Iun 012012
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...


Hai bună dimineaţa! Băăăi nu dormii! Aici la noi e 3 dimineaţa aşa că hai nu mai cucăii precum curca-n lemne. Avem zi lungă azi şi noi suntem încă în Ploieşti unde venisem pe weekend. După cum te-ai prins din titlu, azi vizităm una dintre cele mai frumoase zone din Italia, Toscana. Dar până acolo trebuie mai întâi să prindem avionul ăla de 06:05 spre Bergamo, unde lăsasem maşina şi apoi să plecăm la drum. Avionul ăsta cred că e bun de navetişti că ajungi în centru la Milano mult mai repede decât ajung în Pipera ăia de stau în Militari! 🙂

 

 
 
Hai că am reuşit să moţăim ceva în avion şi între timp am și aterizat. Băi nu ştiu ce să fac! Tot weekendul am stat cu morcovul că am uitat fierul de călcat în priză… Să mă duc să verific? Naiba să-l ia… dacă nu ne-a sunat nimeni înseamnă că nu a luat foc nimic aşa că plecă spre prima destinaţie de astăzi: Lucca.
 


Drumul până la Lucca trece relativ repede şi ne delectăm cu câteva poze făcute cu noua noastră achizitie, un DSLR foarte şmecher, la promoţie în România şi mai ieftin cu vreo 300 de EUR decât în Italia.
Lucca este un orăşel aşezat cu maestrie între dealurile pitoreşti ale Toscanei fiind iniţial o cetate medievală înconjurată, ca mai toate fortăreţele de atunci, de ziduri de apărare. Astăzi până să ajungi să vezi centrul oraşului, care coincide cu partea lui veche, trebuie să-ţi faci loc printre noile cartiere de blocuri şi case costruite în afara zidurilor cetăţii.
 

Pentru  o periodă acest micuţ oraş de o frumuseţe aparte, cu multitudinea lui de străduțe înguste precum cărările de munte,  a fost chiar cel mai mare oraş din regiune, după Veneţia. Apoi a fost cucerit de ăla micu şi răzvrătit, ”marele” Napoleon dar cum nu avea timp să se ocupe personal de tot ce cucerea, a lăsat-o pe soră-sa să-l administreze. Ia să vedem noi acum ce a făcut tanti sora lu’ Napoleon în orăşelul acesta.


 

Intrăm pe Poarta Elisa care era imediat lângă locul unde parcasem maşina şi începem să dam o tura vechii asezari conform hărţii de am găsit-o aici la intrare şi căreia i-am făcut o poză ca să nu ne pierdem. 🙂

 

 
 
 
Este atât de plăcut să te plimbi pe meterezele încărcate de istorie, având în jurul tău natura proaspăt înverzită și să fii însoţit în această plimbare romantică de o frumoasă serenadă compusă din cântecula păsărelelor. Ne potrivim ceasurile la plecare și timp de 15 minute ne plimbăm noi aşa agale, pe lângă plopii fără soţ cum îi numea Eminescu când era trist, dar noi fiind fericiţi o să-i numim plopii voioşi și la fel de emoţionaţi de prezenţa noastră precum eram noi de freamătul lor.
 

Măi, acum să nu crezi că sunt ghiolban, dar romantism pe stomacul gol nu prea merge nu?! Şi cum deja mă cunoşti şi mai ales că era deja ora prânzului iar noi eram treziţi de la ora 3 dimineaţa, trebuie neaparat să ne oprim să mâncăm ceva. Drept pentru care coborâm de pe metereze şi ne oprim la un baruleţ pe lângă Via del Gonfalone şi comandăm ceva aşa de astâmpărat foamea.
 
 

Suntem undeva într-o piaţă, cred destul de măricică, pentru că era un du-te vino continu aici de oameni şi de maşini. Măi şi în timp ce mancam eu, iar Diana se delecta făcându-mi câteva poze, ia uite cum trece pe lângă mine o “domnişoară” voioasă şi săritoare, aşa pe la vreo 143 de ani şi în timp ce-mi mâncam liniştit spaghetele mele cu sos de rosii, aud dintr-o dată un Prrrrrrrrrr….Prrr…Pr prr… prrrr.. Prrrrrrrrrzz!
 
 

E drept că se întunecase un pic dar sunetul de l-am auzit cu greu putea fii asociat cu o rupere de nori ci mai degrabă cu o rupere de altceva! N-a avut absolut nicio treabă băbuţa noastră, s-a “descărcat” şi apoi şi-a continuat drumul. Asta îmi aduce aminte de o reclama din perioada asta de la televizor cu unele de ţopăie şi strigă: Viaţa-i o scenă, paşim cu încredere unde verişoara cea mică a Dianei a înţeles altceva în loc de „Păşim”, cam ce a făcut doamna de mai înainte.
 
 
Dar hai să nu lăsăm scăpările unei babe să ne strice vizita în acest frumaosă cetate, odinioară regatul  de Bourbon-Parma. Cam ce putem vizita noi in Lucca ? Cum ce mă ?! Nu ai văzut harta aia? Ia să o analizăm împreună şi să facem şi un mic traseu ţinând cont că nu avem prea mult timp la dispozitie.
 

Sunt multe de văzut, de trăit, de fotografiat dar mai ales de admirat în Lucca, iar noi, după ce am făcut deja o tură pe zidurile de apărare, trecem la etapa a doua, aceea de ai descoperii frumusețile și în interior.
Şi uite ca ajungem la Turnul Guinigi… hmm… nu seamănă cu ăsta de aici din poză. Ce, l-au tuns? Turnul Guingi e unic în felul lui pentru că are nişte stejari deasupra. Ăsta nu ne-am prins ce turn e dar dacă tot am ajuns hai să-i facem o poză. Ei bine, aici constat eu că trebuia să citesc mai bine atunci când am luat obiectivul ăsta la aparat. Îmi spuseseră prietenii că un 55 – 200 nu mă avantajează dar nu mă asteptam să fie chiar aşa. Acum cum să bag eu turnul ăsta, şi eventual peisajul de lângă, într-o singură poză? Nu am avut nicio şansă aşa că degeaba avem aparat performant că facem restul de poze cu telefonul Dianei. Off, Iar am făcut-o de oaie! 🙂 Ei acum și tu comentezi, aşa era promoţia.
 

Nu mai urcăm în turn acum ci ne păstrăm energia pentru celălalte vizite. Acum ne continuăm turul cu o mică oprire la Palatul Pfanner , unul dintre muzeele preferate din Lucca. Frumos dar destul de scurt turul şi abia am reuşit să bag un peisaj într-o poză.




 
Sincer, ne atrage mult mai mult arhitectura veche a acestui orăşel, decât holbatul la câteva tablouri şi cărţi dar na, fiecare cu gusturile lui. Pentru gustul nostru, imaginea Dianei lângă un Citroen din anii 70, surprinsă într-o poză alb negru, face cât senzația a 3 camere de muzeu la un loc.
 

Facem si o scurtă oprire la Dom, care nu vroia nici in ruptul capului să intre in obiectivul aparatului. Diana, te rog frumos, faci tu o poză în timp ce eu te surprind pe tine lângă grădina asta viu colorată? Palazzo Mansi era închis pentru că, probabil, proprietarii erau plecaţi pe un drum al mătăsii ca odinioară…. Hai că glumesc, lucrurile ăstea frumoase se întâmplau o dată, acum vine containărul cu marfa. Nu ştiu de ce era închis, probabil pentru că acum trecuse în proprietatea statului, aşa că, din păcate, nu reuşim să vedem faimoasa sală de vals.
 
Prrrrrrrrr… Buum!! Acum e pe bune! Mamăăă ce a început să tune şi să fulgere şi noi nu avem umbrelă, aşa că grăbim pasul şi odată ajunşi în Piaţa Giuseppe Verdi, adică în partea exact opusă de unde am intrat, ne urcăm iar pe meterezele cetăţii ca măcar să fim protejaţi de frunzele copacilor în caz că se porneşte ploaia. Citisem că nu putem să ne ducem să vedem unde a copilărit faimosul compozitor Puccini pentru că s-au hotarât ăştia să închidă micul muzeu, aşa pe termen nedeterminat.
 

Am găsit pe tantiile ăstea multe aici în statuia asta dar nu mai țin minte exact ce reprezintă, și continuam să ne întrebăm unde este turnul ăla Guingi că am căutat după el de ne-au ieşit ochii. Off ce nasol este să nu ai hartă când vizitezi un oraş  şi să mergi aşa doar după indicatoare.
 
 
 

Şi a început ploaia, puternic nu aşa 2-3 stropi şi noi eram în tricou iar aparatul foto, ăla nou, nu avea gentuţă aşa că fuuuuugi ca să nu ne facem ciuciulete. Chiar aveam nevoie de doza asta de sport că prea lenevisem în ultima perioadă. În loc de alergat așa ne-am fi oprit la cafeneaua asta șmecheră de aici dar și ea era închisă că de, pauză de prânz, așa că ajungem la maşină uzi leoarnca şi îngheţaţi ca naiba şi la sfârşitul lunii aprilie noi dăm drumul la căldură.
 
Am mai fii stat să vizităm și partea nouă a orașului Lucca, dar cum să ne plimbăm pe vremea asta. Pe scurt, noi cam atât am reușit să vizităm și să vedem în Lucca în cele 3 ore cât am stat aici și am observat că se aseamănă un pic cu orașul Aigues Mortes pe care l-am vizitat vara trecută dar cu siguranță Lucca îl depășește din mai multe puncte de vedere.
 

Ți-am povestit de baba aia cu scăpări pe la supapă sau am mai văzut încă una care conducea un Nissan Navara de abia se vedea de la volan și să știi că asta ne-a surprins aici, faptul că orașul, cel puțin cetatea veche, este populată de oameni în vârstă. În plus, ne așteptam și să găsim enorm de mulți turiști, nu că ne-am plânge că nu au fost, dar vezi tu, nu știu dacă ai fost în Lucca, dar nouă multă lume ni l-a lăudat și este într-adevăr frumoas și cu siguranță într-o zi însorită ar fi avut alt aspect dar astăzi era prea mohorât.
 

Vezi cât de mult contează vremea frumoasa când vizitezi ceva. Probabil că și tu, dacă ai fost în unul din orașele despre care am bălăcărit eu până acum și ai prins o vreme mai nasoala ai zis:  ce a văzut mă ăsta aici frumos ?!?!Deci… vremea chiar face totul cand vizitezi ceva. Pornim spre Pisa rugându-ne să se oprească ploaia asta că nu e frumos să vizitezi un oraș pe o vreme mohorâtă.
 



 Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana