(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Bon dias! Ne trezim deja cu gândul sã ne ușchim repede de aici că mai târziu se trezesc enoriașii și e vai de noi cã iar blochează tot orașul. În caz că ai uitat, suntem în Madrid exact in perioada Zilelor mondiale ale Tineretului (JMJ în spaniolã) și pe lânga noi și Papa, mai sunt aici încă aproape 2 milioane de oameni. Așa că părăsim de data asta nu cu greu ci în trombă Madridul și în 5 minute eram pe autostradă ca să mai cucerim un oraș din cadrul turului nostru în jurul peninsulei Iberice. După o scurtă oprire la un peco, unde Diana a băut a doua cea mai proastă cafea din concediul ăsta (cea mai proastă în absolut rămâne cea din Arles), plecăm spre destinația noastră de astăzi Lisabona cu o mică vizită în Evora. Am decis să ne oprim în Evora după ce am citit foarte multe cuvinte frumoase despre acest oraș patrimoniu UNESCO și după ce am aflat și că este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și în plus mai avea o caracteristică pe care însă am ținut-o surpriză pentru Diana. O să aflii și tu și ea puțin mai târziu despre ce este vorba. Acum hai să ne bucurăm împreună de cei 500 de kilometri care ne despart de capitala de odinioară a Portugaliei, Evora.
Conducând pe aici începem deja să ne antrenăm pentru peisajele de care sperăm să ne bucurăm anul viitor pe coasta de vest a Statelor Unite, totul este arid, înconjurat de vegetație specifică dar totuși parcă fiecare pomișor sau tufiș pare așezat de un specialist peisagistic iar din loc în loc peisajul este animat de câte un iepure de câmp ieșit la zbenguială sau în căutarea hranei. Mai vorbim una alta, mai facem și câteva planuri pentru viitoarele etape, pentru că Diana a furat acum din defectul meu profesional și am devenit amandoi niște organizatori, dar totuși numai până la un punct pentru că altfel ar dispărea tot farmecul și toată emoția noilor descoperiri. (nu, nu e reclama la ouă Kinder aici 🙂 )
Măi să știi că autostrăzile în Spania sunt excepționale și noi chiar am avut o experiență foarte plăcută atât în ceea ce privește calitatea drumului, peisajul oferit, disciplina șoferilor dar nu în ultimul rand al costurilor si a lipsei totale de ambuteiaje sau “bușoane” cum am învățat noi pe franceză. Din punct de vedere costuri autostrăzile de aici sunt de 3 ori mai ieftine decât cele din Italia sau Franța unde media ajunge cam la 7-10 Eur suta de kilometri. Ia uite că cu una cu alta intrăm în Portugalia, nu înainte de a ne saluta, prin claxoane ca la Românica, cu un tir de Gorj. Băi ce mică e lumea și cum mi-am găsit eu con-județenii tocmai la marginea Europei.
Și iată-ne ajunși în frumoasa Portugalie, unde spre deosebire de ce citeam pe net sau în diverse ghiduri, că autostrăzile sunt moca, constatăm că nu e chiar așa că de, e criză. Oricum prețurile sunt decente iar peisajele mult mai spectaculoase decât cele din Spania. O dată trecută granița mai facem cam o oră și ajungem în vechea cetate domnească Evora unde Diana și cu tine descoperiți surpriza. Acest oraș, în trecut era o cetate care o venera pe zeița Diana, zeița vânătorii și probabil că de atât de mult vânat au avut parte locuitorii de aici că i-au făcut prințesei mele, acum vreo 4.000 de ani, un foarte frumos și impunător templu.
Cu foarte mare plăcere constatăm că am mai câștigat o oră pentru că Portugalia e cu o oră în urmă față de Spania, dar chiar dacă acum este doar 14:30, ne este o foame de lup. Parcăm rapid și în timp ce bătem străduțele înguste în căutarea unui restaurant drăguț auzim de undeva de la etaj niște voci cam așa: ” păi ghini bre Ioani când io ț-am zâs să țâi dă scândura șeia, ‘tui Paștele ei de scândură..“. Și eu care le spun prietenilor că peste tot pe unde am fost în lume am auzit vorbindu-se românește (sau, mă rog 🙂 ) nu mă cred. Ne oprim până la urmă în piața Giraldo, chiar în centru, unde mâncăm ca niște altețe regale. Vai de mine, eu nu mă mai pot ridica de la masă, ce suculent era porcul ăla și cum îl gătiseră ei așa cu mujdei de parcă te văd și pe tine cum îți curg balele la gură când te uiti la poza asta. Hai, i-a și tu un șervețel ca și mine, ne ștergem amăndoi și mergem să vedem templul ăla de care ți-am povestit mai înainte.
Este într-adevăr spectaculos să vezi o construcție care s-a păstrat aproape intactă de peste 4.000 de ani iar Diana este în culmea fericirii că s-a întors “acasă“. Eu sunt sigur că dacă am fi consultat catalogul de oferte al zeiței, la magia aia cu vânezi mult și repede era și o clauză cum că în funcție de stare îți mai bagă și o ploaie din când în când. O să înțelegi tu mai în colo ce zic eu aici.
Aveam toate informațiile la îndemână pentru că în piața în care mâncasem se afla un centru de informare turistică ce îți dădea hărți și pliante moca și chiar iți povestea cam ce ai putea să faci în funcție de timpul pe care îl aveai la dispoziție. Așa am aflat de exemplu că acest oraș în formă de cetate medievală are rădăcini bine înfipte în istorie, cu așezări ce datează chiar din neolitic. La nici 5 km distanță se află Almendres Cromlech care este mult mai vechi decât Stonehenge. Ne-a mai impresionat foarte mult aici, plimbându-ne pe străduțe, apeductul care datează din vremea romanilor și care, chiar dacă nu e folosit ca să poată fii conservat, ar putea fii chiar și acum funcțional.
Interiorul orașului aduce un pic cu Aigues Mortes, orășelul de pe malul râului Rhon și dacă acolo te sfătuiam să-ți petreci un weekend, aici cred că un 3-4 zile ar fi suficiente pentru o relaxare “regală” și pentru o bună explorare a împrejurimilor. Înainte să plecăm spre Lisabona, dăm o roată și în afara cetății înconjurată de o mare de verdeață și palmieri și mai facem câteva poze artistice. Trebuie să vezi cum spațiul de sub coloanele de suținere a fost folosit la maxim de locuitori, ba pentru o poartă de access, ba ca și zid, ba pentru o mansardă sau chiar pentru a construi un restaurant, totul bineînțeles fără să afecteze arhitectura originală pe care strămoșii lui Traian o realizaseră.
Îți aduci aminte de “catalogul cu oferte” al prințesei Diana? Ei bine, în pachetul nostru cu locuri frumoase de vizitat, cu mâncare excepțională, oameni drăguți și multă liniște, era inclus și un ciclon, care a venit așa pe nepusă masă și a ridicat tot nisipul din peisajul ăsta arid de nu mai vedeai la 3 m în față. Cred că venea dinspre oceanul Atlantic și se grăbea să-i deja bună seara Dianei, dar după ce s-au conversat ei puțin a plecat să-i blagosloveasca și pe alții așa că am putut să ne bucurăm de intrarea spectaculoasă în capitala Portugaliei.
Dacă intri în Lisabona dinspre sud, traversând podul Vasco da Gama, rămâi efectiv mut de peisajul oferit și de faptul că vreme de mulți kilometri tu mergi pe podul ăsta, care printre altele este și cel mai mare din Europa, traversând estuarul râului Tagus urcând și coborând de câteva ori, ca să poată să treacă vapoarele pe sub tine. Consideră că în tot acest timp în stânga și în dreapta ta se vede o întindere imensă de apa, atât de mare încât ai impresia că podul a fost construit direct peste oceanul Atlantic. Oricum nu pot să-ți descriu concret interesanta arhitectura a acestui pod, chiar dacă tot drumul am filmat și am căscat gura în stânga și în dreapta, dar ți-am căutat o imagine ca să înțelegi mai bine. (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ponte_Vasco_da_Gama.jpg). Cum noi am ajuns atunci când apunea soarele și ținând cont de vijelia de ți-am descris-o mai devreme, aveai impresia ca tot oceanul este în flăcări.
Ia să vedem noi care-i șpârla pe aici prin oraș și să căutam daca există vr-un fel de plajă. Căscăm gura vreo 5 minute la “tolomacul” de bilete și ne scărpinăm în cap ca maimuța rumegând banane ca să pricepem că trebuie să ne luam o cartela pe care apoi o încărcăm cu credit în funcție de unde vrem să mergem și ținem bine de cartelă că altfel data viitoare trebuie să o plătești iar… Ecologică manevra! După ce coborâm la Cais do Sodré realizăm că aici nu e nicio plajă și ne amintim că pentru tolăneală la soare trebuie să mergem în orășelele de lânga. Așa că plecăm agale, fără o țintă anume, să explorăm orașul.
Deja ne lecuisem de ghidurile de îți indicau diverse restaurante și baruri în funcție de cine dă banu’ așa că acum mergem la intuiție. Ajungem în piața Martin Moniz și refuzăm politicos “generoasele oferte” de hașis și marijuana sau haș si mari după cum le “alintau” băieții și ne oprim la un băruleț super tare unde ne delectăm cu muzică bună și un păhăroi de 1 litru (daa! un litru!) de mojito. Ne-am distrat foarte frumos și am plătit super puțin ca mai peste tot în Portugalia. Ca să-ți faci o idee, găleata aia de mojito a fost 6 Eur iar ospățul din Evora, in doi a fost cam 25.
Până la urmă drumul și “răcoritoarele” și-au spus cuvântul și pe la un 22:30, după noua oră, am părăsit petrecerea și imediat ce am intrat în cameră Diana a adormit buștean de parcă am tras-o din priză. Întru-cât nu se anunță vreme de plajă mâine, eu rămân cu tine să facem traseul ca să profităm de frumusețile Lisabonei feriți de arșița soarelui. Hai mă… și tu ai adormit?!
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Eu nu am adormit, dar ma mir ca ai mancat asa putin in excursia asta! Doar porcul ala cu mujdei (la care chiar am poftit – la mujdei ma refer) si litrul de Mojito 🙂 Mai tu cred ca ne pacalesti ca sa credem ca esti la dieta! Unde ''ne duci'' data viitoare? Ali
Era si culmea sa dormi SI ACASA!! :))) Data viitoare vizitam Lisabona in 2 capitole. Este un oras super frumos.