Aaaaa.. Bonjour Paris! Soare, cald păsărelele cânta.. ce să mai.. deosebit.. Paris păzea că acum ne dăm jos din pat şi venim să te explorăm. Mic dejun… NO… E residence aici… d’aia ţi-au pus ăia tigăi în cameră nu sa-i freci pe ei la icre… Las’ că mergem la o cafenea să respirăm intens aer de Paris. Ieșim din hotel.. mamă ce cald e… Azi clar o să ne coacem, sau o să facem insolație.. dar nu ne sperie nimic… Tot înainte că pionierii … spre stația de metrou unde ar fi trebuit să ajungem aseară. Ajungem la gura de metrou…. într-o zonă foarte frumoasă cu un mini părculeţ la Porte de Versailles unde surpriză: e închis. Ia stai, e un afiș în zonă.. în franceză doar.. hai că descifrăm.. nu e închisă doar asta.. sunt închise ultimele 5 stații şi inclusiv a noastră.. în clipa aceea i-am mulțumit băiatului de aseară că nu ne-a lăsat să plecam cu bagajele şi să ajungem în miez de noapte pe un tărâm necunoscut.. deci cum zic eu, toate chestiile în viața se întâmpla cu un scop. (da’ cu taxiul tot nu am priceput care a fost scopul) No bun.. şi acum ce facem.. păi zic ăştia aici că e un autobuz care face pe metroul .. hai să căutăm autobuzul ăsta… Primim şi ajutor sugestiv de la o doamnă: Là là là
… „La” naiba să-l ia.. las’ că uite vine tramvaiul.. hai sus.. Pai unde mergem? Naiba știe.. las’ că mergem şi noi până vedem ceva cunoscut… (altă replică mai cretină nu mi-a venit în cap.. Cunoscut auzi!! ). Ceva cunoscut am găsit după 2 stații. Se numea cap de linie aşa că jos şi valea.
Urmăm mulțimea care cu siguranță va merge la o gura de metrou. De data asta am nimerit-o. Acolo mergeau toți şi am ajuns la staţia Balard.. ciudat nume dar măcar e o patiserie delicioasă în zonă şi ne mai îndulcim. Mergem şi noi şi băgăm biletele pe care le compostasem că 2 oameni conștiincioși în tramvai. Normal că acum nu mai merg. Băi ce să zic.. măcar nu am dat 4 EUR degeaba.. ne-am plimbat şi noi cu un tramvai cu design futurist şi am respirat aer condiționat.. n-ai de ce să te plângi.. Reușim până la urma să vedem şi cum arată metroul.. e frumos şi curăţel.. şi avantajul în Paris este că poți să ajungi aproape oriunde vrei (cu excepția cazului când se lucrează la linii ) .. așa că pe cai că se filmează.. plecam spre Arcul de triumf, triumfători la rândul nostru că se mișcă ceva… şi mamă ce se mai mișca.. că am ajuns acolo între timp…
Mamăăă câtă lume… de unde veniți măi oameni buni? Măi da voi nu aveți şi voi Paşte la voi acasă.. veniți toți pe capul francezilor… zicem noi în gând.. hai să facem niște poze pe aici că arată frumos așa.. zici că e ăla al nostru din București doar că lu’ ăsta al francezilor i-a dat mama lui să mănânce mai mult când era mic şi uite ce mare s-a făcut.
Tragem o poza la minunata capodoperă şi plecăm la o plimbare pe Champs Elysèes şi în căutarea unui loc unde putem să băgam ceva la ghiozdan că suntem lihniți de la plimbarea de azi noapte şi turul metrourilor de dimineață ne-a deschis un pic apetitul de o omletă şi o cafeluţă bună.Ia uite aici un loc cu multă lume.. cred că se mănâncă bine.. se numește George V.. ca şi o stație de metrou din zona… mă tot întrebam cine naiba e Georgica ăsta şi cum îl mai chemă pe el.. Vasilescu?.. până la urma mă izbește inteligenţa, care plecase să-şi ia un croissant că şi ei îi era foame, şi realizez că este George al cincilea… e mă lași… O fi tipul care pe la o mie nouă sute şi ceva l-a izgonit pe văru’su Ţarul Nicolai? Cine ştie eu sper să nu ne izgonească şi pe noi și băi băiete sper şi să faci omleta bună că îmi e o foame de behăi. Ne așezam ghidați de chelnerul nostru la o masă îngrămădiți lângă alte 20 de persoane… pai nenea.. e liber aici.. şi nu e nimeni.. Mi se răspunde ciocu’ mic şi să iau loc unde zice el… Bine.. cum zici tu.. nu am chef de scandal acum că avem multe de văzut azi…
Comand, o omleta cu jambon şi brânza, Oui, o Coca Cola, Oui, o cafea, Oui, o apă, Oui, un croissant, Oui… 2 freshuri de portocale, Oui… Oui ce mă.. că şi eu am uitat ce ţi-am cerut şi tu n-ai notat pe nimic.. cred că pe asta te bazezi şi tu nu?!… Nu ne dăm seama dacă a trecut mult timp că avem ce admira pe frumusețea asta de bulevard, mai ales că eram si vis a vis de Luis Vuitton.. A venit ăsta micu’ până la urma cu un croissant, o cafea şi un suc de portocale… şi a dispărut…. Mai vine o dată şi nu ne bagă în seamă… iar pleacă.. iar mai vine şi tot așa.. vreo 5 minute.. Alooo.. garçon…. păi şi omleta mea.. şi sucurile? Păi ce faci tati mă lași să mor aici…. Cinq minutes.. A venit intr-adevăr după 20… dar e buna rău omleta…
Tu știi zicala aia că e așa de fain de-ţi pică plombele?! „Măi dragă” (tot din clasici citat), am aflat şi cat adevăr e în spatele acestor cuvinte. Mușcând eu cu patos dintr-un colţ de pâine mi-a rămas jumate de măsea acolo… exact din ciclul cu bucata mea de pâine am rupt dinții unui câine… Bine nu m-a durut.. dar aveam senzația aia de știi tu.. că iți lipsește ceva din gură… Asta e.. şi așa de 8 ani nu am mai avut de-a face cu ninja ăia în alb şi trebuia să le fac o vizită şi cum şi Diana mă bate la cap de vr-un an si acum în sfârşit am motiv să mă duc…
Luptându-mă să-mi recuperez dinţii de prin pâine constat că un roşcovan urâţel cu spume se uita înspre noi şi râdea. Tu ce jimbezi fasolea mă la mine? Zic eu în gând.. că m-am speriat că mi s-o fi rupt vr-un dinte din faţă şi acum stau cu ditamai paranteza la vedere… Nu!… era intr-adevăr un dinte din spate, o măsea.. așa cum am simțit eu.. îmi confirmă şi Diana… Pai şi atunci tu ce omleta mea vrei mă? Nu apuc să-l întreb respectuos din priviri ce vrea că-l pedepsește Doamne Doamne printr-o rafală de vânt care-i trântește o ditamai umbrela în cap în timp ce bea un pahar de vin!!! N-am mai putut să mănânc de râs… deja este o zi superbă.. îmi place la nebunie de ăsta cu tricoul lui alb-căcăniu… Zi mersi fraiere că nu era vinul roșu… Gata.. hai să mergem că am râs destul pe dimineața asta…
Mai e mișto aici pe Magheru.. aaa.. pardon pe Champs Elysèes-ul ăsta .. da sincer parcă ești pe Magheru, aceleași magazine, aceleaşi preţuri aiuritoare… aici orice lichid costă minim 7 EUR cred că şi apa de ploaie…
Ne continuăm plimbarea pe mirificul bulevard trecând prin parcurile pline de flori şi copăcei înfloriți.. şi tot înaintând ne dăm seama că Ceaușescu ăsta chiar avea o obsesie cu Parisul.. chiar l-a copiat la indigo. Bine… nu si-a permis el o coala A3 să-l facă exact dar a făcut şi el o replică A5 cu Bucureștiul… Jardin de Tuileries e un fel de Tineretului dar mai mic așa… iar străzile din zona iți dădeau impresia că ești pe undeva pe la Aviatorilor, numai ambasade şi mașini cu CD la număr. Obelisc aici obelisc pe dincolo.. cam perverși francezii ăştia gândim noi şi înaintăm cu pași mărunți şi poze multe spre Louvre…
Înaintarea devine un pic anevoioasă pentru că nu știu cine a avut idea inteligentă de a scoate iarba de prin parcuri şi a pune rahatul ăsta de pietriș cu nisip… şi prin Romania am văzut niște inteligenți d’ăștia… Vântu’ ala de i-a dat englezului cu umbrela în cap s-a întors şi pe aici şi ridica aleile în sus într-o veselie… zici că-i Sahara…. Îl arestează ăştia (pe vântu’) cred că pentru amenințări la adresa ochilor noștri şi se mai domolește puțin situaţia, îndeajuns cât să ne dăm seama că în depărtare se vedea Turnul Eiffel şi toată această atmosferă, împreună cu fântânile arteziene şi lumea tolănita pe scaune, se crea o priveliște deosebită, numai buna de încă 10-20 de poze pe care nu ezitam să le facem. Ghidul cumpărat ne indică tot înainte spre Louvre dar soarele de ne bătea în cap de vreo 2 ore ne indică prima pe dreapta la ceva lichide şi umbră pentru că altfel riscăm să ne deshidratam.
Mai îmi pun odată franceza în practică şi încerc să-i cer la o tanti o sticla de apă da noroc că habar n-am să vorbesc şi doamna nu a înțeles nimic că altfel ar fi zis ca-s nebun de îi cer sa-mi vândă sticla ei de apă. Femeia era de paza în parc şi normal că trebuia să bea şi ea niște apa… dar e de treaba şi îmi arată un băruleţ ceva mai în colo…. Așa.. ce bem.. o cola.. 7 EUR nu spuneam mai devreme.. a ne cunoaștem.. bine hai.. 8… te iert de data asta… să băgam şi o clătita?… mmm.. parca îmi fac cu ochiul clătitele astea.. bine hai adu-mi una cu zahar să nu fie prea dulce că poate pierd şi vr-un molar…Aleargă băiatul asta de parca era Alain Prost…. stai mai garçon mai încet… uite vezi ce ai făcut acum.. iar l-ai eliberat pe nenea vântu’ şi cu tanti nisipul şi mi-ai tras un topping de bolovani pe clătită de o mai mănâncă tactu’ acum…. Îmi scrâșneau dinții de parcă eram betonieră pentru că sigur erau bolovani şi nu zahăr pe clătitele mele… Hai adu’ nota de plată.. Plecăm cu promisiunea solemnă să nu ne mai întoarcem pe la el. Uităm rapid de incident şi ne strecurăm în mulțimea tolănită pe peluze (care între timp au apărut) admirând porumbeii şi statuile dezbrăcate prezente în zona.. ti-am zis ca-s perverși francezi ăştia. După o binemeritată pauză la picioarele care făcuseră bulbuci ca oala de ciorbă pusă la fiert, purcedem spre locul care adăpostește câteva dintre cele mai faimoase picturi din lume, Louvre.
Ia uite… o piramidă dezbrăcată de material… toata doar din sticlă… O fi venit țiganii si i-au ciordit învelișul ca să poată să planteze castraveți dedesubt în noua seră… a nu? Așa e ea! mi se răspunde cu apelativul: Munte de incultura! A fost construită de un arhitect american să permită luminii să ajungă şi la subsolul muzeului… A da? Nu era pentru castraveți?! Gata tac…. Mamăăăă câta’ coada… de se întâlnea cu aia de la Arc… De unde veniți mai copii atâţia.. că erau numai copilași la rând… Aaa.. stai că ne-am prins şi de ce după ce am descifrat pe un afiş că Vinerea tinerii până în 26 de ani au intrarea libera. Asta e… oricum astăzi suntem doar în inspecție mâine vedem ce vizităm, mai ales că îi așteptăm şi pe prietenii noștri care trebuie să sosească mai pe seară şi putem decide împreună…. Așa că ne-am târât picioarele de „moși obosiți de 29 de ani” spre interiorul palatului pentru mai multe poze. Aici în zonă se bălăceau unii în nişte minipiscine prezente acolo în piața așa că hai să ne bălăcim şi să ne strâmbăm şi noi la câteva poze. Stai așa.. nu.. capul mai pe spate… fă-mi poza când mă scarpin cu călcâiul la ceafa.. wow.. așa e perfect.. ce să mai.. şi Nadia Comăneci ar fi invidioasa că ei nu-i ieșeau mișcările astea.
Continuam plimbarea până când ajungem pe malul Senei.. Vapolashuuuulll.. vleau şi eu cu vapolaşuuuulll… Gata ..gata.. ne dam şi cu vaporașul.. stai un pic să mai vizitam cate ceva. Ajungem şi la Notre-Dame şi constatăm că mai avem ceva în comun cu francezii. Dacă Ceaușescu le-a copiat bulevardele, parcurile şi amplasările şi ăştia au copiat ceva de la noi: COZILE !! De unde veniți fraților atâţia? Nici poze nu am loc să fac de voi.. Întâlnim acelaşi omniprezent grup de chinezi.. sau or fi fost alții .. naiba să-i ia.. ce tu îi distingi pe ăştia? Se remarcă doar printr-un singur lucru: sunt ai naiba de mulți şi au un stil de a-ți strica toate pozele. Mâine venim mai devreme şi ținem rând la coadă.. aici chiar vrem să intram.
Mergem mai departe și… vapolasuuuuuu… gata gata.. acum luam bilete şi plecăm cu vapolaşul. Găsim relativ aproape „stația de bărci” şi cumpăram un bilet d-ala „hop in – hop off” pe 2 zile că să putem să coborâm şi să urcam când „vrea” mușchii noștri la oricare din cele 8 opriri propuse de biletul cumpărat… Normal că deja nu ne mai miram că în ţările vestice dacă se blochează calculatorul nu mai știe lumea sa-ţi deja nici rest… așa păţeşte şi tanti a noastră care se blochează în faţa enigmei: Cât să dai rest la o bancnotă de 50 EUR daca biletele au costat 36? Bine.. trebuie să recunosc că şi eu am avut partea mea de vină şi am încurcat-o după ce am mai pus 6 Euro peste ăia 50… S-a dus dracu’ toată matematica şi toate adunările şi scăderile învățate cu chiu cu vai de ea în ultimii doi ani de facultate odată cu mișcarea mea suspectă. M-a rugat respectuos să-mi iau monezile de acolo şi să nu o mai întrerup când procesează… Mi-a mai umplut şi ea portofelul de monede, după ce a terminat calculul, ca să mă simt şi eu bogat cu portofelul greu. Bun.. după această incursiune în meandrele matematicii ne întoarcem…. Unde?
Cum unde mă? De ce mai întrebi aiurea? La COADĂ normal… să așteptăm vaporașul. Avem noroc că azi e sărbătoare şi circula mai des (din 20 în 20 de minute)… Vaporașul… Vaporașul…. eeeee…eeee… băăăăă… unde pleci.. stai așa.. aloooo…. păi şi noi… a nu mai e loc? Bine.. no problem, stăm aici că e super plăcut… doar 32 de grade cu un soare care joacă ping pong în capul meu cu razele lui.. mai admirăm priveliștea formată dintr-o nemţoaică răstignita pe cheiul Senei resuscitată cu un pachet de Malboro de prietenii ei… Știți cum sunt blonzii când stau mult la soare nu? Da, exact, Copți! Așa era şi asta.. ziceai că e… Vaporaşuuull.. eee.. Vapora…. a.. măcar ne-au făcut cu mana şi nu au fost neserioși… Tot nu e loc… Începem să suspectăm o mare ţeapă cu vaporașul ăsta şi deja mă gândesc cum să mă duc la nepoata lu’ Pitagora şi sa-i explic că poate să ia biletele şi să şi le bage-n „ordinator” … Mai stăm… gata.. m-am copt… lu’ asta tolănită i-a clocotit şi laptele, alălaltă si-a fumat şi mobilul nu se mai poate: Libertè, Egalitè, Fraternitè.. şi UMBRé.. că murim aici… la următoarea barca îi linșăm pe toți dacă nu fac loc… Vaporaşuuuulll… aşa…aşa… coborâți că va bat de nu vă vedeţi…. Urcăm în sfârșit şi luăm un loc la soare. Foarte drăguți oamenii de rămăseseră în barcă întru-cât ne-au cedat locurile lor şi s-au dus ei la umbra ca să nu răcim noi… Ce atenți !
Acum putem să ne odihnim şi noi un pic picioarele… dau să mă așez şi aud… Aaaaaaaooooiiiii … Hai sa-mi crape ochelarii… am crezut că am omorât pe cineva … Fix pe scaunul din spatele nostru un puștiulică la vr-un an jumate rupt în gură de somn şi supărat pe viața şi pe măsa că-l plimbă cu barca la 3 după masă în loc sa-l lase să se ia la trânta cu patul, îşi exprima în mod vizibil nemulțumirea să știe toată barca. Aaaaaaaaaaaaaaaaa….. reia propoziţia… Cu siguranța ăsta mic o să fie un tenor pe cinste… știi cum sărea cate o octavă la un interval de 2 secunde şi reușea să ţină ştacheta așa sus chiar şi cate 1 minut. În faţa noastră pe o italiancă o apucau „brividi” la fiecare strigat de disperare al ăstuia mic. La un moment dat mă gândeam să mă duc să o chem pe nemţoaică să nu spună că i-a fiert laptele degeaba dar nici o șansa.. cu asta mic nu te încurci.. ne bătea pe amândoi…. Aaaaaaaaaaaaa….’i sa-mi trag căciula pe urechi… ori moare el ori asta din faţa mea de inima… Devine în curând foarte fun şi toți calatorii o încurajează din priviri pe mămică să coboare-n fericirea noastră la prima stație… Eram mulți cei care ne rugam şi rugile noastre au fost ascultate… şi la prima a coborât.. ba chiar un domn drăguţ a închis poarta după ea să fim toți siguri că nu… cade. A coborât la Notre-Dame.. așa că, cocoșatule.. e problema ta acum… ai încurcat-o daca n-ai un pat p’acolo!
În sfârșit… liniște… ce bine e… foarte frumos peisajul şi în stânga şi în dreapta.. admiram cu mare intere… Pfuu… Hmmm.. Pfuuu.. Lip.. lip.. WTF?!?! De ce e umed?… Rex (că altceva nu mi-a venit în cap) marş în lesa ta de aici! Băi ce bine dormeam şi s-a găsit ăsta să mă sărute tandru pe picior. Nici nu ne cunoaștem măcar… pac îmi mai da o limba.. şi se întinde la glumă apoi uitându-se în ochii mei albaștrii …. După cum dă din coada cred că e şi el emoționat… Marsh mă îi zic subtil arătându-i verigheta de pe pumnul stâng.. nu vezi ca-s însurat? Până la urma se potolește…. eu nu pentru că tocmai vad depărtându-se Turnul Eiffel… destinația noastră. Bai ce bine se doarme în bărcile astea.. şi tu mă? Te uiți la mine de-a’m’boulea acum .. nu puteai să mă iubești mai devreme? Lasă asta e.. mai dăm o tura că e lumina afara, s-a mai potolit şi soarele asta şugubăţ şi e o atmosfera foarte plăcuta cu oameni la picnic pe malul Senei, la promenade… cu vaporașul la o mâncărica.. e foarte tare Sena asta… şi refuz sa-mi adresez eterna întrebare care îmi stă pe vârful limbii : La noi de ce nu se poate măi așa?
Ajungem la Turnul Eiffel (din nou)… Iți amintești de cozile de ți le-am descris până acum… ei bine află că acele cozi reprezintă un mare fâs faţă de ceea ce este aici. Sunt 4 intrări la turn iar cozile se îmbârligă între ele în formă ordonată de progresie liniară la care i se mai aplică din când în când şi o integrală. La toată această imagine daca tu aduni numărul traverselor longitudinale şi împarţi la cele orizontale obții exact numărul de persoane aflate la rând precum şi așezarea lor exactă în teritoriu. Ar trebui să obții un rezultat egal cu cel din pozele de mai jos. În caz contrar îți pot da numărul lu’ tanti de la biletele pentru vaporaș să te ajute ea.
Ajungem relativ rapid pentru că acum am învăţat drumul şi chiar am găsit altă linie de metrou în zonă şi când să intrăm în hotel nuntă în hol.. Olaaa… amigo .. muchacho… ola… Mai verific odată rezervarea… Paris.. da.. Madrid e la vară… da mă Paris.. pai şi cu ăştia ce e aici… naiba să-i ia… o fii din autocarele alea de afară… ăla de la recepție e transpirat tot… ne chefuim şi ne despărțim cu greu la lift…. aaa.. în sfârșit.. somn… WTF? De ce nu se deschide ușa… Dianaaaa… ai ținut cartela lângă mobil?.. Aaaa…. La naiba.. s-a demagnetizat porcăria asta de cheie…
Hai că mă întorc să mă bat cu aia la recepție… Se deschide ușa la lift… Olaaaa… Nu mai.. nu am venit cu cadoul pentru mireasă.. terminați mai… off.. fug de ei până la recepție… şi rezolv rapid prin semne cu băiatul ala de acolo care mă implora din priviri să mai stau.. nu pot tati că îmi e somn şi mâine sunt multe de văzut… să ai o seara frumoasa…. băgam un duş şi „Bonne nuit” din nou cu imaginea turnului în cap! Pe mâine…