Iun 012011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Vreau sa-ți povestesc călătoria de astăzi, dar îmi e greu să scriu… m-am oprit de vreo 3 ori. Azi a fost o zi minunată știu asta pentru că m-am uitat în oglindă și am văzut că  am un rânjet pe mutră și mă dor și fălcile de la zâmbilit. M-au terminat acum seara 2 pahare de limoncello (pentru necunoscători un fel de palincă rece de lămâie pentru digestie). Era, cred, modelul ăla pentru “digestie cronică” de digeri toată săptămâna după un pahar.  Eu marele “alcoolic” care bea o bere pe luna… Neserioși japonezii ăștia la care am fost aici in Milano. Ne-au îndesat cu tot felul de bunătăți că simțeam că pleznesc la un moment dat și apoi ne-au trântit o sticlă de limoncello pe masă. Și au lăsat-o singură acolo să ne împrietenim chipurile. Stai că ușor ușor îmi revin…  Azi iar m-am trezit cu noaptea în cap și e iar week-end. Zici că sunt un moș d’ăla de se trezește să facă piața, să unde florile, să citească presa ș.a.m.d. dar nu știu cum pentru că până acum ceva ani la mine dimineața era la 12.

Plec deci pe la un 8 să-mi refac un card medical că nu se știe când îți trebuie. În vremurile lui de glorie cardul se afla la mine în portofel. Din păcate eu m-am certat cu portofelul și într-o seară când eram la un bar ne-am despărțit. Eu m-am dus la poliție să sărbătorim ziua soției prin completarea unor hârțoage și el s-a dus cu niște sud-americani gelați și costumați. Știu asta pentru că mi-a lăsat o felicitare electronică pe camera de supraveghere a restaurantului. Să vezi cu ce ușurință m-a părăsit stând eu așa spate în spate cu gelații și cu haina pe spătarul scaunului. Asta e .. la poliție ni s-a urat la mulți ani, să ne fie mai bine ca în momentul ălă… ne-am pupat și a rămas să aștept. Sunt răbdător. Dacă și tu ești o să te țin la curent dacă o să se miște ceva. Să revin.. al naiba limoncello.. văd că încep să vorbesc mult. La policlinica aia sau cum se numește pe limba lor reușesc până la urmă doar cu o ușoară transpirație pe frunte după ce sunt înfruntat de vreo patru ori de mamaia lu’ limoncello că era toată o lămâie doamna de acolo. Pașaportul, unde e copia după pașaport? se rățoiește la mine.. În mâna dvs stângă, zic calm. N-ai document de rezidență! Poftiți! Declarația de furt unde e? Aici! Mai trebuie ceva doamnă? Zic eu cu un rânjet sarcastic.

 

 
Mormăie 2 minute, apasă 3 butoane și produce o foaie. Mamă ce ai mai transpirat. Hai pa că mi s-au strepezit dinții de dulce ce ești și  trebuie să prind un tren dacă s-or fi trezit prietenii de erau în vizită pe la noi. Ajung acasă și găsesc o liniște totală. Măi copii, hai măi ce, uite s-a întors moșulețul de la piață.. hai nu mergem și noi la plimbărică cum am stabilit? No chance.. toată lumea doarme. Asta e, plecăm la 12.. așa că mai bag un pic de somn.

 

Cel mai frumos și complet mod de a vizita lacurile din nordul Milano-ului este să lași mașina în garaj și să iei trenul spre localitatea Varenna. De când o să pui piciorul în gară la Varenna o să rămâi cu gura cascată de priveliștea care te întâmpină. Gara situată imediat la ieșirea din tunel, vederea către lac, curățenia desăvârșită și liniștea totală este modul micului orășel de munte de a te întâmpina.

 

O dată ajunși pe malul lacului pornim de-a lungul falezei, dacă pot să o numesc așa, trecând printr-un mic tunel și admirând rațele și peștii imenși ce înotau în voie în apa de cristal. Mai trecem pe lângă bătrânei care făceau pe Michelangelii, aliniați toți în linie pictau colțul unei case si un copac. Băi la câte minunății sunt aici voi v-ați găsit să pictați casa asta. O fi a voastră și vreți să vă dați mari? Treaba voastră, măcar vă simțiți bine și văd că aveți și talent dar îl irosiți degeaba. De câte ori vin în Varenna nu ezităm niciodată să facem turul pornind de pe malul lacului și continuând pe străduțele înguste din centrul orașului. Luăm barca și părăsim cu greu orășelul îndreptându-ne spre o destinație la fel de specială, și anume Bellagio. Localitatea asta cu nume frumos, in italiană că în română sună pervers, se află undeva în mijlocului lacului. Ca să înțelegi mai bine,ține cont că lacul are forma unei persoane în mișcare iar localitatea aceasta se află fix între picioarele persoanei imaginare. Ți-am zis eu că are ceva pervers în ea. Aici te plimbi ca pe lângă Duomo în Milano, numai magazine de fițe și numai produse pentru gusturi fine. E clar că e o “bijuterie” de oraș și nu numai datorită poziționării geografice. Acum ținând cont că nenea Georgică Clooney și alți “pezzi grossi” și-au tras câte o căsuță pe aici pe la lac (nu știu exact unde) nu e de mirare că a venit muntele la Mahomed. Aici ne oprim să mâncăm pentru că suntem cam lihniți și până seara mai e cale lungă. Eu mă duc să iau bilete pentru excursia navală ce va urma spre Como. În fața mea un cuplu foarte drăguț pierdut în lumea lor, mai să se urce pe mine. Îi las să ceară ei primii biletele că și așa dura până venea mâncarea. Mare greșeală am făcut. E și un proverb românesc pe tema asta dar nu-l citez că e cam vulgar. Îți spuneam eu că păreau pierduți.. ei bine erau iar nenea de la casă era foarte binevoitor și până să le vândă biletele către o destinație pe care ei nu o știau a început să le facă istoria lacului. Că inițial aici a fost un ghețar, acum câteva mii de ani, că apoi ușor ușor…. Băi mă lași!!!

 

 
Or fi ei pierduți dar totuși trăiesc în prezent! A realizat și el după un timp așa că a început să le descrie ce pot să viziteze în jurul lacului. Eu transpiram de nervi, dar acum dacă tot povestea hai să trag și eu cu urechea că na mai știi ce afli. Am pierdut timpul degeaba. Nu am aflat nimic! E adevărat că eu sunt enervant de organizatoric, probabil că e defect profesional, dar cum să pleci mă de acasă, cu rucsace în cîrcă și să nu știi unde vrei să mergi! Asta chiar mă depășește. Întru-cât mă plictiseam și mă gândeam și că o să mi se răcească pastele, le-am tras o poză așa să nu uit că m-au ofticat.
 
 
 
 
Dacă ajungi în Bellagio și îți este foame ești tentat să te oprești la primul restaurant pe care îl întâlnești venind de la barcă. Așa facem și noi de fiecare dată și de fiecare dată rămânem cu un gust amar din cauza nesimțirii chelnerilor de aici. Așa că de data asta, când mă întorc de la bilete și văd că băiețașul numai ce adusese meniul și când mai văd și că cică mai au decât sandwich-uri că bucătăria s-a închis îl trimit fix pe vremea ghețarului, că și așa avea față de brontozaur, ne ridicăm și mergem la următorul restaurant unde suntem luați în primire de o armată de chelneri de mai aveau un pic și ne făceau și papucii. La masă o priveliște superbă către lac, mâncare bună și prețuri foarte accesibile pentru o după amiază senină de Mai.

 

 
Ziceam că e o după amiază senină nu? Cred că homo-brontozaurix ăla de la restaurantul vecin a făcut ceva incantații că a început să se întunece dintr-o dată și la orizont, în locul frumosului soare de Mai au apărut niște nori urâți și negrii. Plecăm repede să fentăm descântecele lu’ ăla și să ajungem înaintea potopului la Como.

 

Ne urcăm pe barcă și ia ghicește tu cine se așează în fața noastră? O familie cu o fetiță de 1 an. Nuuuu.. cum avem noi norocul acesta pe fiecare barcă pe care ne urcăm. Te rog eu frumos să nu plângi da? Te rog eu. De data asta se dovedește o dulceață de fetiță. Ne împrietenim repede și mă joc cucu-bau cu ea și râde de nu mai poate. Din păcate coboară la primul orășel, Tremezzo așa că ne despărțim cu lacrimi în ochi. Drumul până la Como durează 2 ore și jumătate și singurul dezavantaj este că nu există bilete din acelea de te urci și cobori unde vrei pe ruta Bellagio – Como așa că suntem constrânși să admirăm orășel după orășel din barcă. Prefer să te las să le admiri singur, unul după altul decât să mai bat eu câmpii cu descrierile pentru că oricât aș scrie tot nu aș reuși să te transpun în frumusețea locurilor așa cum o fac imaginile.

 

 

 

 

  

Îți aduci aminte de ploaia de care vorbeam mai înainte? Ei bine chiar dacă și nici eu nu vreau să-mi aduc aminte, ea și-a amintit și a venit să ne deja câteva fulgere peste ochi, să ne înfunde urechile cu tunete asurzitoare și să ne spele de pe puntea vasului trimițându-ne în cabină. Ce răutate mică poate să fie ploaia asta. Cum ne-a expulzat ea mai ceva ca atunci când jandarmeria împrăștie suporterii lu’ Steaua și Dinamo cu tunurile de apă. În cabină întâlnim un grup de români, care mai erau și colegi cu noi. Băi ce mică e lumea. Socializăm noi ce socializăm și ușor ușor ajungem pe lângă Como și tot avansând noi constatăm ca la meciul de afară se făcuse scorul egal și nenea soarele reușise să deja și el un gol printre nori și să mai bulverseze apărarea lu’ tanti ploaia. Thumbs up pentru nenea soare! Să ne trăiești.

 
 
 
 
Odată ajunși la Como mergem să luam Funicularul care este chiar lângă miniportul unde te lasă barca dar spre surprinderea noastră până la sfârșitul lui Iulie 2011 nu funcționează. Nasol pentru că vroiam să-i ducem și pe prietenii noștri, dar și pe tine să vezi cam ce priveliște poate să-ți ofere această urcare. Dar sunteți si tu și ei norocoși, întru-un fel, pentru că eu cu Diana am mai fost acolo sus, iar priveliștea asupra orașului Como este ca și cum ai privi într-un glob de Crăciun cu căsuțele acelea minuscule desenate cu atâta meticulozitate, cu străzi in linie dreaptă de parcă au ghidat construcțiile din satelit dar cel mai important lucru este că aici sus chiar te simți deasupra tuturor. Ai această senzație pentru că privind spre nord vezi până departe în Elveția, privind spre vest vezi aproape până la lacul Maggiore, înspre est nu vezi mare lucru, dar e tipic aș spune, iar ceea ce te va lăsa cu gura căscată este priveliștea orașului Milano, la 38 km sud de Como unde dacă ai noroc și prinzi o zi senină așa cum am prin noi reușești să vezi și Duomo. (tre să ai ceva zoom la aparat totuși).
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
  
 
 
Părăsim Como alergând să prindem trenul pe ultima sută de metri, mă împidic și împrăștii tot mărunțișul pe peron spre bucuria unui homless de se plimba pe acolo. Îi las și lui ceva, îmi lasă și el mie, ne despărțim prietenește și lăsăm Como-ul mângâiat de razele unui apus superb de soare plecând cu destinația japonezi lângă Loreto în Milano. Nu stiam la acea vreme că cu greu o să reușesc să povestesc cum am petrecut astăzi dar până la urmă, ajutat de poze mi-am amintit ușor, așa cum o să-mi amintesc și peste câțiva zeci de ani când o să recitesc. Dacă nu reușeam să-mi amintesc nimic aș fi intitulat povestea “Erase cu limoncello”, dar așa este doar Como, always beautiful!

 

 
Să ai o plimbare plăcută!
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

.

  7 Responses to “Azi am fost la Lacul Como… cred”

  1. Cristi, multumim de reportaj, a fost frumos!
    E frumoasa foto cu tine vesel in mijlocul ploii -pari Omul care aduce ploaia!
    Inedita foto cu perechea pierduta in timp si spatiu;)
    La final nu pot omite frumusetea locurilor care se arata de la inceputul calatoriei pana la finalul ei, in ilustratiile tale!

    Ionut Uluiteanu

  2. 😉 ghici ce! Ai reusit sa-mi rascolesti amintirile de pe traseul asta de kare nu de multa vreme m-am bukurat si eu! Makar akum am vazut si Milano de sus din Como!
    Drumuri bune pe mai departe – fara ploi, dar ku limon-tzuika! ;o)

  3. Te-ai shlefuiesti tot mai mult, iar povestioarele tale incep sa fie din ce in ce mai acaparatoare..pe mine cel putin aceasta m-a acaparat complet si mi-am amintit cat de frumos e Como si ce frumos se vede Milano de pe Como…
    spor la treba..si astept noi povestiri
    pupici

    Roxy C

  4. Chiar cautam pe net cum pot face Bellagio si funicularul in aceiasi zi cu dus-intors Milano! Si am gasit acest minunat site, un stil cunoscut si pozele unor dragi prieteni!! Frumos!

  5. Buna, Cristi! Ai putea sa-mi spui numele restaurantului din Bellagio? Mersi.

Cristi si Diana