(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...Cam acestea erau planurile noastre inițiale:
Gata plec că nu ajung la timp la locul de întâlnire… ies pe ușă, cobor un etaj și realizez că mi-am uitat bidonul de apă de la bicicletă în congelator. Nu-i problemă, bine că mi-am amintit. Gata am plecat! Eeee Piemonte atenție că vin doi nebuni spre tine. Și întra-devăr suntem nebuni mă gândeam eu în timp ce pedalam spre locul de întâlnire, „încurajat” de vorbele unor cicliști mai vechi care ne spuneau că nu suntem întregi la cap. Dar tocmai asta mă făcea să mă ambiționez și mai mult și să-mi aduc aminte de nenea Obama: Yes we can! Sau cel puțin sperăm. Mai am 100 de metri și ajung la locul de întâlnire și recapitulez în cap dacă am luat totul. Bidonul… Da, Chei…. Da, Cameră de rezervă…. Da, 2 chiar, Pelerină de ploaie… Da, Biletele de tren… Da, sunt în rucsac… Aaaaa rucsacul!!!!! Ești un idiot îmi zic! Cum să pleci mă și să uiți rucsacul!?!? Asta e, oboseala, emoția dorința de a ajunge mai repede, mă întorc și îl iau rapid. Îmi alung din cap prostia aia că nu e semn bun să te întorci din drum, iau rucsacul, ajung la locul de întâlnire și cât ai zice pește suntem deja în tren cu destinația Torino. În tren, sâmbăta la 5 dimineața noi și 2 babe. Excelentă atmosferă pentru somn! Păi cine poate dormii.. După ce te scoli cu noaptea în cap, alergi cu bicicleta de acolo-acolo pentru că ești amețit reușești să-l sperii pe cuviosul somn și să plece de la tine ducându-se la babele din compartiment care horcăie de ziceai că-i competiție de Harley Davidson. Îl apostrofez pe prietenul meu pentru lipsă de civilizație când își proptește un picior, dotat cu un adidas, fix pe scaunul din față și îl fac să-și țină picioarele acasă. Dacă chiar vrei dă-ți jos adidasul și stai așa. Chiar dacă nici chestia asta nu e culmea civilizației dar e cald ca naiba în tren. Cred că nenea conducătorul a dat căldura la maxim să mai moleșească babele. Cât timp vorbim noi vrute și nevrute să treacă cele 2 ore, cât durează călătoria până la Torino cu trenul asta care are spațiu și de biciclete, vagonul ușor ușor se populează cu cetățeni, care mai decare mai ciudați. Doi dintre ei s-au remarcat în mod deosebit și ne-au atras atenția. Când zic că ne-au atras atenția, chiar ne-au atras-o în mod direct.
Pornim după indicațiile moșului de mai devreme către drumul care ne va purta pe culmile cele mai înalte explorate vreodată de mine cu bicicleta. Cum până acum primisem numai indicații bune am luat de bună și indicația de a face la stânga în vârful muntelui și de a urma traseul. Indicația a fost foarte bună pentru că într-adevăr te aducea în vârful muntelui dar stai să vezi cum. Toate calculele noastre s-au dus naiba cu bucata asta de traseu. Suntem gata de plecare. Verificăm încă o dată bicicletele, ne facem câteva poze vedem că nu găsim traseul acesta pe harta noastră dar pornim. Ne bazăm pe moș.
Și pornind noi așa, după vreo 3 kilometri începe distracția manifestată prin urcări cu o înclinație de 12-13% care păreau că nu se mai termină. Măcar nu suntem singuri ci întâlnim și suntem și depășiți de o grămadă de bicicliști. După câteva minute bune de pedalare ajunge la orășelul Monfol la 1666m. Hmmm nu imi place numărul acesta așa că hai să urcăm mai repede. Pedalăm devorând batoane energetice până ajungem în sfârșit la o platformă de unde se vedea toată valea Oulx dacă pot să o numesc așa. Tragem și o poză gâfâind și ne oprim să ne mai tragem sufletul pentru că suntem pe la 1.700 de metri, adică cam pe unde se află cabana Capra de la noi de la Bâlea.
Tot împingem și tot împingem și înjurăm că nu se mai termină o dată muntele acesta și nu ajungem să-i vedem vârful. Urcarea a durat 4,5 ore timp în care am făcut 18 kilometri. Strada noastră inițială, Les Clotes (la sud de Salice), de doar 5 km de urcare calculată și revăzută de peste 20 de ori, s-a transformat in această urcare inumană de 18 km urmând orașul Monfol (la nord de Salice). E drept că am scutit vreo 8 kilometrii pe culmile munților dar tot am pedalat/împins aiurea bicicleta vreo 4 km și chestia asta ne-a terminat și fizic și psihic, mai ales că am văzut apoi că pe culmile munților urcările nu erau așa de anevoioase. Din 18 kilometri vreo 15 cred că i-am făcut pe jos trăgând unul de altul hai că mai e doar o curbă, hai că acum ajungem, hai că se poate și tot așa.
Nu pot să-ți descriu în cuvinte senzația pentru că nu sunt un scriitor așa poetic cum am fost mustrat de Diana dar în schimb știu să fac poze bine și te las pe tine să rămâi fără respirație când admiri poza asta și bineînțeles și bicicleta mea! : ) Undeva în depărtare se vedea un lac și pistele de sărituri de la jocurile olimpice, precum și destinația noastră intermediară, orașul Usseaux. Auzi tu e târziu, îmi aduc aminte iar de ăla de îmi venea să-i fac vânt pe pantă în jos dacă mai era lângă mine. Ce nu suport eu oamenii ăștia pesimiști: Nu se poate, Nu încape, Nu aveți timp, Nu mai merge, E imposibil! Și care e fundamentul științific al afirmațiilor voastre mă rog? Scoatem hărțile, că acum ne erau utile întru-cât ajunsesem pe drumul inițial, undeva mai înainte cu 8 kilometri. Dar pentru micul avans am irosit sute de calorii, nervi și mai ales timp. Poziționând telefonul cu gps pe un par să prindă mai repede semnal realizăm că suntem la 2360 de metri și uitându-ne pe harta noastră constatăm o întârziere fată de planul original de 3 ore! Este nasoală treaba pentru că asta înseamnă că am depășit cu 2 ore ora propusă pentru a prinde trenul din Pinerolo și suntem la limită pentru a prinde ultimul tren și a nu dormi într-un orășel uitat de lume prin Piemonte, mai ales că dacă s-ar fi întâmplat asta trebuia să dau “explicații” acasă : )
Avem totuși o alternativă (sugerată tot de moșul din tren) pe care inițial nu vroiam să o luam în calcul pe motiv că e prea scurt traseul dar acum din ce în ce mai mult ne surâde ideea. Pornim să explorăm în continuare peisajul și să țipăm în gura mare I’m on top of the world!
Nu mergem decât vreo 200 de metri și realizez că mi-am uitat telefonul pe parul acela. Aaaaa… îmi venea să-mi dau palme! Bine că nu îmi uit și capul pe undeva. E clar, azi sunt varză.Traseul este superb și din când în când prindem câte o rafală de vânt care ține cu tot dinadinsul să ne împingă pe short-cut pe munte în jos dar noi ne împotrivim cu îndârjire.
Oricum să nu crezi că pe aici pe culmea munților te plimbi ca pe la bunica pe la țară. Ai de împins și pe aici dar măcar de data asta pedalezi mai mult decât împingi și asta e o mare încurajare pentru noi. E destul de anevoios și începe să ni se înfiripe în cap idea de a renunța întru-cât nu mai venea o data coborârea aia. Cel de sus ne scoate în cale un biciclist singuratic, trecut de a doua vârstă care cobora agale. Bine ți-o fii, ne gandim noi și mai că ne vine să-i ținem companie în coborârea lui. Îl oprim să ne salutăm respectuos, cam cum fac toți bicicliștii pe aici prin zonă, și din una alta îl întrebăm și dacă mai e mult până la fericirea extremă, coborârea! În sfârșit nimerim un om cu capul pe umeri și ne explică foarte frumos, uitându-se la mutrele noastre terminate, că ar mai fi vreo 2kilometri și că ne recomandă să ne oprim la un popas un pic mai în acolo, dacă vrem să mâncăm ceva pentru că după aceea este numai și numai coborâre. Ne mai sugerează și că dacă vrem să mergem spre orășelul nostru de backup, Susa, ar mai fi totuși încă 5 km de urcat și că trebuie să avem forță să ducem la bun sfârșit planul.
Mulțumim frumos nenea și să-ți deja D-zeu sănătate. Pleacă zicându-și cred că în gând că sigur o să audă de noi la știrile de la ora 5 unde anunță că doi turiști s-au aventurat pe culmile munților și natura a fost rea cu ei și i-a sleit de puteri lăsându-i să înghețe pe culmile munților. Noi în schimb ne imobilizăm împinși de cuvintele lui și pornim spre locul mult dorit. Dar cum toate lucrurile bune încep cu o pauză, urmăm proverbul și ne oprim la o gustărică la 2.587 de metri. Ia zi tu, cum crezi că este să mănânci un sandwich înconjurat de munți din toate direcțiile, de zăpadă, de un mare monument, fără semnal la telefon, cu un soare puternic și o liniște deplină? Dacă nu știi răspunsul îți spun eu! Superb! Așa de superb încât uităm și de oboseală și de tot și începem să ne facem poze în pantaloni scurți și la bustul gol în mijlocul zăpezii. Senzațional să stai în zăpadă aproape dezbrăcat și să te bronzezi murind de cald!
După ce mâncăm bine plecăm cu poftă de drum și chef de viață spre Usseaux și după numai 1 kilometru ajungem într-adevăr la locul pe care l-am numit mană cerească: Coborârea. Nimic nu ne mai poate opri acum. Avem 3,5 ore întârziere față de planul inițial dar avem speranțe mari să credem că, in această seară, nu dormim prin străini ci la noi in pat. Și dăi, și coborâm, frânele scrâșnesc, bicicleta trăncăne din toate încheieturile, pietrele se izbesc de aripi și în tot haosul creat de o coborâre prin bolovani cu 35-40km/h se așternea în liniște și într-o frumusețe de nedescris valea orașului Balboutet și Usseaux. Recuperăm, recuperăm ne spunem noi când vedem că atingem o medie de 30km/h fată de 13-14 cât ne propusesem inițial, mai ales ca sărim peste orice pauză. Ne oprim la un moment dat să mai strângem frânele și să verificăm că e totul în regulă și auzim un zgomot pe care nici un biciclist nu vrea să-l audă.. fsssssssssss…. Nuuuuuu….
Cine a fost norocosul? Nu eu, ci prietenul meu. E pe spate… s-a dezumflat rău? Nu încă. Atunci hai să băgam viteză și o reparăm când ajungem în oraș. Hai… Coborâm ca nebunii cu 50km/h… În dreapta mea era o prăpastie de te ducea la Usseaux cam în 20 de secunde, timpul cât îți lua să cobori în picaj liber. Să nu cumva să crezi că era așa o pantă înclinată de unde dacă picai poate mai aveai șanse să scapi cu 2 -3 zgârieturi…. Nu, era pur și simplu un hău imens de unde puteai doar să zbori în picaj liber. În timp ce făceam eu analiza hăului în cap și verificam frânele din secundă în secundă îmi vine în minte totuși că suntem cam inconștienți așa că o lăsăm mai moale și mergem mai aproape de munte. E drept că e puțin probabil să-ți plesnească amândouă cablurile de frână dar totuși să nu ne forțăm norocul. Ne oprim la un moment dat să admirăm Giro d’Italia, care tocmai trecea prin dreptul nostru, doar că vreo 1400m mai jos, și constatăm că prietenul meu mergea cam pe cerc. Nu mai ține, trebuie să schimbăm camera. Băi și fix pe spate ți-ai găsit să faci pană… nu puteai și tu pe fată că era mai ușor de meșterit?
Asta e. Desfacem cauciucul mai rapid decât ne-am imaginat. Estimasem un pit stop de cel puțin 40 de minute și spre surprinderea noastră în 7 terminăm tot. Când să băgăm camera vine și inteligența mea din urmă, care era cred încă acolo sus unde mâncasem, și îmi zice să verific totuși cauciucul înainte să băgam camera cea nouă că poate a rămasă înfiptă în cauciuc “bucuria” noastră. Și o găsim. Băi, spunem tu mie cum poți să fii atât de ghinionist. În creierii munților, prin bolovani și zăpadă unde eram doar noi și marmotele alea de alergau ca disperatele când ne vedeau, cum băi să-ți intre în cauciuc o PIONEZĂ ??!? Cât „noroc” poți să ai măi? Și să o mai iei și din plin pe mijlocul roții și nu orice roată ci aia din spate! Incredibil. Bine că ne-am uitat că altfel găuream și cealaltă cameră. Începem iar coborârea cu gandul că nu mai prindem trenul de la ora 19:56 din Pinerolo așa că trebuie să ne îndreptăm spre Susa sau Bussoleno de unde urcau bicicliștii azi dimineață.
Din nou socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Ca să ajungem la Susa trebuie să urcăm 5,5 km, e drept de asfalt, dar pe niște pante exact ca la Bâlea lac. Nu tati, dacă era azi dimineață poate ne mai gândeam dar acum nu. Ne oprim fix în mijlocul străzii să ne scărpinăm în cap și să ne decidem. Este 18:10, până la Pinerolo pare numai coborâre ceea ce e bine, partea proastă este că ultimul tren este la 21:00. Avem deci aproape 3 ore la dispoziție deci cam 16km/h media. Reușim? Da reușim ce, e numai asfalt. Așa e. Reușim! Hai să mergem!
Cât ziceam că trebuie să fie media? 16? Hmm.. păi și de ce pe bord la bicicletă îmi arată 62-63… aoleu.. 70!!! Da.. 70km/h aveam pe pantă în jos. Nu ne vine să credem. Depășim 3 autobuze, nu știu câte mașini și alți bicicliști mai normali la cap care țineau mâna pe frâne. Or fi zis ăia că am rămas fără frâne. Cam în 2-3 minute facem un traseu calculat anterior in 30-40. E perfect așa ne zicem când intrăm pe drumul județean care spre ajutorul nostru este tot în coborâre. Sincer nu credeam vreodată că o bicicletă, și mai exact eu pe o bicicletă să ajung să depășesc sute și sute de mașini. Fiind Giro d’Italia și câteva orășele cu multe treceri de pietoni se creau foarte des ambuteiaje și viteza medie a mașinilor nu depășea 20-30. În schimb noi mențineam coborârea constantă la 40-50 km/h. Încă mă dor și acum degetele la cât am ținut apăsate frânele de ardeau pur și simplu cercurile la un moment dat și erau pline cu funingine de la saboții de frână. A crescut așa de mult adrenalina în noi încât chiar și în linie dreaptă reușeam să menținem o viteză constantă, pedalând, de 37km/h, adică aproape maximul posibil la un mountain bike. Nimeni nu se gândea că cu bicicleta o să putem să facem 50 de kilometri într-o oră și 15 minute. Nici noi, dar coborâm ne dăm seama că nu numai că ajungem la ultimul tren, ci chiar îl prindem și pe cel programat inițial, așa că bagă tare!
Am ajuns cu exact 5 minute înainte de plecarea trenului, cu nisip în ochi, noroi pe fată și oboseală în oase dar am reușit. Pulsul inimii îl simțeam direct în cap și, și acum stau și mă întreb cum am reușit și ce o fi fost în capul nostru. A fost dorința de adrenalină și am obținut-o și împreună cu asta am obținut și un bronz pe mâini cu mănuși de acum mă întreb cum naibă o sa mă duc eu la serviciu așa? : )
Dar vrei să te bagi la traseul nostru, nu face greșeala să mergi spre Monfol pentru că pierzi peste jumătate din puteri, chef și distracție așa că îndreaptă-te spre Les Clotes atunci când părăsești Salice. Pedalare plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=YUMye0VNyxc
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Vorbiserăm înainte să înceapă cheful cu prietenii noştri şi rămăsese că ne vedem în 20 de minute… aşa că plecăm spre punctul de întâlnire… Păi ce… crezi că erau acolo? Draci chiori… ăştia-s buni de trimis după moarte că întârzie cu orele. Hai bă veniţi.. că stăm aici în intersecţie ca prostituatele şi ne claxonează toţi când ne mai pupăm şi noi din când in când… Da venim… în 20 de minute ajungem… Păi aşa aţi zis şi acum o jumătate de oră… Ajung în sfârşit şi ne blagoslovim reciproc pe post de bună dimineaţa. Hai să bem o cafea să mai destindem spiritele.. găsim şi un loc drăguţ cu privire la turn şi aşa mai ne calmăm niţel.
Hai la plimbăreală că ne-au mai rămas chestii de văzut… şi trebuie să facem şi rodajul la balerinii pe care Diana şi i-a cumpărat ieri si care acum o umplu de băşici la picioare… Tăiem Parisul in lat mergând spre biserica San Madeleine care avea nişte coloane imense la intrare de ziceai că am ajuns la Panteonul din Atena. Ia uite aici pe hartă scrie că pe lângă Obelisc au construit o columnă că cică s-a ofticat Napoleon într-o zi ca el de ce nu are columnă d-aia ca a lu’ Traian să-şi scrie şi el memoriile şi să deseneze acolo cum le-a dat-o pe cocoaşă la ăia de l-au supărat.
Next stop Lafayette… cică sunt o grămadă de magazine pe acolo.. au doamne.. nu mai vreau să fim târâţi prin magazine… Bine hai.. dacă mergem dar ne oprim întâi aici la Paul (un brutar celebru) să luăm ceva bunătăţi ca să mai ardem nişte carbohidraţi şi să nu mai cădem laţi. Haaaaa… mulţumesc Doamne… este închisă toată strada cu magazine…. mulţumim din inimă…. ah ce am scăpat la mustaţă…. Hai dă-le în colo de magazine.. hai să mergem să vedem cartierul ăla cu clădiri futuriste din vestul Parisului.
Coborâm nişte scări apoi altele rulante.. apoi mergem în linie dreaptă şi iar coborâm vreo 3 etaje… unde e frate trenul ăsta la Scaraoțchi în sufragerie? Ajungem până la urmă… dacă mai coboram 2 etaje cred că ieşeam la Beijing. Ajungem în cartierul La Defence şi ieşim într-o imensă piaţă.
Băi.. în Nord Est am zis că mergem nu? Nu în sud ? da mă Nord Est… păi şi atunci unde am ajuns mă… A mers cu viteza luminii trenul ăsta şi am ajuns noi direct in Nigeria? Ce e cu atâţia coloraţi pe aici… de fapt… singurii ciudaţi suntem noi… si deja suntem luaţi la ochi de o adunătură de râgâioşi care se ţineau de o sticlă. Trecând pe lângă adunătura de babuini ne oprim şi la supermarket să luam un kil de morcovi şi să-i îndesăm bine în partea posterioară…. Doamne ce de ciudaţi… Hai să mergem zic prietenii noştri… Nu mă.. stai că am venit până aici să văd şi eu Sfera aia în care e şi un cinema cu proiecţie pe tavan… Să vezi ce-ţi proiectez eu un croşeu de dreapta dacă nu plecăm mai repede mi se răspunde în secunda doi…. Hai mă că nu te mănâncă nimeni.. ce… Îndesăm morcovii mai adânc şi plecăm prin minunăţia asta de cartier care cândva… probabil prin anii 90.. a fost considerat un element futurist pentru Paris..
Hai să ne oprim şi pe la Moulin Rouge să luam şi o gură de aer proaspăt că în metroul ăsta sunt 158 de grade… Cu ocazia asta poate ne spălam şi noi pe ochi cu ceva bunătăţi…. nu că nu am avea bunătăţile cu noi.. dar na.. ne uităm şi noi că de aia avem ochi…. Mare fâs aici…. moară de vânt unde în trecut nişte fetiţe frecau aluatul să facă pâine si nelipsitele COZI… nu ne-a impresionat prea mult… Privirile ne-au fost atrase de sexy barul de lângă dar nu ne-am putut oprii că aveam “poliţiştii” cu noi… Gata hai.. hai că mergem… staţi măi nu trageţi aşa de noi că ne uităm şi noi. Am plecat până la urmă cu destinaţia Trocadero..
Ajungem în sfârşit la hotel la ora 1. A 3-a noapte consecutivă când ne culcăm la ora 1. Nenea Nokia ne spune că mai avem de dormit 3 ore şi 52 de minute până când el o sa de-a drumul la cocoşi ca să ne trezim să plecăm la aeroport. Adormim rupţi…. Şi din fericire ne trezim la timp si luam autobuzul… şi adormim iar… si trecem de security.. şi adormim iar… şi ne urcăm în avion… şi adormim iar… şi ne urcăm în autobuz şi adormim iar… şi ne urcăm în metrou… şi adormim iar…. Şi cred că şi în momentul acesta încă mai dormim….
Luăm bărcuţa că aveam deja bilet de ieri si nu trebuie să mai dăm examen de admitere în clasa a doua si de data asta nu mai adormim. Coborâm la Notre-Dame să facem o vizită.. Băi!! Voi aţi rămas aici de ieri.. ia mai plecaţi mă şi pe la casele voastre.. păi tot aici sunteţi la coadă. Hai că merge repede si reuşim să intrăm si să admirăm catedrala si pe interior. Într-un colţ este expusa macheta catedralei dar si o machetă dintr-o fază preliminară a construcţiei unde constat cu uimire că minunăţiile astea organizatorice din societatea modernă fuseseră descoperite chiar din evul mediu întru-cât în modelele reprezentate se vedea clar cum 2-3 munceau si restul tăiau frunze la câini cântând la harpă sau făcând pe şefii de şantier.
Pac o poză aici, pac una dincolo… ce linişte e pe aici pe stradă… bine că am scăpat de lăcustele alea… Stai să fac o poză la podul Notre-Dame… Focalizez.. si când să fac simt o picătură rece fix în mijlocul capului… Nuuuu.. nuuu… zi-mi că nu te-ai ”scăpat” fix în capul meu… nuuu… Mulţumesc… e doar apă.. pac încă una, pac, pac, pac, mamăăă ce mă mitraliază aşa din senin. Ne dăm cap în cap ca bezmeticii din dorinţa noastră de a găsii un loc pentru a sta la scuteală. Plouă de rupe… aşa din senin şi totul în mai puţin de un minut. Stăm un pic şi îndrugăm poveşti să treacă vremea si până la urmă se opreşte… ce bine… Sa sperăm ca a mai curăţat din vitezomani si acum suntem mai puţini cu chef de vizite. Continuăm drumul spre Louvre şi cu cât ne apropiem cu atât se înteţeşte din nou ploaia…. Băi familia Adams îi zic prietenului meu…. Eu cred că ploaia asta se ţine după tine… ia fă-te că ne cauţi la Notre-Dame cu „prospăturile” alea de pe acolo. Ajungem până la urmă la destinaţie având hainele încă uscate, ceea ce este o mare realizare ţinând cont ca în urmă cu 5 minute se revărsase Niagara in capul nostru. Nu mai e nimeni! Incredibil… Doar o domnişoară în călduri aleargă de bezmetica în sutien prin curtea palatului… Cred că fusese să culeagă castraveţi din serele alea.
Reluăm plimbarea de ieri în sens invers Obelisc-Champs Elysèe-Arcul de triumf din nou pe jos ca să fac rodajul la noua siluetă obţinută după multe săptămâni de chin. Ne hotărâm să asistăm la slujba de înviere la Catedrala Sacre Coeur să vedem şi noi cum este o slujbă catolică. Ajungem cu metroul la destinaţie si vedem imponenta catedrală cocoţată în vârful unui deal… Băi deci cu toată ambiţia noastră şi cu toată dorinţa de a menţine silueta la zi, o urcare de genul acela ar fi criminală… Avem noroc pentru că, cu vitezomanii de care vorbeam mai înainte, nenii ăştia francezi s-au gândit să facă si ei un „furnicular” d-ăla de te duce până sus. Stăm la rând în spatele a două cupluri de nemţi care se scărpinau în bască întrebându-se dacă e mai bine să meargă „Zu Fuss” cum a plecat Hans sau să ia drăcia asta de maşinărie. După cugetări intense care au durat 3 secunde au decretat 4 bilete… dus-întors. Băi băieţi, zic eu după ce am văzut consoarta unuia dintre ei, bună decizie ați luat… Cum să te întrebi mă dacă să urci pe jos sau cu funicularul când o aveai pe jumătatea inimii tale lângă tine care cu o mână trăgea de baston, cu cealaltă de tubul de oxigen si cu cealaltă dădea din picioare… voi sunteţi tembeli la cap?
Ajungem sus la biserică. Zici că-i revelion.. Băieţi e totuşi Paştele.. beau ăştia de rup… sticle aruncate pe jos, muzică din maşini, fete jumătate dezbrăcate… credinţă ioc… şi nu are nicio legătură cu religia, are legătură cu modul în care ai fost crescut şi ce idealuri ti-au fost transmise. Ăstora li s-a transmis sticla… Mai bine le-o transmitea zdravăn intre urechile pline de cercei si nasurile pline de belciuge… că dacă pică unul d-ăsta mort de beat pe scări zici ca ţi-a căzut trusa de scule de la etaj. Ascultăm 40 de minute slujba care este într-adevăr deosebită… Orga din biserică si vocile fetelor din cor te fac într-adevăr să simţi sărbătoarea învierii. Nu este cu mult deosebit de ce este la noi, ca text mă refer, ca obiceiuri e total altceva. Ai şi tu un mic fragment aici! Îmi cer scuze pentru behăielile de pe fundal dar prietenul acesta al meu era răcit si făcea ca un motor gripat de camion rusesc. Mai ales pe seară când la un moment dat a behăit o dată de i-a stins lumânarea la o babă.
Tragem o poza la minunata capodoperă şi plecăm la o plimbare pe Champs Elysèes şi în 
