Sighişoara din Toscana – Siena

 Ca de obicei, iar am „bulan” la locul de parcare şi găsim un loc fix lângă ziduri, la intrarea dinspre Porta…. Ăăă.. am uitat cum se numeşte. Parcă Porta Camollia, aia din partea de sus a oraşului că o dată intraţi pe acolo am am tot coborât şi am traversat toată cetatea până la Porta Romana, aşa fără harta ci doar mergând pe indicatoare. Cum orice lucru bun începe cu o masă, mergem să căutăm ceva cu toate că la ora 2 nu prea mai găseşti bucătăria deschisă. Avem noroc și găsim cel mai tare restaurant  împinge tava de aici şi, chiar dacă la început eram un pic sceptici, odată ce am văzut mâncarea a dispărut orice urmă de scepticism și ne-am mâncat până şi degetele. Buun, acum se poate explora.

Vremea este excelentă iar dacă ieri ne plângeam de ploaie și invocam soarele, astăzi suntem dogoriţi de razele lui şi chiar ne mai trage şi un bronz de tractorişti! Oricum plimbându-te prin Siena, nu trebuie să-ţi faci probleme cum că ai face insolaţie deoarece multitudinea de străduţe şerpuite, specifice stilului italian, te aduce foarte des la umbra şi te apropie din ce în ce mai mult de epoca medievală, făcându-te să păşeşti ca într-un vis în unul din filmele cu Robin hood.

Locul acesta superb, plin de oameni ieșiți la cărămidă roșie, aveam să aflăm mai târziu că se numește Piazza del Campo și că acest loc era în trecut un fel de piață și un loc de unde se întâlneau cele trei mari comunități stabilite la poalele dealurilor cetății, și anume Castelanii, Camoliezii și San Martinezii (daca așa s-or traduce în română). Numele a rămas del campo de atunci de când se ieșea la iarba verde aici sau la noroi sclipitor în funcție de vreme, chiar dacă pe la o mie trei sute și ceva, romanii, sătui să-și mai murdărească sandalele, au decis să ”asfalteze” zona.

După cum ai observat și tu, dar li noi, în piaţa aceasta, se află şi un ditamai turnul unde, cunoscându-ne deja ştii că e musai să urcăm. Turnul se numeşte turnul Mangia că cică aşa îl chema pe primul clopotar de aici.. Băi şi eu care credeam că e ceva cu mâncarea (mangiare în italiană). Off 🙂

Ajunşi sus, Siena ni se arată în toată splendoarea ei de oraş medieval iar aerul Toscanei este mai proaspăt ca niciodată  şi ne umple plămânii  de sănătate iar verdele ierbii încântă cu mare plăcere obiectivul aparatului. În sfârşit un loc de unde pot şi eu să fac poze cu obiectivul acesta şi reuşesc să încadrez fiecare bucăţică de istorie în parte.

În drumul nostru facem şi câteva poze ca să putem să luăm cu noi măcar imaginea acestui frumos oraş medieval dacă mai mult nu putem. O dată ajunşi la ieşirea cealaltă ne bucuram noi că am fost furbi (şmecheri pe italiană) şi am mers prin Siena doar în coborâre evitând escaladările colinelor şi a străduţelor cocoţate prin toate cotloanele vechii cetăţi. Tot coborând aşa, în mintea noastră s-a creat imaginea din satelit, distorsionată aş spune, cum că, privind o hartă imaginară, noi am intrat prin dreapta şi acum ieşim prin stânga deci dăm un ocol şi imediat ajungem la maşină.