Feb 172012
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Dacă îți petreci mai mult timp în Italia sau intenționezi să rămâi pentru o perioadă mai lungă de timp, sunt câteva locuri pe care sincer nu trebuie să le ratezi și pe care trebuie neapărat să le bați la picior și să admiri fiecare colțișor păstrat în stil vechi, nealterat de sutele de ani ce s-au abătut asupra lor. Unul din aceste locuri este Cinque Terre sau pe românește, cele 5 Pământuri.
 
De Cinque Terre ne leagă multe amintiri frumoase și sincer orice ocazie este bună pentru a profita și a redescoperi frumusețea acestor locuri, patrimoniu UNESCO. Dar sincer tot vorbesc mereu că locul ăsta e minunat, mamă ce frumos e aici și așa mai departe, dar până la urmă ce este frumusețea unui loc? Cum stabilești că un anumit loc este frumos? Totul este subiectiv și depinde foarte mult de trăiriile tale, de preconcepțiile tale, de mediul tău preferat, pentru că în fond și la urma urmei o persoană cu mentalitatea total diferită de a mea ar clasifica locul gen: niște case cocoțate în vârful muntelui pe malul mării, parcă ar fi de pe vremea lui pazvante. E un punct de vedere dar eu îți povestesc acum ție, tu care ești ca mine, tu care admiri natura cu ochii închiși, tu care ai rămâne fără respirație în fața  unui curcubeu de culori format di bărci aliniate în port, case vechi aglomerate pe un pisc de munte și un cer albastru și limpede ca cristalul. Celeilalte “speci” descrisă mai devreme îi recomand butonul ăla cu X din colțul dreapta sus. 

Dar să nu o mai lungim pentru că sunt sigur că vrei să descoperi locurile de ți le-am descris până acum. Ținând cont că această zonă a fost declarată rezervație naturală nu prea se poate să intri cu mașina aici. Adică poți dar până la un punct și apoi o lași pe munte și cobori ”per pedes”. În aceste circumstanțe am ales să mergem cu trenul asta și datorită faptului că că de la Milano, călătoria durează relativ puțin.


 

Cinque Terre este compusă din următoarele localități (în ordinea traseului cu trenul Genova – La Spezia): Monterosso al Mare, orășelul unde aveam cazarea și singurul cu plajă la mare, Vernazza care impresionează prin amalgamul de culori, Corniglia cocoțat la naiba în praznic în vârful unui deal, motiv pentru care nu am ajuns pe la el, Manarola unde zici că s-a organizat un concurs de pictură ca să-i definească arhitectura și nu în ultimul rând Riomaggioreorașul care produce printre altele și un pic din licoarea lui Bahus.

 

Urmând rezervarea de pe booking și instrucțiunile primite pe mail de la Vila dei Limoni reușim până la urmă să ajungem… unde? înapoi în gară..cum unde.. așa că o sunăm pe tanti Maria care ne mai explică încă o dată ca la proști pe unde trebuie să mergem, că cică portița era la 20 de metri de gară. Să-mi bag eu pixu în portița aia dacă o văd. O rugăm frumos pe tanti Maria să abbi pazienza și să stea cu mine la telefon făcând pe navigatorul. Eu spuneam ce vedeam și ea îmi zicea mai mergi sau mai stai. Eeee.. păi să-ți bagi portița asta undeva… chiar că portiță, intre două ziduri de am crezut că acolo e părăsit totul. Păi și acum? Cică acum trebuie să faci mișcare dragule, așa te menții în formă.


 


Băi prietene, am urcat până la apartamentul ăla de ne-au ieși ficații, era cocoțat fix în vârful muntelui și avea cred 4.385 de trepte de urcat. Imaginează-ți că apoi am făcut asta de cel puțin 2 ori pe zi de ne-am întors de acolo ca trași prin inel. Dar sincer a meritat. Fii atent ce priveliște aveam în timp ce stăteam pe șezlongul din grădină înconjurat de lămâi și portocali și respiram miros de mare. Azi admirăm Monterosso și ne plimbăm pe străduțele înguste și doar mâine plecăm la plimbare.

 

 

Primul contact cu această localitate aduce oricui emoții de neimaginat pentru că, e ca și cum ai păși într-un paradis al imaginilor și a bunului gust datorită peisajelor unice și a mâncărurilor specifice… Aaaa apropo de mâncare am băgat la un restaurant de pe plajă niște trofie cu pesto (sos de busuioc și brânză în ulei și usturoi) de-ți venea să lingi și farfuria. Nu îți mai pun poze.. gata că tot timpul comentezi…  Hai să lăsăm mâncarea.. știi ce m-a impresionat pe mine foarte mult? Faptul că aici ești efectiv în munte și fiecare orășel are gara lui, trenul trecând pe sub munte și pe sub casele oamenilor, aleile sunt de fapt ”puse”, să zicem așa, pe deasupra muntelui iar fiecare spațiu este folosit la maxim, de exemplu am văzut un restaurant fix sub calea ferată. (cam cum ți-am povestit că făceau oamenii din Evora cu spațiul din jurul apeductului).


Ce frumos e aici pe malul mării… privim zâmbind spre locul unde acum câțiva ani am învățat-o pe Diana să înoate.. De ce zâmbeam? Eee.. acum zâmbesc dar atunci îmi venea să intru în pământ de rușine… toată plaja se uita cum, pe atunci viitoarea mea soție, urla cât o țineau plămînii în apa până la brâu… Doamne Doamne.. cât a mai ”pătimit” până a învățat să înoate… Puteam să tai bilete la circ atunci. Dar a învățat și sunt foarte mîndru de ea că sincer să te apuci la douăzeci și de ani să înoți nu e o sarcină ușoară. Ia uiteee… aici pe malul mării, pe înserate niște neni au ”pus-o” de un mic concert… așa că rămânem să-i ascultăm sub clar de lună în acest orășel plin de viață și istorie…. asta și pentru că sincer pe bezna asta n-aveam nici un chef să număr iar multitudinea treptelor până la apartamentul lu’ tanti Maria.

 
.. a doua zi

Ne trezim de dimineață și mai luăm o gură din peisajul de afară facem rapid checkout-ul și plecăm spre Riomaggiore pentru că neaparat când ești la Cinque Terre trebuie să te plimbi de mânuță cu prietenul, prietena, amantul, amanta, cățelul, pisica, ce ai tu mai drag, pe, să o numim străduța din buza mării, care nu degeaba poartă numele Via del Amore. Riomaggiore te impresionează de când ajungi cu un imens tablou pictat pe un perete  înfățișând hărnicia oamenilor de aici….
 
Hmm ..Parcă în Riomaggiore era tabloul ăsta… sper să nu-ți spun prostii. Hotărâm că orășelul îl vizităm la întoarcere și plecăm spre cea mai frumoasă plimbare romantică.


 


Băi, romantic romantic dar până aici…. ăla de la bilete mi-a făcut cu ochiul când i-am cerut câteva informații… băi… dar ia stai un pic… îți arde de șmecherii… Îl rog și eu frumos clipind profund dacă pot să las rucsacul la el în cuștiubeică pentru că sincer nu aveam nici un chef să-l car în spate. Normal că acceptă și apoi îi zic două bilete pentru mine și soția mea… Haaa… i-a picat fața.. fraierul! Oricum, vezi că dacă vii singur găsești pe cineva așa că nu-ți face griji! 😛 Gata plecăm să ne plimbăm ținându-ne de mână… Și cred că cel mai bine o să-ți descrie imaginile peisajul de aici, aleea de pe marginea muntelui, vederea spre marea aflată la 20 de metri mai jos, tunelul îndrăgostiților plin de lăcățele cu inscripții, bărulețul de la jumătatea traseului unde poți să savurezi o cafea în timp ce admiri peisajul de sub tine (că stai pe un grilaj) unde, undeva la mulți  metri mai jos, valurile se sparg nărăvașe de peretele muntelui, ca să nu mai vorbim că pe sub toată această minunăție trece nestingherit și fără să te deranjeze, trenul către La Spezia.
  
 
 
 
 
 
 
Deosebită plimbarea și numai bună să-ți faci poftă de mâncare, mai ales că am coborât pe stâncile ălea și apoi am urcat la loc și ne-am zbenguit ca doi copii mici. Și deci, acum ce mâncăm?
 
Ne oprim la un restaurant cu mâncăruri specifice, chiar pe lângă port, și ca de obicei eu îmi comand mâncare bună și consistentă.. nu mai rețin sincer ce.. în schimb rețin ce și-a comandat Diana.. că sincer nu am cum să uit că na…  ea tot timpul e cu experimentele și cu varietățile și să vadă și pe aia și pe cealaltă… Ia.. mănâncă acum 3 măsline și 2 hamsii la saramură (mă rog se numesc anșoa) pe post de aperitiv.. asta în timp ce eu înfulecam un platou de bunătăți. Da, i-am dat și ei nu am fost egoist! Dar săraca abia aștepta felul doi.. dar a dat-o în bară și cu ăla… M-am crăcănat de râs cînd am văzut platoul ăla cu 3 raci imenși… atât.. un platou cu 3 raci, nu tu garnitură nu tu nimic…
 

A început să mănânce, ce să facă. Bagă furculița în primul și… al naiba cred că era viu încă.. știi cum a zburat din farfurie fix sub masa celor de lângă noi, oprindu-se în momentul când s-a izbit de geanta lu’ tanti de lângă…. Deci nu mai puteam de stomac.. eram pe jos de râs… Și tipa de lângă se uita și zâmbea discret… Ar fi fost tare dacă-i sărea în geantă. Ia-i în mână că altfel mănânci aer dacă nu.. îi zic…. Ce să mănânci mă de pe racii ăia că erau așa mari dar cărniță ioc. A rămas Diana mea cu stomăcelul gol, la fel ca și portofelul că de… fiță… Și-a luat un sandwich de pe stradă ca să nu leșine.
 


 

Mai ne plimbăm un pic prin orășel și apoi luăm trenul spre casă, nu înainte de a ne opri în Vernazza și de a face o poză la minunatul apus de soare. Bine, am făcut mai multe poze dar au ieșit mișcate ca naiba… așa că trebuie să mai revenim aici ca să-ți arătăm și alte peisaje. 🙂

 

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Feb 022012
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...


Peisajul mi se derula rapid în fața ochilor chiar dacă domnul programator nu mergea foarte tare, din contră, eram chiar blocați în coloană, o coloană plină de mașini de lux, majoritatea  decapotabile unde sincer era mult mai placut și interesant decât printre claxoanele și poluarea unui oras industrial. Bine e drept și că nici dacă ar fi vrut să meargă mai tare nu ar fi putut întru-cât soția lui foarte atentă îi citea cu voce tare toate semnele de circulație ”Atenție curbă periculoasă, Atenție 30, vezi că ăla oprește….”

Continue reading »