Feb 022012
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)

Se încarcă...


Peisajul mi se derula rapid în fața ochilor chiar dacă domnul programator nu mergea foarte tare, din contră, eram chiar blocați în coloană, o coloană plină de mașini de lux, majoritatea  decapotabile unde sincer era mult mai placut și interesant decât printre claxoanele și poluarea unui oras industrial. Bine e drept și că nici dacă ar fi vrut să meargă mai tare nu ar fi putut întru-cât soția lui foarte atentă îi citea cu voce tare toate semnele de circulație ”Atenție curbă periculoasă, Atenție 30, vezi că ăla oprește….”


Dar eu cu Diana nu eram acolo, nu eram în mașină, noi eram deja pe vasul care se zărea în depărtare și care ridicase recent ancora din Santa Margherita Ligure. Eram acolo pe vas și priveam spre țărm, priveam în larg, priveam cum aveam să ne ajungemîn una dintre cele mai frumoase localități din Europa, așa cum era indicată în unele ghiduri turistice.Mașina înainta greoi pe drumul îngust ce șerpuiește coasta ligurică, iar barca noastră spărgea val după val de parcă eram la concurs și vroiam să vedem cine ajunge primul în port.



De fapt, din acest oraș și până în Saint Tropez, Richard Hammond, ăla micuț din Top Gear, împreună cu James May, ăla blond cu părul pe ochi ca un caniș, au făcut în una din emisiunile lor un concurs între un Ferrari Daytona și o super barcă din fibră de carbon. Asta ți-am zis-o doar pentru cultura ta generală pentru că singura asemănare dintre mașina lor și a mea era doar culoarea albastră. După cum spunea prietena noastră, micuța japoneză, ”există multe locuri frumoase pe lumea asta dar unele ne atrag în mod ciudat, probabil pentru că ne leagă de ele și amintirile unei alte vieți”.


 


Desi știam absolut tot ce urmeaza să vedem, fiind deja a patra oară când venim aici, în momentul în care am intrat in primul orăsel, Rapell, ni s-a părut că pășim într-o altă lume, o lume pe care, ca într-o carte de Richard Morgan, mintea noastră deja o investigase într-o altă era și poate chiar și locuise în vilele elegante în stil mediteranean văruite în culori solare ce se ascundeau printre palmieri, leandru și pin. 

 

         

 

Și iată-ne ajunși în Portofino, un oraș turistic al aristocraților englezi și nemți în secolul 18, un oraș a cărui faimă a crescut după ce Elisabeth Taylor și Richard Burton şi-au oficiat ce-a de-a treia  căsătorie dând un exemplu apoi cuplului Pamela Anderson – Tommy Lee. 

Când ajungem în port respirația ni se oprește brusc în fața peisajului care ne aștepta calm cu bărcile și iahturile aliniate perfect parcă după niște linii imaginare. E drept că respirația mea se mai oprise de vreo 3 ori când am coborât în cea mai îngustă, dar integrată perfect în arhitectura boemă, parcare pe care o văzusem. Cam așa arată Portofino atunci când pui piciorul în port fie că vii cu mașina fie că vii cu barca. Știu că arată ca o iluzie 3D dar pozele sunt cât se poate de reale.



 


Odată ajunși aici, prietenii noștri, cu care vizitasem și Saint Tropez-ul, propun să urmăm harta pe care o scrijelisem eu cu o caligrafie ce lăsa de dorit, pe o coală de hârtie. Toate ca toate dar, cum ar zice un comentator fidel al povestirilor mele, nu poți să pleci la drum așa pe stomacul gol, așa că înainte de a ajunge în port, pe stânga găsești o brutărie care face niște pâinici de te lingi și pe punga de bune ce sunt. Hai domnul programator! Lasă peștii că nu mai plecăm de aici. Mamă nu-l mai dezlipeam și ne înebunise că el vrea o undiță că aici sigur prinde ceva. Cred că prindeai pești și cu mâna goală la cât de mulți erau și ce frumos colorau apa cristalină.


Scrijeliturile mele ziceau că trebuie urmat drumul spre dreapta cum stai cu fața la port așa că am mers conform planului. Pregătește-te că ai de urcat! Cam scoți toată pâinica aia de ai băgat-o mai devreme. Hai pe tine te las să urci cu prietenii noștri spre biserica San Gregorio iar eu cu Diana ”plecăm” din nou de lângă voi și facem cam aceeași urcare doar că de vreo două ori mai anevoioasă pe versantul opus, cel din stânga înspre hotelul Piccolo unde mai obișnuiește să stea puștiulică ăla de Tom Cruise când mai vine în vizită cu prietenul lui Denzel Washington. Aveți grijă ce faceți voi pe partea dreaptă să nu dați nas în nas cu nenea Silvio ”Berlusco” pentru că am auzit că are și el o casă prin zonă.

 


După ce am urcat de ne-au ieși ochii pe versantul stâng, ne-am oprit să ne facem niște poze pe o alee plină de clădiri în nuanțe calde de roșu-cărămiziu, galben și portocaliu, pervaze pline de flori și un imens gard viu care le ținea la adăpost de ochiul curioșilor. Și cum stăteam noi așa tolăniți pe jos, înclinați la un unghi teta, băi vine un drac de copil în fugă, pe pantă în jos de mai să mi se urce în cap, că-i săriseră saboții de frână de la viteză de-o prinsese. Ne-am speriat și noi și el da mai mult el că a chirăit de l-a auzit toată valea.


 


E frumos aici dar într-o zi însorită, ca această zi de la începutul lui octombrie, riști să te coci de cald pentru că ești direct expus la soare, spre deosebire de versantul celălalt. Și am mai zăbovit noi aici cu amintirile noastre, și am văzut la distanță că încă mai era motoreta aia cu trei roți, cum aveam și noi pe vremea lui ceașcă la cofetării ca să care prajituri, și mi-am amintit că am vrut să mă urc și eu în ea data trecută doar că era gata gata să o răstorn…. Bineînțeles din cauza geometrie ciudate și nu din alte motive da?

 

 

Deci? Ce faceți aici? E bine huh aici la răcorică? V-am lăsat un pic singuri, și pe voi și pe tine.Sper că ați fost cuminți și ați vizitat biserica de aici și ați văzut și superba panoramă pe care vi-o oferă amplasarea acestui loc. Eu de câte ori vin aici rămân minute bune și admir cum marea se izbește de munte creând un continuu vârtej amețitor. Deja prietenii noștri nu mai au cuvinte. Sunt fascinați.

 

 

 
 

Reușim până la urmă să-i readucem în lumea noastră, sau ei în a lor, și plecăm mai departe. Iar mai ard jumate de foccacia în timp ne continuăm urcarea spre o vilă ce adăpostește un muzeu undeva mai sus în culmea dealului. Din păcate i-am uitat numele dar e singura de aici și nu ai cum să o ratezi. Sus în această vilă, pentru modestul preț de 5 EUR de căciulă, ai acces la o mini expoziție de animale, lângă care ne-am strâmbat noi și ne-am schimonosit în toate felurile, dar cea mai frumoasă și cea mai impresionantă chestie este priveliștea ce ți se așterne în fața ochilor odată ajuns în dreptul geamului.
 

 

 

Să tot stai și să admiri peisajul de basm pictat parcă de Monet… să tot privești ceasul stătut de pe perete care pare că a oprit timpul în loc…. acestea sunt senzațiile pe care le trăiești ajuns aici, în unul dintre cele mai înalte puncte din Portofino. Dar timpul, din păcate nu se oprise, ba chiar o luase înainte rău de tot așa că ne vedem nevoiți să continuăm plimbarea noastră spre destinația finală a acestui versant: Farul de la malul mării.

 

 

 

 

Odată ajunși aici decidem să ne bucurăm de peisaj doar după ce alimentăm o mică înghețată, așa pentru glicemie. Ce tare, acolo jos, la vreo 40 de metri sub noi, niște scafandri înotau în voie în apele limpezi ale mării Ligurice, probabil în căutarea unor delfini, că se spune că numele orașului Portofino vine de pe vremea romanilor și însemna portul delfinilor (Portus Delphini). Dar acum singurele animale marine se găseau pe uscat, ascunse prin vilele impunătoare de aici și cu siguranță nu erau delfini ci ditamai ”rechinii” precum cei enumerați anterior.


 


Întoarcerea o facem tot după așa zisa hartă, iar până să ajungem la Vila din vârful dealului, hai să o numim așa că îți spuneam că nu mai știu cum se numește, ne decidem să coborâm spre plaja care apărea scrijelită pe hartă. Sincer chicoteam un pic pentru că știam la ce să mă aștept, pentru că ceea ce este numit impropriu plajă este de fapt un minigolfuleț de 40 de metri pătrați, plin  de pietre, e drept colorate și adăpostit sub umbra veșnică a copacilor de aici. Este într-adevăr frumos și chiar dacă nu poți să faci o baie cum ai fi crezut, poți să zici că cu această oprire ai adăugat pe harta ta toate locurile importante din Portofino. La întoarcere, și tu, dar și prietenii noștri ne-ați înjurat cred că în gând în momentul în care a trebuit să urcați cele câteva sute de trepte și vi s-a dus astfel de pe buze orice urmă de înghețată și pâinică și ce ați mai fi mâncat voi ieri. 
 


Cu chiu cu vai ajungem la vilă și decidem să nu mai coborâm pe unde am venit ci să facem dreapta, direct prin pădure. În felul acesta avem mereu în raza noastră vizuală frumosul port cu expoziția lui de yahturi și șalupe. Nu are rost să irosesc frumusețea locurilor în cuvinte. Te las să tragi concluziile singur.

 


 

 

 

La întoarcere, înainte să iei mașina și să plătești cei 5 EUR pe oră nu se poate să nu te oprești și să bei o cafeluță aici în port și să nu cumperi măcar un mic suvenir de la multitudinea de buticuri care împânzesc orașul la tot pasul. Cina, îți sugerez totuși să o iei în altă parte, sau depinde de bugetul tău. Dacă vrei tu rămâi aici pe malul mării să iei o cină romantică în unul din șezlongurile ce se legănau agale în vânt și eventual să plătești cam cât am dat noi pe întreaga excursie astăzi, iar noi o să mergem să mâncăm în Santa Margherita Ligure că știu eu un restaurant acolo fix pe puntea unui vas unde se mănâncă excelent și la prețuri decente. Cum vrei tu… Dar hotărăște-te mai repede că uite a început să plouă.


 


E o ploaie scurtă de vară, chiar dacă suntem de vre-o lună în toamnă, o ploaie care se oprește exact când intrăm în Santa Margerita dar lasă în aer un miros de curat, un miros împrospător care combinat cu parfumul mării mă face să-mi vină poftă de o mâncare de fructe de mare. Mă dau jos să dirijez parcarea pentru că locul era foarte strâmt, între un copac și un coș imens de materiale reciclabile iar în timp ce îmi intrasem în mână, trece un ditamai gipanul și calcă în una din frumoasele bălți care se crease de la ploaie și îmi aruncă o fleașcă de apă cu nisip fix pe moacă. Instant încep să gesticulez energic că nu mai vedeam absolut nimic în timp ce îi ”descarc” câteva sintagme bisericești ghiolbanului de mai devreme. Programatorul se dă jos speriat, pentru că-i băgase Diana morcovul că m-a prins între mașină și coșul ăla de gunoi, că așa i se păruse ei când m-a văzut dând din aripi ca o găină fără cap.


 


Numai bună aventura asta că mi-a deschis pofta de mâncare că știi că pe mine cu greu mă apucă foamea așa că mergem la restaurantul de-ți ziceam și ne delectăm cu câteva din specialitățile locului în timp ce retrăim, prin imaginile aparatului de fotografiat, ziua de astăzi, una dintre cele mai frumoase de până acum. O experiență unică în viață, un oraș recomandat între cele 1000 de locuri pe care trebuie să le vizitezi cât timp trăiești.

 

 
Portofino, sei stupenda!





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

.

  One Response to “Unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa: PORTOFINO”

  1. Comentatorul tau fidel subscrie la descrierea orasului 🙂 Este intradevar fff frumos si romantic! Hai ca se vede ca erai la dieta in perioada aia, ca prea ai mancat tu putin!!! De ce nu spui adevarul?:) A.

Cristi si Diana