(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
E o beznă totală în cameră şi cântă o muzică de mama focului.. Mamă în ce hal sunt de ameţit şi cum mă doare capul… Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă…. Ia uite ecranul la telefon luminat… aaa.. sună telefonul… Păi parcă anulasem alarma? Nu e alarma! Mă suna un prieten… băi să te găsească toţi sfinţii că m-ai trezit tu pe mine din somn. Nu vrei să ştii câte alte înjurături şi-a mai luat. Am aruncat telefonul cât colo si m-am culcat la loc că aveam capul ca o betonieră plină cu bolovani şi de câte ori mă mişcam mai „măcinam” câteva pietre. Cu chiu cu vai ne trezim pe la 11 si ne uitam pe geam.. Haaaa… Ia ghici? Hai încearcă nu fii sfios…. Hai că îţi dau un euro daca știi răspunsul corect. Uite elementele problemei: Suntem la Madrid, la jumătatea lunii August, afară toată noaptea au fost 30 de grade, iar eu sunt împreună cu Diana.
Întrebare: Ce crezi tu că se întâmplă afară? Daaaaa.. Plouăăăăăăăă…… Ma bufnește instant râsul pentru că aşa ceva sincer nu se poate. Băi, eu nu mă las şi într-o zi o să-i fac testul suprem: mergem în concediu în Sahara şi dacă plouă, acolo rămânem şi deschidem un business!
Intrăm totuşi pe net şi constatăm că nu este vina Dianei că cică e normal pentru Madrid, în perioada asta a anului, să plouă aşa rapid gen duş de vară şi chiar aşa a fost, pentru că după nici 30 de minute se opreşte şi iese soarele din nou. pentru că de data asta am ales un hotel lângă metrou, nu îmi mai primesc blagosloveala de dimineaţă şi plecăm uşor către centrul Madridului cu următorul traseu în cap: Puerta del Sol, Opera, Palazzo Reale, Piazza Spagna, Gran Via şi mai multe altele, dar momentan plecăm, vedem noi ce o să fie.
Aaaaaaaaaa!!!!! Câtă lume aici la Puerta del Sol… Băi să fie.. nu ai loc să ieşi la suprafaţă.. Incredibil! Şi toată lumea are tricouri cu JMJ 2011… Aaaa.. ăştia sunt ăia de i-am văzut aseară în Zaragoza. JMJ – Jornata Mondiale dellaJoventù (Ziua Mondială a Tineretului) şi cred că aici sunt toate naţiile pământului. Plecăm din poză în poză agale spre piaţa Operei dar în drumul nostru suntem traşi de nas de mirosul plăcut de venea de la un băruleţ specific capitalei Iberice şi cum era deja aproape ora 13 şi stomacul nostru ne-a muştruluit de vreo 3 ori cum că ar mai trebui să-i dăm şi lui ceva de mâncare, ne-am oprit să savurăm. Se mănâncă excepţional aici şi destul de interesant mecanismul ăsta de a mânca bot în bot cu barmanul. E adevărat că se mai practică şi în alte tări dar de regulă când bei o cafea sau mănânci un croissant nu când îţi pică toate firimiturile din gură pe barul lu’ ăla de îţi stă toată mâncarea în gât. Dar am văzut că erau unii de 5 ori mai porci ca noi aşa că nu m-am mai sfiit.
Plecăm de la bunătăţi culinare şi ne îndreptăm spre bunătăţile arhitecturare şi anume Palazzo Reale, dar între timp mai băgăm o apă. Mamă cât este de cald, am băut 2 litri de apă într-o oră şi tot mai ne este sete. Ia să vedem dacă domnul rege Carlos face şi el cinste cu o cola. Cică palatul ăsta e reşedinţa lui oficială dar noi când ne-am dus nu era pe acasă sau era în inspecţie la una din din cele 252 de camere de oaspeţi. Totuși am eu o vagă bănuială că nu îi place palatul ăsta pentru că se simte cam singur şi atunci stă în palatuţul ăla mai mic de la marginea Madridului, Palacio de la Zaruzela. Estefoarte impunător palatul şi seamănă izbitor de mult cu palatul cu același nume din Milano, de lânga Duom.
Lângă palat se află o biserică impunătoare aşa că ne îndreptăm picioarele opărite spre acest lăcaş sfânt. Sunt efectiv terminat de picioare aşa că mă aşez pe o bancă aici în biserică în timp ce Diana investighează interiorul. Ia uite.. newsletter de pe HotNews despre Madrid. Ce zic ăstia aici? Cică Papa o să susțină o cuvântare la Madrid în catedrala Almudena. Dianaaaaaa!!! Cum se numeşte catedrala asta? Almudena?! Ce tare… dacă mai stăm 8 ore ne întâlnim cu Papa! Am mai fii stat că este o experienţă unică în viaţă dar locul devenise uşor uşor sufocant şi irespirabil şi toată frumuseţea vizitei pălea treptat treptat aşa că plecăm cât încă amintirea era plăcută şi tragem şi o poză de ansamblu din părculeţul din spatele bisericii.
Trecem pin parcul Campo del Moro şi iar ne apucă setea în timp ce ne îndreptam către gara Principe Pio… De fapt mai mult pe mine mă apucă pentru că sfârâiau jumările pe mine şi a trebuit să bag şi al treilea litru de apă de pe ziua de azi ca să sting focul! Aoleu oasele noastre, zici că suntem moși de 90 de ani și în ce hal ne dor și mușchii de la picioare. Se vede lipsa de antrenament pentru că datorită faptului că ne-am zbenguit ieri pe la Montserrat am făcut o frumusețe de febră musculara de acum mergem de parcă am avea un bățbăgat undeva. Chiar acum când tu citești aceste rânduri noi ne relaxăm tolăniți pe o bancă în Piața Spania și eu îmi iau câteva notițe ca să pot să-ți povestesc și ție cam cum arată Madridul la 40 de grade, cum se simte el când este sufocat de peste 3 milioane de turiști și cum tinerii veniți în număr de peste 1 milion l-au animat și l-au pus pe ritm de dans. Nu cred că mai ajungem în parcul Retiro astăzi așa cum ne propusesem pentru că suntem un pic cam terminați si nu vrem sa ne epuizam de tot. Îl lăsam pe mâine… Acum mai stăm aici in parc.. E așa răcoare… și așa de bine… și plăcut… Ahhh Madrid!
Timpul trece și ușor peste noi și peste ceilalți 10.000 de oameni de aici se lasă seara și suntem atenționați de stomăcele ca este cazul să alimentăm ceva. Hai să mergem acasă, să ne schimbăm și să ieșim la un restaurant chic… Aaa!!!.. sau mai bine nu… deoarece vine puhoiul spre noi. Hai să scăpam pe undeva și să ne retragem să stăm liniștiți. Zis și făcut. Găsim un loc in piața Chueca, foarte drăguț unde am mâncat 2 paella excepționale, eu de pui si Diana de fructe de mare și ca să terminăm seara in stil spaniolo-românesc vine și o tanti cu un difuzor și un microfon după ea si-i dă drumul la o Zărzărea, zărzărea.. zărzărică zărzărea, pe la poarta casei mele… PUHOIUL trecea.. că iar au venit ăștia… Gata! Hai să plecăm naiba acasă ca deja nu mai pot.
Ce inepție am putut să spun. Plecăm unde? Mai exact PE UNDE?!? Stația de metrou de lângă noi e blocată. Hai la alta… blocata și aia…Hai la alta… Țeapă.. E pe naiba! Luam un Taxi.. Ha ha.. ce glumă bună .. îl luam în brațe sau unde să-l luăm că sunt toate străzile blocate… INCREDIBIL… hai la alt metrou… Reușim să coboram și să ajungem la hotel. Aleluia, viva il Papa că sunt mort de picioare!
… ziua următoare
Ce bine e să te trezeşti şi să nu te doară nimic. Am dormit neîntorşi, ba chiar eu, mai spre dimineaţa am visat că eram pe strazi prin New York şi mă plimbam.. ciudat pentru că de regulă eu nu prea visez sau nu îmi aduc aminte.. şi de ce tocmai New York.. Mă rog..
Vedem că afara e răcorică şi până la urmă reuşim să plecăm pe la un 11 cu destinatia Grădina Zoologica. Nu îţi povestesc cum a fost pentru că te simţi într-adevăr ca într-o lume de basm iar showul delfinilor este fantastic şi nu trebuie să-l ratezi pentru nimic în lume. Noua ne-a plăcut la nebunie chiar dacă atunci când s-a terminat show-ul o domniţă ne-a şterpelit harta parcului, aşa pe faţă, Diana crezând că harta noastră era la mine. Şi cică noi eram „românii”!! Mergând aşa rând pe rând pe la animale (după ce am cumpărat altă hartă) sincer când mă uitam la un Dromadermi s-a părut că îi dăduseră lacrimile uitându-se la mine… Nu mai trebuie să mă uit la Madagascar că ştiu că mă mai uit la filme pentru copii dar sincer parcă şi mie îmi parea rău că stau închise acolo dar nu ştiu cum e mai bine: să fii pe cale de dispariţie (nu la dromader mă refer ci la câteva specii pe cale de disparitie de aici) sau să fii închis într-o cuşcă toată viaţa. Cred că prefer să dispar, dar poate sunt prea egoist. Oricum locul aici este imens, foarte frumos amenajat, cu ambianță specifică locului de proveniență al animalelor ca măcar să se simtă ca la ele acasă şi se vedea că sunt întreţinute şi hrănite bine. Era doar problema că erau închise.
Plecăm cu un zâmbet de copil mic şi tâmp pe faţă, încântaţi la culme de ceea ce văzusem şi mergem spre Piaţa Spania ca să luăm din Paseo de Pintor Rosales telecabina ca să admirăm cum se vede Madridul de sus. Odată ajunşi în Piaţa Spania, ieşim cu chiu cu vai de la metrou pentru că iar îi întâlniserăm pe Aleluia ăia. Efectiv tot oraşul este blocat, oriunde te duci şi orice faci ori sunt străzile închise ori sunt cordoane de poliţie ori nu poţi să treci ori eşti urlat în cap. Reuşim să ieşim pe o uşă lăturalnică şi să ajungem în parcul cu pricina unde JMJ era din nou în acţiune, dar măcar aici erau mai puţini. Băi şi era o căldură de se topea tricoul pe tine de nu mai puteam merge nici 2 metri. Cum Diana avea nişte săndăluţe de se dădeau uşor jos, se bagă în mini piscina fîntînii arteziene de aici, ea şi încă 20 de JMJ. Doamne ce bine cred că le mai era!! Ia uite-i cum se stropesc cu apă… Apăăă…. am băut 4 litri până acum la ora 15 … GATA! Nu mai rezist ! M-am descălţat şi am intrat şi eu dar nu aşa doar să mă ud un pic la picioare… M-am dus până fix sub arteziană şi m-am făcut fleaşcă fleaşcă, eu, tricoul, pantalonii, telefo… Aaaa !! Telefonul!!! Dă-l în colo! Mamă ce bine eeeee… Nu mai puteam… Ce bine e acum. Chiar dacă sunt 38 de grade ştii ce bine adie vântul prin tricoul meu ud… Acum putem lua telecabina !
Ajungem si normal că JMJ Forever erau la COADĂ!!! Să vă ia… bine, hai că nu zic nimic că merge destul de repede… Hombre, îl întreb pe băiatul de acolo, „furnicarul” ăsta ne lasă lângă gura de metrou ?! Si, si, hombre… dal metro!Perfect…atunci plecăm.
Călătoria durează cam 11 minute şi nu este foarte sus, 40 de metri, dar ajungi din centrul Madridului fix în cel mai mare parc de aici, plămânul verde cum este numit, Camp Nou. Ce zicea mă ălă de gura de metrou? Să-l ia toţi sfinţii şi să-l ducă într-un loc la fel de cald şi fără umbră ca potecile ăste pe unde orbecăim noi acum ca să găsim metroul… După ce dăm de garduri peste garduri şi mergem ca animalele alea de la zoo pe langa ele, reuşim să găsim într-un final peronul, după 15 minute de îmi ardea şi aparatul foto în mână şi Diana mai avea un pic şi îşi bea şi strugurelul. Gura de metrou se numea Lago dar aici era o ditamai stepa. Uite o poza de pare ruptă dintr-un roman de Agârbiceanu dar de fapt e doar Diana suflând greu prin arşiţa parcului Casa del Campo.
Metroul ne lasă în Parcul Retiro, descris în ghidul nostru ca unul din cele mai liniştite locuri din Madrid, unde copii aleargă în voie, adulţii stau pe banca şi dau la pedale (cică sunt bănci cu pedale aici în parc pentru circulaţia sângelui) amorezaţii se plimbă cu bărcile pe lac iar băbuţele croşetează o bârfă la una din cafetăriile din parc. Mda. Draci chiori!!! Aia era aici.. Puteam să iau ghidul şi să i-l bag în goarna lu’ unu de îmi scosese timpanul când suflase într-o vuvuzela d-aia… Nimic din ce scria în ghid nu mai era valabil în aceste 2 zile, datorită evenimentului de îţi spuneam.
Acum sincer, şi eu sunt religios, şi eu cred in D-zeu, şi eu merg la biserica, dar eu nu văd religia în a urla pe străzi, a te bate cu vâslele de la bărci, a te „călarii” prin parc în timp ce alţii în spate citesc din Biblie.. Sincer, poate sunt eu de modă veche, nu neg, dar mie tot evenimentul ăsta mi s-a părut un pic foarte comercial. Am fost numai in mijlocul copilaşilor ăstora, că nu aveau mai mult de 14-15 ani de rar vedeai vre-unul de 20-25 şi stând în mijlocul lor am văzut într-adevăr mulţi foarte cuminţi, foarte religioşi şi se mai zbenguiau că de, sunt copii, dar erau şi foarte mulţi fanatici, majoritatea italieni. Eu îmi pun doar întrebarea: Ce s-ar fi întâmplat dacă altcineva de altă religie ar fi vrut să organizeze ceva aici ? Asta mă enervează că religia e în suflet şi în comportament şi nu în tricoul de pe tine, berea din mână şi urletul din trompetă.
Dar hai să nu divagăm că asta e discuţie de alt subiect. Probabil că m-am supărat că un oraş întreg era complet paralizat așa cum era în Piaţa Spania și așa cum e aici la Retiro unde nu am reuşit să ieşim de la metrou şi a trebuit să coborâm la altă staţie. Ignorând tot ceea ce se întâmpla acum în jurul nostru, parcul este într-adevăr deosebit, aşa cum îl descrisese ghidul şi am rămas super impresionaţi de operele de aici, de statuia lui Cristofor Columb ce avea un imens lac în faţă plin cu bărcuţe. Am rămas de asemenea impresionaţi de Casa de Cristal şi de asemenea de lacul de se găseşte în apropiere unde în apa cristalină se lăfăiau câteva ţestoase jucăuşe. Aici am găsit şi un grup de copii JMJ care cântau şi dansau pe muzică latino. Erau foarte simpatici şi se distrau foarte frumos. Am mers apoi la statuia lui Lucifer pentru că se spune că este singura operă în care este reprezentat şi expus Diavolul care spre surprinderea noastră nu era aşa urât. : )
Frumos aici, plăcut şi odihnitor! Hai să mergem să ne îmbrăcăm şi noi în haine de seară, să facem un duş şi să ieşim la o cină romantică în oraş că poate ascultăm şi dansăm şi pe nişte dansuri flamenco. Zis şi.… BLOCAT! Cum naiba să te duci la metrou când se încăieraseră cele două tabere: ăia cu Papa şi ăia contra lu’ Papa, mai exact contra costurilor manifestarii ?!
Deci, nu se poate la metrou.. hai la altul… nu se poate nici aici că sunt bandele anti Papa… aaaa.. vin după noi.. hai pe străduţa asta, acum pe cealaltă, Nu.. hai pe dincolo, mamă nu e nimeni nimeni pe aici. Toată lumea avea obloanele trase şi stătea cuminte în casă. Şi uite aşa am alergat de pe o stradă pe alta să putem să ajungem şi noi la un mijloc de transport. Am renuţat la ideea de a mai merge la hotel şi la un moment dat ne-au înconjurat cei anti şi eu aveam pe mine un tricou din ăla de semăna cu cel al voluntarilor pentru păstrarea ordinii la manifestările JMJ. Strig la Diana: Dă-te din faţa mea să vadă ăştia că nu scrie JMJ pe mine şi să trebuiască apoi să le explic, adunându-mi dinţii de pe jos, că noi căutam doar un restaurant! A trecut puhoiul ăsta pe lângă noi cam 15 minute. Nu se mai termina şi am avut timp să-i analizez bine. Nu erau agresivi, cel puţin nu aici. Erau oameni de toate felurile, bătrâni, copii şi mai erau şi ciudaţi printre ei cu câte o sticlă în mână mai erau unii raşi în cap sau tatuaţi pe față.. mă rog.. unii păreau Anti.. alţii nu!
Aveam în ghid un restaurant recomandat şi deşi eu nu cred în chestiile astea de prin ghiduri pentru că sunt plătite să scrie aşa, decidem să mergem. Cum îţi spuneam! Îmi venea sa-i dau lu’ ăla cu ranjetul peste bot când ne-a zis că cică e 40 EUR de persoană doar intrarea. Adică să dau 40 de euroi doar ca să intru la voi în restaurant şi apoi ce îmi iau plătesc separat nu? Da! Băi babuine, eu cred că nu eşti întreg la cap! Păi noi am dat de 2 ori mai putin azi la Zoo şi a fost mult mai interesant! Hai dispari că deja m-ai ofticat! L-am lăsat în plata Domnului şi mergând după diversele curente demografice din această seară am ajuns la un restaurant superb unde am avut parte de cea mai romantică cină. Mai încercasem la un restaurant, recomandat tot de ghid şi am avut un schimb de replici cu cei de acolo când ne-au trimis acasă să ne schimbăm ca cică nu se poate în pantaloni scurţi! Păi du-te tu şi schimbă-te băi reptilă păroasă! Cum să mă duc dacă sunt blocate strazile?! Daa.. I’m sorry un drac ! Mâncarea a fost extraordinară, viţel făcut sub presiune, cartofi natur şi jambon şi alte chestii pe care nu ţi le mai descriu pentru că îmi e milă de tine. Romantismul ni l-am creat izolându-ne într-o sferă de cristal virtuală şi ignorând elicopterele de zbârnăiau pe deasupra noastră sau urletul sirenelor poliţiei şi ambulanţelor, ca să nu mai vorbim de grupurile de manifestanţi şi mult îndrăgitele lor trompete. 
Madrid, eşti un oraş frumos, o capitală cu multe lucruri interesante de văzut, mult mai multe decât în alte capitale europene, cu foarte multe parcuri imense unde poti sa alergi sau să-ţi duci copii să se joace în voie, cu foarte multe fântâni arteziene să poți să te răcoreşti în zilele fierbinţi…. dar toate aceste minunăţii s-au dus pe apa sâmbetii cu JMJ-ul ăsta şi tot pe apa sâmbetii ne ducem şi noi că mâine e sâmbătă şi plecăm spre Lisabona. Drept cadou de despărţire am primit de la un grup de copii japonezi nişte cântece religioase timp de 8 staţii de metrou. Habar n-aveam că în Japonia sunt catolici.
Madrid, adios că ne-ai zăpăcit la cabessa!
(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Băi și a început doamna masajee să o frece pe toate părțile și să-i facă un masaj din ală lung și profund de a crezut că s-a lăsat mana cerească peste ea și i-a scos și durerile de le avea de când era mică! O oră întreagă a durat această experiență de între timp eu mă copsesem ca un rac la soare și nu mai aveam stare. Încep să-mi aduc aminte de vizitele pe care le făcusem anul trecut aici la Barcelona și îmi amintesc cât de tare este să iei funicularul din parcul Montjuic să-l asculți pe nenea ăla de cântă la chitară chiar acolo în față la Palau Nacional, sau cât de tare se vede piața Espana tot de acolo de sus și probabil cât de superb s-ar vedea seara jocul luminat al fântânilor cristaline, una din marile atracții ale Barcelonei. Dar iar îmi aduc aminte de fântâni și mă oftic că nu le-am văzut. Dar tot am făcut ceva tare data trecută, da!! Am fost pe Camp Nou și împreună cu Diana ne-am făcut poză cu cupa campionilor! Sâc!
Nu ai măi sincer cum să vezi Barcelona în câteva zile. Îți trebuie cel puțin 10 ca să poți să te bucurii de majoritatea frumuseților din capitala Catalană. Dacă cumva ești pasionat de pești sau de lumea subacvatică în general ai putea să vizitezi chiar și acvariul de aici de lângă Barcelonetta dar te avertizez că dacă ai văzut deja acvariul din Genova nu o să mai fii așa de impresionat. Arșșșș … mi s-a topit jumate din slănină dar nu intru în apă ca să o aștept și pe Diana.
Măi să fie…. Uite un specimen care numai ce iese din apă. De fapt remarcasem creatura mai de mult că avea prosopul la vreo 5 metri mai încolo de noi. Îmi atrăseseră atenția tatuajele interesante 🙂 Acum să nu te prind că începi să comentezi și tu. Ce naiba?! E adevărat că m-am însurat dar în „pachetul” pentru care am semnat la primărie nu scria nimic de orbire sau glaucom sau altă boală la ochi. Am avut într-adevăr multe chestii de bifat cu promit că o să fac sau promit că nu o să fac, după caz, dar aia să rămân orb nu era în pachetul meu de căsătorie. Asta și pentru că mi-am luat versiunea evoluată, aia elegance cu features din mileniul 3! Și acum de ce să nu o spunem pe aia dreaptă: Ce e frumos și lui Dumnezeu îi place așa că uită-te și nu mai comenta. 🙂 Oricum am fost răutăcios pentru că îți ziceam că avea prosopul la vreo 5 metri de noi… ei bine ea nu își mai amintea… se vede că cel de sus a consumat toată materia la exterior iar pe interior, mai exact în cap nu a mai avut ce să pună… și s-a învârtit pe malul mării vreo 15 minute (pe ceas) spre bucuria băieților de își rupseseră gâturile uitându-se!
Cum poți să-ți desăvârșești ziua la plajă după masa? Păi cum? Mergând la o plimbare cu barca în larg și admirăm plaja și în sens invers și de ce nu ne și bronzăm legănați de valurile blânde ale mării Mediterane. Este într-adevăr spectaculoasă priveliștea iar dacă soarele ăsta de îmi prăjise slănina mai devreme nu ne-ar fi bătut fix în ochi probabil am fi făcut și niște poze deosebite.
Plimbarea durează cam o oră dar este suficient ca să-ți încânți ochii și să-ți gâdili urechile într-un mod plăcut. Și pentru că în barcă cu noi erau o grămadă de chinezi de se îmbulzeau de mai aveau un pic să deja peste bord, ne vine așa o poftă nebună de mâncare chinezească… așa că imediat ce andocăm, sau cum naiba s-o zice, plecăm cu destinația restaurantul Wok fix în buza mării și asistăm așa la un apus de soare printre bețigașe chinezești și buchetul unui vin deosebit, admirând valurile liniștite, turiștii rămași pentru un bronz târziu, avioanele care aterizau pe aeroportul El Prat și șalupele de se pierdeau în larg în timp ce noi povesteam una alta de era cât pe aici să adormim acolo pe chei unde ne luam masa.
Am fi putut să încheiem mult mai frumos seara dar din nou am așteptat degeaba la fântâni și până la urmă, văzând că am fost înzestrat cu darul cititului am făcut efortul de a afla că de fapt fântânile sunt on line doar de Joi până Duminică așa că azi fiind marți ne luam din nou o mare țeapă. Așa că ai grijă când vrei să mergi să nu stai și tu degeaba ca noi. Dar nu e o problemă așa mare: am stat 3 zile superbe în Barcelona cu încă 3 data trecută îți spun că am văzut multe, chiar dacă nu ți-am povestit tot să nu te plictisesc, dar știm și că mai erau încă multe altele de văzut. Data viitoare o să venim special pentru fântâni. Mâine plecăm spre Madrid!
Am dormit excelent și suntem super fresh și nerăbdatori să ne aventurăm în inima Spaniei să-i inspirăm cultura și să-i descoperim frumusețile. Un-doi suntem în afara Barcelonei pentru că am avut noroc cu suspendatele lu` nenea primarul de aici și am avut parte de un trafic deosebit de fluid. Prima oprire este la Montserrat, o mănăstire situată undeva pe culmile munților, aproape de Cel de Sus, așa cum era obiceiul în vremurile de demult. Auzisem că se află undeva între niște munți cu o arhitectură ciudată și după nici 20 de km deja începem să observăm ceva ce semăna a Grand Canyon (ce am văzut și noi prin poze). Odată ajunși acolo sus constatăm că nu numai noi suntem ăia religioși și aventurieri ci și un sfert din populația Europei, în special Europa Centrală și de Est (CEE).
Reușim cu chiu cu vai să parcăm undeva la naiba în praznic de mi-a ieșit limba de un cot până am ajuns de la mașina la locul de unde începea mănăstirea. Dar peisajul, pe care abatele Ripoll s-a gândit să ni-l ofere când a plasat mînăstirea asta aici, este de-a dreptul excepțional… și limba mea rămâne muult de tot în bătaia vântului admirând întinderea ținutului Catalan și peisajele gen vestul sălbatic. Cam cum poți să vezi și tu în filmulețul de mai jos. Ai grijă să nu amețești!
În mănăstirea de aici se află statuia Moreneta sau Fecioara Neagră care se spune că ar avea efect vindecător asupra acelora cu care intră în contact. Poartă numele de Fecioara Neagră pentru că deși este cioplita din lemn si aurită, mâinile Fecioarei cât si mâinile pruncului Iisus, sunt înnegrite, fără o explicație concretă de ce anume sunt așa .Din păcate noi nu am putut proba puterile vindecătoare pentru că ar fi trebuit să stăm la o coadă de aproximativ 500 de m formată din 100 de oameni pe metru pătrat, înmulțit cu numărul de pietre de pe culmile munților. Renunțăm dar nu cu una cu două ci ne ducem să vizităm muzeul de la subsolul mănăstirii unde găsim opere de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet și Sisley. La noi în familie Diana e aia cultă dar și eu mă mai fac interesat din când în când și sincer cel mai mult m-a impresionat un tablou, de fapt primul tablou pe care Picasso l-a pictat când avea doar 13 ani și anume Old Fisherman. (nu puteam să facem poze înăuntru așa că uite un link: 
Chiar dacă nu am eu un intelect prea dezvoltat pe acest domeniu m-au impresionat foarte mult operele de aici, cu excepția ultimelor trenduridin ziua de azi și anume cubism și suprarealism. Sincer m-am benoclat 5 minute la niște pătrățele în cerc pătate de vopsea roșie încercând să-mi imaginez arta și până la urmă am ajuns la concluzia că stilul acesta suprarealism este mai mult un supra cretinism… dar asta din punctul meu de vedere și pe baza puținelor mele cunoștințe în domeniu. Până să ieșim din muzeu Diana vrea să caște gura, ca de obicei, la suveniruri iar eu mă așez bine mersi în cel mai confortabil fotoliu de l-am întâlnit până acum. Era atât de confortabil încât am adormit instant și nu știu anume cât timp dar m-am trezit înconjurat de câțiva oameni care își dădeau coate și se amuzau făcându-mi poze ca la exponate. Cum în muzeu nu ne lăsaseră sa facem poze, scoteau și ei pârleala cu mine și acum clar o să ajung celebru: Ce ați văzut la muzeu?! A tablouri, chestii și un cretin care adormise acolo, uite poza!
Gata! Hai că aici nu e aer și de asta m-a luat moleșeala. Luam funicularul până sus în cer sau cel puțin așa ni s-a părut, că dacă mai urcam un pic andocam pe stația spațiala internațională de-i băteam în geam lui Oleg Skripochka să-l întrebăm dacă a făcut mămăliga. O dată ajunși sus, nu ne așezam in fund ci pur si simplu cădem in fund fascinați de minunăția peisajelor si de priveliștea asupra întregii regiuni catalane. Ne plimbăm prin munți, alergam de colo colo, facem poze, simulăm niște sărituri în gol ca să scoatem câteva poze demente dar și artistice și cu una cu doua, trece timpul iar când ne uitam la ceas si vedem ca e deja ora 16:30 și noi tot nu plecaserăm, cum ar veni, spre Madrid, începem să ne cam impacientăm. Dar ce suntem în concediu. Cât mai avem? 550 km.. aa.. o nimic toată! 
Și să știi că până la urmă cam așa a fost pentru că după ce părăsim cu greu Montserratul (îngreunarea a fost dată și de faptul că nu mai știam unde parcasem) ajungem relativ repede in Zaragoza nu înainte de a surprinde o poză cu meridianul Greenwich. În Zaragoza prindem un mare tărăboi in Piața Centrală iar autorii acestui tărăboi sunt îmbrăcați în roșu și cântă un fel de muzică bisericească. Cât timp admirăm noi imensa catedrală de aici cu cele două turle și globul pământesc din piatră lângă care se revarsă o imensă fântână arteziană, ne amintim și de ce anume e tărăboiul acesta aici: mâine o sa fie Papa la Madrid. Excepțional!
O sa fie o zi intensă! Mâncăm super bine și plătim foarte puțin (diferit de ceea ce scria pe anumite bloguri) aici in piață chiar dacă băiatul de ne servea nu știa o boaba de engleza. Pentru Diana a fost mai ușor că vroia să mănânce pui așa că a dat din „aripi” așa cum a mai făcut o dată în Grecia la o măcelărie și a priceput ăla, dar eu cum sa-i zic ca vreau un cârnat și două oua ochi?!? Nu vroiam să par nici vulgar și sunt scăpat din impas când văd o poza pe fereastra de la restaurant cam cu ce vroiam eu și îi arăt cu degetul ca surdo-muții.
Frumușel orașul și să știi că rămânem super impresionați de Catedrala de aici din centru care este de-a dreptul imensa, ni s-a părut chiar mai mare decât Duomul din Milano . Ce era interesant era că în interior era împărțită în două, mai exact într-o jumătate se făcea o slujba și în cealaltă jumătate altă slujbă… Sau cel puțin așa am înțeles noi. Fiind deja trecut de ora 21 mai facem o mică plimbare pe strada pietonală care duce spre centrul oraşului, trecând pe lângă o sumedenie de terase şi magazine de dulciuri şi restaurante de toate felurile. Ajungem chiar și în fața unui imens termometru care indica 38 (da treizecișiopt) de grade la ora 21:13 iar dedesubt scria scrijelit pe un perete: Bienvenido a España!! Chiar că!
Oricum, spre deosebire de Franța, aici in Spania, autostrăzile sunt relativ ieftine si nici nu sunt o grămada de bușoane d-alea… Sau cel puțin nu am prins noi deoarece reușim să ajungem în Madrid rapid și odată ajunși trebuie să ocolim o grămadă de străzi închise iar orașul arăta ca după bombardament. Ce naiba că parcă au venit credincioși aici nu huligani?!?… Mă rog… Ajungem la hotel la 1:30 si hombre de aici normal că nu vorbește o boabă de engleză sau alta limbă straină dar ne înțelegem până la urmă. Pensiunea Hostal Maria Ronda este foarte drăguța, situată în zona veche a orașului, recent decorată si renovata. Normal că Diana mă ia la mișto că e prea micuță camera dar acum dacă am ajuns în miezul nopții camerele centrale s-au dat și noi am rămas cu asta de pe colț așa mai intimă, așa că adorm și nu mai are de cine să facă mișto…
Băi frate, nu știu dacă tu ai fost în Cluj la Belvedere sau mai exact în Atena pe Lycabettus (Likavitos) băi dar în parcul lu` nenea Guel e de 3 ori mai nasol și ca să ajungi de la stația de metrou până sus în parc te găsesc nebuniile măi. E ca și cum ai parca în Predeal și ai lua-o pe jos până în vârf la Clăbucet. Și cică nea Gaudi a și locuit o perioadă aici sus. Mare atlet cred că ai fost dom`le.
Wooowww.. uite Sagrada Familia, uite Hesperia Tower.. wooww.. uite se vede tot portul și aproape tot parcul Montjuic. Aaaaaaa… suntem deasupra lumiiii!!!! Așa de tare e senzația. Excepțional! După ce căscăm gura îndelung la priveliștea fără suflare pe care acest colț de parc ne-o oferea în mărinimia lui, îl înțelegem și pe nenea Gaudi de ce a ales el să-și bea sangria aici la înălțime . Plecăm să explorăm parcul care e plin de palmieri și cum ți-am mai zis, palmierii sunt slăbiciunea mea și ne îndrăgostim rapid de acest minunat loc, mai ales că aici nu simți că ești într-o mare metropolă, fiind înconjurat doar de verdeață și păsărele care cântă. Tot înaintând descoperim și câteva din operele lui Gaudi, opere care au aceea arhitectură aparte un pic haotică și plină de bucăți de marmură viu colorată, acea îmbinare între sobrul gotic și luminozitatea catalană stil care a luat chiar numele marelui arhitect. Cel mai mult ne-a impresionat o casă al cărei acoperiș servea drept terasă pentru miile de turiști adunați gură cască iar partea laterală era plină de coloane imense viu colorate și foarte sucit construite. În timp ce ne luam micul dejun, aproape pe acoperișul acestei case, am înțeles noi de ce baștanul Guell l-a susținut financiar pe Gaudi, pentru că acesta chiar făcea treabă și chiar îl ducea capul și a lăsat o moștenire frumoasă Barcelonei și Spaniei în general. Mai târziu vrem să mergem să vedem și alte opere. Continuăm plimbarea în explorarea imensului Parc Guel stând atenți să nu ne pierdem. În parcul acesta nici dacă ai veni cu bicicleta nu ai reuși să-l vezi pe tot într-o zi. Continuăm urcarea, din nou fără rulante și ajungem într-un loc de unde chiar credeai că ești deasupra lumii. Reușeam să vedem aproape toată Barcelona de aici de sus, este de-a dreptul spectaculos. Odată ajuns aici sus, indiferent ce cărare apuci, aproape la tot pasul o să vezi Barcelona în toată splendoare ei, etalându-și cu nonșalanță frumusețile.
Ușor ușor începe să se încălzească rău așa că ne adăpostim pe la umbra pădurilor de aici, chiar cu riscul de a ne pierde, dar este prea frumos, prea curat, prea aerisit, prea mirific aici ca să ne fie frică de ceva și tot înaintând reușim să ajungem la civilizație și să ieșim în stradă. Nu, nu am ieșit să protestăm, ci ca să luăm tramvaiul albastru și să ajungem sus la Tibidabo unde am citit noi în ghid că este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă ești în Barcelona.
Cum noi îl ratasem data trecută am zis că nu e frumos acum să nu ne ducem să ne prezentăm. Cu câteva indicații în spaniolă reușim să găsim the blue tram și pe măsură ce acest tramvai urca declasa tot ceea ce noi crezusem până atunci că înseamnă “sus” și unde urlasem de atâtea ori I`m on top of the Woooorld! E foarte simpatic tramvaiul iar urcarea îți dă senzația că ai fi într-un film turnat în San Francisco. De unde ne-a lăsat tramvaiul am luat un funicular și am continuat urcarea iar gurile noastre au continuat căscatul…. nu de plictiseală ci de holbăială. Vrei să-ți descriu care a fost senzația când am ajuns sus, pe terasă la Tibidabo? Nu știu dacă o să reușesc pentru că am rămas efectiv fără cuvinte. Este cel mai înalt punct de unde am privit vreodată un oraș. Degeaba îți descriu eu și îți zic că este ca și cum ai fi sus pe Transfăgărășan și în locul drumului șerpuit de l-au lăudat și la Top Gear, ai vedea direct Bucureștiul.. degeaba îți zic… trebuie să vezi tu cu ochii tăi. Am rămas amândoi mult timp cu degetele încleștate pe balustradă, privind la sutele de kilometrii pătrați de splendoare cărămizie si albăstrie ce se așternea în fața noastră.
Ne despărțim cu greu de Tibidabo, de priveliștile de aici, de tramvaiul albastru și plecăm să vedem și alte opere, ca de exemplu Monestir de Pedralbes, dar era închis. E nu-i nimic, facem o poză și mergem la Palau Reial. E închis și acesta. Hai mă ce aveți?! Aaaa… azi e Sf. Maria și e sărbătoare și stau și oamenii acasă că sunt sătui de gură cască d-ăștia ca noi. Asta e, admirăm fântânile arteziene și ne plimbăm puțin prin parcul acesta cu copacii de zeci de metrii înălțime de ziceai că sunt arbori sequoia.. sau aia or fi fost că nu știu exact cum arată. Zisesem că mai mergem să vedem niște opere de-ale lu Gaudi, așa că dă-m o fugă să vedem și Casa Batlo. Măi nenea Gaudi, nu vreau să fiu lipsit de respect și nici să fiu imperinent că totuși arată foarte bine clădirea asta dar cum ai reușit să o proiectezi așa? Zici că nu aveai riglă că îmi e greu să cred că foloseai latura aia a riglei cu care se desenau doar onduleuri de-mi luam eu după cap de la tovarășa că desenam numai biscuiți pe caiet. Tu cu desenatul dar cred ce te-or fi înjurat ăia de au trebuit să o facă. Dar să nu bat câmpii casa arată foarte impresionant și sincer chiar este un stil care mie îmi place. Mă întrebam doar care o fi fost întâmplarea de a ajuns să-l inventeze.
La Sagrada Familia, normal că e închis. Părea deja suspect că nu sunt cel puțin 400 de mii de oameni la rând ca dățile trecute așa că stăm un pic în parcul de lângă să ne tragem sufletul și până la urmă plecăm în Placa d`Espana să vedem și noi dansul fântânilor arteziene și jocul de lumini. Mamăăă câtă lume și aici dar prindem loc în față și așteptăm, timp în care ne dezumflam picioarele.. și mai așteptăm timp în care fixez aparatul foto și iar așteptăm, timp în care ne trezim că nu mai aveam locul de dezumflat picioare pentru că ni-l luaseră niște nemți și iar mai așteptăm făcând câteva poze pe ici pe acolo și … și… este ora 22:00 și… și… NIMIC! Un mare fâs. S-a aprins un bec…. Azi cică nu este spectacolul… Aaaaaa.. am stat 1,5h degeaba și îmi e o foame de mor.
Comandăm micul prânz și mâncăm muy bien.. stai un pic ca să-mi ling degetele că murdăresc pe aici unde scriu… Cu un prânz așa delicios foamea trecuse repede.. UV-urile, în schimb, nu, așa că mai cerem un rând de de-ale gâtului și mai tragem un pic de timp admirând peisajul și făcând mișto de ăia de-i ardeau tălpile de la nisipul încins și țopăiau ca niște capre bete pe plajă. Facem chiar și planul pe următoarele zile ca să vizităm ce nu am apucat anul trecut când am fost. Oricum mai lejer cu vizitele că vrem mai mult plajă. Băi mi-a adus fata aia o bere într-o halbă cât putina de varză că după ce am terminat de băut m-a băgat instant la murat. Ziceai că aveam picioare de gumă și mai îmi afectase și caseta de direcție și când mai pui și că eram împins de la spate de cele 39 de grade de afară, toate astea pe cărbunii ăia încinși de pe plajă, poți doar să-ți închipui cam ce mișcări de flamenco am băgat alergând pe plajă și oprindu-mă direct în mare, moment în care șoriciul de pe mine a făcut Sfrrrrrr…
Mă duc să cumpăr o umbrelă mare mare să acopere cele 2 prosoape cât un teren de fotbal pe care le-a luat Diana și să ne ferim și de leșin. Învârtindu-mă pe străduțele din fostul cartier pescăresc Barceloneta, constat o altă față a Barcelonei, aia care nu îți este prezentată în ghiduri. E o zonă din aia de îți e frica sa mergi noaptea pe acolo. E într-adevăr suspectă, să spunem așa, dar are farmecul ei, de oraș portuar vechi, de oameni care își continuă tradiția și obiceiurile neinfluențați de zecile de mii de turiști care se perindă la doar 2 străzi de ei. Găsesc un magazinaș unde vindea o băbuță așa pe la vreo 80 de ani. Să vezi ce o să mă mai conversez cu ea de iar o să mă doară mâinile. Văd umbrele și îi arăt cu degetul bucuros că nu trebuie să fac semne obscene să descriu ce vreau. Mamă.. atât mi-a trebuit. Cred că băbuța asta a studiat marketingul deoarece mi-a vorbit 10 minute (pe ceas) despre toate caracteristicile și materialul și rezistența și performanțele acelei umbrele. Ziceai că îmi vinde cel puțin o mașină de spălat și nu o banală umbrelă: închis, deschis, pliat stânga-dreapta. Deoarece stăteam ca vițelul la poarta nouă, nu păream convins de investiție și mă cheamă să-mi bag capul acolo sub umbrelă să-mi arate angrenajele. Nu îți spun că asta a fost cea mai mare greșeală de am făcut-o pentru că băbuța asta luase câteva lecții, cred, cu ceva ani în urmă cu Doroftei și când a vrut ea să-mi arate uite señor, atââââât de mare se face umbrela mi-a ars un dos de palmă peste bot de am crezut că mi-a scos 2 dinți. Degeaba pardon señor, pardon că mie încă îmi dârdâiau fălcile de la upper-cut-ul ăla și simțeam de parcă mi-a făcut anestezie locală. Gata mamaie o cumpăr numai nu mai da! Mă întreabă dacă nu vreau și un prosop… nu mersi că dacă mi-l mai descrii și pe acesta clar plec cu o coastă ruptă.
Gata plaja pe ziua de azi așa că plecăm spre hotel să ne pregătim de ieșit pe strasse. În drumul nostru întâlnim tot felul de specimene ciudate ca de exemplu unul de ieșise cu porcul la plimbare sau o fetiță târa după ea un hamster fugărit de un afurisit de câine. Mare e grădina ta Doamne! Mă rog fiecare trebuie să iubească ceva în viață. Între timp am ajuns la hotel unde ne schimbăm în ținută de gală și decidem să alegem altă gură de metrou care părea aproape pe harta. Aproape pe naiba! Am mers de ne-au ieșit ochii și până la urmă îl întreb pe unul cam luat în freză unde e metrou pe aici.. Auzi mă? Metrou! U.. u..! Puf puf!.. și cică Vaya, vaya en línea recta .. mă nu-ți e rușine!? Deci tot înainte.. și unde ajung? Sant Andreu?! Păi dă-te încolo atunci că acolo nu vrem să ne mai întoarcem! Las` că ne descurcăm, mersi frumos! Și nu dăm să plecăm că ne trezim cu ăsta în spate: Boss, tiene usted un cigarrillo?! Nu fumez coane, îmi pare rău! Reușim până la urmă să găsim gură de metrou Santa Coloma, muuuult la naiba în praznic, după ce ne-a explicat o doamnă de ziceai că descrie circuitul de la Monza. Nu îți mai descriu stațiile ăstea de metrou de aici din cartierele noi ale Barcelonei, că zici că ai ajuns la CERN în Elveția și nu la un banal metrou. Trebuie să coborâm 4 etaje să luam metroul 5 stații, să urcăm 2 etaje, traversăm un peron, mai urcăm un etaj ca până la urmă să ajungem la 2 stații mai în colo de Sant Andreu. Mare afacere am făcut și ne-am învârtit precum cârtița prin sfeclă timp de o oră. Gata! Ne este foame, vrem cină romantică și apoi vrem chef! Și rugămințile ne-au fost ascultate când undeva pe lângă Piața Reial am găsit muzică în aer liber și imediat lângă un castel unde se servea cina pe terasă. Gata, aici mâncăm ceva tradițional!
Mâncarea a fost bună, am uitat cum se numește dar era ceva cu fidea și aripioare de pui (parcă fideua), nu chiar excepțională, dar atmosfera în schimb a fost foarte plăcută, mai ales când din piață supușii dansau pe un remix mai recent al lui Paul Anka, Diana. Cum între timp începuse fiesta, în adevăratul sens al cuvântului, coborâm și noi să-i salutăm și să ne zbenguim puțin înainte să ne întoarcem pe La Rambla să mai căscăm gura. Aici cred că au probleme cu dimensiunile pentru că, la o terasă unde ne așezasem, primim 2 pahare imense de sangria de să tot bei din ele până la ziuă. În timp ce admiram oamenii de pe carrer se oprește în fața ”prințesei mele” un bufon și începe să ne facă să râdem imitând oamenii de pe stradă. Cât timp a avut masca pe față era amuzant, după îți venea să o iei la fugă. Și uite așa se face ora 2… Hai că mâine e zi de vizitat … Offf.. de ce am luat noi hotelul ăla așa la naiba în praznic……
