Aug 292011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Gataaaaa… Concediuuuuu,  în sfârșit!!!! Nici nu poți să iți închipui de când așteptam ziua asta dar cred că cel mai mult Diana că s-a apucat să facă bagajul cu 2 săptămâni înainte să plecăm. Nu mai avem răbdare până sâmbătă dimineața cum programasem inițial și rezervăm un hotel și în Nisa și plecăm chiar de joi seara imediat după ce ieșim de la serviciu. Zburăm pur și simplu prin Milano până ajungem la autostradă și mai repetăm o dată traseul cu voce tare pentru că tot nu ne vine să credem că o să vizităm atât de multe locuri frumoase. Deci, îi dau lucrare de control Dianei care începe să descrie cum am organizat noi totul și în timpul acesta eu visam cu ochii deschiși: prima oprire Nisa, 2 nopți că promisesem că rămânem aici data trecută să vedem mai bine orașul și să ne mai bucurăm de marea albastră ca cerul. Urmează apoi drumul spre Barcelona pe parcursul căruia o să vizităm și localitățile Arles nu îmi mai aduc aminte de ce, Santa Maria del Mer, o mică cetate construită într-o deltă iar la malul apei se află o dună imensă de nisip, de 50 de metri înălțime, ce îți oferă imagini spectaculoase odată ce ai reușit să o escaladezi.

Urmează apoi cetatea Aigues Mortes al cărei nume derivă de la minele de sare ce sunt pe aici prin zonă. O să intrăm triumfători într-o sâmbătă noaptea in Barcelona unde o să ne bucurăm de soarele fierbinte și plaja pe ritmuri de flamenco timp de 3 zile pline ca apoi să continuăm în stil spaniol cu câteva paella delicioase în capitala economică a peninsulei Iberice, Madrid, nu înainte de a vizita mănăstirea Monserat situată la doar 60 de km de Barcelona, capitala catalană. După 2 zile în orașul în care Mourinho reînvie fotbalul o să schimbăm soarele torid și arșița verii cu briza oceanului Atlantic atunci când o să poposim în orașul lui Vasco da Gama, Lisabona, vizitând în drumul nostru și fosta capitală a Portugaliei și unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, Evora. Sperăm ca valurile oceanului să ne încânte pe parcursul celor 4 zile cât o sa poposim în Lisabona iar micile orășele de pe coasta Atlanticului să ne lase doar cu amintiri plăcute și poze memorabile.Cu greu o să părăsim Lisabona și datorită faptului că o să trebuiască să facem 940 km într-o zi dar o sa ne bucurăm de orășelul de basm San Sebastian din golful Biscaya urmând să terminăm concediul nostru cu o mică oprire în Lyon și un scurt popas la Geneva și sper ca prin imaginile și filmulețele pe care o să le facem să trăiești și să respiri și tu pentru câteva clipe, atmosfera feerică a acestor locuri și de ce nu să te decizi să explorezi mai în detaliu locuri pe care noi nu le vom surprinde așa bine.






Bravo Diana! ai descris traseul în mod exemplar chiar dacă la un moment dat am fost întrerupți de un bizon cu un cu Ferrari care a trecut pe lângă noi cu peste 230Km la oră, pe lângă Sanremo de mi-a împins efectiv mașina de pe drum de am crezut că e hipersonicul ăla al americanilor scăpat de sub control. Între timp, cu una cu două, fără alte peripeții am ajuns la Nisa. Seara nu a fost spectaculoasă pentru că eram obosiți, așa că am luat o shaorma că ne venise apă în gură după ce văzusem 2 tinerei cum înfulecau cu poftă și apoi somn în frumosul nostru hotel Villa Nice, de pe Promenade des Anglais, pe malul mării, cel puțin așa părea pe hartă că nu se vedea nimic că eram la etajul 1 și aveam și un imens palmier la geam.

 

Prima zi oficială de concediu, Nisa, soarele strălucește, păsărelele cântă, cârca se îndreptase pentru că patul fusese extraordinar iar ceasul anunța ora 11. Mamăăă am dormit ca niște purceluși, hai la plajă că trece ziua pe lângă noi. Cum unde sunt papucii tăi de baie? Păi pe mine mă întrebi? Nu tu făceai bagajul de 2 săptămâni? Eu mi i-am luat, uite! Ce că papucii ăștia parcă sunt de copii mici… aaaa… nuuu.. am luat papucii tăi… la naiba!  Îți aduci aminte când ti-am povestit de Nisa și ți-am zis că aici plaja arată ca orbita lu` Saturn, plină de bolovani? Ei bine o să fie foarte distractiv să mă schimonosesc la fiecare pas pentru că, chiar dacă eu am talpă de ziler, tot doare ca naiba. Asta e.. măcar îi are Diana și nu mă mai cântă în cap. Înainte de plajă, evident mâncare, așa că ne oprim la un  mic dejun englezesc cu șuncă prăjită, omleta și alte specialități de regim. Primesc 2 oua ochi că probabil că ăla își închipuia că le dau eu cap în cap până le fac omletă dar măcar îmi aduce șunculița mult așteptată. Totul foarte bun dar al naiba de puțin, așa ca la francezi, de mănânci numai să simți gustul și să bifezi pe caiet că ai mâncat și azi. Coborâm pe plajă dar din păcate datorită faptului ca era un pic înnorat soarele nu mai putea să-și desăvârșească reflecția în apa mării și reușea doar să scoată un gri închis, deloc spectaculos. Fiind nori era și puțin răcoare așa că după o scurtă baie și vre-o oră de îndreptat coloana printre bolovani, ne întoarcem în cameră să ne continuăm somnul de frumusețe și să mai citim una alta. După ce ne-am încărcat bateriile și indicatorul de frumusețe arăta full, ieșim la o mică plimbare prin oraș să-l explorăm și noi mai în detaliu nu doar de pe malul mării. La o privire mai amănunțită, nu ne mai impresionează așa mult.





Adică, să nu spun prostii și tu să înțelegi altceva, partea de lângă mare este de vis, cu zone rezidențiale de vezi numai în filme, cu peisaje de te lasă fără glas și cu restaurante, cazinouri și baruri de noapte la tot pasul. Cu cât urci în schimb mai sus pe coastă, toată aceasta frumusețe dispare dar rămân totuși omniprezenții palmieri iar cum eu sunt înnebunit după  palmieri rămâne totuși un oraș foarte atrăgător și plăcut pentru un concediu, dar un pic cam scump că de, ești pe Coasta de Azur nu în Vamă.




 

 

 

 

Mergem, ca data trecută, sus în parcul de unde am făcut pozele ălea artistice dar cum spuneam, de data asta apa nu mai e turcoaz. Nori neserioși! Cine v-o fi chemat… ia ghici? Oricum, acum că avem mai mult timp reușim să explorăm mai bine parcul acesta și constatăm că îți oferă priveliști spectaculoase nu numai înspre mare ci la 360 de grade deasupra Nisei. De exemplu înspre port peisajele concurează și chiar poate câștigă cu cele de deasupra mării. Mai facem ceva poze artistice și surprindem chiar și un exemplar din fauna turistică, o capră în fustă roșie care a văzut că ne strâmbam spre mare unde pusesem aparatul dar ce o fi zis ea.. uite și la ăștia cum râd ca proștii așa în gol și s-a băgat fix în fața aparatului zâmbind ca tuta. Ne-am mai plimba noi un pic dar nu știam de ce suntem așa de amețiți și fără vlagă… de abia ne țineam pe picioare… Aoleu! Am uitat să mâncăm!! Excepțional!!!! Eu să uit sa mănânc?! Pe Diana o înțeleg că ea mănâncă numai Vinerea… dar eu?!  Băgăm repede o clătita cu nutella așa cât să nu leșinăm și mergem sus de tot să vedem apusul. Uite ce frumos coboară încet, încet soarele peste minunatul orășel de pe Coasta de Azur. Încă puțin și începe să se ascundă după munți, 5 minute și putem face poza perfectă.




Bonsoir, the park is closed! Please get out! .. se aude în spatele nostru de m-am și speriat. Păi stai mă domnule paznic să facem și noi 2 poze cu apusul ce! Nu, Afară! Hai bă dă-o naiba, parcă ar fi soarele tău! Vezi că mai sunt unii acolo sus, îi zic și până se duce fraierul să se uite apuc să fac 3 poze! Între timp mai venise un cuplu și la rândul lor se îndreptau spre fructul interzis, soarele, și să-l fi văzut pe ăsta cum alerga pe pantă în jos să-i oprească înainte să comită păcatul. Săracii de ei. Ăștia nici măcar nu au apucat să vadă peisajul, ce să mai vorbim de poză, că nu i-a lăsat ăsta să treacă. Hai să mergem că dacă mă mai împinge ăsta mult de la spate îi ard una cu aparatul foto în cap.



 

 

 

 

 

 

 

 Mergem să mâncăm niște brânzeturi, așa să simțim că suntem în Franța și până la urmă pe o străduță plină cu restaurante găsim un loc cochet, fix într-o piață unde cânta un băiat la chitară de te ungea la suflet. Gata. Aici stăm! Comandăm noi brânzica și între timp constatăm că baiatul cu chitara, pe lângă zecile de fani adunase și critici, zic asta pentru că venise unul rupt în gură de beat și îl îngâna acolo în gând pe limba lui și dădea din cap în sens critic, gen vai în ce hal cânți! Dacă m-aș putea ridica de pe bolovanul ăsta, ți-aș arăta eu șlagăre! Dar m-a legat sticla aici la pământ și acum sunt nevoit să îndur muzica ta! Nu apucăm să ne bucurăm prea mult timp de vocea formidabilă a băiatului cu pălărie simpatică pentru că în scurt timp sosește o armată de babuini care începe să se fugărească și să facă tumbe prin piață marcând pe viață o fetiță de 2 anișori ce stătea liniștită în cărucior. Se dau peste cap de 3 ori, dau din fund de 4, ne zăpăcesc creierii cu niște tobe și zdrăncănitoare și apoi fuguța vin la întins mâna după bani. Din fericire, pentru noi, au prins un rus luat în freză și a început ăsta să-i blagoslovească pe limba lui și a mai venit și băiatul nostru cu chitara și le-a zis frumușel că a chemat deja poliția pentru că el avea autorizație să cânte acolo în centru. Cu siguranță babuinii nu aveau nicio autorizație așa că s-au cărat asta și pentru că mai avea puțin și rusnacul nostru dădea cu sticla după ei, spre bucuria „criticului” nostru de mai devreme.




 

 

 

Se reia muzica bună și la rândul nostru reluam mâncatul, înmulțind farfuriile de pe masă cu încă 2 cu cremă de zahăr ars. Păi ce că doar nu credeai că trăiesc doar cu brânză?! Mai cântă ceva timp artistul nostru și după închide prăvălia și la scurt timp și noi pornim agale la o scurtă promenadă pe malul mării în drum spre hotel. Ne oprim la un concert Gipsy style să ascultăm și să dansăm și noi o oră și cu greu trag de Diana să o duc în hotel deoarece nu vroiam să fiu chiar varză mâine pe drum. Nu că ei nu îi este somn, că vrea să danseze un pic, că e încă devreme, replici spuse la oboseală că îndată ce a intrat în cameră a căzut lată pe pat de a trebuit să mă lupt cu ea 20 de minute să se schimbe. Adorm și eu cu gândul că mâine avem 3 orașe frumoase de vizitat în drumul nostru spre Barcelona.




 

 

 

Spre surprinderea mea, ne trezim înaintea ceasului, chiar dacă am chefuit un pic aseară și cât ai zice check-out eu mă spăl, mă ferchezesc și sunt gata de drum, spre deosebire de prințesa mea. Măi, eu nu o să înțeleg cred, toată viața mea ce pisicii mei face o fată dimineața acolo în baie. Pur și simplu acest fenomen depășește vasta mea imaginație. Ca să rămân calm, mă dau un pic pe net și mă mai uit de vreme și alte chestii aiurea, ca după 40 de minute când iese din baie să constat că a ieșit la fel cum a intrat.. sau cel puțin așa mi se părea. Oricum nu are importanță, deci suntem gata de boarding uraaa!!! Gata pe naiba.. the flight has been delayed că sincer așa mă simțeam, ca la aeroport când tot amână aia avionul și tu stai acolo pe o bancă și te uiți de-amboulea la tabela aia cu zboruri. Așa era de fiecare dată când mai ieșea cu câte o cremă în mână sau vr-un instrument de tortură facială și de fapt constatai că se mai adăugau 10-15 minute pe tabela de plecări așa fără prea multe explicații. Gata, sunt chemat la boarding așa că îmi iau biletul (rucsacul) în mână și dau să ies. Biiiip! Eroare de procedură! A uitat crema pentru ten sensibil. Cred că pe lumea asta există creme pentru fiecare părticică din corp! Dar eu sunt în continuare calm și până la urmă decolăm, nu înainte de a mânca ceva.



 

Ajungem la un restaurant pe faleză și nu îmi trebuie mult timp să constat că fata de aici nu are absolut nicio treabă cu chelneria. E clar trebuie să mă înarmez din nou cu răbdare atunci când văd că servea jumătate de masă, se ducea spre alta si pe la jumate își amintea de a 3-a masă, se întorcea la a 4-a să ia comanda, în timp ce a 5-a stătea cu mâna întinsă să plătească de vreo 10 minute. Văzând experiența celorlalți comandăm, după 20 de minute, și cerem și nota de plată odată cu comanda. S-o crezi tu că așa s-a întâmplat, a trebuit să o cer de 4 ori ca să vină după 40 de minute și când ne-a zis că pt plata cu cardul vine imediat ne-am băgat picioarele și ne-am scormonit după banii exacți și pa! Să nu te mai văd! Arles acuș ajungem la tine că sunt doar 290 de km de aici de la Nisa.




Ce ziceam măi? Că ajungem acuș? Și mai ziceam și că sunt calm? Retrag toate aberațiile de le-am zis mai înainte. Nu mai sunt calm, nu mai sunt calm de loc, mai ales pentru că peste melodia de pe CD-ul meu intrau insistent știrile în franceză de îmi venea să arunc pe geam casetofonul. Până la urmă am ascultat ce ziceau că nu aveau încotro. Ziceau ceva de 800 de kilometri în toată Franța, cică bușon și că multe din bușoanele astea sunt pe A8 în direcția Aix-aux-Provence. Au zis localitatea asta de cel puțin 20 de ori în 5 minute. Ia să văd eu pe GPS unde suntem.. hmm.. A8.. zoom aut.. hmm din nou.. mergem în direcția Aix-aux-Provence, ridic ochii la drum și AAAAAAAAAAaaaaa!!! 3 benzi oprite așa brusc în câmp și pe dreapta un semn imens pâlpăia: DANGER BOUCHON! Deci asta însemna bușon firar-ar să fie!!




 

 

 

Să știi că am stat în bușonul ăla de ne-au găsit toate nebuniile… Era foarte grav dacă eu reușisem să mă enervez și nu mai puteam… aveam tot felul de stări confuze ba îmi venea să mă dau jos, să arunc cheile și să las acolo mașina, ba să o iau cu mașina pe câmp că frumusețea la autostrăzile din Franța e că ești închis acolo pe autostradă și nu ieși chiar așa din 20 în 30 de km.. nuuu.. stai acolo si 80 până poți să ieși pe drum național, fie îmi venea să trag frâna de mână și să accelerez în loc să simt si eu că mă mișc, dar asta mi se părea un gest prea bizonic. Până la urmă m-am calmat pentru că simțeam că îmi explotează capul, mai ales când vedeam ca toate bușoanele astea se formau din cauza celor 7-8 bariere de plată instalate la fiecare 20-30 km. Vorba aia.. dai un ban da` stai la coadă! Și nu dai doar UN ban.. dai muuulți bani să te bucuri de minunatele bușoane. Gata ieșim pe națională ca nu mai pot… Dacă mai stăteam un km cred că o luam cu capul. Oricum mai avusesem 2 tentative de a ieși dar toate drumurile duceau ba în vreo fabrică părăsită ba în vreo cale ferată fără trecere pentru mașini.



 

E așa de bine pe națională că imediat ajungem la Arles dar din păcate pierdusem foarte mult timp și ne resemnăm că nu o să mai putem vizita orașul Santa Maria del Mer pentru că se făcuse destul de târziu. Dacă o să faci drumul acesta vara îți sugerez să mergi de la început pe națională și în nici un caz pe autostradă, decât dacă ești masochist. La Arles ne-am oprit pentru că era în drumul nostru și cineva ne-a zis că este ok, nu excepțional ci doar ok. Așa mi s-a părut și mie, un orășel de țară, cu câteva străduțe înguste, cu o bisericuță în centru și câteva terase care erau închise că de era 16:30 și la ora asta nu mănâncă nimeni. Pe Diana în schimb nu a atras-o cu nimic orașul acesta mohorât. E adevărat că era și cald și ne era și foarte foame și când Dianei îi e foame ai încurcat-o. : )  Am văzut în schimb că pățaniile descrise de Ion Creangă în Poveste sunt valabile oriunde în lume deoarece unul se chinuia să bage o canapea pe geamul de la etajul 1 al casei, geam evident de 2 ori mai mic decât canapeaua dar el a insistat până a rupt tocul la geam. Și totuși ce mâncăm. La ora asta e deschis doar la arabi cu toate că nu știi prea siguri ce mănânci de la ei. Comandăm două fripturi și vin 2 platouri imense pline cu salată de roșii și deasupra vreo 5 kile de cartofi prăjiți și undeva într-un colț un fel de carne mică mică mică de abia am găsit-o pe sub cartofi. Diana ciugulește un pic și nici nu se atinge de carnea aia că zicea că e suspectă, ba mai face și mișto de mine de mi-a stat mâncarea în gât vreo 3 ore că îmi tot făcea Miau Miau. Plecăm, acesta este unul din orașele care nu ne-a atras absolut de loc și după Nicosia (partea turcă) ocupă locul 2 în orașele în care NU o să ne mai întoarcem. Oricum într-o oră cât am stat aici am apucat să ne dăm seama că nici afară nu sunt peste tot câinii cu covrigi în coadă, mai ales că aici am prins o nuntă și am apucat să vedem ”civilizația” în toată splendoarea ei gen: costum negru cu pantofi si normal, ciorapi albi, blugi cu cămașă înflorată de Hawai, rochii negre de gală, chipurile, cu pantofi din lac mov țipător ce să mai exact ca prin comunele de la naiba în praznic de la noi. Diana bea cea mai nasoală cafea din viața ei și părăsim Arles-ul bifând un mare dislike pe harta excursiilor noastre.


 

Alergăm din nou pe națională fără bușoane și ajungem imediat la Aigues Mortes unde de când intrăm în orășel suntem numai wow, wow, wow!! Odată ce intri ești întâmpinat de un peisaj din epoca medievală, cu un imens castel situat pe malul unui râu, cu o poartă mare de acces în cetate, miros de porcușori la proțap, oameni îmbrăcați în port popular pe ici pe acolo, taverne și magazine cu tot felul de bunătăți și suveniruri ce să mai, dacă nu era câte o bicicletă pe ici pe acolo zău că părea că aici se filmează un film cu Robin Hood. Ne plimbăm pe străzile pietruite și admirăm una alta, luam ceva suveniruri și eu îmi îmbogățesc colecția de pălării cu o nouă achiziție de ziceai că sunt cel puțin regizorul din filmul cu Robin Hood. Băi și ce aș fi mâncat și eu un purceluș din ăla la proțap dar mă umflasem de la mâța aia de zicea Diana în Arles și chiar că nu mai vroiam nici să văd mâncare în fața ochilor dar un cocktail tot bem aici. Stăm și ne bucurăm de priveliștea de la fântâna din centru cetății în timp ce Diana își savura sangria și eu non alcoolicul și decretăm că aici merită să-ți petreci vreo 2 zile, așa cât să prinzi și o plimbare cu barca pe fluviul Ron.  Dar din păcate trebuie să plecăm pentru că este deja ora 21:00 și mai sunt 390 de km până în Barcelona.



     


 
 

 

Ne rugăm frumos la Doamne Doamne și promitem că o să fim cei mai cuminți copii rugându-L să nu ne mai deja bușoane sau cum s-or numi ele în spaniolă și plecăm cu regretul că nu am vizitat și împrejurimile Aigues Mortes unde am auzit că se află o rezervație de păsări flamingo. Rugăciunile ne-au fost ascultate și ajungem fără nici un fel de problemă la Barcelona la ora 12:50 când orașul se pregătea de viață și noi de somn că de vreo 3 ori îmi picase capul pe spate pe autostradă în timp ce Diana dormea dusă. De mâine Fiestaaaaaaa!!!!!





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

.

  4 Responses to “În drum spre Barcelona”

  1. capito una mazza… ma bel viaggio! complimenti!!!
    ciao!

  2. Grazie Alberto. E qui eravamo solo al inizio. Mi spiace che al momento i miei post sono solo in rumeno… Magari quando avro' piu' dimestichezza poetica col italiano faro' una traduzione :))

  3. hai ka recuperez seara de seara peripetziile!

    p.s. da ce secsi esti in black and white! 😉

  4. 🙂 bai nu scrie prostii ca intra lumea la banuieli! 🙂

Cristi si Diana