Ian 302012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...
 

 Hai că te-am obişnuit să-ţi povestesc despre locuri frumoase de prin lume şi să nu divaghez, aşa că dacă ai citit titlul ai înţeles că urmează să-ţi vorbesc despre două oraşe superbe din sud-estul Franţei  şi nu despre sfinţi sau alte chestii bisericeşti. Cu toate că sincer nu ţi-ar strica să cunoşti semnificaţia religioasă a numelor celor două localităţi şi nu doar faptul că aici locuiesc ăia plini de bani şi cu un pic mai multe fiţe în cap. O să-ţi povestesc oricum, acum hai să plecăm la drum şi să ne bucurăm de această vară lungă sau toamnă întîrziată, ia-o cum vrei.




Cu noi weekend-ul ăsta în excursie o să mai fie şi 2 prieteni bucureşteni, soţ şi soţie, foarte simpatici, el expert în arta programării şi ea expertă în plăţi externe şi fotografie,  alături de care sigur o să te simţi excelent. Le-am zis bucureşteni că ei ne zic milanezi sau italieni, aşa că trebuie să ne „stimăm” reciproc.

 

 

Mamă iar trebuie să fac drumul Milano – Coasta de Azur, vinerea seara… Cred că anul ăsta am fost cam nesătui că am făcut drumul ăsta de cel puţin 3 ori… dar merită sincer… În 3 ore şi jumătate eşti acolo… Da, acolo pe Coastă.. doar că Sfântul Maxim, când a plecat el din Constantinopol unde îl sfătuia pe împăratul bizantin,  Heraclius, s-a gândit să nu se stabilească cu toată „plebea” acolo pe coastă la Nisa, Cannes şi alte “sătuce” de genul aşa că a venit undeva mai la sud… la vre-o ora mai în sud, pe langă Sfântul Tropez.

 

Sunăm rapid la hotel să anunţăm că nu ajungem la 21 după cum ni se cerea pe rezervarea de pe Booking ci pe la vreo 23. Mamăăăăă… ce scandal ne-a făcut tanti aia… ca ea trebuie să doarmă, ca e prea târziu, că nu se poate aşa ceva….. Am rămas interzis! Zi mă şi tu?! Ţi se pare că ora 23 e în creierii nopţii?!? Of Doamne! Ca să fim siguri că nu ne lasă pe afară şi să fim „acoperiţi” îi trimitem un mail (cu ajutorul Google Translate) să o informăm totuşi şi pe limba ei că întârziem asta şi datorită faptului că tot monologul anterior fusese doar în franceză, timp în care în interiorul maşinii noi făcusem telefonul poştă dându-l de la unul la altul doar, doar, o reuşii vreunul din noi să rupă două cuvinte şi nu doar sunete de urangutan castrat. Of ce mă enervează franceza asta că mă face să am mutră de inginer: privesc galeş, înteleg dar nu pot să mă exprim. Ajungem pe la urmă pe la 23:10 şi mamă ce ceartă ne-am luat de la băbuţa de acolo.. că cică nu e frumos! Că uite cât e ceasul… Oare vroia să-i dau ceva?! ‘ete flori… m-am făcut că plouă. Hai ca să mă descarc, hai să ne uităm împreună cum se vedem Monte Carlo noaptea că şi din cauza lui am întârziat un pic.



 

 

 

Băi camera de aici este deosebită, sincer, trebuie să vii şi dacă vrei să vizitezi  St Tropez îţi sugerez să stai aici la St Maxim eventual la babuţă că sincer, pe lângă cearta de mai înainte era de treabă. Bine, avea ea un nas ca un deschizător de bere dar vii să admiri peisajul aici şi nu baba deci…. Hotelul se numeşte Domaine Du Calidianus şi are nişte camere în stilul camerelor unui castel vechi, iar dacă nimereşti la parter ca noi, o să ai direct acces afară la o ditamai terasa cu şezlonguri şi măsuţe, chiar lângă piscină (de fapt asta am văzut a doua zi). Oricum e mult mai convenient aici decât la fiţă în St. Tropez. Hai somn că eu am condus nu am citit ca tine….




….a doua zi
 

 

 
 

 

Dacă îţi ziceam că nu vrei să vezi baba sigur o să vrei să o vezi pe fisa 😉 dar noi nu pentru aia eram acolo aşa că plecăm să luăm o cafeluţă pe malul mării Mediterane însoţiţi de briza caldă a acestei dimineţi de sfârşit de septembrie. Oraşelul este foarte mic, cred că are puţin peste 10-12.000 de locuitori şi este foarte îngrijit şi foarte curat. Aici chiar se vede eficienţa de a alege primar o dată la câte 8 ani.. are omul timp să facă treabă şi să-l dezvolte.




 

 

În trecut o aşezare romană cu profil agricol, St Maxim a devenit de-a lungul secolelor o îmbinare de oraşel comercial şi sat de vacanţă, sau cel puţin aşa se vedea de la terasa La Belle Aurore unde savuram un mic dejun tipic franţuzesc, adică un corn prăpădit şi un capuccino, eu, şi o cafea ceilalţi… Am terminat de mâncat şi apoi am plecat să vedem unde mâncăm şi noi ceva că nu mai puteam de foame. E adevărat că aici am mâncat puţin dar măcar am avut o privelişte deosebită. Ne decidem să înfulecăm în drumul spre Saint Tropez ca să nu cumva să pierdem vremea asta bună şi soarele dogoritor numai bun să ne facă un bronz uniform aşa cum văzusem noi în videoclipul lui Dj Antoine… sau era el mai bronzat aşa de felul lui?! Mă rog….



 

 

Vai de mine ce hărmălaie aici… pliiiiin de oameni, pliiin de maşini…. Abia găsim un loc de parcare şi plecăm să vedem întâi cât de cât oraşul. Cred că ştii că dacă vii aici nu vii să vezi muzee sau alte atracţii turistice. Aici vii că să pui piciorul şi să zici că ai fost în St Tropez. Şi tinând cont şi de preţurile practicate vii să te bucuri de o gură de aer curat şi de o privelişte deosebită asupra portului şi a mării, cam singurele chestii gratis de pe aici. Ia uite ce priveliste demnă de secolul nostru se aşterne peste cheiul Jean Jaurès: 2 fete şugubeţe, mergeau înainte şi chicoteau făcând poze în timp ce doi măgari de rasă, undeva mai în spate trăgeau de nişte sacoşe de plajă sub arşiţa nimicitoare de afară. .. Welcome to St Tropez!!!

 

 

 

 

 

 
 

 

Până la urmă am fost incurajaţi cu câţiva pupici şi cu câteva poze alături de „landmark-urile” celebre de aici ca ceasul din port, expoziţia de yahturi, expoziţia de artă din port sau nişte rable de Aston Martin-uri şi Ferrari, chestii pe care le întalneam la tot pasul în timp ce anvansam către plajă… Plajă?!?

 

Dar unde este mai plaja aia că nu ma….. Wow…. Ce tare este aici! Şi ce contrast de temperatură…. Tot înaintând se terminase cheiul şi ajunsesem la marginea caselor vechi care trădau originile pescăreşti ale micuţului oraşel, iar casele acestea ajungeau fix până în mare făcând probabil imposibilă plimbarea de acum în cazul unei mări agitate. Doamne ce frumos este.. şi ce răcoare puteam să avem de la umbra vechilor cocioabe pescăreşti care de-a lungul anilor deveniseră hoteluri şi restaurante. 



 

 

 

 

Prietena noastră, de meserie turist japonez în timpul liber, adică face 500 de poze pe secundă, rămăsese cu gura căscată şi când şi-a revenit a început să ţopăie de bucurie şi cred că ne-a făcut poze din toate unghiurile posibile. Iţi pun câteva ca să nu te plictisesc, dar mai mult pentru peisaj să ştii. Cred că aici eram pe plaja Glaye după cum văzusem pe o hartă acolo în port. Să ştii că multe din pozele pe care le-ai văzut sau urmează să le vezi le-am luat de la „micuţa japoneză”, pentru că sincer are şi ochi pentru artă.




 

 

 

 

 

Încă o dată, toate bune şi frumoase, frumos pe aici, alei în mare, străduţe înguste, moşuleţi la taifas, restaurante cochete, Louis Vouitoane şi Dolce Gabbane, briza caldă a mării dar,  toate ca toate, vreau să ştiu unde este plaja aia?!? Pe harta părea aproape aşa că ne continuăm drumul şi găsim un…. Cimitir! Hmm… Nu e chiar ceea ce căutam aşa că mergem mai departe şi după încă 30 de minute, prin toropeală şi praf, ajungem la o bombă de plajă într-un stufăriş…. o plajă de vreo 100 m pătraţi plină până la refuz… What my chickens, zic în „dialect”… ce asta e plajă? atâta fâs pentru ce? E drept că în videoclip am văzut numai yahturi şi gag.. pardon, tipe, adică ce era şi pe aici şi nici urmă de plajă. Off… hai înapoi în St Maxim, mai ales că se cocoşaseră măgarii de la plasele ălea pline cu prosoape, creme de corp, de faţă, de soare, de umbră, ochelari, etc etc…

 

 



Acum daca tot ai citit până aici nu vreau să rămâi dezamăgit şi să crezi că în St Tropez nu este plajă. Normal că este… de fapt sunt nu este, şi încă câte sunt şi ce mari şi pline de turişti şi voie bună doar că, tu să ştii data viitoare şi să nu faci ca noi. Plajele nu sunt în oraş ci în afaralui,  de-al lungul coastei. Aveam să descoperim asta la întoarcerea acasă după o căutare mai detaliată pe net, căutare pe care ar fi trebuit totuşi  să o facem la plecare. Asta este acum,  data viitoare!

 UPDATE: Am fost “data viitoare” adică după un an și am găsit și plajele, citește aici.

 

 

În timp ce consoartele noastre ne povesteau că numele adevărat al St Tropezului este de fapt Torpetius, numele unui fost comandant roman care se convertise la creştinism şi fusese pedepsit prin decapitare, eu şi cu domnul programator ne uitam dupa gag..maşini şi era să ratez intersecţia care ne ducea înapoi la St Maxim dar s-a rezolvat totul cu o manevră alla Bucuresti prin care am tăiat aproape în diagonală giratoriul si pentru care am primit drept bonus vreo 20 de claxoane şi tot atâtea frumoase cuvinte franţuzeşti.

 

 

 

 

 

 

 

Aaaaahhh… ce bine este în apă, ce caldă este… ahhh.. în sfarşit, relaxare, odihnă, linişte, exact ce ne doream. Sincer abia asteptam o baie că eram copţi de căldură.  Aici pe plajă este super tare pentru că au platforma din aia în apă ca în Croaţia şi poţi să sari şi să faci toate tâmpeniile de îţi trec prin cap.

 

 

Băăăăăiii… n-am mancat?!?!?!  Nu pot să cred.. Am uitat să mâncăm.. şi era deja după masă… Eu să uit să mănânc.. e grav!! Recuperăm rapid “pierderea” şi continuăm bălăceala. După câteva ore ne-am săturat de ţopăit şi soarele se săturase de noi şi începuse să se retragă la culcare aşa că am plecat cu prietenii noştri cu destinaţia Cannes unde urma să şi rămânem peste noapte.



 
Acum sincer, tinând cont că ţi-am mai povestit deja de câteva ori despre Cannes, nu mai intru în detalii… Îti zic doar să citeşti atent meniul la mâncare şi să nu te trezeşti cu o farfurie de o juma’ de kil de carne macră,  cum am comandat eu şi ceilalti râdeau de mine că au crezut că eu sunt  “le connoseur” şi d-asta mi-am luat „sarmalele” astea crude şi borhănite. Dintre toate orăşele de pe Coasta de Azur cel mai mult si cel mai mult nouă ne plac Nisa, Monte Carlo si Cannes, chiar în ordinea asta.

 

Unul dintre cele mai frumoase locuri unde poţi să iei un pranz de neuitat, şi relativ ieftin să ştii, este pe drumul provincial, nu pe autostradă, dintre Nisa şi Monte Carlo şi am profitat din plin şi de data asta la întoarcere pentru a ne  încânta încă o dată sufletul şi ochii cu aceste imagini unice şi aceste locuri pe care merită să le vizitezi măcar o dată în viaţă. Ca să te conving te las să te uiţi la următoarea poză.

 

 

 

 

Şi dacă peisajele de mai sus te-au încântat, îţi promit că data viitoare o să rămâi cu gura larg deschisă doarece o sa te duc în unul dintre cele mai frumoase oraşele din Europa, sau cel puţin aşa se spune despre el….

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Ian 222012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Hai că sigur ai comentat că ţi-am spus prea puţine despre Geneva şi că Elveţia este o ţară superbă şi nu am reuşit să o surprind bine, perfect adevărat doar că sincer când vizitezi peste 20 de oraşe în 2 săptămâni ridici ştacheta la fiecare oraş şi din păcate reduci şi timpul de vizitat aşa că nu apuci să te bucuri din plin. Elveţia este o ţară superbă, cu peisaje ca-n basm  cu un ridicat nivel de trai şi cu multe oraşe deosebite, desprinse parcă din cărţile de poveşti. Şi drept urmare am decis să revenim şi să vizităm Zurich, cel mai mare oraş al Elveţiei. Această escapadă de week-end am decis să o facem împreună cu prietenii noştri cu care am fost şi în Croaţia, aşa că zis şi pornit….

Al naiba de ceas dacă a sunat el, că de, ştie să sune doar în cursul săptămânii, aşa că suntem luaţi din pat şi muştruluiţi că nu suntem gata… I-auzi, râde ciob de oală spartă.. sunt şi ăştia gata o dată de când îi cunoaştem şi ne fac capul calendar. Gata gata… am reuşit şi plecăm din însoritul Milano cu destinaţia Zurich, accelerând spre graniţa de pe lângă Como, moment în care văd că prietenul meu, care conducea, decide să iasă de pe autostradă şi să se îndrepte spre: Milano… Milano?!?! Ce faci mă?!?Mergem de 40 de minute spre Elveţia şi acum te-ai răzgândit?!  Îl întreb eu… Aaa.. se fâstâcea… aaa.. am uitat actele de la maşină acasă!!Ea e de vină (dă vina pe prietena lui)… i-am zis să le iaAaaaa te strang de gât.. îi zic eu abţinându-mă să nu o fac… ne-ai zorit azi dimineaţă ca acum să ne întoarcem!?!
 
N-avem încotro, că nu poţi să circuli fără acte aşa prin Europa, aşa că ne întoarcem şi un doi (pe naiba că se aglomerase între timp) suntem în Elveţia. Îmi place la nebunie ţara asta, e totul aşa de verde şi e un verde uniform de zici că-l vopsesc să fie peste tot la fel, totul curat şi ordonat, oameni roşii în obraji, oameni de munte.. şi apropo de munte, peisajele de aici te lasă cu gura căscată… chiar că-ţi vine să crezi că şi vacile sunt mov cum vedeam noi în reclama aia. Aici sunt munţi unde zăpada nu se topeşte niciodată, efectiv paradisul schiorilor.
Dar e abia septembrie, mai e până ce schiori ăştia mai ne-experţi ca noi pornesc în aventura. Acum o mică gustărică, să nu ajungem chiar epuizaţi la destinaţie. 🙂 Acum sincer nu mai comenta atât că mâncarica asta a fost şi pentru că era ditamai coada la intrarea în tunelul San Gotardo.. da?! 😛 Este super lung tunelul acesta, cred că are peste 10 km şi faza tare e că la intrarea în tunel erau 19 grade şi la miloc 36.. dar e o poluareee…. Chiar ne întrebam cum naibă de ăla cu decapotabila din spatele nostru nu se asfixiează. Treaba lui…. Hai că mai avem un pic.
 
 
 

Ajungem în Zurich cam pe după masă aşa, numai bine cât să ne cazăm şi să pornim să explorăm oraşul şi să scoatem nişte cucuruz d-ăsta roşiatic de la bancomat. Cred că ajung 100 de CHF…  Cam ciudăţei oamenii pe aici pe stradă, sau poate suntem noi prea de modă veche… sau nu ştiu, dar prea „emo-look” aşa… freza pe o parte, buzele negre, cercei cred că şi în… mă rog… fiecare cu gusturile lui…  la înfăţişare nu erau chiar pe placul nostru dar erau liniştiţi şi cu bun simţ.

Diaanaaaa… ce pisicii calului zice automatul ãsta aici?! Băi asta am urât şi la Munchen… Nu puteţi să scrieţi frate şi în engleză?! Stau cu prietenul meu şi ne uităm ca curcile bete la automatul de bilete. Eu de unde să ştiu în ce zonă sunt şi în ce zonă vreau să merg?! Totul în germană, că de când am trecut tunelul menţionat anterior s-a trecut de pe ciao ciao la tschuss tschuss şi Aufwiedersehen .

Ia zii nemţoaico.. ce alegem aici?! Cu câteva îndrumări lingvistice ne descurcăm şi cum bancnota aia de 100 nu încăpea în aparat nici dacă o îndesam cu ciocanul a plătit prietenul cu cardul.. Bogdaproste!

 
Noo… unde vrei tu să te duci când ajungi prima dată în capitala cantoanelor? Normal că te duci să vezi lacul… te duci să vezi cum apusul de soare pe care tocmai îl prindeam se oglindeşte într-un pastel cald de toamnă în apele cristaline ale lacului Zurich. Un peisaj cu totul şi cu totul deosebit care, după cum au demonstrat localnicii de aici care se adunaseră şi ei pe malul lacului, nu încetează să te uimească zi de zi.

Pentru noi era prima dată şi am rămas profund impresionaţi…. Atât de impresionaţi încât am făcut poze numai la peisaje şi am uitat să ne fotografiem şi pe noi cum ca doi amorezaţi ce suntem, ne sprijinisem unul de celălalt şi ne cufundasem în lacul de melancolie de se aşternuse în faţa noastră. S-a întunecat treptat treptat şi am reuşit până la urmă să ne desprindem de acest peisaj mirific şi să mai explorăm şi alte frumuseţi din preajma pieţei Bellevue.

 
Chiar dacă era noaptea, am observat rapid una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, şi anume biserica Fraumünster şi imediat lângă ea de o frumuseţe egală, o altă biserică şi anume biserica Sf Petru (St Peter Church) cu impresionantul ei ceas, unul dintre cele mai mari din Europa. Nu prea e aşa multă lume pe străzi… Unde s-or fi dus toţi?! Ia uitee… un restaurant plutitor pe malul lacului… ce frumos… cu cina la lumina lumânărilor… Ce…. Închis este! Cică petrecere privată! Hai măăă… plătim.. nu degeaba… lasă-ne şi pe noi… Nimic.. a vorbit ceva la căscuţă şi ne-a zis să facem paşi… Bine.. Egoistule!
 
 
Deoarece insistam să mâncăm aici pe malul lacului, am găsit până la urmă un restaurant pe o mini insuliţă (restaurantul Bauschanzli), fix pe lângă vaporaşul de mai înainte. Restaurantul acesta era gen împinge tava dar era super drăguţ pentru că aveam muzică live afară şi scenă pentru dans… Problema era că muzica era gen Mirabela Dauer iar „publicul” de aici sigur uita mult mai mult decât o ultima ţigară într-un colţ pe etajeră cum cânta Mirabela

Erau nişte moşuleţi la vreo 70-80 de ani de sigur nu mai ştiau nici cum îi cheamă dar dansau de mama focului. Gata rămânem aici… ne place.. e un public super nostalgic. Ia să vedem ce băgăm pe tavă… Hmm.. 2 șnițele musai, 2 beri, o salată, nişte cartofi prăjiţi şi cam atât… Gata.. ajunge.. Împingem tava până la casă şiii… 108 CHF… What?!?! 90 de euroi 2 șnițele prăpădite şi 2 beri… Incredibil?! De.. am vrut să mâncăm pe malul lacului… şi să ascultăm muzică, şi să avem atmosferă… acum plătim că nu avem ce face…

Mă aşez la masă şi mă uit la moaca prietenului ăstuia să vă ce mutră face când îi zice aia cât are de plată… Hahahahah… eram pe jos de râs.. să-l fi văzut cum i s-au mărit ochii şi i s-au înroşit urechile!!… Hai moşule.. acum mănâncă şi nu mai comenta.. Măcar e bun, e mult şi e şi pe malul lacului aşa că hai să profităm şi să Dansăm! 🙂 Da… am băgat un mic dans.. şi apoi încă unul… şi încă unul… doar că pe la 10 s-a spart petrecerea… De.. era vremea de nani pentru publicul de aici. Aşa am făcut şi noi, doar că ne-am mai oprit la o mică berică pe lângă hotel.

…. A doua zi
 
Peste noapte m-am uitat cu Diana pe ghidul pe care îl aveam şi am constatat că preţul de aseară era unul cât se poate de normal… chiar ieftin pentru zona în care eram… Că de, îţi spuneam că Zurich are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din lume deci este normal, aşa că nu mai comentăm ci plecăm la un mic dejun. Nu mă întreba unde că nu mai ştiu… am luat unul din tramvaiele ăstea alb-albastru frumoase şi silenţioase şi ne-am oprit unde ni s-a părut aşa mai centru. 
 
Ei bine nici micul dejun nu a fost lipsit de peripeţii, deoarece prietenul meu nu a văzut că sticla lui de fresh de portocale avea dopul pus de fentă, aşa că apucând-o de dop a reuşit să o mişte doar 10 cm… cât să cadă de pe masă. Ei şi?! Crezi că a fost suficient atât?! Închipuie-ţi următoarea fază cu încetinitorul: Sticla cade… pe el îl mănâncă undeva şi vrea să o prindă… nu poate.. o loveşte şi o roteşte… în cădere tot sucul îi sare pe meclă şi pe tricoul alb… sticla continuă să cadă… încă nu a atins podeaua… mai încearcă o dată să o prindă… iar ratează şi iar roteşte ultimele rămăşiţe de suc pe jos şi pe blugii mei… în sfârşit sticla atinge pământul cu faţa în jos.. să fie sigură că nu mai rămâne nimic…..  Nu ştiam dacă să râd sau să tac… era plin de piei d-ălea de portocale pe piept de parcă vomitase toată noaptea… şi acelaşi lucru aveam şi eu pe pantaloni… ca să nu mai vorbim de parchetul ăstora de aici…  Până la urmă am râs… muuult şi cu poftă!!!
 
 
 
 
Am plecat până la urmă, unii mai sătui, unii nu prea 🙂 cu destinaţia Muzeul Landes… sau Landesmuseum şi odată ajunşi acolo, încurajaţi de soarele superb de afară am zis că e mai bine să ne plimbăm pe aici prin parc şi să facem câteva poze.

Ceea ce este deosebit în parcul acesta este că în spatele muzeului, în capăt de tot, râul Limmat se desparte pe două braţe, unul dintre ele formând o deosebită minicascadă. Peisajul este întregit de către lebedele care veneau timide să mănânce câţiva biscuiţi scăpaţi neudaţi la micul dejun.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
După ce am admirat îndelung lebedele şi râul am pornit pe malul acestuia, din nou spre lac, de data aceasta oprindu-ne la biserica Fraumünster unde am şi urcat şi am făcut şi câteva poze de sus din turlă. Super frumos oraşul… Ia uite… ăia au pus-o de un grătar sus pe bloc… bravo măi băieţi!

 

Mai jos un tip şi o tipă au ieşit de pe o străduţă, au ajuns la malul râului, şi-au scos hainele şi s-au lăsat purtaţi de curent ţinând hainele într-o mână, până mai jos la un restaurant unde au ieşit, s-au îmbrăcat şi s-au aşezat la masă… Foarte tare!

 

 
 
 
 
 
 
Plimbându-ne încet încet pe străduţele înguste încărcate de istorie, am ajuns în parcul de lângă grădina chinezească, o oază de verdeaţă, fix pe malul lacului, şi am decis să petrecem cele câteva ore rămase din după amiază, aici. Şi fiind grădina chinezească, cum altfel decât cu câteva porţii de chinese food fix aici pe iarbă alături de cei câteva sute de oameni care ieşiseră să facă acelaşi lucru. Şi uite aşa am stat tolăniţi pe iarbă, la soare câteva ore bune şi ne-am bucurat din plin de liniştea, aerul curat şi voia bună de aici, înainte să ne întoarcem acasă….

 

 
 
 
 
 
Când o să mergi la Zurich îţi recomand să vizitezi şi grădina botanică şi cea zoologică pentru că am auzit că sunt deosebite. Noi anul acesta am văzut destule grădini botanice şi zoologice aşa că nu am mai intrat… a şi încă o chestie… vezi daca îţi cumperi bilet de tramvai cu cardul de la automate… să urmăreşti totuşi cheltuielile după.. Cardul prietenului meu a fost clonat dar fără alte incidente : ) De, nu degeaba eram în inima imperiului financiar elveţian… 🙂
 
 
În funcţie de „profilul” tău, Zurich poate să fie o escapadă de relaxare, de distracţie de voie bună, de shopping sau un pic din fiecare aşa cum am făcut noi. Tschuss pa pa !



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Ian 172012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Hai că n-am mai scris de peste o lună şi te-am lăsat în aer cu sfârşitul concediului. Îmi cer scuze dar am avut un mic incident care „m-a cam scos un pic din uz” o perioadă, dar mi-am revenit. O să-ţi povestesc stai liniştit, să ştii să nu faci şi tu aşa. 🙂 Rămăsesem să-ţi povestesc despre Geneva oraşul care încheie minunatul nostru concediu, după peste 2 săptămâni de când suntem plecaţi de acasă. În sfârşit încep să apară indicatoarele cu Milano… măi şi sincer eram aşa de tentat să facem dreapta spre „Italy” când am văzut indicatorul, de nu pot să-ţi descriu. Dar nu… rezistăm până la sfârşit şi terminăm „circuitul”.

 

 
 

Cea mai mică metropolă din lume cum mai este numită Geneva te impresionează încă de la intrare, asta dacă reuşeşti să intri că între timp metropola noastră s-a mai dezvoltat şi venind dinspre Franţa s-au schimbat străzile de s-a zăpăcit GPS-ul. Gataaa am reuşit şi normal că nicio vizită la Geneva nu e completă dacă nu dai o fugă la sediul Naţiunilor Unite aşa că alergăm repejor să prindem…. porţile închizându-se.. Nuuuu!!!!! Hai mă nenea Ban Ki-moon nu ziceai că azi ţii deschis până la 5? Ce? Offf… S-a închis dar nu mă las până nu mă maimuţăresc la o poză că doar nu am venit degeaba până aici.

 



Cam aglomerată mica metropolă, dar extraordinar de îngrijită şi elegantă în ciuda multelor drumuri în lucru din centrul oraşului. E clar.. trebuie să abandonăm maşina şi să scoatem şi nişte cucuruz d-ăsta de-al lor să avem cu ce plătii… Doamne ce bani coloraţi.. dar sunt buni să ne achităm cafeluţa şi cornul aici pe malul lacului Geneva unde admirăm lebedele ce se plimbă în voie. Nu degeaba Geneva este unul dintre oraşele cu cel mai bun nivel de trai din Europa… Nu trebuie să fie scrisă în cărţi chestia asta, se vede pe stradă, se vede în liniştea oamenilor, în orânduirea lucrurilor… şi în preţuri… că am dat pe cornuleţul ăla cât pe un inel cu diamante.

 

 

 


Unul dintre punctele de atracţie ale oraşului pe care nu trebuie să-l ratezi, mai ales într-o zi luminoasă şi superbă aşa cum am prins noi, îl reprezintă o imensă pompă de apă care aruncă un jet la o înălţime de 140 de metri cu 200 de km pe oră după cum era scris pe plăcuţa de aici şi care poartă un nume foarte sugestiv şi anume Jet d’Eau… Ei şi? Ce e aşa superb la un jet de apă ai zice tu? Păi în primul rând jetul acela de apă, eu l-am interpretat ca pe un semn de puritate, un semn de curăţenie dar, trecând pe lângă semnificaţiile poetice de ne veneau nouă în mintea ameţită de peisaje, jetul de apă crea deasupra lacului curcubeie de îţi tăiau respiraţia… Bine respiraţia ţi-o mai tăia şi frigul de afară pentru că nu ştiu ce a fost anul acesta dar nu mi s-a mai întâmplat să îngheţ de frig în august şi să umblu cu pulover şi cămaşă pe mine…

 

 

 

 
 

 

 

 

Doamneeee.. ia uită-te la ăştia…. Băi băieţi voi nu sunteţi întregi la cap? Tocmai vorbeam că nouă ne-au îngheţat măselele şi vouă vă arde de bălăceală… Aloo Hans.. ieşi mă din apă… a nu stai ca ăştia-s francezi aici.. Pierre.. mami, vezi să nu răceşti.. ia totuşi şi băscuţa ta roşie… Incredibil… cum îţi spuneam, chiar nu au nicio grijă.



Nu ţi-am povestit multe despre Geneva dar o să revenim, sau o să mergem la Zurich pentru că am înţeles că „peisajul” e relativ asemănător, dar sincer acum nu mai avem timp.. se întunecă, suntem obosiţi, şi mai avem şi de mers vreo 320 de km… un fleac la câţi am făcut în ultimele zile. Data viitoare îţi promit o plimbare cu barca pe lac, dar până atunci te las să admiri frumuseţea Mont Blanc-ului în timp ce ne îndreptăm spre graniţa cu Italia…. Ultimii banii din portofelul taxe de drum se duc pe tunelul ce traversează acest impunător munte…Aaaaa.. 50 EUR?!?! Hai mă ce că nu l-aţi săpat la târnăcop….  Mamăăă… ne-au mai lăsat bani de un sandwich şi de o gură de aer 🙂 Dar important e că am ajuns cu bine acasă şi am putut să-ţi povestesc despre cei 4.944 Km şi minunatul tur al peninsulei iberice şi nu numai.

 

 

            Buona notte!

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.