Un colţ de paradis – Lepşa

La munte Add comments

iul. 032012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Bună după masa şi relaxată să-ţi fie inima. Dacă nu este aşa, ei bine cu experienţa din acest weekend sigur o să fie. Ne-a venit dor de întors în ţară pentru că oricât de mult de plimbi şi cât de multe oraşe şi lucruri frumoase vezi, tot simţi la un moment dat dorul de a te întoarce şi a descoperii măcar una dintre multitudinea frumuseţilor de la noi din ţară.

Ei bine, ţinând cont că am fost invitaţi de multe ori de către Programator şi Micuţa Japoneză la frumoasa lor căsuţă de vacanţă şi considerând că în felul acesta şi Diana poate să se revadă cu toate prietenele ei şi să reîntregească grupul de odinioară am decis ca în acest weekend să ne bucurăm plămânii cu aerul curat şi proaspăt de la cascada Putna, mai exact am decis să vizităm localitatea Lepşa din judeţul Vrancea.

Dar hai totuşi să plecăm că gata, e vineri, s-a terminat munca pe săptămâna asta aşa că putem decola în voie. Alo! Bebe unde eşti? Acum ai plecat din birou? Ce drăguțț ….. Eu? Aici unde trebuia să ne vedem… Ok…. Binee.. hai că te aștept. Cu o “mică întârziere” de “doar” 25 de minute a ajuns şi Diana la locul nostru de întalnire şi din acel moment am realizat că s-ar putea să nu prindem avionul spre Bucureşti. Deja am început să transpir mai ales şi datorită faptului că metroul mergea mai încet ca o băbuţă de 85 de ani şi imi creştea pulsul cu fiecare metru înaintat. Mai erau 2h si 30 de minute şi încă nu ajunsesem la gară, la Centrale, să luam autobuzul spre Bergamo.

Normal că pierdem autobuzul de fără un sfert iar cele 15 minute până la următorul ni s-au părut un infern. Am plecat la 16 fix cu ochii constant pe ceas mai ales ca mai era o oră şi 20 de minute şi se închidea poarta de îmbarcare spre Otopeni. Pe autostradă accident! Nuuuuuu !!!! Se pare că totuși cineva acolo sus ne iubește pentru că suntem norocoşi şi ajungem la aeroport cu 5 minute înainte de închiderea porţii și nu găsim coadă absolut deloc la security şi nici la paşapoarte, ba mai mult, trebuie chiar să aşteptăm să înceapă boardingul. Ei asta-i culmea…

Gata, bine că am scăpat și am ajuns cu bine la Bucureşti unde suntem aşteptaţi de Programator şi de Micuţa Japoneză şi împreună plecăm spre destinaţia noastră de minivacanţă pe tărâm românesc. Deci domnul Programator pe unde ziceați că este Lepșa asta că și lu’ nenea Google i-a fost greu să o găsească. Lasă dom-le că vedeți acolo.. nu are rost să vă povestesc așa aiurea, e în Vrancea, de la Focșani un pic mai spre munte. Bine așa! Dar vremea cum o să fie? Auzi… de ce vreți să vă stricați buna dispoziție? Acolo ești la munte.. nu se știe niciodată cum o să fie vremea pentru că este foarte schimbătoare așa că lasă… ia povestiți-ne ce mai e pe la italieni.

Și tot povestind noi așa din una în alta, atenți la drum până la ultimul detaliu cu ajutorul Micuței Japoneze care îi citea Programatorului fiecare semn de circulație, mai ales ălea cu restricțiile de viteză și după ce băgăm și o ciorbă de burtă de mai mare pofta că de când am aterizat numai aia vedeam în fața ochilor, ajungem după vreo 4 ore, la reședința de vară a prietenilor noștrii, însoțiți de o mamă de ploaie de ne-a udat până la chiloți până am scos lucrurile din mașină.

Dă-o-n colo de ploaie că aici ne așteaptă Fotograful grupului, cu soția dar și încă 2 prietene din gașca veselă a Dianei, care făcuseră deja un foc și o căldurică în casă de mai toată moleșala. Iar după ce se ”alimentează” cu un pic de distilate, deja nu-i mai păsa nimănui de vremea de afară. Bravo dom-le Fotograf, vezi dacă ești ”vitezoman” dar și precaut și pleci cu 2 ore mai devreme ai timp să te acomodezi cu casa ba chiar să faci și un pic de căldurică, îi zi eu încercând să-l încu….. dar totuși mutăm mașina aia de pe florile mele?!… i se adresează cu un ton autoritar Micuța Japoneză. Da să trăiți! Și s-a executat imediat.

Ne repartizăm rapid pe camere și domnul fotograf deja începe trainingul de fotografie cu mine spre amuzamentul Programatorului. Deci fii atent cu cât F-ul este mai mare cu atât unghiul de incidență din spatele obiectului fotografiat se reduce și…. Băăăă nu dormi!! Aaa. Ce?! Scuză-mă… băi hai să o lăsăm pe mâine că nu pricep nimic… E răbdător rău Fotograful.. mai ales când vede că nu pricep nimic… se încăpățânează să creadă că am stofă. Dianaaaaa… hai jos de la mansardă și hai la somn… Au o grămadă de povești de recuperat fetele dar e deja 3 dimineața… Aaaa… ce pat de barosani am primit….. somn ușor!

… a doua zi

Cip cip cipcirip…. Cântau păsărelele de mama focului iar pe fundal se auzea vuietul unui râu care curgea cu putere, pesemne ”umflat” de ploaia de aseară. Mamăăă e aproape 10… și ce bine am dormit. Hai sus să-i întâmpinăm și pe ceilalți doi întârziați care se vor alătura grupului vesel și anume pe Apărătorul Legii și soția lui care se întorseseră cu o seară înainte din frumoasa capitală a Italiei. Băi ce frumos este afară, remarc și eu și Diana acum pe zi și uite râul ăsta trece fix prin fața casei. Ce râu este? Întreb eu în incultura mea… Este râul Putna, îmi răspunde Micuța Japoneză, iar dincolul de pastelul de brazi, stejari și pini se află și cascada Putna la care o să mergem puțin mai în colo dacă nu plouă. Foarte tare… dar se poate ca înainte de orice aventură off road să gustăm și noi câteva bunătăți pe tărâmuri moldovenești?! Nu de alta dar să nu ne vină rău naiba .. zic eu… 🙂

Ca niște bărbați însurați și responsabili ce suntem, ajutăm fetele în pregătirea mesei, mutând fotbalul de masă care le încurca activitățile și împreună cu el ne mutăm și noi la o partidă, asta tot așa, ca să nu încurcăm 🙂 Hai băi că am fost harnici… am spart lemne și am făcut focul dar am și rupt în două masa aia de fotbal unde dacă la început eram complet afon, spre final chiar începusem să joc și eu bine… îmi intrasem în mână, nu glumă.. nu-i așa domnule Fotograf și domnule Programator? 🙂

Mamă ce masă delicioasă au pregătit fetele. Să te lingi pe buricele degetelor nu alta. Mâncăm de ne iese pe urechi și apoi… Dianaaaaa!!!! Ce-i cu ploaia asta?! Sigur tu ai chemat-o așa că trimite-o înapoi. Iar turna cu găleata așa că până se mai domolește se apucă și fetele de un fotbal de masă. Vai de mine câtă agresivitate… Băi Programatorule, lasă naiba pozele de vedetă Playboy prin grădină și vino aici că rămâi fără masă. Uite aici cu ce sete și cu cât patos se joacă fotbal că masa asta nici măcar nu mai atinge pământul.

Hai la o drumeție că nu mai plouă așa tare, ne zice Micuța Japoneză, dornică de nerăbdare să ne arate frumusețea locurilor. Zis și plecat, înfofoliți bine că era destul de friguț, chiar dacă suntem la mijlocul lunii mai. Mergem agale de-a lungul râului Putna care susură necontenit undeva la vreo 20 de metri mai jos, continundu-și nestigherit cursul de sute de ani printre stânci, printre stejari, fagi și brazi, oferind totodată energie și nuanță acestui pastel de sfârșit de primăvară, pictat cu desăvârșire de mama natură, pastel pe care eu, cu bruma de cunoștiințe achiziționate la cursul intensiv de fotografie de aseară, încerc să ți-l redau ca să-ți bucur și ție privirea și să fac să-ți tresară inima.

Chiar dacă nu apucăm să mergem mai mult de un kilometru pe drumul forestier care șerpuiește mirificul peisaj, pentru că nu aveam suficiente umbrele pentru ploaie, tot o să reușești să realizezi sper, din pozele făcute , cât de liniște și de plăcut este aici, unde 1 oră de drumeție și admirat natura sălbatică îți încarcă bateriile pentru o săptămână întreagă. Micuța Japoneză e un pic tristă pentru că datorită vremii nu reușim să vedem tot ce ar vrea ea să ne arate, chiar dacă am mers foarte puțin, am realizat de ce a numit acest loc ”Un colț de paradis” și sunt sigur că drumeția de mâine pe cheile Tișiței o să ne lase pe toți muți de uimire.

În acest moment îmi pare rău doar de faptul că prin scris și imagini nu reușesc să-ți transmit aerul ăsta rece și curat de munte care ne umple plămânii de bucurie la fiecare răsuflare dar încearcă te rog să-l respiri prin pozele de le-am făcut.

Ia uite.. păstrăvaria Lepșa aici… Hai Programatorule că tu ești mare pescar… la ce dăm aici la mămăligă sau la pâine…. Sau cred că ăștia trag la Lei pe kg. Hai lăsați prostiile că nu ne trebuie pește de aici, ne zice Micuța Japoneză, că bunicul care este mare pescar a prins niște păstrăv de toată frumusețea. Băi, dar apropo de mâncare… noi când facem grătarul ăla?

Între timp a început ploaia care îngreunează un pic făcutul unui grătar în aer liber, dar te pui cu Programatorul și cu Apărătorul legii? Acești MacGyveri de România, imediat improvizează un adăpost anti ploaie, mai ceva ca scutul antirachetă al americanilor. Cred că dacă legam un TV la antenele ăstea prindeam și polonezii. Responsabil cu împrăștiatul fumului și afumarea vecinilor sunt eu, în timp ce Diana cu fetele se relaxează prin câteva cursuri de peisagistică și ”grass styling”… adică au tuns iarba bre.. ce credeai.

Domn Fotograf, ia zii, mai merge Nikonul ăla după ce ți l-a umplut cu cola aseară Micuța Japoneză? Dacă da, nu-mi faci și mie 2-3 poze să se vadă ce muncitor sunt, când vreau 🙂 Ușor ușor și mână de la mână și lemn de la lemn se întețește focul și e numai bun acum să rumenească delicatesele pregătite de către fete. Îți sugerez ca înainte să te uiți la poze să te duci să mănânci ceva sau.. Băăăă…. ia naiba un servețel că ai umplut de bale pe aici… offf!!

A durat vreo 2 ore și ceva dar a ieșit un grătar de nota 10 iar după ce am mâncat de ne-a ieșit și pe nas, mai ales că eu făceam parte din comisia responsabilă cu ”testatul” grătarului și eram deja sătul înainte de masă, ne băgăm la depănat povestiri din diverse domenii, în funcție de cât luase fiecare la bord. În timpul ăsta eu mai primesc câteva lecții de ”fotografiatul pentru to(n)ți” de la domnul Fotograf. Trebuie neaparat să învăț că altfel mi-am luat aparat performant degeaba.

… ultima zi

De data asta ne trezim relativ devreme iar după binemeritatul mic dejun facem rapid curățenie în casa gazdelor și ne pregătim de drumeție. Am reușit să curățăm tot, mai puțin fumăraia din încăpere pe care o făcusem cu o seară înainte eu, maestrul focului și stăpânul fumului de pretutindeni.

Părăsim reședința de vară a minunatelor noastre gazde și ne îndreptăm spre Rezervația Naturală Cheile Tișiței unde reușim să ajungem după ce zdrăncănim mașinile pe frumosul drum asfaltat cu gropi și hârtoape de mereu atentele autorități. Dar nu te lăsa descurajat de acest aspect minor că știi și tu că drumul spre rai e pavat cu intenții bune. Până ajungem la poarta Raiului Tișița nu prea reușim să vedem intențiile bune ale autorităților dar să trecem totuși peste asta.

Ia uite ce scrie aici pe panou că nu trebuie să faci pe deșteptul că nu ești singur prin pădure și s-ar putea să te întâlnești cu nenea ursul sau cu tanti lupoaica sau dacă ești norocos și ai și simțul umorului dezvoltat poate te prinde și un râs bun… doar că ăsta te prinde de turul pantalonilor ca să-și apere puii.

Nu ne sperie primii stropi de ploaie care hotărăsc să se abată din nou asupra noastră, mai ales că fetele luaseră o umbrelă de plajă din antiaeriana de acasă așa că ne continuăm drumul prin verdele acestui mirific loc, pătat din când în când de cărămiziul frunzelor căzute iarna trecută. Și dacă tot vorbim de iarnă, ia uite ce găsim noi aici, ascunsă la răcoarea frunzelor… da.. Zăpadăăăă… așa că hai.. te bagi și tu la o bulgăreală?

Ia uite că cu bulgăreala asta a ieșit și soarele așa că-ți e mai mare dragul să te zbenguiăști prin iarba proaspăt crescută. Iar peisajul în care ne aflăm este mană cerească pentru domnul Fotograf care, ca un magician, transformă munți, roci, râul Tișița, ba chiar și pe noi înșine în biți și gigabiți aglomerați cu măiestrie pe cardul aparatului foto.

De la prea multe scălămbăieli la poze nu reușim să ajungem până la tunelul ce se află aici pe această potecă ce se îngustase și mai mult, în șerpuiala ei de-a lungul Tișiței. Dar, după cum spunea Micuța Japoneză oricum nu suntem echipați pentru frigul pe care l-am fi găsit în acest tunel și, chiar dacă ne-am dovedit aventurieri călărind muntele și ținându-ne doar de un lanț, de aici în colo drumul devenea un pic mai anevoios iar vremea nu prea ne era aliat în drumeția noastră.

Din păcate hotărâm încheiem mini-vacanța în Lepșa cu regretul că am fi vrut să facem mai multe, să vedem mai multe, să ne aventurăm prin frigurosul tunel, să vedem izvoarele Tișiței, să ne spălăm pe față în apa cristalină a cascadei Putnei care și vara e rece ca gheața sau să ne regăsim liniștea și pacea sufletască la mănăstirea Lepșa sau pur și simplu doar să mai admirăm un pic acest peisaj mioritic. Dar această ultimă dorință am reușit să ne-o îndeplinim pe drum când am mai oprit încă o dată să mirosim salcâmii înfloriți și să ne bucurăm de iarba verde. Bine.. unii au mâncat din salcâmii înfloriți… nu-i așa domnule Fotograf?

Badea Ion cu cele 3 mioare s-a pornit acum, cred, spre târgul de la Tulnici unde se adună mulți meșteșugari vrânceni să-și vândă produsele sau doar să se simtă bine împreună.

Pornim și noi spre capitală, acompaniați de două curcubee superbe, dar nu înainte de a ne opri și prin Buzău la o ultimă șuetă între fete că noi nu mai aveam niciun cuvânt deoarece fuseserăm deja depășiți numeric prin întâlnirea cu o altă membră a grupului vesel, proaspăt mămică.

Foarte frumos și foarte relaxant acest weekend și mulțumim încă o dată prietenilor noștri pentru invitație și pentru atmosfera și voia bună de care am avut parte alături de toată lumea, iar dragă Bogdi, îţi promit că o să onorăm curând şi invitaţia la cabana ta de la Rotunda pentru că pozele de ni le-ai arătat sunt într-adevăr spectaculoase iar ținând cont de ce am văzut la Lepşa nimeni nu mai trebuie să aibă nicio urmă de îndoială că avem o ţară minunată.

Te-am pupat… ne revedem în Italia.

.

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)