Zâmbete și Amintiri

Abia abia mi-a trecut de ochiul ăla învinețit, dar de fapt între timp mi s-au învinețit amândoi pentru că mi-a coborât umflătura și arătam mai ceva decât columbianul Edison Miranda după ce l-a făcut Bute knock-out. Să vezi cum mă ocoleau toți când mergeam pe stradă că săracii credeau că sunt mare bătăuș și nu și-ar fi putut închipui că mi-am luat un volan în freză. Băi bine că mi-a trecut că uite acum vin ai mei în vizită și o băgam pe maică-mea în sperieți dacă mă vedea așa.

În Torino sunt câteva lucruri frumoase care merită văzute, așa că pe parcursul celor 2 ore, cât durează drumul de la Milano, facem un pic programul cu ce am vrea să vizităm. Întru-cât eu am fost mai des, dar de cele mai multe ori m-am învârtit numai prin centru, am sugerat să mergem întâi pe dealurile ce înconjoară acest frumos oraș, mai exact la biserica Superga, care îți oferă o panoramă superbă asupra întregului oraș și îți dă posibilitatea să hotărăști de acolo de sus ce anume vrei să vizitezi.

Dacă tot am ajuns până aici, hai să dăm o tură și prin biserică, mai ales că între timp a venit și taică-miu, că l-am trimis să vadă dacă e un loc de parcare dar am trecut apoi pe lângă el că ne-a zis unul că sunt locuri sus în piață și că sunt și gratis în week-end, așa că nu am mai oprit să-l luam. Hai mă că nu a urcat mult plus că era un autobuz în spatele meu și nu aveam unde să opresc.

Biserica este la fel de frumoasă precum mi-o aminteam eu de acum 6 ani, la primul meu contact cu Italia, în august 2005.  Este simplă și fără prea mult fast inutil. După o scurtă reculegere și o lumânare aprinsă ne încumetăm, ținând cont de ”atleții” din gașca noastră, să urcăm pe scările întortocheate până fix pe acoperiș de unde putem admira încă odată frumosul oraș de pe malul râului Po. Îți pun și o poză, făcută la un poster, să vezi cam cum poate arăta orașul de aici de sus dacă ai noroc de o zi senină.

 

 

 Mai ne plimbăm un pic prin părculețul de lângă biserică și ușor ușor ne îndreptăm spre mașina ca să coborâm din nou în orașul cu parcarea pe mijlocul drumului.  Măi, sunt câteva chestii frumoase pe care merită să le vizitezi în Torino, cum ar fi Museo del Automobile, Muzeul Egiptean, Molle Antonelliana sau Duomo și de ce nu Parco del Valentino, dar ai girjă că dacă mergi noaptea pe lângă parcul ăsta o să ai parte de surprize ”prăfuite”. Sunt și ceva discoteci prin zonă și cred că erau preferatele lui Mutu când mai venea la meciuri pe aici. Într-o noapte am văzut vreo 20 de mascați care prinseseră 3 pricăjiți de albanezi, cred, și-i înșiraseră pe trotoar cu fața în jos, ca fasolea la uscat, în timp ce unul, bine făcut, îi scotocea prin buzunare și alinia apoi în fața lor, punguțele de le găsea. Oricum, sincer, din toate discotecile în care am fost în Italia, cele de aici se aseamănă cel mai mult cu ce avem noi, adică chiar se dansează, nu doar paharul în mână, armaniul pe nas și fița la trotuar să zicem că cică am ieșit la disco, cum se întâmplă de exemplu la Milano.

Ținând cont că eram însoțiți de ”sportivi de performanță”, cu excepția soră-mii care e în stare să te plimbe și 20 de km, ne-am limitat totuși la câteva din operele de ți le-am descris mai devreme. Este 10 Decembrie 2011 iar oamenii de aici se pregătesc de sărbătorile de iarnă. Băi dar te rog eu, să nu vii aici în August… nuuuu… asta decât dacă vrei să ții cură de slabire. Este totul închis închis închis, iar dacă îți arde de plimbări ca să descoperi orașul o să descoperi o grămadă de magazine închise, o să descoperi cum o să-ți ghiorțăie mațele de foame și o să descoperi cum o să te coci de cald, așa că să ai grijă când îți programezi o excursie.

Ca mai în toate marile orașe din Italia, cele mai frumoase locuri și cele mai multe magazine sunt pe Corso Vittorio Emanuele, așa că, nici Torino nu face notă discordantă și ne lasă să căscăm gura prin vitrina multelor magazine de aici. Dăm o fugă și până la Duom că era curios taicămiu să-l vadă ca se spune că aici cică ar fi giulgiul lui Hristos. Nu i-a fost satisfăcută curiozitatea pentru că am găsit închis. Avem o baftă în ultima perioadă să găsim obiectivele turistice închise de numai. Acum mai nou nu ne mai plouă, acum mai nou găsim locurile închise… Offf… sau Ufffa 🙂 cum se spune pe aici prin Italia 🙂 Măcar facem o poză și ne mai plimbăm un pic prin zonă fotografiind una alta, inclusiv Mole Antonelliana care se cam vede din orice colț al orașului.

Ușor ușor, peste capitala regiunii Piemonte se așterne seara și tot-odată și frigul că suntem destul de aproape de munți așa că ne îndreptăm cu pași grăbiți să găsim un loc unde să ne încălzim nițel și de ce nu să și mâncăm ceva nu? Ce tu crezi că eu rezist doar cu ”pizzettele” ălea de le-am luat de pe ici de acolo. În drumul nostru, în derivă, către un restaurant care să ne inspire și să-i facă și pe ai mei să experimenteze tradiționala bucătărie Torineză, faimoasă în toată lumea, ne oprim pe undeva prin centru să ne încălzim urechile cu câteva colinde și să adulmecăm un pic din spiritul sărbătorilor de pe aici.

 

 Gata că am înghețat, hai să găsim un restaurant… Tot plimbându-ne așa am ajuns fix sub Mole Antonelliana. Normal că muzeul Cinematografiei tocmai închidea iar liftul panoramic care te duce în orice anotimp al anului, acolo sus la cei aproape 160 de metri, să admiri orașiul, era, normal, închis. Mama lui de ghinion… Vezi, că se tot ia Diana de mine că sunt foarte organizatoric. Nu poți să pleci așa la mișto sau ”ad caz…” cum se spune în italiană (te las să cauți pe net cuvântul) pentru că riști să găsești multe chestii închise. Dar de data asta a fost ok că ai mei nu prea sunt cu vizitele dar cred că tu ești, și ai fi vrut să vezi și de sus în jos numerele ălea de pe impunătoarea și la un moment dat controversata clădire.

Răspunsul salvator vine de la soră-mea care găsește un restaurant frumușel pe Via Giuseppe Verdi, restaurantul TreDaTre. Foarte șic, frumos și măricel acest restaurant așa că ne punem pe comandat. Printre mâncarurile tradiționale din piemonte se regăsesc mielul și grillul mixt de pește. Cum cu ”be-he-he-ul” nu ne împăcăm așa de bine, mergem pe pește și un pic de paste, mai exact preferatele mele: spaghete cu scoici, usturoi și ulei. Ai mei nu prea se dau în vânt după chestii de genul așa că maică-mea mă pune să-i comand ceva fără ”gângănii” prin farfurie așa că cer o salată de fructe de mare. Au Doamne… băi, tu știi cum arata salata de fructe de mare? Cu siguranță! Câteva frunze acolo, un sos în care sunt ascunși bine și mărunt câtiva creveți, mă rog, delicioasă la gust și destul de estetică. Ia uite ce a primit maică-mea că era să dea pe spate când a văzut farfuria:

Băi și a naiba chelneriță i-a pus drăcovenia aia de homar fix cu mecla înspre maicămea de ne crăcănaserăm toți de râs de fața ei. Până la urmă l-a mâncat Diana că ea se împacă bine cu ”lighioanele” ăstea de mare. Restul felurilor de mâncare au fost deosebite așa că cina a decurs normal și toată lumea a plecat sătulă, doar maicămea a rămas cu ”sechele” și cred că și acum mai are imaginea cu mustățile homarului și ochii ăia de se ”benoclau” la ea :))

Cum am apucat să-ți descriu cât de cât, Torino este un oraș frumos, iar acum în prag de sărbătoare este chiar superb, dar dacă vrei să-l vizitezi dedică-i măcar 2 zile și citește bine programul obiectivelor turistice. Să ai o seară frumoasă eu mă… ia-uite frate nu se închide portbagaul de la iepuroiul ăsta…Aaaa… că doar n-o să-l ținem în brațe….


(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

.

.