iun. 082012
Pisa e la o aruncătură de băț de Lucca, destinația noastră de mai înainte, așa că ajungem relativ repede și din păcate afară încă mai ploua cu găleata. Se pare că nu ne-am rugat suficient. Dar nu ne sperie pe noi câțiva stropi. Luăm umbreloiul din portbagaj și plecam la vizitat. Spre surprinderea noastră nu suntem obosiți, chiar dacă eram treziți de la 3 dimineața.
Bai nea Vitorio Emanuele, cum stai tu aici în piața asta și te doare la bască de faptul că afară plouă cu găleata. Noi ce sa facem acum pe ploaie în Pisa? Să nu mai pățim ca la Lucca și să orbecăim după obiectivele turistice, aici am învățat lecția și luam o hartă de la centrul de informare turistică prezent aici lângă gara din Pisa. Plecăm apoi pe traseul sugerat pe hartă “încântați” la nebunie de ploaia care nu mai contenește de câteva zeci de minute. Diana, aici e mâna ta s-au vr-un ofticat ccare acum e pe la serviciu ne-a pus o inversă la Cel de sus? Ia să vezi și tu cum ne întâmpină piața gării din Pisa! În piața asta ultima era cândva biserica San Lorenzo dar între timp, tot prin ”binevoința” lui nenea Napoleon, acum nu mai este și ca să nu rămână locul așa gol, pe la 1829 o comise decise să plaseze statuia unui celebru duce de Toscana, Pietro Leopoldo. Nu mă întreba ce a făcut nenea acesta de era considerat mare pentru că nu ajunge așa departe cultura mea.
Mai înaintăm în floșcăială de-a lungul linie mov desenată cu măiestrie pe hartă și ușor ușor începem să-l vedem!!! Cum ce să vedem mă?!?! Soarele!? Soare din părți, încă plouă mocănește….hai că știi la ce mă refer… Vedem monumentul pentru care este faimos orașul Pisa, cel care uneori apare pe harta lumii ca să definească Italia, vedem Turnul din Pisa, acela strâmb de mai mai stă să cadă de îți vine să alergi repede și tu cu o proptă să fii sigur că nu se prăvălește peste mulțimea adunată aici în piața miracolelor. Dar nu cade că au grijă ăștia de pe aici să-i mai bage câte o plăcuță de fier la bază, așa cum bagi tu sub piciorul mesei când se bălăngane și să mai pună și niște plăci de plumb pe partea cealaltă tot așa de echilibru. Știu asta că am văzut pe Discovery Chanel mai de mult..jpg)
Nu știu, și nici ei nu știu cine a fost arhitectul acela faimos de a reușit așa minunăție, adică sunt vreo 2 nume dar nu se știe sigur ținând cont că turnul a fost construit pe la 1.100 și a durat vreo două sute de ani să-l termine. De fapt cred că o sută au stat și s-au gândit bă ăsta cade.. îl mai facem sau nu?! Și l-au construit până la urmă, și bine au făcut că uite câtă lume e aici, fiecare prostindu-se în poze în modul deja general valabil pentru toată lumea și anume încercând să-l îndrepte așa că nici noi nu ne lăsăm mai prejos.Ce ne-a mai plăcut aici, chiar dacă nu am reușit să urcăm că era o coadă ca naiba și urcau doar câte 10 persoane o dată(parcă), era faptul că, nu știu dacă tu ți-ai dat seama până acum dar urcarea până sus se face în spirală, înconjurând așa turnul. Foarte interesant, ca și cum ai fii într-o carte de povești. Oricum dacă apucam să urc eu, în tura noastră lăsau numai 9 persoane! 🙂
Fiind o aglomeratie si o coadă de nedescris aici ca să poți să te cocoți sus în turn, preferăm sa-l admirăm de la bază și să facem eternele poze pe care le face orice turist ca să arate el cât e de forțos și sustine turnul sau încearcă să-l îndrepte. Normal că pozele le facem cu telefonul Dianei că eu cu aparatul prindeam numai moțul.
Spre mașină am fi luat un taxi că eram deja uzi fleașcă dar taxiurile plecaseră de mult la somnul de după masă așa că tot cu ”fleoșc fleoșc” o să mergem.
Ia băi nenea soare, ia hai cu noi pe insula Elba că acolo avem nevoie de tine.
Arivederci Pisa!


.jpg)







