Mai 292011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
Mă trezesc până la urmă la 5:20 după cum pusesem ceasul să sune. E sâmbătă și doar faptul că urmează să privesc lumea din unul din cele mai înalte puncte unde am ajuns vreodată  mă face sa nu mă oftic când văd cum Diana doarme dusă. Mănânc ceva rapid si recapitulez în cap traseul pe care îl pregăteam de câteva zile bune. Cel mai mult îmi era frică de zonele cu înclinație de 22% dar și de cele cu înclinație de 10%, 11% pentru că se întindeau pe kilometri buni. Nici eu , nici prietenul meu nu aveam să știm atunci că zicala noastră românească: Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg este atât de valabilă și aici în Italia.

Cam acestea erau planurile noastre inițiale:

 Gata plec că nu ajung la timp la locul de întâlnire… ies pe ușă, cobor un etaj și realizez că mi-am uitat bidonul de apă de la bicicletă în congelator. Nu-i problemă, bine că mi-am amintit. Gata am plecat! Eeee Piemonte atenție că vin doi nebuni spre tine. Și întra-devăr suntem nebuni mă gândeam eu în timp ce pedalam spre locul de întâlnire, „încurajat” de vorbele unor cicliști mai vechi care ne spuneau că nu suntem întregi la cap. Dar tocmai asta mă făcea să mă ambiționez și mai mult și să-mi aduc aminte de nenea Obama: Yes we can! Sau cel puțin sperăm. Mai am 100 de metri și ajung la locul de întâlnire și recapitulez în cap dacă am luat totul. Bidonul… Da, Chei…. Da, Cameră de rezervă…. Da, 2 chiar, Pelerină de ploaie… Da, Biletele de tren… Da, sunt în rucsac… Aaaaa rucsacul!!!!! Ești un idiot îmi zic! Cum să pleci mă și să uiți rucsacul!?!? Asta e, oboseala, emoția dorința de a ajunge mai repede, mă întorc și îl iau rapid. Îmi alung din cap prostia aia că nu e semn bun să te întorci din drum, iau rucsacul, ajung la locul de întâlnire și cât ai zice pește suntem deja în tren cu destinația Torino. În tren, sâmbăta la 5 dimineața noi și 2 babe. Excelentă atmosferă pentru somn! Păi cine poate dormii.. După ce te scoli cu noaptea în cap, alergi cu bicicleta de acolo-acolo pentru că ești amețit reușești să-l  sperii pe cuviosul somn și să plece de la tine ducându-se la babele din compartiment care horcăie de ziceai că-i competiție de Harley Davidson.  Îl apostrofez pe prietenul meu pentru lipsă de civilizație când își proptește un picior, dotat cu un adidas, fix pe scaunul din față și îl fac să-și țină picioarele acasă. Dacă chiar vrei dă-ți jos adidasul și stai așa. Chiar dacă nici chestia asta nu e culmea civilizației dar e cald ca naiba în tren. Cred că nenea conducătorul a dat căldura la maxim să mai moleșească babele. Cât timp vorbim noi vrute și nevrute să treacă cele 2 ore, cât durează călătoria până la Torino cu trenul asta care are spațiu și de biciclete, vagonul ușor ușor se populează cu cetățeni, care mai decare mai ciudați. Doi dintre ei s-au remarcat în mod deosebit și ne-au atras atenția. Când zic că ne-au atras atenția, chiar ne-au atras-o în mod direct.

 

Se urcă un moș cam cu vreo 3 stații înainte de Torino. Băi, emana un miros moșul acesta de îți muta nasul… Nu, nu erau crizanteme ci cred că săpun lipsă și economie la detergent. Și culmea tupeului, care m-a lăsat cu gura căscată și efectiv fără nicio replică, și mie chestia asta mi se întâmplă rar în viață, după numai 5 minute de când se urcă în tren vine la mine cu un ton autoritar și mă roagă frumos și respectuos să-mi iau adidasul în picioare!! Mă uit tâmp la el… îmi crește tensiunea și apoi îmi zic că nu merită. Cum spuneam, nu e un gest civilizat să stau fără adidas în picioare, dar eu eram spălat, numai ce mă îmbrăcasem cu haine cu miros de Cocolino de dimineață și vine “puzolente” ăsta, că așa se zice pe italiană când miroși de stingi, vine ăsta să-mi zică mie să mă încalț. Nu merită să mă enervez. Du-te tati și stai tu liniștit acolo la tine pe scaun cu pantofii in picioare și miros de formol. Reușim să-l ignorăm până în momentul când lângă noi se urcă o tanti mai în vârstă.  E bine, măcar nu miroase nimic ciudat. Să sperăm că nu face parte din clubul de motoclicliste de mai în colo. Nu vreau să-ți descriu ce s-a întâmplat după pentru că eu scriu din plăcere și tu citești din curiozitate. Cert este că ne-am dus rapid să stăm lângă biciclete pentru că dacă stăteam mai mult de 5 minute acolo ni se întorcea stomacul pe dos. Și nu de la miros ci de la sunetele și gesturile pe care le făcea.

 

Ajungem la Torino punctuali și ca să nu stăm în gară ca aurolacii ne ducem să revedem orașul pentru că oricum avem o oră la dispoziție. Orașul e foarte frumos de vizitat cu multe clădiri vechi și deosebite, cu panorame superbe dacă te încumeți să urci până la Superga, cu baruri de noapte și animație la fel ca-n București dacă te duci noaptea de-a lungul râului Po. Multe lucruri frumoase și dacă ar fi să-ți povestesc tot, aș umple vreo 15 pagini. Poate în alt capitol.

 

Luam trenul spre Oulx (nu mă întreba cum se pronunță pentru că habar n-am) destinația noastră finală și constatăm ca nu suntem singurii nebuni. E plin trenul de bicicliști de nu mai aveau loc bicicletele în compartimentul special și le mai luaseră lumea și cu ei în vagon. Majoritatea coborau la Bussoleno să vadă și să se bage în seamă la Giro d’Italia (turul Italiei in bicicletă) care am aflat că era tot azi 28 mai 2011. În tren admirăm peisajul care devine din ce în ce mai muntos și din ce în ce mai spectaculos. Nu e de mirare ținând cont că o să ajungem la 1.000 de metri altitudine cu trenul acesta. Cu câteva stații înainte de destinație, eu căscam gura pe geam, prietenul meu se dusese să verifice bicicletele și când întorc capul mă trezesc cu un moș pe scaunul de vis-a-vis. Cum te-ai așezat nene așa pe șustache? N-am auzit nimic. Vine și prietenul meu și mă apostrofează din priviri că am permis așa ceva. Hai așează-te și taci îi zic și eu tot din priviri.

 

Moșulică acesta liniștit cum spuneam s-a dovedit a fii o moară hodorogită. Am aflat toată istoria locurilor precum și toate pățaniile familiei lui. El era un fel de tata lui Superman pentru că ce făcuse fiu-su pe unde umblase, cu câți lupi se întâlnise și cât urcase el cu bicicleta sincer se putea face un film la Hollywood. Dar să vedem și partea bună a lucrurilor. Nenea acesta mergea în orășelul Sauze d’Oulx sau Salice (nu mă întreba de ce dar pe hartă scria o denumire și ăștia pe aici le ziceau altfel la orașe de nu mai înțelegeai nimic) și ne povestește că este un autobuz care merge până acolo sus și că ne ia și bicicletele. Woww.. senzațional. În felul acesta scăpăm de bucata de 8km care ni se părea cea mai nasoală din tot traseul acesta și câștigăm și o oră de căscat gura. Excelent. Moșule te pupăm! Pe drum către Sauze d’Oulx (Salice) socializăm din nou involuntar dar na ce să facem. Află nenea că lucrăm la bancă și atât ne-a fost. Începe cu întrebări de test de admitere la facultate povestindu-ne cum a făcut el o plată către naiba știe ce destinație si cum plata a ajuns nu știu unde și tot așa că la sfârșit nu am înțeles dacă era întrebare sau își descărca și el năduful pe sistemul acesta de lipitori financiare. Gata, am ajuns la  1300 de metri, Salice. De aici începe distracția.

 

Pornim după indicațiile moșului de mai devreme către drumul care ne va purta pe culmile cele mai înalte explorate vreodată de mine cu bicicleta. Cum până acum primisem numai indicații bune am luat de bună și indicația de a face la stânga în vârful muntelui și de a urma traseul. Indicația a fost foarte bună pentru că într-adevăr te aducea în vârful muntelui dar stai să vezi cum. Toate calculele noastre s-au dus naiba cu bucata asta de traseu. Suntem gata de plecare. Verificăm încă o dată bicicletele, ne facem câteva poze vedem că nu găsim traseul acesta pe harta noastră dar pornim. Ne bazăm pe moș.

 

Și pornind noi așa, după vreo 3 kilometri începe distracția manifestată prin urcări cu o înclinație de 12-13% care păreau că nu se mai termină. Măcar nu suntem singuri ci întâlnim și suntem și depășiți de o grămadă de bicicliști. După câteva minute bune de pedalare ajunge la orășelul Monfol  la 1666m. Hmmm nu imi place numărul acesta așa că hai să urcăm mai repede. Pedalăm devorând batoane energetice până ajungem în sfârșit la o platformă de unde se vedea toată valea Oulx dacă pot să o numesc așa. Tragem și o poză gâfâind și ne oprim să ne mai tragem sufletul pentru că suntem pe la 1.700 de metri, adică cam pe unde se află cabana Capra de la noi de la Bâlea.

  

  

De acolo jos din stanga (vezi poza de mai sus) venim noi pedalând ca doi nebuni. (Uitându-mă acum pe hartă, din confortul scaunului de unde scriu observ că ne-am dus la naiba în praznic și de aceea am murit apoi escaladând timp de kilometrii întregi și ore bune pădurile pline de conifere și blocuri întregi de zăpadă.)

 


Plecăm spre tărâmul acesta necunoscut și al naiba de abrupt salutând porci mistreți, căprioare, veverițe și o sumedenie de șocâți sau jderi sau naiba știe ce erau dar era plin traseul de ei. Eu nu am mai rezistat la un moment dat și am trecut de la pedalat la împins și după puțin timp și prietenul meu s-a lăsat păgubaș. În timp ce împingeam noi admirând natura pe lângă noi tot treceau bicicliști pedalând! Băi băieții, lasați-o naiba de treabă! Voi ce mâncați mă de pedalați așa? Băi și când vedeai niște moșuleți, care din furtunul acela din rucsac din care eu trăgeam citronadă să-mi dezmorțesc mușchii, ei cred că trăgeau oxigen, cu mâinile tremurânde și care abia își drăgeau vocea, treceau pe lângă noi ca niște floricele pedalând agale. E clar, voi ori ați fumat ceva bun ori v-ați injectat adrenalină. Nu se poate așa ceva. Refuz să cred că suntem așa de praf. După câțiva aventurieri din aștia de ne scoteau din sărite, remarcăm care era secretul. Păi bine măi băieți, păi așa urc și eu… cred. Aveau tinereii aceștia 9 pinioane pe spate și pinionul lor al mare era cam cât foaia mică. Păi da.. ce să-ți spun! Așa mai merge. E clar ori schimb bicicleta ori pinioanele că dacă vrem să mai facem experiențe din  ăstea nu se mai poate așa.

 


Tot impingând ajungem la primul bloc de zăpadă care ne blochează strada și nu ezităm să ne facem și câteva poze.

 

Tot împingem și tot împingem și înjurăm că nu se mai termină o dată muntele acesta și nu ajungem să-i vedem vârful. Urcarea a durat 4,5 ore timp în care am făcut  18 kilometri. Strada noastră inițială, Les Clotes (la sud de Salice), de doar 5 km de urcare calculată și revăzută de peste 20 de ori, s-a transformat in această urcare inumană de 18 km urmând orașul Monfol (la nord de Salice). E drept că am scutit vreo 8 kilometrii pe culmile munților dar tot am pedalat/împins aiurea bicicleta vreo 4 km și chestia asta ne-a terminat și fizic și psihic, mai ales că am văzut apoi că pe culmile munților urcările nu erau așa de anevoioase. Din 18 kilometri vreo 15 cred că i-am făcut pe jos trăgând unul de altul hai că mai e doar o curbă, hai că acum ajungem, hai că se poate și tot așa.

 

Nici foame nu ne mai era dar totuși ne-am oprit să mâncăm ca asta mai lipsea să ajungem la culmea puterii fizice că acolo rămâneam cu mistreții și veverițele. Ajungem până la urmă în punctul de unde începe să dispară vegetația și ne mai înseninăm un pic știind că nu mai e mult. Uitându-ne noi pe o plăcuță și încercând să determinăm cât mai e până la strada inițială de pe culmile munților întâlnim un puștiulică și-l întrebăm dacă mai e mult până sus și încă o dată spre bucuria noastră ne confirmă ca mai sunt vreo 3-400 de metri. Stricăm rapid prietenia când îl întrebăm dacă până la Usseaux mai e mult și primim răspunsul că nu avem nicio șansă, că e prea târziu! Bai copilaș ori ți-a luat-o ceasul înainte ori tu te culci odată cu găinile. Cum să fie prea târziu mă? Nu vezi că e 14:30? Ia dă-i drumul tu de aici până nu ne supărăm! După câteva minute, grămezi de zăpadă si 5 bălți imense pline cu nămol, ajungem pe culmile munților.

 

 Nu pot să-ți descriu în cuvinte senzația pentru că nu sunt un scriitor așa poetic cum am fost mustrat de Diana dar în schimb știu să fac poze bine și te las pe tine să rămâi fără respirație când admiri poza asta și bineînțeles și bicicleta mea! : ) Undeva în depărtare se vedea un lac și pistele de sărituri de la jocurile olimpice, precum și destinația noastră intermediară, orașul Usseaux. Auzi tu e târziu, îmi aduc aminte iar de ăla de îmi venea să-i fac vânt pe pantă în jos dacă mai era lângă mine. Ce nu suport eu oamenii ăștia pesimiști: Nu se poate, Nu încape, Nu aveți timp, Nu mai merge, E imposibil! Și care e fundamentul științific al afirmațiilor voastre mă rog? Scoatem hărțile, că  acum ne erau utile întru-cât ajunsesem pe drumul inițial, undeva mai înainte cu 8 kilometri. Dar pentru micul avans am irosit sute de calorii, nervi și mai ales timp. Poziționând telefonul cu gps pe un par să prindă mai repede semnal realizăm că suntem la 2360 de metri și uitându-ne pe harta noastră constatăm o întârziere fată de planul original de 3 ore! Este nasoală treaba pentru că asta înseamnă că am depășit cu 2 ore ora propusă pentru a prinde trenul din Pinerolo și suntem la limită pentru a prinde ultimul tren și a nu dormi într-un orășel uitat de lume prin Piemonte, mai ales că dacă s-ar fi întâmplat asta trebuia să dau “explicații” acasă : )

Avem totuși o alternativă (sugerată tot de moșul din tren) pe care inițial nu vroiam să o luam în calcul pe motiv că e prea scurt traseul dar acum din ce în ce mai mult ne surâde ideea. Pornim să explorăm în continuare peisajul și să țipăm în gura mare I’m on top of the world!

Nu mergem decât vreo 200 de metri și realizez că mi-am uitat telefonul pe parul acela. Aaaaa… îmi venea să-mi dau palme! Bine că nu îmi uit și capul pe undeva. E clar, azi sunt varză.Traseul este superb și din când în când prindem câte o rafală de vânt care ține cu tot dinadinsul să ne împingă pe short-cut pe munte în jos dar noi ne împotrivim cu îndârjire.


Oricum să nu crezi că pe aici pe culmea munților te plimbi ca pe la bunica pe la țară. Ai de împins și pe aici dar măcar de data asta pedalezi mai mult decât împingi și asta e o mare încurajare pentru noi. E destul de anevoios și începe să ni se înfiripe în cap idea de a renunța întru-cât nu mai venea o data coborârea aia. Cel de sus ne scoate în cale un biciclist singuratic, trecut de a doua vârstă care cobora agale. Bine ți-o fii, ne gandim noi și mai că ne vine să-i ținem companie în coborârea lui. Îl oprim să ne salutăm respectuos, cam cum fac toți bicicliștii pe aici prin zonă, și din una alta îl întrebăm și dacă mai e mult până la fericirea extremă, coborârea! În sfârșit nimerim un om cu capul pe umeri și ne explică foarte frumos, uitându-se la mutrele noastre terminate, că ar mai fi vreo 2kilometri și că ne recomandă să ne oprim la un popas un pic mai în acolo, dacă vrem să mâncăm ceva pentru că după aceea este numai și numai coborâre. Ne mai sugerează și că dacă vrem să mergem spre orășelul nostru de backup, Susa, ar mai fi totuși încă 5 km de urcat și că trebuie să avem forță să ducem la bun sfârșit planul.

 

Mulțumim frumos nenea și să-ți deja D-zeu sănătate. Pleacă zicându-și cred că în gând că sigur o să audă de noi la știrile de la ora 5 unde anunță că doi turiști s-au aventurat pe culmile munților și natura a fost rea cu ei și i-a sleit de puteri lăsându-i să înghețe pe culmile munților. Noi în schimb ne imobilizăm împinși de cuvintele lui și pornim spre locul mult dorit. Dar cum toate lucrurile bune încep cu o pauză, urmăm proverbul și ne oprim la o gustărică la 2.587 de metri. Ia zi tu, cum crezi că este să mănânci un sandwich înconjurat de munți din toate direcțiile, de zăpadă, de un mare monument, fără semnal la telefon, cu un soare puternic și o liniște deplină? Dacă nu știi răspunsul îți spun eu! Superb! Așa de superb încât uităm și de oboseală și de tot și începem să ne facem poze în pantaloni scurți și la bustul gol în mijlocul zăpezii. Senzațional să stai în zăpadă aproape dezbrăcat și să te bronzezi murind de cald!

 

      
 
 
 

 

 

După ce mâncăm bine plecăm cu poftă de drum și chef de viață spre Usseaux și după numai 1 kilometru ajungem într-adevăr la locul pe care l-am numit mană cerească: Coborârea. Nimic nu ne mai poate opri acum. Avem 3,5 ore întârziere față de planul inițial dar avem speranțe mari să credem că, in această seară, nu dormim prin străini ci la noi in pat. Și dăi, și coborâm, frânele scrâșnesc, bicicleta trăncăne din toate încheieturile, pietrele se izbesc de aripi și în tot haosul creat de o coborâre prin bolovani cu 35-40km/h se așternea în liniște și într-o frumusețe de nedescris valea orașului Balboutet și Usseaux. Recuperăm, recuperăm ne spunem noi când vedem că atingem o medie de 30km/h fată de 13-14 cât ne propusesem inițial, mai ales ca sărim peste orice pauză. Ne oprim la un moment dat să mai strângem frânele și să verificăm că e totul în regulă și auzim un zgomot pe care nici un biciclist nu vrea să-l audă.. fsssssssssss…. Nuuuuuu….

Cine a fost norocosul? Nu eu, ci prietenul meu. E pe spate… s-a dezumflat rău? Nu încă. Atunci hai să băgam viteză și o reparăm când ajungem în oraș. Hai… Coborâm ca nebunii cu 50km/h… În dreapta mea era o prăpastie de te ducea la Usseaux cam în 20 de secunde, timpul cât îți lua să cobori în picaj liber. Să nu cumva să crezi că era așa o pantă înclinată de unde dacă picai poate mai aveai șanse să scapi cu 2 -3 zgârieturi…. Nu, era pur și simplu un hău imens de unde puteai doar să zbori în picaj liber. În timp ce făceam eu analiza hăului în cap și verificam frânele din secundă în secundă îmi vine în minte totuși că suntem cam inconștienți așa că o lăsăm mai moale și mergem mai aproape de munte. E drept că e puțin probabil să-ți plesnească amândouă cablurile de frână dar totuși să nu ne forțăm norocul. Ne oprim la un moment dat să admirăm Giro d’Italia, care tocmai trecea prin dreptul nostru, doar că vreo 1400m mai jos, și constatăm că prietenul meu mergea cam pe cerc. Nu mai ține, trebuie să schimbăm camera. Băi și fix pe spate ți-ai găsit să faci pană… nu puteai și tu pe fată că era mai ușor de meșterit?

 

Asta e. Desfacem cauciucul mai rapid decât ne-am imaginat. Estimasem un pit stop de cel puțin 40 de minute și spre surprinderea noastră în 7 terminăm tot. Când să băgăm camera vine și inteligența mea din urmă, care era cred încă acolo sus unde mâncasem, și îmi zice să verific totuși cauciucul înainte să băgam camera cea nouă că poate a rămasă înfiptă în cauciuc “bucuria” noastră. Și o găsim. Băi, spunem tu mie cum poți să fii atât de ghinionist. În creierii munților, prin bolovani și zăpadă unde eram doar noi și marmotele alea de alergau ca disperatele când ne vedeau, cum băi să-ți intre în cauciuc o PIONEZĂ ??!?  Cât „noroc” poți să ai măi? Și să o mai iei și din plin pe mijlocul roții și nu orice roată ci aia din spate! Incredibil. Bine că ne-am uitat că altfel găuream și cealaltă cameră. Începem iar coborârea cu gandul că nu mai prindem trenul de la ora 19:56 din Pinerolo așa că trebuie să ne îndreptăm spre Susa sau Bussoleno de unde urcau bicicliștii azi dimineață.

 

Din nou socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Ca să ajungem la Susa trebuie să urcăm 5,5 km, e drept de asfalt, dar pe niște pante exact ca la Bâlea lac. Nu tati, dacă era azi dimineață poate ne mai gândeam dar acum nu. Ne oprim fix în mijlocul străzii să ne scărpinăm în cap și să ne decidem. Este 18:10, până la Pinerolo pare numai coborâre ceea ce e bine, partea proastă este că ultimul tren este la 21:00. Avem deci aproape 3 ore la dispoziție deci cam 16km/h media. Reușim? Da reușim ce, e numai asfalt. Așa e. Reușim! Hai să mergem!

 

Cât ziceam că trebuie să fie media? 16? Hmm.. păi și de ce pe bord la bicicletă îmi arată 62-63… aoleu.. 70!!! Da.. 70km/h aveam pe pantă în jos. Nu ne vine să credem. Depășim 3 autobuze, nu știu câte mașini și alți bicicliști mai normali la cap care țineau mâna pe frâne. Or fi zis ăia că am rămas fără frâne. Cam în 2-3 minute facem un traseu calculat anterior in 30-40. E perfect așa ne zicem când intrăm pe drumul județean care spre ajutorul nostru este tot în coborâre. Sincer nu credeam vreodată că o bicicletă, și mai exact eu pe o bicicletă să ajung să depășesc sute și sute de mașini. Fiind Giro d’Italia și câteva orășele cu multe treceri de pietoni se creau foarte des ambuteiaje și viteza medie a mașinilor nu depășea 20-30. În schimb noi mențineam coborârea constantă la 40-50 km/h. Încă mă dor și acum degetele la cât am ținut apăsate frânele de ardeau pur și simplu cercurile la un moment dat și erau pline cu funingine de la saboții de frână. A crescut așa de mult adrenalina în noi încât chiar și în linie dreaptă reușeam să menținem o viteză constantă, pedalând,  de 37km/h, adică aproape maximul posibil la un mountain bike. Nimeni nu se gândea că cu bicicleta o să putem să facem 50 de kilometri într-o oră și 15 minute.  Nici noi, dar coborâm ne dăm seama că nu numai că ajungem la ultimul tren, ci chiar îl prindem și pe cel programat inițial, așa că bagă tare!

 

Am ajuns cu exact 5 minute înainte de plecarea trenului, cu nisip în ochi, noroi pe fată și oboseală în oase dar am reușit. Pulsul inimii îl simțeam direct în cap și, și acum stau și mă întreb cum am reușit și ce o fi fost în capul nostru. A fost dorința de adrenalină și am obținut-o și împreună cu asta am obținut și un bronz pe mâini cu mănuși de acum mă întreb cum naibă o sa mă duc eu la serviciu așa? : )

 

Dar vrei să te bagi la traseul nostru, nu face greșeala să mergi spre Monfol pentru că pierzi peste jumătate din puteri, chef și distracție așa că îndreaptă-te spre Les Clotes atunci când părăsești Salice. Pedalare plăcută!

 

https://www.youtube.com/watch?v=YUMye0VNyxc

 

 

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Mai 192011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Astăzi este duminică aşa că nu ne dăm nici o oră de întâlnire să putem să dormim şi noi mai mult. Eu mă trezesc ca de obicei ca un huhurez cu noaptea-n cap, pe la un 8, (pentru o zi de duminica e cu noaptea in cap.. nu mai comenta 🙂 ) şi decid că este indicat să amân coborâtul din pat pe mai în colo… cam când o să aud sms-ul de la prieteni, în speranţa că ei nu o să procedeze la fel. Cad rupt şi după aproximativ o oră mă trezesc în surle şi trâmbiţe de parcă era vreo nuntă…  Zic ce că parcă Kate și William au nunta  săptămâna viitoare… şi oricum îi spusesem că nu mă duc că am alt program… Ne dezmeticim de-a binele si constatăm că luase foc hotelul…


…. bine.. aşa urla alarma aia idioată.. dar cred că fumase vr-un tâmpit în cameră şi declanşase bairamul ăsta… că altfel nu pot să-l numesc ţinând cont că pe hol erau oameni în chiloţi, în pijamale, toţi buluciţi de somn şi dându-şi cap în cap. Mă duc la unu’ mai negricios care avea ecuson de hotel şi părea că e ăla de asigură luciul şi imaculateţea hotelului.. la măturător zic: Ia zi coane…. când se termină cheful aici că aş mai dormi şi eu un pic dacă nu te superi… Aaaa… e morning party… şi mai durează zici… aha… bine da pot să stau în chiloţi la mine în cameră sau tre’ neapărat să socializăm aici pe hol cu to(n)ţii ? Merge şi la mine  în cameră.. Bine atunci mersi.. Ne auzim după.. Da cine drac’ a angajat DJ-ul ăsta de pune numa’ house d’ăsta cretin? Nu înţelegi o boabă aşa-i… hai.. te-am pupat… În cameră acelaşi scandal ca pe hol… de nu te înțelegeai om cu persoană. Hai să ne îmbrăcam şi să plecăm naiba că o luam cu capul aici.

 


Vorbiserăm înainte să înceapă cheful cu prietenii noştri şi rămăsese că ne vedem în 20 de minute… aşa că plecăm spre punctul de întâlnire… Păi ce… crezi că erau acolo? Draci chiori… ăştia-s buni de trimis după moarte că întârzie cu orele. Hai bă veniţi.. că stăm aici în intersecţie ca prostituatele şi ne claxonează toţi când ne mai pupăm şi noi din când in când… Da venim… în 20 de minute ajungem… Păi aşa aţi zis şi acum o jumătate de oră… Ajung în sfârşit şi ne blagoslovim reciproc pe post de bună dimineaţa. Hai să bem o cafea să mai destindem spiritele.. găsim şi un loc drăguţ cu privire la turn şi aşa mai ne calmăm niţel.

Wow.. ce tare e aici.. şi se vede un pic şi moţul la turn… scaune roşii… aer curat… hai să ne dezmorţim picioarele aici. Ia să aranjăm noi masa asta că mă enervează scaunele astea fără spătar… Noooooooo, se aude un urlet) Aoleu.. ce am făcut… stai tanti nu te răţoii aşa la noi că nu înţeleg o boabă… Aaa.. nu trebuia să deranjăm mobilierul? Aha.. păi stai mă că le punem la loc că vrem să stăm şi noi comozi… Oricum nu mai e niciun client.. ce… Nu?.. Mda bine… las’ că pleci tu şi ne descurcăm noi. Pleacă afurisita asta cu nasul ascuţit şi buze subţiri… şi dăm să facem reorganizarea… Ups.. păzea că ne-a văzut şi vine să ne castreze…. Hooo… Alooo… taci în taburetul tău din gură că mă doare capul… Urlă asta mai tare ca alarma din hotel…. Ştii ceva… ia tu taburetul ăsta, îl întorci invers si să te aşezi tu şi cu celelalte 3 prietene ale tale de chicotesc acolo la colţ pe el.. da?… încăpeţi toate patru sunt sigur. Ne mutăm mai în colo… unde era un băiat de treabă care servea şi ne-a lăsat să ne organizăm după bunul plac. Scoate şi el carneţelul virtual ca toti chelnerii de pe aici şi-şi notează în cap: 2 omlete cu fromage şi 2 omlete cu  fromage şi jambon.. Oui… 2 cafele… Oui… Şi o sticlă de apă. Oui… Ai notat tot da?… Oui!  Binee..

 

Vine şi comanda după ce ne-am umflat de pâine. O omletă mixtă şi 3 cu jambon… bă da ai ţinut minte excelent… Eşti minunat… ia fi atent.. lasă tu 2 omlete aici că ne e foame rău de tot şi pentru fete te duci tu frumuşel şi recuperezi notiţele din capul acela sec şi vezi că acolo scria brânză… Behehe sau Muu Muu.. daa?.. nu Guiţ guiţ.. da? Şi le aduci la fete ce trebuie… Păi ce comedia naibii… Ne-am înţeles rapid şi nici nu s-a supărat…. Bun… acu’ că s-a mâncat bine şi s-au calmat spiritele plecăm salutând respectuos chelneriţele de la restaurantul vecin… transmiţându-le în franceza noastră:  vous êtes quatre „tute”… Au revoir!

 




Hai la plimbăreală că ne-au mai rămas chestii de văzut… şi trebuie să facem şi rodajul la balerinii pe care Diana şi i-a cumpărat ieri si care acum o umplu de băşici la picioare… Tăiem Parisul in lat mergând spre biserica San Madeleine care avea nişte coloane imense la intrare de ziceai că am ajuns la Panteonul din Atena. Ia uite aici pe hartă scrie că pe lângă Obelisc au construit o columnă că cică s-a ofticat Napoleon într-o zi ca el de ce nu are columnă d-aia ca a lu’ Traian să-şi scrie şi el memoriile şi să deseneze acolo cum le-a dat-o pe cocoaşă la ăia de l-au supărat.

Şi-a tras şi el o copie a columnei si a scrijelit ceva pe ea.. ce nu mă întreba ca până am ajuns acolo ne-a fiert toată materia cenuşie si am căzut laţi acolo în piaţă ca nişte căţele leşinate… abia ne mai mişcam picioarele de cald… cred că am băut o damigeană de apă… deci îmi cer scuze dar am uitat să ne uităm ce a pictat ăla pe coloană… i-am făcut o poză da aşa să marcăm locul pe hartă. Hai să mergem la Operă să vedem care e şpârla şi pe acolo. Ia uite… au venit ăia de la noi din hotel aici… se mutase spectacolul în stradă şi o ardeau de un Can Can oamenii… foarte frumos… mergem mai departe.

 
 
Next stop Lafayette… cică sunt o grămadă de magazine pe acolo.. au doamne.. nu mai vreau să fim târâţi prin magazine… Bine hai.. dacă mergem dar ne oprim întâi aici la Paul (un brutar celebru) să luăm ceva bunătăţi ca să mai ardem nişte carbohidraţi şi să nu mai cădem laţi. Haaaaa… mulţumesc Doamne… este închisă toată strada cu magazine…. mulţumim din inimă…. ah ce am scăpat la mustaţă….  Hai dă-le în colo de magazine.. hai să mergem să vedem cartierul ăla cu clădiri futuriste din vestul Parisului.

 

 

 

Coborâm nişte scări apoi altele rulante.. apoi mergem în linie dreaptă şi iar coborâm vreo 3 etaje… unde e frate trenul ăsta la Scaraoțchi în sufragerie? Ajungem până la urmă… dacă mai coboram 2 etaje cred că ieşeam la Beijing. Ajungem în cartierul La Defence şi ieşim într-o imensă piaţă.

 

 
Ce tare.. ăştia au făcut o gară cam cât aia de nord de la noi (doar că pe 3 etaje) fix sub piaţa din cartierul ăsta. Într-adevăr clădiri deosebite… uite să îţi dai şi tu cu părerea.. Foarte futuriste aşa că nu ratăm ocazia de a ne mai jimba la câteva poze şi a face pe Gulliver în ţara piticilor ajutaţi de aparatele de fotografiat. Bun… hai că ne-am prostit destul… mâncăm şi o îngheţată de la Mc şi le lăsăm la schimb croasantele de la Paul şi plecăm iar în sufragerie la necuratu’ să luam trenul cu destinaţia partea opusă a Parisului.. mai exact Nord Est, cartierul La Villette.

 

 
 
 

Băi.. în Nord Est am zis că mergem nu? Nu în sud ? da mă Nord Est… păi şi atunci unde am ajuns mă… A mers cu viteza luminii trenul ăsta şi am ajuns noi direct in Nigeria? Ce e cu atâţia coloraţi pe aici… de fapt… singurii ciudaţi suntem noi… si deja suntem luaţi la ochi de o adunătură de râgâioşi care se ţineau de o sticlă. Trecând pe lângă adunătura de babuini ne oprim şi la supermarket să luam un kil de morcovi şi să-i îndesăm bine în partea posterioară…. Doamne ce de ciudaţi… Hai să mergem zic prietenii noştri… Nu mă.. stai că am venit până aici să văd şi eu Sfera aia în care e şi un cinema cu proiecţie pe tavan… Să vezi ce-ţi proiectez eu un croşeu de dreapta dacă nu plecăm mai repede mi se răspunde în secunda doi….  Hai mă că nu te mănâncă nimeni.. ce… Îndesăm morcovii mai adânc şi plecăm prin minunăţia asta de cartier care cândva… probabil prin anii 90.. a fost considerat un element futurist pentru Paris..

 

 
Suntem acompaniaţi în drumul nostru de o orchestră de ţânţari somalezi, ştii tu.. d-ăia de te muşcă şi prin rucsac… şi ajungem în sfârşit la sfera cu pricina.. intrăm un pic da nu stăm mult că deja i se învârteau dracii în cap lu’ ăsta si morcovii în posterior… bine hai plecăm. Hai să nu ne mai întoarcem pe la ţânţarii vampiri ci să trecem prin clădirea asta mare ca ajungem mai repede. La intrarea în Mall, că aia era până la urma clădirea…. ni se face o percheziţie alla Security Check de la aeroport… nu am înţeles de ce dar ne supunem… Ajungem în sfârşit în metrou.. ne mai liniştim dar nu de tot.. Tot suntem înconjuraşi de personaje dubioase şi de toată Nigeria sau Congo.. sau naiba să-i ia… dar sunt paşnici aşa că ne înțelegem bine..

 

 

Hai să ne oprim şi pe la Moulin Rouge să luam şi o gură de aer proaspăt că în metroul ăsta sunt 158 de grade… Cu ocazia asta poate ne spălam şi noi pe ochi cu ceva bunătăţi…. nu că nu am avea bunătăţile cu noi.. dar na.. ne uităm şi noi că de aia avem ochi…. Mare fâs aici…. moară de vânt unde în trecut nişte fetiţe frecau aluatul să facă pâine si nelipsitele COZI… nu ne-a impresionat prea mult… Privirile ne-au fost atrase de sexy barul de lângă dar nu ne-am putut oprii că aveam “poliţiştii” cu noi… Gata hai.. hai că mergem… staţi măi nu trageţi aşa de noi că ne uităm şi noi. Am plecat până la urmă cu destinaţia Trocadero..

 

 
Woooowwwww… cât de tare se vede turnul de aici… este absolut fantastic… ne lansăm cu 30 de poze pe minut să imobilizăm momentul… Este deosebit…. Păcat ca iar au venit chinezii ăia să ne strice pozele…. Hai să mai stăm un pic sub turn să-l mai admirăm că e ultima dată.. Mai, facem noi ce facem, şi tot la Turnul Eiffel ajungem… bine, acum sincer nici nu am ce să zic pentru că este într-adevăr o construcţie imponentă şi deosebit de frumoasă. Luăm o porţie de cartofi prăjiți cu ceva cabanos nişte cola şi berici pentru fete. Noi nu am băut că unul era cu maşina şi celălalt cu harta..

 

 
 Este deosebit aici pe iarbă unde vine iar Mbuk Mbuk cu rucsacul lui magic si mai scoate nişte beri, şampanie, titirez luminos, turnuleţe.. ce să mai… Ăştia dacă îşi pun capul într-o noapte demontează tot turnul şi-l bagă în rucsace… şi le mai rămânea şi loc…  Aloo… Mbuk.. unde pleci mă aşa grăbit… ia uite şi pe ăilalţi fraţi ai tăi… zici că’s o ciurdă de capre străchiate de fug aşa în toate direcţiile… Ne prindem până la urmă că fugeau de bizonii apărători ai legii care-i urmăreau să le deja turnuleţe pe cocoaşă pentru comerţ ilegal… Săracii.. chiar îmi e milă de ei.. Măcar muncesc şi nu întind mâna la cerşit ca nişte compatrioţi de-ai noştri cu sloganul: J’ai foame!

 

 
Ne hotărâm cu greu să plecăm spre maşină… Dar nu vrem să mergem acasă… hai să mai dăm o dată turul la toate monumentele… Mamăă ce bine e să vezi aşa tot Parisul în 20 de minute stând de-a’n curulea şi fără a mai fi nevoit să dai din mergătoare. Gata.. l-am mai văzut o dată… hai să ne îndreptăm spre Versailles chiar dacă e noaptea şi ăia cu siguranţă au închis baraca acolo dar măcar să zicem şi noi că am fost şi până acolo. Ioana fată de treabă îşi trage o reconfigurare şi ne mai bagă o dată prin puzderia de oameni din faţa turnului.. dar nu ne supărăm.. măcar aşa îl mai vedem odată. Gata ieşim pe autostradă .. Un afiş ne dă vestea bună..  eeee… 4,5 km şi ajungem la destinaţie. Ce tare e aici în orăşelul ăsta… îl explorăm bine după turul turistic organizat de Ioana.

 

 
Cred că era setată pe modul pietonal că abia încăpeam cu maşina pe unde ne băga ea…. Ajungem într-un târziu…. da, era foarte târziu… mai exact 22:45, la palat si Wooow… e beznă totală… Nu se vede absolut nimic. În faţă e un ditamai şantierul iar înăuntru toate becurile sunt stinse. Cred că s-a terminat caşcavalul la ăştia şi au stins becurile să nu deja faliment. Wooow… a doua oară… aparatul nostru ştie să facă poze zi pe beznă totală… ce tare.. bine că am descoperit acum la sfârşit… Oricum mai bine prost 5 minute decât toată viaţa… Doar că eu m-am oprit în alea 5 minute vreo 8 luni… Hai că merge.. ce-s 8 luni într-o viaţă de om…. 5 minute…. Plecăm până la urmă ca mi-au îngheţat şi bateriile în aparat… băi ce diferenţă de temperatură e între zi şi noapte… ne întoarcem pe autostradă îndreptându-ne spre hotel…. eeee.. ce tare.. ne întâmpină turnul şi ne bagă reflectoarele în ochi… la scurt timp Ioana ne anunţă că peste 1 km părăsim autostrada apoi intram in tunel si adoarme instant. Ne-a lăsat singuri să părăsim când ne e noua mai comod… şi aşa facem…. Mamăăă.. câte străzi au ăştia… păi şi care e exact ieşirea… naiba ştie.. ia-te şi tu după ăla.. ca parcă merge în direcţia noastră… Ieşim din tunel si uşor uşor se trezeşte şi Ioana… hai fată nu mai dormi atât.. ne laşi să orbecăim pe străzile astea întortocheate…. inutil să-ţi spun că atunci când s-a trezit şi a văzut încrengătura de străzi sus, jos, 5 ieşiri pe dreapta, 4 pe stânga, 2 merg pe sub pământ, a 3-a te urcă la nivelul mării… aaaaa… Ioana a cedat.. Somn uşor… Las’ că ne descurcăm şi singuri că suntem băieţi mari.. du-te tu si culcă-te.. dă-te-n coordonatele mele….

 

 
Spiritul aventurier ne spune că trebuie să facem o manevră ala Bucureşti şi să întoarcem în mijlocul unei încrengături d’astea. Mamăă ce de turnuleţee… nuuu.. sunt faruri… şi vin toate spre noi… Aaaaaaa suntem pe contrasens… Întoarce, întoarce….  Întoarcem până la urmă şi suntem salutaţi şi acompaniaţi respectuos în sunetul claxoanelor până la intrarea pe autostradă… Ia uite.. iar afişul ala frumos cu Versailles 4,5 km… Nu terminăm bine de spus înjurăturile de bucurie că se trezeşte şi Ioana a mea… În 3 kilometri întoooaarceţi-vă…. Ce frumos pune ea accentul pe o-ul ăla lung… Reluam şirul de înjurături şi la adresa Ioanei şi ne jurăm să nu o mai ascultăm. Întoarcem… eee.. turnul din nou. Evităm comentariul lu’ Ioana de a ieşi într-un kilometru ca data trecută şi o ignorăm aşa până nu mai scoate nici-un cuvânt. Ioana… hai mai fată că am glumit şi noi… Ioanaaa…. Pe bune nu vorbeam serios.. au fost nişte răutăţi spuse la oboseală… Ioanaa…. E las că ştim noi trucul cu scosul bateriei… şi ia uite ce veselă e acum.

 

 

Ajungem în sfârşit la hotel la ora 1. A 3-a noapte consecutivă când ne culcăm la ora 1. Nenea Nokia ne spune că mai avem de dormit 3 ore şi 52 de minute până când el o sa de-a drumul la cocoşi ca să ne trezim să plecăm la aeroport. Adormim rupţi…. Şi din fericire ne trezim la timp si luam autobuzul… şi adormim iar… si trecem de security.. şi adormim iar… şi ne urcăm în avion… şi adormim iar… şi ne urcăm în autobuz şi adormim iar… şi ne urcăm în metrou… şi adormim iar…. Şi cred că şi în momentul acesta încă mai dormim….

 

 
A fost o experienţă cu adevarat deosebită şi probabil și datorită faptului că a fost prima dată când am fost la Paris m-a făcut să mă întind așa mult la povești. Îţi recomand cu căldură dacă reuşeşti să-ţi faci timp să-i faci o vizită. Merită într-adevăr.

 

 
Au revoir!
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Mai 132011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Bonjour à nouveau Paris! Soare din nou… mulţumim pentru vremea bună dar nu avem timp de stat la taclale. Rămăsesem de acord cu prietenii noştri ca a doua zi ne vedem direct la turn sa ne aşezăm liniştiţi la coadă aşa pe la un 09.30. Am zis noi aşa nouă jumătate sa fim siguri că vin si ei până la zece deoarece îi cunoaştem si cred ca nu mai există cuplu mai “organizat” ca ei. Când e unul gata nu e celălalt.. când se termină celălalt îşi aminteşte primul că a uitat ceva.. şi tot aşa. În această dimineaţă motivul întârzierii a fost întrebarea de baraj: să luăm maşina sau să luăm trenul (întru-cât îşi luaseră hotel unde şi-a înţărcat dracu’ copii). Întrebarea aceasta le-a blocat dimineaţa până la ora 11 când s-au hotărât în sfârşit să apară cu limba scoasa de un cot întru-cât noi terminaserăm de mult coada si socializam cu oamenii pe care îi lăsam să ne treacă în faţă as we: are waiting for some friends. Cred că am repetat fraza asta de vreo 30 de ori…  Cât timp ei dădeau cu banul care cădea numai intr-o dungă noi ne delectam cu statul la coadă.


 
Stând la coadă am constatat ca francezii ăştia nu au fost aşa de fraieri să ne copieze pur şi simplu si au introdus şi un element de inovaţie in statul la coada, şi anume: Organizatorul de Cozi. Un nene cu grumazul gros si piept de armăsar, cu o voce de contrabas care venea la intimidare la tine agitându-se si dând din mâini să te dai mai in spate. Cred că era unul sus în turn care îl dirija prin căscuţă că trăgea ăsta de noi în toate direcţiile. Staţi aşa voi, ceilalţi mai in spate, tu treci aici, tu mai la dreapta şi tot aşa ne organiza în formă de şarpe. Nu ştiu dacă a fost intenţia lui dar i-a ieşit un şarpe cu clopoţei deoarece aia mai din spate pe care i-a împins aproape in boscheţi au început să se agite şi să facă scandal…. Moment în care s-a potolit şi el.

 

Reuşim să urcăm până la urmă toţi 4. Ajungem la primul nivel şi deja peisajul ne taie respiraţia… (că era fain nu că puţea ceva). Dacă aici e aşa.. oare cum o fii mai sus. O să aflăm în curând. Hai să ne oprim aici sa ne luăm micul dejun ca nu am avut timp fiind fiecare ocupat cu „priorităţile lui”. Din nou chinezi măi… băi dar nu scapi niciunde de ăştia… sunt peste tot. Hai sa urcăm în vârf ca poate scăpăm. Până la 2 ne gâfâim plămânii pe scări… mai luam o gură de odihnă si mergem spre lift. Stăm la.. COADĂ.. şi până la urmă reuşim să urcăm. Mamăăăăă ce sus urcă ăsta… şi cum începe să se vadă in jos.. zici ca decolăm cu avionul.. Pac poc.. pleznesc urechile de vreo 2 ori… Mă uit la Diana şi constat ca tremura precum căţelul la vaccin… Mă dau să o încurajez eu ca să distrag atenţia de la faptul ca umplusem pantalonii de mult! Ieşim pe terasă… WOW! Este efectiv fantastic. Uită-te şi tu:

 
 
 
Ce s-au gândit băieţii ăştia la tot. Ţinând cont că aici vin oameni din toată lumea s-au gândit ei sa le pună acolo sus pe perete cam câţi kilometri sunt până la ei acasă în caz că se hotărăsc să se care.

 
 

Sunăm toate neamurile, ne facem poze din toate unghiurile si admirăm priveliştea mirifică prezentă efectiv la 360 de grade în jurul nostru. Bineînţeles că la vederea distantei care ne desparte de Sena si locul unde ne aflăm toată lumea îşi aminteşte de naşul nostru Mircea care are rău de înălţime. Cred că săracul a şi sughiţat la cât a fost pomenit: uite aici dacă era Mircea, uite ce sus suntem Mircea, uite cum se vede in jos… oare i-o venii rău? Dar mai lăsaţi-l dom’le să stea şi el liniştit.. o fi sughiţând săracul. Ca să încheiem… Mircea.. poza asta e pentru tine:

 
 
 
 
După maimuțărelile de rigoare ne hotărâm cu greu să coborâm. Devastăm etajul cu suveniruri să-i luăm şi lu’ bunica, şi lu’ colegul de la serviciu şi lu’ tanti de la asociaţie că na suntem oameni bine crescuţi şi vrem sa dăm şi noi o mică atenţie. Eu mă procopsesc cu vreo 4 turnuri toate cu suport de marmură de ziceai că le-am luat că vreau să-mi schimb gresia în baie. Cred că avea vreo 7 kile punga aia… că n-o să mă plimb cu bolovanii după mine tot Parisul acum. Nu nu nu nu…. am mai făcut o dată experienţa asta în Grecia când am cărat 2 plase pline cu magneţi prin toată Atena la 40 de grade de-mi venea să-i bag undeva domnişoarei, pe atunci, Diana. Nu.. eu nu-i mai car .. dar ia stai un pic… Că doar trebuie să plătească mult stimatul meu prieten că m-a făcut să stau ca aurolacul la coadă… si ia uite ce rucsac „dă firmă” are el şi gol… ia.. bagă mătăluță  nişte turnuleţe acolo la ghiozdan să-ți țină spatele drept…..




 
 
Luăm bărcuţa că aveam deja bilet de ieri si nu trebuie să mai dăm examen de admitere în clasa a doua si de data asta nu mai adormim. Coborâm la Notre-Dame să facem o vizită.. Băi!! Voi aţi rămas aici de ieri.. ia mai plecaţi mă şi pe la casele voastre.. păi tot aici sunteţi la coadă. Hai că merge repede si reuşim să intrăm si să admirăm catedrala si pe interior. Într-un colţ este expusa macheta catedralei dar si o machetă dintr-o fază preliminară a construcţiei unde constat cu uimire că minunăţiile astea organizatorice din societatea modernă fuseseră descoperite chiar din evul mediu întru-cât în modelele reprezentate se vedea clar cum 2-3 munceau si restul tăiau frunze la câini cântând la harpă sau făcând pe şefii de şantier.




 
Catedrala este foarte frumoasă, aș spune cam întunecată de trebuie să fii mereu atent la chinezi să nu-i calci. Hai că până la urmă nu a durat mult să vizităm catedrala aşa că purcedem victorioşi către barcă cu destinaţia Louvre. Astăzi cred că a venit toată populaţia Americii si un sfert din populaţia Chinei în vizită la Paris.. şi sunt numai d-aia vitezomani.. peste sută. Băi nu zic că dacă ai fost prea ocupat să vezi anumite chestii când erai mai tânăr nu trebuie să recuperezi o dată şi o dată. Dar de ce tocmai astăzi? Nu se putea la vară? Când sunt 40 de grade afară si poate aşa ţi se îndeplineşte mai repede şi ultima ta dorinţă că am auzit o babă la vre-o 176 de ani.. Now i can die in peace ‘cas i saw the Eiffel Tower! Ia ciocu’ mic şi nu mai murii tu.. Ce vrei să mai vină si salvările pe aici si presa să nu mai pot chiar să fac nici-o poză…  Ajungem la barcă… 4.853 de chinezi încolonaţi la coadă să urce pe barcă. Să vă stea bliţurile-n gât mă si să vă iasă bateriile pe nas mă… m-aţi mâncat. Hai să mergem pe jos că cu ăştia şi cu ritmul în care vin bărcile şi mâine tot aici suntem.




 


Pac o poză aici, pac una dincolo… ce linişte e pe aici pe stradă… bine că am scăpat de lăcustele alea… Stai să fac o poză la podul Notre-Dame… Focalizez.. si când să fac simt o picătură rece fix în mijlocul capului… Nuuuu.. nuuu… zi-mi că nu te-ai ”scăpat” fix în capul meu… nuuu… Mulţumesc… e doar apă.. pac încă una, pac, pac, pac, mamăăă ce mă mitraliază aşa din senin. Ne dăm cap în cap ca bezmeticii din dorinţa noastră de a găsii un loc pentru a sta la scuteală. Plouă de rupe… aşa din senin şi totul în mai puţin de un minut.  Stăm un pic şi îndrugăm poveşti să treacă vremea si până la urmă se opreşte… ce bine… Sa sperăm ca a mai curăţat din vitezomani si acum suntem mai puţini cu chef de vizite. Continuăm drumul spre Louvre şi cu cât ne apropiem cu atât se înteţeşte din nou ploaia…. Băi familia Adams îi zic prietenului meu…. Eu cred că ploaia asta se ţine după tine… ia fă-te că ne cauţi la Notre-Dame cu „prospăturile” alea de pe acolo. Ajungem până la urmă la destinaţie având hainele încă uscate, ceea ce este o mare realizare ţinând cont ca în urmă cu 5 minute se revărsase Niagara in capul nostru. Nu mai e nimeni! Incredibil… Doar o domnişoară în călduri aleargă de bezmetica în sutien prin curtea palatului… Cred că fusese să culeagă castraveţi din serele alea.

 

Reluăm plimbarea de ieri în sens invers Obelisc-Champs Elysèe-Arcul de triumf din nou pe jos ca să fac rodajul la noua siluetă obţinută după multe săptămâni de chin. Ne hotărâm să asistăm la slujba de înviere la Catedrala Sacre Coeur să vedem şi noi cum este o slujbă catolică. Ajungem cu metroul la destinaţie si vedem imponenta catedrală cocoţată în vârful unui deal… Băi deci cu toată ambiţia noastră şi cu toată dorinţa de a menţine silueta la zi, o urcare de genul acela ar fi criminală… Avem noroc pentru că, cu vitezomanii de care vorbeam mai înainte, nenii ăştia francezi s-au gândit să facă si ei un „furnicular” d-ăla de te duce până sus. Stăm la rând în spatele a două cupluri de nemţi care se scărpinau în bască întrebându-se dacă e mai bine să meargă „Zu Fuss” cum a plecat Hans sau să ia drăcia asta de maşinărie. După cugetări intense care au durat 3 secunde au decretat 4 bilete… dus-întors. Băi băieţi, zic eu după ce am văzut consoarta unuia dintre ei, bună decizie ați luat… Cum să te întrebi mă dacă să urci pe jos sau cu funicularul când o aveai pe jumătatea inimii tale lângă tine care cu o mână trăgea de baston, cu cealaltă de tubul de oxigen si cu cealaltă dădea din picioare… voi sunteţi tembeli la cap?
 
 
 
Ajungem sus la biserică. Zici că-i revelion.. Băieţi e totuşi Paştele.. beau ăştia de rup… sticle aruncate pe jos, muzică din maşini, fete jumătate dezbrăcate… credinţă ioc… şi nu are nicio legătură cu religia, are legătură cu modul în care ai fost crescut şi ce idealuri ti-au fost transmise. Ăstora li s-a transmis sticla… Mai bine le-o transmitea zdravăn intre urechile pline de cercei si nasurile pline de belciuge… că dacă pică unul d-ăsta mort de beat pe scări zici ca ţi-a căzut trusa de scule de la etaj. Ascultăm 40 de minute slujba care este într-adevăr deosebită… Orga din biserică si vocile fetelor din cor te fac într-adevăr să simţi sărbătoarea învierii. Nu este cu mult deosebit de ce este la noi, ca text mă refer, ca obiceiuri e total altceva. Ai şi tu un mic fragment aici! Îmi cer scuze pentru behăielile de pe fundal dar prietenul acesta al meu era răcit si făcea ca un motor gripat de camion rusesc. Mai ales pe seară când la un moment dat a behăit o dată de i-a stins lumânarea la o babă.




 
Plecăm cu lumânările aprinse cum e datina pe la noi şi constatăm ca suntem priviţi ca nişte piromani de către oamenii de pe stradă. Ce aveţi băi ciudaţilor… Mergem şi noi cu lumina în mână… Stai liniștit că nu-ți dau foc la sticlă. O stingem până la urmă când ajungem la metrou că ăştia erau în stare să cheme poliţia. Ia să vedem ce mai face turnuleţul nostru… să-l vizităm şi acum noaptea să nu-l lăsăm singurel.




 

Ieşim din metrou şi normal că începe să plouă… Şi apar si negrii zâmbăreţi care vând umbrele. Băi sincer vreau şi eu un rucsac d’ăla. Băi Houdini ştii ceva… poţi să faci tu o treabă ruşinoasă în jobenul ăla al tău că ce au coloraţii ăştia în rucsac tu nu o să ai niciodată: turnuleţe, turnuri, umbrele, sticle de vin, lumânări, cărţi, brăţări, lanţuri… unde le ţineţi mai băieţi? Vine unul către mine să-mi vândă o umbrelă. Nu știu dacă tu ai văzut campionatul Mondial de fotbal SUA 94 da în echipa Camerunului era unul de semăna leit cu acesta și îl chema Mbuk Mbuk. Ia zi măi Mbuk Mbuk cât ceri pe umbrela asta? 10 EUR!
 

Băi tu ai băut votcă cu paiul… păi tu ai toate ţiglele pe casă când vi şi îmi ceri mie 10 EUR pe jdreala asta de umbrelă. Nu mai beli fasolea asta la mine că nu mă îndupleci. Ia fii atent… vreau să iau 2 cu cât mi le dai? 15 EUR… băi Camerun… băi ţie ţi s-a urât cu teracota în gură. Ia fi atent… ştii tu ce poţi să faci cu umbrela asta… o îndeşi aşa în partea posterioară și apoi să zâmbeşti si mai larg apeşi aici pe butonul ăsta… da da.. aşa râzi… râzi tu… da aşa să faci să vezi ce râzi după aia. Ia uite că s-a oprit si ploaia…  ia fraiere… acu’ ce-mi mai vinzi.. cremă de plajă! Pica-ţi-ar lucrarea aia cu dinţi fosforescenţi!



 
Ajungem la turn unde mai facem nişte poze spectacolului de lumini… stăm si pe o bancă udă in parc şi savurăm un covrig în timp ce ne gândim cât de mult avem de mers până la maşină. După 25 de minute de mers pe jos de ne venea să le spunem prietenilor noştri să nu se mai obosească pentru noi că putem lua si metroul (aşa eram deja acasă)  ajungem cu chiu cu vai la maşină unde ne aşteptă o surpriză. Nu, nu a luat amendă că a avut grijă să plătească parcarea pe 4 zile.. că după aia a văzut că în week-end e gratis. Nu, surpriza ne-a făcut-o, sau le-a făcut-o Parisul care a ţinut morţiş să-şi lase amprenta pe maşina lor prin 3.245 de rahaţi de pasăre înşiraţi în formă de răsărit de soare de au surclasat instant Sunrise-ul lui Monet.




 
Băgam un duş şi „Bonne nuit” că mâine este ultima zi…

 

 
 
 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Mai 072011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Aaaaa.. Bonjour Paris! Soare, cald păsărelele cânta.. ce să mai.. deosebit.. Paris păzea că acum ne dăm jos din pat şi venim să te explorăm. Mic dejun… NO… E residence aici… d’aia ţi-au pus ăia tigăi în cameră nu sa-i freci pe ei la icre… Las’ că mergem la o cafenea să respirăm intens aer de Paris. Ieșim din hotel.. mamă ce cald e… Azi clar o să ne coacem, sau o să facem insolație.. dar nu ne sperie nimic… Tot înainte că pionierii … spre stația de metrou unde ar fi trebuit să ajungem aseară. Ajungem la gura de metrou…. într-o zonă foarte frumoasă cu un mini părculeţ la Porte de Versailles unde surpriză: e închis. Ia stai, e un afiș în zonă.. în franceză doar.. hai că descifrăm.. nu e închisă doar asta.. sunt închise ultimele 5 stații şi inclusiv a noastră.. în clipa aceea i-am mulțumit băiatului de aseară că nu ne-a lăsat să plecam cu bagajele şi să ajungem în miez de noapte pe un tărâm necunoscut.. deci cum zic eu, toate chestiile în viața se întâmpla cu un scop. (da’ cu taxiul tot nu am priceput care a fost scopul) No bun.. şi acum ce facem.. păi zic ăştia aici că e un autobuz care face pe metroul .. hai să căutăm autobuzul ăsta… Primim şi ajutor sugestiv de la o doamnă: Là là là

… „La” naiba să-l ia.. las’ că uite vine tramvaiul.. hai sus.. Pai unde mergem? Naiba știe.. las’ că mergem şi noi până vedem ceva cunoscut… (altă replică mai cretină nu mi-a venit în cap.. Cunoscut auzi!! ). Ceva cunoscut am găsit după 2 stații. Se numea cap de linie aşa că jos şi valea.

Urmăm mulțimea care cu siguranță va merge la o gura de metrou. De data asta am nimerit-o. Acolo mergeau toți şi am ajuns la staţia Balard.. ciudat nume dar măcar e o patiserie delicioasă în zonă şi ne mai îndulcim. Mergem şi noi şi băgăm biletele pe care le compostasem că 2 oameni conștiincioși în tramvai. Normal că acum nu mai merg. Băi ce să zic.. măcar nu am dat 4 EUR degeaba.. ne-am plimbat şi noi cu un tramvai cu design futurist şi am respirat aer condiționat.. n-ai de ce să te plângi.. Reușim până la urma să vedem şi cum arată metroul.. e frumos şi curăţel.. şi avantajul în Paris este că poți să ajungi aproape oriunde vrei (cu excepția cazului când se lucrează la linii ) .. așa că pe cai că se filmează.. plecam spre Arcul de triumf, triumfători la rândul nostru că se mișcă ceva… şi mamă ce se mai mișca.. că am ajuns acolo între timp…

 

Mamăăă câtă lume… de unde veniți măi oameni buni? Măi da voi nu aveți şi voi Paşte la voi acasă.. veniți toți pe capul francezilor… zicem noi în gând.. hai să facem niște poze pe aici că arată frumos așa.. zici că e ăla al nostru din București doar că lu’ ăsta al francezilor i-a dat mama lui să mănânce mai mult când era mic şi uite ce mare s-a făcut.

 

Tragem o poza la minunata capodoperă şi plecăm la o plimbare pe Champs Elysèes şi în căutarea unui loc unde putem să băgam ceva la ghiozdan că suntem lihniți de la plimbarea de azi noapte şi turul metrourilor de dimineață ne-a deschis un pic apetitul de o omletă şi o cafeluţă bună.Ia uite aici un loc cu multă lume.. cred că se mănâncă bine.. se numește George V.. ca şi o stație de metrou din zona… mă tot întrebam cine naiba e Georgica ăsta şi cum îl mai chemă pe el.. Vasilescu?.. până la urma mă izbește inteligenţa, care plecase să-şi ia un croissant că şi ei îi era foame, şi realizez că este George al cincilea… e mă lași… O fi tipul care pe la o mie nouă sute şi ceva l-a izgonit pe văru’su Ţarul Nicolai? Cine ştie eu sper să nu ne izgonească şi pe noi și băi băiete sper şi să faci omleta bună că îmi e o foame de behăi. Ne așezam ghidați de chelnerul nostru la o masă îngrămădiți lângă alte 20 de persoane… pai nenea.. e liber aici.. şi nu e nimeni.. Mi se răspunde ciocu’ mic şi să iau loc unde zice el… Bine.. cum zici tu.. nu am chef de scandal acum că avem multe de văzut azi…

 
 

Comand, o omleta cu jambon şi brânza, Oui, o Coca Cola, Oui, o cafea, Oui, o apă, Oui, un croissant, Oui… 2 freshuri de portocale, Oui… Oui ce mă.. că şi eu am uitat ce ţi-am cerut şi tu n-ai notat pe nimic.. cred că pe asta te bazezi şi tu nu?!… Nu ne dăm seama dacă a trecut mult timp că avem ce admira pe frumusețea asta de bulevard, mai ales că eram si vis a vis de Luis Vuitton.. A venit ăsta micu’ până la urma cu un croissant, o cafea şi un suc de portocale… şi a dispărut…. Mai vine o dată şi nu ne bagă în seamă… iar pleacă.. iar mai vine şi tot așa.. vreo 5 minute.. Alooo.. garçon…. păi şi omleta mea.. şi sucurile? Păi ce faci tati mă lași să mor aici…. Cinq minutes.. A venit intr-adevăr după 20… dar e buna rău omleta…

Tu știi zicala aia că e așa de fain de-ţi pică plombele?! „Măi dragă” (tot din clasici citat), am aflat şi cat adevăr e în spatele acestor cuvinte. Mușcând eu cu patos dintr-un colţ de pâine mi-a rămas jumate de măsea acolo… exact din ciclul cu bucata mea de pâine am rupt dinții unui câine… Bine nu m-a durut.. dar aveam senzația aia de știi tu.. că iți lipsește ceva din gură… Asta e.. şi așa de 8 ani nu am mai avut de-a face cu ninja ăia în alb şi trebuia să le fac o vizită şi cum şi Diana mă bate la cap de vr-un an si acum în sfârşit am motiv să mă duc…

 
 

Luptându-mă să-mi recuperez dinţii de prin pâine constat că un roşcovan urâţel cu spume se uita înspre noi şi râdea. Tu ce jimbezi fasolea mă la mine? Zic eu în gând.. că m-am speriat că mi s-o fi rupt vr-un dinte din faţă şi acum stau cu ditamai paranteza la vedere… Nu!… era intr-adevăr un dinte din spate, o măsea.. așa cum am simțit eu.. îmi confirmă şi Diana… Pai şi atunci tu ce omleta mea vrei mă? Nu apuc să-l întreb respectuos din priviri ce vrea că-l pedepsește Doamne Doamne printr-o rafală de vânt care-i trântește o ditamai umbrela în cap în timp ce bea un pahar de vin!!! N-am mai putut să mănânc de râs… deja este o zi superbă.. îmi place la nebunie de ăsta cu tricoul lui alb-căcăniu… Zi mersi fraiere că nu era vinul roșu… Gata.. hai să mergem că am râs destul pe dimineața asta…

 

Mai e mișto aici pe Magheru.. aaa.. pardon pe Champs Elysèes-ul ăsta .. da sincer parcă ești pe Magheru, aceleași magazine, aceleaşi preţuri aiuritoare… aici orice lichid costă minim 7 EUR cred că şi apa de ploaie…

Ne continuăm plimbarea pe mirificul bulevard trecând prin parcurile pline de flori şi copăcei înfloriți.. şi tot înaintând ne dăm seama că Ceaușescu ăsta chiar avea o obsesie cu Parisul.. chiar l-a copiat la indigo. Bine… nu si-a permis el o coala A3 să-l facă exact dar a făcut şi el o replică A5 cu Bucureștiul… Jardin de Tuileries e un fel de Tineretului dar mai mic așa… iar străzile din zona iți dădeau impresia că ești pe undeva pe la Aviatorilor, numai ambasade şi mașini cu CD la număr. Obelisc aici obelisc pe dincolo.. cam perverși francezii ăştia gândim noi şi înaintăm cu pași mărunți şi poze multe spre Louvre…

 
 

Înaintarea devine un pic anevoioasă pentru că nu știu cine a avut idea inteligentă de a scoate iarba de prin parcuri şi a pune rahatul ăsta de pietriș cu nisip… şi prin Romania am văzut niște inteligenți d’ăștia… Vântu’ ala de i-a dat englezului cu umbrela în cap s-a întors şi pe aici şi ridica aleile în sus într-o veselie… zici că-i Sahara…. Îl arestează ăştia (pe vântu’) cred că pentru amenințări la adresa ochilor noștri şi se mai domolește puțin situaţia, îndeajuns cât să ne dăm seama că în depărtare se vedea Turnul Eiffel şi toată această atmosferă, împreună cu fântânile arteziene şi lumea tolănita pe scaune, se crea o priveliște deosebită, numai buna de încă 10-20 de poze pe care nu ezitam să le facem. Ghidul cumpărat ne indică tot înainte spre Louvre dar soarele de ne bătea în cap de vreo 2 ore ne indică prima pe dreapta la ceva lichide şi umbră pentru că altfel riscăm să ne deshidratam.

 

Mai îmi pun odată franceza în practică şi încerc să-i cer la o tanti o sticla de apă da noroc că habar n-am să vorbesc şi doamna nu a înțeles nimic că altfel ar fi zis ca-s nebun de îi cer sa-mi vândă sticla ei de apă. Femeia era de paza în parc şi normal că trebuia să bea şi ea niște apa… dar e de treaba şi îmi arată un băruleţ ceva mai în colo…. Așa.. ce bem.. o cola.. 7 EUR nu spuneam mai devreme.. a ne cunoaștem.. bine hai.. 8… te iert de data asta… să băgam şi o clătita?… mmm.. parca îmi fac cu ochiul clătitele astea.. bine hai adu-mi una cu zahar să nu fie prea dulce că poate pierd şi vr-un molar…Aleargă băiatul asta de parca era Alain Prost…. stai mai garçon mai încet… uite vezi ce ai făcut acum.. iar l-ai eliberat pe nenea vântu’ şi cu tanti nisipul şi mi-ai tras un topping de bolovani pe clătită de o mai mănâncă tactu’ acum…. Îmi scrâșneau dinții de parcă eram betonieră pentru că sigur erau bolovani şi nu zahăr pe clătitele mele… Hai adu’ nota de plată.. Plecăm cu promisiunea solemnă să nu ne mai întoarcem pe la el. Uităm rapid de incident şi ne strecurăm în mulțimea tolănită pe peluze (care între timp au apărut) admirând porumbeii şi statuile dezbrăcate prezente în zona.. ti-am zis ca-s perverși francezi ăştia. După o binemeritată pauză la picioarele care făcuseră bulbuci ca oala de ciorbă pusă la fiert, purcedem spre locul care adăpostește câteva dintre cele mai faimoase picturi din lume, Louvre.

 

Ia uite… o piramidă dezbrăcată de material… toata doar din sticlă… O fi venit țiganii si i-au ciordit învelișul ca să poată să planteze castraveți dedesubt în noua seră… a nu? Așa e ea! mi se răspunde cu apelativul: Munte de incultura! A fost construită de un arhitect american să permită luminii să ajungă şi la subsolul muzeului… A da? Nu era pentru castraveți?! Gata tac…. Mamăăăă câta’ coada… de se întâlnea cu aia de la Arc… De unde veniți mai copii atâţia.. că erau numai copilași la rând… Aaa.. stai că ne-am prins şi de ce după ce am descifrat pe un afiş că Vinerea tinerii până în 26 de ani au intrarea libera. Asta e… oricum astăzi suntem doar în inspecție mâine vedem ce vizităm, mai ales că îi așteptăm şi pe prietenii noștri care trebuie să sosească mai pe seară şi putem decide împreună…. Așa că ne-am târât picioarele de „moși obosiți de 29 de ani” spre interiorul palatului pentru mai multe poze. Aici în zonă se bălăceau unii în nişte minipiscine prezente acolo în piața așa că hai să ne bălăcim şi să ne strâmbăm şi noi la câteva poze. Stai așa.. nu.. capul mai pe spate… fă-mi poza când mă scarpin cu călcâiul la ceafa.. wow.. așa e perfect.. ce să mai.. şi Nadia Comăneci ar fi invidioasa că ei nu-i ieșeau mișcările astea.

 
 

Continuam plimbarea până când ajungem pe malul Senei.. Vapolashuuuulll.. vleau şi eu cu vapolaşuuuulll… Gata ..gata.. ne dam şi cu vaporașul.. stai un pic să mai vizitam cate ceva. Ajungem şi la Notre-Dame şi constatăm că mai avem ceva în comun cu francezii. Dacă Ceaușescu le-a copiat bulevardele, parcurile şi amplasările şi ăştia au copiat ceva de la noi: COZILE !! De unde veniți fraților atâţia? Nici poze nu am loc să fac de voi.. Întâlnim acelaşi omniprezent grup de chinezi.. sau or fi fost alții .. naiba să-i ia.. ce tu îi distingi pe ăştia? Se remarcă doar printr-un singur lucru: sunt ai naiba de mulți şi au un stil de a-ți strica toate pozele. Mâine venim mai devreme şi ținem rând la coadă.. aici chiar vrem să intram.

Mergem mai departe și… vapolasuuuuuu… gata gata.. acum luam bilete şi plecăm cu vapolaşul. Găsim relativ aproape „stația de bărci” şi cumpăram un bilet d-ala „hop in – hop off” pe 2 zile că să putem să coborâm şi să urcam când „vrea” mușchii noștri la oricare din cele 8 opriri propuse de biletul cumpărat… Normal că deja nu ne mai miram că în ţările vestice dacă se blochează calculatorul nu mai știe lumea sa-ţi deja nici rest… așa păţeşte şi tanti a noastră care se blochează în faţa enigmei: Cât să dai rest la o bancnotă de 50 EUR daca biletele au costat 36? Bine.. trebuie să recunosc că şi eu am avut partea mea de vină şi am încurcat-o după ce am mai pus 6 Euro peste ăia 50… S-a dus dracu’ toată matematica şi toate adunările şi scăderile învățate cu chiu cu vai de ea în ultimii doi ani de facultate odată cu mișcarea mea suspectă. M-a rugat respectuos să-mi iau monezile de acolo şi să nu o mai întrerup când procesează… Mi-a mai umplut şi ea portofelul de monede, după ce a terminat calculul, ca să mă simt şi eu bogat cu portofelul greu. Bun.. după această incursiune în meandrele matematicii ne întoarcem…. Unde?

 
 

Cum unde mă? De ce mai întrebi aiurea? La COADĂ normal… să așteptăm vaporașul. Avem noroc că azi e sărbătoare şi circula mai des (din 20 în 20 de minute)… Vaporașul… Vaporașul…. eeeee…eeee… băăăăă… unde pleci.. stai așa.. aloooo…. păi şi noi… a nu mai e loc? Bine.. no problem, stăm aici că e super plăcut… doar 32 de grade cu un soare care joacă ping pong în capul meu cu razele lui.. mai admirăm priveliștea formată dintr-o nemţoaică răstignita pe cheiul Senei resuscitată cu un pachet de Malboro de prietenii ei… Știți cum sunt blonzii când stau mult la soare nu? Da, exact, Copți! Așa era şi asta.. ziceai că e… Vaporaşuuull.. eee.. Vapora…. a.. măcar ne-au făcut cu mana şi nu au fost neserioși… Tot nu e loc… Începem să suspectăm o mare ţeapă cu vaporașul ăsta şi deja mă gândesc cum să mă duc la nepoata lu’ Pitagora şi sa-i explic că poate să ia biletele şi să şi le bage-n „ordinator” … Mai stăm… gata.. m-am copt… lu’ asta tolănită i-a clocotit şi laptele, alălaltă si-a fumat şi mobilul nu se mai poate: Libertè, Egalitè, Fraternitè.. şi UMBRé.. că murim aici… la următoarea barca îi linșăm pe toți dacă nu fac loc… Vaporaşuuuulll… aşa…aşa… coborâți că va bat de nu vă vedeţi…. Urcăm în sfârșit şi luăm un loc la soare. Foarte drăguți oamenii de rămăseseră în barcă întru-cât ne-au cedat locurile lor şi s-au dus ei la umbra ca să nu răcim noi… Ce atenți !

 
 

Acum putem să ne odihnim şi noi un pic picioarele… dau să mă așez şi aud… Aaaaaaaooooiiiii … Hai sa-mi crape ochelarii… am crezut că am omorât pe cineva … Fix pe scaunul din spatele nostru un puștiulică la vr-un an jumate rupt în gură de somn şi supărat pe viața şi pe măsa că-l plimbă cu barca la 3 după masă în loc sa-l lase să se ia la trânta cu patul, îşi exprima în mod vizibil nemulțumirea să știe toată barca. Aaaaaaaaaaaaaaaaa….. reia propoziţia… Cu siguranța ăsta mic o să fie un tenor pe cinste… știi cum sărea cate o octavă la un interval de 2 secunde şi reușea să ţină ştacheta așa sus chiar şi cate 1 minut. În faţa noastră pe o italiancă o apucau „brividi” la fiecare strigat de disperare al ăstuia mic. La un moment dat mă gândeam să mă duc să o chem pe nemţoaică să nu spună că i-a fiert laptele degeaba dar nici o șansa.. cu asta mic nu te încurci.. ne bătea pe amândoi…. Aaaaaaaaaaaaa….’i sa-mi trag căciula pe urechi… ori moare el ori asta din faţa mea de inima… Devine în curând foarte fun şi toți calatorii o încurajează din priviri pe mămică să coboare-n fericirea noastră la prima stație… Eram mulți cei care ne rugam şi rugile noastre au fost ascultate… şi la prima a coborât.. ba chiar un domn drăguţ a închis poarta după ea să fim toți siguri că nu… cade. A coborât la Notre-Dame.. așa că, cocoșatule.. e problema ta acum… ai încurcat-o daca n-ai un pat p’acolo!

 
 

În sfârșit… liniște… ce bine e… foarte frumos peisajul şi în stânga şi în dreapta.. admiram cu mare intere… Pfuu… Hmmm.. Pfuuu.. Lip.. lip.. WTF?!?! De ce e umed?… Rex (că altceva nu mi-a venit în cap) marş în lesa ta de aici! Băi ce bine dormeam şi s-a găsit ăsta să mă sărute tandru pe picior. Nici nu ne cunoaștem măcar… pac îmi mai da o limba.. şi se întinde la glumă apoi uitându-se în ochii mei albaștrii …. După cum dă din coada cred că e şi el emoționat… Marsh mă îi zic subtil arătându-i verigheta de pe pumnul stâng.. nu vezi ca-s însurat? Până la urma se potolește…. eu nu pentru că tocmai vad depărtându-se Turnul Eiffel… destinația noastră. Bai ce bine se doarme în bărcile astea.. şi tu mă? Te uiți la mine de-a’m’boulea acum .. nu puteai să mă iubești mai devreme? Lasă asta e.. mai dăm o tura că e lumina afara, s-a mai potolit şi soarele asta şugubăţ şi e o atmosfera foarte plăcuta cu oameni la picnic pe malul Senei, la promenade… cu vaporașul la o mâncărica.. e foarte tare Sena asta… şi refuz sa-mi adresez eterna întrebare care îmi stă pe vârful limbii : La noi de ce nu se poate măi așa?

 
 


 

 

Ajungem la Turnul Eiffel (din nou)… Iți amintești de cozile de ți le-am descris până acum… ei bine află că acele cozi reprezintă un mare fâs faţă de ceea ce este aici. Sunt 4 intrări la turn iar cozile se îmbârligă între ele în formă ordonată de progresie liniară la care i se mai aplică din când în când şi o integrală. La toată această imagine daca tu aduni numărul traverselor longitudinale şi împarţi la cele orizontale obții exact numărul de persoane aflate la rând precum şi așezarea lor exactă în teritoriu. Ar trebui să obții un rezultat egal cu cel din pozele de mai jos. În caz contrar îți pot da numărul lu’ tanti de la biletele pentru vaporaș să te ajute ea.

 

 

E clar prima oprire mâine va fi turnul şi nu Notre-Dame… Hai să păpam şi noi ceva aici pe iarba.. la umbra turnului şi sub mirifica priveliște pe care o oferă. O punem de un picnic contemplând ”colosul de fiare întortocheate” până când se lasă seara şi după spectacolul de lumini oferit la ora 9 fix de splendida capodoperă ne hotăram să plecam spre hotelul nostru… plecare ne este grăbita şi de faptul că eu țin neapărat sa-i fac o vizita şi domnului Winston Churchill (WC) şi e cale lungă până la hotel.

 

Ajungem relativ rapid pentru că acum am învăţat drumul şi chiar am găsit altă linie de metrou în zonă şi când să intrăm în hotel nuntă în hol.. Olaaa… amigo .. muchacho… ola… Mai verific odată rezervarea… Paris.. da.. Madrid e la vară… da mă Paris.. pai şi cu ăştia ce e aici… naiba să-i ia… o fii din autocarele alea de afară… ăla de la recepție e transpirat tot… ne chefuim şi ne despărțim cu greu la lift…. aaa.. în sfârșit.. somn… WTF? De ce nu se deschide ușa… Dianaaaa… ai ținut cartela lângă mobil?.. Aaaa…. La naiba.. s-a demagnetizat porcăria asta de cheie…

 

Hai că mă întorc să mă bat cu aia la recepție… Se deschide ușa la lift… Olaaaa… Nu mai.. nu am venit cu cadoul pentru mireasă.. terminați mai… off.. fug de ei până la recepție… şi rezolv rapid prin semne cu băiatul ala de acolo care mă implora din priviri să mai stau.. nu pot tati că îmi e somn şi mâine sunt multe de văzut… să ai o seara frumoasa…. băgam un duş şi „Bonne nuit” din nou cu imaginea turnului în cap! Pe mâine…

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Mai 032011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Aterizăm în sfârșit la 11 noaptea pe aeroportul Paris Beauvais şi deja suntem încântați. În atmosferă este un aer plăcut şi un miros care te îmbie să te așezi pe iarbă şi să contemplezi natura… dar nu e timp de așa ceva întru-cât trebuie să prindem ultimul autobuz spre Paris pentru că altfel dorința noastră de a petrece noaptea sub cerul liber chiar va deveni realitate. Luăm rapid autobuzul şi cădem jumătate lați…Drumul e destul de lung dar merită mai ales când constați că Parisul te întâmpină în lumina reflectoarelor rotative montate pe Turnul Eiffel… am ajuns… este excepțional. Parcăm lângă o clădire care la vremea aceea părea de înălțimea turnului (mai târziu o să realizăm că ne-am înșelat)..oricum era suficient de înaltă încât să cazi în fund încercând sa-i verzi vârful… Nu mai rețin ce hotel era dar era undeva pe la Porte Mailat….. Şi acum începem aventura… hai să luăm metroul că sunt doar 7 stații până la noi la hotel… Pornim încolonați în formă de grămada către cea mai „apropiata” stație de metrou iar după câteva minute bune de învârteli în cerc şi amețeli în jurul unor locuri care părea identice, reușim să găsim o stație de metrou unde…. surpriză… tocmai se închideau porțile iar băiatul responsabil cu organizarea pe acolo ne-a invitat respectuos să ne căram fundul la suprafața şi să luam şi autobuzele şi să nu-l mai deranjam pe el…



Bun.. Așa o să facem.. adică luam un taxi… că doar nu suntem nebuni la 12 noaptea să plecam cu autobuzul prin Paris.

 
 
După o oprire ala București în mijlocul unui imens sens giratoriu sărim în taxi şi nu vedem decât patul în faţa ochilor…. Băiatul ăsta în schimb de conduce taxiul nu împărtăşeşte aceleași viziuni ca noi.. întru-cat după ce îi arătam adresa primim răspunsul şoc: No..no.. Ne pas Paris!! .. în acel moment începem să nu ne mai plăcem de loc… Cum nu e mă Paris la adresa asta.. da ce e? Londra? (zic eu în gând)…. După 1 minut de scărpinat în cap şi întors harta pe toate direcțiile, timp în care taximetristul nostru bisilabic rostea cu o cadență enervantă No Paris! No Paris! şi pufăia de parca NOI i-am stricat lui toată seara, ne decidem să coborâm în lumina farurilor şi în acompaniamentul claxoanelor din nou în mijlocul giratorului…
Cum no Paris mă? Ești cretin..? Mă rog… hai să găsim o stație de taxi că ăla sigur a fumat ceva iarbă. Inutil să-ti povestesc că până acolo mult iubita mea soţie cred că mi-a înșirat (în gând) anumite epitete culese cu multă atenție din vre-o carte de zoologie, ținând cont că eu m-am ocupat de organizarea întregului „eveniment”… A reușit totuși sa-mi zică doar: Poate totuși nu am luat hotelul în Paris! 
 
Eu mă încred în tehnologie şi după ce domnul „goagle” (ca să citez un clasic) mi-a arătat chiar şi cum se spălau geamurile acolo în zonă refuzam efectiv să cred un taximetrist bisilabic cu lanț de cocalar şi accent ciudat care repeta obsesiv No Paris! No Paris!

Găsim până la urmă o stație de Taxi… după ce trecem, a 4-a oară cred, pe lângă 2 italience care se învârteau cu un Iphone în mână încercând să găsească ceva… cred că şi ele tot un taxi deoarece făceau parte din grupul expulzat politicos de la gura de metrou… Taxi.. taxi.. nimic… domnul e ocupat să schimbe un bec.. aaa.. alt taxi…. Escuse moi… Cet adress Paris? Zic eu cu o franceză ruginită şi nefolosită de 12 ani.. Oui oui.. Paris… zice nenea taximetristul. Loin? Întreb eu… No no.. ne pas loin.. 10 minut! Păi şi atunci de ce mă “fils de pute” ăla mi-a zis mă no Paris?!.. mă rog.. hai că nu e vina ta… Hai să mergem vrei?.. No no… Caffe maintenant… Rămân interzis… bine mă.. ai dreptate e 00:30, tre’ să bei şi tu o cafea… na ești obosit e noaptea lungă… hai să găsim altul.

 

 
Mai opresc un nene care deschide geamul așa cât să-ţi intre un deget şi să audă el pe lângă casca pe care o îndesa în ureche.. ziceai ca-i de la serviciile secrete.. Sorry can you take us to this address… nu mi-au mai ieșit nici 2 cuvinte în franceza de draci… Mi se răspunde respectuos să fac pași şi să aștept în stația de taxi cum face toată lumea… abia atunci am observat că se făcuse o ditamai coadă în stație (unde când ajunsesem noi nu era nici naiba)… Bine mă.. hai că așteptăm acolo.. cuminți toți în linie… Vine şi ăsta de la serviciile secrete care probabil că era în misiune pentru că normal că își continuă liniștit drumul în treaba lui acompaniat de “uralele” oamenilor de la rând… cred că am auzit înjurături în toate limbile pământului…
In sfârșit.. vine al cincilea taximetrist în toată povestea asta a noastră şi se dovedește învingător… Ne ia.. în sfârșit … deci cu o medie de 20% taximetriști buni şi 80% taximetriști idioți reușim să pornim în drum spre hotel..


A meritat călătoria…. hotelul este superb.. camera bestială… este un fel de residence.. cu bucătărie, cada, plasmă, mașină de spălat vase.. etc. etc… de parcă ziceai că venisem să facem cartofi prăjiți şi ouă în tigaie acolo dar să nu ne plângem de confort da?! Apreciem atenția acordată dar din păcate se strica rapid gluma când, coborând în hol să luam şi noi o apă, am văzut că juma’ de litru costă 5 Euro… băi băieți…. voi sunteți normali la cap?!? Hai somn că e 1:42 şi suntem terminați…. Bonne nuit!






Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.