Noi înțelegeam și sincer nea căpitanul chiar ne spunea lucruri interesante. Pe lângă piatra în forma de urs care se distingea în depărtare în timp ce noi ocoleam insula Sfântul Ștefan, aflăm și noi cum s-au făcut sute de investiții cu ocazia summit-ului G8 că probabil că se așteptau ca apoi să vină turiștii grămadă. Da’ de unde…. bani aruncați aiurea și acum stau zeci de clădiri și hoteluri de 4-5 stele așa în paragina. Păcat pentru ca zona este într-adevăr frumoasă.
Culoarea deosebita a nisipului apare în mai multe circumstanțe și este mult influențată de poziția soarelui, de nori, de vreme de mai multe chestii așa ca astăzi, chiar daca am zoomul dat la maxim, reușesc să surprind doar pe undeva pe la colțuri această culoare roșiatică. Când făceam eu pozele ălea, îl văd pe nenea paznicul și mă gândesc așa în sinea mea că el e singurul locuitor al insulei și ce meserie de baștan putea să aibă. Să stai într-o coliba singur pe o insula și să o arziașa toată ziua. Foarte tare! Mai citisem undeva de jobul de administrator de insulă. Uite ăsta job nu 10 ore pe scaun la un birou.
În plus, astăzi mai am o surpriză pentru tine considerând că în povestirile anterioare mă strigai grasul, ei bine începând din această lună ți-am luat această satisfacție deoarece am slăbit 15 kg și mai vreau să slăbesc încă 10 și atunci să te ții tu.. grasule! 🙂 Pentru această ”cauză nobilă” dar și datorită faptului că nu vroiam să arăt precum copii străzii întru-cât toate hainele îmi ajungeau până la genunchi de ziceai că am fustiță, am fost acum câteva zile și mi-am făcut provizii de tricouri cu 3 numere mai mici, de pantaloni și tot ce mai îmi trebuia și acum să te ții când o să-mi expun pe plajă fizicul de fotomodel în devenire. Gata hai că termin cu subiectul acesta că o să zici că mi-au murit lăudătorii.
Zborul până în localitatea Olbia, unde aveam și cazarea, este relativ scurt și în mai puțin de o oră aterizăm. Aș fi vrut să profit de zbor ca să mai revăd un pic plajele de urmează să le vizităm și să-mi fac o relativă idee despre cum să ne organizăm mai bine. Păi crezi că am putut să mă concentrez și să fac ceva din cauza a două capre de pe scaunul din față, și te rog scuză-mă că le zic așa dar de nu au behăit de când s-au urcat în avion și până la coborâre de mi-au făcut capul calendar. Și dacă nu era suficient că vorbeau în gura mare și hăhăiau din 2 în 3 cuvinte, ei află că-l mai agățaseră și pe unul care stătea pe rândul din spatele nostru și tot drumul au ”socializat” peste creierele noastre de am coborât total amețiți.
Ca să se bucure alături de mine și să surprindă fiecare moment, prin lentilele aparatelor de fotografiat, îi am astăzi ca însoţitori pe Lichidator și pe Auditor. Și… am ajuuuuuunssss!!
O tură rezist la bălăcărelile și căscatul lu’ ăsta dar imediat ce trec linia de finish și intru în linie dreaptă o caaaaaaaaaaaaaaaaaalllccccc… mamăăăăă cum se duce și cum mă bruscheză în scaun când schimb vitezele… Ăsta de lângă mine iar începe cu ”frenoooooo.. frenooo”!! S-o crezi tu băiatu’…. văd primul set de jaloane, ălea unde ar fi trebuit să frânez și… îi dau a treia. Din păcate pista e foarte scurtă și nu apuc să prind mai mult de 150-160 adică o nimic toată pentru bestia de o controlam astăzi. La al doilea set de jaloane apăs puternic frâna și simt cum îmi ies ochii prin parbriz și plămânii prin centură… vai de mine ce frâne are.
Vai de mine, m-am copt de cald pe căldura asta. Sunt vreo 37 de grade afară iar eu sunt cu cămașă cu mânecă lungă și cu geaca pe mine pentru că nu mai încăpuseră în bagaje. Și nu vrei să știi ce are Diana în picioare pe vremea asta sahariană. O să vezi mai târziu, nu-ți stric surpriza. 🙂 Scanăm în continuare orizontul cu privirea și nu contenim să ne minunăm de vasta întindere de zgârie nori și clădiri, poduri, mașini care se așterneau în fața noastră cât vedeam cu ochii. Poate și din cauza soarelui care ne bătea cu putere din față dar nu reușeam să vedem unde se termină New York-ul. Nu te mai plictisesc cu descrierea mea pentru că nu o să reușesc în cuvinte să-ți descriu senzația retrăită când priveam Central Park-ul de sus sau când ne uitam cum Chrysler Tower și alte clădiri înalte, încercau să-i facă o timidă concurența lui Empire State Building dar fără prea mult succes, nu-ți mai descriu nimic ci te las să admiri singur. Noi ne retragem aici într-un colț și mai privim încă o dată spre financial district.
Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Ce pisicii mei se aude, mă întreb în gând buimac de somn…. Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Apăs toate butoanele și în fiecare colț al ecranului la toate telefoanele de le prind la îndemână… Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Vai de mine cât sunt de buimac. Mă ridic în fund și abia acum remarc camera gen de moravuri ușoare, plină de floricele pe pereții tapetați de culoare roz, patul în stil baldachin unde perdeaua normal că era tot roz. Măi să fie… Așa de obosit eram aseară de nu am remarcat decorul acesta ”feeric”. Lângă mine e Diana… ce bine.. că m-am speriat că cine știe unde sunt… Nu înțeleg încă unde sunt și cum am ajuns acolo. Dau să mă duc până la baie tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Unde sună băi că mă apucă toate ălea…. Până la urmă îl văd, pe el, telefonul roz. Hai să-mi trag palme!
Dar sincer, comparând cu ce am văzut la Google, nu rămânem prea impresionați de sediu și tot la părintele motoarelor de căutare am vrea să lucrăm în viitor.
Hai băi Charlie, dă-o whisikey-ul tău de treabă. Nu mai sta botos că ți-a luat Aston Cutcher rolul din 2 and a Half Men. Ce să-i faci, dacă cică bei mereu și nu se mai întelegeau aia cu tine. Ia fii atent că ți-am adus, ca să te mai înveselesc, niște tescovina de corcodușe de la Gorj care nu se compara cu niciuna din poșircile pe care le bei tu aici. Și ca să te dregi dimineața ai aici, în papornița asta de rapiță Louis Prăzon, niste legume specifice oltenilor. Alooo… Charliee.. Scoală mă…. Ăsta iar e beat așa că îl lăsam cu problemele lui și ne continuăm drumul un pic mai sus pe coasta, până la Zuma beach… Sigur ai văzut poze circulând pe net cu plaja asta. Este superbă, mai ales la apusul soarelui când oceanul parcă clocotește și e roșu ca vâlvătaia unui foc de tabară.
Suntem debarcați din mașină în stil mafiot, din mers, și abandona….. hai băi că glumesc, chiar ai crezut! Mr. Like își tot căuta niște adidași, că nu știu ce fița lui de model vroia, și nu îl găsea în niciun outlet, iar Sleeping Beauty vroia și ea să profite de timpul outlet-indoor să mai cumpere câteva cadouașe. Așa că noi rămânem aici la plajă și ei se duc să facă cumpărăturile.
Hăăăăă… ia uiteeeeeee Surferi!!! E clar! Asta trebuie să fac! De când am plecat în state am zis că atunci când ajungem pe coasta de vest, nu se poate să nu fac baie în Oceanul Pacific. Cum Atlanticul mă trântise anul trecut de pământ de mai aveam un pic și-mi pierdeam slipul, trebuie să-i dau o șansă și Pacificului să-mi arate că este la fel de bun ca frasu’ de pe cealată coastă. Bine, să intru în ocean este una, dar să fac surfing este efectiv maximul standardelor mele așa că nu mai ezit mult și încep să mă interesez pe la băieții de aici dacă este vreunul dispus să o învețe pe balena Willy să-și țină echilibrul pe placă. Îmi zice un tip prețul și costa ceva nu era chiar moca, dar ținând cont că făcusem economi de-a lungul concediului dar și de faptul că nu de multe ori în viață ajungi să faci surf pe plaja Zuma din California, accept aproape instant și cum ai zice surfing, primesc costumul de ”exercițiu”.
Partenerul meu de surf de astăzi este Tyler, un sex-simbol așa pe la vreo 24 de ani, la un metru nouăzeci, blond cu părul cârlionțat și ochii verzi, știi tu, genul acela de surfer care dă toate fetele pe spate. Alooooo… Diana!! Închide gura și mai fă-i niște poze și lui Yogi nu numai lui Tyler! Îi zic Dianei care se pierduse de când le-am făcut cunoștință! 🙂 Ia să vedem băi Tyler dacă știi să faci și surf nu numai să arăți bine! Hai să te învăț câte ceva eu! Ce glume răsuflate fac. Ăsta face surf de la 12 ani iar eu singura dată când am fost aproape de sportul numit surfing a fost când m-am ridicat în picioare pe salteaua de apă. 🙂 Hai să vedem dacă reușește să scoată ceva talent din mine, dar cred că trebuie să-l caute bine de tot.
Ne retragem undeva pe plajă ca să-mi explice întâi pe uscat un pic de reguli și de mișcări pentru că cu siguranță nici el nu avea chef să traga de mine pe acolo. Mă învață cum trebuie să stau întins pe burtă pe placă și cum să o prind cu picioarele la spate.
Băi, mă vezi tu așa mai pufos, dar să știi că la capitolul echilibru stau foarte bine, chiar m-a lăudat că indiferent de mărimea valurilor ăstora, care uneori ajungeau și la 2 metri, am reușit să rămân pe placă și să continui lupta cu oceanul în încercarea mea de a mă îndepărta de țărm. Acum e acum, sunt în larg, mă întorc cu placa spre țărm unde Diana era cu aparatul de fotografiat în mână și aștepta să se petreacă minunea. Pornesc ”vâslind”, că cică așa se zice când dai din mâini să-ți iei viteză, spre mal, căutând valul potrivit pentru o ridicare. Și iată-l că vine, valul numai bun, așa micuț la un metru ca să nu mă sperie și vâslesc, vâslesc, vâslesc… uite… sunt pe coama lui și începe să mă ducă cu viteză spre mal. Sit position (Poziția șezut) îmi strigă Tyler din spate. Fac rapid mișcarea de pe burtă pe ciuci cu un picior în spate pentru echilibru cum mă învățase, mă reechilibrez că era să cad.. Get uuuup(Ridicăteee!!) îmi strigă din nou Tyler și….. I’m surfiiiiinggg!! Yes baby I’m surfiiiiing! Ce sentiment extraordinar să plutești deasupra valurilor, ce senzație deosebită. Este totul absolut fantastic și apuc să ridic pentru o fracțiune de secundă privirea spre Diana careia nu-i venea să creadă că am reușit din prima.
Foarte tare! Mai vreau, hai Tyler, mergem din nou în larg. Și mai continui eu apoi cu încă 2-3 mișcări din astea așa pe termen scurt că nu puteam să zic că fac surfing pe o distanță așa scurtă și apoi Tyler decide să mă ducă mult mai în larg. Ei bine, mișcările de mai înainte m-au cam obosit și sunt un pic cam praf, iar oceanul nu mă ajută de loc pentru că și-a întețit frecvența și a mărit înălțimea valurilor. Era din ce în ce mai greu să înot spre larg ca să pot să am de unde să fac surfing. Paddle, paddle, paddle (vâslește, vâslește) îmi striga Tyler din spate. Nu mai pot frate!! Vâslește, vâslește!! Și dă-i din mâini Cristi că te mănâncă ăsta. Am pus capul jos pe placă, așa cum mă învățase că trebuie să fac când vin valurile mari, și vâslește vâslește și mă țineam cu putere de placă când simțeam că sunt ridicat aproape perpendicular pe ocean la cât de mari erau valurile. Și a venit unul, imens… mai mare decât placa! A ridicat placa la 90 de grade și cred că era foarte amuzant de pe mal să vezi așa placa de surf înfiptă în ocean, cu un mameluc care se ținea bine de ea să nu cadă. Și m-am ținut bine, atât de bine că atunci când valul ne-a întors cu fundul în sus, mi-am dat seama că trebuie să-i dau drumul când aproape ajunsesem la mal și arasem cu capul jumătate din fundul oceanului. Mamă ce sărată este apaaaa!!!
Hai din nou în larg îmi zice Tyler. Băi omule lasă-mă un pic că nu mai pot! Hai măi că mai ai 25 de minute din ora pe care ai plătit-o. Nu mai pot, sincer! Hai că te duc să vezi cum se vânează valurile, îmi zice. Și iar, vâslește, vâslește, vâslește și într-un final ajungem undeva în larg unde oceanul era mai liniștit. Eu cred că m-a împins și el din spate de am ajuns până aici că eu eram praf rău de tot. Așaaa, îmi zice, acum te ridici în fund și stai cu placa între picioare și te uiți în larg să vezi când vine valul potrivit. Aaaa.. ce bine e să stai așa liniștit și să plutești în derivă. Uite-l, îmi zice, ia-l pe ăsta, vâslește, vâslește!! Lasă-l băi… de ce să-l iau.. nu vezi ce liniștit trece el așa pe sub mine. Lasă-l în pace. Uite mai vine unul! Băi da grăbit ești îi zic. Stai așa să-l prindem pe acela bun de tot. Vezi, ești tânăr și te grăbești aiurea! 🙂 Și așa am mai tras de timp vreo 5 minute ca să-mi mai trag un pic sufletul. Hai, vine valul și vâslesc, vâslesc, vâslesc… poziția ghemuit, stau, stau… trec peste o intersecție de valuri creată datorită curenților și mă ridic…. Zbang! Îmi iau o meclă de ocean și placa se duce purtată de val până la mal. Gata! Sunt terminat! Mi-a ajuns experiența! Hai mă că mai ai 10 minute îmi zice. Ți le fac cadou, nu mai merg niciunde! Sunt terminat!
Băi și mă uitam la blonduțul acesta plin de mușchi cum nu avea absolut nimic. Și cât trăsese de mine pe acolo, cât alergase și el. Chiar și-a dat toată silința să scoată ceva din mine. Eu zic că a reușit cât de cât. Problema rămâne greutatea că la capitolul echilibristică cică stau bine.
You are good! (Ești bun) îmi zice să mă încurajeze. Daaaa… sigur. Foarte bun! Nu mă, sincer. Am avut pe unii cu care am stat 30 de minute pe uscat că nu erau în stare să se ridice pe placă. Nu știu sincer dacă este așa sau nu dar eu sunt super mulțumit de ce am reușit să fac. Mi-a plăcut la nebunie și am ”bătut cinciul” în semn de mulțumire. Acum lasă-mă să-mi trag sufletul că ai scos tot untul din mine.
Ia să-i fac eu Pamelei mele câteva poze gen Baywatch, cu căsuța salvamarului pe fundal, cu vântul care îi mângâia firele de păr rebele, așa.. așa, mâna la ceafă, capul pe spate… perfect, perfect, acum aleargă, așa, așa, excelent. Ce să mai: ieșise fotograful din mine și am făcut câteva pictoriale de mai toată frumusețea dar e drept că mă ajuta foarte mult și ”modelul” dar și oceanul albastru avea un important cuvânt de spus. Am profitat de soarele șugubăț care ne zâmbea din când în când de printre nori și am făcut câteva poze frumoase să avem o amintire de la faimoasa plajă din Malibu.
Alooooooo… Băăăăă… ce penele voastre faceți acolo. Jumuli-v-aș coada!! Uită-te băi la ei de pescăruși afurisiți cum ne ciocănesc cutiile cu sandwichurile. Aoleu… a luat cutia în cioc.. fugi după el! Băăăăăă…. Dă cutia înapoi! Să mă vezi cum alergam ca disperatul după pescăruș și cum lighioana se chinuia să o ridice de la sol dar era prea grea. Perpeliț-aș grumazul de pungaș ce ești tu! Dă cutia înapoi! Ia uite băi cum a găurit cutia asta și a băgat nisip în ea. Eu cum mai mănânc mă acum?
Le mâncăm că nu mai aveam chef să ne întoarcem să luam altele și oricum nu reușiseră să ajungă la ele dar bagaseră un pic de nisip înăuntru. Carnivorilor!!! Auzi… să mâncați sandwich! O cafea nu vreți? Îmi trosneau dinții ca o balastieră stricată și după 2-3 înghițituri ne lăsăm păgubași că rămâneam fără dinți dacă nu. Ia uite cum ne dau târcoale! Marș mă de aici! Ăștia-s mai răi decât câinii vagabonți din București. Le ascundem ca să nu-i mai tenteze și eu mă duc să profit de soarele de afară și să fac câteva poze minunatului peisaj presărat de surferi din loc în loc cu valuri albe spumegânde ce se spărgeau în larg și cu o mireasmă salină purtată în aer de briza după amiezii. Bagabonții ăia de pescăruși tot nu se potoliseră. Uită-te și tu cum îi dădeau târcoale Dianei în timp ce ea făcea economie de vedere.
Mai admirăm niște băieți care făceau kite surfing (surffing tras de un zmeu) în timp ce soarele cobora ușor ușor spre culcare și atunci constatăm că este trecut de ora 17. Aloooo.. Mr. Like!! Cumperi toată America?!? S-au întors până la urmă și am pornit pe lungul drum de 450 de km până în Carmel unde am ajuns pe la 2 noaptea rupți de somn. Hai somn ușor că nu mai pot. De vreo 2 ori l-am băgat în sperieți pe Mr. Like că nu țineam drept pe drum dar de oboseală nu că dormeam 🙂 să fiu sigur că nu adorm, în timp ce conduceam, am deschis o sticlă de apă și îmi turnam în palmă pe ”șustache” și mă frecam la ochi. A mers trucul acesta și chiar dacă am ajuns târziu, a meritat din plin ziua de astăzi! If everybody had an oooooocean….. Across the U.S.A …. Then everybody will be suuurfing….