Iul 072012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Weeaaa… Miam.. miam… Weaaaaa…. Mai casc o dată…. E 6:10 azi sâmbătă 26 mai și după cum îți promisesem, ne-am rezervat un week-end întreg pentru unul dintre cele mai frumoase orașe din Toscana. Diana.. mai dormim mult sau mergem să prindem și noi trenul ăla de la Centrale? Păi e la 8… așa și? Nu eu stau să mă pictez 2 ore în baie…. Hai.. treci la zugrăveală să avem timp să bem și o cafeluță aici la noi la colț la Scaringi. He he… când a auzit de cafeluță a sărit imediat… Câte minuni face dependența asta de cafea…

 

 

N-am mai avut chef să mai conduc că sunt totuși vreo 300 de km de la Milano la Florența (Firenze) și prietenii noștri italieni care sunt din zonă sau au rude ne-au sfătuit să lăsăm mașina acasă daca vrem să nu avem bătaie de cap cu locurile de parcare, cu traficul sau dacă chiar vrem să simțim orașul. Așa că plecăm cu trenul… sau mai bine zis avionul ăsta pe șine că zboară pur și simplu la 300 de km pe oră dar naiba poate să facă o fotografie clară. Mulțumește-te cu 298.
 

În tren un grup de patru băbuțe japoneze așa pe la vr-un metru cinci zeci puse cap la cap care aveau niște valize cât ele de mari. Din semne și plecăciuni înțeleg că dorința lor ar fi ca valizele să fie așezate sus ca ele să poată să stea liniștite pe scaun. Bine mamaie… se ridică Sumo de pe scaun, adică moi, și când apucă valizoiul o ridică cât ai clipii deasupra capului. În aceeași secundă în tot compartimentul s-a auzit în cor un: Uooooooooo!!!! Erau băbuțele care se dăduseră pe spate de uimire și apoi au început în cor să mă umple de arigato-uriși de plecăciuni, mai ceva ca pe maiestatea sa, împăratul Akihito.


 
Ajungem după 1,5 ore… ce să mai, ca la noi 300km într-o oră jumătate. Mersi Freccia Rossa (un fel de rapid la puterea a zecea la noi) că nu a trebuit să mai conduc atât. Primul impact cu gara din Firenze nu este prea strălucit deoarece suntem înconjurați la tot pasul de colorați din aceea: dă și la baba niște euroi să mangiare și noi sau din ăia de-ți fac capul calendar cu chinuitul acordeonului. Mama voastră și aici ați ajuns!!!!

 

Mergem să lăsăm rucsacele, pentru că astăzi am călătorit lejer, și odată ajunși la hotel am primit harta și toate instrucțiunile necesare de la un tip foarte de treabă de la recepție. Hotelul Panama.. sau Pana Mea, că acolo se afla ca distanță față de gară, nu părea cine știe ce pe dinafară dar, mai târziu, avea să ne rezeve o surpriză foarte plăcută. Oricum ne-a încântat faptul că se afla efectiv în mijlocul unei oaze de verdeață încărcată de miros proaspăt de primăvară.

 

 


Gata, hai că nu mai zăbovim și plecăm conform traseului desenat spre ansamblul religios San Marco. Noi am vrea să facem traseul ăsta din poză astăzi. Să vedem cât ne ținem de el. Așaaa.. plătim cei 4 EUR de persoană pentru vizita noastră și… Ce e mă cu anunțurile astea că n-ai voie cu genți nu ai voie să faci poze.. zici că suntem la ambasadă. Nu-i problemă că vedem că pe turiști îi doare în cot așa că ne alăturăm și noi lor și intrăm nedeposedați de bunuri.

 

 


Foarte frumoasă curtea asta interioară și cum măi nu am voie poze… nici la o curtea mănăstirii?!? Ete na… păi și eu cititorului acesta fidel de stă cu ochii beliți acum să vadă ce era așa interesant aici eu ce-i arăt? Ia.. că am făcut una pe ascuns. Să nu mă spui! Să știi că aici seamănă cu interiorul universității Catolice din Milano.

 

La etaj, în acest ansamblu religios, se află niște celule care inițial am crezut că sunt celule din ălea gen închisoare dar erau locuințele călugărilor pe la o mie patru sute și ceva. Chiar și renumitul mare duce de Toscana, Cosimo deMedici avea o locuință aici. Înaintăm în vizita noastră însoțiți de urletele unor pici englezi veniți în excursie și rămânem impresionați de picturile care au fost regăsite sub podeaua celulelor. Nu le-am înțeles semnificatul și nici nu erau explicații să pricepem de ce cineva a pictat pe podea, dar pe dedesupt. Poate ști tu?!

 

No buuun, după ce am luat o gură de cultură, plecăm acum să luam și o gură de mâncare ca doar ȘI pentru asta este renumită Florența. Ai auzit tu de bisteca alla Fiorentina? Dacă nu lasă că o să vezi tu. Ajungem la Piazza del Mercato Vechio adică mai pe românește la piața veche și căutăm restaurantul pe care ni-l recomandase prietenul nostru Fiorentin. Îl găsim rapid într-un colț al pieței și se vede treabă că e recomandat la scară mai mare că are logo-ului site-urilor de profil. Ia să lăsăm prostiile și dacă tot am ajuns la Garibaldi, restaurantul, ia să-i testăm să dăm și noi feedback. 2 Fiorentine domle că și Diana e lihnită și s-ar băga și ea la un T-bone de o juma de kil. Mamăăă… până la os mâncăm. Este super delicioasă șși la sfârșit pentru că am fost cuminți și am mâncat tot din farfurie mai ni se bagă pe gât și o înghețată bonus la meniul comandat.

 

Plecăm satisfăcuți spre următoarea destinație care este fix după colț și anume Biserica San Lorenzo unde după ce plătim cei 3 euro de persoană putem să intrăm să-i admirăm splendoarea. Din nou nu avem voie să facem poze așa că te rog să nu te iei de mine. Pot doar să-ți arăt cum arăta așa pe dinafară dar înăuntru trebuie doar să mă crezi pe cuvânt când îți zic că era imensă, fără prea multe picturi, simpluț ornată aș putea să spun dar cu o deosebită pictură murală pe cupolă.

 



Și am văzut și San Lorenzo așa că acum, fiind și în jur de ora 14, plecăm sperând să nu găsim hărmălaie mare, să vizităm principala atracție din Florența și anume Domul și faimoasa Clopotniță ce îți oferă câteva panorame superbe ale orașului și ale zonei în general.


Dar înainte de asta ne oprim pentru încă o cafeluță pentru Diana… ți-am zis eu că e addicted. Cât timp eu surprind în câteva poze animația zonei, la Diana se dă unul de acolo de la bar care săracul era urâțel cu spume d-ălea de capuccino dar el se credea cel putin David Beckam. Ba chiar se mai și plângea colegului lui de istovitoarea lui soartă datorită frumuseții deosebite și face: 
Ce să fac eu mă dacă se uită toate la mine? Nu e vina mea! 🙂 Bine măi Mărginene, hai.. rămâi tu cu ”fomeile” tale care te iubește, că noi avem lucruri de vizitat.
 
 






Domul este într-adevăr spectaculos și nu degeaba se spune că este unul dintre cele mai frumoase din Italia, dacă nu chiar cel mai frumos. Designul lui și măestria cu care artiștii au îmbinat diversele tipuri de granit și marmură, predominant verde și alb, îl fac să-ți bucure privirea și să-ți încarce de culoare obiectivul aparatului foto, iar pe tine care stai acum și admiri pozele te fac să rezervi primul mijloc de transport până aici ca să-l vedem împreună. Și bine faci! Aoleuuuu ce coadp imensă e ca să intrăm să-l vedem și pe dinăuntru… Vai de mine.. Adică trebuie să stăm aici în soare? Nuuuu! Ia stai… Ia uite.. ce repede merge. Ahaa… am prins la fix exact când băga următorul grup de vreo 200 de turiști, așa că nu așteptăm mai mult de 10 minute. Și intrăm….



 

 
Ei bine, aici pot să fac poze așa că recuperăm tot ce nu ne-au lăsat ceilalți să fotografiem. Cum vezi, pe interior pereții sunt relativ lejer încărcați iar designul nu este foarte pompos, limitându-se în a reprezenta câteva scene faimoase din Biblie și a înălța cât mai aproape de cer frumoasa cupolă decorată cu măiestrie. Din punctul ăsta de vedere, dacă încă nu ai vizitat Domul din Milano îți zic că, dacă Domul de aici câștigă mult pe arhitectura și prin simbolurile și designul plin de culoare și artă murală, ei bine, pe interior, cel de la Milano îl lasă un pic în urmă cand vine vorba de fastul și decorul laic. Dar ăstea sun păreri subiective așa că o să decizi tu singur după ce vezi câteva poze. Până te uiți, noi ne ducem să vedem ce e cu cripta asta de dedesupt.

 
 
 
          
 



Sper că ți-au plăcut pozele pentru că nouă, cripta ni s-a părut interesantă dar nu am stat mult, ne-am holbat un pic să vedem ce și cum și am rămas impresionați de rămășițele bisericii Reparata care se află fix aici sub Domul din Florența și pe ruinele căreia s-a construit actualul și impozantul lăcaș al Domnului.

Ia să vedem acum care-i treaba cu clopotnița asta de lângă Dom. Ce măăă ?!? 414 trepte?!?! Fără lift?!? Bine hai fie.. Cumpărăm 2 bucăți de vărsat plămânii la doar 8 EUR, că doar știi că noua ne place să escaladăm cladiri, dealuri, munți și să surprindem totul din cele mai înalte puncte, așa că nu putem să te dezamăgim. Ne înghesuim pe scărișoarele ăstea strâmte unde pe alocuri erau cât să treacă doi chinezi d-aia mici mici. De-abia trecea lumea de mine dar să știi că era din cauză că aveam geanta de la aparatul foto daaaa?!?!?… Nu mai comenta atât! Și oricum și bisteca aia a avut un cuvânt de spus la strâmtorarea spațiului. Noroc că cu fiecare treaptă mai dispare din ea și până sus cred că s-a dus naiba toată.

 

Băi dar greu se mai ajunge sus în vârf. Noroc că mai sunt așa câteva mici “terase” din când în când ca să-ți mai tragi sufletul. De exemplu, la penultimul nivel, chiar înainte să ajungi sus este o mică terasa de unde începi să vezi, deja, priveliști superbe și tot aici se găsesește și o gaură în podea, acoperită cu un grilaj de fier iar tu stai, în aer cum ar veni, iar dedesupt, la câțiva zeci de metri mai jos te fotografiaza ceilalți turiști așa că vezi…. fără fustă scurtă da?! Diana azi nu are fustă dar tot se pare că nu am nicio șansă să o fac să stea cu mine pe grilaj și să-și învingă frica de înălțime.
Și am ajuns sus.. acum ia zi-mi ce vrei? Vrei să trăncăn eu behăind: eee.. uite Domul, uite biserica San Lorenzo, uite piața Michelangelo uite și uite și uite sau vrei să te las liniștit să admiri în voie câteva poze? Mda..eram sigur.. Bine uită-te:

 


 
 

 

 
 
 
 
 

 

Băăă .. dar dracii ăștia de copii nu se dau și ei la o parte…. Se aude așa dintr-o dată ”dulcele” grai românesc, undeva în spatele nostru. Primii români necolorați pe care îi auzim pe ziua de astăzi, ofticați că puștanii ăștia de 9-10 ani de se împingeau și se îmbulzeau pe aici nu-i lăsau să-și facă o poză cu priveliștea asta de desktop aș spune… sau de ”timeline” că asta e ultima fiță. Dar sincer acum chiar aveau dreptate tipii ăștia. Făceau pușlamalele ăstea un scandal de-ți venea să-i bagi cu capul sub clopotul de începuse să zdrăncăne undeva în apropiere să simtă și ei cum ne făceau creierii.

 


Coborâm până la urmă din clopotniță, eu țopăind ca un șoarece voios de la energia acumulata prin admirarea frumuseților Toscanei mmmmoa.. îi mai dau un pupic Dianei și plecăm spre râul Arno să admirăm frumusețile și de pe celălalt mal al fluviului dar nu traversăm pe Ponte Vecchio pentru că am zis că o să trecem la întoarcere pe acolo ci mai bine mergem pe Ponte Santa Trinita ca să putem surprinde mai bine din exterior anticul și meșteșugărescul pod, simbol al Florenței.

Nenea de la hotel ne zisese să vizităm și biserica Santa Maria del Carmine că cică nu se duce multă lume dar că este deosebit de frumoasă. Ajunși aici în piață constatăm că într-adevăr nu era nici țipenie de om prin preajmă și biserica pe dinafară nu arăta cine știe ce. Decidem să intrăm, deschidem imensa ușă de lemn și…… rămânem efectiv muți. Ne așezăm pe bancuțele de rugăciun ca să o admirăm mai bine. Este într-adevăr extraordinar de frumos decorată și încărcată de simboluri religioase într-o deosebită armonie de culori și muzica orgii care cânta în altar.

 

 
No, între timp s-a făcut vreo 16:30 și ar fi bine să mergem ca să prindem și Palatul Pitti deschis și să-l vizităm așa cum ne propusesem astăzi. Despre palatul acesta citisem că este așa de mare că din orice loc ai vrea să-i faci o poză, nu o să reușești niciodata să-l cuprinzi pe tot. (da bine… din elicopter da, dar nu face pe deșteptul!) Băi și chiar așa este, vedem acum, că intre timp ajunsesem. Nu știu dacă de la definiția termenului imens din DEX poți să-ți închipui dimensiunile. Dacă e să-l compar cu ceva ce cunoști să știi că nu este mai mare decât Palatul Parlamentului din București (normal, doar e a doua clădire din lume), e undeva pe la o treime, dar faptul că este într-o zonă strâmtă și plină de clădiri micuțe îl face să arate enorm și deosebit de impozant.

 


Hmmm ultima intrare este de la ora 17 și se închide apoi de la 18:30 așa că hotărâm că este mai întelept să venim aici mâine la prima oră ca să avem timp să-l vizităm în liniște și nu pe fugă așa că acum, ca să nu stăm să pierdem timpul degeaba, ne îndreptăm spre o destinație care îți ofera o panoramă de vis asupra frumosului oraș din Toscana și anume Piața Michelangelo. Dar înainte de asta, degustăm o delicioasă salată de fructe ”așezați” liniștiți în picioare undeva în partea dreaptă a Podului Vechi.


În drum spre locul unde Florența ți se așează la picioare urci la dealuri de-ți ies toate “perechile de ochi” și la un moment dat, fără să vrei, ești atras în interiorul unei grădini de trandafiri unde nu avem cum să nu ne oprim pentru câteva superbe poze și să admirăm un pic frumoasa grădină decorată cu motive japoneze. Hai un ultim efort și ajungem sus, în frumoasa piață unde nea’ arhitectul Giuseppe Poggi a dat copy paste (mă scuzați mi-a ieșit spontan) la câteva dintre operele lui Michelangelo și le-a reprodus din bronz aici sus. Ce-a mai importantă și frumoasă dintre ele este statuia lui David care este și mult mai mare decat originalul din piața Palazzo Vechio. Totul este realizat după o arhitectură și o peisagistică de te fac să-ți dorești să nu mai pleci niciodată și să stai doar și să admiri minunățiile acestui oraș de care ne-am îndrăgostit.

 
 
O poza face cât o mie de cuvinte dar o panoramă umple o carte întreagă așa că te las să “citești” liniștit cum se vede Florența de aici de sus:

 
 
 
 
 
 

Hai bine ai revenit printre noi… Hai dă cu un pic de apă pe față și revino-ți… Ești încă pe pământ și chiar dacă ne simțim ca în paradis, noi tot nevoi lumești avem, cum ar fi MANCAREA. Acum iar începi cu comentariile gen, dar cât mai mănânci băi dar să știi că până te-ai pierdut tu prin pozele de mai sus, noi am mai stat pe aici pe bancă un pic, am mai povestit, am mai admirat și s-a făcut și ora 19:00 între timp. Hai să mâncăm ceva aici și apoi stăm până apune soarele și mai facem niște poze și noaptea. Ce zici?

 

 

Eu nu prea m-am convins dacă îmi place friptura la grătar așa că, să fiu sigur, mai comand! 🙂 În timp ce mâncam, în stânga noastră, peste Florența, apune soarele iar acest peisaj este numai bun pentru a-l savura împreună cu un pahar de vin roșu iar când apune de tot băgăm și un limoncello ca să digerăm totul cu bine și să putem să înfruntăm seara. 🙂

 


Ți-am promis poze de aici de sus și noaptea… ei bine ia fii atent. Până te uiți tu, noi plecăm că nu mai putem. Colindăm de 13 ore așa că ar fi cazul să ne ducem la hotel, trecând peste Ponte Vecchio care era acum plin de artiștii care cântau și de lumea venită să-i admire.
Woooow… Ăștia aici au si Hard Rock Cafe, exclamă Diana! Gata! Aici ne mutam… Avem de toate, cultură, artă, peisaje, viață de noapte, ce să mai… este superb!!

 


 
 
 
 

Ajungem imediat la hotel unde cădem rupți, nu înainte de a-l înjura pe bostanul de a parcat mașina fix în geamul jostru și nu mai puteam să închid jaluzelele tip fereastra, din cauza masinii lui. Ca să vezi că nu degeaba mănânc mult, află că i-am împins lu ăla mașina așa băgată în viteza !! Noroc că era un Fiat Panda 😀

Hai somn ușor că nu mai putem de picioare! Ne auzim mâine!

 

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana