Apr 292012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...
 
Dianaaaaaaaaaaa!!!! De ce nu răspunzi la telefon?! Vroiam neapărat să împărtășesc cu ea această priveliște superbă. Dianaaaaaaaaaa! Nimic… Cine știe ce făcea. Este o priveliște excepțională aici și așa am mai fii stat să admirăm și să contemplăm natura, să mai facem câteva poze și eventual să o așteptăm și pe Diana… Dar nu a fost să fie pentru că după doar 5 minute am fost expulzați de Vântu’ sau naiba știe cum îl chema pe babuinul ăsta de a venit să ne deja afară de pe terasă că cică se închide. Hai coane că e abia 15:30! Unde te grăbești așa? Nu am putut să ne înțelegem cu el (ca atunci cu ăla din Nisa) și eu am fost primul expediat. Programatorul șmecher cică o așteaptă pe soție care pe ultima sută făcea câte 3-4 poze odată. Peisajele de le-ai văzut au fost surprinse de ea, așa că, să-i zici mersi.


Diana pauză… Niciun răspuns și deja începusem să mă sperii…. Începe să-și spună cuvântul oboseala, dar și cele -22 de grade de aici, si mai ales aerul rarefiat și mă cam ia amețeala. Aici fac o paranteză să-ți povestesc o pățanie care avea să mi se întâmple peste o lună când reveneam doar cu Auditorul să se bucure și el de acest paradis al schiorilor. Hai că nu te aburesc mult, fii atent:
După o noapte în care am dormit doar 2 ore, mă trezesc la 5 dimineața și plecăm împreună la schi. Mergem la Cervinia, în Italia, ca să nu mai dăm sute de Eur pe ski pass. Aici scăpăm la jumătate de preț, ne luăm și sandwichuri la noi că eram deja pățit cu prețurile și ne dedicăm o zi întreagă schiatului. Închipuie-ți că tot ce ți-am descris până acum, cele 2 zile de schiat, noi le-am comprimat în una, așa că atunci când am ajuns deasupra Europei, la Matterhorn Glacier Paradise, și telecabina era plină de oameni, m-a luat o amețeală și un somn de nedescris. Băă, nu dormii, îmi zice Auditorul! 

 

Cu greu reușeam să-mi țin ochii deschiși, chiar dacă stăteam în picioare. Când văd totuși că și Auditorul începe să moțăie, zic e clar… Asta nu e oboseală ci lipsă de oxigen. Băăă… Deschideți naiba telecabina asta!!!! Mamă când s-a deschis ușa trăgeam aer în noi și prin urechi! Aici am văzut faimoasa luminiță de la capătul tunelului pentru că înaintând mai mult mecanic spre ieșirea din tunel, privirea înțețoșată începea să-și revină ușor ușor… Am stat la o ciorbă și ne-am mai revenit și amândoi simțeam furnicături la nivelul pielii capului, semn că începeam să ne oxigenăm…. Doamne ce senzație și ce sperietură am luat… Și apoi a trebuit și să coborâm prin viscol aproape 10 km…..

 


Dar nu acum! Acum este o atmosferă de basm iar amețeala îmi trece instant după ce am înfulecat o ciocolată, aproape cu tot cu hârtie,  oferită de Micuța Japoneză. Este extraordinara priveliștea ghețarului veșnic de sute de ani și acum înteleg eu că un echipament potrivit la schi, face toți banii. Dacă nu aveam masca și hainele potrivite cred că ne lua naiba la cele -22 de grade de aici de sus unde mai bătea și un vânt de spulbera toată zăpada, așa la nivelul solului. Peisajul ăsta se pretează la o poză așa că nu pierd timpul și pac trag una, hai două, hai tre… L-a luat naiba pe aparat! Cred că i-au înghețat toate circuitele așa că a crăpat!



Cât timp am făcut pozele mi-a înghețat mâna în așa hal că nu îmi mai simțeam degetele și mă dureau îngrozitor de la frig așa că altă idee mai brează nu mi-a venit decât să mi le bag în gură.. Da, știu că ție ți-a trecut prin cap altă idee dar păstreaz-o 🙂

 

Închipuie-ți că era așa de frig încât mi se formase gheață pe mască în dreptul gurii și făcusem țurțuri la baza căștii unde transpirasem înainte. Aveam și o sticlă de apă la mine dar între timp devenise o ditamai caramida de îti spărgeai capul cu ea, așa era de înghețată.

 

Hăăă… Ia uite că sună și Diana! Ce faci mai bebe? Pe unde umblii? Era cam veselă de ziceai că băuse o țuică bună dar a zis că ne povestește apoi de ce. Cică se săturase de 1 stânga, 2 dreapta, 3 stânga, 4 dreapta și apoi bandă până sus și iar 1,2,3,4 jaloane și apoi iar bandă, timp de 2 ore așa că s-a dus și a păpat și ea o ciorbică, a făcut un pic de plajă și pornise spre noi de vreo oră. Ia zii, ai învățat? Da! Acum chiar reușesc să virez mereu și nu îmi mai este frică! Brvo! Mă bucur!

 

Sunt sigur că a învățat că o știu cât e de perseverentă și încăpățânată că doar nu degeaba e taur! 🙂 Ia zii, ai înțeles acum că atunci când îți ziceam să ridici piciorul mă refeream la mișcarea bazinului și nu era jimic cu tentă sexuală? 🙂 Da, da! Am prins mișcarea! Hai veniți o dată că am înghețat aici.


 

Nu mai avea sens să urce aici că se închisese totul așa că i-am zis să rămână la Schwarzsee ca să coborâm împreună cu telecabina.


Coborâm cât putem de repede să nu o facem să înghețe că altfel ne-o luam toți 3 și facem doar câteva poze. Ajunși la locul de întâlnire plecăm toți 4 cu telecabina chiar dacă eu cu Programatorul am fi dat așa o ultimă coborâre dar gata, ne-a ajuns pe ziua de azi. Până jos la Zermatt am avut parte de stand up comedy pentru că Diana ne-a povestit pățania ei până aici. Am râs de m-a durut stomacul, nu mai puteam, pentru că na, eu obișnuit cu schiatul nu mi-am dat seama că trebuie să-i explic anumite lucruri dat fiind că era pentru prima dată când pleca cu schiurile în cârcă în sus pe munte și mai ales că îi este un pic frică atunci când telegondola se bălăngăne dintr-o parte în alta.

 

 

 

Cică, povestește ea: Băi dom’le (expresia ei preferată) nu venea măi nicio telecabină cu oameni în ea și cum eu mă panichez când se bălăngăne adta și mă bușește de colo colo nu îmi venea să mă urc singură. Până la urmă n-am avut încotro și urc. Bușesc cu capul de sus că sunt ale naiba de joase și trag de schiurile ăstea că nu reușeam să le bag înăuntru. Ce telecabine tâmpite! Și râdea ăla de la panoul de comandă de numai. Ce vrei mă? În telecabină, așa singură, mă gândeam la nașu cum cred că și-ar fi băgat picioarele în toate peisajele dar, cum era are rău de înălțime clar nu s-ar fi urcat aici, mai alesc cu telecabina asta de se bălăngănea de colo colo din cauza vântului de nu mai știam de ce să mă mai țin și înghețasem de frică.

 

Noi ne crăcănam de râs… Cum mă, ai băgat schiurile înăuntru? Păi nu ai văzut suportul afară? Păi de unde să știu eu, zice și ea râzând, p’ormă (altă expresie preferată) am văzut că la telecabinele din față se bălăngănea ceva în lateral și am văzut că sunt schiuri.

 

Iar eram pe jos de râs… Păi și dacă urcai și erau oameni înăuntru ce ziceai: nu mai râde fraiere și deschide geamul să încapă schiurile! :))


Dar stai să vezi,zice, că după ce m-am prins că trebuie să le pun acolo a trebuit să schimb telecabina și scoatele din asta, cară-le 2 metri în brațe și apoi din mers bagă-le în cealaltă telecabină. Puneam unul, îmi cădea celălalt și apoi vedeam că nu mai am timp să mă și urc în ea și scoate-le…. Râdeau ăia de se crăcănaseră…. Și noi la fel sincer 🙂 Hai că acum ai învățat “the hard way” come si dice (pe calea grea).

 

 
Doamne ce peripeții!


 

Ajunşi în oraş lăsăm tot echipamentul de schi la dulăpior în gară şi mergem să cumpărăm câteva suveniruri pentru neamuri… un magneţel lu’ soră-mea că mă scalpează, un pix lu’ naşu că face bot şi tot aşa 🙂
Şi ce merge cel mai bine şi mai bine dupa o zi de schi? Exact! Un vin fiert aşa că ne oprim într-un loc irlandez decorat cu vrăjitoare zburătoare pe pereţi şi băgăm un vin deosebit în timp ce socializam cu chelneriţa care era super de treabă şi vorbăreaţă.



 

Şi când să plătim, se oferă programatorul să tragă el cu cardul dar îşi dă seama că “plasticul” s-a topit de la căldură şi acum nu mai are cu ce să achite nota de plată. Unde o fi dom’le cardul ăla… dă-i caută peste tot, pe sub masă, pe sub scaune.. nimic. Până la urmă îşi aminteşte unde îl lăsase: bacșiș la magazinul de suveniruri. Ce-o fi zis el.. cât costă moșule suvenirurile ăstea? 40 de fraci.. ia mă cardul, păstrează-l și ia-ți tu cât vrei de pe el. Trebuia să le lase și PIN-ul și era totul perfect! 🙂 Dar nu e supărat pentru că Programatorul e un tip la fel de calm ca și mine. A plecat un pic înainte să vadă dacă îl mai recuperează dar se închisese așa că le-a urat să le fie de bine că oricum îl sunase banca cu câteva săptămâni în urmă să se prezinte că i s-a emis noul card. A sunat, l-a închis și s-a terminat aici evenimentul.

 

 
 
Ajunși în Tasch ne pescuiește portughezul nostru și drept mulțumire îi zicem “obrigado” și suntem duși la cabană unde ne aștepta un duș fierbinte și o masă deosebită. Ia uite că a venit soțul doamnei Elena. Îl cheamă Maurizio și seamănă al naiba de mult cu Al Pacino din fimul pactul cu diavolul. Simpatic Maurizio ăsta și un lăudăros de numai. Ne povesteste că cică el a dezvoltat engine-ul de la Booking.com, cum că el a oferit nu știu ce suport pentru un proiect de a luat apoi premiul Nobel.. etc etc.. L-am căutat rapid pe Google și normal că nu am găsit nimic. Parolist rău Maurizio ăsta dar simpatic. Oricum, ceva ceva a învârtit el de stă în Zermatt.  Nu prea întelegeam tot ce zicea pentru că avea o engleză de baltă rău și trebuia să vorbească engleză pentru că Programatorul nu prea rupe pe italiană. A spus câteva lucruri interesante dar Doamne cât ne mai enerva că vorbea tot timpul de bani. De câți bani vreți să mâncați, cât a costat nu știu ce, dar românii au bani că au mai venit niște burtoși plini de bani aici… Zic, e vreo aluzie? Băi și ce m-a enervat cel mai mult pe mine și pe Programator a fost faptul că ne-a mângâiat pe față de vreo 2 ori până ne-am uitat urât și i-am dat de înțeles să o lase mai moale cu gesturile ăstea gay.

 

În rest, nimic de reproșat. Ne-a gătit niște chestii de te lingeai pe degete care cică faceau vreo 25 de franci de căciulă, tot el a ținut să precizeze asta. Am avut parte de o cină deosebită. La început ne-a adus un fel de salată de fructe de mare într-o lipie cu o chestei de am crezut prima dată că era zacuscă dar de fapt era mușchiuleț fraged de vițel … mamă mamă… cum îți spuneam, jos pălăria. Muzica excelentă, Louis deosebit cu muzica iar nota de plată…. Aaaaaaaa!!! N-ai zis mă 25 de căciulă?! Păi ai numărat și căciula ta și pe cele ale bucătarilor?! Ne-a tras o notă de plată de am mai fii putut schia 3 zile de banii ăia. (25 pe fel de mâncare, de căciulă) Offf….. Băi, n-ai de ce să te plângi pentru că în Elveția așa sunt prețurile. Ne povestea, chipurile să se scuze, că doamna de spală vasele la el la bucatarie are 3.000 de EUR pe lună salariul iar bucătarul 6-7.000 . Deci, ce vrei mai mult?

 

Platește Micuța Japoneză care din acel moment a căpătat un nou nume: Fata cu Cardul de Aur, pentru că a văzut Maurizio că are card Gold și iar a început: Ahaaaa.. știam eu că sunteti plini de bani, că una că alta. Hai frate lasă-ne! Dacă nu ar fi avut obsesia asta cu banii și nu s-ar fi lăudat atât, era chiar de treabă. Hai pa că mergem la somn!

 

… ultima zi – Luni


Aaa… ce păcat că trebuie să plecăm… Băi şi ce am mai fi schiat din nou dar sincer nimeni nu vrea să mai deja iar 150 EUR pe o zi de schiat aşa că plecăm spre Italia cu gândul că o să schiem acolo, mai ales că sunt preţurile mai normale. Afară sunt -25 de grade după o noapte cu -30. Bag cheia în contact şi se aprinde bujia incandescentă. Bine eu habar nu aveam ce înseamnă semnul acela dar mi-a spus programatorul. Dau o cheie şi hâr hâr hâr hâr… nimic… insist.. hâr hâr hâr hâr hâr hâr..troc.. prrr… vruuuuummm… porneşte Citroenul strănutând şi tremurând din toate încheieturile. Bine că a pornit. Oricum a rămas cu un pic de răceală că pe drum mi-a ţinut aeroterma cuplată în continuu până a dat de cald. Băăăă… te-ai ţăcănit? Afară sunt -20 de grade, apa e la 40 de grade în radiator şi tu îmi bagi frig?!


Nu stiu ce avea dar sincer nu m-am preocupat prea mult pentru că eram stresat că nu reuşisem să închid un suport de schi pentru că îngheţase bocnă şi nu mai era flexibil.

Ajunşi la cota 2.000, prin trecătoare, ne oprim să facem câteva poze cu această atmosferă de basm. Ventilatorul tot mergea…. dă-te în colo!!

 

Locul unde vroiam să mergem la schi în Italia era prea departe şi cum noi plecasem destul de târziu de la cabană,  ne hotărâm să mergem la Stresa, Lacul Maggiore. Noi cunoşteam localitatea şi ştiam ce frumuseţi aparte găseşti aici ştiam cum poţi să mergi să vizitezi insula Bela şi insula Pescatora, dar asta vara, nu acum când palmierii aveau zăpadă pe frunze. Ăsta da peisaj!! În viata mea nu am mai văzut palmieri acoperiţi cu zăpada. Mă limitez să-ţi arăt câteva peisaje de aici şi să-ţi vorbesc mai la vară despre aceastră frumoasă localitate de pe malul lacului Maggiore.

 
  
 
 
 
 Cât despre Zermatt, cu toate peripeţiile noastre şi cu preţurile exagerate de sunt pe aici, rămânem la concluzia noastră că aici se află într-adevăr paradisul schiorilor din Europa şi sincer abia aşteptam să revenim. Cum ţi-am povestit după o lună eu mi-am îndeplinit acest vis, cât despre Programator şi Fata cu Cardul de Aur poate o să reuşim să facem o chestie „wild” şi să schiem la mânecă scurtă când toată lumea stă cu burta în sus la mare… ne mai gândim. Diana a început să prindă gustul şi ca să fiu sigur că nu uită o să o duc în curând într-un loc aproape de Milano, ideal pentru începători. Stai pe fază! 🙂

 
 
 
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Apr 262012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Hai  mă că nu ne-ai așteptat mult că ăsta e avantajul cu skipass-ul acesta cu ”tren inclus” că te plimbi cu trenul de câte ori vrei tu pe zi, altfel mai ”marcai” 16 franci dus-intors pe 14 km. Gata ne-am întors. Hai nu face bot că nu te-am lăsat singur așa mult. Și dacă te-am fi lăsat ce? Tu vezi în ce orășel de basm ești? Cum stai tu aici în gară, dacă întorci privirea, o să observi cum sub clar de lună se înață falnici munți Alpi acoperiți de cea mai fină și pufoasă zăpadă, numai bună de schiat, iar aici în piața asta mare a gării te așteaptă, cu aburi ieșind din nas, un armasar sur înhămat la o sanie frumos decorată și pregătită să te plimbe prin micuțul orășel de doar 5.000 de locuitori. Deci clar nu te-ai plictisit. Acum că am venit ia să plecăm împreună și să descoperim și mai multe din farmecul micului paradis…..aaaa… Unde e Micuța Japoneză? Ia uite frate deja a făcut vreo 30 de poze și numai ce am ajuns în gară!

 

 

Hai să-mi…. Băăă!! Ce clăparii mei frate treci cu titicarul ăsta așa în viteză?! Aaaa.. altul… Programatorule ferește-te frate că dau ăștia peste tine și-ți sare căciula aia a ta șmecheră din cap! Nu aveau nicio treabă ăștia cu mașinuțele electrice. Le ”dădeau în gură” și alergau ca niște gâze tembele de colo colo de nici nu știai în ce parte să te ferești. De mine cred că le era frică pentru că sigur le făceam ”daună totală” daca mă accidentau!

 

 
 
Aaaah… ce călduț.. și ce bine ei aici… Să vă de-a D-zeu sănătate că v-a venit ideea să puneți buștenii ăștia aici și să le dați foc. Doamne ce bine e la căldurică pentru că sincer nu mai puteam că de, Făt Frumos a venit fără căciulă și la -18 grade cât erau acum mi-a înghețat tărtăcuța și mi se făcuseră urechile roșii roșii că de le atingeai se spărgeau în mii de bucăți.


Ce bine e aici la foc așa că ma stăm la povești și tot uitându-ne în jur ne gândeam la ce ne povestea azi dimineață doamna Elena (de naționalitate italiancă) când zicea că ea s-a mutat din Zermatt pentru că, pe lângă faptul că este enorm de scump, este totuși un pic cam fals, zicea ea, adică nu poți să-ți crești un copil aici pentru că ar crește excelent până la o anumită vârstă că na.. îl ai pe Moș Crăciun în curte în fiecare zi, dar apoi…. Când o să crească mari și ies în lume o să vadă că nu e totul așa de roz. Când ne-a povestit mi-am adus imediat aminte de filmul ăla când un băiețel din junglă ajunge într-o mare metropolă americană (nu mai știu cum se numea filmul) și nu înțelegea nimic din ce se întâmpla în jurul lui.

 

 
Băi, ca turist probabil că vezi totul excepțional dar cine știe cum o fii dacă stai câțiva ani aici. Dar hai să nu mai visăm cu ochii deschiși… mai ales că EU NU AM MÂNCAT!! Ce mâncăm?! Pai avem următoarele variante: meniu purceluș la minunatul pret de  70 de franci porția sau niște spaghete, că-s mai “ieftine”, la “doar” 28 de franci sau frigărui cu nu mai știu ce la 45 CHF .. hmm.. numai bunătăți… Dacă mănânci aici în doi și mai iei și ceva de băut, lași salariul minim pe economie la noi…. Nuuuu!!.. Nu-mi vine să cred… … dar ce îmi văd ochii… Mc Donalds?!? Daaa!!!! chiar aici in centru! Adjudecat! În seara asta facem economie și mâncăm și ”sănătos” .. ha ha…
Ne potolim foamea cu zeci de mii de calorii (asta este) și  scăpam cu numai 26 de franci de cuplu. Oricum, Diana nu se intoxică cu junk food așa că a mâncat o salată, motiv pentru care profit de ocazie să-i reamintesc că a mânca salată la Mec e ca și cum te-ai duce la prostituate să le strangi în brațe! 🙂

 

Băi frate ce frig este… Ne îngheață nările când respirăm și ni se înfundă nasul.

 

Gata, nu mai puteam așa că luăm trenul spre Randa. De data aceasta mergem direct si nu o mai sunăm pe tanti Elena să nu o deranjăm aiurea mai ales pentru că gara din Randa e la vreo 600 m de hotel așa că facem și o plimbărică.
Cu trenul mergem la clasa 1, ca boierii ca eram mai cald, dar aproape de Randa ne-a expediat controlorul că cică skipass-ul e valabil doar la clasa a 2-a. Hai bă dă-te-n cașcheta ta…. Nu vezi că nu e nimeni în compartiment! Nein, zice roșu în obraji, Skipass = second class! E da mă lași, faci și rime acum… bine! Mă rog, știam că nu putem la clasa 1 dar am făcut și noi pe turistii și am dat-o cu I don’t understand (nu înțeleg).


 

Cand ajungem, Louis cânta de mama focului, iar bucătarul aruncase lingura-n oală și-și dăduse cu căciula de pământ și o învârtea de mama focului pe bucătăreasă iar doamna  Elena luase alt turist în primire. Cam sociabilă doamna Elena! Cred că profită și ea acum că nu-i soțul acasă. Bă-i ce ”babă” ești îmi zice Diana!  Știu asta că așa comentez eu peste tot și trebuie să știu eu tot ca babele! 😛
Lăsăm cheful să se desfășoare în voie și mergem în cameră la prietenii noștri să ne uităm la pozele de azi în timp ce fetele se ”dreg” cu un pic de vin… Gustăm și noi să ne încălzim că între timp afară erau -23 de grade !

 

a treia zi – Duminică
 
Neațaaaaa… Hai repede mic dejun și schiiii… Ce faci băi Programatorule?! Dacă nu-ți place să știi că o beam noi ceilalți nu trebuie să verși  jumate de litru de cacao cu lapte pe aici prin sala de mese. Vine fata lu’ tanti Elena să curețe și cât timp a derulat operațiunea și eu și programatorul ne pierdusem în peisaj… Gata băi, hai să lăsăm prostiile. Azi sunt pus pe fapte mari: promit să o învăț pe Diana să schieze! Nu se poate așa ceva, trebuie să învețe!!

 

 
Până în Tasch, unde sunt trenurile mai dese, ne duce băiatul de la bar așa că profit de ocazie și socializez cu el…. cică e din Portugalia… și zic.. Ce tare! Am fost la tine anul trecut… și îi povestesc eu ce și cum. Foarte de treabă băiatul și ne distra la nebunie cum vorbea el italiana că prima dată am crezut că-i di pi la noi di la Moldova.  Sincer acum.. păi i-auzi ce ne întreabă: Ciao, comiie statii ? Vii trovatii binii qui? : ) (adică dacă ar fii să-ți traduc a zis ceva de genul: Șauă ăi… și fașeți? Sântiți ghini ăi? )
 
O dată ajunși în gară la Zermatt o luăm la picior (mai târziu am aflat că era și autobuz) spre locul unde se urca la pistele de începători. Mamăă ce am mai tras de schiuri, de ne-au ieșit ochii. Băi și alunecau și străduțele ăstea înclinate și mai trebuia să fim atenți și la demenții ăștia cu titicarele de se frecau de noi din 2 în 2 minute.

 

 
Și am ajuns și la gara aia cu funicular, al cărei nume l-am uitat, și mergem vreo 50 de metri printr-un tunel săpat în munte și apoi ajungem să luam funicularul. Nu ți se pare normal să ajungi pe pârtie cu funicularul?!
Băăăăă…Hooo!! Lasă-l frate mai încet! Mamă ce-i dădea conductorul ăsta în gură, în urcare, în plan vertical, în tunel pe munte în sus, incredibil. A mers de doua ori mai repede decât metroul de ne-au pocnit urechile ca floricelele de pop corn, repet : Incredibil!
 
Odată ajunși sus tragem o ședință foto cu Diana din nou crispată că văzuse “grozăvia” de pârtie înclinată la 5 grade și deja iar vroia să ne ia la bătaie!

 

Avem noroc cu faptul că Micuța Japoneză, în fuga ei după peisaje, găsește un lift ]n plan vertical (ceva normal nu?) care te ducea la pista de începători: Wolly park! Ohoooo… paradis curat pentru începători fricoșei ca Diana. : )
 
Îi trimit din nou pe prietenii noștri la schiat și eu rămân, ca un soț iubitor :P, să-mi învăț soția să schieze… Off, de ce nu au fost mai multe lecțiile ălea în Austria ?

 

Băi, să nu mă întelegi greșit. Stă foarte bine pe schiuri, coboară excelent, ține picioarele apropiate, nu ca ale mele de trece porcul printre ele fără să mă atingă, doar că se duce ca un bolovan până jos. Nu știe (încă) să vireze! Și degeaba încearcă ea cu plugul că dacă prinzi viteză poți să faci plugul și cu mâinile că nu te mai oprești. Așa deci, când se întâmplă asta se sperie și se trântește la pământ. Azi învățăm să luam curbe!

 

 
 
 
 
 
Mamă cât s-a chinuit, și ea și eu de-mi ieșise transpirația prin cască. Am stat pe o pistă de vreo 30 de metri cu o înclinație potrivită pentru începători, care avea pe ea niște bețe înfipte pe post de jaloane și nu ne-am lăsat până nu a reușit să facă slalom printre toate jaloanele perfect, de două ori.  După o oră și un pic a reușit, a fost greu dar a reușit! Sunt foarte mândru de ea! Mhoa, îi dau un pupic mare! Convins că totul o să decurgă perfect de acum înainte, o las să mai exerseze și plec după prietenii noștri.

 

 
Dar înainte dau și eu o tură pe pârtia de lângă, de unde ne salutase de vreo două ori Programatorul în coborârile lui. Normal că între timp am pierdut harta…. aaa.. harta.. băi de ce nu zici mă că nu ți-am dat și ție harta… Mă lași să-ți vorbesc de Gornergrat, Rifleberg și alte nume gen mâncăruri nordice și tu nu zici nimic. Uite harta Zermatt-ului, cea cu cei peste 300 de km de pârtii, harta pe care o căutam eu acum.
 
Îi intreb pe unii cum fac să ajung ”acolo jos” pentru că vedeam unde trebuie să ajung dar nu știam pe care dintre cele 3 piste trebuie să cobor. Tot stațiile Programatorului m-au ajutat. Am strigat la “Roger” de mi-au ieșit ochii: Lupul țicnit către Vulturul pleșuv.. mă auzi, over……. Vulturul pleșuv.. recepționezi? Fâs… Ăsta schia în voie cred. Lupul Țicnit către Vulturul pleșuv.. răspunde!După câteva minute aud: Roger, Roger.. Vulturul pe recepție… Unde ești?  Ha!! Ce întrebare! Nu știu.. că de asta strigam la tine! Aveam reper Materhornul, observatorul de la Gornergrat, niște cabane rătăcite și reușesc să-i zăresc undeva în creierii muntilor. Mă rog, zăresc era un mod de a mă exprima deoarece abia reușeam să văd o cabană undeva departe așa cum mi-o descrisese Programatorul. Plec pe intuiție și nimeresc telescaunul. Băi și am coborat pe o pârtie de cred că avea 50 de grade înclinația pentru că atunci când viram aproape atingeam cu umărul zăpada, așa era de înclinată.

 

 
După ce ne întâlnim luăm un ”autobuz” de telecabină de i s-au făcut ochii mari Micuței Japoneze când a văzut că încap peste 150 de persoane în ea. Iar când am ajuns sus, ziceai că-i defilare la parada militară, așa se auzeau clăparii de boncăneau dornici de adrenalină. Cabana asta unde am ajuns se numește Rothorn și este pe la vreo 3.100 de metri iar noi am considerat-o locul ideal pentru a ne opri și a băga un Gulasch Zuppe. Aici mă dau șmecher cu germana pe care am reușit să o prind în ultima vreme. Am fost foarte mândru că am reușit să-mi comand și să le comand o masă vorbind doar în germană.

 

 
 
 
 
 
 
 
Gata, nu dormim, hai să mergem că trebuie să ajungem pe Matterhorn Glacier și e mult de mers. Coborâm printre munții golași înconjurați de marea albă de zăpadă, pe niște pârtii late de puteai să pui 2 tiruri de-a curmezișul și tot nu reușeai să le acoperi. Ce frumos se vede gheața pe versanți și cum strălucește soarele  mângâind cu razele lui creasta Matterhornului ce ne privea de acolo de la înălțimea lui de 4.478m și se amuza când vedea cum ne spărgeam noi în figuri.  Băi câtă energie am în mine, e drept că băusem și un Burn la masă, dar energia venea mai mult de la atmosfera asta deosebită în care zburaaaam! Zburam la propriu că l-am speriat pe Programator, care și el e un zmeu al vitezei și un împătimit al nebunelilor pe schiuri, când am aterizat lângă el și era să cad în fund pentru că m-am dezechilibrat la aterizare și am început să dau din mâini ca oaia beată că să nu-mi pierd echilibrul. Hai sa vezi nebunul:
 
 
Și schiem: Rothorn – Gant de unde mai luam un monstru de telecabină și apoi trecem pe lângă locurile de ieri Gornergrat, Riffelberg, Riffelalp până ajungem la Furi unde era o joncțiune de telecabine de te dădeai jos de pe o linie și urcai pe alta și urcăm, și iar urcăm până la Schwarzsee apoi iar urcăm până la Trockener Steg și de aici luam iar un autobuz de telecabina de doar 120 de persoane. Această telecabină, pe lângă faptul că este mare, mai are o caracteristică: Ajunge la cel mai înalt loc din Europa unde urcă o telecabină: Matterhorn Glacier Paradise 3.883 m, fix în ceafa ghețarului că l-am luat prin surprindere săracul.

 

 
Telecabina intră la adăpost într-un tunel săpat acolo la altitudinea aia și îi dau un mesaj Dianei, că nu îmi răspundea, să-i zic să verifice bine dacă mai are timp să se întoarcă tot cu telecabina pentru că se închidea și rămasesem de acord că ne vedem aici la 15. Sunt sigur că prinsese foarte bine arta schiatului dar ținând cont că aici sunt -26 de grade și urmează să se închidă totul ar fi bine totuși să nu rămânem pe aici și să trebuiască să ne construim igluri din ălea cum văzusem noi în vale.



 

Străbatem vreo 30 de metri prin tunelul săpat aici deasupra Europei și undeva pe stânga vedem un… Lift ! Nimic anormal ai spune și tu.. nu? Luam liftul și ieșim pe terasă și…
WOW WOW WOW !!!!! Aici este cel mai înalt punct și cel mai frumos loc unde am ajuns până acum !!! Woooooaaaaaaaaaaawww!!!!  Uite cum se vede Italia acolo jos, uite valea de unde am urcat, suntem plini de adrenalină iar vântul puternic de spulbera zăpada aici, aproape în plafonul de nori, nu face altceva decât să ne facă să ne simțim precum marii alpiniști plecați să exploreze Everestul! O imagine face cât o mie de cuvinte dar un film ca ăsta te lasă fără cuvinte și sunt sigur că o sa ți se ridice pielea pe tine, ia fii atent :
 
 

 

 
 
 
 
Diana unde ești ? ….. (va urma)
 





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Apr 242012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Plecăm rapid de la servici vineri seara pentru că sincer abia așteptam o partidă bună și lungă de schi. Am devenit un împătimit al acestui sport fin. În această aventură suntem însoțiți de către Programator și de către soția lui, Micuța Japoneză (am numit-o așa în articolele anteriore pentru că face enorm de multe poze) care veniseră special la Milano să ne vadă și să, mergem să schiem împreună în Elveția. Destinația noastră din această seară de început de Februarie 2012, este Zermatt, paradisul schiorilor din Europa, locul unde poți să schiezi și în luna August, locul care îți ridică adrenalina la cele mai înalte cote, cunoscut și pentru inima lui ”verde” care bate doar pentru turiștii veniți cu mic cu mare să se bucure de cei peste 300 (trei sute) de km de pârtii de schi adăpostite la poalele impozantului vârf Matterhorn. Ce să mai… dacă Monte Carlo ar fi avut pârtii, s-ar fi numit Zermatt, după cum spunea programatorul.

După cum ți-am mai povestit în Elveția sunt niște prețuri de o iei cu capul, așa că, acum, plecăm într-un suflet să închiriem schiuri de aici de la Milano să nu facem naiba vr-un atac de cord când o să vedem nota de plată la Zermatt. Tipul de la schiuri este super drăguț și îi dă Programatorului niște schiuri Fischer super profi, noi nouțe, care încă mai aveau țipla pe ele. Prețul este de nimic – 4 zile la 50 de EUR, echipament complet.

 

Drumul trece relativ repede vorbind una alta și iată-ne ajunsi la granița cu Elvetia unde stăteam un pic cu morcovul pentru că nu aveam chef să cumpăr vignettă pentru doar 10 km de autostradă cât ar fi trebuit să facem noi în Elveția. În vamă nici țipenie de om, nici la italieni nici la elvețieni. Am trecut ca boschetarii prin gara.

 

Nu ne depărtăm mult de vamă pentru că Diana tot zicea că face pe ea de vreo 40 de minute așa că imediat ce intrăm pe teritoriul marmotei ne oprim la un bar. Hăăăăăăăă… Ia uite băi surpriză! Toți vameșii italieni și elvețieni și ei aici la o berică, un vin fiert ceva de-ale gurii. Mamăăă, făceau un tărăboi de nedescris că erau și un pic piliți.
Diana se duce la baie și eu dau să iau o apă și când colo, o dom’șoară vameșă îmi întinde mâna să dăm noroc… Mă uit atent și văd ca tipul care intrase înaintea noastră dădea noroc cu toată lumea de aici și m-am prins că tipa a crezut că suntem împreună așa că nu puteam să o țin cu mâna întinsă nu?! Halloo… Ciaooo… Buona seraa… Guten Abent.. măi ce roșii în obraji sunteți. Am dat noroc cu tot barul ăla și mulți se întrebau: Și totuși ăsta cine cașcheta mea e?! Ee.. am socializat și eu un pic, am luat apa și am ieșit afară să-i amuz pe prieteni povestindu-le pățania mea 🙂

 

 
Și începem urcarea acum tati…. Mamăăăăăă câtă zăpadă pe stânga și pe dreapta, aprope un metru iar asfaltul era uscat și drept ca în palmă. Totuși am mers încet că soluția aia de dezăpezit era de culoare albă și mă cam încălzeam la curbe. Când am ajuns la cota 2.000 a început un viscol de nu vedeai la 2 (chiar doi) metri în față. A fost prima dată când am condus în condițile ăstea și fiind și sub “influența” știrilor din țară care arătau nămeți de peste 3-4 metri, sincer ne cam speriasem mai ales când am văzut că mai aveam motorină doar pentru 170 de km iar dacă rămâneam blocați nu știu cât ne ajungea de căldură. Când pleci iarna pe vreme nasoală îți recomand să-ți faci plinul, așa ca să nu stai stresat.

 

 
Aloooo… tanti de la pensiune, aloo… vezi că noi ajungem pe la un 9. Pui și tu niște mămăligă la ceaun și un purceluș ceva la proțap că am o foame de aș mușca din volan. S-a consemnat tanti și când am ajuns ne aștepta cu masa pusă. Am ales să stăm în Randa pentru că, în caz că nu știi în Zermatt nu ai voie să intri cu mașina. Aici circulă doar mașinuțe electrice sau sănii trase de cai. În Randa, la 7 km de Zermatt, ziceai că ai nimerit în cărțile cu povești de Crăciun, totul alb, luminițe multe, liniște, curățenie, totul ordonat ce să mai am rămas fără cuvinte. Și când am văzut și că prin fața hotelului a trecut trenul de am crezut că a trecut unu cu bicicleta și nu un tren, am rămas sincer mut. Ce băi frate ăștia au trenuri cu roți de cauciuc? Nici pâs nu a făcut.


 

Hotelul nostru este senzațional, cu sală de mese în stil rustic la parter și cu nenea Louis care cânta super frumos la pian și făcea super atmosferă, iar patroanaaa…. cam simpatică… Programatorule…. Unde te uiți? Unde te uiți și tu, mi se răspunde! : ) și continuăm să ascultăm muzica lui Luis. Ia ascultă și tu și vezi că la un moment dat se între-zărește și doamna patroana!

 

 
Ne aduce doamna Elena, că între timp am făcut cunoștiință, 4 platouri imense cu niște fripturici, mămăligi, ciupercuțe, ce să mai numai bunătăți și apoi, la sfârșit, ne ”îneacă” cu nota de plată. Dacă plănuiești o exursie în Elveția ține cont că aici în doi sub 40 EUR nu ai cum să mănânci și asta minim minim, dar noi nu am fost așa de ”norocoși” să nimerim ”minimul”. Ne-am antrenat pentru costurile de mâine dar ne-am simțit bine, cabana este excepțională, intimă, călduroasă și vedere direct către Alpi….

 

 

 

 
a doua zi –  Sâmbătă
 
Guten Morgen volks!! Hai, băgăm rapid un mic dejun, așa pe gustul meu și ne pregătim să plecăm spre paradis. În Zermatt, cum îți spuneam, nu poți să mergi cu mașina, așa că toate mașinile rămân în Tasch, un orășel la câțiva km de Zermatt. Până la Tasch normal că ne duce cu tot cu echipament doamna Elena, și ne explică și ce trebuie să facem exact.

 

Cred că i-am fost simpatic de ne-a dat atâtea detalii, mai ales că aseară dansasem un pic cu ea că m-a prins în timp ce mă întorceam de la mașină cu bagaje și m-a învârtit pe muzica lui Louis dar șșșșșșttt…să nu-i spui Dianei da?! 🙂

 

 
Gata, hai repede să luăm un ski pass cu bilet de tren inclus. Ia zi nenea de la casă, cu cât dai 4 bilete ?  Cât mă ?!?!?!? Băăă… cred că ai igrasie la cerebel ! Am zis 4 bilete de tren cu skipass nu un Fiat Panda !! Atât costă ?! Mamăăă… Hai că ne mai gândim.
 

Ne uităm pe tabelul cu prețurile de aici din gară ca să întelegem mai bine care e treaba și constatăm că totuși ăla nu avea hipotalamusul inundat ci așa sunt prețurile.  Asta este acum, am vrut să schiem la Zermatt nu la Rânca. Scoatem de la portofel 720 CHF 4 persoane 2 zile, închidem ochii și îi plătim. Acum nu zic că la Rânca nu e frumos dar ca și prețuri, cu Elveția nu se compară nici un loc pe care l-am vizitat până acum.

 

Și pășim în Zermatt, orășelul din basme. Zici că eram în Laponia. Peste tot zbârnâiau mașinuțele electrice și alergau în voie caii care trageau săniuțele de lemn. Frumos foc nu alta!!
 
 
 
 
 
Aflăm că cel mai bine este să luăm trenul până sus la 3.100 de metri și de acolo să coborâm la pistele pentru începători, că totuși trebuia să o învățăm și pe Diana să schieze, nu puteam să fim așa neseriosi.
 
Faza cu trenul mi s-a părut absolut ”normală”… Aloo… tot la paragraful ăla ești? Ce mare lucru. Te urci în tren și urci la trei mii de metri printre troiene de zăpadă, uneori mai mari decât trenul! Mi se pare normal, ție nu?! 🙂

 

 
Doamne ce peisajeee…. Ai crede că trenul urcă anevoios, da’ de unde… își face loc ușor prin omătul proaspăt, înconjurat de brazi falnici pe stânga si pe dreapta, face câteva opriri absolut ”normale” la niste gări situate la 2.000 si respectiv 2.500 de metri și dintr-o dată ajunge la înălțimea la care nu mai este vegetație și ne oferă o priveliște de ne lasă cu gurile laaaarg căscate. Peste toată această atmosferă cu pârtii de schii care trec pe sub calea ferată sau cu frumosul Zermatt adormit undeva acolo jos, domnește statornicul și impozantul vârf Matterhorn (sau Cervio cum se spune în Italia). Îți închipui, nu, că în tot acest timp Micuța Japoneză mai avea un pic și ieșea cu aparatul foto prin geam. Cred că a fotografiat fiecare centimetru pătrat de traseu dar sincer nu ai ce comenta la așa priveliști rupte din basmele cu prinți și prințese.

 

 
 
Ne-am dat seama că ne apropiem de vârf când am văzut-o pe tipa de lângă noi că a dat temperatura la mănuși mai tare. Cât de fiță mă să ai încălzire în mănuși și să-ti reglez temperatura ca la mașină?

 

 
Și iată-ne ajunși. Programatorul nu mai are răbdare și zboară rapid de lângă noi. Am rugat-o și pe Micuța Japoneză să-l însoțească pentru că nu avea rost să aștepte pentru că eu mă pregăteam de chin așa că m-am încărcat cu muuuult calm și răbdare.

 

 
Diana urma să facă prima coborâre pe o partie roșie pentru că nea mecanicul ăla nu putea să ne lase și el 300 de metri mai jos unde era pârtia aia albastră… Nuuu… a trebuit să ne cocoațe el aici ca să-mi iau eu toate înjurăturile și țipetele posibile.

 

 
Doamne apără și păzește-mă!! A fost cea mai chinuitoare bucată de pistă din viața mea. Nu mai puteam.. Aaaaaaaaa….. am prins vitezăăă!!!! Unde frate viteză că și o țestoasă în urcare cred că merge mai repede?? Aaaa… Ține-mă de mân..aaa.. Poc! La fiecare deplasare a schiurilor se trântea la pământ că de.. viteză!!! Hai.. uite stau aici în față și faci ușor după mine. Poc și rostogolire! Aaaaaa… lacrimi!!! Îmi iau 2 bețe în cap!!! Aoleu se lasă cu violență! Bine că am cască! Poc! Deja ura pe toată lumea de aici de pe pârtie. A trecut unul pe lângă ea și noroc că avea viteză pentru că sigur îi crăpa capul!

 

 
De’ e periculoasă situația așa că stau mai la distanță și încerc să dau indicații. Degeaba! Stătea pe schiuri cu o flexibilitate de bolțar balerin. Cum depășea 2 km/h, poc! se trântea la pământ… Doamne câte lacrimi, urlete, țipete, mai ceva ca la un marș de protest împotriva regimului.

 

A dat D-zeu și am ajuns la așa zisa albastră… Nuuu!!!… Asta nu e albastră… E prea abruptă.... și am reluat circul de mai înainte.. La un moment dat nu am mai putut și m-am pus în fund și priveam în gol peisajul. Trebuia să mai îmi iau o doză de ”calminogen” combinat cu ”forțacetamol” ca să pot să continui. Până la urmă a reușit singurică și a prins și un pic de curaj, dar totuși mâine trebuie să găsim o pârtie mai ușoară că e totuși la început și ea și e micuță.

 

Normal că îi era frică.. gataaa.. gataaa.. nu mai fi supărici! Hai aici la cabană să papi ciorbiță bună și să stai la căldurică.. și să schiez și eu 🙂 Da?!


 

 
Și am plecat la schiiiiii… Și mamă cum am plecat!!! Nu mai venea trenul ăla să urc de unde am cobor…rostogolit-o pe Diana…. Îmi venea să urc cu ele in spate! Nu mai aveam răbdare. Și am ajuns pe pârtieeeeeeeeeeeee!!! Păzeeeeaaaaa că vine nebunul !

 

Iți povesteam mai înainte că pârtia trece pe sub calea ferată, ei bine am zburat efectiv prin tunelul ăla care mai era și în curbă..… am zburat pe lângă locul în care Diana vroia să-mi spargă capul.. am trecut și de ”abruptele” coborâri făcând două sărituri de bucurie de era să cad în fund la aterizare.

 

Și am ajuns unde am lasat-o pe Diana, la refugiul Riffelberg în… 2 minute 38 de secunde, top speed 66km/h. Deci, timpul poate fi ”comprimat”, considerând că atunci când am coborât cu Diana am făcut aceeași coborârea în aproape o oră!

 

Roger, roger… aud în stații…. Era Programatorul care mă căuta! Ia uite la boier cum are ochii ”buimăciți” de schi! Ai schiat ceva coane huh? Hai din nou sus la Gornergrat și hai încă o dată!  De data asta eram hotărâți să coborâm până la Findelbach, adică vreo 5-7 km. Pârtia este foarte mare, lată la început iar apoi urmează o porțiune pe lângă tren și pe lângă un ditamai ”hăul” iar apoi o porțiune prin pădure, locul ideal să ne oprim și să trag o poză. Ia, până facem noi poza, delectează-te cu un filmuleț făcut de Micuța Japoneză să vezi și trenul (închis acolo într-un tunel din lemn) și Matterhorn-ul.

 

 
 
 
 
Totul este exceptional așa că acum am înțeles și prețul enorm. Plătești dar te bucuri din plin. Nu am mâncat nimic toată ziua. Nu îmi trebuia nimic de mâncat deoarece mâncam adrenalină și eram mai fresh ca niciodată. Cât timp fetele s-au delectat cu ceva bunătăți la refugiu și cu peisaje de nedescris noi am schiat așa vreo 2 ore până când s-au închis pârtiile. Senzațional nu alta și de abia aștept mâine să urcăm sus la ghețar, la 3800 m dar nu înainte de a o învăța pe Diana să schieze. Mâine învață sau îmi sparge casca!

 

 
Și uite că ușor ușor s-a terminat ziua de schi așa că decidem să ducem echipamentul la hotel și să ne întoarcem să vizităm Zermatt-ul noaptea și să ne bucurăm din plin de cele 2 zile rămase… Hai ne vedem în Zermatt….



 Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.Galerie Foto

Galerie Foto

.
Apr 132012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...


Şi iată că ne reîntoarcem în Austria dar de data aceasta nu pentru zbenguit pe pârtiile de schi ci pentru zbenguit pe scenele de dans clasic, vals și dans modern. Cu siguranţă ai auzit de Balul de la Viena şi de toate personalităţile și elitele vieneze, şi nu numai, care se perindă şi-şi etalează cu mândrie rochiile de gală și fracurile la acest eveniment monden. Acum, ca să nu te induc în eroare, să nu crezi că noi suntem aşa de „mari” ca să fim invitați la „acel” eveniment, dar din fericire grupul în care lucrăm, mai exact divizia din Austria, organizează o ediţie, la scară mai mică să-i spunem, doar pentru angajaţi. Aşa că, cu ajutorul lui Mr. Rock şi a Blogăriţei reuşim să obţinem o invitaţie la acest eveniment, care, deşi eu l-am numit la „clasă mai mică” nu se lasă cu nimic mai prejos când vorbim de impozanţa locaţiei şi diversitatea dar și frumuseţea programului artistic.
 
Ajungem vineri seara, pe 13 Ianuarie 2012, direct de la serviciu, rupţi de oboseală şi fără prea multe peripeţii în timpul zborului, doar cu câteva turbulenţe, pentru mine normale, dar destul de nasoale pentru gusturile Dianei, așa că a stat într-o continuă tensiune. Cum spuneam, prietenul Mr.  Rock este din nou gazda noastră vieneză. O dată ajunşi adormim instant după câteva scurte poveşti, mai ales ţinând cont că ne văzusem cu o săptămână în urmă, așa că „recuperăm” rapid!


Zi mare astăzi, așa că pe Mariahilfer Strasse, acest
Corso Buenos Aires al Vienei, se fac ultimele cumpărături: o curea, bine hai 2 …bine 3 că sunt reduceri, niște cămăși și…. Uite ce rochie frumoaaasă….zice Diana.  NU, zic eu, m-ai plimbat 10 ore în Milano să găsim rochie acum rămâne aia de am luat-o. Punct.
Băi frate, o fii Milano capitala modei dar cred că e capitala modei tembele. Ne-am învârtit tot Milano-ul de mi s-a ros talpa la pantofi să găsim o rochie de seară. Știi ce e aia rochie de seară da? Nu, te întreb că eu nu pricepeam că trebuie să ajungă sau să treacă de glezne.  
Incredibil așa ceva. Am intrat și pe net și până la urmă am găsit două magazine de unde puteai să cumperi: unul pe la San Babila, Pronovias și unul în piața Loreto. La Pronovias ziceai că au înebunit ăia. Sub 1.200 de EUR nu am găsit nimic… băi fraților… noi mergem la bal ca invitați, nu este mireasă acum. Când a fost mireasă a luat de la voi, acum gata! În schimb ăla de la Loreto a fost chiar super ok și puteai chiar să închiriezi atât pentru fete cât și pentru băieți. Ținând cont că l-am căutat de ne-au ieșit ochii îți dau și ție adresa să știi pe viitor: Via A. Costa 1 (colț cu piața Loreto). Aici prețurile sunt, să le zicem ok… te duci și vezi dacă vrei, dar oricum aici a găsit o rochie minunată pe care a luat-o ca să fie utilă și la alte evenimente. 
 
Băi de la atâta plimbare și cumpărături ne-a cam luat foamea și cum wurstelii sunt la fiecare colț de stradă aici băgăm rapid un wurstel cald că înghețaserăm ca naiba. Bine, un wurstel este un fel de a zice că și după al doilea îmi mai era foame. Oricum am mâncat excelent sub frigul și vântul năpraznic, perfect normal aici, ce mătura cumpărătorii de pe strasse-le de lux Vienez.
Și iată că  a venit clipa cea mare, Balul. Măi, măi ce frumoși, eleganți și stilați suntem, zic eu, tu ce zici?
 
 
Pășim sfioși pe treptele cu covor roșu de la Rathaus și ne pierdem gândurile prin impozanța acestui loc, pășind mai mult uitându-ne în sus și nu pe unde călcam. Candelabre imense, ce păreau poleite în aur (poate și erau, nu știm), înpodobesc holul cel mare cu cele 2 scări de acces.
După ce lăsăm hainele la garderobă continuăm să explorăm acest loc care părea descris dintr-o carte de povești cu prințese, prinți, regi și regine. Alături de prințesa mea, chiar mă simțeam și pășeam ca un adevărat nobil! 🙂 De fapt pășeam mai rar pentru că nu înțelesesm încă, care din multitudinea sălilor de aici era sala noastră.
 
Este ora 21 și se anunță deschiderea care începe cu o precizie nemțească maximă. Deschiderea este, normal, în germană și ”translatorul” meu nu știu unde dispăruse dar după 20 de minute de bla bla în germană a urmat și rezumatul în engleză: ladies and gentlemen – enjoy this magic evening (doamnelor și domnilor, bucurați-vă de această seară magică). Și imediat după aceasta a început un vals al debutanților, niște copii care ”tremurau” pentru prima dată în fața societății și a personalităților de aici.
Am vrut să mă urc la etaj să pot să le fac o poză frumoasă de sus dar crezi că am putut să trec de gorila cu căscuță în ureche de păzea scara aici să nu cumva să “fur” vreo poză sau să “omor” prin admirația mea vr-un ornament florar. Am reușit până la urmă să prind o poziție bună de admirat.
 
 
 
 
 
 
 
 
  
Foarte frumos dansul, și locul și atmosfera și … ia uite, două doamne, așa trecute de 40 de ani, îmbrăcate de gală, grăiesc în limba română. Sincer calitatea de ”doamnă” a pălit imediat după ce am auzit schimbul de replici: Hai fată de aici că mi-a înghețat curul ! Niște doamne ce…. știi tu expresia! Băi și mai erau și câteva piți pe aici îmbrăcate în niște fustițe de culori ultrastridente de ți se străpezeau dinții, dar din fericire ăstea erau ”de-ale lor”. Oricum, în orice pădure sunt și uscături așa că nu aveau cum să lipsească de la acest eveniment, mai ales că și la balul oficial fusese cu un an înainte dom`șoara maroco-italiană, ce avea drept ocupație lustruitul ”bastonului” la vila lui Berlusconi. 
 
No, trecând peste aceste evenimente, mergem să găsim încăperea ce avea să ne găzduiască în această seară minunată. Trecem pe lângă sala ”talentelor companiei”, de fapt talentelor junioare că talentul adevărat îl ținea Diana de braț 😛 și mai mergem noi până facem așa un U și până la urmă, în atmosfera asta de basm și vals, reușim să ne găsim locația.

Toate sălile erau decorate cu motive florare, așa de primăvară pentru că, cred că li se luase și lor de atâta frig. Lângă flori era și un bilețel: “please do not remove the flowers from your table” (vă rugăm să nu luați florile de pe masă). Deci ”obiceiul” se practică și la clase mai mari nu numai în Românica.


 

Masa noastră era în sala latino, cred că cea mai animată de pe aici. Hai să ne tragem palme, da brontozaurii ăștia de la masa noastră cine ”e”? Drept companie aveam niște neni și tanti așa pe la a șaptea tinerețe, dar care râdeau și se distrau de minune… Eee…asta este, nu suntem antisociali, socializăm ce că nu suntem din pădure. După ce ne aprovizionăm cu un păhărel de șampanie, socializăm cu toată masa și ne strigăm câte un “prost” (noroc în germană) unul la altul.

 
No, și acum urmează calvarul, că de, ai venit la bal Cristi nu? Treci și dansează că te ia mama dracu. Băi de asta îmi era frică cel mai mult, cu toate că repetasem eu vre-o oră cu youtube-ul pașii de vals, dar degeaba. Mi-am rugat frumos consoarta să ne miscăm așa după putința mea și nu după regulile de aur impuse de cei care se învârteau pe lângă noi.
Am mai prins curaj și după ce am văzut că totuși nu eram singurul ”torturat” ci mai erau și alți colegi târâți în aceste dansuri de societate. Am promis oricum că o să mergem împreună să luam lecții și intentionez să mă țin de promisiune, mai ales după ce Diana mi-a înfipt tocul minunatei ei sandale argintii fix în degetele de la picioare, pentru că m-am mișcat în contra timp. Ziceai că m-a răstignit pe cruce, exact așa am simțit. Gata! O să învăț…. Dar nu am zis și când! 😀
Am dansat ce am dansat, am mai socializat cu lumea, am mai băut un păharel de ceva, ne-am mai plimbat și prin alte săli dar parcă totuși în sală la noi era cel mai frumos, după mine.
Măi, era pe aici un băiat domn profesor de dans care venea, prin rotație, în fiecare sală ca să ”scoată untul” din noi și să ne învețe și ceva dansuri mai actuale gen Ai Se Eu Te Pego dar și ”zbenguieli” mai vechi gen YMCA. Frumos oricum și plin de voie bună.


 

Între timp s-a făcut ora 12 și toată lumea ne spunea că trebuie neaparat să vedem Quadrille. Cine e asta mă? Aaa.. e un dans? Ia să vedem măi ce e așa special la dansul acesta. Am ajuns în sala mare unde între timp se strânsese lume de nu mai aveai loc să pui un picior în plus. Văzând situația, și experiența mea anterioară, ne-am mulțumit doar să privim.

Lucrurile decurgeau în felul următor: mai întâi erai învățat ce trebuie să faci, dar eu nu am înteles o iotă, doar că tre’ să facem o plecăciune către parteneri și apoi către colegii de dans și apoi stânga dreapta pe acolo. Apoi, stânga dreapta asta accelera și până la urmă se termina cu un tunel, care a devenit chiar ditamai ”galeria” de rochii de gală și papioane înșirate pe post de beculețe să-ți ”lumineze” calea în timp ce tu, pe același ritm de vals, avansai aplecat prin tunelul de ți l-am descris. Imaginea a fost, probabil, superbă văzută de sus, cine a văzut-o că nu am fost inspirați să luam biletele cu noi și să arătăm ”gradul” la nea gorilă cu căscuță. La bilete nu am fost inspirați, dar am fost inspirați să ”furăm” o poză de la colegii nostri.
 

După această defilare au mai urmat câteva dansuri moderne și nu numai. Am mai executat și eu cu Diana un vals, în stilul meu și ne-am mai maimuțărit pe Waka Waka și alte latino ritmate ce “rulau” la noi in sală. Oricum după miezul nopții, ușor, ușor a început lumea să se care așa că pe la un 3 ne-am tirat și noi dar nu înainte de a ne imortaliza în câteva frumoase poze în interiorul primăriei vieneze, Rathaus.
 
 
 

  
 
 

 

 
Seara s-a terminat exceptional, dar totul a culminat cu surpriza pe care mi-o pregătise taximetristul care ne ducea acasă și care s-a hotărât să parcheze fix lângă o baltă, pe partea mea. Așa că, deschizând mult picioarele ca să mă urc în taxi, și să nu murdăresc pantofii, în momentul așezării gabaritului meu impresionant pe bancheta din spate, am auzit sunetul eliberării : Crrrrrrrac!!!
 
Imediat am simțit briza serii adiind prin partea mea posterioară, expusă acum intemperiilor pe o suprafață de aproximativ 30 de cm. Da, cam tot fundul a  rămas pe afară! Îi mulțumesc totuși Celui de Sus că s-a întâmplat în taxi și nu când mă spărgeam în figuri de latino că sigur ajungeam vedeta balului!
 
Of Doamne!! Acum na, trecuse de mult de 12 noaptea și pe principiul “Cenușeresei”, “prințul” de la bal s-a transformat în “cerșetor” dar prințesa a rămas de o frumusețe desăvârșită și s-a amuzat teribil și ea și prietenii noștri vienezi. Cum să nu te amuzi când vezi ruptura asta imensă!!! A fost foarte frumos la bal, o experiență unică, o seară despre care poate citeai în cărțile de povești  când erai mic și îți închipuiai poate cum domnii nobili făceau plecăciuni și salutau din joben doamnele cochete când treceau unul pe lângă altul și, transpus parcă în poveste, și tu înclinai discret capul în ton parcă cu muzica de Mozart sau Strauss pe care ți-o imaginai că ar fi desăvârșit acest peisaj feeric.

O dată în viață să știi că, dacă ai ocazia, se merită să ajungi la Bal sau la unul la scară mai mică cum am fost și noi.

… ultima zi
Ziua următoare ne-am trezit pe la un 13 și pe la un 15 am reușit să mergem să mâncăm cum se cuvine la Viena, la un restaurant faimos, tot pe lângă Rathaus. Se numește Centimeter (Țentimeter pe limba lor) și se mănâncă porții la metru. Băi dar la metru știi ce e aia! Ne-a adus efectiv paloșul lui Franz Joseph, plin cu hălci de carne, șnițele, ardei cartofi prăjiți, un sos picant cu curry… Mamăăăăăă câta mai porțiaaaaaa!?!!?
Păi ca să fiu în stare eu să mănânc cât se cuvine ar fi trebuit să îmbrac pantalonii de aseară ca să am “spațiu”. Toți patru ne-am chinuit din greu să mâncăm măcar jumătate din ceea ce ne adusese tanti asta de aici iar pe cealaltă jumătate l-am rugat pe prietenul Rock să o ia la pachet că era păcat să se irosească atâta mâncare.

S-a dus și Balul! Acum ne întoarcem la Milano și așteptăm nerăbdători toate călătoriile planificate anul acesta. Asta dacă reușim să zburăm că nenea pilotul ne anunță că, citez: ”din cauza faptului că Aeroportul din Viena angajează doar incompetenți nu are cine să încarce bagajele așa că o să avem întârziere” am încheiat citatul de la nena pilotul.
Mulțumim prietenilor vienezi pentru găzduire și voia bună și ne pare rău că nu am avut timp să stăm mai mult de vorbă și cu prietenul Și Faași…..
Aufwiedersehen und alles gute!

 
 
 
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Apr 102012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
 
Ce faci mă? Ai rămas cu imaginea capului ăluia de porc dus la cosmetică în minte nu-i așa? Să știi că și pe mine m-a bântuit un pic! Și cică noi avem obiceiuri macabre și circulă glume pe net pe seama noastră. Să vezi ce se înghesuiau ăștia să-i mănânce urechile că cică chestia asta aduce noroc în noul an. Eu m-am mulțumit doar cu chiloți roșii pe mine și bancnote de 10 eur în buzunar să fie multe și să fie bine ca să nu fie rău cum spunea un mare “clasic” în viață!

 

S-a terminat frumos seara, mai ales că după focul de artificii, care a durat 15 minute, am avut parte de un bufet suedez cu tot felul de bunătăți la alegere. Am profitat de coada ce se formase la căpățâna porcului și ne-am servit în liniște cu tot felul de tipuri de pește, pâinici, fructe și nu în ultimul rând câteva tipuri de prăjituri absolut delicioase.

 

 
… a treia zi

 

Bună dimineațaaaa 2012,! Alooooo…. Dianaaaaa…. Bună dimineața 2012! Este ora 12..  Hai să schiem! Mă duc să văd dacă lu’ nea Bill i-a mai rămas ceva capră de aseară să ne deja la micul dejun…. Nope…. No Capra rămas… Îmi confirmă și Mr. Rock care fusese mai harnic de dimineață și primise specialitatea casei : scrambled eggs! 

 

No, gașcă, ce facem? Băi au ăștia un chef în ei de zici că plecăm la săpat! Doar Auditorul era deja lângă mașină de 20 de minute cu schiurile în mână și cred că ne înjura în gând. Micuța se duce la patinaj astăzi pe lacul înghețat de aici din zonă. Cică e foarte faimos lacul ăsta și este la fel de frumos ca acum și vara. Micuțul se lasă convins și el de patinaj dar doar ca și însoțitor și cred că a făcut asta mai mult să nu-si ia cafteală! Mr. Rock cu Blogerița normal, că pleacă din nou la piscina termală și la saună… Speri tu speri Mr. Rock da’ nu cred că mai ai norocul de ieri! 🙂

 

Deci împreună cu Auditorul am racolat un nou membru în gașca de schiori. Ladies and gentlemen : please say Woooooooo… Dianaaaa! 🙂 și duși am fost….

 

In Tasch, unde se schiaza, se ajunge destul de repede, că nu-s decât vreo 10 km și cum învățasem lecția de zilele trecute parcăm în una din cele 8 imense locații de aici, dar parcăm mai înspre pădure, în așa fel încât să ne punem schiurile în picioare direct din parcare și să nu mai așteptăm “tractorașul” să ne ducă la intrare.

 

O dată ajunși sus, na-ți-o frântă că ti-am dres-o…. S-a răzgândit schiorul nostru amator…. că îi e frică, că se face de râs… Bla bla… Băi, tu îți închiriezi schiuri acum și stau eu cu tine! Nu și nu că de… E taur 🙂 Dar eu sunt pești… Pești în “bancuri” și glume și o conving până la urmă să-și ia un “monitor”.


 

Prima dată am mâncat ceva rapid și apoi am stat să mă asigur că monitorul e ok și am plecat împăcat când am văzut că astăzi avem un “flat screen de vreo 54” 🙂 Auditoruleee! Băgăm un 52?

 


Si dăi pe 52, 51, 40, 4, 23 de ne era mai mare dragul de multitudinea de piste de aici. La un moment dat ne oprim să mai inspectăm un pic harta și vine o tanti lângă noi și începe să ne spună povestea vietii ei, în engleză, de cum mergea ea cu bărba-su și și-au dat întâlnire nu știu unde și că dintr-o pistă în alta s-a pierdut și nu mai știe să ajungă la el.

 

 
Îi explică Auditorul pe ce piste trebuie să meargă și rămâne mirată că de ce trebuie să schimbe 5 piste ca să ajungă acolo? Nu se poate și altfel? Îi mai face ăsta o variantă dar tot nu era mulțumită că lua prea multe telescaune și ea vroia să schieze.
Eu sunt calm și cu bun simț dar Auditorul mă întrece cu mult, fiind super cumsecade și când îl văd că vrea să-i facă și a 3-a variantă nu mai pot și izbucnesc (în română) : da zii frate să meargă până la prima pârtie și să mai întrebe și acolo, ce, ești ghid turistic? Aaaa… zice sfioasă, vorbiți română? Bine naiba că nu am zis o prostie…. îmi zic eu în gând. Ok, continuă ea, haideți că merg pe prima variantă propusă….

 

Băi acum să nu crezi că sunt impertinent că nu e așa și mai sunt și mereu foarte calm și de treabă dar când oamenii profită de bunătatea ta chiar mă enervez, mai ales că îi lăsasem și harta noastră și mai ales că vroiam să ajung să văd cum schiază Diana!

 

Ajungem relativ bine, când Diana chiar cobora primele ei pante, cu nenea monitorul în față. Se vedea că ăsta avea experiență după modul în care îi explica… Bine eu nu întelegeam decât links (stânga) și rechts (dreapta) că șmecherul alesese să-i vorbească în germană că să-i mai distragă atenția.

 

 

 

Scot repede schiurile, pornesc înregistrarea video de la telefon și alerg după ea să o filmez…. Băi ce idiot am fost! Băi, dacă tu ai mai schiat ști bine că nu te afunzi în zăpadă tocmai pentru că ai schiurile în picioare care sunt lungi și împiedică treaba asta. În plus mai e și faptul că pista e bătătorită și te ajută și asta… Dar închipuie-ți tu când mamutul “Manny”, a părăsit pista în pas alergător, cam ce a putut să se întâmple.
S-a întâmplat ce era previzibil, “Manny” a intrat până la brâu în zăpadă și a luat și o trântă cu mecla în omătul rece, așa pe post de două palme să se trezească la realitate. În tot timpul ăsta înregistrarea video mergea, așa că poți să te amuzi și tu :

 

A râs Auditorul de-i dăduseră lacrimile. Cred că zicea în gândul lui : Na, așa îți trebuie că ai râs de mine ieri! N-am apucat să ajung să o filmez pe Diana așa că mă întorc cu coada între picioare la schiuri… Dar iată… Apare de după pădure, gata! Acum o filmez, de pe schiuri de data asta!

 


Băi eram așa emoționat că schiază că am uitat să mai schiez eu, nu mă uitam decât în ecranul telefonului să fiu sigur că o încadrez bine. Între timp schiurile mele s-au îmbârligat între ele și că să nu cad mi-am smuls un schiu dintr-un picior, am mai schiat doar pe unul preț de 2-3 secunde și apoi, ca în filmulețele ălea cu tăntălăi, de circulă pe internet, mi-am luat o frumoasă trântă, m-am rostogolit daaaar… Diana a rămas în cadru! Eeee! 4 zile de schi și 2 căzături, azi, aici… Dar a meritat… Hai să vezi:



 

 Ajunsesem exact la fix pentru că Diana tocmai termina lecția, lăudată foarte mult de profesorul cu ochi albaștri: Sehr gut Diana, sehr brav!

Am lăsat-o apoi să ia telecabina la coborâre și noi am mers să explorăm cea mai lungă pistă de aici, adică 7,5 km de schiat încontinuu.  După o zi de schiat și două trânte să știi că m-am cam chinuit să cobor cele 25 de minute cât a durat călătoria. În schimb, Auditorul n-avea nici pe naiba… Se vedea condiția fizică pe el, și că să încheiem ziua frumos, fix înainte de “finish” mai trag o trântă prin rostogolire dar numai de-al naiba mă ridic din căzătură și continui drumul că și cum nimic nu s-ar fii întamplat.

 

 

 

Ajungem la cabană, un pic cam rupți de oboseală și ne întâlnim cu leneșii ăștia care trândăviseră toată ziua și normal că aveau chef de hârjoneală. După un duș fierbinte ne vine și nouă cheful așa că ne hotărâm să coborâm la -1 unde Bill făcuse o sală de jocuri. Încercăm să cuplăm playstationul la tv-ul piesă de muzeu de aici dar după ce tușește de 3 ori, o lăsăm baltă. Nici cu videoproiectorul nu am ajuns la un compromis așa că am dat-o pe jocuri clasice gen cărți, sah, minibiliard și fotbal din ăla la măsuță.



 

Băi… Zgârcit e ăsta.. Al naiba dacă dă el drumul la căldură dar măcar adusese un calorifer pe ulei aici dar îl lăsase doar pe 1 ca să nu consume. Eee.. Hai că-l dau pe 3… POC… S-au stins becurile în toată cabana… Ups… Cât ai zice pește apare Bill în capul scărilor și prin lumina difuză a becurilor de urgență îl simt cum pătrunde cu privirea în camera de jocuri și pornește grăbit înspre noi….

 

Aaaa… Ne dădeam cap în cap, dă înapoi caloriferul pe 1, ia față de surprins… Și….. întră Bill.. What happened ? (Ce s-a întâmplat?) . Nu știm coane, noi jucam cărți și s-a stins becul…. O?! Zice Bill scărpinându-se în cap… Ok! și se duce și pune siguranța la loc! Am continuat distracția în cameră că acolo ne congelam…..
… ultima zi

 

E și uite că s-a dus și minivacanța de Anul Nou și trebuie să plecăm fiecare pe la casele noastre. Chiar dacă Auditorul e de treabă, cum îți spuneam, nu se mai poate să-l duc iar 500 de km cu schiurile în cârcă așa că, o oră mă chinui explicând dând din mâini pe la vreo 5 magazine că vreau suporturi pentru schiuri. Până la urmă am reușit și am luat unele de toată frumusețea. Dar tot trebuie să mă descurc cu Lichidatorul pentru ălea rupte. In sfârșit era loc în mașină așa că am ajuns lejer acasă. Nu am prea multe să-ți povestesc astăzi pentru că mare lucru nu s-a întâmplat, doar am condus și am admirat peisajul.Sa știi că locul a fost foarte frumos și se merită dacă vii doar pentru schiat, sau chiar patinat și piscine termale… Sau chiar saună că poate ai și tu norocul lui Mr. Rock 🙂 sau poate te încântă vr-un “monitor” de 23 sau 28 🙂


 

O să revenim în Austria peste 2 săptămâni dar atunci o să fim prezenți la un eveniment monden, cu ajutorul lui Mr. Rock și al Blogăriței. Ai auzit de Balul de la Viena ?
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.