Apr 292012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...
 
Dianaaaaaaaaaaa!!!! De ce nu răspunzi la telefon?! Vroiam neapărat să împărtășesc cu ea această priveliște superbă. Dianaaaaaaaaaa! Nimic… Cine știe ce făcea. Este o priveliște excepțională aici și așa am mai fii stat să admirăm și să contemplăm natura, să mai facem câteva poze și eventual să o așteptăm și pe Diana… Dar nu a fost să fie pentru că după doar 5 minute am fost expulzați de Vântu’ sau naiba știe cum îl chema pe babuinul ăsta de a venit să ne deja afară de pe terasă că cică se închide. Hai coane că e abia 15:30! Unde te grăbești așa? Nu am putut să ne înțelegem cu el (ca atunci cu ăla din Nisa) și eu am fost primul expediat. Programatorul șmecher cică o așteaptă pe soție care pe ultima sută făcea câte 3-4 poze odată. Peisajele de le-ai văzut au fost surprinse de ea, așa că, să-i zici mersi.


Diana pauză… Niciun răspuns și deja începusem să mă sperii…. Începe să-și spună cuvântul oboseala, dar și cele -22 de grade de aici, si mai ales aerul rarefiat și mă cam ia amețeala. Aici fac o paranteză să-ți povestesc o pățanie care avea să mi se întâmple peste o lună când reveneam doar cu Auditorul să se bucure și el de acest paradis al schiorilor. Hai că nu te aburesc mult, fii atent:
După o noapte în care am dormit doar 2 ore, mă trezesc la 5 dimineața și plecăm împreună la schi. Mergem la Cervinia, în Italia, ca să nu mai dăm sute de Eur pe ski pass. Aici scăpăm la jumătate de preț, ne luăm și sandwichuri la noi că eram deja pățit cu prețurile și ne dedicăm o zi întreagă schiatului. Închipuie-ți că tot ce ți-am descris până acum, cele 2 zile de schiat, noi le-am comprimat în una, așa că atunci când am ajuns deasupra Europei, la Matterhorn Glacier Paradise, și telecabina era plină de oameni, m-a luat o amețeală și un somn de nedescris. Băă, nu dormii, îmi zice Auditorul! 

 

Cu greu reușeam să-mi țin ochii deschiși, chiar dacă stăteam în picioare. Când văd totuși că și Auditorul începe să moțăie, zic e clar… Asta nu e oboseală ci lipsă de oxigen. Băăă… Deschideți naiba telecabina asta!!!! Mamă când s-a deschis ușa trăgeam aer în noi și prin urechi! Aici am văzut faimoasa luminiță de la capătul tunelului pentru că înaintând mai mult mecanic spre ieșirea din tunel, privirea înțețoșată începea să-și revină ușor ușor… Am stat la o ciorbă și ne-am mai revenit și amândoi simțeam furnicături la nivelul pielii capului, semn că începeam să ne oxigenăm…. Doamne ce senzație și ce sperietură am luat… Și apoi a trebuit și să coborâm prin viscol aproape 10 km…..

 


Dar nu acum! Acum este o atmosferă de basm iar amețeala îmi trece instant după ce am înfulecat o ciocolată, aproape cu tot cu hârtie,  oferită de Micuța Japoneză. Este extraordinara priveliștea ghețarului veșnic de sute de ani și acum înteleg eu că un echipament potrivit la schi, face toți banii. Dacă nu aveam masca și hainele potrivite cred că ne lua naiba la cele -22 de grade de aici de sus unde mai bătea și un vânt de spulbera toată zăpada, așa la nivelul solului. Peisajul ăsta se pretează la o poză așa că nu pierd timpul și pac trag una, hai două, hai tre… L-a luat naiba pe aparat! Cred că i-au înghețat toate circuitele așa că a crăpat!



Cât timp am făcut pozele mi-a înghețat mâna în așa hal că nu îmi mai simțeam degetele și mă dureau îngrozitor de la frig așa că altă idee mai brează nu mi-a venit decât să mi le bag în gură.. Da, știu că ție ți-a trecut prin cap altă idee dar păstreaz-o 🙂

 

Închipuie-ți că era așa de frig încât mi se formase gheață pe mască în dreptul gurii și făcusem țurțuri la baza căștii unde transpirasem înainte. Aveam și o sticlă de apă la mine dar între timp devenise o ditamai caramida de îti spărgeai capul cu ea, așa era de înghețată.

 

Hăăă… Ia uite că sună și Diana! Ce faci mai bebe? Pe unde umblii? Era cam veselă de ziceai că băuse o țuică bună dar a zis că ne povestește apoi de ce. Cică se săturase de 1 stânga, 2 dreapta, 3 stânga, 4 dreapta și apoi bandă până sus și iar 1,2,3,4 jaloane și apoi iar bandă, timp de 2 ore așa că s-a dus și a păpat și ea o ciorbică, a făcut un pic de plajă și pornise spre noi de vreo oră. Ia zii, ai învățat? Da! Acum chiar reușesc să virez mereu și nu îmi mai este frică! Brvo! Mă bucur!

 

Sunt sigur că a învățat că o știu cât e de perseverentă și încăpățânată că doar nu degeaba e taur! 🙂 Ia zii, ai înțeles acum că atunci când îți ziceam să ridici piciorul mă refeream la mișcarea bazinului și nu era jimic cu tentă sexuală? 🙂 Da, da! Am prins mișcarea! Hai veniți o dată că am înghețat aici.


 

Nu mai avea sens să urce aici că se închisese totul așa că i-am zis să rămână la Schwarzsee ca să coborâm împreună cu telecabina.


Coborâm cât putem de repede să nu o facem să înghețe că altfel ne-o luam toți 3 și facem doar câteva poze. Ajunși la locul de întâlnire plecăm toți 4 cu telecabina chiar dacă eu cu Programatorul am fi dat așa o ultimă coborâre dar gata, ne-a ajuns pe ziua de azi. Până jos la Zermatt am avut parte de stand up comedy pentru că Diana ne-a povestit pățania ei până aici. Am râs de m-a durut stomacul, nu mai puteam, pentru că na, eu obișnuit cu schiatul nu mi-am dat seama că trebuie să-i explic anumite lucruri dat fiind că era pentru prima dată când pleca cu schiurile în cârcă în sus pe munte și mai ales că îi este un pic frică atunci când telegondola se bălăngăne dintr-o parte în alta.

 

 

 

Cică, povestește ea: Băi dom’le (expresia ei preferată) nu venea măi nicio telecabină cu oameni în ea și cum eu mă panichez când se bălăngăne adta și mă bușește de colo colo nu îmi venea să mă urc singură. Până la urmă n-am avut încotro și urc. Bușesc cu capul de sus că sunt ale naiba de joase și trag de schiurile ăstea că nu reușeam să le bag înăuntru. Ce telecabine tâmpite! Și râdea ăla de la panoul de comandă de numai. Ce vrei mă? În telecabină, așa singură, mă gândeam la nașu cum cred că și-ar fi băgat picioarele în toate peisajele dar, cum era are rău de înălțime clar nu s-ar fi urcat aici, mai alesc cu telecabina asta de se bălăngănea de colo colo din cauza vântului de nu mai știam de ce să mă mai țin și înghețasem de frică.

 

Noi ne crăcănam de râs… Cum mă, ai băgat schiurile înăuntru? Păi nu ai văzut suportul afară? Păi de unde să știu eu, zice și ea râzând, p’ormă (altă expresie preferată) am văzut că la telecabinele din față se bălăngănea ceva în lateral și am văzut că sunt schiuri.

 

Iar eram pe jos de râs… Păi și dacă urcai și erau oameni înăuntru ce ziceai: nu mai râde fraiere și deschide geamul să încapă schiurile! :))


Dar stai să vezi,zice, că după ce m-am prins că trebuie să le pun acolo a trebuit să schimb telecabina și scoatele din asta, cară-le 2 metri în brațe și apoi din mers bagă-le în cealaltă telecabină. Puneam unul, îmi cădea celălalt și apoi vedeam că nu mai am timp să mă și urc în ea și scoate-le…. Râdeau ăia de se crăcănaseră…. Și noi la fel sincer 🙂 Hai că acum ai învățat “the hard way” come si dice (pe calea grea).

 

 
Doamne ce peripeții!


 

Ajunşi în oraş lăsăm tot echipamentul de schi la dulăpior în gară şi mergem să cumpărăm câteva suveniruri pentru neamuri… un magneţel lu’ soră-mea că mă scalpează, un pix lu’ naşu că face bot şi tot aşa 🙂
Şi ce merge cel mai bine şi mai bine dupa o zi de schi? Exact! Un vin fiert aşa că ne oprim într-un loc irlandez decorat cu vrăjitoare zburătoare pe pereţi şi băgăm un vin deosebit în timp ce socializam cu chelneriţa care era super de treabă şi vorbăreaţă.



 

Şi când să plătim, se oferă programatorul să tragă el cu cardul dar îşi dă seama că “plasticul” s-a topit de la căldură şi acum nu mai are cu ce să achite nota de plată. Unde o fi dom’le cardul ăla… dă-i caută peste tot, pe sub masă, pe sub scaune.. nimic. Până la urmă îşi aminteşte unde îl lăsase: bacșiș la magazinul de suveniruri. Ce-o fi zis el.. cât costă moșule suvenirurile ăstea? 40 de fraci.. ia mă cardul, păstrează-l și ia-ți tu cât vrei de pe el. Trebuia să le lase și PIN-ul și era totul perfect! 🙂 Dar nu e supărat pentru că Programatorul e un tip la fel de calm ca și mine. A plecat un pic înainte să vadă dacă îl mai recuperează dar se închisese așa că le-a urat să le fie de bine că oricum îl sunase banca cu câteva săptămâni în urmă să se prezinte că i s-a emis noul card. A sunat, l-a închis și s-a terminat aici evenimentul.

 

 
 
Ajunși în Tasch ne pescuiește portughezul nostru și drept mulțumire îi zicem “obrigado” și suntem duși la cabană unde ne aștepta un duș fierbinte și o masă deosebită. Ia uite că a venit soțul doamnei Elena. Îl cheamă Maurizio și seamănă al naiba de mult cu Al Pacino din fimul pactul cu diavolul. Simpatic Maurizio ăsta și un lăudăros de numai. Ne povesteste că cică el a dezvoltat engine-ul de la Booking.com, cum că el a oferit nu știu ce suport pentru un proiect de a luat apoi premiul Nobel.. etc etc.. L-am căutat rapid pe Google și normal că nu am găsit nimic. Parolist rău Maurizio ăsta dar simpatic. Oricum, ceva ceva a învârtit el de stă în Zermatt.  Nu prea întelegeam tot ce zicea pentru că avea o engleză de baltă rău și trebuia să vorbească engleză pentru că Programatorul nu prea rupe pe italiană. A spus câteva lucruri interesante dar Doamne cât ne mai enerva că vorbea tot timpul de bani. De câți bani vreți să mâncați, cât a costat nu știu ce, dar românii au bani că au mai venit niște burtoși plini de bani aici… Zic, e vreo aluzie? Băi și ce m-a enervat cel mai mult pe mine și pe Programator a fost faptul că ne-a mângâiat pe față de vreo 2 ori până ne-am uitat urât și i-am dat de înțeles să o lase mai moale cu gesturile ăstea gay.

 

În rest, nimic de reproșat. Ne-a gătit niște chestii de te lingeai pe degete care cică faceau vreo 25 de franci de căciulă, tot el a ținut să precizeze asta. Am avut parte de o cină deosebită. La început ne-a adus un fel de salată de fructe de mare într-o lipie cu o chestei de am crezut prima dată că era zacuscă dar de fapt era mușchiuleț fraged de vițel … mamă mamă… cum îți spuneam, jos pălăria. Muzica excelentă, Louis deosebit cu muzica iar nota de plată…. Aaaaaaaa!!! N-ai zis mă 25 de căciulă?! Păi ai numărat și căciula ta și pe cele ale bucătarilor?! Ne-a tras o notă de plată de am mai fii putut schia 3 zile de banii ăia. (25 pe fel de mâncare, de căciulă) Offf….. Băi, n-ai de ce să te plângi pentru că în Elveția așa sunt prețurile. Ne povestea, chipurile să se scuze, că doamna de spală vasele la el la bucatarie are 3.000 de EUR pe lună salariul iar bucătarul 6-7.000 . Deci, ce vrei mai mult?

 

Platește Micuța Japoneză care din acel moment a căpătat un nou nume: Fata cu Cardul de Aur, pentru că a văzut Maurizio că are card Gold și iar a început: Ahaaaa.. știam eu că sunteti plini de bani, că una că alta. Hai frate lasă-ne! Dacă nu ar fi avut obsesia asta cu banii și nu s-ar fi lăudat atât, era chiar de treabă. Hai pa că mergem la somn!

 

… ultima zi – Luni


Aaa… ce păcat că trebuie să plecăm… Băi şi ce am mai fi schiat din nou dar sincer nimeni nu vrea să mai deja iar 150 EUR pe o zi de schiat aşa că plecăm spre Italia cu gândul că o să schiem acolo, mai ales că sunt preţurile mai normale. Afară sunt -25 de grade după o noapte cu -30. Bag cheia în contact şi se aprinde bujia incandescentă. Bine eu habar nu aveam ce înseamnă semnul acela dar mi-a spus programatorul. Dau o cheie şi hâr hâr hâr hâr… nimic… insist.. hâr hâr hâr hâr hâr hâr..troc.. prrr… vruuuuummm… porneşte Citroenul strănutând şi tremurând din toate încheieturile. Bine că a pornit. Oricum a rămas cu un pic de răceală că pe drum mi-a ţinut aeroterma cuplată în continuu până a dat de cald. Băăăă… te-ai ţăcănit? Afară sunt -20 de grade, apa e la 40 de grade în radiator şi tu îmi bagi frig?!


Nu stiu ce avea dar sincer nu m-am preocupat prea mult pentru că eram stresat că nu reuşisem să închid un suport de schi pentru că îngheţase bocnă şi nu mai era flexibil.

Ajunşi la cota 2.000, prin trecătoare, ne oprim să facem câteva poze cu această atmosferă de basm. Ventilatorul tot mergea…. dă-te în colo!!

 

Locul unde vroiam să mergem la schi în Italia era prea departe şi cum noi plecasem destul de târziu de la cabană,  ne hotărâm să mergem la Stresa, Lacul Maggiore. Noi cunoşteam localitatea şi ştiam ce frumuseţi aparte găseşti aici ştiam cum poţi să mergi să vizitezi insula Bela şi insula Pescatora, dar asta vara, nu acum când palmierii aveau zăpadă pe frunze. Ăsta da peisaj!! În viata mea nu am mai văzut palmieri acoperiţi cu zăpada. Mă limitez să-ţi arăt câteva peisaje de aici şi să-ţi vorbesc mai la vară despre aceastră frumoasă localitate de pe malul lacului Maggiore.

 
  
 
 
 
 Cât despre Zermatt, cu toate peripeţiile noastre şi cu preţurile exagerate de sunt pe aici, rămânem la concluzia noastră că aici se află într-adevăr paradisul schiorilor din Europa şi sincer abia aşteptam să revenim. Cum ţi-am povestit după o lună eu mi-am îndeplinit acest vis, cât despre Programator şi Fata cu Cardul de Aur poate o să reuşim să facem o chestie „wild” şi să schiem la mânecă scurtă când toată lumea stă cu burta în sus la mare… ne mai gândim. Diana a început să prindă gustul şi ca să fiu sigur că nu uită o să o duc în curând într-un loc aproape de Milano, ideal pentru începători. Stai pe fază! 🙂

 
 
 
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana