



(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Hai că n-am mai scris de peste o lună şi te-am lăsat în aer cu sfârşitul concediului. Îmi cer scuze dar am avut un mic incident care „m-a cam scos un pic din uz” o perioadă, dar mi-am revenit. O să-ţi povestesc stai liniştit, să ştii să nu faci şi tu aşa. 🙂 Rămăsesem să-ţi povestesc despre Geneva oraşul care încheie minunatul nostru concediu, după peste 2 săptămâni de când suntem plecaţi de acasă. În sfârşit încep să apară indicatoarele cu Milano… măi şi sincer eram aşa de tentat să facem dreapta spre „Italy” când am văzut indicatorul, de nu pot să-ţi descriu. Dar nu… rezistăm până la sfârşit şi terminăm „circuitul”.
Cea mai mică metropolă din lume cum mai este numită Geneva te impresionează încă de la intrare, asta dacă reuşeşti să intri că între timp metropola noastră s-a mai dezvoltat şi venind dinspre Franţa s-au schimbat străzile de s-a zăpăcit GPS-ul. Gataaa am reuşit şi normal că nicio vizită la Geneva nu e completă dacă nu dai o fugă la sediul Naţiunilor Unite aşa că alergăm repejor să prindem…. porţile închizându-se.. Nuuuu!!!!! Hai mă nenea Ban Ki-moon nu ziceai că azi ţii deschis până la 5? Ce? Offf… S-a închis dar nu mă las până nu mă maimuţăresc la o poză că doar nu am venit degeaba până aici.

Cam aglomerată mica metropolă, dar extraordinar de îngrijită şi elegantă în ciuda multelor drumuri în lucru din centrul oraşului. E clar.. trebuie să abandonăm maşina şi să scoatem şi nişte cucuruz d-ăsta de-al lor să avem cu ce plătii… Doamne ce bani coloraţi.. dar sunt buni să ne achităm cafeluţa şi cornul aici pe malul lacului Geneva unde admirăm lebedele ce se plimbă în voie. Nu degeaba Geneva este unul dintre oraşele cu cel mai bun nivel de trai din Europa… Nu trebuie să fie scrisă în cărţi chestia asta, se vede pe stradă, se vede în liniştea oamenilor, în orânduirea lucrurilor… şi în preţuri… că am dat pe cornuleţul ăla cât pe un inel cu diamante.
Unul dintre punctele de atracţie ale oraşului pe care nu trebuie să-l ratezi, mai ales într-o zi luminoasă şi superbă aşa cum am prins noi, îl reprezintă o imensă pompă de apă care aruncă un jet la o înălţime de 140 de metri cu 200 de km pe oră după cum era scris pe plăcuţa de aici şi care poartă un nume foarte sugestiv şi anume Jet d’Eau… Ei şi? Ce e aşa superb la un jet de apă ai zice tu? Păi în primul rând jetul acela de apă, eu l-am interpretat ca pe un semn de puritate, un semn de curăţenie dar, trecând pe lângă semnificaţiile poetice de ne veneau nouă în mintea ameţită de peisaje, jetul de apă crea deasupra lacului curcubeie de îţi tăiau respiraţia… Bine respiraţia ţi-o mai tăia şi frigul de afară pentru că nu ştiu ce a fost anul acesta dar nu mi s-a mai întâmplat să îngheţ de frig în august şi să umblu cu pulover şi cămaşă pe mine…


Doamneeee.. ia uită-te la ăştia…. Băi băieţi voi nu sunteţi întregi la cap? Tocmai vorbeam că nouă ne-au îngheţat măselele şi vouă vă arde de bălăceală… Aloo Hans.. ieşi mă din apă… a nu stai ca ăştia-s francezi aici.. Pierre.. mami, vezi să nu răceşti.. ia totuşi şi băscuţa ta roşie… Incredibil… cum îţi spuneam, chiar nu au nicio grijă.


Nu ţi-am povestit multe despre Geneva dar o să revenim, sau o să mergem la Zurich pentru că am înţeles că „peisajul” e relativ asemănător, dar sincer acum nu mai avem timp.. se întunecă, suntem obosiţi, şi mai avem şi de mers vreo 320 de km… un fleac la câţi am făcut în ultimele zile. Data viitoare îţi promit o plimbare cu barca pe lac, dar până atunci te las să admiri frumuseţea Mont Blanc-ului în timp ce ne îndreptăm spre graniţa cu Italia…. Ultimii banii din portofelul taxe de drum se duc pe tunelul ce traversează acest impunător munte…Aaaaa.. 50 EUR?!?! Hai mă ce că nu l-aţi săpat la târnăcop…. Mamăăă… ne-au mai lăsat bani de un sandwich şi de o gură de aer 🙂 Dar important e că am ajuns cu bine acasă şi am putut să-ţi povestesc despre cei 4.944 Km şi minunatul tur al peninsulei iberice şi nu numai.
Buona notte!
.

.
S-ar putea să-ți placă și: