iul. 012011
(2 votes, average: 4,00 out of 5)
Încarc...
Hello, am tot scris în ultimele 2 luni, de când am început să depăn amintiri, despre diverse locații dar fără să-ți povestesc câte ceva si despre orașul în care momentan locuim, Milano. Nu îmi propun să fac istoria Milanoului că știu că te doare fix la bască și nici să-l ridic în slăvi sau să-l blamez ci pur și simplu aș vrea să ți-l descriu așa cum este el trăit de niște ”străini”. Partea cea mai tare a orașului Milano este, zic eu, faptul că este poziționat relativ central fată de orice oraș mare din Europa de Vest dar și CEE cu posibilitatea de a ajunge un-doi ori la mare ori la munte. Dar noi week-end-ul ăsta nu am fost nici la mare nici la munte… De ajuns câtă ploaie am prins în Croația. Apropo.. vezi că în august mergem prin Spania si Portugalia.. să nu te duci că sigur o să plouă. Deja presimt că week-end-ul viitor la Viena o să fiu udat până la chiloți. Nu știu de ce am eu așa o vagă impresie… Și ăștia îți vorbesc ție de ”global warming” când mie mi-a înghețat foficul la malul mării în iunie. Dar să revenim.
Cum îți spuneam plecăm într-o vineri seara să mâncăm ceva bun pe lângă Duom că știu eu un restaurant cu mâncare bună și încăpător unde se adună ciorchine toți românii de vin în delegații în Italia… să sperăm că azi nu o să fie că e vineri 🙂 Restaurantul se numește Di Genaro și este poziționat undeva in partea stângă a Duomului (cum stai cu fața) cam pe la jumătate. E bine aici că cu ocazia asta mai aruncăm și un ochi la Duomul care se ridică impunător în lumina reflectoarelor undeva pe la înălțimea unui bloc cu 10 etaje, poate mâine dăm și o tură sus pe el. Foarte de treabă chelnerii ăștia aici… după ce am mâncat mi-au plimbat o căruță plină de prăjituri prin față de vreo 5-6 ori dar am rezistat eroic.. ce nu degeaba mă chinui să slăbesc. Acuș luăm înghețată 🙂S-a mâncat bine și în seara asta și ca să se așeze mâncarea plecăm la o plimbărică până la San Babila și poate băgăm și o înghețată bună că știu eu o înghețățărie bună imediat după Duom. N-apuc să fac doi pași ca mă trage o domnișoară de mână înmânându-mi foarte politicos portofelul care nu știu cum ajunsese sub masă. Cred că am eu ceva cu portofelele ăstea dar mă rog și așa acum nu mai am ce să pierd. De la San Babila aveam de gând să luam linia roșie de metrou că are legături bune plus că circulă până la 12 noaptea Vinerea si până la 1 Sâmbăta. Asta când circulă că nu știu de ce dar sinucigașii de aici au atracție la linia asta.
Cred că de asta îi și zice roșie.. toți se aruncă cu capul înainte aici.. Dar mă rog, fiecare cu concepțiile lui despre viață. Aaaa… s-a închis la înghețată… ăsta clar e un semn.. Mda.. las că mai e una mai în acolo, mai spre iMorelatto, Carpisa, Diesel, Mango, și alte fructe exotice și demonstrații de opulență și bunăstare. Ca de obicei ne oprim să ne holbăm la toate vitrinele închise, de parcă nu ar trece pe aici în fiecare zi… Cum cine? Măcar nu mă mai enerva și tu! Mai bine luam taxiul… hmm.. sau mai bine nu.. că aici decât să iei taxiul mai bine îți cumperi un parfum că e tot aia… când vezi că deja vine cu 12-15 EUR pe bord că nu e ca la noi, de când îl chemi de atunci începe taxarea, chiar dacă el e la Cucuieții din Deal. Mai rezist că e metroul aproape și într-un final ajungem acasă. Mâine relax și plimbăreală prin oraș. Gata drumeții, vizite, călătorii și alte ieșiri exotice.
Gata, e sâmbătă… azi mergem la shopping că au început reducerile, apropo, cea mai bună perioadă de shopping la Milano este începutul lunilor Decembrie si Iulie când sunt reduceri bune de tot. Da nu reduceri d’ălea gen Plaza din Drumul Taberei de cu 2 săptămâni înainte sar prețurile și in perioada așa ziselor reduceri totul e mai scump ca înainte, cel puțin eu așa am pățit, nu știu tu. Dar înainte de ”decolare” suntem atrași de cafenelele omniprezente la fiecare colț de stradă și ne oprim la intersecția dintre strada Ampere cu Pacini sa luam si noi o cafeluța si un capucino d’ăstea autentice de la mama lor. Cafea este excepționala, zice Diana ca eu nu beau cafea … bine dacă ești pentru prima data in Italia rămâi un pic ca broasca-n țeavă când vezi o ceșcuță minusculă în care ți se pune așa o seringă cam cât să nu se vadă fundul alb al ”cănii” cu un pic de cafea. Oricum, cred că în cele 30 de grame prezente în adâncimea ceștii lu Barbie, sunt concentrate cel puțin 6 doze de Red Bull si vreo 10 cafele de-ale noastre ca Diana apoi alerga de ziceai că e băgata în priză.
După ce ne luam așa zisul mic, da foarte mic.. minuscul chiar, dejun plecăm cu burțile ghiorțăind a pagubă sa aruncăm cu banii in cămăși, sandale, balerini, pantaloni și sutiene (eu nu mai îmi iau că am slăbit :))). Cel mai bine se încep cumpărăturile din piața Loreto pe faimoasa stradă Corso Buenos Aires…. La parada fițelor nu asistăm numai noi ci și ciurda de Mbuci Mbuci (nu e nimic pervers.. vezi episodul de la Paris că am descris acolo rasa asta de oameni) plini de genți care mai de care ”dă firmă”, știi tu: Luis Bombon, Mandarina Crack, Balentino și câte și mai câte. O ochește unu pe Diana că trăgea cu ochiul la o geantă și până aici ți-a fost. Mai scapă de el dacă poți. ”Ia șefu pentru prințesa lu matale. Hai sefu că e de firmă.. 50 EUR” Ăștia sunt replicile de început de ”promovare” Normal că trecem mai departe. ”Hai șefu că ți-o las ieftin așa ca pentru matale că ai fată frumoasă.. 35 EUR” .. clar replici de dumping… și din nou mergem mai departe si apoi vin replicile de Salvați copii: ”Hai șefu trăiască familia lu matale că am și eu copii de hrănit că sunt plecat din Congo și mi-am lăsat nevasta acasă cu 7 copii” I-auzi.. păi să-ți fie rușine mă… și de ăia cine are grijă? Am adaptat eu un pic replicile că oricum italiana lui o înțelegea doar el.
Făcând ping-pong dintr-un magazin în altul ajungem în sfârșit la Porta Veneția unde se află ”giardini publici”” și putem să stăm un pic pe o bancă că deja mi-a fiert și pipota. E super fain aici întru-cât sunt multe oaze de verdeață, mici lăculețe cu rățuște iar în partea dinspre nord sunt câteva alei amenajate printre stânci bine plasate de-ți dau senzația că ești undeva printre corali doar că-ți mai lipsește marea. Mai băgăm ceva lichide reci și plecăm mai departe… Mai bine nu mai plecam întru-cât ieșind pe o străduță lăturalnică nimerim fix pe o stradă unde nu te sfătuiesc să ajungi dacă nu vrei să mori de inimă, si anume Via della Spiga. Mamăăă ce magazine și ce prețuri aici.. mai bine îi spunea Via della Sfiga (ghinion în Italiană) că dacă apuci sa ajungi aici trebuie să ai cel puțin 1.000 – 2.000 de euroi să dai pe o gentuță, o pereche de pantalonși sau un sacoaș (h)Armani, Jimmy (hap)Choo, Tommy Hilfi(n)gger, Bvlgari… ai prins ideea. Ne cumpăram și noi o porție maaaare de gură cască cât să ne țină de răcoare până la destinații mai puțin exotice.
Am ajuns din nou la San Babila și ia ghici tu ce se află din nou aici.. Da! Alte magazine!! Muuulte magazine! Sunt pe etaje întregi că aici dacă ne pierdem o găsesc pe Diana doar sunând la poliție și ori dând-o dispărută ori declarând că au răpit-o vitrinele. Aici sunt magazinele ălea de erau închise aseară așa că acum ”is payback time”! Măcar aici sunt preturi pentru oameni mai normali la cap. Mama lor de magazine ca mi s-a luat.. deja sunt transpirat.. si de cald si de nervi.. că îmi plac la nebunie plimbările shoppingoase. Gata.. s-a terminat chinul.. hai sus pe Duom să luăm o gură de aer și să admirăm priveliștea. Ce zici tu Diana??.. să urcăm pe scări? Cred că de la prea mult shopping s-a dereglat ceva acolo sus… bine că liftul nu e dereglat așa că ne facem loc pe la security (da e ca la aeroport aici să urci în Duom) și iată-ne sus. Super tare. Nu mă satur niciodată să admir miile de statui cu care a fost decorată această minunată catedrală iar partea cea mai tare este că niciuna din statuile acestea nu se repetă. Cel puțin așa scria într-o carte. Nu le-am luat la rând pe toate dar așa pare. Ia uite, se vede și Como de aici.. ha.. acum avem și poza in sens invers. Ne relaxăm un pic tolăniți pe acoperișul Duomului și plecăm apoi să băgăm ceva nutrimente că ni s-a cam făcut un pic fomiță și ar fi bună o mică gustărică să nu leșinăm naiba. Iar vine un Mbuk Mbuk la mine dar îl rezolv rapid rugându-l respectuos să accelereze mergătoarele în altă direcție ca să nu-i ruginească.
Mergem la Princi, de la Duom imediat pe Via Torino. Princi ăsta e o patiserie faimoasă care de când intri te face să-ți aplaude papilele gustative, care țopăie de la miros, și să-ți sară ochii în cap, că nu se mai satură de privit bunătăți. Dacă nu ești bulimic, după ce intri aici o să devii sigur. De la prăjituri, prăjiturele, canolli siciliani, tarte de fructe până la pâine cu măsline, pâine pe vatră cu ulei, pâine cu ardei, brânzoaice si chiar mâncare gătită e tot ceea ce Princi îți poate oferii. Cică luăm doar o gustare. Am băgat în noi ca porcii și am plecat rostogolindu-ne oprindu-ne totuși să luăm o cafeluță, Diana și un cremino, eu. Cremino sau Crema de cafea.. este un fel de sorbetto de cafea sau mai pe înțelesul tău, daca nu ești obișnuit cu termenul sorbetto, e o granita de cafea… Ha, te-am spart cu asta nu ? 🙂 … Lasă că nu e important ce e ci cum e și anume delicios… eu nu beau cafea deloc pentru că nu îmi place dar chestia asta cred că aș bea-o și în loc de apă.. Este excepțional. Următoarea oprire Castelul Sforzesco dar din păcate până acolo mai sunt ceva magazine pe drum… Offf.
Băi castelul ăsta Sforzesco când îl vezi așa din depărtare pare destul de sforțos iar după ce intri îți întărești opinia. Este foarte frumos și parcul din interior.. un fel de Herăstrău așa în miniatura, dar sincer mie tot la noi în Herăstrău îmi place mai mult.. Oricum e o zona foarte frumoasa de relaxare. Ne plimbăm ce ne plimbăm admirând peisajul și liniștea pentru că fiind relativ mare parcul aici nu mai auzi zgomotul traficului infernal din Milano și te poți bucura în liniște de cântatul păsărelelor. Ne așezăm și la o masă să luam un cocktail ceva să ne mai răcorim și să așteptăm și deschiderea restaurantelor că am uitat să-ți precizez că aici nu te duci tu ca ”La Mama” sau ”Cafeneau Actorilor” sau mai știu eu pe unde îți place ție să umbli, nu te duci așa când îți vine, ziua, dimineața sau noaptea târziu zicând că te roade la burtică și vrei să mănânci și tu ceva. Nu tati, aici totul e deschis doar între anumite ore și de regulă restaurantele seara deschid de pe la 7, așa că între timp stăm la un pahar de vorbă. Vrem să mergem la un restaurant unde se mănâncă bine paste. Hai nu mai mustăcii acum.. Știu că am zis că vreau să slăbesc dar niște paste mici acolo nu strică. Oricum mă mențin măcar…
Restaurantul acesta unde vrem să mergem este pe lângă Porta Venezia și se numește Maruzella. Am un prieten care atunci când vine în Milano mănâncă numai la băieții ăștia. Zicea el că cică e al doilea cel mai faimos restaurant din Milano. Drept e că aici zilnic este o ditamai coada la intrare, zici că-s ăia de la turnul Eiffel. Trebuie să-ți faci rezervare cu zile bune înainte. Nu și el. El când sună e totul pe pile… He he băieți.. Am intrat in UE, acum vă mai învățăm și noi câte ceva. Unui om normal când sună să facă rezervare i se spune că cică nu sunt locuri, în schimb când ăsta mai accentuează o dată cine e imediat se găsesc locuri.. Cine? Aaa.. păi de ce nu ai zis mă așa? Normal că sunt locuri! Te așteptăm. De data asta am reușit să fac rezervare și fără pile așa că plecăm spre faimosul restaurant unde prietenul meu bucureștean are orgasm gastronomic de câte ori savurează bunătățile de aici. Ca de obicei comand spaghetti alle vongole, adică cu scoici iar Diana spaghete cu fructe de mare. Nu îți mai pun poze cu mâncarea că ți s-o face și ție poftă și daca ai mai fi și pofticio(a)s(ă) rău sigur îți bați consoarta să-ți facă spaghete. Într-adevăr atmosfera este excepțională.
Băiatul acesta chelner ne povestește de gagicile lui din tinerețe. Din păcate întelegem jumătate că vorbește napoletană dar e comic așa cum povestește. Pe pereți numai poze cu celebrități care au vizitat restaurantul iar în jurul nostru curg platourile de bunătăți făcându-i pe ăia de stau la coadă la intrare să saliveze și să le sticlească ochii în cap. Destul de nasoală senzația bănuiesc să stai ca fraierul la ușă și să te uiți la lume cum mănâncă. Gata… am mâncat destul… luăm metroul care e imediat la ieșire și cădem lați, probabil că și de la litrul de vin de l-am luat drept ”garnitură” la paste… sau de la trasul prin tot orașul de sacoșele pline cu shopping…Mamăăă ce soare… îmi vine fix în ochi că așa avem noi camera de dacă uiți să tragi jaluzeaua seara a doua zi te trezești de zici că ești la interogatoriu. Offf.. închid jaluzeaua și… și tu ce crezi.. ne trezim la 13 normal… buimăciți de somn. Între timp soarele se mutase pe partea cealaltă dar nu își pierdusem din intensitate.
Azi trebuie neapărat să ieșim într-un parc ceva. Zis și făcut, luăm metroul, după ce mai tragem o cafeluță și un capuccino, direct spre orășelul Cernusco Sul Naviglio. Este super fain să ajungi aici (la vreo 13 km) cu metroul pentru că metroul nu mai merge pe sub pământ ci prin pădure. Este superbă priveliștea și senzația… Noi coborâm la destinație dar metroul mai continuă așa încă vreo 20 de km. Dacă ai vreo rudă apropiată de cel cu ”suspendata mâine-i gata” să-i zici să deja o fugă până aici să arunce și el o privire. Dar să lăsăm politica. Din stația de metrou ieși aproape fix în parc, parc care are zeci de kilometri lungime întru-cât este construit de-a lungul unui râu care merge până la Milano într-o parte și până la Lecco în cealaltă (70 km). Pornim înspre Lecco cum ar veni dar ne oprim după nici 500 de metri să așezăm păturica și să admirăm natura. E o operă tare aici în părcușorul acesta de pe malul stâng al râului și anume imaginea în miniatură a provinciei Milano dar reușești să vezi asta doar dacă te urci sus pe o chestie special amenajată. Astăzi ne-am propus relax așa că intelectuala mea se bagă la citit un roman în germană (eu abia citesc în română) iar eu mă bag să mă uit prin jur și să explorez zona. Cred că te-ai prins până acum că nu pot să stau de loc liniștit. Și uite așa vine ora 6 și ne prinde trândăvind pe iarbă și până la urmă Diana se înduplecă să plecăm după ce eu făcusem 13-14 că nu mai puteam să stau locului 🙂 
Mergem în orășelul Cernusco unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, străzile sunt închise circulației dar oricum nu e nimeni pe străzi. E încă prea devreme. Am înțeles că aici se iese la promenadă mai după 8 așa. Oricum putem să admirăm în voie orașul fără să ne deranjeze nimeni și ne oprim să luăm și un cocktail rece așa de reîmprospătare. Este foarte frumos aici dacă vrei să ai parte numai de liniște, plimbări în voie, oameni prietenoși și străduțe înguste și cochete cum vezi numai în filme. Foarte relaxant dar ne vedem nevoiți să ne întoarcem în gălăgiosul Milano așa că plecăm ușurel pe jos de-a lungul râului cu gândul la următorul week-end dar cu multe multe locuri încă nedescrise despre Milano……
(2 votes, average: 4,00 out of 5)Încarc...
Am ras cu lacrimi 🙂 Da, confirm tot ce este scris, exact asa este Milano trait si respirat de un strain 🙂
FOARTE TARE! FELICITARI!
de exceptie; mare dreptate are omu' asta, bravos!
Adi (din Vimodrone)