la ora 12:50 când orașul se pregătea de viață și noi de somn că de vreo 3 ori îmi picase capul pe spate pe autostradă în timp ce Diana dormea dusă. De mâine Fiestaaaaaaa!!!!!





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.