Escapadă de weekend – Zurich

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Hai că sigur ai comentat că ţi-am spus prea puţine despre Geneva şi că Elveţia este o ţară superbă şi nu am reuşit să o surprind bine, perfect adevărat doar că sincer când vizitezi peste 20 de oraşe în 2 săptămâni ridici ştacheta la fiecare oraş şi din păcate reduci şi timpul de vizitat aşa că nu apuci să te bucuri din plin. Elveţia este o ţară superbă, cu peisaje ca-n basm  cu un ridicat nivel de trai şi cu multe oraşe deosebite, desprinse parcă din cărţile de poveşti. Şi drept urmare am decis să revenim şi să vizităm Zurich, cel mai mare oraş al Elveţiei. Această escapadă de week-end am decis să o facem împreună cu prietenii noştri cu care am fost şi în Croaţia, aşa că zis şi pornit….

Al naiba de ceas dacă a sunat el, că de, ştie să sune doar în cursul săptămânii, aşa că suntem luaţi din pat şi muştruluiţi că nu suntem gata… I-auzi, râde ciob de oală spartă.. sunt şi ăştia gata o dată de când îi cunoaştem şi ne fac capul calendar. Gata gata… am reuşit şi plecăm din însoritul Milano cu destinaţia Zurich, accelerând spre graniţa de pe lângă Como, moment în care văd că prietenul meu, care conducea, decide să iasă de pe autostradă şi să se îndrepte spre: Milano… Milano?!?! Ce faci mă?!?Mergem de 40 de minute spre Elveţia şi acum te-ai răzgândit?!  Îl întreb eu… Aaa.. se fâstâcea… aaa.. am uitat actele de la maşină acasă!!… Ea e de vină (dă vina pe prietena lui)… i-am zis să le ia… Aaaaa te strang de gât.. îi zic eu abţinându-mă să nu o fac… ne-ai zorit azi dimineaţă ca acum să ne întoarcem!?!

 

N-avem încotro, că nu poţi să circuli fără acte aşa prin Europa, aşa că ne întoarcem şi un doi (pe naiba că se aglomerase între timp) suntem în Elveţia. Îmi place la nebunie ţara asta, e totul aşa de verde şi e un verde uniform de zici că-l vopsesc să fie peste tot la fel, totul curat şi ordonat, oameni roşii în obraji, oameni de munte.. şi apropo de munte, peisajele de aici te lasă cu gura căscată… chiar că-ţi vine să crezi că şi vacile sunt mov cum vedeam noi în reclama aia. Aici sunt munţi unde zăpada nu se topeşte niciodată, efectiv paradisul schiorilor.
Dar e abia septembrie, mai e până ce schiori ăştia mai ne-experţi ca noi pornesc în aventura. Acum o mică gustărică, să nu ajungem chiar epuizaţi la destinaţie. 🙂 Acum sincer nu mai comenta atât că mâncarica asta a fost şi pentru că era ditamai coada la intrarea în tunelul San Gotardo.. da?! 😛 Este super lung tunelul acesta, cred că are peste 10 km şi faza tare e că la intrarea în tunel erau 19 grade şi la miloc 36.. dar e o poluareee…. Chiar ne întrebam cum naibă de ăla cu decapotabila din spatele nostru nu se asfixiează. Treaba lui…. Hai că mai avem un pic.

 

 

 

Ajungem în Zurich cam pe după masă aşa, numai bine cât să ne cazăm şi să pornim să explorăm oraşul şi să scoatem nişte cucuruz d-ăsta roşiatic de la bancomat. Cred că ajung 100 de CHF…  Cam ciudăţei oamenii pe aici pe stradă, sau poate suntem noi prea de modă veche… sau nu ştiu, dar prea „emo-look” aşa… freza pe o parte, buzele negre, cercei cred că şi în… mă rog… fiecare cu gusturile lui…  la înfăţişare nu erau chiar pe placul nostru dar erau liniştiţi şi cu bun simţ.

Diaanaaaa… ce pisicii calului zice automatul ãsta aici?! Băi asta am urât şi la Munchen… Nu puteţi să scrieţi frate şi în engleză?! Stau cu prietenul meu şi ne uităm ca curcile bete la automatul de bilete. Eu de unde să ştiu în ce zonă sunt şi în ce zonă vreau să merg?! Totul în germană, că de când am trecut tunelul menţionat anterior s-a trecut de pe ciao ciao la tschuss tschuss şi Aufwiedersehen .

Ia zii nemţoaico.. ce alegem aici?! Cu câteva îndrumări lingvistice ne descurcăm şi cum bancnota aia de 100 nu încăpea în aparat nici dacă o îndesam cu ciocanul a plătit prietenul cu cardul.. Bogdaproste!

Noo… unde vrei tu să te duci când ajungi prima dată în capitala cantoanelor? Normal că te duci să vezi lacul… te duci să vezi cum apusul de soare pe care tocmai îl prindeam se oglindeşte într-un pastel cald de toamnă în apele cristaline ale lacului Zurich. Un peisaj cu totul şi cu totul deosebit care, după cum au demonstrat localnicii de aici care se adunaseră şi ei pe malul lacului, nu încetează să te uimească zi de zi.

Pentru noi era prima dată şi am rămas profund impresionaţi…. Atât de impresionaţi încât am făcut poze numai la peisaje şi am uitat să ne fotografiem şi pe noi cum ca doi amorezaţi ce suntem, ne sprijinisem unul de celălalt şi ne cufundasem în lacul de melancolie de se aşternuse în faţa noastră. S-a întunecat treptat treptat şi am reuşit până la urmă să ne desprindem de acest peisaj mirific şi să mai explorăm şi alte frumuseţi din preajma pieţei Bellevue.

Deoarece insistam să mâncăm aici pe malul lacului, am găsit până la urmă un restaurant pe o mini insuliţă (restaurantul Bauschanzli), fix pe lângă vaporaşul de mai înainte. Restaurantul acesta era gen împinge tava dar era super drăguţ pentru că aveam muzică live afară şi scenă pentru dans… Problema era că muzica era gen Mirabela Dauer iar „publicul” de aici sigur uita mult mai mult decât o ultima ţigară într-un colţ pe etajeră cum cânta Mirabela…

Erau nişte moşuleţi la vreo 70-80 de ani de sigur nu mai ştiau nici cum îi cheamă dar dansau de mama focului. Gata rămânem aici… ne place.. e un public super nostalgic. Ia să vedem ce băgăm pe tavă… Hmm.. 2 șnițele musai, 2 beri, o salată, nişte cartofi prăjiţi şi cam atât… Gata.. ajunge.. Împingem tava până la casă şiii… 108 CHF… What?!?! 90 de euroi 2 șnițele prăpădite şi 2 beri… Incredibil?! De.. am vrut să mâncăm pe malul lacului… şi să ascultăm muzică, şi să avem atmosferă… acum plătim că nu avem ce face…

Mă aşez la masă şi mă uit la moaca prietenului ăstuia să vă ce mutră face când îi zice aia cât are de plată… Hahahahah… eram pe jos de râs.. să-l fi văzut cum i s-au mărit ochii şi i s-au înroşit urechile!!… Hai moşule.. acum mănâncă şi nu mai comenta.. Măcar e bun, e mult şi e şi pe malul lacului aşa că hai să profităm şi să Dansăm! 🙂 Da… am băgat un mic dans.. şi apoi încă unul… şi încă unul… doar că pe la 10 s-a spart petrecerea… De.. era vremea de nani pentru publicul de aici. Aşa am făcut şi noi, doar că ne-am mai oprit la o mică berică pe lângă hotel.

Peste noapte m-am uitat cu Diana pe ghidul pe care îl aveam şi am constatat că preţul de aseară era unul cât se poate de normal… chiar ieftin pentru zona în care eram… Că de, îţi spuneam că Zurich are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din lume deci este normal, aşa că nu mai comentăm ci plecăm la un mic dejun. Nu mă întreba unde că nu mai ştiu… am luat unul din tramvaiele ăstea alb-albastru frumoase şi silenţioase şi ne-am oprit unde ni s-a părut aşa mai centru. 

Ei bine nici micul dejun nu a fost lipsit de peripeţii, deoarece prietenul meu nu a văzut că sticla lui de fresh de portocale avea dopul pus de fentă, aşa că apucând-o de dop a reuşit să o mişte doar 10 cm… cât să cadă de pe masă. Ei şi?! Crezi că a fost suficient atât?! Închipuie-ţi următoarea fază cu încetinitorul: Sticla cade… pe el îl mănâncă undeva şi vrea să o prindă… nu poate.. o loveşte şi o roteşte… în cădere tot sucul îi sare pe meclă şi pe tricoul alb… sticla continuă să cadă… încă nu a atins podeaua… mai încearcă o dată să o prindă… iar ratează şi iar roteşte ultimele rămăşiţe de suc pe jos şi pe blugii mei… în sfârşit sticla atinge pământul cu faţa în jos.. să fie sigură că nu mai rămâne nimic…..  Nu ştiam dacă să râd sau să tac… era plin de piei d-ălea de portocale pe piept de parcă vomitase toată noaptea… şi acelaşi lucru aveam şi eu pe pantaloni… ca să nu mai vorbim de parchetul ăstora de aici…  Până la urmă am râs… muuult şi cu poftă!!!

Am plecat până la urmă, unii mai sătui, unii nu prea 🙂 cu destinaţia Muzeul Landes… sau Landesmuseum şi odată ajunşi acolo, încurajaţi de soarele superb de afară am zis că e mai bine să ne plimbăm pe aici prin parc şi să facem câteva poze.

Ceea ce este deosebit în parcul acesta este că în spatele muzeului, în capăt de tot, râul Limmat se desparte pe două braţe, unul dintre ele formând o deosebită minicascadă. Peisajul este întregit de către lebedele care veneau timide să mănânce câţiva biscuiţi scăpaţi neudaţi la micul dejun.

 

După ce am admirat îndelung lebedele şi râul am pornit pe malul acestuia, din nou spre lac, de data aceasta oprindu-ne la biserica Fraumünster unde am şi urcat şi am făcut şi câteva poze de sus din turlă. Super frumos oraşul… Ia uite… ăia au pus-o de un grătar sus pe bloc… bravo măi băieţi!

 

Plimbându-ne încet încet pe străduţele înguste încărcate de istorie, am ajuns în parcul de lângă grădina chinezească, o oază de verdeaţă, fix pe malul lacului, şi am decis să petrecem cele câteva ore rămase din după amiază, aici. Şi fiind grădina chinezească, cum altfel decât cu câteva porţii de chinese food fix aici pe iarbă alături de cei câteva sute de oameni care ieşiseră să facă acelaşi lucru. Şi uite aşa am stat tolăniţi pe iarbă, la soare câteva ore bune şi ne-am bucurat din plin de liniştea, aerul curat şi voia bună de aici, înainte să ne întoarcem acasă….

 

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...