Iul 132012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Aoleu bătrânețile astea….. Vai de noi ce ne dor toate oasele. Băi dar am mers ceva ieri nu glumă. Cred că am făcut vreo 12 km cu ce ne-am mai învârtit aiurea și acum abia tragem de noi să ne ridicăm din pat și să mergem să mâncăm ceva.

 
Mâncarea, tipic italienească niște brioșe, adică croissante …adică cornuri, ce ne-am internaționalizat acum, cu ceva prăjiturele și capucino iar la sfârșit adaug și un ingredient luat din România, și anume Fervex că așa m-a luat o răceală ieri și îmi curg ochii și nasul de nu mai pot. Sper să nu-i dau răceala Dianei că numai ce-i trecuse și s-ar putea să mi-o iau.

 

Hai lasă, nu mai sta după mucea… tu du-te înainte că noi mai trebuie să facem checkout-ul. Hai că ți-am arătat drumul aseară spre palatul Pitti așa că ne vedem direct acolo. Mama ei de răceală…
Gata? Ai și ajuns? Păi și de ce nu ne-ai luat și nouă bilet mă? Știu că sunt 3 tipuri de bilete că am văzut ieri. Păi hai să-l luam pe acela de 10 EUR că noi dacă vizităm 2 săli din ăstea așa imense o să cam pierdem toată ziua. Ia…  care-i faza aici pe stânga cu argintul.. Hmm.. motive japoneze și decorațiuni asemenea.. Merită o fotografie.

 

 
NO PHOTOS PLEASE (Fără poze)!!! Ai să te ia gaia ce m-am speriat de era să scap și aparatul din mână! De unde ai apărut ”dulceațo” ce ești tu? Cum adică nu am voie să fac poze.. și aici? Păi și eu cum țin minte ce am văzut…. Chitroșilor! No photos.. urlă iar dar de data asta la 2 rusoaice… no photos de vreo 4 ori dar pe ălea le durea undeva și o sfidau pe față.. că cică niet gavarite angliyski (nu vorbesc engleza).A chemat asta paza și să vezi ce ”gavareau” atunci engleza rusoaicele, iar eu am profitat de hărmălaia creată și… am făcut niște poze normal !! Păi ție ce îți arătam dacă nu?
 
Hai că nu mai fac poze că asta e în stare să mă și bată. Încerc să-ți descriu un pic interiorul sălii ce a urmat imediat celei decorate cu motive japoneze.  Pășim sfioși într-o încăpere relativ asemănătoare ca și arhitectură doar că aici sunt doar arme și armuri pe care le admirăm în treacăt așteptând cu nerăbdare sala de argint, cum înțelesesem noi din nume. Offf.. am luat așa multe pastile de răceală că acum am o stare de somnolență și de 2 ori am simțit că mă dezechilibrez și cad pe ”exponate” dar avea grijă patrula SS anti poze să mă țină treaz și să mă deja pe mâna ”miliției” dacă nu mă comportam cum trebuie.

 

 
După armele de luptă și hărțile de război și comerț urmează sălile cu bijuterii, preferatele Dianei, așa că după ce mă holbez așa mai mult de fentă la câteva podoabe capilare, gâtiere și urechești, adică de gât și urechi ce nu pricepi,  mă așez un pic pe băncuță ca moșuleții că sincer îmi picau ochii în gură de somn… Mama lor de pastile… Băi stau eu așa pierdut undeva între vis și realitate și din puțul gândirii analizez și mă minunez la tabloruile ăstea ce înfățișau niște doamne care aveau cercei și în cap, cercei cu diferite motive gen vaci, porci, găini… Puțină imaginație la vremea aia și de ce or avea inelele doar fețe de bărbați pe ele?!  Nu am înțeles iar când l-am întrebat și pe  goagăl  mi-a răspuns:  Ia gura, arta se admiră nu se comentează, așa că m-am conformat rapid.

 

 
Cam atât pe scurt în sala asta. Noi acum mergem spre grădinile Boboli așa că te las cu nepoata Gestapo-ului  dacă mai vrei să vezi ceva că sunt suficient de multe camere, intens decorate și sigur găsești și alte chestii interesante.

 

Iar scări mă?! Am urcat și mai înainte de ne-au lăsat picioarele și acum urcând pe scările ăstea începe să ne lase și respirația dar nu de la efort ci de la priveliștea deosebită a palatului Pitti care se construiește treaptă cu treaptă în spatele nostru și odată ajunși sus ni se arată în toată splendoarea ei udată pe ici pe acolo de stropii jucăuși ai frumoasei fântâni arteziene.

 

 
 Și mai urcăm și iar urcăm până ajungem la un mic lac în mijlocul căruia se afla statuia zeului Neptun De aici de sus am zis să-ți fac o poză tip panoramă că să întelegi cam ce anume putea să ne gâdile simțurile vizuale.
 
Mai stăm un pic la umbră, ca babele pe timp de cod galben, și Hapciu…. Hapciu….  Dacă eu deja am început să racesc din ce în ce mai bine, Diana în schimb cred că a strănutat de peste 478 de ori de azi dimineață. Alergie de sfârșit de primăvară se pare, că așa se întâmplă când dă de câțiva copaci un pic mai înmiresmați… nu mai poți să te întelegi cu ea. Hai.. hai să mergem de aici că deja se uită ăștia urât la noi că ei săracii admiră romantic peisajul și unul strănută de-i sar plămânii iar altul sufla la nasul ăla de mai are un pic și-i rămâne în batistă.

 

 
 
 
 
 
 
Descoperim că se poate urca și mai sus de unde ne aflam iar odată ajunși aici ne trezim în paradisul trandafirilor, dacă pot să numesc așa micuța grădină din fața muzeului de porțelanuri.  Dar nu numai trandafirii sunt cei care dau culoare locului ci și dealurile, verdeața, castelul și deosebitele frumuseți arhitecturale ale Toscanei care se întind cât vezi cu ochii dincolo de zidul din spatele nostru.

 

 
 
 
 
 
 
 
 

În funcție de gusturile tale să știi că muzeul de aici nu este ceva extra mega fantastic. Dacă ești din aia de ți-a lăsat “mami” zestre oalele, porțelanurile și vesela de argint, așa ca să se vadă că nu ai plecat cu mâna în fund de acasă, atunci aici o să găsești câteva piese ce pot concura cu ”tezaurul” tău. Dacă în schimb nu ești cu zestrea, atunci o să te uiți și tu cum ne-am uitat și noi și eventual o să faci și niște poze că și așa paznicii ăia de afară sunt ocupați cu meciul la radio. 🙂


 

Au trecut deja 3 ore de când suntem aici și ne felicităm pentru alegerea înțeleaptă de a lăsa pe astăzivizitatul palatului  pentru că altfel nu am fi reușit să vedem mai nimic. Cealaltă parte a parcului o lăsăm pe altă dată pentru că deja eram epuizați, cred că și de la răceală, așa că începem să coborâm ușor pe una dintre multitudinea de alei ale gradinei Boboli și ne îndreptăm  spre ieșire.
 
Băi nu știu cum ești tu dar tinând cont că între timp s-a făcut deja ora 14 ne este un pic cam fomiță așa că trebuie neaparat să mâncăm ceva, drept pentru care, ieșind pe poarta impozantului palat Pitti, viram la dreapta și coborâm spre Ponte Vecchio pentru că ieri am văzut un mini restaurant sau băruleț, numește-l cum vrei, unde serveau salamuri și brânzeturi specifice Toscanei dar nu în ultimul rând unde se poate savura un vin roșu delicios.

 

 
Ce tare că acum nu este aglomerat pentru că am prins cumva între orele de vârf așa că ia bagă nenea de de la casă ceva aici la fomiști. Ești pregătit? Ia.. notează:  o tava de sălamiori micști, niște brânzeturi, 2 foccaccia din ăstea bune de aici și vreo 6 tipuri de bruschete și, normal, 2 pahare de chianti clasic. Mamă, mamă, este delicios și în același timp super plăcut să mănânci aici în această atmosfera de cetate veche, mai ales că și tipul de ne servea era super de treabă și nu știa ce să mai facă să ne simțim excelent. Dacă tot l-am văzut așa amabil, i-am mai cerut o tăviță din aia mai mică dar de data asta doar cu porcheta.

 

 
Ne place la nebunie porcheta, cu mușchiulețul așa de porc sărat și cu șoriciul crocant făcut direct pe proțap la foc potrivit. Excepțional!!!  Am mâncat efectiv ca doi porcușori de ne-am umflat nu alta și am plătit numai 21 de EUR pe toată masa asta. Notează-ți locul că merită să te duci. Se numește ”Il Panino del Chianti” și este pe Via de’ Bardi 63 chiar înainte să treci podul vechi, venind dinspre palatul Pitti.

 

 
Acum că suntem sătui, plecăm să vizităm ceva foarte important pe care nu ai cum să-l ratezi cât timp ești prin Florența și anume Galeriile Uffizzi, locul unde este ținută ascunsă de obiectivele aparatelor de fotografiat, comoara artistică a Florenței, faimoasele tablouri ale lui da Vinci și Boticcelli sau sculpturile lui Michelangelo.

 

Aoleu mamăăăăă…. Ce-i frate cu coada asta. Ia stai tu Diana un pic la rând să mă duc eu să văd ce și cum. Offf… Hai că nu avem încotro; trebuie să asteptăm între 45 și 60 de minute…offf… Așteptăm că nu avem ce face.. La la la… ce să facem aici la coadă… mai vorbim una alta, mai izgonim niște țigani cerșetori.. mai cântăm… La la laaa… How long do we still need to wait (Cât mai avem de așteptat ?) întreabă unu cu o meclă de japonez de era în fața noastră la rând. Îi zic că o oră și când a auzit am crezut că se sinucide cu umbrela aia de o ținea în mână, așa urât a făcut.

 

 
Japonezul ăsta s-a dovedit foarte vorbăreț. Era de fapt corean, stabilit de vreo 8 ani de zile în Atlanta, Statele Unite, și era într-un tur de regăsire, zic eu, că cică se certase cu prietena. Ne-a povestit că-și urăște jobul că cică e auditor și îl urăsc toți pe unde se duce în control. Hmm… Mi-a povestit odată un prieten ceva de genul că cică era într-un birou în control și s-a aplecat să ia niște dosare de jos și ăia nu l-au văzut și au crezut că a plecat și au exclamat: ai văzut câte dosare au luat scârbele ălea…. Și se ridică și el de jos… Upsss… Nasoală gafa. O să-l întreb pe Auditor să vad dacă el și-a luat înjurături până acum 🙂

 

 
Haaaaa.. Hai că se intră în sfârșit. Hai pa americoreanule, să te distrezi fain și vezi poate agăți și tu ceva. Woooooowww…. Ce coridor imens și ce multitudine de decorațiuni și picturi sunt pe tavan. Galeriile Uffizzi sunt ceva unic, sunt ceea ce îi dau culoarea artei orașului Florența.


 

Fiecare cameră pe care o traversezi te umple de cultură și istorie, prin foarte mult simț artistic ce te înconjuară la tot pasul. Uite de exemplu acest tablou de… NO PICTURES INSIDE! Îmi urlă una în urechi de m-am și aplecat că am crezut că vin și două palme. Gata, ho.. numai nu da! Băi parcă le furam.. Vroiam și eu să avem câteva amintiri și să știm și noi ce am văzut că pe moment e totul frumos și plăcut și îți umplu inima de bucurie și mintea de cultură dar memoria mea este ROM (read only memory) și când mă culc se șterge totul din cap, plus că ție iar nu îți arăt nimic offf..

 

 
Uffizi în caz că nu te-ai prins înseamnă birouri în latină iar celebra galerie unde noi am avut privilegiul să intrăm și să pășim astfel în paradisul Renașterii îşi ia numele de la birourile magistraților, notarilor, avocaţilor și a altor funcţionari publici care şi-au desfăşurat cândva activitatea aici. Păi și care e șpârla atunci zici tu? Ce legătură are arta cu băieții ăia de mi i-ai enumerat mai devreme?  Păi în primul rând clădirea a construit-o faimosul duce Cosimo, de care ți-am mai zis și ieri iar apoi, mai târziu, fiu-su Francisco I care era pasinoat de artă mai face câteva modificări și ușor ușor umple aceste birouri cu perlele erei renascentiste și îi ușchește într-un final de aici pe domnii de ți i-am prezentat mai devreme, nu de tot dar le restrânge birourile… Nu știu că nu am fost acolo dar nu cred că i-a băgat în ”open space” că se ofticau.

 

 
Hai că măcar aici pe hol și în câte o cameră unde mai dormea câte un gardian cu căștile în urechi și tot am reușit să fac vreo 2-3 poze ca să împărtășesc și cu tine acest colț al paradisului cultural din Florența. Oricum dacă ești pasionat și vrei să citești mai multe, ti-am găsit un link aici. Vezi și tu că noi între timp ne ducem să ne luăm o apă de la cafetăria de aici că ni s-a uscat gâtul.

 

 
 
 
 
 
Ăăă…. Ia vino măi aici… Hai lasă naiba linkurile și cititul și vino aici! Băi, tu știi ce am pățit noi cât timp tu te delectai cu admiratul tablourilor? Băi ne-am luat și noi 2 sticle de apă, o cafea și un frappe și nu ne-am mai uitat pe meniu că de, cât naiba poate să fie 2 ape și 2 cafele? 20 Eur!!??!? Hai băi dați-o pisicii ei de treabă. Ăștia aici te jecmănesc nu glumă dar na, nu ești la ”amărâtul” de Milano unde bei cafeaua pe terasă la Rinascente cu privire la Duom, aici ești la Ufizzi pe terasă, la fiță de fiță adică. Să-mi trag palme că mai bine ne mai abțineam 15 minute și mai băgam un chianti 🙂

 

 

Gata, nu mai stăm ca ne-am supărat. Plecăm spre Palazzo Vecchio, locul unde a fost Diana acum 6 ani dar dacă o întrebai dacă a fost în Florența îți răspundea clar convinsă că nu!  Mda.. Și tu ai pretenția de la mine să țin minte toate tablourile de le-am văzut azi la Ufizzi. Vezi, unii nu țin minte nici orașele pe care le vizitează și e a doua oara când face asta… Noroc că acum citește pe blog! 🙂 Stăm doar un pic aici, așa de 2 poze că ne cam grăbeam pentru că într-o oră jumate pleca trenul și trebuia să mai ajungem și la hotel să ne luam calabalâcul.
 
Și dacă tot mergem pe jos spre hotel, mai facem o scurtă ocolire ca să vedem și Piața Anunziata și Galeria dell’Academia iar apoi, după ce mai mergem câțiva pași încheiem weekendul așa cum l-am început și anume cu o poză în Piața San Marco, locul acela unde ți-am arătat frumoasa grădină din mijlocul mănăstirii unde creștea și un copac în mijloc. Acum știm că pomul pe care îl vedem noi ca și cum ar ieși din acoperiș nu crește în pod așa cum dă impresia.
 
Ce să-ți spun în încheiere despre Florența… despre Firenze….  Îți spun doar că Diana m-a înebunit de cap că gata, a găsit orașul în care vrea să se mute și să locuiască. Are exact ce îți trebuie, clima bună, o mulțime de locuri de vizitat, cultura la greu, viață de noapte, oameni de treabă,  ce să mai…. gata.. Își dă demisia și vine aici să predea germana sau engleza ca la câți nemțălăi și englezi erau pe aici,  comercianții trebuie neaparat să învețe câteva cuvinte. Hmmm interesant… Până ne mai gândim noi tu pune mâna și rezervă-ți măcar un weekend iar dacă ai mai mult timp la dispozitie închiriaza o mașină și dedică-ți măcar o săptamână daca nu două, întregii Toscane. Merită!

 

Arivederci! Abia aștept să ne revedem data viitoare. Mergem impreuna să ne îndeplinim visul copilariei, mergem să vedem cowboy și indieni… Da, te-ai prins, mergem în America pe coasta de vest.  See ya! 🙂

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Cristi si Diana