Iun 162011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Vai ce frumos e afară, plouă aşa mocăneşte, o vreme numai bună pentru oameni veniţi în concediu la mare. Fac iar mişto de Diana că e vina ei şi te sfătuiesc şi pe tine dacă vrei să mergi în concediu undeva să ne întrebi prima dată unde mergem noi şi apoi tu să mergi în altă parte. Odată chiar ne-am prostit şi o întrebam unde vrea să mergem, să aleagă un loc pe hartă şi când ne uitam pe prognoza meteo pentru locul respectiv ploua de rupea. Eee.. glumim şi noi să nu ne enervăm şi să treacă timpul până la vremea frumoasă că pe net zicea că pe la un 16 bagă soare la orizont şi noi aveam șlapii și costumele de baie deja pregătite. Între timp ce naibilor să facem… hmm .. hai să mergem în oraşul Krk, mai vedem şi noi una alta. Zis şi făcut şi cât ai zice Krk eram deja acolo.. bine, să nu exagerez, îţi ia vreo 20-30 de minute.. mai ales că mai caşti gura la peisaj. Îţi recomand să caşti gura din maşină şi nu afară pe geam cum am făcut eu în 2007 de m-am bucurat aşa tare de mi-a luat vântul şapca din cap ca lu’ Dl. Goe şi dusă a fost. Bine că nu aveam paşaportul în ea.



Foarte tare aici în Krk şi nici nu plouă. Oraşul arată aşa ca o cetate medievală de vezi prin filmele cu Robin Hood (bine, mult mai curat), cu străduţe înguste în interiorul cetăţii, cu taverne cu purcei la proţap cu oameni îmbrăcaţi în costum popular pe ici pe colo şi cu foarte multe magazine cu suveniruri să-ţi aducă aminte de secolul în care trăieşti.

 

Ne oprim la un restaurant chiar lângă zidul cetăţii de dădea înspre mare, îmbiaţi de mirosul de bunătăţi emanat în aer. Aici un băiat cu o engleză Shakesperiană ne întâmpină de la intrare de-ți era mai mare dragul să-l auzi cum descrie toate bunătățile de le serveau ei acolo de la început credeam ca e vr-un meniu de nuntă ceva. Acum dilemă mare.. unii vroiau micul dejun, alții prânzul.. că na.. fiind proaspăt treziți era logic micul dejun, dar fiind ora 1 era și mai logic prânzul. Dilema ne-a fost rapid rezolvată de micul Shakespeare cu răspunsul facem ce vreți voi, în ce cantități vreți voi. Excelent!! După 2-3 poze în meniu cu turme de vaci și porci aruncați la proțap, la mofturoșii (mofturoasele mai exact) cu micul dejun li se dă automat ceasul înainte și bagă un ditamai ciolanul de miel, mai mare decât porcul meu comandat așa ca pentru dietă. Mâncăm excepțional la un preț mai mult decât formidabil, cam și cum ai manca la noi la Șura Dacilor în Poiană dar apoi ți-ar aduce nota de plată ăia de la Dedulești de pe dealul Negru.
 
Părăsim cu greu orășelul după încă câteva plimbări pe străzile înguste și pline de turiști, dar ținând cont și de faptul că Diana nu se simțea bine scurtăm plimbarea și ne îndreptăm spre casă, ratând la mustață un radar plasat în măslinii de pe marginea drumului. Ne grăbeam spre Baska pentru că ieșise soarele și vroiam să fim siguri că îl luăm noi pe tot. Păi crezi că vremea asta ține cu noi. Îți închipui, nu, că până am ajuns în Baska a venit, de la naiba să-l ia, un ditamai norul mare și negru și s-a plasat să se bronzeze fix sub soare… de parcă nu era suficient de negru. Dar mai negrii eram noi.. de nervi și de oftică pentru că cocalarul ăsta de nor, nici măcar nu s-a trezit de dimineața și a venit el și s-a băgat în față la luat soare…. Mama lui!! Asta e.. noi băieții ne hotărâm să o dăm d-un ATV lăsând fetele să citească liniștite pe plajă că măcar nu ploua… măcar atât.
 
 
Zis și făcut. Mergem la tartorul ATV-urilor.. zic tartorul pentru că exact așa arăta. Ras în cap pe laterale, cu o creastă de se termina în coadă la spate și în coadă sub mutră, adică avea un fel de barbă așa ala Tutankamon. Ia zii împărate.. cu cât dai “karturile” astea? 180 Kuna doua ore… hai că merge.. vrem și noi 2… Ce să-ți dau? Permisul…. Auzi.. ție îți arde de șotii… de unde să-ți dau permisul că, cred că știe toată insula asta că mi l-au furat jmekerii la Milano. No licence no driving… hmm.. ești neserios să știi… Mda.. bine hai, fie… luam doar unul amândoi. Dăm noi 200 de kuna și în loc de rest ne aduce două cuibare de culoarea roșie, de găini, cred. Ce faci cu oala asta de noapte măi Tutankamoane? Sunt căști? Adică eu trebuie să-mi pun chestia asta de gay în cap?!?! Băi dar deja întreci măsura… Hmm 500 Kuna amenda dacă nu  … Hmm.. bine.. m-ai convins… Acum chiar că ai întrecut măsura de tot… după ce că arătăm ca o paradă gay fest ne mai dai și ATV-ul ăsta de 50cc… păi ce să facem măi cu ăsta că nu pleacă nici de pe loc cu 2 hăndrălăi pe el… Offf… Bine hai că-l luăm că altfel ce să facem. Înainte să plecăm în „trombă” cu mașinăria pe 4 roți, spre deliciul puștilor din stațiune, îl mai întreb o dată pe șepcălie ăla de cei 20 de kuna ai mei de care s-a făcut că plouă. AA.. bine că ți-am amintit… Mama voastră de hoțomani… În oraș puteam să deschidem un business cu circul de-l făceam, noi doi catâri călărind un măgar hodorogit. Când veneam se dădea lumea la o parte că se auzea de parcă aveam 100 km/h și el săracu abia se târa cu 40 iar când era să urcăm o pantă ceva trebuia să dăm și din picioare ca Flinstonii.
 
Plecăm să explorăm pădurile insulei și să ne facem și câteva poze la cât de caraghioși eram pe săracul ATV. Începe să-i miroase și ambreiajul după atâtea urcări și ne oprim pentru câteva filmări gen To slow and to hideous și plecăm apoi să mai speriem lumea de prin sate de se uita după noi ca după urs. În drum spre Baska mă năpădesc așa niște amintiri și niște manevre din Top Gear și zic să experimentez și eu vreo două-trei. Când să încerc manevra “întorsura Buzăului cu scârțâit de dinți”, prietenul meu, care era în spate atunci, nu știu unde se uita, sau cred că avea casca pe ochi, și îmi face contrabalans în aceeași parte cu manevra de în 2 secunde îl făcusem scooter și nu ATV. Ca să evităm să ne răsturnăm, îl redresez și mă întorc să văd dacă ăsta mai era cu mine sau mă părăsise. Uitându-mă eu după el… uit să mă mai uit și în fată și cât ai zice scârț, sărim o bordură și culcăm un ditamai gardul de plasă de sârmă la pământ. Ups… am încurcat-o!! Mai ales că era gardul la o stână, și locuitoarele țarcului deja începuseră să fugă de bezmetice în toate direcțiile. Bă hai să ne cărăm naiba că astea sigur s-au dus să-l anunțe pe proprietar. Ridic gardul și spre surprinderea mea stă în picioare așa singurel… Uff.. ce bine! Hai naiba să o tăiem de aici! I-auite ce oaie tupeistă, cu ce viteză vine la noi…. Aaaaa.. bagă băi că ăsta-i câinele de la stână!!!! Fugea ATV-ul de rupea pământul..

Lăsăm “monstrul” la Tutankamon în piramidă și plecăm spre fete la plajă. Mamă ce vreme superbă, ce mare, ce peisaje… ce timp de kko!! Nu putea să fie așa de dimineață? Off.. lenevim alintați de razele galeșe ale soarelui și după ceva timp începem să facem și câteva poze să te bucuri și tu o dată cu noi de peisaj. Acum nu știu dacă o să te bucuri și de pozele în care eu săream ca o gazelă burtoasă dar sigur o să găsești câteva să-ti placă.  Bătuți în cap de soare, cădem lați imediat ce ajungem în cameră și ne trezim pe la un 21 cu poftă mare de clătite. Așa că hai să luam clătite… Păi crezi că găsești ceva. Ți-am zis că-s numai nemți și austrieci pe aici și ăștia iau cina pe la 6… așa că la 10 când ajungem noi the Kitchen is closed!  Aaaaa… mama voastră! Până la urmă vine salvarea de la restaurantul unde am mâncat în prima seară. Nu știm de care tip de clătite să alegem la cât de multe sunt și ce bune par în poze. Până să ne decidem vine și vestea șoc. The Kitchen is closed! Hai mă dă-o-n colo de treabă… deschide-o la loc.. ce ai pierdut cheia? A murit bucătarul? Ce!! Doar de băut ni se răspunde cu o mutră acră de îți venea să-ți iei câmpii… dar na.. o fii obosit… Hai să comandăm ceva… Stăm la palavre un pic dar ne simțim că ăia începuseră să strângă în jurul nostru… ce dor îmi era de casă! Hai dă nota de plată că vă lăsăm să vă culcați. 56 de kuna.. bun.. ia uite 100. După 2 minute se întoarce cu o monedă de 2 EUR că cică nu mă deranjează dacă îmi dă restul în euro.. și că 2 Eur = 40 Kuna… Hai să mori tu!! Păi singurele cuvinte pe care le-am învățat mă în croată sunt : 2 Eur = 15 kuna! Și tu vii să faci mișto de mine? Hai bagă 64 de kuna că ne supărăm. Dacă nu vorbești germană sau italiană toți chelnerii încearcă să te facă aici… mama lor… De mâine doar italiano unt deutsch! Hai niciun hvala (mulțumesc) și pe mâine! Țară minunată, peisaje superbe, oameni drăguți, mâncare delicioasă, chelneri de kko!

 

Azi e ultima zi plină aici în Croația… așa că până la urmă Doamne Doamne ne-a ascultat și ne-a dat o zi plină de soare. Ziua se anunță de la început liniștită, cu un mic joc de-a alba neagra din partea soarelui de ba ieșea, ba se ascundea după nori. Până la urmă se plictisește și rămâne la vedere. În sfârșit o zi de plajă și profităm din plin de ea. Nimic deosebit pe plajă, trândăveală mare și în câteva ore ajungem să arătăm ca meniul de la Cicibela… roșii ca niște raci. Apa era mai caldă ca ieri, adică avea vreo 16 grade și era numai bună să faci țurțuri la nas. Dar pe cine mai interesează aspectul ăsta. De răceală am scăpat de 2 zile, deci acum sunt aproape imun așa că hai la bălăceală. Luam și noi o bere pe plajă și după 2 minute rămân surprins de chelnerul de alerga pe plajă după mine că i-am dat cu 10 kuna mai mult… Îmi cer scuze față de toți chelnerii cinstiți din Baska pentru că se pare că există, iar pentru ceilalți vă urez să nimeriți numai clienți ca mine! 😛 Important e aici să caști ochii pentru că de furat nu te fură nimeni. Toți încearcă să mai ciupească și ei ceva.. dar atâta timp cât rămâne ciupitură, no problem.. important e să nu devină mușcătură! Iar cădem rupți o dată ajunși acasă și acum plecăm chitiți spre niște înghețate imense de ne făceau cu ochiul de vreo 2 zile. Băgăm bine la ghiozdănel și întorși acasă cădem lați cu o insolație în cap, arsuri pe spate și înghețată la bord de abia ne mai trezim a doua zi să plecăm.

                   

 
 
 
 
 
 
 
 
Drumul de întoarcere a decurs relativ normal.. până în Italia când am prins 300 de km de cozi pe autostradă. Nu o să înțeleg niciodată cum o autostradă cu 3 benzi se blochează din cauza… traficului. Asta pentru că nimeni nu respectă regula “tenere a destra”!!

 

Minisejurul în Croația a fost superb și abia aștept să-l mai repetăm o dată, poate data viitoare prindem numai vreme bună și apă caldă, dar chiar și fără aceste 2 plăceri, ceea ce are să-ți ofere în plus Croația face ca lipsa soarelui și a apei potrivite să pălească în fața vederii de la biserica de pe coama munților, a senzației de zăpadă  pe care o oferă noaptea calcarul munților, a nenumeroaselor feluri de mâncăruri si imensitatea porțiilor, a bunătății oamenilor și a modestiei lor dar nu în ultimul rând al senzației de liniște sufletească pe care ți-o oferă fiecare colțișor!

 

 
“Hvala” că ai citit și aștept să-mi trimiți o poză și tu!

 

 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Iun 072011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Știam că în Croația este superb de data trecută când am fost, dar după excursia de 5 zile de la începutul lui Iunie, mi-am întărit definitiv părerea. O țară care merită vizitată, respirată, fotografiată, “mâncată” și trăită intens. Fiecare poză pe care o faci zici că e din reviste. O excursie cu adevărat minunată pe care sigur o să o repetăm.
Am ajuns să alegem Croația pentru că ne gândeam noi cum ar fi mai bine să sărbătorim ziua copilului decât cu o scurtă plimbare de câteva zile în această țară minunată care e la doar 550km de Milano. Ca de obicei suntem punctuali față de programul stabilit de 08:30 și pe la un 09:45 plecăm și reușim să ieșim din mohorâtul Milano cu destinația localitatea Baska din insula KRK.  Aveam ceva emoții pentru că plecând de la ideea Dianei de a vizita Croația, mintea mea creață a dezvoltat-o şi a ales localitatea Baska, chiar dacă nu mai ştiam eu exact de ce, dar în 2007 când am mai fost m-a impresionat foarte mult. Aveam să-mi reamintesc motivul și să imortalizez bine momentele să fiu sigur că data viitoare nu mai uit. Drumul până la granița cu Slovenia este presărat cu ploi torențiale să fie în sintonie cu nasul meu care le făcea în ciudă întru-cât curgea de 2 ori mai tare. Cred că am terminat 10 pachete de șervețele și arătam ca unul de băuse 1 litru de votcă, cu nasul roșu. Noroc că nu conduceam eu, pentru că știi tu povestea cu portofelul care m-a părăsit… ceea ce nu știi e că avea în el și permisul de conducere așa că până refac documentele stau pe tușă. Măi şi ce mă enervează că e a doua oară când merg în Croaţia, în aceeaşi locaţie şi eu stau în dreapta. Data trecută se întâmpla pentru că permisul mi-l luase nenea poliţistul şi a condus un prieten, data asta pentru că permisul mi l-a luat nenea hoţul şi conduce Diana. Dacă se întâmplă şi a treia oară, e clar, trebuie să schimb locaţia sau să mă consolez cu faptul că nu o să conduc eu!


Dăm să intrăm în Slovenia da cică ne trebuie vignete. Of, pentru 30 de kilometri trebuie să le plătim ăstora autostrăzile. Asta e o luăm pe o săptămână și ne învârtim și 10 km aiurea că se prostise GPS-ul şi oricum să nu zicem că o plătisem degeaba. Slovenia ne întâmpină cu o vreme de mai că ne venea să ne întoarcem de unde am venit, dar apropriindu-ne de Croația cerul se înseninează și ușor ușor ni se așterne drumul către vacanță. Pe lângă vreme mai primim și un Bine Ați Venit de la un indicator rutier care ne arată și câți kilometri mai sunt până-n bărbăția lui. Urât gest dar ne facem că nu vedem. Stai… că nu e așa ușoară trecerea, ne oprește un nene care zice ceva de semăna cu plăcuța de mai înainte… a vrei pașapoartele. Ia d-aicivezi ce frumoase sunt? Sunt nou nouțe măi… nu le-am folosit niciodată. Aaaaaaaaa….. câta ștampila mi-a tras…. Mi s-a întinat toată cerneala…. Dă-te-n localitatea ta de ghiolban… ar trebui să te pun să-mi iei altele acum….

 

Plecăm suflând pe pașapoarte să se usuce, trecem prin inima localității Rijeka și rămânem impresionați de asemănătoarea izbitoare cu construcțiile de pe la noi. Aproximativ ca la noi pentru că intrarea în oraș se facem cam de pe “sub” oraș.  „Pășim” accelerând timid pe insula KRK traversând imponentul pod format din două arcuiri masive cu o înălțime de câteva sute de metri. De când intri pe insula Krk rămâi cu gura căscată de combinația ciudată de ariditate și peisaje de te lasă fără respirație. Căscăm noi gura și ușor ușor încep să recunosc locurile.. Orașul Krk cu cetatea lui veche pe malul mării, Punat cu portul lui plin de iahturi și bărci de lux, Kornic care nu are nimic deosebit dar este sătucul unde am stat în 2007 și asta îl face special.. ușor ușor ajungem în Baska și după 2-3 manevre ala București găsim strada și vila unde aveam rezervarea (strada Zarok). Mă sună Natașa să-mi spună ca o să vină unu’ cu cheia… După vreo 20 min se vede o arătarie la orizont, că era greu să-l ratezi că nu era nimeni pe aici și era și o liniște deplină, numai bună să-l auzi pe ăsta cum își târâia picioarele. Nu era el, că trece fără să ne zică nici bună ziua nici localitatea lor… dar se oprește din pragul casei și răgnește ceva. El era.. Face un demo rapid mormăind pe limba lui ne ia pașapoartele și se tirează… 

 

Aloo, tataie.. păi ce faci.. Dacă bagi vreo ștampilă te căpăcesc. Să o sun pe Natașa si să mă descurc cu ea… Hmm sună tentant.. bine hai că ne descurcăm. Apartamentul este super tare, are 2 camere, o sufragerie şi chiar şi o bucătărie dar cel mai tare şi mai tare un balcon cu vedere la mare. Ies în balcon și cad în fund pe scaun admirând deschiderea către golful din Baska, pur și simplu spectaculoasă. Nu pot să stau mult că mai îmi trebuie iar un pachet de șervețele. A naiba răceală cum m-ai luat tu exact înainte de concediu… Nu puteai mai devreme că aveam motiv să chiulesc și eu de la servici. Hai la Natașa și să scoatem și ceva bani să avem și noi niște kukuruz d’asta de-al lor în buzunare. Plecasem cu schimbul valutar memorat 15 kuna = 2 Eur ca să fim siguri că nu luăm tzeapă.
 Între timp tanti Slovenia s-a supărat că ea n-a dat cu ștampila în pașapoartele noastre așa că a trimis ploaia după noi să ne deja câțiva stropi pe cocoașă.  Normal că atunci când am ieşit din vilă nu ne-am luat umbrelele cu noi, de ce să le luăm? Aşa se păstrează mult timp, nefolosindu-le.
 
Apar nişte stropi timizi dar nu ne sperie şi reuşim să scoatem în voie nişte kukuruz de la bancomat. Plec cu prietenul meu să vedem ce zice Nataşa si cam ce ar trebui să facem să primim paşapoartele înapoi. Pe fetele le lăsăm la magazine, ca să nu le plouă nu de alta… Nataşa este un fel de poligloată şi după o discuţie cu nişte nemţi trece pe o englezo-italiană cu noi şi mai baga şi ceva vorbe de’ale lor la telefon şi până la urmă ne descurcăm. Nici acum nu îmi vine să cred că am plătit mai nimic pe ditamai apartamentul pe 5 nopţi. Mai bag un pachet de şerveţele, trag gluga pe cap şi ne aventurăm înapoi spre casă. Până să ajungem la fete începe potopul şi în 5 minute toate hainele de pe mine câştigă 5 kg în greutate iar gluga din cap nu făcea altceva decât să-mi scurgă apa pe spate în jos. Ne întâlnim şi cu fetele, care râdeau de noi că arătam ca nişte câini plouaţi, şi ne hotărâm să mergem la un restaurant  să ne mai ferim de ploaie şi să alimentăm ceva.

 

Mamă cum se „alimentează” aici în Croaţia… cred că ne-a adus tanti ospătăriţa o juma’ de porc de persoană, vreo 3 kg de cartofi prăjiţi, zacuscă, salată, cârnăciori şi câte şi mai câte bunătăţi. Trag şi 2 duşti de oscilococinum să mai scot răceala din mine pe care tanti ploaia de mai devreme o îndesase adânc de tot. Trecusem de la un pachet de şerveţele la o oră la câte 2 pe oră. Las’ că mâncăm bine aici, băgăm oscilo d’ăla, un duş fierbinte, poate şi un ceai cu coldrex si mâine sunt ca nou. Plătim o nimica toată pe o masă în patru, ca să-ti faci o idee la cât am băgat în noi a costat undeva pe la 10 EUR de persoană, şi plecăm spre duşul meu fierbinte. Fierbinte din părţi că cercopitecul ăla de ne-a făcut demo-ul la cameră nu ne-a zis că trebuie să pornim boilerul cu câteva ore înainte. E clar, n-am nicio sansă să-mi treacă răceala curând. Bag un duş la copcă şi mă culc cu toate păturile şi plapumele de le-am găsit prin casă. De mâine începe distracţia.

 
 
 
 
 
 
 
 
„Mâine” mă trezeşte cu razele soarelui în ochi şi cu un rânjet pe faţă că abia aşteptam o plajă bună şi o baie pe măsură. Eram transpirat fleaşcă de am crezut că m-am culcat cu hainele de ieri pe mine. Era de fapt de la nenea oscilo’ si cu tanti coldrex care îi dăduseră pumni buni şi picioare în fund răcelei mele. Ia uite ce aer de mare e aici, că în sfârşit acum pot respira, e şi mai faină ca ieri atmosfera. Hai… scularea şi la micul dejun. Brânzoaiceeee.. mamă ce brânzoaice bune.. n-am mai mâncat aşa de vreo 5 ani cred… excepţionale… păpăm excelent şi iar plătim nimic. Deja începe să ne placă aici dar în ritmul ăsta ajung cât apartamentul.  Iar s-a înnorat… of ce mă oftic… măcar nu plouă aşa că hai să ne plimbăm pe străduţele înguste din Baska, pline de magazine şi oameni zâmbitori la tot pasul. Uşor uşor urcăm printre uliţele înguste pline de trandafiri, mini-terase cu scaune de nuiele împletite şi miros de mâncare bună la tot pasul. Să vii şi să tot stai aici. De sus dintre căsuţe între-zărim un far în mijlocul mării aşa că nu trebuie să ratăm ocazia să facem un film aşa la 360°. Încetișor începe să ne prindă foame, pentru că era şi normal la câte tentaţii sunt la tot pasul, şi ne oprim la un restaurant cu nume interesant: Cicibella.
 

Vine chelnerul poliglot şi ne îmbârligă lăudând tot ce fac ei bun acolo la bucătărie de te lingi pe degete, de nici nu mai vrem meniul şi mergem direct pe mâna lui. Ne pune babeţică la gât, cică e Armani zice glumind, ne umple masa de ustensile de ziceai că ne pregătim să torturăm pe cineva şi după câteva minute ne trânteşte un platou imens de fructe de mare.. măi da imens ştii ce e aia. Cred că avea vreo 5-6 kg fără să exagerez. Ne bagă zâmbitor şi un limoncello din partea casei şi, şi mai zâmbitor ne aduce nota de plată. Acum am înteles de ce era castronul ăla aşa de mare… ca să aibe unde să-ţi pice faţa când vezi nota de plată. Incredibil…. mai târziu aveam să aflăm că a fost efectiv hoţie pe faţă dar na a fost prostia noastră să nu ne uităm pe un meniu ca măcar să avem o idee cât de cât de ce ar trebui să plătim. De nervi am uitat şi pinul la card… noroc că era prietenul meu… Am plătit un pic mai puţin decât a costat apartamentul de l-am închiriat… pe 5 nopţi nu una!! Aşa că mare atenţie, comandă din meniu şi nu te lua după bandiţii ăştia de aici.  Băi măcar am mâncat da Dio cum se spune pe limba spaghețească… nu avem de ce să ne plângem dar tot sunt super ofticat pentru că insist, a fost hoţie pe faţă. Plecăm să ne dezumflăm buza la o plajă că între timp ieşise şi soarele.. măcar atât că dacă nu ne supăram şi cu tine…
 

Plaja de 2 km din Baska îţi oferă o vedere asupra întregului golf cam din orice poziţie te-ai afla. Cu munţii albi de calcar pe partea dreaptă, cu biserica situată undeva la jumatatea versantului stâng  cu 2 platforme poziţionate în mijlocul mării, pentru amatorii de senzaţii tari, şi cu o apă de culoare cerului, golful Baska îţi dă efectiv senzaţia că te afli într-o destinaţie exotică, doar tu şi cu marea.


Bine eram cam doar noi şi cu marea pentru că probabil că nu era încă vârful sezonului. Când să intru în apă era să fac stop cardiac… mamăăă ce rece e… cred că are vreo 13-15° apa asta… cine naiba poate să facă baie în ea. Cum cine, îmi zice prietenul meu. Nemţălăii şi austriecii ăştia, că era plin de ei pe aici. Cred că limba oficială în Croaţia o să devină în curând germana. Se zbenguiau nişte puştani prin apa asta de ziceai că-s cel putin 40° afară şi apa mai are un pic şi dă în clocot.   Sigur erau din Hamburg de undeva de ei când ieşeau la baie trebuiau să-şi spargă gheaţa să-şi pregătească copca. Platformele ălea 2 din mijlocul mării mi-au făcut cu ochiul de când am ajuns aici şi mai că mă bate gândul să fac şi eu o săritură. Plec înot şi mă obişnuiesc cu apa.. eu că mâinile mele nu, şi până să ajung acolo iau apă la bord de vreo 3-4 ori de credeam că acuş mă înec.
 


Asta e, sunt prea departe de mal, o să mă odihnesc acolo. Ajung leşinat şi ma opresc să mă odihnesc vreo 15 minute împreună cu nişte pescăruşi. Între timp mai vin unii d’ăştia de vorbesc ciudat, cred că erau danezi şi se aruncă în cap, în picioare, în toate direcţiile. Mamă ce sar ăştia de zici că-s bagaţi în priză. Eu cred că erau bucuroşi că era prima dată când săreau şi ei în apă şi gheaţa era deja spartă. Reuşesc să mă întorc cu chiu cu vai şi mai stăm ceva la soare şi apoi plecăm să luam un mic cocktail şi ceva de mâncare că pe prietenul meu îl apucă iar foamea. 2 lucruri ştie să facă bine: să mănânce şi să se ducă la baie!
La cocktail eu sunt cel mai fraier din curtea şcolii întru-cât îmi comand cel mai scump, mic şi prost cocktail dintre toţi. Stăm ce stăm la poveşti şi până la urmă suntem nevoiţi să plecăm spre cameră acompaniaţi de un vânt binevoitor care ne zbura şi paiele din pahare. Stăm la poveşti şi iar începe să plouă afară. Adormim sperând că mâine o să fie soare şi o să avem o zi întreagă de plajă sau dacă nu sigur băgam un ATV și atunci să vezi…...
 
 

 

.



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Iun 012011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Vreau sa-ți povestesc călătoria de astăzi, dar îmi e greu să scriu… m-am oprit de vreo 3 ori. Azi a fost o zi minunată știu asta pentru că m-am uitat în oglindă și am văzut că  am un rânjet pe mutră și mă dor și fălcile de la zâmbilit. M-au terminat acum seara 2 pahare de limoncello (pentru necunoscători un fel de palincă rece de lămâie pentru digestie). Era, cred, modelul ăla pentru “digestie cronică” de digeri toată săptămâna după un pahar.  Eu marele “alcoolic” care bea o bere pe luna… Neserioși japonezii ăștia la care am fost aici in Milano. Ne-au îndesat cu tot felul de bunătăți că simțeam că pleznesc la un moment dat și apoi ne-au trântit o sticlă de limoncello pe masă. Și au lăsat-o singură acolo să ne împrietenim chipurile. Stai că ușor ușor îmi revin…  Azi iar m-am trezit cu noaptea în cap și e iar week-end. Zici că sunt un moș d’ăla de se trezește să facă piața, să unde florile, să citească presa ș.a.m.d. dar nu știu cum pentru că până acum ceva ani la mine dimineața era la 12.

Plec deci pe la un 8 să-mi refac un card medical că nu se știe când îți trebuie. În vremurile lui de glorie cardul se afla la mine în portofel. Din păcate eu m-am certat cu portofelul și într-o seară când eram la un bar ne-am despărțit. Eu m-am dus la poliție să sărbătorim ziua soției prin completarea unor hârțoage și el s-a dus cu niște sud-americani gelați și costumați. Știu asta pentru că mi-a lăsat o felicitare electronică pe camera de supraveghere a restaurantului. Să vezi cu ce ușurință m-a părăsit stând eu așa spate în spate cu gelații și cu haina pe spătarul scaunului. Asta e .. la poliție ni s-a urat la mulți ani, să ne fie mai bine ca în momentul ălă… ne-am pupat și a rămas să aștept. Sunt răbdător. Dacă și tu ești o să te țin la curent dacă o să se miște ceva. Să revin.. al naiba limoncello.. văd că încep să vorbesc mult. La policlinica aia sau cum se numește pe limba lor reușesc până la urmă doar cu o ușoară transpirație pe frunte după ce sunt înfruntat de vreo patru ori de mamaia lu’ limoncello că era toată o lămâie doamna de acolo. Pașaportul, unde e copia după pașaport? se rățoiește la mine.. În mâna dvs stângă, zic calm. N-ai document de rezidență! Poftiți! Declarația de furt unde e? Aici! Mai trebuie ceva doamnă? Zic eu cu un rânjet sarcastic.

 

 
Mormăie 2 minute, apasă 3 butoane și produce o foaie. Mamă ce ai mai transpirat. Hai pa că mi s-au strepezit dinții de dulce ce ești și  trebuie să prind un tren dacă s-or fi trezit prietenii de erau în vizită pe la noi. Ajung acasă și găsesc o liniște totală. Măi copii, hai măi ce, uite s-a întors moșulețul de la piață.. hai nu mergem și noi la plimbărică cum am stabilit? No chance.. toată lumea doarme. Asta e, plecăm la 12.. așa că mai bag un pic de somn.

 

Cel mai frumos și complet mod de a vizita lacurile din nordul Milano-ului este să lași mașina în garaj și să iei trenul spre localitatea Varenna. De când o să pui piciorul în gară la Varenna o să rămâi cu gura cascată de priveliștea care te întâmpină. Gara situată imediat la ieșirea din tunel, vederea către lac, curățenia desăvârșită și liniștea totală este modul micului orășel de munte de a te întâmpina.

 

O dată ajunși pe malul lacului pornim de-a lungul falezei, dacă pot să o numesc așa, trecând printr-un mic tunel și admirând rațele și peștii imenși ce înotau în voie în apa de cristal. Mai trecem pe lângă bătrânei care făceau pe Michelangelii, aliniați toți în linie pictau colțul unei case si un copac. Băi la câte minunății sunt aici voi v-ați găsit să pictați casa asta. O fi a voastră și vreți să vă dați mari? Treaba voastră, măcar vă simțiți bine și văd că aveți și talent dar îl irosiți degeaba. De câte ori vin în Varenna nu ezităm niciodată să facem turul pornind de pe malul lacului și continuând pe străduțele înguste din centrul orașului. Luăm barca și părăsim cu greu orășelul îndreptându-ne spre o destinație la fel de specială, și anume Bellagio. Localitatea asta cu nume frumos, in italiană că în română sună pervers, se află undeva în mijlocului lacului. Ca să înțelegi mai bine,ține cont că lacul are forma unei persoane în mișcare iar localitatea aceasta se află fix între picioarele persoanei imaginare. Ți-am zis eu că are ceva pervers în ea. Aici te plimbi ca pe lângă Duomo în Milano, numai magazine de fițe și numai produse pentru gusturi fine. E clar că e o “bijuterie” de oraș și nu numai datorită poziționării geografice. Acum ținând cont că nenea Georgică Clooney și alți “pezzi grossi” și-au tras câte o căsuță pe aici pe la lac (nu știu exact unde) nu e de mirare că a venit muntele la Mahomed. Aici ne oprim să mâncăm pentru că suntem cam lihniți și până seara mai e cale lungă. Eu mă duc să iau bilete pentru excursia navală ce va urma spre Como. În fața mea un cuplu foarte drăguț pierdut în lumea lor, mai să se urce pe mine. Îi las să ceară ei primii biletele că și așa dura până venea mâncarea. Mare greșeală am făcut. E și un proverb românesc pe tema asta dar nu-l citez că e cam vulgar. Îți spuneam eu că păreau pierduți.. ei bine erau iar nenea de la casă era foarte binevoitor și până să le vândă biletele către o destinație pe care ei nu o știau a început să le facă istoria lacului. Că inițial aici a fost un ghețar, acum câteva mii de ani, că apoi ușor ușor…. Băi mă lași!!!

 

 
Or fi ei pierduți dar totuși trăiesc în prezent! A realizat și el după un timp așa că a început să le descrie ce pot să viziteze în jurul lacului. Eu transpiram de nervi, dar acum dacă tot povestea hai să trag și eu cu urechea că na mai știi ce afli. Am pierdut timpul degeaba. Nu am aflat nimic! E adevărat că eu sunt enervant de organizatoric, probabil că e defect profesional, dar cum să pleci mă de acasă, cu rucsace în cîrcă și să nu știi unde vrei să mergi! Asta chiar mă depășește. Întru-cât mă plictiseam și mă gândeam și că o să mi se răcească pastele, le-am tras o poză așa să nu uit că m-au ofticat.
 
 
 
 
Dacă ajungi în Bellagio și îți este foame ești tentat să te oprești la primul restaurant pe care îl întâlnești venind de la barcă. Așa facem și noi de fiecare dată și de fiecare dată rămânem cu un gust amar din cauza nesimțirii chelnerilor de aici. Așa că de data asta, când mă întorc de la bilete și văd că băiețașul numai ce adusese meniul și când mai văd și că cică mai au decât sandwich-uri că bucătăria s-a închis îl trimit fix pe vremea ghețarului, că și așa avea față de brontozaur, ne ridicăm și mergem la următorul restaurant unde suntem luați în primire de o armată de chelneri de mai aveau un pic și ne făceau și papucii. La masă o priveliște superbă către lac, mâncare bună și prețuri foarte accesibile pentru o după amiază senină de Mai.

 

 
Ziceam că e o după amiază senină nu? Cred că homo-brontozaurix ăla de la restaurantul vecin a făcut ceva incantații că a început să se întunece dintr-o dată și la orizont, în locul frumosului soare de Mai au apărut niște nori urâți și negrii. Plecăm repede să fentăm descântecele lu’ ăla și să ajungem înaintea potopului la Como.

 

Ne urcăm pe barcă și ia ghicește tu cine se așează în fața noastră? O familie cu o fetiță de 1 an. Nuuuu.. cum avem noi norocul acesta pe fiecare barcă pe care ne urcăm. Te rog eu frumos să nu plângi da? Te rog eu. De data asta se dovedește o dulceață de fetiță. Ne împrietenim repede și mă joc cucu-bau cu ea și râde de nu mai poate. Din păcate coboară la primul orășel, Tremezzo așa că ne despărțim cu lacrimi în ochi. Drumul până la Como durează 2 ore și jumătate și singurul dezavantaj este că nu există bilete din acelea de te urci și cobori unde vrei pe ruta Bellagio – Como așa că suntem constrânși să admirăm orășel după orășel din barcă. Prefer să te las să le admiri singur, unul după altul decât să mai bat eu câmpii cu descrierile pentru că oricât aș scrie tot nu aș reuși să te transpun în frumusețea locurilor așa cum o fac imaginile.

 

 

 

 

  

Îți aduci aminte de ploaia de care vorbeam mai înainte? Ei bine chiar dacă și nici eu nu vreau să-mi aduc aminte, ea și-a amintit și a venit să ne deja câteva fulgere peste ochi, să ne înfunde urechile cu tunete asurzitoare și să ne spele de pe puntea vasului trimițându-ne în cabină. Ce răutate mică poate să fie ploaia asta. Cum ne-a expulzat ea mai ceva ca atunci când jandarmeria împrăștie suporterii lu’ Steaua și Dinamo cu tunurile de apă. În cabină întâlnim un grup de români, care mai erau și colegi cu noi. Băi ce mică e lumea. Socializăm noi ce socializăm și ușor ușor ajungem pe lângă Como și tot avansând noi constatăm ca la meciul de afară se făcuse scorul egal și nenea soarele reușise să deja și el un gol printre nori și să mai bulverseze apărarea lu’ tanti ploaia. Thumbs up pentru nenea soare! Să ne trăiești.

 
 
 
 
Odată ajunși la Como mergem să luam Funicularul care este chiar lângă miniportul unde te lasă barca dar spre surprinderea noastră până la sfârșitul lui Iulie 2011 nu funcționează. Nasol pentru că vroiam să-i ducem și pe prietenii noștri, dar și pe tine să vezi cam ce priveliște poate să-ți ofere această urcare. Dar sunteți si tu și ei norocoși, întru-un fel, pentru că eu cu Diana am mai fost acolo sus, iar priveliștea asupra orașului Como este ca și cum ai privi într-un glob de Crăciun cu căsuțele acelea minuscule desenate cu atâta meticulozitate, cu străzi in linie dreaptă de parcă au ghidat construcțiile din satelit dar cel mai important lucru este că aici sus chiar te simți deasupra tuturor. Ai această senzație pentru că privind spre nord vezi până departe în Elveția, privind spre vest vezi aproape până la lacul Maggiore, înspre est nu vezi mare lucru, dar e tipic aș spune, iar ceea ce te va lăsa cu gura căscată este priveliștea orașului Milano, la 38 km sud de Como unde dacă ai noroc și prinzi o zi senină așa cum am prin noi reușești să vezi și Duomo. (tre să ai ceva zoom la aparat totuși).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
  
 
 
Părăsim Como alergând să prindem trenul pe ultima sută de metri, mă împidic și împrăștii tot mărunțișul pe peron spre bucuria unui homless de se plimba pe acolo. Îi las și lui ceva, îmi lasă și el mie, ne despărțim prietenește și lăsăm Como-ul mângâiat de razele unui apus superb de soare plecând cu destinația japonezi lângă Loreto în Milano. Nu stiam la acea vreme că cu greu o să reușesc să povestesc cum am petrecut astăzi dar până la urmă, ajutat de poze mi-am amintit ușor, așa cum o să-mi amintesc și peste câțiva zeci de ani când o să recitesc. Dacă nu reușeam să-mi amintesc nimic aș fi intitulat povestea “Erase cu limoncello”, dar așa este doar Como, always beautiful!

 

 
Să ai o plimbare plăcută!
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.