Iul 262012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


If you’re going to San Francisco… Be sure to wear some flowers in your hair ….. If you’re going to San Fran… Trosc, Bang, Zdrong, Johnyyyyyyy… C’mon man moooove (hai mișcă-te)… trosc, zbang.. piu piu piu piu… zbang. Ce puii mei se aude frate? Ce frumos dormeam eu și fredonam melodia lui ScottMcKenzie că numai asta aveam în cap de vre-o săptămână.. Zbang!! Hai să-mi bag zici că e cutremur… Mă uit pe geam și constat că venise mașina de gunoi și băieții se distrau în voie aruncând containerele de tablă de colo colo… Aloooooo!!! Shut the f.. up!!! Urlu de la geam dar nimic… Vai de mine și este doar 6:45… să vă ia toți sfiții cu gălăgia voastră cu tot. Au plecat… adorm la loc…



 

For those who come to San Francisco…. Summertime will be a love-in there…. In the streets of San Francisco… Gentle people with flowers in their h… Zbang, zbang, zbang..bang..g.g.g.g.. Aaaa.. capul meu.. acum s-a trezit și Diana.. acum ce mai e?  Unul cu un cărucior de marfă căra niște lăzi pe scară în sus și apoi se întorcea cu alte lăzi goale… Tang, tang, tang, tang… Iar minunăția de scară trecea pe sub camera noastră. Aaaaaaa!!!! Bună dimineața și ție și căpiată să-ți fie căpățâna aia seacă!!!  Ne-ai făcut capul calendar la 8:30 sâmbăta. Dau prin stație lui Mr. Like… Roger roger.. dormi? Ăsta nimic…. Abia pe la un 10 se deranjează să se trezească și el… Hai băăăă… Gata leneveala, plecăm să explorăm San Francisco!!

 

 
Hotelul nostru, cu toată ambianța de 4 stele de mai sus, pentru care am plătit destul de multicel la care se adaugă și camera minusculă pe care ne-au pus-o la dispoziție, deci un all inclusive de coșmar, totuși, cu toate prostiile ăstea, are un singur mare avantaj : este plasat în zona cu principalele chestii de vizitat sau oricum destul de aproape de cele mai multe dintre ele. Prima oprire și primul impact cu civilizația și arhitectura Americană este piața Union Square unde ne impresionează imediat clădirea de peste 20-30 de etaje cu lifturile ei exterioare, panoramice, așa că nu stăm mult pe gânduri și îi și facem vreo câteva poze. Înaintăm așa fără o direcție anume și fiecare este concentrat să surprindă cu propriul aparat de fotografiat cât mai multe din frumusețile, ciudățeniile și luxul pe care San Francisco ni le dezvăluie la fiecare pas. 

 

 

 


Un jeep imens pe dreapta, un microbuz de asemenea XXL pe o stradă lăturalnică, faimoasele magazine Bvlgari, un homless întins la bronzat în mjilocul trotuarului, un exhibiţionist la fundul gol pe bicicletă, faimoasele tramvaie Cable Car sau chiar tramvaiele din Milano, sunt primele semne care ne dau Bună Dimineața în unul din marile orașe din California lui Schwarzennegger până mai anul trecut, sau a domnului Brown acum.


 

 
Bai, care mi-ai zis mă că în San Francisco o să mă congelez de frig?! Deja mi-a luat foc capul!!! Și mai am și geaca pe mine.. Bine, glumesc pentru că cine mi-a zis avea dreptate, aici chiar este răcorică vara și este și foarte multă ceață de dimineață dar se pare că noi suntem cei mai norocoși vizitatori din perioada asta pentru că astăzi vremea este perfectă așa că multumim cui ne iubește acolo sus și continuăm explorarea. Dar, cum orice lucru bun începe cu o pauză, așa și o explorare pe măsură începe cu o pauză… de masă, numai bună să ne luăm și noi micul dejun așa pe la ora 11 dimineața. Și ce putem să mâncăm la micul dejun dacă nu BURGERS!!


Băgăm bine la ghiozdan și profităm și de faptul că aveam internet gratis în barul ăsta și vorbim și cu toate neamurile să le anunțăm că odraslele au ajuns cu bine în America, dar și să-i informăm că aici suntem cu 10 ore în urmă față de ei și deci să nu care cumva să le vină vreo idee creață să ne sune când ne e somnul mai dulce. Hai că, și așa până mănâncă Diana găleata asta de hamburger, pot să ies un pic afară și să-l dau pe spate pe nașu cu câțiva zgârâie nori de aici din zonă, că știu că-i plac mult și că îl ia și amețeala imediat. Ce bine cu Skype-ul ăsta… Ia uite nașu ce părere ai? Waaaaawww… se aude la nașu’ în cameră și noroc că aia mică nu dormea că sigur își lua căpăceală! A rămas fără cuvinte nașul… așa că m-am mai plimbat un pic, cât m-a ținut wireless-ul ca să-și mai revină. Gata, închidem cu greu și spunem noapte bună somnoroasei, pe acum, Românii, și noi ne continuăm explorarea mai ceva ca nea Portola care a descoperit prima dată, pe uscat, acest oraș din golful cu același nume. Dacă nu știi, află că mult timp s-a crezut că San Francisco-ul este de fapt o insulă și mai târziu au descoperit că era legat de continent. 

 

 Buuun, acum că am alimentat în stil extra large, ca mai toate lucrurile de pe aici cum îți spuneam, plecăm în sfârșit să vizităm. Woooww… uite mașină de poliție așa cum vezi în filme. Zici că sunt copil mic, așa mă bucur și normal că-i fac imediat o poză. Prima oprire este în port, unde la intrare găsim și o piață specifică. Nu era chiar ca la noi că nimeni nu mi-a zis Hai la mama să-ți deja fasolea ieftină, sau alte replice specifice plaiurilor mioritice. Aaa… Uite praz! :)) Oare o fii la fel ca la noi? Totuși mă abțin de la gesturi oltenești 🙂 și înaintăm spre faleză, atrași de imaginea unui pod undeva în depărtare.


 

Ce frumos se vede Bay Bridge, că despre el era vorba, și Treasure Island (Insula Comorii) de la mijlocul lui. În general toată zona Golfului San Francisco te impresionează prin măiestria cu care oamenii au reușit să cucerească teritorii aparent înconjurate total de apă și să scurteze prin adevărate minuni arhitecturale, drumurile zecilor de călători. Îmi aduc aminte cum m-am uitat gură cască vre-o oră pe Discovery Chanel să văd cum s-a construit podul acesta cu circulația pe două niveluri, jos un sens cu patru benzi și sus celălalt sens cu alte patru benzi, dar care tot nu sunt suficiente și momentan se construiește altul lângă. Cum totul este deosebit, nici portul nu se putea lăsa mai prejos și m-a lăsat să-l surprind într-o poză în timp ce un pescăruș zbura agale și chiar mi-a cerut să te salut din partea lui.

 
 
Programul este destul de strâns astăzi conform planului din imagine, deoarece vrem să vedem cât mai multe și să profităm din plin de vremea bună. Nu mă apuc acum să fac pe ghidul turistic cu top 10 chestii de văzut în San Francisco că asta cu siguranță găsești și tu cu o scurtă căutare pe Google. O să-ți atașez pentru fiecare oraș sau loc frumos pe care o să-l vizităm pe coasta de vest, câteva idei pe care eu le-am strâns de pe internet, să te ajute în caz că vrei să ai mai multe detalii. Hai acum lasă cititul linkurilor și hai cu noi pe Lincoln Highway, pe malul Pacificului. 
 
 
Da știu că e cald.. nu te mai plânge. Uite și Mr. Like a transpirat ca naiba dar nu scoate nici un cuvânt.. de Diana nu zic nimic pentru că este în mediul ei cu căldura asta iar Sleeping Beauty pare să îndure ușor valul de căldură, cred că și ajutată de frumosul peisaj ce se așternea în fața noastră în timp ce înaintam Pier cu Pier (chei/debarcader). Bine mă că voi sunteți toți slabi și numai pe mine sfârâie slănina!!! Off mama ei de treabă… A nuuu… harta zice că trebuie să facem stânga și să urcăm pe scările ăstea multe… Nuuuu… Dacă și Mr. Like e descurajat și el e atlet pe cinste, închipuie-ți ce ochi a făcut burta mea când a văzut cât are de urcat.

 

Și unde am urcat… zici tu acum în gând… băi am urcat la Telegraph Hill, un deal unde se află un turn, turn care în trecut fusese folosit ca un punct de depistare mai ușoară a incendiilor dacă am înțeles eu bine ce scria pe acolo că mi-a fost lene să citesc tot. Am răms impresionat de numele lui, și anume Coit. Acum na, știu că în română sună ciudat dar așa o chema pe doamna aia care a donat o mare parte din averea ei pentru înfrumusețarea orașului. Acum de ce o chema așa nu știu… poate era una așa nehotărâtă și se co… hotăra greu până să ia o decizie 🙂 Dar, deja înainte să urcăm în turn începem să întrezărim câteva dintre faimoasele simboluri ale San Francisco-ului și în primul rând ne sare în ochi Golden Gate, care, chiar dacă învăluit un pic de ceață, nu putea să-și ascundă faimoasa formă cunoscută de milioane de oameni în întreaga lume.


 

 
Odată ajunşi sus suntem întâmpinaţi şi acceptăm cu bucurie vânticelul care pătrundea pe lângă tocul geamurilor şi ne răcorea motoarele încălzite puternic de vremea neobişnuită pentru această perioadă a anului în San Francisco. De asemenea panorama asupra faimosului oraş cu Pod de „Aur” ne lasă efectiv fără cuvinte şi rămânem minute bune nemişcaţi şi profund emoţionaţi de peisajul de vis. Este prima panoramă pe care o vedem în america iar San Francisco, chiar dacă nu este faimos pentru numărul zgârâie norilor, are câteva clădiri care te fac pur şi simplu să tresari de emoţie. Ia fii atent:
 
 
 
Cât timp ai rămas şi tu mască aşa cum am rămas noi, am mai făcut un tur pe aici şi ne-am învârtit admirând cu plăcere fiecare grad din cele 360° de splendoare pe care ni le pune la dispoziţie turnul doamnei Coit. Pe lângă clădirea ţuguiată pe care ai văzut-o în imaginea anterioară, care apropo se numeşte Transamerican Pyramid, ne-am mai bucurat privirea şi cu alte locuri celebre de aici cum ar fi: Insula Alcatraz, Lombard Street, Golden Gate, Bay Bridge, Pier 39 şi multe altele pe care oricum o să le descoperim şi o să le admirăm împreună în zilele următoare. Momentan îţi arăt câteva fotografii de aici de sus.

 

 

 
Foarte foarte frumos totul până acum. Suntem încântaţi la culme şi realizăm abia după vreo 30 de minute cât de înclinate sunt străzile pe aici şi câte urcuşuri şi coborâşuri pot să fie. Oare cum or face nenii ăia de două sute şi ceva de kg pe care i-am văzut noi umblând cu tubul de oxigen după ei.. şi am văzut destul de mulţi totuşi. Am mers un pic agale fără o direcţie anume, doar să admirăm frumuseţea oraşului şi să ne minunăm de cât de aerisit putea să fie şi cât de norocoşi sunt oamenii de aici pentru că mai de pe la orice geam aveai o privelişte de invidiat. Dar lasă… să stea ei cu peisajele că dealurile ăstea în fiecare zi eu nu le-aş urca nici bătut.



 

Şi uite că am ajuns la Pier 39. Mamăăă câtă lume şi ce hărmălaie de parcă se dau bani gratis. Ce vedeţi băi aici de vă înghesuiţi aşaaAAAAAA…. ce tareee!!! Uite sunt o grămadă de foci. Superb! Băi şi câtă lene aveau în ele şi cum stăteau ele tolănite aşa la soare. Ne distăm un pic, mai ales că ălora mai tinere le ardea de joacă şi se împingeau jos de pe platformă în râsetele sutelor de copii dar şi părinţi prezenţi aici. Frumos aici la Pier 39 ai o grămadă de chestii de făcut dar noi ne limităm momentan la a admira focile şi turiştii care tocmai plecau în larg, demarând în trombă şi lăsând un ocean înspumat în spatele lor la bordul bărcii de mare viteză Rocket Boat. Hmmm… Par că se distrează oamenii ăia de pe barcă… zice Mr. Like… ce zici.. ne băgăm şi noi? Hmm.. îmi cam surâde ideea… Diana? Diana când a auzit a dispărut imediat… ea nu se urcă acolo! Sleeping Beauty? Nu nu… mulţumesc frumos dar îmi place pe uscat! Hai mă!!! Nimeni nu se bagă? Mr. Like se pare că nu mai avem doritori… mergem doar noi doi? Hai! Păi hai!


 


 
 
Şi uite aşa după o jumătate de oră la coadă suntem acum pe Rocket Boat unde un rotofei de băiat, mult mai rotofei decât mine cum cică mă complimentează Mr. Like, făcea glume acolo la porta voce în timp ce ne explica nişte măsuri de siguranţă. Dar nu trebuie să ne panicăm, după cum spunea că cică ieşirile de siguranţă sunt peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să ne alegem o zonă şi să sărim…. Sărim… în sus de bucurie că doamna de la cârmă a ambalat motoarele şi a plecat în strigătele și țipetele turiştilor pe un fundal muzical superb ce făcea atmosfera și mai spectaculoasă. Nu are rost să-ţi descriu senzaţia pentru că nu aş reuşii niciodată să surprind în cuvinte vântul care bătea cu putere din faţă, forţa gravitaţională care ne făcea sângele să pulseze cu putere în cap la fiecare frână bruscă şi schimbare rapidă de direcţie sau frumuseţea pe care o afişa San Francisco-ul văzut de aici din largul oceanului. Tocmai pentru că nu pot să-ţi descriu bine ţi-am făcut un filmuleţ unde dacă eşti atent o să observi şi manevra „parşivă” de frână bruscă urmată de acceleraţie la fel de bruscă care nu a făcut altceva decât să ne prezinte direct pe mutre şi aparatele foto,  multă multă apă sărată şi receeeeeee. Ca să nu-l fac de râs pe haiosul și glumețul rotofei nu l-am mai pus în film când s-a crispat tot și s-a scăpat pe el, cred, în momentul în care ne reîntorceam în port și o altă navă numită Golden Bear, încerca să iasă iar rotofeiul își pierduse toate cuvinetele de panică și mai putea doar să strige disperat Golden Bear, Golden Bear, fără să mai aibă timp să se așeze pe scaun din cauza accelerației bruște.
 
 
 
Woooww!! Ce tare a fost… dar acum sunt cam palid la faţă şi îmi cam vine să vomit… Mamăă.. se învârte pământul cu mine… e clar.. sunt praf la sporturi de genul.. Îmi ia Diana un covrig să mănânc ceva şi să mă mai liniştesc şi pornim agale spre un magazin de aparatură foto că vroiam să ne tunăm un pic „Nikoanele”. Mr. Like, care este ca tanti de a sponsorizat turnul ăla de mai înainte, stă şi se scarpină în cap vreo 15 minute dacă să ia un obiectiv la aparat sau nu. În timpul ăsta ăla de la magazin îi reduce preţul de 2 ori şi-i dă şi o lentilă bonus. Hmm… să-l iau, mă întreabă. Ia-l mă.. e super preţ, mult mai ieftin ca la noi! Hmm… să-l iau.. să nu-i iau… hmm… Ia-l.. merită, trust me (crede-mă). Vine ăla de la magazin şi-i zice -35% ultima ofertă. Ia-l măăăă!!! Şi l-a luat, dar mai mult de gura mea. Buun, acum că ne-am luat, obiectiv, filtre, folie protectoare, baterie şi alte prostii mergem spre Torpedo Wharf ca să admirăm un pic apusul.

 

 
La nici doi paşi de unde eram, alt magazin foto, cu un jmecheraş pe post de vânzător. Necredinciosul ăsta de Mr. Like mă ia să vedem preţurile şi aici,  pregătit să-mi „dea după cap” dacă a făcut afacere proastă 🙂 Îl întreabă pe ăla preţul şi când îi răspunde aproape dublu față de cât dăduse, nu mă pot abţine, şi mă pufneşte instant râsul spre nervii ăluia că cică is an offense in the states to laugh in somebody’s face ( e o ofensă în State să-i râzi lu unu în faţă). Aha.. dar politica ta de „japcă pe clienţi” nu e tot un offense? Mamă ce s-a enervat, aşa de mult că-i face o super ofertă lu’ Mr Like. Cică: ţi-l dau la 99 şi îi bag şi un deget în c*r (asta a zis în spaniolă) prietenului tău ca să-i şterg zâmbetul de pe mutră. I-auzi Mr. Like.. Super ofertă la ăsta astăzi!! 🙂 ‘Te mă şi plimbă-te de mameluc… şi plecăm.

 

 

 Mergem agale prin părculețul de aici, admirăm și niște chopper-e de mai toată frumusețea și ne apropiem de submarinul Pampanito, dar nu prea avem chef acum de urcat în el. În schimb avem chef să ne prostim și să redevenim copii încă o dată într-o sală plină cu jocuri din ălea de odinioară unde nu am putut să nu stăm măcar o jumătate de oră și să tragem de toate manetele posibile și să apăsăm pe toate butoanele disponibile. Abia abia ne-a luat Mr. Like pe mine și pe Diana de acolo că să mergem să prindem apusul.
 

 

 
 
 
 
 
Ei bine, acum am înțeles de ce faimosul pod se numește ”Golden” Gate Bridge, uită-te și tu cum poate să strălucească în razele calde ale soarelui care se pregătea timid să se ducă la culcare. Bine explicația oficială este alta dar mie îmi place mai mult explicația asta dată în acest moment de natură. Facem o mică sesiune de ”photo shooting” mai ales ca să testăm și gadgeturile proaspăt cumpărate și apoi ne îndrpătăm ușor pe jos spre China Town să mănânce și burticile noastre ceva că a trecut mult timp de când nu am mai făcut-o iar în drumul nostru am zis că nu se poate să nu-ți surprind și frumusețea nocturnă a San Francisco-ului.

 

 
 
 

Băi ne-am învârtit de ne-au ieșit ochii dar să fiu eu dacă am putut să găsim faimoasa poartă cu ”intrarea oficială” în orașul chinezesc. Până la urmă am renunțat că ne era foame și am intrat în primul restaurant care ne-a inspirat. Aici aveam să aflăm, ceea ce am remarcat și mai târziu la alte restaurante, că bucătăria în state se închide pe la 21:30 – 22:00 și cum era deja zece fără zece, am primit ordin să ne hotărâm urgent că altfel mâncă o gură de aer proaspăt pe terasă. Aaa.. apropo de terasă, nu stătea multă lume aici, cei mai mulți erau înăuntru dar cum noi intrasem special pentru terasă, am insistat să stăm acolo iar tanti de la intrare ne-a zis ok, dar să nu vă speriați de șoricei că seara mai ies la plimbare!! După replica asta sincer toți am mâncat cu mare strângere de inimă și cu atentă analiză a lucrurilor de le aveam în farfurie. Hai băăă… că e bună mâncarea, zic eu…. Dar și eu răscoleam bine fiecare bucată înainte să o mănânc! 🙂 
 
Am mâncat excelent măi mofturosule, nu mai strâmba din nas… gata, hai la somn că suntem rupți de oboseală, abia aștept să mergem mâine să vedem podul de aproape. Somn ușor între timp.

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

 

.
Iul 202012
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Gooooood morning !!! Şi într-adevăr ce dimineaţă minunată. De vreo 7 luni aşteptăm dimineaţa asta, cam din noiembrie, de când am început să ne agităm ca să luăm viza şi să putem să rezervăm avionul şi hotelurile şi tot ce trebuie. Excursia asta să ştii că am pregătit-o în cel mai mic detaliu şi am recapitulat totul aşa de des încât învăţasem traseul ca pe poezie. Nu vreau să te plictisesc dar țin să ți-l repet și ție ca să vezi ce locuri minunate o să descoperim împreună: San Francisco, Yosemite, Death Valley, Las Vegas, Grand Canyon, Monument Valley, Los Angeles, Carmel, San Francisco și…. New York! Îți zic dinainte, ca să nu faci bot, că pe drumul spre San Francisco am fost așa de emoționați încât am uitat să facem multe poze dar stai liniștit că recuperăm pe parcurs. În final am făcut 11.000 ! 🙂

 

Dar înainte ca să începi să visezi la o călătorie în Statele Unite trebuie mai întâi să-ţi iei viza, apoi eşti liber să te gândeşti la cele mai frumoase locuri pe care ai putea să le vizitezi. Ţinând cont că a trebuit să caut pe zeci de site-uri şi să pun informaţiile cap la cap ca să înţeleg tot procesul, am zis să te scutesc de munca asta şi să-ţi spun mură-n gură cam ce trebuie să faci să iei viza pentru America. Dar nu te plictisesc acum, dacă vrei citeşte toţi cei 13 paşi aici.

 

În concediul acesta de 2 săptămâni şi 2 zile o să ne însoţească un prieten mai vechi de-al meu, căruia pe parcursul excursiei noastre o să-i schimbăm numele şi o să-i spunem Mr. Like, o să înţelegi mai apoi de ce. Împreună cu el o să vină şi Sleeping Beauty (şi numele ăsta o să-l înţelegi pe parcurs), Sleeping Beauty care ne-a fost prezentată pe ultima sută de metri…. Secretoşi mai sunt tinerii din ziua de azi! 🙂

 

 
Şi cum îţi spuneam, a venit şi ziua plecării, zi pe care o aşteptăm cu nerăbdare de luni de zile iar eu, ca un „Facebook addict” (dependent de Facebook) ce am devenit de vreo 2 luni, nu mă abţin să nu-mi dau un “check in” la aeroportul Malpensa, atasând traseul pe care aveam să-l facem. Este ora 8 dimineaţa, vineri 8 iunie 2012 şi nici ploaia care începuse să cadă cu putere şi nici tanti de la check in care ne pune vreo 10.000 de întrebări de am răscolit toată valiza dupa răspunsuri, nimeni şi nimic nu poate să ne şteargă zâmbetul de pe faţă… Mai avem 2 ore şi ne îndeplinim visul din copilărie: plecăm spre America!

 

I-auzi măi tu aici la doamna de la check-in cu ce întrebări vine la mine, cică vrea o dovadă care să ateste legătura noastră cu Italia. Păi burtoiul ăsta plin de spaghete nu ţi se pare o dovada foarte bună?! Eu scap uşor, cu burtoiul dar şi cu carnetul de asigurare de sănătate, dar pe Diana, care şi-a luat 10.000 de prostii în geanta aia, în afară de un amărât de card, nu prea vrea dom’ şoara asta să o creadă aşa că trec la planul B.

 


Scot vraful de documente, de le-am avut şi la ambasadă, îl trântesc pe tejghea  şi o iau eu la întrebări: ia zii, foaia de reşedinţă e bună? Sau vrei contractul de angajare de aici din Italia? Aaa, dacă vrei am şi copie după contractul de locuinţă (pe numele Dianei) Deci… care îţi place mai mult? Ahaaa.. înţepato! Sah mat! Dă biletele că ne-am cărat!

Ce frumos scrie aici : Milano -New York, New York -San Francisco… ăstea le păstrăm şi le punem în ramă 🙂 Şi am plecaaaaaaat!!




Zburăm cu American Airlines, cu un Boeing 767-300 iar decolarea decurge relativ lejer şi doar Diana era preocupată la câte o trecere prin nori. Eu în schimb eram preocupat că nu am monitorul meu în faţa scaunului. Cum adică să mă uit acolo pe mijloc?! :((((( Vreau monitorul meu să îmi pun eu ce vreau pe el!!!

Degeaba plâng că nu se schimbă nimic dar în schimb primesc de mâncare şi mă calmez.  Mai târziu ne pune şi un film fain cu 3 balene prinse sub gheaţă undeva în Alaska şi cât ai lua 3 înghiţituri de pui din ăsta,  deja părăseam teritoriul European, lăsând în urma noastră frumoasa Franţă sau Anglia, cred, pentru că nu vedeam prea bine conturul continentului din cauza norilor.
 
 
   
 

 9 ore de zbor zici că o iei cu capul, ei bine nu o iei dar nici nu e ceva ce trece foarte uşor, aşa că după primul film, ne mai jucăm ceva (pe laptop nu te gândii la prostii), mai cizelez eu câteva postări ca să ai tu ce citii cât timp suntem noi plecati, mai vedem iar un film, mai bem ceva, mai dau eu o tură de avion socializând şi cu ceilalti pasageri şi până la urmă ne apropiem de continentul american… Yupiii!!!

Yupii pe naiba, că tot mai avem vreo 2 ore de la Noua Scoţie unde suntem noi acum, până la New York. Băi dar câta continentul aveţi băi frate! Cât zborul de la Bucureşti la Milano şi asta doar ca să străbatem colţişorul ăsta nordic?!

 


Welcome to New York! … ne anunţă nea stewardul şef şi ne spune că aici este ora 13. Noi în schimb lăsăm ceasurile pe ora Italiei ca să calculăm de cât timp nu dormim şi să ştim că atunci când picăm din picioare o să fie de nesomn şi nu de la vinul din avion! 🙂

Welcome , welcome dar nu e chiar asa simplu. După ce ne sperie unul cu accent de Bronx, de era să facem atac de inima când a început să urle aşa din senin, cu un ton sacadat şi articulat pe fiecare silabă : transit passengers, please pass the customs, then reboard your bags, ajungem la vamă unde deja începuse să se formeze o coadă destul de măricică.
 
Ne aşezăm repede la rând ca să fim primii şi în timp ce pălăvrăgeam aiurea observăm că unii aveau o hârtie albastră în mână şi una albă, sau verde. Aia albastră o aveam şi noi că o primiserăm şi la check-in de la „dulceaţa aia” dar şi în avion să o completăm, dar alta de unde luam?

 

Ieşim de la coadă şi găsim şi celălalte hârţoage fix la botul calului dar noi fuseserăm prea ocupaţi şi prea entuziasmaţi să trecem cât mai repede.  Deci.. de care luăm ? Albă sau verde?Citim  2 minute şi ne uităm ca friaerii unii la alţii ca să înţelegem noi  ce cetăţeni suntem? În afară de turmentaţi! J Adică suntem dintr-o ţară nu mai ştiu cum scria acolo, dar totuşi venim dintr-o ţară căreia nu-i trebuie hârtia asta. Deci? Decidem că nu ne trebuie nimic şi ne întoarcem la rând, care între timp devenise şi mai mare.Băi dar totuşi sunt mulţi cu 2 hârtii în mână. Trebuie două hârtii, confirmă şi Mr. Like care între timp a aterizat că el a venit cu altă cursă că biletele la noi se scumpiseră rău. Dar nu puteai frate să spui şi CARE mai trebuie. Ies de la rând pe sub cordonul de delimitare făcând vreo 5 genofelxiuni, mai citesc o dată şi mă prind că trebuie foaia aia albă. O iau, 5 genofelxiuni şi sunt iar la rând. Mă uit pe ea şi… e în spaniolă… AAAAAA!!! 5 genofelxiuni dus plus 5 întors şi sunt iar la rând.. completez şi: each person must fill in a form (fiecare persoană trebuie să completeze un formular) AAAAA!!! 5 genoflexiuni dus.. 5 întors şi uite aşa am făcut şi mişcare pe ziua de azi.

Băi dar câtă lene este în vama asta de pe aeroportul John Fitzgerald Kennedy, este o coadă de nedescris şi din 20 de case merg doar 4. Altele ori sunt goale, ori se capsează documente, ori unii se scobesc între dinţi că nu le-a pornit calculatorul.. Aa.. mai vin doi.. Ce bineeee.. Ţeapăă.. Îşi lasă hainele şi pleacă, cred că la o ţigară. Ahhh capitalism, dulce capitalism, ce mai muncim noi astăzi.

 

Visit and duration of your stay in America sir? (scopul şi durata vizitei dvs. în Statele Unite?) mă ameninţă nea vameşul când în sfarşit ajungem. Altceva nu mai vrea să ştie, ne ia amprentele, ne face şi o poză şi gata, plecăm.
Guys.. Come back!!! (vă rog întoarceţi-vă !) aud din spate! Hai băi mă laşi? Mă amăgeşti aşa? Ce mai e acum? Amprentele, nu se văd bine! Păi ştiu, că aşa sunt eu mai finuţ. Nu ţine vrăjeala şi trebuie să reiau procedura dar oricum eram împăcat că deja pusese ştampila cu „Accepted” până în Decembrie 2012!
 Reîmbarcăm bagajele , mai trecem încă o dată de security, unde vrei nu vrei mergi în ciorapi pe jos, şi treci şi printr-o maşinărie de cred că îţi face radiografia în direct şi, în sfârsit, reuşim să ajungem să păpăm şi noi ceva. Ce îmi place mie America.. Aici porţii… Aşa da băi… Acum chiar simţi că mănânci! E clar, o să mă întorc cu 400 de kg in plus. Nu îți arăt ca să nu te sperii! 🙂

 

Din cele 4 ore de escală 2,5 trecuseră deja aşa că ne întreptăm uşor spre poarta către San Francisco. Doamne cât poate să ne fie de somn, ne ard ochii şi abia mai stăm în picioare. Ne învârtim mai mult teleghidaţi pe aici şi mai căscăm gura că pe scaun am vazut că dacă stăm picăm sub el. Ia uite şi poarta noastră de îmbarcare.. da aici.. unde te uiţi? Aici unde scrie întarziere o oră… aaaaa!!! Hai băi fraţilor că adormim aici!  Cică s-a stricat ceva la avionul nostru şi trebuie să-i schimbe piesa aia. Băăă.. Lăsaţi vrăjeala, schimbaţi avionul…. Şi îl schimbă! Dar mai bagă 30 de minute la întârziere
 
 
Vă rog eu frumos, haideţi să plecă o dată că deja nu o mai suport pe asta de aici de lângă mine. Era una lângă noi, plecată în concediu de 2 zile şi deja se prăbuşise firma. Stătea „conectată” cu toate gadgeturile posibile, suna pe toată lumea, urla, închidea telefoane în nas şi se lua de toată lumea. Că cică nu e posibil aşa ceva, că sunt toţi nişte idioţi, că nu aşa erau întelegerile. În timpul ăsta primea rapoarte şi actualizări în timp real de la altă corporatistă cu mari aspiraţii de carieră. Oricum nici dom’şoara asta isterică de urla la toată lumea nu cred că era mai multe de un team leader sau ceva de genul dar avea aere de CEO şi era în stare să ceară raportul în timp real şi cât timp era la baie.. aşa de siguranţă, să vadă dacă teamul respectă deadline-urile.

 

Ridică şi ea ochii şi vede jumătatea de oră adăugată în plus şi începe: oh my God, another delay?! What’s happening? …mă întreabă (O Doamne, altă întârziere, ce se întâmplă?) … Go check it out! (Du-te şi verifică) îmi dă scurt ordin!!!! Hai sictir, îi răspund în gând ca să nu par mai nesimţit ca ea şi cu o faţă plictisită şi o voce flegmatică îi răspund că se asigură că avionul ăsta are toate componentele! De asta întârzie! Mă urăşte! Văd pe faţa ei, dar nu are ce face pentru că eu sunt din team-ul advers, jegoşii ăia de la organizare cu regulile lor.. Aşa că, neavând încotro, se întoarce la stresat 4 persoane simultan de pe  “aifonul” ei de fiţă.. Oh my God! Oh my God! They are crazy….începe iar. Diana hai să plecăm de aici că poate-i scap una peste urechi! Mergem să socializăm cu piloţii care aşteptau şi ei avionul, un pic ofticaţi pe situaţie.

 

 

 

În sfârşit, cu „doar” 2 ore întarziere, plecăm cu un avion mai coajă decât ăla de dimineaţă că ăstuia nici monitoarele nu-i mergeau. Pilotul, îl văzusem mai devreme că e cu capsa pusă, dar acum ne confirmă când trage brusc de manşă de ne bagă ochii în ceafă şi apoi „îl calcă” cu viteză maximă şi pentru că nu se stabiliza avionul, începe cu câte o stânga-dreapta şi câteva căzături în gol de sare somnul la toată lumea. 
 
 Diana făcuse nişte ochi mari şi se ţinea de scaun de mai avea un pic să-i rupă mânerele. Ea şi cu unul mic cu suzetă în gură care nu înţelegea ce se întâmplă, dar s-a prins el că trebuie să se sperie aşa că a dat drumul la ceva în pantaloni şi acum se pregătea să deja a doua tură şi pe gură! 🙂 Off, hai gata… gata… e ok, încerc să o încurajez. Oricum vezi că în avioanele ăstea mari nu se simt aşa rău turbulenţele? Îmi trage o faţă ca a bebeluşului ăluia încruntat! 🙂

 

Se stabilizează situatia şi Diana se bagă la somn.. Mie îmi sărise deja şi deci ce aş putea să fac eu 5 ore jumate până la destinaţia finală? Ce să fac. ce să fac.. Ia uite… Am internet wireless în avion! Ce tareeeeeeee! Check in  “In the sky” scrie la statusul meu şi în 10 minute îmi iau vreo 5 like-uri! Băăăă.. voi nu dormiţi?

 

Este un frig în avionul acesta de abia îți mai simți mâinile, la fel ca și în celălalt cu care am venit de dimineață unde aproape am făcut țurțuri la urechi. Ne-am invelit cu toate păturile de ni le-au dat, ba chiar am luat și hanoracul cumpărat din New York pe noi, am pus și perna în cap pe post de căciulă dar degeaba, ne clănțăneau dinții de frig. Dați băi naiba mai încet aerul acesta ați înebunit? Nimic… Ne păstrează la rece vreo 5 ore și jumătate cât durează zborul până la San Francisco.

 

O dată aterizați, ne reîntâlnim cu Mr Like și Sleeping Beauty care zburaseră cu United Airlines și au avut avion șmecher nu ca al nostru. Dar nu ți-am povestit nimic despre ei, ce neserios sunt. Dar nu-i problemă, o să ai timp pe parcursul călătoriei noastre să-i cunoști mai bine, pe scurt îți spun că el este un tip foarte cumpătat, calculat, atât de calculat că atunci când trebuie să cumpere ceva îi dă eroare și trebuie să stăm după el până rezolvă zecimalele. 🙂 
 
Sleeping Beauty este o tipă draguță, simpatică, de treabă și vorbește foarte foarte încet. Mai încet decât Diana dacă poți să crezi așa ceva. Sau oare o fii vorba de vre-o trăsătură de-a mea de fapt care se numește surzenie?!? Mai aflăm acum și că este sensibilă  și nu prea îi place să fie bruscată, așa că la aterizarea din New York, a folosit pungile din dotare. 🙂

 

 
Gata, suntem obosiți. Luam un taxi și hai la somn. Este ora  12 AM, adică 9 dimineața în Italia și noi suntem treji de 27 de ore. Nuuuu iar aer condiționat în taxi! Bă dar voi aveți o problemă cu capul sincer!

 

Aaahh… America! Ce autostrăzi, ce drumuri, ce mașini.. Numai ”animale” de V8 și V12, numai Hummere, Navare și Dodge-uri imense de ziceai că ești pe front și trec tancurile pe lângă tine.  Hai somn ușor că noi nu mai putem. Ne ard ochii și suntem praf de oboseală. Ne auzim mâine să descoperim împreună San Francisco.
 
 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.
Iul 132012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Aoleu bătrânețile astea….. Vai de noi ce ne dor toate oasele. Băi dar am mers ceva ieri nu glumă. Cred că am făcut vreo 12 km cu ce ne-am mai învârtit aiurea și acum abia tragem de noi să ne ridicăm din pat și să mergem să mâncăm ceva.

 
Mâncarea, tipic italienească niște brioșe, adică croissante …adică cornuri, ce ne-am internaționalizat acum, cu ceva prăjiturele și capucino iar la sfârșit adaug și un ingredient luat din România, și anume Fervex că așa m-a luat o răceală ieri și îmi curg ochii și nasul de nu mai pot. Sper să nu-i dau răceala Dianei că numai ce-i trecuse și s-ar putea să mi-o iau.

 

Hai lasă, nu mai sta după mucea… tu du-te înainte că noi mai trebuie să facem checkout-ul. Hai că ți-am arătat drumul aseară spre palatul Pitti așa că ne vedem direct acolo. Mama ei de răceală…
Gata? Ai și ajuns? Păi și de ce nu ne-ai luat și nouă bilet mă? Știu că sunt 3 tipuri de bilete că am văzut ieri. Păi hai să-l luam pe acela de 10 EUR că noi dacă vizităm 2 săli din ăstea așa imense o să cam pierdem toată ziua. Ia…  care-i faza aici pe stânga cu argintul.. Hmm.. motive japoneze și decorațiuni asemenea.. Merită o fotografie.

 

 
NO PHOTOS PLEASE (Fără poze)!!! Ai să te ia gaia ce m-am speriat de era să scap și aparatul din mână! De unde ai apărut ”dulceațo” ce ești tu? Cum adică nu am voie să fac poze.. și aici? Păi și eu cum țin minte ce am văzut…. Chitroșilor! No photos.. urlă iar dar de data asta la 2 rusoaice… no photos de vreo 4 ori dar pe ălea le durea undeva și o sfidau pe față.. că cică niet gavarite angliyski (nu vorbesc engleza).A chemat asta paza și să vezi ce ”gavareau” atunci engleza rusoaicele, iar eu am profitat de hărmălaia creată și… am făcut niște poze normal !! Păi ție ce îți arătam dacă nu?
 
Hai că nu mai fac poze că asta e în stare să mă și bată. Încerc să-ți descriu un pic interiorul sălii ce a urmat imediat celei decorate cu motive japoneze.  Pășim sfioși într-o încăpere relativ asemănătoare ca și arhitectură doar că aici sunt doar arme și armuri pe care le admirăm în treacăt așteptând cu nerăbdare sala de argint, cum înțelesesem noi din nume. Offf.. am luat așa multe pastile de răceală că acum am o stare de somnolență și de 2 ori am simțit că mă dezechilibrez și cad pe ”exponate” dar avea grijă patrula SS anti poze să mă țină treaz și să mă deja pe mâna ”miliției” dacă nu mă comportam cum trebuie.

 

 
După armele de luptă și hărțile de război și comerț urmează sălile cu bijuterii, preferatele Dianei, așa că după ce mă holbez așa mai mult de fentă la câteva podoabe capilare, gâtiere și urechești, adică de gât și urechi ce nu pricepi,  mă așez un pic pe băncuță ca moșuleții că sincer îmi picau ochii în gură de somn… Mama lor de pastile… Băi stau eu așa pierdut undeva între vis și realitate și din puțul gândirii analizez și mă minunez la tabloruile ăstea ce înfățișau niște doamne care aveau cercei și în cap, cercei cu diferite motive gen vaci, porci, găini… Puțină imaginație la vremea aia și de ce or avea inelele doar fețe de bărbați pe ele?!  Nu am înțeles iar când l-am întrebat și pe  goagăl  mi-a răspuns:  Ia gura, arta se admiră nu se comentează, așa că m-am conformat rapid.

 

 
Cam atât pe scurt în sala asta. Noi acum mergem spre grădinile Boboli așa că te las cu nepoata Gestapo-ului  dacă mai vrei să vezi ceva că sunt suficient de multe camere, intens decorate și sigur găsești și alte chestii interesante.

 

Iar scări mă?! Am urcat și mai înainte de ne-au lăsat picioarele și acum urcând pe scările ăstea începe să ne lase și respirația dar nu de la efort ci de la priveliștea deosebită a palatului Pitti care se construiește treaptă cu treaptă în spatele nostru și odată ajunși sus ni se arată în toată splendoarea ei udată pe ici pe acolo de stropii jucăuși ai frumoasei fântâni arteziene.

 

 
 Și mai urcăm și iar urcăm până ajungem la un mic lac în mijlocul căruia se afla statuia zeului Neptun De aici de sus am zis să-ți fac o poză tip panoramă că să întelegi cam ce anume putea să ne gâdile simțurile vizuale.
 
Mai stăm un pic la umbră, ca babele pe timp de cod galben, și Hapciu…. Hapciu….  Dacă eu deja am început să racesc din ce în ce mai bine, Diana în schimb cred că a strănutat de peste 478 de ori de azi dimineață. Alergie de sfârșit de primăvară se pare, că așa se întâmplă când dă de câțiva copaci un pic mai înmiresmați… nu mai poți să te întelegi cu ea. Hai.. hai să mergem de aici că deja se uită ăștia urât la noi că ei săracii admiră romantic peisajul și unul strănută de-i sar plămânii iar altul sufla la nasul ăla de mai are un pic și-i rămâne în batistă.

 

 
 
 
 
 
 
Descoperim că se poate urca și mai sus de unde ne aflam iar odată ajunși aici ne trezim în paradisul trandafirilor, dacă pot să numesc așa micuța grădină din fața muzeului de porțelanuri.  Dar nu numai trandafirii sunt cei care dau culoare locului ci și dealurile, verdeața, castelul și deosebitele frumuseți arhitecturale ale Toscanei care se întind cât vezi cu ochii dincolo de zidul din spatele nostru.

 

 
 
 
 
 
 
 
 

În funcție de gusturile tale să știi că muzeul de aici nu este ceva extra mega fantastic. Dacă ești din aia de ți-a lăsat “mami” zestre oalele, porțelanurile și vesela de argint, așa ca să se vadă că nu ai plecat cu mâna în fund de acasă, atunci aici o să găsești câteva piese ce pot concura cu ”tezaurul” tău. Dacă în schimb nu ești cu zestrea, atunci o să te uiți și tu cum ne-am uitat și noi și eventual o să faci și niște poze că și așa paznicii ăia de afară sunt ocupați cu meciul la radio. 🙂


 

Au trecut deja 3 ore de când suntem aici și ne felicităm pentru alegerea înțeleaptă de a lăsa pe astăzivizitatul palatului  pentru că altfel nu am fi reușit să vedem mai nimic. Cealaltă parte a parcului o lăsăm pe altă dată pentru că deja eram epuizați, cred că și de la răceală, așa că începem să coborâm ușor pe una dintre multitudinea de alei ale gradinei Boboli și ne îndreptăm  spre ieșire.
 
Băi nu știu cum ești tu dar tinând cont că între timp s-a făcut deja ora 14 ne este un pic cam fomiță așa că trebuie neaparat să mâncăm ceva, drept pentru care, ieșind pe poarta impozantului palat Pitti, viram la dreapta și coborâm spre Ponte Vecchio pentru că ieri am văzut un mini restaurant sau băruleț, numește-l cum vrei, unde serveau salamuri și brânzeturi specifice Toscanei dar nu în ultimul rând unde se poate savura un vin roșu delicios.

 

 
Ce tare că acum nu este aglomerat pentru că am prins cumva între orele de vârf așa că ia bagă nenea de de la casă ceva aici la fomiști. Ești pregătit? Ia.. notează:  o tava de sălamiori micști, niște brânzeturi, 2 foccaccia din ăstea bune de aici și vreo 6 tipuri de bruschete și, normal, 2 pahare de chianti clasic. Mamă, mamă, este delicios și în același timp super plăcut să mănânci aici în această atmosfera de cetate veche, mai ales că și tipul de ne servea era super de treabă și nu știa ce să mai facă să ne simțim excelent. Dacă tot l-am văzut așa amabil, i-am mai cerut o tăviță din aia mai mică dar de data asta doar cu porcheta.

 

 
Ne place la nebunie porcheta, cu mușchiulețul așa de porc sărat și cu șoriciul crocant făcut direct pe proțap la foc potrivit. Excepțional!!!  Am mâncat efectiv ca doi porcușori de ne-am umflat nu alta și am plătit numai 21 de EUR pe toată masa asta. Notează-ți locul că merită să te duci. Se numește ”Il Panino del Chianti” și este pe Via de’ Bardi 63 chiar înainte să treci podul vechi, venind dinspre palatul Pitti.

 

 
Acum că suntem sătui, plecăm să vizităm ceva foarte important pe care nu ai cum să-l ratezi cât timp ești prin Florența și anume Galeriile Uffizzi, locul unde este ținută ascunsă de obiectivele aparatelor de fotografiat, comoara artistică a Florenței, faimoasele tablouri ale lui da Vinci și Boticcelli sau sculpturile lui Michelangelo.

 

Aoleu mamăăăăă…. Ce-i frate cu coada asta. Ia stai tu Diana un pic la rând să mă duc eu să văd ce și cum. Offf… Hai că nu avem încotro; trebuie să asteptăm între 45 și 60 de minute…offf… Așteptăm că nu avem ce face.. La la la… ce să facem aici la coadă… mai vorbim una alta, mai izgonim niște țigani cerșetori.. mai cântăm… La la laaa… How long do we still need to wait (Cât mai avem de așteptat ?) întreabă unu cu o meclă de japonez de era în fața noastră la rând. Îi zic că o oră și când a auzit am crezut că se sinucide cu umbrela aia de o ținea în mână, așa urât a făcut.

 

 
Japonezul ăsta s-a dovedit foarte vorbăreț. Era de fapt corean, stabilit de vreo 8 ani de zile în Atlanta, Statele Unite, și era într-un tur de regăsire, zic eu, că cică se certase cu prietena. Ne-a povestit că-și urăște jobul că cică e auditor și îl urăsc toți pe unde se duce în control. Hmm… Mi-a povestit odată un prieten ceva de genul că cică era într-un birou în control și s-a aplecat să ia niște dosare de jos și ăia nu l-au văzut și au crezut că a plecat și au exclamat: ai văzut câte dosare au luat scârbele ălea…. Și se ridică și el de jos… Upsss… Nasoală gafa. O să-l întreb pe Auditor să vad dacă el și-a luat înjurături până acum 🙂

 

 
Haaaaa.. Hai că se intră în sfârșit. Hai pa americoreanule, să te distrezi fain și vezi poate agăți și tu ceva. Woooooowww…. Ce coridor imens și ce multitudine de decorațiuni și picturi sunt pe tavan. Galeriile Uffizzi sunt ceva unic, sunt ceea ce îi dau culoarea artei orașului Florența.


 

Fiecare cameră pe care o traversezi te umple de cultură și istorie, prin foarte mult simț artistic ce te înconjuară la tot pasul. Uite de exemplu acest tablou de… NO PICTURES INSIDE! Îmi urlă una în urechi de m-am și aplecat că am crezut că vin și două palme. Gata, ho.. numai nu da! Băi parcă le furam.. Vroiam și eu să avem câteva amintiri și să știm și noi ce am văzut că pe moment e totul frumos și plăcut și îți umplu inima de bucurie și mintea de cultură dar memoria mea este ROM (read only memory) și când mă culc se șterge totul din cap, plus că ție iar nu îți arăt nimic offf..

 

 
Uffizi în caz că nu te-ai prins înseamnă birouri în latină iar celebra galerie unde noi am avut privilegiul să intrăm și să pășim astfel în paradisul Renașterii îşi ia numele de la birourile magistraților, notarilor, avocaţilor și a altor funcţionari publici care şi-au desfăşurat cândva activitatea aici. Păi și care e șpârla atunci zici tu? Ce legătură are arta cu băieții ăia de mi i-ai enumerat mai devreme?  Păi în primul rând clădirea a construit-o faimosul duce Cosimo, de care ți-am mai zis și ieri iar apoi, mai târziu, fiu-su Francisco I care era pasinoat de artă mai face câteva modificări și ușor ușor umple aceste birouri cu perlele erei renascentiste și îi ușchește într-un final de aici pe domnii de ți i-am prezentat mai devreme, nu de tot dar le restrânge birourile… Nu știu că nu am fost acolo dar nu cred că i-a băgat în ”open space” că se ofticau.

 

 
Hai că măcar aici pe hol și în câte o cameră unde mai dormea câte un gardian cu căștile în urechi și tot am reușit să fac vreo 2-3 poze ca să împărtășesc și cu tine acest colț al paradisului cultural din Florența. Oricum dacă ești pasionat și vrei să citești mai multe, ti-am găsit un link aici. Vezi și tu că noi între timp ne ducem să ne luăm o apă de la cafetăria de aici că ni s-a uscat gâtul.

 

 
 
 
 
 
Ăăă…. Ia vino măi aici… Hai lasă naiba linkurile și cititul și vino aici! Băi, tu știi ce am pățit noi cât timp tu te delectai cu admiratul tablourilor? Băi ne-am luat și noi 2 sticle de apă, o cafea și un frappe și nu ne-am mai uitat pe meniu că de, cât naiba poate să fie 2 ape și 2 cafele? 20 Eur!!??!? Hai băi dați-o pisicii ei de treabă. Ăștia aici te jecmănesc nu glumă dar na, nu ești la ”amărâtul” de Milano unde bei cafeaua pe terasă la Rinascente cu privire la Duom, aici ești la Ufizzi pe terasă, la fiță de fiță adică. Să-mi trag palme că mai bine ne mai abțineam 15 minute și mai băgam un chianti 🙂

 

 

Gata, nu mai stăm ca ne-am supărat. Plecăm spre Palazzo Vecchio, locul unde a fost Diana acum 6 ani dar dacă o întrebai dacă a fost în Florența îți răspundea clar convinsă că nu!  Mda.. Și tu ai pretenția de la mine să țin minte toate tablourile de le-am văzut azi la Ufizzi. Vezi, unii nu țin minte nici orașele pe care le vizitează și e a doua oara când face asta… Noroc că acum citește pe blog! 🙂 Stăm doar un pic aici, așa de 2 poze că ne cam grăbeam pentru că într-o oră jumate pleca trenul și trebuia să mai ajungem și la hotel să ne luam calabalâcul.
 
Și dacă tot mergem pe jos spre hotel, mai facem o scurtă ocolire ca să vedem și Piața Anunziata și Galeria dell’Academia iar apoi, după ce mai mergem câțiva pași încheiem weekendul așa cum l-am început și anume cu o poză în Piața San Marco, locul acela unde ți-am arătat frumoasa grădină din mijlocul mănăstirii unde creștea și un copac în mijloc. Acum știm că pomul pe care îl vedem noi ca și cum ar ieși din acoperiș nu crește în pod așa cum dă impresia.
 
Ce să-ți spun în încheiere despre Florența… despre Firenze….  Îți spun doar că Diana m-a înebunit de cap că gata, a găsit orașul în care vrea să se mute și să locuiască. Are exact ce îți trebuie, clima bună, o mulțime de locuri de vizitat, cultura la greu, viață de noapte, oameni de treabă,  ce să mai…. gata.. Își dă demisia și vine aici să predea germana sau engleza ca la câți nemțălăi și englezi erau pe aici,  comercianții trebuie neaparat să învețe câteva cuvinte. Hmmm interesant… Până ne mai gândim noi tu pune mâna și rezervă-ți măcar un weekend iar dacă ai mai mult timp la dispozitie închiriaza o mașină și dedică-ți măcar o săptamână daca nu două, întregii Toscane. Merită!

 

Arivederci! Abia aștept să ne revedem data viitoare. Mergem impreuna să ne îndeplinim visul copilariei, mergem să vedem cowboy și indieni… Da, te-ai prins, mergem în America pe coasta de vest.  See ya! 🙂

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Iul 072012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Weeaaa… Miam.. miam… Weaaaaa…. Mai casc o dată…. E 6:10 azi sâmbătă 26 mai și după cum îți promisesem, ne-am rezervat un week-end întreg pentru unul dintre cele mai frumoase orașe din Toscana. Diana.. mai dormim mult sau mergem să prindem și noi trenul ăla de la Centrale? Păi e la 8… așa și? Nu eu stau să mă pictez 2 ore în baie…. Hai.. treci la zugrăveală să avem timp să bem și o cafeluță aici la noi la colț la Scaringi. He he… când a auzit de cafeluță a sărit imediat… Câte minuni face dependența asta de cafea…

 

 

N-am mai avut chef să mai conduc că sunt totuși vreo 300 de km de la Milano la Florența (Firenze) și prietenii noștri italieni care sunt din zonă sau au rude ne-au sfătuit să lăsăm mașina acasă daca vrem să nu avem bătaie de cap cu locurile de parcare, cu traficul sau dacă chiar vrem să simțim orașul. Așa că plecăm cu trenul… sau mai bine zis avionul ăsta pe șine că zboară pur și simplu la 300 de km pe oră dar naiba poate să facă o fotografie clară. Mulțumește-te cu 298.
 

În tren un grup de patru băbuțe japoneze așa pe la vr-un metru cinci zeci puse cap la cap care aveau niște valize cât ele de mari. Din semne și plecăciuni înțeleg că dorința lor ar fi ca valizele să fie așezate sus ca ele să poată să stea liniștite pe scaun. Bine mamaie… se ridică Sumo de pe scaun, adică moi, și când apucă valizoiul o ridică cât ai clipii deasupra capului. În aceeași secundă în tot compartimentul s-a auzit în cor un: Uooooooooo!!!! Erau băbuțele care se dăduseră pe spate de uimire și apoi au început în cor să mă umple de arigato-uriși de plecăciuni, mai ceva ca pe maiestatea sa, împăratul Akihito.


 
Ajungem după 1,5 ore… ce să mai, ca la noi 300km într-o oră jumătate. Mersi Freccia Rossa (un fel de rapid la puterea a zecea la noi) că nu a trebuit să mai conduc atât. Primul impact cu gara din Firenze nu este prea strălucit deoarece suntem înconjurați la tot pasul de colorați din aceea: dă și la baba niște euroi să mangiare și noi sau din ăia de-ți fac capul calendar cu chinuitul acordeonului. Mama voastră și aici ați ajuns!!!!

 

Mergem să lăsăm rucsacele, pentru că astăzi am călătorit lejer, și odată ajunși la hotel am primit harta și toate instrucțiunile necesare de la un tip foarte de treabă de la recepție. Hotelul Panama.. sau Pana Mea, că acolo se afla ca distanță față de gară, nu părea cine știe ce pe dinafară dar, mai târziu, avea să ne rezeve o surpriză foarte plăcută. Oricum ne-a încântat faptul că se afla efectiv în mijlocul unei oaze de verdeață încărcată de miros proaspăt de primăvară.

 

 


Gata, hai că nu mai zăbovim și plecăm conform traseului desenat spre ansamblul religios San Marco. Noi am vrea să facem traseul ăsta din poză astăzi. Să vedem cât ne ținem de el. Așaaa.. plătim cei 4 EUR de persoană pentru vizita noastră și… Ce e mă cu anunțurile astea că n-ai voie cu genți nu ai voie să faci poze.. zici că suntem la ambasadă. Nu-i problemă că vedem că pe turiști îi doare în cot așa că ne alăturăm și noi lor și intrăm nedeposedați de bunuri.

 

 


Foarte frumoasă curtea asta interioară și cum măi nu am voie poze… nici la o curtea mănăstirii?!? Ete na… păi și eu cititorului acesta fidel de stă cu ochii beliți acum să vadă ce era așa interesant aici eu ce-i arăt? Ia.. că am făcut una pe ascuns. Să nu mă spui! Să știi că aici seamănă cu interiorul universității Catolice din Milano.

 

La etaj, în acest ansamblu religios, se află niște celule care inițial am crezut că sunt celule din ălea gen închisoare dar erau locuințele călugărilor pe la o mie patru sute și ceva. Chiar și renumitul mare duce de Toscana, Cosimo deMedici avea o locuință aici. Înaintăm în vizita noastră însoțiți de urletele unor pici englezi veniți în excursie și rămânem impresionați de picturile care au fost regăsite sub podeaua celulelor. Nu le-am înțeles semnificatul și nici nu erau explicații să pricepem de ce cineva a pictat pe podea, dar pe dedesupt. Poate ști tu?!

 

No buuun, după ce am luat o gură de cultură, plecăm acum să luam și o gură de mâncare ca doar ȘI pentru asta este renumită Florența. Ai auzit tu de bisteca alla Fiorentina? Dacă nu lasă că o să vezi tu. Ajungem la Piazza del Mercato Vechio adică mai pe românește la piața veche și căutăm restaurantul pe care ni-l recomandase prietenul nostru Fiorentin. Îl găsim rapid într-un colț al pieței și se vede treabă că e recomandat la scară mai mare că are logo-ului site-urilor de profil. Ia să lăsăm prostiile și dacă tot am ajuns la Garibaldi, restaurantul, ia să-i testăm să dăm și noi feedback. 2 Fiorentine domle că și Diana e lihnită și s-ar băga și ea la un T-bone de o juma de kil. Mamăăă… până la os mâncăm. Este super delicioasă șși la sfârșit pentru că am fost cuminți și am mâncat tot din farfurie mai ni se bagă pe gât și o înghețată bonus la meniul comandat.

 

Plecăm satisfăcuți spre următoarea destinație care este fix după colț și anume Biserica San Lorenzo unde după ce plătim cei 3 euro de persoană putem să intrăm să-i admirăm splendoarea. Din nou nu avem voie să facem poze așa că te rog să nu te iei de mine. Pot doar să-ți arăt cum arăta așa pe dinafară dar înăuntru trebuie doar să mă crezi pe cuvânt când îți zic că era imensă, fără prea multe picturi, simpluț ornată aș putea să spun dar cu o deosebită pictură murală pe cupolă.

 



Și am văzut și San Lorenzo așa că acum, fiind și în jur de ora 14, plecăm sperând să nu găsim hărmălaie mare, să vizităm principala atracție din Florența și anume Domul și faimoasa Clopotniță ce îți oferă câteva panorame superbe ale orașului și ale zonei în general.


Dar înainte de asta ne oprim pentru încă o cafeluță pentru Diana… ți-am zis eu că e addicted. Cât timp eu surprind în câteva poze animația zonei, la Diana se dă unul de acolo de la bar care săracul era urâțel cu spume d-ălea de capuccino dar el se credea cel putin David Beckam. Ba chiar se mai și plângea colegului lui de istovitoarea lui soartă datorită frumuseții deosebite și face: 
Ce să fac eu mă dacă se uită toate la mine? Nu e vina mea! 🙂 Bine măi Mărginene, hai.. rămâi tu cu ”fomeile” tale care te iubește, că noi avem lucruri de vizitat.
 
 






Domul este într-adevăr spectaculos și nu degeaba se spune că este unul dintre cele mai frumoase din Italia, dacă nu chiar cel mai frumos. Designul lui și măestria cu care artiștii au îmbinat diversele tipuri de granit și marmură, predominant verde și alb, îl fac să-ți bucure privirea și să-ți încarce de culoare obiectivul aparatului foto, iar pe tine care stai acum și admiri pozele te fac să rezervi primul mijloc de transport până aici ca să-l vedem împreună. Și bine faci! Aoleuuuu ce coadp imensă e ca să intrăm să-l vedem și pe dinăuntru… Vai de mine.. Adică trebuie să stăm aici în soare? Nuuuu! Ia stai… Ia uite.. ce repede merge. Ahaa… am prins la fix exact când băga următorul grup de vreo 200 de turiști, așa că nu așteptăm mai mult de 10 minute. Și intrăm….



 

 
Ei bine, aici pot să fac poze așa că recuperăm tot ce nu ne-au lăsat ceilalți să fotografiem. Cum vezi, pe interior pereții sunt relativ lejer încărcați iar designul nu este foarte pompos, limitându-se în a reprezenta câteva scene faimoase din Biblie și a înălța cât mai aproape de cer frumoasa cupolă decorată cu măiestrie. Din punctul ăsta de vedere, dacă încă nu ai vizitat Domul din Milano îți zic că, dacă Domul de aici câștigă mult pe arhitectura și prin simbolurile și designul plin de culoare și artă murală, ei bine, pe interior, cel de la Milano îl lasă un pic în urmă cand vine vorba de fastul și decorul laic. Dar ăstea sun păreri subiective așa că o să decizi tu singur după ce vezi câteva poze. Până te uiți, noi ne ducem să vedem ce e cu cripta asta de dedesupt.

 
 
 
          
 



Sper că ți-au plăcut pozele pentru că nouă, cripta ni s-a părut interesantă dar nu am stat mult, ne-am holbat un pic să vedem ce și cum și am rămas impresionați de rămășițele bisericii Reparata care se află fix aici sub Domul din Florența și pe ruinele căreia s-a construit actualul și impozantul lăcaș al Domnului.

Ia să vedem acum care-i treaba cu clopotnița asta de lângă Dom. Ce măăă ?!? 414 trepte?!?! Fără lift?!? Bine hai fie.. Cumpărăm 2 bucăți de vărsat plămânii la doar 8 EUR, că doar știi că noua ne place să escaladăm cladiri, dealuri, munți și să surprindem totul din cele mai înalte puncte, așa că nu putem să te dezamăgim. Ne înghesuim pe scărișoarele ăstea strâmte unde pe alocuri erau cât să treacă doi chinezi d-aia mici mici. De-abia trecea lumea de mine dar să știi că era din cauză că aveam geanta de la aparatul foto daaaa?!?!?… Nu mai comenta atât! Și oricum și bisteca aia a avut un cuvânt de spus la strâmtorarea spațiului. Noroc că cu fiecare treaptă mai dispare din ea și până sus cred că s-a dus naiba toată.

 

Băi dar greu se mai ajunge sus în vârf. Noroc că mai sunt așa câteva mici “terase” din când în când ca să-ți mai tragi sufletul. De exemplu, la penultimul nivel, chiar înainte să ajungi sus este o mică terasa de unde începi să vezi, deja, priveliști superbe și tot aici se găsesește și o gaură în podea, acoperită cu un grilaj de fier iar tu stai, în aer cum ar veni, iar dedesupt, la câțiva zeci de metri mai jos te fotografiaza ceilalți turiști așa că vezi…. fără fustă scurtă da?! Diana azi nu are fustă dar tot se pare că nu am nicio șansă să o fac să stea cu mine pe grilaj și să-și învingă frica de înălțime.
Și am ajuns sus.. acum ia zi-mi ce vrei? Vrei să trăncăn eu behăind: eee.. uite Domul, uite biserica San Lorenzo, uite piața Michelangelo uite și uite și uite sau vrei să te las liniștit să admiri în voie câteva poze? Mda..eram sigur.. Bine uită-te:

 


 
 

 

 
 
 
 
 

 

Băăă .. dar dracii ăștia de copii nu se dau și ei la o parte…. Se aude așa dintr-o dată ”dulcele” grai românesc, undeva în spatele nostru. Primii români necolorați pe care îi auzim pe ziua de astăzi, ofticați că puștanii ăștia de 9-10 ani de se împingeau și se îmbulzeau pe aici nu-i lăsau să-și facă o poză cu priveliștea asta de desktop aș spune… sau de ”timeline” că asta e ultima fiță. Dar sincer acum chiar aveau dreptate tipii ăștia. Făceau pușlamalele ăstea un scandal de-ți venea să-i bagi cu capul sub clopotul de începuse să zdrăncăne undeva în apropiere să simtă și ei cum ne făceau creierii.

 


Coborâm până la urmă din clopotniță, eu țopăind ca un șoarece voios de la energia acumulata prin admirarea frumuseților Toscanei mmmmoa.. îi mai dau un pupic Dianei și plecăm spre râul Arno să admirăm frumusețile și de pe celălalt mal al fluviului dar nu traversăm pe Ponte Vecchio pentru că am zis că o să trecem la întoarcere pe acolo ci mai bine mergem pe Ponte Santa Trinita ca să putem surprinde mai bine din exterior anticul și meșteșugărescul pod, simbol al Florenței.

Nenea de la hotel ne zisese să vizităm și biserica Santa Maria del Carmine că cică nu se duce multă lume dar că este deosebit de frumoasă. Ajunși aici în piață constatăm că într-adevăr nu era nici țipenie de om prin preajmă și biserica pe dinafară nu arăta cine știe ce. Decidem să intrăm, deschidem imensa ușă de lemn și…… rămânem efectiv muți. Ne așezăm pe bancuțele de rugăciun ca să o admirăm mai bine. Este într-adevăr extraordinar de frumos decorată și încărcată de simboluri religioase într-o deosebită armonie de culori și muzica orgii care cânta în altar.

 

 
No, între timp s-a făcut vreo 16:30 și ar fi bine să mergem ca să prindem și Palatul Pitti deschis și să-l vizităm așa cum ne propusesem astăzi. Despre palatul acesta citisem că este așa de mare că din orice loc ai vrea să-i faci o poză, nu o să reușești niciodata să-l cuprinzi pe tot. (da bine… din elicopter da, dar nu face pe deșteptul!) Băi și chiar așa este, vedem acum, că intre timp ajunsesem. Nu știu dacă de la definiția termenului imens din DEX poți să-ți închipui dimensiunile. Dacă e să-l compar cu ceva ce cunoști să știi că nu este mai mare decât Palatul Parlamentului din București (normal, doar e a doua clădire din lume), e undeva pe la o treime, dar faptul că este într-o zonă strâmtă și plină de clădiri micuțe îl face să arate enorm și deosebit de impozant.

 


Hmmm ultima intrare este de la ora 17 și se închide apoi de la 18:30 așa că hotărâm că este mai întelept să venim aici mâine la prima oră ca să avem timp să-l vizităm în liniște și nu pe fugă așa că acum, ca să nu stăm să pierdem timpul degeaba, ne îndreptăm spre o destinație care îți ofera o panoramă de vis asupra frumosului oraș din Toscana și anume Piața Michelangelo. Dar înainte de asta, degustăm o delicioasă salată de fructe ”așezați” liniștiți în picioare undeva în partea dreaptă a Podului Vechi.


În drum spre locul unde Florența ți se așează la picioare urci la dealuri de-ți ies toate “perechile de ochi” și la un moment dat, fără să vrei, ești atras în interiorul unei grădini de trandafiri unde nu avem cum să nu ne oprim pentru câteva superbe poze și să admirăm un pic frumoasa grădină decorată cu motive japoneze. Hai un ultim efort și ajungem sus, în frumoasa piață unde nea’ arhitectul Giuseppe Poggi a dat copy paste (mă scuzați mi-a ieșit spontan) la câteva dintre operele lui Michelangelo și le-a reprodus din bronz aici sus. Ce-a mai importantă și frumoasă dintre ele este statuia lui David care este și mult mai mare decat originalul din piața Palazzo Vechio. Totul este realizat după o arhitectură și o peisagistică de te fac să-ți dorești să nu mai pleci niciodată și să stai doar și să admiri minunățiile acestui oraș de care ne-am îndrăgostit.

 
 
O poza face cât o mie de cuvinte dar o panoramă umple o carte întreagă așa că te las să “citești” liniștit cum se vede Florența de aici de sus:

 
 
 
 
 
 

Hai bine ai revenit printre noi… Hai dă cu un pic de apă pe față și revino-ți… Ești încă pe pământ și chiar dacă ne simțim ca în paradis, noi tot nevoi lumești avem, cum ar fi MANCAREA. Acum iar începi cu comentariile gen, dar cât mai mănânci băi dar să știi că până te-ai pierdut tu prin pozele de mai sus, noi am mai stat pe aici pe bancă un pic, am mai povestit, am mai admirat și s-a făcut și ora 19:00 între timp. Hai să mâncăm ceva aici și apoi stăm până apune soarele și mai facem niște poze și noaptea. Ce zici?

 

 

Eu nu prea m-am convins dacă îmi place friptura la grătar așa că, să fiu sigur, mai comand! 🙂 În timp ce mâncam, în stânga noastră, peste Florența, apune soarele iar acest peisaj este numai bun pentru a-l savura împreună cu un pahar de vin roșu iar când apune de tot băgăm și un limoncello ca să digerăm totul cu bine și să putem să înfruntăm seara. 🙂

 


Ți-am promis poze de aici de sus și noaptea… ei bine ia fii atent. Până te uiți tu, noi plecăm că nu mai putem. Colindăm de 13 ore așa că ar fi cazul să ne ducem la hotel, trecând peste Ponte Vecchio care era acum plin de artiștii care cântau și de lumea venită să-i admire.
Woooow… Ăștia aici au si Hard Rock Cafe, exclamă Diana! Gata! Aici ne mutam… Avem de toate, cultură, artă, peisaje, viață de noapte, ce să mai… este superb!!

 


 
 
 
 

Ajungem imediat la hotel unde cădem rupți, nu înainte de a-l înjura pe bostanul de a parcat mașina fix în geamul jostru și nu mai puteam să închid jaluzelele tip fereastra, din cauza masinii lui. Ca să vezi că nu degeaba mănânc mult, află că i-am împins lu ăla mașina așa băgată în viteza !! Noroc că era un Fiat Panda 😀

Hai somn ușor că nu mai putem de picioare! Ne auzim mâine!

 

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Iul 032012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Bună după masa şi relaxată să-ţi fie inima. Dacă nu este aşa, ei bine cu experienţa din acest weekend sigur o să fie. Ne-a venit dor de întors în ţară pentru că oricât de mult de plimbi şi cât de multe oraşe şi lucruri frumoase vezi, tot simţi la un moment dat dorul de a te întoarce şi a descoperii măcar una dintre multitudinea frumuseţilor de la noi din ţară.

Ei bine, ţinând cont că am fost invitaţi de multe ori de către Programator şi Micuţa Japoneză la frumoasa lor căsuţă de vacanţă şi considerând că în felul acesta şi Diana poate să se revadă cu toate prietenele ei şi să reîntregească grupul de odinioară am decis ca în acest weekend să ne bucurăm plămânii cu aerul curat şi proaspăt de la cascada Putna, mai exact am decis să vizităm localitatea Lepşa din judeţul Vrancea. 

 

Dar hai totuşi să plecăm că gata, e vineri, s-a terminat munca pe săptămâna asta aşa că putem decola în voie. Alo! Bebe unde eşti? Acum ai plecat din birou? Ce drăguțț ….. Eu? Aici unde trebuia să ne vedem… Ok…. Binee.. hai că te aștept. Cu o “mică întârziere” de “doar” 25 de minute a ajuns şi Diana la locul nostru de întalnire şi din acel moment am realizat că s-ar putea să nu prindem avionul spre Bucureşti. Deja am început să transpir mai ales şi datorită faptului că metroul mergea mai încet ca o băbuţă de 85 de ani şi imi creştea pulsul cu fiecare metru înaintat. Mai erau 2h si 30 de minute şi încă nu ajunsesem la gară, la Centrale, să luam autobuzul spre Bergamo.

 

 
Normal că pierdem autobuzul de fără un sfert iar cele 15 minute până la următorul ni s-au părut un infern. Am plecat la 16 fix cu ochii constant pe ceas mai ales ca mai era o oră şi 20 de minute şi se închidea poarta de îmbarcare spre Otopeni.  Pe autostradă  accident! Nuuuuuu !!!!  Se pare că totuși cineva acolo sus ne iubește pentru că suntem norocoşi şi ajungem la aeroport cu 5 minute înainte de închiderea porţii și nu găsim coadă absolut deloc la security şi nici la paşapoarte, ba mai mult, trebuie chiar să aşteptăm să înceapă boardingul. Ei asta-i culmea…

 

 
 
Gata, bine că am scăpat și am ajuns cu bine la Bucureşti unde suntem aşteptaţi de Programator şi de Micuţa Japoneză şi împreună plecăm spre destinaţia noastră de minivacanţă pe tărâm românesc. Deci domnul Programator pe unde ziceați că este Lepșa asta că și lu’ nenea Google i-a fost greu să o găsească.  Lasă dom-le că vedeți acolo.. nu are rost să vă povestesc așa aiurea, e în Vrancea, de la Focșani un pic mai spre munte. Bine așa! Dar vremea cum o să fie? Auzi… de ce vreți să vă stricați buna dispoziție? Acolo ești la munte.. nu se știe niciodată cum o să fie vremea pentru că este foarte schimbătoare așa că lasă… ia povestiți-ne ce mai e pe la italieni.

 

Și tot povestind noi așa din una în alta, atenți la drum până la ultimul detaliu cu ajutorul Micuței Japoneze care îi citea Programatorului fiecare semn de circulație, mai ales ălea cu restricțiile de viteză și după ce băgăm și o ciorbă de burtă de mai mare pofta că de când am aterizat numai aia vedeam în fața ochilor, ajungem după vreo 4 ore, la reședința de vară a prietenilor noștrii, însoțiți de o mamă de ploaie de ne-a udat până la chiloți până am scos lucrurile din mașină.

 

Dă-o-n colo de ploaie că aici ne așteaptă Fotograful grupului, cu soția dar și încă 2 prietene din gașca veselă a Dianei, care făcuseră deja un foc și o căldurică în casă de mai toată moleșala. Iar după ce se ”alimentează” cu un pic de distilate, deja nu-i mai păsa nimănui de vremea de afară. Bravo dom-le Fotograf, vezi dacă ești ”vitezoman” dar și precaut și pleci cu 2 ore mai devreme ai timp să te acomodezi cu casa ba chiar să faci și un pic de căldurică, îi zi eu încercând să-l încu…..  dar totuși mutăm mașina aia de pe florile mele?!… i se adresează cu un ton autoritar Micuța Japoneză. Da să trăiți! Și s-a executat imediat.

 

 
Ne repartizăm rapid pe camere și domnul fotograf deja începe trainingul de fotografie cu mine spre amuzamentul Programatorului. Deci fii atent cu cât F-ul este mai mare cu atât unghiul de incidență din spatele obiectului fotografiat se reduce și…. Băăăă nu dormi!! Aaa. Ce?! Scuză-mă… băi hai să o lăsăm pe mâine că nu pricep nimic… E răbdător rău Fotograful.. mai ales când vede că nu pricep nimic… se încăpățânează să creadă că am stofă. Dianaaaaa… hai jos de la mansardă și hai la somn… Au o grămadă de povești de recuperat fetele dar e deja 3 dimineața… Aaaa… ce pat de barosani am primit….. somn ușor!

 

… a doua zi
 
 
Cip cip cipcirip…. Cântau păsărelele de mama focului iar pe fundal se auzea vuietul unui râu care curgea cu putere, pesemne ”umflat” de ploaia de aseară. Mamăăă e aproape 10… și ce bine am dormit. Hai sus să-i întâmpinăm și pe ceilalți doi întârziați care se vor alătura grupului vesel și anume pe Apărătorul Legii și soția lui care se întorseseră cu o seară înainte din frumoasa capitală a Italiei. Băi ce frumos este afară, remarc și eu și Diana acum pe zi și uite râul ăsta trece fix prin fața casei. Ce râu este? Întreb eu în incultura mea… Este râul Putna, îmi răspunde Micuța Japoneză, iar dincolul de pastelul de brazi, stejari și pini se află și cascada Putna la care o să mergem puțin mai în colo dacă nu plouă. Foarte tare… dar se poate ca înainte de orice aventură off road să gustăm și noi câteva bunătăți pe tărâmuri moldovenești?! Nu de alta dar să nu ne vină rău naiba .. zic eu… 🙂

 

Ca niște bărbați însurați și responsabili ce suntem, ajutăm fetele în pregătirea mesei, mutând fotbalul de masă care le încurca activitățile și împreună cu el ne mutăm și noi la o partidă, asta tot așa, ca să nu încurcăm 🙂 Hai băi că am fost harnici… am spart lemne și am făcut focul dar am și rupt în două masa aia de fotbal unde dacă la început eram complet afon, spre final chiar începusem să joc și eu bine… îmi intrasem în mână, nu glumă.. nu-i așa domnule Fotograf și domnule Programator? 🙂

 

 
Mamă ce masă delicioasă au pregătit fetele. Să te lingi pe buricele degetelor nu alta. Mâncăm de ne iese pe urechi și apoi… Dianaaaaa!!!! Ce-i cu ploaia asta?! Sigur tu ai chemat-o așa că trimite-o înapoi. Iar turna cu găleata așa că până se mai domolește se apucă și fetele de un fotbal de masă. Vai de mine câtă agresivitate… Băi Programatorule, lasă naiba pozele de vedetă Playboy prin grădină și vino aici că rămâi fără masă. Uite aici cu ce sete și cu cât patos se joacă fotbal că masa asta nici măcar nu mai atinge pământul.
 
 
 
 

Hai la o drumeție că nu mai plouă așa tare, ne zice Micuța Japoneză, dornică de nerăbdare să ne arate frumusețea locurilor. Zis și plecat, înfofoliți bine că era destul de friguț, chiar dacă suntem la mijlocul lunii mai. Mergem agale de-a lungul râului Putna care susură necontenit undeva la vreo 20 de metri mai jos, continundu-și nestigherit cursul de sute de ani printre stânci, printre stejari, fagi și brazi, oferind totodată energie și nuanță acestui pastel de sfârșit de primăvară, pictat cu desăvârșire de mama natură, pastel pe care eu, cu bruma de cunoștiințe achiziționate la cursul intensiv de fotografie de aseară, încerc să ți-l redau ca să-ți bucur și ție privirea și să fac să-ți tresară inima.

 

 
 
 
 
 
 
 

Chiar dacă nu apucăm să mergem mai mult de un kilometru pe drumul forestier care șerpuiește mirificul peisaj, pentru că nu aveam suficiente umbrele pentru ploaie, tot o să reușești să realizezi sper, din pozele făcute , cât de liniște și de plăcut este aici, unde 1 oră de drumeție și admirat natura sălbatică îți încarcă bateriile pentru o săptămână întreagă.  Micuța Japoneză e un pic tristă pentru că datorită vremii nu reușim să vedem tot ce ar vrea ea să ne arate, chiar dacă am mers foarte puțin, am realizat de ce a numit acest loc ”Un colț de paradis” și sunt sigur că drumeția de mâine pe cheile Tișiței o să ne lase pe toți muți de uimire.

 

 
În acest moment  îmi pare rău doar de faptul că prin scris și imagini nu reușesc să-ți transmit aerul ăsta rece și curat de munte care ne umple plămânii de bucurie la fiecare răsuflare dar încearcă te rog să-l respiri prin pozele de le-am făcut.
 
 
Ia uite.. păstrăvaria Lepșa aici… Hai Programatorule că tu ești mare pescar… la ce dăm aici la mămăligă sau la pâine…. Sau cred că ăștia trag la Lei pe kg. Hai lăsați prostiile că nu ne trebuie pește de aici, ne zice Micuța Japoneză, că bunicul care este mare pescar a prins niște păstrăv de toată frumusețea. Băi, dar apropo de mâncare… noi când facem grătarul ăla?
 
 
 


Între timp a început ploaia care îngreunează un pic făcutul unui grătar în aer liber, dar te pui cu Programatorul și cu Apărătorul legii? Acești MacGyveri de România, imediat improvizează un adăpost anti ploaie, mai ceva ca scutul antirachetă al americanilor. Cred că dacă legam un TV la antenele ăstea prindeam și polonezii. Responsabil cu împrăștiatul fumului și afumarea vecinilor sunt eu, în timp ce Diana cu fetele se relaxează prin câteva cursuri de peisagistică și ”grass styling”… adică au tuns iarba bre.. ce credeai.

 

 

Domn Fotograf, ia zii, mai merge Nikonul ăla după ce ți l-a umplut cu cola aseară Micuța Japoneză? Dacă da, nu-mi faci și mie 2-3 poze să se vadă ce muncitor sunt, când vreau 🙂 Ușor ușor și mână de la mână și lemn de la lemn se întețește focul și e numai bun acum să rumenească delicatesele pregătite de către fete. Îți sugerez ca înainte să te uiți la poze să te duci să mănânci ceva sau.. Băăăă…. ia naiba un servețel că ai umplut de bale pe aici… offf!!

 
 
 
A durat vreo 2 ore și ceva dar a ieșit un grătar de nota 10 iar după ce am mâncat de ne-a ieșit și pe nas, mai ales că eu făceam parte din comisia responsabilă cu ”testatul” grătarului și eram deja sătul înainte de masă, ne băgăm la depănat povestiri din diverse domenii, în funcție de cât luase fiecare la bord. În timpul ăsta eu mai primesc câteva lecții de ”fotografiatul pentru to(n)ți” de la domnul Fotograf. Trebuie neaparat să învăț că altfel mi-am luat aparat performant degeaba.

  

 
 
 
… ultima zi
 
 
De data asta ne trezim relativ devreme iar după binemeritatul mic dejun facem rapid curățenie în casa gazdelor și ne pregătim de drumeție. Am reușit să curățăm tot, mai puțin fumăraia din încăpere pe care o făcusem cu o seară înainte eu, maestrul focului și stăpânul fumului de pretutindeni.

 

Părăsim reședința de vară a minunatelor noastre gazde și ne îndreptăm spre Rezervația Naturală Cheile Tișiței unde reușim să ajungem după ce zdrăncănim mașinile pe frumosul drum asfaltat cu gropi și hârtoape de mereu atentele autorități. Dar nu te lăsa descurajat de acest aspect minor că știi și tu că drumul spre rai e pavat cu intenții bune. Până ajungem la poarta Raiului Tișița nu prea reușim să vedem intențiile bune ale autorităților dar să trecem totuși peste asta.

 

 
Ia uite ce scrie aici pe panou că nu trebuie să faci pe deșteptul că nu ești singur prin pădure și s-ar putea să te întâlnești cu nenea ursul sau cu tanti lupoaica sau dacă ești norocos și ai și simțul umorului dezvoltat poate te prinde și un râs bun… doar că ăsta te prinde de turul pantalonilor ca să-și apere puii.

 

Nu ne sperie primii stropi de ploaie care hotărăsc să se abată din nou asupra noastră, mai ales că fetele luaseră o umbrelă de plajă din antiaeriana de acasă așa că ne continuăm drumul prin verdele acestui mirific loc, pătat din când în când de cărămiziul frunzelor căzute iarna trecută. Și dacă tot vorbim de iarnă, ia uite ce găsim noi aici, ascunsă la răcoarea frunzelor… da.. Zăpadăăăă… așa că hai.. te bagi și tu la o bulgăreală?

 

Ia uite că cu bulgăreala asta a ieșit și soarele așa că-ți e mai mare dragul să te zbenguiăști prin iarba proaspăt crescută. Iar peisajul în care ne aflăm este mană cerească pentru domnul Fotograf care, ca un magician,  transformă munți, roci, râul Tișița, ba chiar și pe noi înșine în biți și gigabiți aglomerați cu măiestrie pe cardul aparatului foto.

 

 
De la prea multe scălămbăieli la poze nu reușim să ajungem până la tunelul ce se află aici pe această potecă ce se îngustase și mai mult, în șerpuiala ei de-a lungul Tișiței. Dar, după cum spunea Micuța Japoneză oricum nu suntem echipați pentru frigul pe care l-am fi găsit în acest tunel și, chiar dacă ne-am dovedit aventurieri călărind muntele și ținându-ne doar de un lanț, de aici în colo drumul devenea un pic mai anevoios iar vremea nu prea ne era aliat în drumeția noastră.

 

Din păcate hotărâm încheiem mini-vacanța în Lepșa cu regretul că am fi vrut să facem mai multe, să vedem mai multe, să ne aventurăm prin frigurosul  tunel, să vedem izvoarele Tișiței, să ne spălăm pe față în apa cristalină a cascadei Putnei care și vara e rece ca gheața sau să ne regăsim liniștea și pacea sufletască la mănăstirea Lepșa sau pur și simplu doar să mai admirăm un pic acest peisaj mioritic. Dar această ultimă dorință am reușit să ne-o îndeplinim pe drum când am mai oprit încă o dată să mirosim salcâmii înfloriți și să ne bucurăm de iarba verde. Bine.. unii au mâncat din salcâmii înfloriți… nu-i așa domnule Fotograf?

 

 

Badea Ion cu cele 3 mioare s-a pornit acum, cred, spre târgul de la Tulnici unde se adună mulți meșteșugari vrânceni să-și vândă produsele sau doar să se simtă bine împreună.

 

 
Pornim și noi spre capitală, acompaniați de două curcubee superbe, dar nu înainte de a ne opri și prin Buzău la o ultimă șuetă între fete că noi nu mai aveam niciun cuvânt deoarece fuseserăm deja depășiți numeric prin întâlnirea cu o altă membră a grupului vesel, proaspăt mămică.

 

Foarte frumos și foarte relaxant acest weekend și mulțumim încă o dată prietenilor noștri pentru invitație și pentru atmosfera și voia bună de care am avut parte alături de toată lumea, iar dragă Bogdi, îţi promit că o să onorăm curând şi invitaţia la cabana ta de la Rotunda pentru că pozele de ni le-ai arătat sunt într-adevăr spectaculoase iar ținând cont de ce am văzut la Lepşa nimeni nu mai trebuie să aibă nicio urmă de îndoială că avem o ţară minunată.

 

 Te-am pupat… ne revedem în Italia.

.

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.