Oct 232011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Hai salut! Băi ce ai mai putut să dormi. Păi de când te aştept! Da, cu tine vorbesc! Parcă totuşi eu băusem cazanul ăla de mojito aseară şi nu tu. Hai că trebuie să plecăm să explorăm Barcel… aaa scuză-mă Lisabona! Cam ce poți să faci o zi întreagă în Lisabona? Păi depinde de tine,de ce fel de călător ești. Noi de exemplu, eu mai ales, nu prea pierdem timpul cu chestii indoor așa că preferăm să vedem cât se poate de mult peisaje, natura, arhitecturi, clădiri în locuri în care pozele pe care le faci pot cu ușurință să candideze la vr-un concurs Lonley Planet sau National Geographic.

 

Wooowww… Ce se vede de la noi de la geam! Excepțional! Ia uite:
 

 
 
Hotelul ăsta este într-adevăr fantastic! Mamăăă și să nu mai vorbim de micul dejun. Doamne cât am mai putut să mâncăm (vorbesc la plural să se împartă la doi 🙂 ). Omletă, șuncă de trei feluri, brânză de cinci feluri, cârnăciori, gem, unt, lapte, cereale, fructe… și naiba mai știe câte bunătăți erau înșirate că să se bucure și vest europenii fițoși, ăia cu cornulețul și cafeluța, dar și est europenii fomiști, eu! 🙂 S-a dus naiba toata dieta mea de până acum cu mic dejunul ăstora.
 
După ce sunt rostogolit până la lift și apoi până la metrou plecăm să luăm autobuzele ălea faine descoperite deasupra unde caști gura și asculți la căști! Haa! Degeaba zâmbești îi zic la tonomatul de bilete de metrou, că acum știm că trebuie să încărcăm cartela de am luat-o aseară și nu-ți mai vârâm pe gât cardul bancar. Luam bilete din piața Marquês de Pombal dar nu ne urcăm acum că am citit noi că de dimineață e frumos să te plimbi cu tramvaiul 28 care străbate toată Barc… Offf de loc nu reușim să-i zicem Lisabona. Se vede că e orașul nostru preferat. Mister, mister, the map… strigă tanti de la bilete după noi. Las’ tanti că hotelul nostru e șmecher și ne-a dat și harta cu traseele voastre! Multam’ și te-am pupat!

 

 
Mișto mini-abonamentul ăsta la metrou, zilnic; cu 4 euro te plimbi cu metrou, autobuz, barcă, cât vrei tu și de câte ori vrei tu. Deci și cu tramvaiul 28 tot cu biletul ăsta mergi. Tramvaiul 28 e un tramvai normal, cum ai lua 23-ul în București, cu toate că seamănă mai mult cu 5-ul din Milano, asa micuț, doar de câțiva oameni și ce are specific este că datează din anul 1901 și are încă toate componentele inițiale. Lustrele din interior sunt exact cum are bunică-mea la țară, ce tare. E amuzant așa când îl vezi mai ales datorită faptului că are un ampatament foarte mic de zici că cele 4 roți sunt situate fix la mijloc și ai impresia că la o frâna ne basculăm cu toții în nas. Aici ghidul turistic de îl aveam, ne-a dat o recomandare excelentă.



 

 
Traseul tramvaiului ăstuia ar face să moară de invidie toți proprietarii de firme de turism cu autobuzul, iar modul în care merge nenea vatmanul l-ar face si pe Schumacher să tremure de frică. Băi nu îți exagerez, când vedeai în fața ta doar ziduri și ăsta gonea de parcă i se răcea ciorba acasă, când vedeai mașini în față pe linie și venea Schumi al meu să-i facă la șicană zău că îți venea să te duci și să-i spui: Vettel sau Schumi cum te-o chema, îmi dai mă și mie un autograf? Dar când am văzut că pe băbuța de pe scaunul de vis a vis nu o deranja absolut nimic, ci doar poate turiștii ăștia de umpluseră mașina ei spre casă, am zis că nu are rost să ne agităm degeaba. Oricum pe jos nu mergeam că aici ai de urcat tati nu glumă, iți trebuie condiție fizică dacă te încumeți pe jos.

 

 

 
 
 
 
 
 
Cu tramvaiul 28 vezi într-adevăr Lisabona, cu bune și rele, cu terase cochete sau cu cartiere mizere, cu oameni la promenadă, dar și cu băbuțe ieșite la o bârfa la colțul casei. Băi și câte băbuțe erau, la fiecare stație mai urca câte una… Unde s-or duce duminica la 12 nu știu.. Aaa.. ce era să ard una în zidul casei cu aparatul foto. La fix m-am ferit! Aaa.. băi ai înnebunit, las-o mai încet că era să-i strâmb tabla la dubița ăluia. Doamne ce aproape trece! După cursa asta nu mai ne trebuie roller coaster. Ia să vezi și tu “circuitul”! 🙂
 
 
 
Ha…am aflat unde se duceau babele! Coborâm la Biserica Estrela însoțiți de alaiul de babe și după un scurt moment în care am ascultat slujba am plecat spre parcul de vis a vis care este unul dintre cele mai frumoase din Barc..off Lisabona! Mai facem câteva poze și admirăm multitudinea de palmieri care pe mine mă înnebunesc pur și simplu, mai bârfim babele chiulangioce, că ajunseseră la biserică la sfârșitul slujbei și după încă 2 poze plecăm să luam autobuzul ăla şmecher de vizitat că am văzut noi că e o stație aici imediat. Ia uite ce repede a venit! Băi suntem norocoși nu glumă! Cum adică biletele ăstea sunt de la altă firmă? Și unde e stația? Nu știi… Off.. Biletele noastre erau de la Lisabona site seeing și ăștia erau City site seeing. Ete flori! Acum trebuie să ne întoarcem să luam harta aia pe care eu am refuzat-o foarte politicos pentru că nu știm unde să ne urcăm în autobuze. Hai nu face bot că merge repede treaba asta!

 

 
 
 
  
 
 
 
 
Ca să decidem exact ce merită să vizitam e mai bine sa le vedem întâi pe toate și cel mai bun mod este să iei autobuzele de care îți spuneam, așa că 4 ore le “pierdem” dând o tură pe linia albastră (ale firmei ăsteia că la cealaltă era linia roșie). Dintre multitudinea de chestii faine pe care le-am văzut, cel mai mult și mai mult ne-a impresionat turnul Vasco da Gama si telecabinele de treceau peste râu, precum și Oceanograful care din descrierea ghidului adăpostește pești și vietăți din 5 oceane ale planetei. Pe aici sigur o sa venim.

 

 

 
 
 
După ce terminăm cu linia albastră trecem pe cea roșie (albastră la cealaltă firmă – ha, te-ai amețit nu? Și noi!) dar sincer cel mai cel mai frumos loc de pe linia asta a fost zona Belém unde de altfel am și coborât pentru că eram leșinați de foame și am luat un mic snack chiar pe marginea râului Tejo (sau Tagus pe engleză). Bine acum nu zic dar a mai fost ceva interesant în drumul nostru. La un moment dat mergeam pe niște străduțe foarte înguste mă și erau unul care comentase tot drumul. Nu îi tăcea de loc gura, un englez, ba că merge ăla tare și nu apucă să vadă, ba că ghidul audio nu pronunță bine ba câte și mai câte că m-am întors la el o dată dar nu s-a sinchisit să tacă din gură. Oricum se pare că a deranjat multă lume pentru că după cum spuneam, în timp ce mergeam pe o străduță îngustă aud un trosc, apoi îi văd pe ăia din față cum se apleacă, văd și mănunchiul de crengi cum venea vertiginos spre noi și abia apuc să o aplec pe Diana și mai aud un trosc urmat de un geamăt în spate iar când l-am văzut pe ăla că se ține de bornău sincer nu mai puteam să mă abțin și să nu râd în gura mare.  Nu erau cine știe ce crengi, au fost doar așa suficiente să o mângâie pe Diana pe spate și să-i înfunde lu’ ăla gura definitiv. Tot autobuzul i-a mulțumit lu’ Cel de Sus pentru minune!

 

 
E foarte frumos aici lângă turn iar micul snack este chiar delicios. Închipuie-ți că eram într-un restaurant numai și numai din sticlă chiar pe malul râului, cu vedere spre estuar într-o parte și spre turnul Belém în partea cealaltă. Ne-am plimbat un pic pe așa zisa faleză și am vrut chiar să vizităm turnul dar din păcate se închisese. Oricum zona este într-adevăr deosebită iar locul în care obișnuia să se odihnească conu’ Vasco da Gama înainte să plece în expediții, mănăstirea Jeronimos, trebuie neapărat vizitată.

 

 
 
 
 
 
 
Am mai fi stat să admirăm mult mai multe, sau chiar să căscăm gura aiurea la un concert, cred, care urma să se pună în scenă doar că din senin cerul s-a întunecat așa de rău de credeai că e eclipsă totală de soare. Băi venea un ciclon dinspre ocean şi de ne prindea castraveţi muraţi ne făcea. Facem în super fugă 2-3 poze cu Podul 25 Septembrie care semăna izbitor cu Golden Gate-ul din San Francisco. Acum sincer şi Lisabona este un fel de San Francisco în miniatură. Diana, care ascultase la căşti şi nu la văicărelile lu’ ăla din spate, îmi spune că arata identic cu cel din oraşul ceţei pentru că a fost proiectat de același arhitect. Deştept băiatu’ a făcut un proiect şi la vândut în două locuri. Hai să plecăm că o să ne congelăm. Temperatura ajunsese de la 26 de grade la 16 în doar 10 minute aşa că ne retragem rapid la bârlog ca să fim fresh mâine.

 

Boa noite ! Vê-lo amanhã! ( adică somn uşor, ne vedem mâine)
 
… a doua zi
 
Bom dia! Daaa.. chiar că Bom..be Dia..na.. Băi ce tună! Dianaaaaa! Vino să-ţi saluţi prietena ta ploaia… şi poate o trimiţi totuşi să ia micul dejun în altă parte. Mamă ce urât e afară, de să nu scoţi nici un câine din casă. Ce facem pe vremea asta? Off… NU! Nu ne descurajăm aşa uşor! Mergem să vizităm locuri pe unde poate nu plouă sau sunt acoperite! Zis şi făcut. După o alimentare rapidă cu un mic dejun copios plecăm cu destinaţia Sintra. Noroc că citisem în ghid că aici sunt multe chestii frumoase de vizitat şi că este una dintre cele mai frumoase zone ale Portugaliei. Ce bine că pe aici nu plouă. E doar înnorat. Băăăăi… ce-i aici?!?!? 700 de autocare şi tot atâtea maşini. Mamă ce debandadă… şi toată lumea cu ghidul nostru în mână!! Aaaa… Studioşilor! Tocmai azi v-a apucat cititul şi aţi văzut unde să veniţi! Ia hau ab băi! (adică valea!) că erau toţi numai nemţălăi!
 
 
 
Ne retragem rapid în Palácio Nacional de Sintra şi bine am făcut că afară erau 18 grade şi eu eram în pantaloni scurţi. Mi se congelaseră toate cele. Mă scutur de stropi şi păşesc sfios să văd ce a construit aici Dom João ăsta. Uite vezi, zice Diana, e construit în stil Gotic şi Manuelin! Aaa(…) ?!?.. Auzi, tu ştii mutra aia tâmpă a lu’ veveriţa aia cretină din Ice Age, când face o tâmpenie şi sparge câte-un aisberg… Hai, sigur o ştii! Ei bine.. mutra aia am avut-o şi eu după afirmaţia lu’ Diana! Dar am dat din cap aprobator! Adică a vrut să spună că e un stil gotic cu multă decoraţie interioară.. dar aşa vorbeşte ea din DEX tot timpul! Băi, am văzut palatul dar să ştii că nu ni s-a părut un mare fâs. Şi e şi patrimoniu Unesco. Probabil pentru istoria pe care o are în spate dar îţi spun sincer şi o să vezi şi tu când o să-l vizitezi că nu este wow.. mamă! Peleşul nostru este de 10 ori mai frumos şi încă nu este în patrimoniu Unesco. (sau cel puţin în martie 2011, când m-am interesat eu, nu era).  
 
 
Am ieşit din nou la benga aia de afară şi ne-am mai plimbat un pic prin oraş. Ca să ne încălzim am tras şi un mic păhărel de băutură specifică de aici, Ginjinha. Băi ce bună e. E aşa de gagici.. dar mie îmi place! 🙂 Este servită în păhărele din ciocolată, micuţe, de vreo 10 ml şi zicea nenea ăla de acolo să bem jumătate de pahar şi apoi să mâncăm paharul cu ce a mai rămas. Prima oară nu mi-a reuşit şi am băut tot.. dar apoi, ţinând cont că eu conduceam, am respectat instrucţiunile.

 

 
 

Gata că mi-au îngheţat şi şireturile de la adidaşi! Hai să plecăm! Ne urcăm rapid în maşină, unde pe 23 August eu am dat drumul la căldură, aşa ca să ne aducem aminte de vremurile lu’ nea Nicu. Pornim spre un tărâm de basm şi anume Palácio Nacional da Pena. Ei ăsta da palat! Aici chiar că zici că au filmat Alice în ţara minunilor. Este excepţional şi când te gândeşti că toate chestiile acestea de aici au fost construite pe la 1.500. Acesta este într-adevăr un palat care merită vizitat. Poate dacă prinzi o zi cu soare dai o fugă pentru că soarele îl face să fie de 10 ori mai frumos decât  atunci când e înnorat. Ştim asta pentru că am văzut poze peste tot cu el. În plus, pe lângă palatul în sine, care reprezintă atracţia principală, trebuie neaparat să te plimbi câteva ore şi prin parcul din împrejurimile castelului pe care regele Ferdinand al II-lea s-a chinuit destul de mult să-l facă să-ţi placă mult de tot şi  ţi-a adus copaci şi din America de Nord şi din Mongolia şi Japonia, ba chiar şi din Australia! Oricum sigur o să te plimbi vre-o câteva ore dacă o sa iei harta aia de la info turism pentru că nu se înţelege absolut nimic!!! Unde suntem. E foarte frumos desenată dar în parc nu am niciun indicator! Aşa că trebuie să orbecăim pe ghicitelea. Fi atentă.. cred că acesta seamănă cu podul suspendat desenat aici?! Sau nu?! Ia întoarce-o invers! Aaaa!! Ioaniiii.. se aude din pădure.. undi ieşti bre?!? Măricicooo!!! Îs aici fă, ici unde-s gâştele iştea!
 
Hai să fie… şi aici aţi ajuns mă? Se pare că mai erau şi alţii care nu ştiau să citească harta, şi ca de obicei trebuie să ne dăm în spectacol.. să ştie toată „Portogalia” că „e” şi noi aici! Ce-ar fi fost să încep şi eu: Dianooooo!!! Fatăăă!! Unde suntem?!?! Offff….
 

Gâştele” lângă care se afla con-ţăranul nostru erau de fapt lebede! Băi şi era o lebădă neagră superbă! E prima dată când văd aşa ceva! Bine că acela nu a înţeles nimic şi s-a cărat repede! Am admirat aşa frumuseţea asta de lebădă şi peştii imenşi portocalii timp de vreo 20 de minute. Nu ne mai săturam. Aici se află un fel de izlazuri, 3 mai exact, situate în trepte şi comunică între ele în stil cascadă şi fiecare oază de apă are specificul ei. Ne-a plăcut foarte mult şi lacul destinat răţuştelor, cu căsuţa special construită fix în mijloc. Sincer este superb, trebuie să mergi! Şi dacă te duci dă o fugă te rog şi la Montserat (acesta de aici nu ăla de lângă Barcelona) că noi nu am mai putut de frig. Mi-au rămas chiar şi biletele! Dă un tzârr înainte să ţi le dau! 🙂 Acum te las să vezi cu ochii tăi frumuseţea şi liniştea parcului din jurul palatului Pena.

 

 
 
 
Plecăm spre cel mai vestic punct al Europei. Aici este locul în care noi am ajuns cel mai aproape de America şi unde am văzut pentru prima dată Oceanul Atlantic.. Bine, am văzut e un cuvânt mare că era o ceaţă de nu vedeai nici măcar unde se termină ţărmul. Bine ai venit la Cabo da Roca! Hai băi norule, te rog eu frumos du-te şi nu te mai întoarce să facem şi noi 2-3 poze. Nu ne-am înteles cu el, am făcut câteva dar nu am reuşit să surprindem toată splendoarea locului. Nu-i nimic. Mai avem 2 zile de stat aici aşa că mai revenim, chiar dacă trebuie să venim în fiecare zi, noi tot facem poze frumoase aici!

 

 
 
 

 

 
 
 
 
 

Plecăm pleoștiți spre  Cascais dar ne revenim destul de repede când descoperim frumuseţea oraşului de la malul Atlanticului. Oraşul de aici este unul din cele mai apropiate de Lisabona unde se poate face şi plajă, dar îţi închipui că azi nu era nici naiba la plajă. Ce să păpăm Diana? Să aleg eu? .. Hmm.. asta era zisă la mişto că nu înţelegeam nimic din meniul ăla în portugheză… dar până la urmă, cum orbu a nimerit Brăila, şi noi am ales nişte bunătăţi de te lingeai pe degete. Bine hai îţi spun cum a fost.. Noi ne tot ciondăneam acolo că nu se înţelegea nimic iar chelnerul zice: Nu mai bine vorbim pe româneşte ca să ne înţelegem? : ) Bine coane că ai stat să râzi de noi.. hai bagă mare ceva cu multă multă carne pentru mine şi pentru Diana cu muult muult peşte! Şi aşa a făcut!
 
 
Auzi tu.. tot vorbesc ăştia de global warming? Unde măi băieţi că mie mi s-a congelat capul nu alta. După masă am pornit direct spre cameră să facem un duş fierbinte ca să nu răcim naiba! Nu mai aveam chef de nimic şi mă durea capul îngrozitor! Sperăm ca mâine să fie o vreme deosebită şi să putem să ne bucurăm din plin de minunăţiile Portugaliei.

 

Adeus!

 
.



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Oct 112011
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Bon dias! Ne trezim deja cu gândul sã ne ușchim repede de aici că mai târziu se trezesc enoriașii și e vai de noi cã iar blochează tot orașul. În caz că ai uitat, suntem în Madrid exact in perioada Zilelor mondiale ale Tineretului (JMJ în spaniolã) și pe lânga noi și Papa, mai sunt aici încă aproape 2 milioane de oameni. Așa că părăsim de data asta nu cu greu ci în trombă Madridul și în 5 minute eram pe autostradă ca să mai cucerim un oraș din cadrul turului nostru în jurul peninsulei Iberice. După o scurtă oprire la un peco, unde Diana a băut a doua cea mai proastă cafea din concediul ăsta (cea mai proastă în absolut rămâne cea din Arles), plecăm spre destinația noastră de astăzi Lisabona cu o mică vizită în Evora. Am decis să ne oprim în Evora după ce am citit foarte multe cuvinte frumoase despre acest oraș patrimoniu UNESCO și după ce am aflat și că este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și în plus mai avea o caracteristică pe care însă am ținut-o surpriză pentru Diana. O să aflii și tu și ea puțin mai târziu despre ce este vorba. Acum hai să ne bucurăm împreună de cei 500 de kilometri care ne despart de capitala de odinioară a Portugaliei, Evora.




Conducând pe aici începem deja să ne antrenăm pentru peisajele de care sperăm să ne bucurăm anul viitor pe coasta de vest a Statelor Unite, totul este arid, înconjurat de vegetație specifică dar totuși parcă fiecare pomișor sau tufiș pare așezat de un specialist peisagistic iar din loc în loc peisajul este animat de câte un iepure de câmp ieșit la zbenguială sau în căutarea hranei. Mai vorbim una alta, mai facem și câteva planuri pentru viitoarele etape, pentru că Diana a furat acum din defectul meu profesional și am devenit amandoi niște organizatori, dar totuși numai până la un punct pentru că altfel ar dispărea tot farmecul și toată emoția noilor descoperiri. (nu, nu e reclama la ouă Kinder aici 🙂 ) 

 

 

 
 
 
 

 

 

 

 
 





Măi să știi că autostrăzile în Spania sunt excepționale și noi chiar am avut o experiență foarte plăcută atât în ceea ce privește calitatea drumului, peisajul oferit, disciplina șoferilor dar nu în ultimul rand al costurilor si a lipsei totale de ambuteiaje sau “bușoane” cum am învățat noi pe franceză. Din punct de vedere costuri autostrăzile de aici sunt de 3 ori mai ieftine decât cele din Italia sau Franța unde media ajunge cam la 7-10 Eur suta de kilometri. Ia uite că cu una cu alta intrăm în Portugalia, nu înainte de a ne saluta, prin claxoane ca la Românica, cu un tir de Gorj. Băi ce mică e lumea și cum mi-am găsit eu con-județenii tocmai la marginea Europei.

 

 


Și iată-ne ajunși în frumoasa Portugalie, unde spre deosebire de ce citeam pe net sau în diverse ghiduri, că autostrăzile sunt moca, constatăm că nu e chiar așa că de, e criză. Oricum prețurile sunt decente iar peisajele mult mai spectaculoase decât cele din Spania. O dată trecută granița mai facem cam o oră și ajungem în vechea cetate domnească Evora unde Diana și cu tine descoperiți surpriza. Acest oraș, în trecut era o cetate care o venera pe zeița Diana, zeița vânătorii și probabil că de atât de mult vânat au avut parte locuitorii de aici că i-au făcut prințesei mele, acum vreo 4.000 de ani, un foarte frumos și impunător templu.

 
 

Cu foarte mare plăcere constatăm că am mai câștigat o oră pentru că Portugalia e cu o oră în urmă față de Spania, dar chiar dacă acum este doar 14:30, ne este o foame de lup. Parcăm rapid și în timp ce bătem străduțele înguste în căutarea unui restaurant drăguț auzim de undeva de la etaj niște voci cam așa: ” păi ghini bre Ioani când io ț-am zâs să țâi dă scândura șeia, ‘tui Paștele ei de scândură..“. Și eu care le spun prietenilor că peste tot pe unde am fost în lume am auzit vorbindu-se românește (sau, mă rog 🙂 )  nu mă cred. Ne oprim până la urmă în piața Giraldo, chiar în centru, unde mâncăm ca niște altețe regale. Vai de mine, eu nu mă mai pot ridica de la masă, ce suculent era porcul ăla și cum îl gătiseră ei așa cu mujdei de parcă te văd și pe tine cum îți curg balele la gură când te uiti la poza asta. Hai, i-a și tu un șervețel ca și mine, ne ștergem amăndoi și mergem să vedem templul ăla de care ți-am povestit mai înainte.




 

 

 

Este într-adevăr spectaculos să vezi o construcție care s-a păstrat aproape intactă de peste 4.000 de ani iar Diana este în culmea fericirii că s-a întors “acasă“. Eu sunt sigur că dacă am fi consultat catalogul de oferte al zeiței, la magia aia cu vânezi mult și repede era și o clauză cum că în funcție de stare îți mai bagă și o ploaie din când în când. O să înțelegi tu mai în colo ce zic eu aici.

 

 
După ce admirăm templul și peisajul oferit de aici de sus asupra întregii văi, ne atrage atenția un minibăruleț cu fotolii așa gen bean-bag (chestii din ălea moi umplute cu biluțe în interior) și mergem să aruncăm o privire și pe aici și să vizităm și un mini-muzeu ce se afla în incinta acestei curți. 




Aveam toate informațiile la îndemână pentru că în piața în care mâncasem se afla un centru de informare turistică ce îți dădea hărți și pliante moca și chiar iți povestea cam ce ai putea să faci în funcție de timpul pe care îl aveai la dispoziție. Așa am aflat de exemplu că acest oraș în formă de cetate medievală are rădăcini bine înfipte în istorie, cu așezări ce datează chiar din neolitic. La nici 5 km distanță se află Almendres Cromlech care este mult mai vechi decât Stonehenge. Ne-a mai impresionat foarte mult aici, plimbându-ne pe străduțe, apeductul care datează din vremea romanilor și care, chiar dacă nu e folosit ca să poată fii conservat, ar putea fii chiar și acum funcțional. 

 

 
 

Interiorul orașului aduce un pic cu Aigues Mortes, orășelul de pe malul râului Rhon și dacă acolo te sfătuiam să-ți petreci un weekend, aici cred că un 3-4 zile ar fi suficiente pentru o relaxare “regală” și pentru o bună explorare a împrejurimilor. Înainte să plecăm spre Lisabona, dăm o roată și în afara cetății înconjurată de o mare de verdeață și palmieri și mai facem câteva poze artistice. Trebuie să vezi cum spațiul de sub coloanele de suținere a fost folosit la maxim de locuitori, ba pentru o poartă de access, ba ca și zid, ba pentru o mansardă sau chiar pentru a construi un restaurant, totul bineînțeles fără să afecteze arhitectura originală pe care strămoșii lui Traian o realizaseră.

 

 

 

 

 

 
 
 
  
 
 

 

 
 

 

 
 

  

 

Îți aduci aminte de “catalogul cu oferte” al prințesei Diana? Ei bine, în pachetul nostru cu locuri frumoase de vizitat, cu mâncare excepțională, oameni drăguți și multă liniște, era inclus și un ciclon, care a venit așa pe nepusă masă și a ridicat tot nisipul din peisajul ăsta arid de nu mai vedeai la 3 m în față. Cred că venea dinspre oceanul Atlantic și se grăbea să-i deja bună seara Dianei, dar după ce s-au conversat ei puțin a plecat să-i blagosloveasca și pe alții așa că am putut să ne bucurăm de intrarea spectaculoasă în capitala Portugaliei.

 

 
 
Dacă intri în Lisabona dinspre sud, traversând podul Vasco da Gama, rămâi efectiv mut de peisajul oferit și de faptul că vreme de mulți kilometri tu mergi pe podul ăsta, care printre altele este și cel mai mare din Europa, traversând estuarul râului Tagus urcând și coborând de câteva ori, ca să poată să treacă vapoarele pe sub tine. Consideră că în tot acest timp în stânga și în dreapta ta se vede o întindere imensă de apa, atât de mare încât ai impresia că podul a fost construit direct peste oceanul Atlantic. Oricum nu pot să-ți descriu concret interesanta arhitectura a acestui pod, chiar dacă tot drumul am filmat și am căscat gura în stânga și în dreapta, dar ți-am căutat o imagine ca să înțelegi mai bine. (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ponte_Vasco_da_Gama.jpg). Cum noi am ajuns atunci când apunea soarele și ținând cont de vijelia de ți-am descris-o mai devreme, aveai impresia ca tot oceanul este în flăcări.




Odată ajunși la hotel ne bucurăm că pe ăsta chiar l-am nimerit, da’ bine de tot nu altceva. Situat aproape în centrul Lisabonei, chiar pe gura de metrou, într-o imensă piață plina de verdeață, hotelul AS Lisboa ne face o surpriză foarte plăcută când ne oferă o cameră la etajul 9 cu o priveliște superbă. Considerând că deja plătisem parcarea și văzând că prețurile la camere acum sunt de 3 ori mai mult decât ceea ce luasem noi mai mulțumim o dată booking.com pentru newsletterul cu reducerile.





Ia să vedem noi care-i șpârla pe aici prin oraș și să căutam daca există vr-un fel de plajă. Căscăm gura vreo 5 minute la “tolomacul” de bilete și ne scărpinăm în cap ca maimuța rumegând banane ca să pricepem că trebuie să ne luam o cartela pe care apoi o încărcăm cu credit în funcție de unde vrem să mergem și ținem bine de cartelă că altfel data viitoare trebuie să o plătești iar… Ecologică manevra! După ce coborâm la Cais do Sodré realizăm că aici nu e nicio plajă și ne amintim că pentru tolăneală la soare trebuie să mergem în orășelele de lânga. Așa că plecăm agale, fără o țintă anume, să explorăm orașul.

 

 
 


Deja ne lecuisem de ghidurile de îți indicau diverse restaurante și baruri în funcție de cine dă banu’ așa că acum mergem la intuiție. Ajungem în piața Martin Moniz și refuzăm politicos “generoasele oferte” de hașis și marijuana sau haș si mari după cum le “alintau” băieții și ne oprim la un băruleț super tare unde ne delectăm cu muzică bună și un păhăroi de 1 litru (daa! un litru!) de mojito. Ne-am distrat foarte frumos și am plătit super puțin ca mai peste tot în Portugalia. Ca să-ți faci o idee, găleata aia de mojito a fost 6 Eur iar ospățul din Evora, in doi a fost cam 25.

Până la urmă drumul și “răcoritoarele” și-au spus cuvântul și pe la un 22:30, după noua oră, am părăsit petrecerea și imediat ce am intrat în cameră Diana a adormit buștean de parcă am tras-o din priză. Întru-cât nu se anunță vreme de plajă mâine, eu rămân cu tine să facem traseul ca să profităm de frumusețile Lisabonei feriți de arșița soarelui. Hai mă… și tu ai adormit?!

    



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.