Mai 132011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Bonjour à nouveau Paris! Soare din nou… mulţumim pentru vremea bună dar nu avem timp de stat la taclale. Rămăsesem de acord cu prietenii noştri ca a doua zi ne vedem direct la turn sa ne aşezăm liniştiţi la coadă aşa pe la un 09.30. Am zis noi aşa nouă jumătate sa fim siguri că vin si ei până la zece deoarece îi cunoaştem si cred ca nu mai există cuplu mai “organizat” ca ei. Când e unul gata nu e celălalt.. când se termină celălalt îşi aminteşte primul că a uitat ceva.. şi tot aşa. În această dimineaţă motivul întârzierii a fost întrebarea de baraj: să luăm maşina sau să luăm trenul (întru-cât îşi luaseră hotel unde şi-a înţărcat dracu’ copii). Întrebarea aceasta le-a blocat dimineaţa până la ora 11 când s-au hotărât în sfârşit să apară cu limba scoasa de un cot întru-cât noi terminaserăm de mult coada si socializam cu oamenii pe care îi lăsam să ne treacă în faţă as we: are waiting for some friends. Cred că am repetat fraza asta de vreo 30 de ori…  Cât timp ei dădeau cu banul care cădea numai intr-o dungă noi ne delectam cu statul la coadă.


 
Stând la coadă am constatat ca francezii ăştia nu au fost aşa de fraieri să ne copieze pur şi simplu si au introdus şi un element de inovaţie in statul la coada, şi anume: Organizatorul de Cozi. Un nene cu grumazul gros si piept de armăsar, cu o voce de contrabas care venea la intimidare la tine agitându-se si dând din mâini să te dai mai in spate. Cred că era unul sus în turn care îl dirija prin căscuţă că trăgea ăsta de noi în toate direcţiile. Staţi aşa voi, ceilalţi mai in spate, tu treci aici, tu mai la dreapta şi tot aşa ne organiza în formă de şarpe. Nu ştiu dacă a fost intenţia lui dar i-a ieşit un şarpe cu clopoţei deoarece aia mai din spate pe care i-a împins aproape in boscheţi au început să se agite şi să facă scandal…. Moment în care s-a potolit şi el.

 

Reuşim să urcăm până la urmă toţi 4. Ajungem la primul nivel şi deja peisajul ne taie respiraţia… (că era fain nu că puţea ceva). Dacă aici e aşa.. oare cum o fii mai sus. O să aflăm în curând. Hai să ne oprim aici sa ne luăm micul dejun ca nu am avut timp fiind fiecare ocupat cu „priorităţile lui”. Din nou chinezi măi… băi dar nu scapi niciunde de ăştia… sunt peste tot. Hai sa urcăm în vârf ca poate scăpăm. Până la 2 ne gâfâim plămânii pe scări… mai luam o gură de odihnă si mergem spre lift. Stăm la.. COADĂ.. şi până la urmă reuşim să urcăm. Mamăăăăă ce sus urcă ăsta… şi cum începe să se vadă in jos.. zici ca decolăm cu avionul.. Pac poc.. pleznesc urechile de vreo 2 ori… Mă uit la Diana şi constat ca tremura precum căţelul la vaccin… Mă dau să o încurajez eu ca să distrag atenţia de la faptul ca umplusem pantalonii de mult! Ieşim pe terasă… WOW! Este efectiv fantastic. Uită-te şi tu:

 
 
 
Ce s-au gândit băieţii ăştia la tot. Ţinând cont că aici vin oameni din toată lumea s-au gândit ei sa le pună acolo sus pe perete cam câţi kilometri sunt până la ei acasă în caz că se hotărăsc să se care.

 
 

Sunăm toate neamurile, ne facem poze din toate unghiurile si admirăm priveliştea mirifică prezentă efectiv la 360 de grade în jurul nostru. Bineînţeles că la vederea distantei care ne desparte de Sena si locul unde ne aflăm toată lumea îşi aminteşte de naşul nostru Mircea care are rău de înălţime. Cred că săracul a şi sughiţat la cât a fost pomenit: uite aici dacă era Mircea, uite ce sus suntem Mircea, uite cum se vede in jos… oare i-o venii rău? Dar mai lăsaţi-l dom’le să stea şi el liniştit.. o fi sughiţând săracul. Ca să încheiem… Mircea.. poza asta e pentru tine:

 
 
 
 
După maimuțărelile de rigoare ne hotărâm cu greu să coborâm. Devastăm etajul cu suveniruri să-i luăm şi lu’ bunica, şi lu’ colegul de la serviciu şi lu’ tanti de la asociaţie că na suntem oameni bine crescuţi şi vrem sa dăm şi noi o mică atenţie. Eu mă procopsesc cu vreo 4 turnuri toate cu suport de marmură de ziceai că le-am luat că vreau să-mi schimb gresia în baie. Cred că avea vreo 7 kile punga aia… că n-o să mă plimb cu bolovanii după mine tot Parisul acum. Nu nu nu nu…. am mai făcut o dată experienţa asta în Grecia când am cărat 2 plase pline cu magneţi prin toată Atena la 40 de grade de-mi venea să-i bag undeva domnişoarei, pe atunci, Diana. Nu.. eu nu-i mai car .. dar ia stai un pic… Că doar trebuie să plătească mult stimatul meu prieten că m-a făcut să stau ca aurolacul la coadă… si ia uite ce rucsac „dă firmă” are el şi gol… ia.. bagă mătăluță  nişte turnuleţe acolo la ghiozdan să-ți țină spatele drept…..




 
 
Luăm bărcuţa că aveam deja bilet de ieri si nu trebuie să mai dăm examen de admitere în clasa a doua si de data asta nu mai adormim. Coborâm la Notre-Dame să facem o vizită.. Băi!! Voi aţi rămas aici de ieri.. ia mai plecaţi mă şi pe la casele voastre.. păi tot aici sunteţi la coadă. Hai că merge repede si reuşim să intrăm si să admirăm catedrala si pe interior. Într-un colţ este expusa macheta catedralei dar si o machetă dintr-o fază preliminară a construcţiei unde constat cu uimire că minunăţiile astea organizatorice din societatea modernă fuseseră descoperite chiar din evul mediu întru-cât în modelele reprezentate se vedea clar cum 2-3 munceau si restul tăiau frunze la câini cântând la harpă sau făcând pe şefii de şantier.




 
Catedrala este foarte frumoasă, aș spune cam întunecată de trebuie să fii mereu atent la chinezi să nu-i calci. Hai că până la urmă nu a durat mult să vizităm catedrala aşa că purcedem victorioşi către barcă cu destinaţia Louvre. Astăzi cred că a venit toată populaţia Americii si un sfert din populaţia Chinei în vizită la Paris.. şi sunt numai d-aia vitezomani.. peste sută. Băi nu zic că dacă ai fost prea ocupat să vezi anumite chestii când erai mai tânăr nu trebuie să recuperezi o dată şi o dată. Dar de ce tocmai astăzi? Nu se putea la vară? Când sunt 40 de grade afară si poate aşa ţi se îndeplineşte mai repede şi ultima ta dorinţă că am auzit o babă la vre-o 176 de ani.. Now i can die in peace ‘cas i saw the Eiffel Tower! Ia ciocu’ mic şi nu mai murii tu.. Ce vrei să mai vină si salvările pe aici si presa să nu mai pot chiar să fac nici-o poză…  Ajungem la barcă… 4.853 de chinezi încolonaţi la coadă să urce pe barcă. Să vă stea bliţurile-n gât mă si să vă iasă bateriile pe nas mă… m-aţi mâncat. Hai să mergem pe jos că cu ăştia şi cu ritmul în care vin bărcile şi mâine tot aici suntem.




 


Pac o poză aici, pac una dincolo… ce linişte e pe aici pe stradă… bine că am scăpat de lăcustele alea… Stai să fac o poză la podul Notre-Dame… Focalizez.. si când să fac simt o picătură rece fix în mijlocul capului… Nuuuu.. nuuu… zi-mi că nu te-ai ”scăpat” fix în capul meu… nuuu… Mulţumesc… e doar apă.. pac încă una, pac, pac, pac, mamăăă ce mă mitraliază aşa din senin. Ne dăm cap în cap ca bezmeticii din dorinţa noastră de a găsii un loc pentru a sta la scuteală. Plouă de rupe… aşa din senin şi totul în mai puţin de un minut.  Stăm un pic şi îndrugăm poveşti să treacă vremea si până la urmă se opreşte… ce bine… Sa sperăm ca a mai curăţat din vitezomani si acum suntem mai puţini cu chef de vizite. Continuăm drumul spre Louvre şi cu cât ne apropiem cu atât se înteţeşte din nou ploaia…. Băi familia Adams îi zic prietenului meu…. Eu cred că ploaia asta se ţine după tine… ia fă-te că ne cauţi la Notre-Dame cu „prospăturile” alea de pe acolo. Ajungem până la urmă la destinaţie având hainele încă uscate, ceea ce este o mare realizare ţinând cont ca în urmă cu 5 minute se revărsase Niagara in capul nostru. Nu mai e nimeni! Incredibil… Doar o domnişoară în călduri aleargă de bezmetica în sutien prin curtea palatului… Cred că fusese să culeagă castraveţi din serele alea.

 

Reluăm plimbarea de ieri în sens invers Obelisc-Champs Elysèe-Arcul de triumf din nou pe jos ca să fac rodajul la noua siluetă obţinută după multe săptămâni de chin. Ne hotărâm să asistăm la slujba de înviere la Catedrala Sacre Coeur să vedem şi noi cum este o slujbă catolică. Ajungem cu metroul la destinaţie si vedem imponenta catedrală cocoţată în vârful unui deal… Băi deci cu toată ambiţia noastră şi cu toată dorinţa de a menţine silueta la zi, o urcare de genul acela ar fi criminală… Avem noroc pentru că, cu vitezomanii de care vorbeam mai înainte, nenii ăştia francezi s-au gândit să facă si ei un „furnicular” d-ăla de te duce până sus. Stăm la rând în spatele a două cupluri de nemţi care se scărpinau în bască întrebându-se dacă e mai bine să meargă „Zu Fuss” cum a plecat Hans sau să ia drăcia asta de maşinărie. După cugetări intense care au durat 3 secunde au decretat 4 bilete… dus-întors. Băi băieţi, zic eu după ce am văzut consoarta unuia dintre ei, bună decizie ați luat… Cum să te întrebi mă dacă să urci pe jos sau cu funicularul când o aveai pe jumătatea inimii tale lângă tine care cu o mână trăgea de baston, cu cealaltă de tubul de oxigen si cu cealaltă dădea din picioare… voi sunteţi tembeli la cap?
 
 
 
Ajungem sus la biserică. Zici că-i revelion.. Băieţi e totuşi Paştele.. beau ăştia de rup… sticle aruncate pe jos, muzică din maşini, fete jumătate dezbrăcate… credinţă ioc… şi nu are nicio legătură cu religia, are legătură cu modul în care ai fost crescut şi ce idealuri ti-au fost transmise. Ăstora li s-a transmis sticla… Mai bine le-o transmitea zdravăn intre urechile pline de cercei si nasurile pline de belciuge… că dacă pică unul d-ăsta mort de beat pe scări zici ca ţi-a căzut trusa de scule de la etaj. Ascultăm 40 de minute slujba care este într-adevăr deosebită… Orga din biserică si vocile fetelor din cor te fac într-adevăr să simţi sărbătoarea învierii. Nu este cu mult deosebit de ce este la noi, ca text mă refer, ca obiceiuri e total altceva. Ai şi tu un mic fragment aici! Îmi cer scuze pentru behăielile de pe fundal dar prietenul acesta al meu era răcit si făcea ca un motor gripat de camion rusesc. Mai ales pe seară când la un moment dat a behăit o dată de i-a stins lumânarea la o babă.




 
Plecăm cu lumânările aprinse cum e datina pe la noi şi constatăm ca suntem priviţi ca nişte piromani de către oamenii de pe stradă. Ce aveţi băi ciudaţilor… Mergem şi noi cu lumina în mână… Stai liniștit că nu-ți dau foc la sticlă. O stingem până la urmă când ajungem la metrou că ăştia erau în stare să cheme poliţia. Ia să vedem ce mai face turnuleţul nostru… să-l vizităm şi acum noaptea să nu-l lăsăm singurel.




 

Ieşim din metrou şi normal că începe să plouă… Şi apar si negrii zâmbăreţi care vând umbrele. Băi sincer vreau şi eu un rucsac d’ăla. Băi Houdini ştii ceva… poţi să faci tu o treabă ruşinoasă în jobenul ăla al tău că ce au coloraţii ăştia în rucsac tu nu o să ai niciodată: turnuleţe, turnuri, umbrele, sticle de vin, lumânări, cărţi, brăţări, lanţuri… unde le ţineţi mai băieţi? Vine unul către mine să-mi vândă o umbrelă. Nu știu dacă tu ai văzut campionatul Mondial de fotbal SUA 94 da în echipa Camerunului era unul de semăna leit cu acesta și îl chema Mbuk Mbuk. Ia zi măi Mbuk Mbuk cât ceri pe umbrela asta? 10 EUR!
 

Băi tu ai băut votcă cu paiul… păi tu ai toate ţiglele pe casă când vi şi îmi ceri mie 10 EUR pe jdreala asta de umbrelă. Nu mai beli fasolea asta la mine că nu mă îndupleci. Ia fii atent… vreau să iau 2 cu cât mi le dai? 15 EUR… băi Camerun… băi ţie ţi s-a urât cu teracota în gură. Ia fi atent… ştii tu ce poţi să faci cu umbrela asta… o îndeşi aşa în partea posterioară și apoi să zâmbeşti si mai larg apeşi aici pe butonul ăsta… da da.. aşa râzi… râzi tu… da aşa să faci să vezi ce râzi după aia. Ia uite că s-a oprit si ploaia…  ia fraiere… acu’ ce-mi mai vinzi.. cremă de plajă! Pica-ţi-ar lucrarea aia cu dinţi fosforescenţi!



 
Ajungem la turn unde mai facem nişte poze spectacolului de lumini… stăm si pe o bancă udă in parc şi savurăm un covrig în timp ce ne gândim cât de mult avem de mers până la maşină. După 25 de minute de mers pe jos de ne venea să le spunem prietenilor noştri să nu se mai obosească pentru noi că putem lua si metroul (aşa eram deja acasă)  ajungem cu chiu cu vai la maşină unde ne aşteptă o surpriză. Nu, nu a luat amendă că a avut grijă să plătească parcarea pe 4 zile.. că după aia a văzut că în week-end e gratis. Nu, surpriza ne-a făcut-o, sau le-a făcut-o Parisul care a ţinut morţiş să-şi lase amprenta pe maşina lor prin 3.245 de rahaţi de pasăre înşiraţi în formă de răsărit de soare de au surclasat instant Sunrise-ul lui Monet.




 
Băgam un duş şi „Bonne nuit” că mâine este ultima zi…

 

 
 
 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana