aug. 162012
(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Bună dimineața San Francisco! Din nou o dimineață minunată cu soarele care ne gâdilă feţele şi ne îmbie să coborâm din pat. Astăzi trebuie să mergem să luam maşina rezervată şi apoi să plecăm pe domeniile lui Mr. Big să savurăm un vin bun iar apoi dacă tot intrăm în atmosfera filmului cred că o să ne oprim un pic şi la shopping că de, nu poţi să ajungi în state şi să nu faci shopping! Alarma nu am mai pus-o că sincer nu avea rost. Avem cele 2 alarme de la 6 dimineaţa (gunoiul) şi de la 8 (descărcatul lăzilor de bere pe scări) aşa că pe la 9 şi ceva eram deja echipaţi de plecare. Pentru că ne-a plăcut aşa mult restaurantul de ieri, mergem chitiţi acolo şi mai băgăm o omletă din aia bună şi plină de calorii pentru că şi astăzi avem de umblat şi deci ne trebuie. După mâncărică fetele se duc la Victoria Secret că de, nu se mai poate dom’le acum, ca să fii fashion tre’ să fii neaparat Victoria.. şi pentru că multe vor să fie fashion, Diana avea o ditamai lista cu „comenzi” primite de la prietene. Hai le lăsăm să se simtă bine acum de dimineaţă că şi aşa mi se pare că aici lângă Union Square nu prea sunt reduceri deci sigur nu o să zăbovească mult!
Eu şi cu Mr. Like mergem să ne ridicăm Saturn Vue-ul ăla de-l rezervasem (adică în varianta europeană este Opel Antara) că am zis să luam o maşină mai măricică, sau cel puţin măricică în accepțiunea noastră.
La centrul de închirieri, care era la o aruncătură de băţ de hotel, ne primește o tanti super drăguță şi foarte de treabă care ne explică tot ce vrem noi să ştim. Ne zice că totuşi dacă noi suntem 4 şi avem şi bagaje, maşina de am rezervat-o este un pic cam micuţă. Ea ne recomandă, călduros, un SUV standard size şi nu mid-size cum alesesem noi.
Ne face şi o ofertă de nici eu şi nici Mr. Like nu avem cum să o refuzăm şi acceptăm propunerea. Ne întreabă: Este ok atunci dacă vă dau un Dodge Durango? Ne uităm ca proştii unul la altul sperând că unul este mai inteligent decât celălalt şi a auzit de mașina asta dar, privirile rămân la fel cum se întâlniseră, adică tâmpe și totuși răspundem amândoi în același timp: Yes, it’s perfect the Durango! ..fără să avem habar ce de maşină am ales. Semnăm contractul şi mergem la garaj unde un nene îmi dă o cheie în mână şi îmi zice că maşina e aia cu avariile pornite.
Oh my f..g God!! (Doamne Dumnezeule) Asta nu este maşină!!! Este UN TANC!!Doamne Sfinte câta maşina de neam prost ne-am luat!!! Nici măcar nu văd capota de volan! Iar între mine, care sunt la volan şi Mr. Like, în dreapta mai avem spaţiu să le băgăm pe amândouă fetele acolo pe cotiere. Şi acum trebuie să o scot din garajul ăsta îngust!! Păi este ca şi cum ar trebui să dau cu spatele cu tirul într-un cort. De la mine şi până la luneta cred că sunt vreo 5 metri! Noroc că atunci când bagi în marşalier îţi apare imaginea video pe display şi vezi ce e în spate.
Facem câteva ture de oraş să ne obişnuim cu dimensiunile şi din 5 în 5 minute ne uitam unul la altul şi ne pufnea râsul văzând camionul pe care tocmai l-am primit. Daca asta este standard, cum arată ălea large?!
Fetele, după cum banuiam, nu au găsit nimic din ceea ce căutau şi reuşim să le pescuim, după încă 3 ture de cartier că nu aveam unde să parchez remorcherul ăsta, şi plecăm spre faimoasele zone viticole din nordul Californiei. După cum discutaserămaseară cu fosta mea colegă de liceu şi cu soţul ei, aici în nord sunt multe zone viticole dar, noi mergem pe recomandarea lor, mai ales că domeniul Sterling Winerries unde ne indicaseră are şi o chestie inedită faţă de celelalte, şi anume o telegondolă care trece peste toată zona viticolă şi te duce sus la cramă.
Ce are frate petrolierul ăsta de nu schimbă vitezele?! Are vreo 5 mii de ture şi nu schimbă deloc. Am aflat după ce am făcut vreo 10 km prin oraş că am mers ca idiotul cu viteza întâi că tot apăsând pe toate chestiile şi trăgând de toate manetele să vedem ce fac, am bagat-o din greşeală în manuală. Bine naiba că am mers încet! 🙂 Ca să părăsim San Francisco-ul, normal că trecem pe Golden Gate Bridge şi acum avem ocazia să-l vedem şi pe deasupra şi să-i admirăm pe deplin spledoarea.
E foarte tare sentimentul şi mă năpădesc amintirile acumulate din toate filmele în care șoferul era filmat de undeva din spate, în timp ce se bucura de superba panorama oferită de grinzile roşii de oţel, inconfundabile în lume. Şi ca să întregim şi mai mult zicala că acest pod este unul dintre cele mai fotografiate poduri din lume, imediat după ce traversăm, ne oprim la un Vista Point să mai îmbogăţim şi noi palamaresul mondial de fotografii cu încă vreo 30.
La sesiunea de fotografiat se mai aflau si trei ursuleti imensi de pluş care veniseră şi ei la volanul unei maşini retro, să admire aşa romantic podul şi să ia o gură de aer curat. Îi lăsăm să admire în voie măreaţa capodoperă arhitecturală şi noi reluăm drumul pe autostradă către destinaţia de astăzi. Ajungem repejor, chiar dacă eram nevoit să merg doar cu 65 de mile (vreo 105 km pe ora) limita maximă în California dar ţinând cont că de vreo 2 ori ne-am trezit cu highway patrol în spatele nostru aşa pe nesimţite am decis să nu riscăm şi să mergem regulamentar.
Unde ajungem nu seamănă deloc cu ce văzuserăm pe site. E frumos nu zic dar parcă nu seamănă. Normal că nu seamănă că am băgat altă adresă în GPS… aaaaa!!! Este tot o vinărie despre care citisem şi, se pare că am copiat coordonatele greşit. Nu-i nimic. În 6 mile ajungem şi la Sterling Wineries unde suntem primiţi ca nişte VIP-uri ce suntem. Adică am primit permis de zona vipsă putem să ne delectăm cu vinurile din faimoasa lor cramă. Nu am înteles de ce ne-a dat VIP-ul aşa pe gratis că iniţial când mi-a zis preţurile pentru ăsta se plătea separat. Probabil că-i eram simpatici!
Ca să ajungi sus la cramă, cum îţi spuneam, trebuie să iei telgondola, o chestiune absolut normală nu? Să-i povestesc eu lu bunică-miu, care urca cu uneltele în spate, când era mai în floarea vârstei, şi îşi lucra podgoriile întinse pe tot felul de dealuri. Aici să vină şi să vadă cum urcă americanu’ la vie. Şi eu mă mai mir de gabaritul unora când ai totul la botul calului. Turul începe cu o primă degustare de Cabernet Savignon care pentru neexperimentaţi, ca mine, se opreşte fix în moalele capului, îi arde bine una de abia mai vedeam culoarele, şi apoi, se aşează frumos în picioare de mă rugam de ele să meargă mai departe. Şi ţine cont că eu am luat aşa doar vreo 3 guri că apoi mai trebuia să şi conduc. Se pare că „alcolicii” grupului sunt Diana şi Mr. Like pentru că şi Sleeping Beauty, la fel ca mine, după 2 guri este deja roşie în obraji.
După prima „haltă” de alimentare pornim pe meterezele cramei, că arată exact ca un castel sus pe deal crama asta, şi ajungem în locul unde era ţinută şi pregătită licoarea lui Bachus. Licoarea naibii aş spune eu că era să-mi iau o uşă de sticlă în freză datorită aburilor care încă îmi rătăceau prin cap. După beciul ăla unde stăteau butoaiele la rece ieşim pe o terasă fierbinte ca razele soarelui unde suntem întâmpinaţi cu „felul doi” de vin. Eu renunţ şi trec pe apă ca altfel plecam de aici cu autostopul.
Doamne, uită-te la Diana cât este de fericită aici pe tereasa asta de unde stă şi admiră domeniile viticole în timp ce savurează un vin fin. Stau şi eu cu paharul de apă dar cu siguranţă nu pot să înţeleg pe deplin senzaţia cuiva care îşi dorea de mult să facă un tur într-o cramă şi mai ales să facă un curs de sommelier, adică cineva cu o anumită cultură şi un gust fin pentru vinuri bune.
Mr. Like şi Sleeping Beauty au rămas să se mai documenteze cu notiţele de pe pereţi care descriau în detaliu procesul de producere şi învechire al vinului dar, de fapt ştiu eu că au găsit o explicaţie elegantă ca să scape de cuptorul de aici de afară. Şi mai bagă lumea un pahar de vin şi uite aşa ajunşi la Main tasting room (sala principală de degustare) suntem deja terminaţi (cel puțin unii dintre noi) iar terasa de afară de la umbra cedrului este numai bună pentru leneveală şi recăpătat de forţe.
Mamă ce am mai fi stat să o ardem aşa cam toată ziua dar mai vrem să mai explorăm domeniul şi după ce mai admirăm pe perete câteva decoraţiuni viticole, vedem că în biletul nostru de astăzi avem inclus şi un pahar de sticlă, moca, aşa drept amintire de la această frumoasă podgorie. Intrăm şi în sala de VIP aşa de curiozitate că tot aveam „autorizaţie” dar sincer nu mai avem chef să stăm că altfel ne făceam lemn.
Tari rău vinurile ăstea iar gustul lor combinat cu căldura de afară nu este chiar maximul experienţei. După ce ne mai plimbăm un pic şi admirăm diversele obiecte specifice meşteşugului şi plăcerilor lui Bachus, decidem să ne reîntoarcem la maşină şi să continuăm în stilul şi clasa cu care am început ziua, îmbogăţindu-ne şi garderoba, nu numai spiritul, cu ceva haine de şmecheraşi. Băi şi ce toropeală m-a luat că-mi venea să mă culc în portbagaj la petrolierul Durango!
În drum spre Vacaville, da ştiu că e ciudat numele dar aşa se numea zona cu outlet-uri de aici din nordul Californiei, ne oprim totuşi să alimentăm şi cu ceva mâncare nu doar cu băutură. Ne sare în ochi undeva într-un orăşel/sătuc d-ăsta de-al lor cum vezi prin filme, un KFC şi am zis că nu se poate să nu îl vizităm pe colonel la el acasă şi să vedem dacă delicatesele lui sunt mai bune ca la noi. Eu după KFC sunt înnebunit, mai ales că în Italia nu este, aşa că imediat cum prind ocazia înfulec 2-3 chestii.
Meniul e diferit de ce e pe la noi şi, surpriză, ăştia nu au auzit de sosul de usturoi, ingredient care face tot gustul la KFC dar luam până la urma ceva să vedem cum e. Puştiul de servea îmi pune în mână o oală de pahar care avea cel puţin un litru şi mă invită să mă alimentez singur de la distributor. Era maşina asta de suc şi de gheaţă mai mare decât pompa de carburant de la benzinărie. Bei la cola, sau ce vrei tu, cât te ţine vezica pentru că alte limite nu ai aici! Nu vreau totuși să te dezamăgesc, pentru că nu suntem siguri că am nimerit în cel mai indicat KFC, dar să ştii ca tot mai bun e la noi.
Şi plecăm, dar nu mergem mult că după 10 km mă trezesc plin de sânge pe la nas spre sperietura pasagerilor. Cine ştie de la ce o fi fost, probabil de la căldură că mi s-a mai întâmplat o dată acum câţiva ani.
Dar îmi revin repede, (drac mort ai mai văzut) şi continuăm drumul. Odată ajunşi la outlet constatăm că avem 3 ore pline de shopping aşa că ne ”dezlănţuim”, mai ales că erau nişte reduceri nemaintâlnite pe la noi. Ca să-ţi dau câteva exemple: jeanşi Levis – 20 USD perechea (colecţia nouă), tenişi Converse – 50 USD 2 perechi şi multe multe altele că ne-a prins noaptea acolo de ajunsesem doar noi şi cu paznicii să mai umblăm prin zonă.
La întoarcere vroiam neapărat să facem o poză cu podul Golden Gate şi pe timp de noapte dar, datorită indicaţiilor mele, că devenisem copilot între timp, ratăm ieşirea la vista point şi fiind deja târziu şi un pic obosiţi, nu ne mai oprim ci mergem direct la hotel unde găsim parcare pentru oala de maşină de o închiriasem fix în faţa hotelului.
A fost o zi intensă astăzi de foarte mult bun gust şi de o aromă rafinată aşa că adormim relativ repede acum în ultima noapte în San Francisco. De mâine începe Road Trip-ul ! (excursia)
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Auzi finule… ce te faceai daca , incercand toate manetele “portavionului” ala de l-ai inchiriat, o gaseai p-aia de mers inapoi????!!!. Ha ha ha … te dadeau astia la “news”, nu-i asa????. Mi te si imaginez cu balena aia alergand in marsarier prin San Francisco….
Cat despre degustarea de vinuri,,,, HUOOOO!!!!. Mi-a lasat gura apa…
Pupice la voi!
Hai bai Nasule, chiar asa ma crezi?! Oricum sa stii ca portavionul are si sistem anti-“neexperimentati” si nu m-ar fi lasat sa fac asa ceva. Oricum am turat-o bine de tot, doar, doar de-o schimba si ea nimic!! 🙂
Vinul a fost delicios! (atat cat am gustat eu)
Minunat articol e fain ca calatoriti impreuna si eu am vazut o parte din California mai exact Los angeles si santa monica, america e superba pentru drumetii.