Sep 282012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Mă uit pe geam și văd că astăzi nu este niciun pistolar afară. Ori e prea devreme ori nu s-a deschis sezonul. Mă uit la ceas și constat că varianta că nu e prea devreme pică întru-cât era deja vreo 9:30. Sunt un pic cam obosit, mai ales că mi-a luat ceva timp să adorm gândindu-mă la tipele de le speriasem aseară în parcare. Adică mă gândeam la evenimentul în sine nu la tipe băi! Ce ai înțeles tu?! Roger, Roger… Ia uitee… s-a trezit și Mr. Like că probabil că îl rodea un pic la stomăcel așa că-i onorez invitația la micul dejun unde se ”habla español”. Pe boieroaice le lăsăm să doarmă în continuare și nu le stricăm somnul de frumusețe dar, după ce mâncăm dăm jos milităria din pod și ne pregătim la foc automat și pe la un 12 reușim și noi să ieșim din hotel.

 

 

Destinația de astăzi este muzeul Getty, punct pe harta turistică introdus de soția mea lingvistă, care, ca și familia Getty ține să ne culturalizeze cu orice preț. De fapt vorbind de preț partea bună este tocmai că este totul gratis și plătești doar 15 USD parcarea. Nu am înțeles de ce nenea Paul Getty a decis să lase intrările în muzeele lui, gratis dar sincer mă bucur că a făcut-o. Citeam mai demult ca îl acuzaseră aștia din Italia și Grecia că ar cumpăra opere de artă furate din muzeele lor. Mă rog… hai să vedem despre ce este vorba că Diana deja fierbe de nerăbdare.

 

 
Aaaaa, îmi venea să arunc gps-ul pe geam când, la 60 de mile pe oră s-a gândit el să-mi spună că trebuie să părăsesc autostrada. Și am părăsit-o, printre niște jaloane și niște denivelări în asfalt de săracul petrolier nici nu a înțeles de unde i-au apărut valurile ălea de asfalt în telescoape. Și ca să-l speriem și mai tare, îl băgăm într-o parcare pe la etajul minus 7, într-un loc unde ne aplecam capetele în mașină de frică să nu dăm de tavan.

 


Muzeul este cocoțat undeva sus pe deal, iar dacă nea’ Paul și-a făcut pomană să ne arate operele gratis, ne-a montat și un tren aici ca să nu obosim săracii de noi până acolo sus. Deci aici chiar că sunt ”muiați posmagii” spre bucuria durduliilor de americani care pot să deja mai încet presiunea la tubul de oxigen și să facă economie.

 

Băi, acum nu știu cât de adevărată este faza aia cu cumpăratul operelor furate, știu doar că aici am regăsit multe din operele pe care le văzusem la Uffizi în Florența doar că de data asta nu ne mai fugărea nimeni să ne deja la ”gioale” pentru că vroiam și noi, muritorii de rând, să facem câteva poze. Așa că profităm de ocazie și facem și câteva poze să te bucuri și tu.

 

 
Tot stând după Diana, i-am pierdut pe Mr. Like si Sleeping Beauty și la un moment dat am pierdut-o și pe Diana și m-am trezit singur cuc benoclându-mă la niște tablouri morbide care înfățișau scene violente din epoca medievală. Brrr… nu pot să judec talentul pictorului pentru că era într-adevăr foarte reușit, pot doar să apreciez că ciudate obiceiuri mai existau în trecut.
Ia uite și pe domana critic de artă. Cum stă ea cu căștile pe urechi, că era singura dintre noi care-și luase ghid audio, și cum îl admiră pe celebrul artist Cosimo din Florența. Nu îți descriu fiecare sală pentru că sunt multe încăperi și clădiri și fiecare încăpere este încărcată cu opere faimoase după diverse tematici de la ontologia în evul mediu și epoca contemporană până la istoria fotografiei moderne. Această ultimă temă, a fascinat-o foarte mult pe Diana și nu mai vroia să plece de la muzeu. Noi ieșisem să luam o gură de aer în frumoasele grădini panoramice care înconjoară zona și ea nu mai vroia să iasă frate. S-a supărat pe mine că am zorit-o dar era deja 14:30 și nu mai apucam să vedem și faimosul Universal Studios. Hai până ne împăcăm noi te las să vizionezi un filmuleț pe care l-am făcut special pentru tine să-ți prezint muzeul în câteva imagini.

 

 
 
 
 
No, sper că ai rămas la fel de impresionat de muzeu ca și noi. Cât timp ai căscat tu gura, noi am ajuns, după ce am ”dat-o la pace”, la intrarea cu covor roșu de la Universal Studios. Și ia uite ce mai zâmbim acum cu gura până la urechi și cum ne-a dispărut boticul de tot când am văzut ce frumos suntem întâmpinați de prea cunoscutul studio de film de aici de la Hollywood.
 


Ținând cont că se închidea la ora 19, constatăm că avem doar 3,5 ore la dispoziție ca să vizităm cât mai multe așa că, să fim siguri că o să ne îndeplinim misiunea, ne cumpărăm, cu o căruță de bani, și un card din ăla de sărit coada și de băgat în față așa mitocănește în fața tuturor. Nu ne sfiim să-l folosim imediat la Water World, scena live a celebrului și vechiului film unde nenea Costner face pe eroul ajutând o tanti și o fetiță să găsească pământ uscat, într-o lume unde prezicerile catastrofale, că toți ghețarii se vor topii, s-au adeverit. Ne așezăm rapid în tribune în așteptarea spectacolului iar între timp niște măscărici încercau să ne facă să râdem. Zbang o găleată de apă direct pe cocoașa unuia din primul rând care nu-i băga în seamă… ia uite băi ce răi au devenit ăștia micii…. 
 
Au început să arunce cu apă pe noi ca să urlăm. Fra-su lu’ agresivul ăsta al nostru, din partea cealaltă a scenei, nu s-a lăsat nici el mai prejos și le-a făcut semn și el la spectatorii lui să urle cât îi țin plămânii. Nu urlai, îți luai o mamă de fleșcăială de ieșeai de acolo ud ca de la piscina olimpică. 
Din păcate aici erai îmbrăcat și aveai și telefon în buzunar și aparat foto și alte gadgeturi așa că ne bucurăm că ne-am așezat mai în spate și am scăpat doar cu câțiva stropi pe haine.

 

Foarte tare să vezi live cum se ecranizează filmul, și să simți atmosfera și muzica ce îți pătrundea până în măduva oaselor. Urmărim cu atenție pe dublura lui Kevin al nostru cum se luptă cu ăia răii iar în timp ce ne concentram vine iar un afurisit din ăla de măscărici și face o manevră cu jet-sky-ul de, ălora din primul rând, le intră apa și în chiloți de la fleașca ce se abătuse asupra lor. Nu apucăm să reacționăm bine la manevra perversă că suntem surprinși instantaneu de un avion care pică din cer și se înfige în parapetul din fața celor din primul rând, în urletele ălora mici. În timpul ăsta Kevin al nostru îi caftește pe toți și încheie triumfător scena dându-i un pumn în bornău ăluia rău și aruncându-l, în flăcări, de acolo de la înălțime. În momentul acela, focul s-a întins prin apa plină de benzină iar fețele noastre s-au rumenit și încins rapid la explozia canistrelor din fața noastră! Wow!! Ăstea da efecte!

 

 
 
 
 
 
 
Nu mai stăm să luam autografe la sfârșitul spectacolului, chiar dacă aveam priori tate pentru că aveam biletele ălea de șmecheri și fugim repede să prindem turul studiourilor organizate la bordul titicarului. Trecem iar prin fața tuturor şi îi vedeam cum ne urau pur și simplu că ei stăteau la coadă de cel puțin 40 de minute și ne urcăm aproape imediat în cursa de 16:30.  Și a plecat titicarul în explicațiile lu’ tanti Doris care ne bălăcărea la cap de acolo de pe monitor și ne explica ce urmează să vedem. După ce ne-a prezentat și pe stânga și pe dreapta studiourile unde au fost filmate scene din filme faimoase, ajungem în sfârșit să facem și noi parte din film, în momentul în care trenulețul se oprește, într-un tunel întunecat, într-o liniște desăvârșită. În timp ce admirăm noi realitatea virtuală cu ajutorul ochelarilor 3D, apare un Tyrannosaurus Rex undeva în depărtare și pornește grăbit spre noi. 
 
Închipuie-ți că aici nu te uitai la televizor, adică la un ecran din ăla mic unde na, vezi și gata, nu tati, aici erai efectiv ÎN televizor și oriunde întorceai capul vedeai liane, șerpi care îți atârnau pe la cap, păsări de zburau dintr-un copac în altul și : Waaaaaaaaaaaa…. Ne urlă animalul ăla în față și realitatea virtuală devine brusc extrem de vie când ne trezim cu un kil de “bale” pe față și cu un miros de la dantura nespălată a lui Rex ăsta mic. În secunda aia, mulți dintre noi și-au dat drumul în pantaloni dar, nu apucăm să analizăm situația că lângă T-Rex sare King Kong de se cutremură și se zguduie din toate balamalele titicarul nostru. Și se iau bestiile la bătaie vâjâind cozile şi pumnii pe deasupra capetelor noastre ba chiar pleznindu-ne titicarul care se zguduia și se mișca în toate direcțiile de la impact. Vai de mine și de mine asta da realitate virtuală.

 


Pfui.. ieșim teferi și plini de ”bale” din încăierarea bestiilor, unii dintre noi cu vreo 10 fire albe în cap și pornim spre noi aventuri. Trecem pe lângă mașina din Back to the Future și pe lângă Court House square și ajungem într-un orășel așa gen vestul sălbatic. Se oprește titicarul și începem să auzim un vuiet de apă… Și să vedem cum fulgeră și plouă, așa din senin și dintr-o dată.. Aaaaaa…. Vine potopul peste noi!!! Foarte tare efectul ăsta de inundație controlată și chiar ziceau că-l folosesc în mai multe filme. Și dacă inundațiile ăstea nu ne-au fost suficiente, imediat după, opriți fiind într-o stație de metrou unde ajunsesem între timp, ne trezim că începe să se inunde stația și din față, un metrou care venea de pe contrasens deraiază și se face bucăți oprindu-se la câţiva metri de noi.

 

 
Aventuri peste aventuri și cât se poate de reale. Eram emoționați și speriați precum copii mici când ne dansau mașinile din The Fast and The Furious în față sau când, trecând pe lângă un lac, este readus la viață fiorosul Fălci al lui Spielberg sau când, la Mumie acasă fiind, începe să se surpe tot terenul și să se prăbușească totul în gol învârtindu-se ca un titirez titcarul nostru. Ne-a luat ceva să ne dezmeticim și să înțelegem că de fapt se învârteau pereții și noi stăteam pe loc. Se încheie turul după vreo 50 de minute dar nu înainte de a vedea scena din Războiul Lumilor când Tom Cruise iese din casă și găsește totul ras de pe fața pământului din cauza unui Boeing 777 prăbușit peste cartier. Accelerăm pe ultima sută de metri și părăsim urlând studiourile când Norman Bates din Psyco ne fugărește să ne “croșeteze” cu cuțitul.

 

 
 
 
 
Mamăăă ce foame poate să ne fie dar nu mai avem decât o oră și jumătate la dispoziție așa că alergăm să vedem și alte atracții. Ne oprim repede la Shrek 4D ca să ne treacă sperieturile de mai devreme și cu ocazia asta, ne adăpostim pentru o jumătate de oră și de soarele fierbinte. La ieşire, dau să mă fotografiez cu unul din garda roială dar crezi că reușesc. Stai fraiere locului să putem face poză! Eu mă apropiam de el și el se depărta de mine. Până la urmă îi intru în joc și facem un pas înainte, unul înapoi spre deliciul copiilor de aici și al turiștilor care deja începuseră să ne fotografieze. Ajungem la Terminator unde ne întâmpină pe un ditamai ecranul nenea Arnold iar după celebra replică Hasta la vista baby, iese dintr-o dată cu motocicleta din ecran și o ambalează live în fața noastră. Super tare!

 

 
Mai băgăm câteva poze cu atracțiile anilor 40-50 și apoi continuăm drumul spre Jurassic Park dar nu reușim să mai ajungem pentru că ne dăm seama că se închide parcul aşa că, cu tot fast trackul nostru, nu reușim să vedem multe chestii… of de ce or închide ăștia de la 19!!! Dacă reușești să ajungi să te duci neaparat să vezi Transformers pentru că mi-a povestit un prieten că este ceva bestial.

 

 
Batem în retragere precum soarele peste dealurile Hollywoodiene și ne facem și câteva poze de mari scenariști și regizori înainte de a onora cu prezența chemarea disperată la masă, a stomacelor noastre. În sfârșit acum putem să mâncăm și noi ceva și ținând cont că azi nu îngurcitasem nimic, băgăm în noi cea mai mare friptură posibilă, la un restaurant din mini Mall-ul de la Universal Studios. În timpul cinei decidem să ne ducem la film, la Madagascar 3, dar până începea mai trebuie să ne plimbăm un pic pe aici prin zonă. Mr. Like nu mai explorează nimic atunci când îi găsește pe unii care făceau indoor skydiving. Rămâne pur și simplu acolo fascinat și nu mai vroia să plece de a trebuit să-l ia Sleeping Beauty la ciomăgeală  pentru că începea filmul fără noi, de fapt fără ei că noi între timp plecaserăm să mai facem câteva poze și aproape ajunseserăm la cinematograf.

 

 

Intrăm la film. Întuneric, mâncărică, căldurică, ce să mai, locul ideal pt Mr. Like să tragă un pui de somn mai ales că acțiunea filmului nu era dintre cele mai incitante, dar noi ceilalți, copii mici, ne-am distrat de minune cu toate că și mie îmi mai căzuse capul de vreo 2-3 ori. La 1 noaptea, după film, ne ducem glonţ spre hotel că eram rupţi de oboseală.

 


Hai somn usor!


Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Sep 212012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Și uite că zilele trec și, ușor, ușor am ajuns aproape la jumătatea frumoasei noastre călătorii pe coasta de vest a Statelor Unite. M-am trezit și stăteam și mă uitam pe pereți, gândindu-mă aiurea la tot ce am văzut până acum și cât de frumos a fost totul și parcă tot nu îmi venea să cred că suntem aici, în locul la care visam de mic copil atunci când mă uitam la filmele cu cowboy și indieni. N-aveam nici un chef să mă ridic din pat, mai ales că astăzi trebuia să parcurgem cam 1.000 de km de aici din Page până la următoarea destinație unde aveam să petrecem 4 zile, faimosul Los Angeles.

 

 

Sunt așa de leneș încât n-am chef nici să-mi iau notițe pentru tine și vreau pur și simplu să lenevesc așa că, mă întorc pe partea ceal….. Boc, Boc, Boc.. Tresar… adormisem. Cât o fii ceasul și cine este la ușă? Mă duc spre ușa care se deschide brusc, moment în care mă sperii și eu și ea. Eu pentru că nu mă așteptam să intre, ea pentru că s-a trezit cu mamutul acesta în fața ei, cu freza răsculată și cu fața șifonată. Era camerista care a băgat instant 2 rugăciuni în spaniolă ca să dispară Satana din fața ei. Ce să mai dorm că somnul meu s-a dus cât a văzut cu ochii, speriat și el de doamna cu mătăniile de mai înainte. Hai… hai să ne trezim că vine asta cu aghiazma după noi dacă nu.

 

 
Se trezesc și Mr. Like cu Sleeping Beauty și ne ducem să luam micul dejun pentru că, măcar în felul acesta să putem profita și noi de frumosul complex unde făcusem rezervarea. Pe de o parte ne cam ofticam pentru că luasem camerele special pe malul lacului Powell tocmai ca să ne bucurăm cât mai mult de priveliște, dar sincer, nici nu regretăm că aseară am întârziat un pic mai mult la cina cu indienii și nu am apucat să admirăm lacul.

 

 
 
Micul dejun este gen Starbuks cu capuccino, muffin și alte chestii dulci și pline de calorii dar ce mai contează lucrul ăsta… Ce mai contează și de ce trebuie să ne facem griji când lângă mine, ocupând la propriu, și nu la figurat, o ușă întreagă, se află omul picătură. Nu cred că o să înțelegi conceptul acesta dar încerc să-ți explic. Este un om care are un cap mic și imediat de sub barbă îi începe corpul compus dintr-o burtă care ajunge cam până la genunchi în așa fel încât abia i se mai văd picioarele. Asemenea ”creatură” eu am botezat-o omul picătură. Deci, de ce să ne facem griji noi dacă ăsta în condițiile acestea este încă viu? Noi mai avem mult până acolo.

 

Hai că ne încumetăm să plecăm până la urmă, cu părere de rău că nu vizităm un pic zona, faimoasă pentru formațiunile de relief inedite.  Sigur cunoști peisajele acestea pentru că ani la rând au circulat pe internet imagini cu locurile de aici. Uite o poză făcută unui tablou din sala de mese ca să înțelegi despre ce vorbesc. Aaa.. am uitat.. Mr. Like, iPad-ul ăla mai merge sau trebuie să iPay you (să-ți plătesc) altul nou? Îmi dă afirmativ din cap că funcționează dar îmi arată geometria modificată brutal prin turtirea unui colț, asta ca să mă facă să-mi stea toată mâncarea în gât! Nu am vrut măi!!! Eram obosit!! Îi zic molfăind un muffin. Nu-i nimic, îmi răspunde, mi-l poți oricând da pe al tău, nu mă supăr! 🙂 Hmm.. nu prea e avantajos ”târgul” acesta. Las’ că ne descurcăm noi într-un fel, îi zic! 🙂 Și plecăm până la urmă.

 

 
Nu are rost să-ți descriu traseul pentru că te-ai plictisii teribil să stai și tu cu fundul pe scaun atâtea ore cât timp străbatem partea de nord a marelui Canyon. Mr Like mai avea un pic și se dădea cu capul de volan și degeaba vorbim noi despre modă, sau despre mondenități sau alte prostii, pentru că cei aproape 500 de km până în Las Vegas, punctul intermediar al traseului, trec destul de greoi. Ia uite, ajungem la unul din lanțurile faimoase de outleturi despre care citisem înainte să venim în State. Păi trebuie neaparat să oprim aici pentru că, chiar dacă ofertele din Vaccaville (California) erau ok, aici am auzit că sunt de două ori mai bune. Este ora 15. Hai să stăm până la 17 și apoi să ne continuăm drumul. Mda.. s-o crezi tu că atunci când am găsit toate produsele marilor producători gen Levis, Lacoste, Adidas, Calvin Klein, Gap, Reebok reduse la 70-80 %, cu prețuri gen 10,20,30 de USD, noi am stat doar 2 ore în outlet. S-a făcut ora 18:30 și abia abia pe la 19:00 am reușit să plecăm spre Los Angeles  cu portbagajul la petrolier plin de plase cu cumpărături.

 

 
Trec eu la cârma petrolierului pe restul kilometrilor și cu cât ne apropiam de marea metropolă californiană cu atât mai mult îmi creștea tensiunea și mă scoteau din sărite participanții la haosul de trafic de mai aveam un pic și mă urcam cu tancul pe ei. Din păcate cu cât ne apropiam mai mult cu atât petrolierul nostru se făcea din ce în ce mai mic și devenise un fel de bărcuță de agreement pe lângă „vasele ăstea de croazieră” gen: Toyota Sequoia, Land Rover, Cadillac Escalade Infiniti QX56, Lincoln Navigator și câte și mai câte alte „mâncătoare de benzină” cu un consum modest de doar „10 litri și-o găleată” la suta de kilometri. Este inutil să-ți spun că pe aici nimeni nu respecta limitele ălea de viteză de 60 sau 65 de mile pe oră, dar acum sincer, îi și înțeleg: Cum să mergi frate pe 6 benzi cu 105 km/h dă-o-n colo de treabă!
 
Ca să nu mă enervez prea tare și datorită faptului că mă cam luase foamea, oprim la un Wendy’s ca să mâncăm și noi ceva. După ce stăm, timp de 20 minute la o coadă formată din doar 3 oameni, deja îmi crescuse iar tensiunea dar, mă domolesc rapid când îl văd pe puștiulică de servea. Unul pe la vreo 17 ani, slab, slab piele și os de parcă mânca numai vinerea, cu o proteză dentară în gură în formă de sârmă ghimpată, care se fâstâcea tot și nu știa ce să facă mai întâi. Comand ce vroiam, îi mai repet o dată că nu a înțeles și apoi i le dictez una după alta să le bage pe casa de marcat, pentru că nici a doua oară nu înțelesese. În timp ce mesteca el acolo în butoanele terminalului, îmi pică ochii pe ecusonul cu numele lui. În secunda doi era să mă tăvălesc pe jos de râs. Nu mă pot abține și-i arăt și lui Mr. Like. Citim amândoi literele de-o șchioapă care ziceau așa: ZEUS! Iar m-a pufnit râsul. Acum cu tot respectul pentru copil, pentru că săracul muncea ca să câștige un ban și nu umbla cu miloaga sau cu furatul, dar nu m-am putut abține când am văzut în ce hal ”putea să arate” ZEUS. E clar, e criză rău.

 

 
Și apropo de criză. Îmi zice că am de plată 5 USD și 40 de cenți. Scot un pumn de mărunțiș și îi dau 5 USD. Nu mă întreba de ce, probabil că eram cu ochii încă pe ecusonul lui. Îi numără și îmi zice: ai 40 de cenți? Mă uit în palmă și nu aveam. Îi răspund senin că n-am. Ăsta se uită fâstâcit la mine și nu știa ce să zică. Până la urmă îmi zice că nu-i problemă, îi aduc data viitoare. Abia atunci am înțeles că îi datoram 40 de cenți și nu că îmi ceruse doar așa ca să-mi deja rest o sumă rotundă. Nu știu ce era în capul meu. O tipă mai înțepată din spate îi dă ea diferența și achită în felul acesta și pentru ”milog” și uite așa am rămas într-o situație de cacao cu Zeus al meu. Și ca momentul să fie și mai penibil, în timp ce mâncam și ne uitam la o familie de grași, care băgau în ei fast food și respirau din tuburile de oxigen, aceeași tipă înțepată vine și îmi pune paharul ei de cola pe masă că cică ea nu poate să bea și că nici nu l-a atins. E clar, o clipă de neatenție și ești luat drept milog, dar nu m-am supărat. Eram încă consternat de cei cu tubul de oxigen și nu îmi venea să cred cum se deplasau trăgând tubul după ei ca pe căruțul de cumpărături. Incredibil! Părăsim încă șocați localul și străbatem rapid ultimii kilometri.

 

 
Am ajuns, într-un sfârșit, seara târziu, la minunatul nostru hotel, situat pe lângă aeroportul din LA și rămân un pic uimit când domnișoara de la recepție mă întreabă că de ce nu vorbesc spaniola. Băi tanti, eu măcar înțeleg spaniola, tu înțelegi în română: Dă cheia și du-te și te plimbă?! Nu cred… Îmi pare rău că abilitățile mele lingvistice nu includ pachetul English și Spanish ci doar English și Italian. Hai somn ușor că nu mai putem!

 

 
a doua zi
 
Privesc pe geam și-l văd pe unu’ într-un maiou alb, tatuat din capul ras până în picioarele păroase, cum mergea agale pe stradă cu un pistol băgat în pantaloni la spate. Bun așa! Frumoasă zonă am ales! Îmi zic în gând. Mr. Like, care și el probabil că privea pe geam, exclamă prin stație: Băi în ce zonă de cacao stăm! Lasă măi, încerc să „îl” și să „mă” liniștesc, noi oricum avem parcarea sub hotel cu lift până la noi la cameră deci stăm cuminți în petrolier și urcăm fuguţa în cameră. Hai să explorăm orașul că micul dejun l-am pierdut. Luăm metroul?! Îl întreb sarcastic. Să iei tu băi metroul că eu nu fac 2 pași în afara hotelului! Eram de aceeași idee cu el dar, am zis să fac un pic haz de necaz.



  

Băi, considerând că Los Angelesul este una dintre cele mai mari metropole, ca întindere, din lume, având aproximativ 1.200 de km pătrați, apreciez că nu stăteam într-o zonă chiar aşa nasoală ținând cont că eram cam la 15 km de faimoasa Venice Beach, locul unde frumoasa Pamela Anderson ți-a bulversat adolescența cu serialul Baywatch. Deci, hai să nu comentăm că dacă este să fac o comparație mioritică ar fi ca şi când orașul LA ar avea suprafața județului Constanța și noi am avea hotelul la Năvodari. 🙂 Dar astăzi nu mergem nici la Mamaia nici la Venice Beach, astăzi mergem la altă plajă faimoasă, și anume Santa Monica.

 

 
 
 
 
 
Cei 15 km petrecuți în blocajele de pe autostradă ne aduc cu poftă mare de mâncare așa că, fiind și foarte înnorat afară, după ce facem câteva poze cu marea întindere de nisip fin ce compunea plaja, luam un mic dejun copios la una dintre terasele de aici. Mamă și era un cancer de frig afară de-ți tremurau fălcile în timp ce mestecai. Nu stăm prea mult că înghețăm de frig și revenim în petrolier ca să facem un pic focul și să ne încălzim. Hai să ieșim din partea asta a LA-ului și să mergem sus unde stă lumea bună, hai să vedem dacă Brandon și Kelly chiar locuiesc acolo la 90210 în Beverly Hills! 🙂

 

 
Normal că urmăm indicațiile citite pe internet și urcăm spre cartierul șmecherilor urmând faimoasa stradă Sunset Bulevard, până când ajungem în mijlocul caselor vedetelor în bogatul, stilatul și tăcutul cartier Bel Air, ”casa” majorității vedetelor de la Hollywood. Oprim într-un loc unde o tanti, machiată precum dovleacul de Halowen, vindea niște hărți care cică le făcuse maică-sa, o faimoasă actriță, zicea ea, aici în inima cinematografiei moderne. Aiurea, am aflat mai târziu că era o mare vrăjeală dar atunci m-a făcut să pun botul și să-i dau o căruță de bani pe o hartă a cartierului.

 

 
Numai când mi-a zis că mă aflam în fața casei unde Regele Muzicii Pop a trecut în neființă m-a făcut să nu mai știu pe ce lume sunt. Cum mă?! Aici, în casa asta plină de flori frumos mirositoare și ascunsă de ochii curioșilor, aici a locuit megastarul Michael Jackson? Nu-mi venea să cred. Mă duc la mașină și timp de 15 minute desenăm puncte pe hartă precum copii mici stigând nume după nume ca: Nicholas Cage, Angelina Jolie, Clint Eastwood, Madonna, Tom Jones, Jennifer Aniston, Hale Berry, Tom Cruise, Michael Douglas, Eddy Murphy, Jack Nicholson și mulți mulți alții. Ne-am oprit la un moment dat că ne-am dat seama că dacă e să stăm să vedem tot, o să petrecem aici toată ziua.

 

 
Așa că organizăm un tur ad-hoc „our style” (stilul nostru) trasând cu pixul pe hartă direcția și ruta pe care să o urmăm ca să vedem cât mai multe case de vedete. Îți adaug câteva poze doar ca să-ți faci o idee pentru că nu e că erau muzee casele oamenilor şi puteai să te oprești și să faci poze după bunul plac  și sincer nici nu aveam chef să fim luați pe sus pentru hărțuire. Am surprins  multe case conform adreselor de pe hartă. La Eddy Murphy am văzut că-şi trecuse numele pe numerele mașinii şi deci cred că adresele erau reale. (am găsit apoi pe internet, aici toate adresele, GRATIS,  nu cum m-a jupuit doamna aia). Băi și ce bine că între timp a ieșit și soarele și avem parte de o vreme de toată frumusețea.

 

 
 
 
 
 

Și uite așa, învârtindu-ne noi în sus și în jos la „vânătoarea” de vedete, cu Mr. Like călare pe aparatul foto sperând, la fiecare mașină care trecea pe stradă, să facă fotografia vieții lui, aproape că ratăm faimosul semn cu Beverly Hills. Dar nu se poate să trecem așa fără nicio amintire așa că, după o manevră alla vestul sălbatic, parcăm undeva lângă el și începem să ne „scălămbăiem” la câteva poze. Întâi eu cu semnul, eu cu Diana, Mr. Like, Sleeping Beauty și apoi Diana vrea și ea o poză singură cu semnul. Doar că ia în brațe un stâlp de iluminat și mă roagă să-i fac poză. Eu mă uit la ea dar nu-i stric plăcerea, dacă ea s-a atașat așa mult de stâlpul acela nu pot să-i zic nimic. Când se uită să vadă cum a ieșit, mai că era să-mi deja cu ceva în cap când vede că ea a făcut poză cu stâlpul de iluminat care se afla lângă stâlpul cu Beverly Hills și se ia de mine că de ce nu i-am zis? Păi de unde să știu eu măi ce fantezii ai tu? Am crezut că vrei să fii trendy! 🙂

 

 
Terminăm cu „maimuțăreala” de lângă casele și stâlpii oamenilor și părăsim cochetul cartier cu destinația Walk of Fame, faimosul bulevard pe care îl văzusem doar în filme și despre care citisem doar în reviste, locul unde fiecare star, fiecare vedetă, care contează, are o stea a ei.

 

Cu cât ești o vedetă mai titrată, cu atât steaua se află mai aproape de centrul străzii. Aici nu trebuie să-ți faci probleme de parcare pentru că oamenii întreprinzători au transformat fiecare spațiu liber în parcare de petroliere și indiferent cât stai plăteși automat 10 USD.


Coborâm din mașină și mergem în direcția care ni se părea că ar duce spre centru, fotografiind din loc în loc stelele cu vedetele pe care cultura noastră generală ne ajuta să le identificăm. Acum să știi că avem totuși o cultură generală destul de bogată dar sincer ne-am pierdut la un moment dat în penuria asta de stele înșirate pe asfalt unde cred că era trecut și șoferul Madonnei și cățelul lui Paris Hilton.

 

Și că tot vorbeam de cățel, considerând mirosul, cred că am parcat chiar la periferia bulevardului și când o să ajungi aici o să înțelegi ce vreau să spun cu fraza asta. Grăbim pasul să ajungem spre ”centru” și rămânem uimiţi de transformarea, în bine, pe care o suferă bulevardul cu fiecare pas pe care îl facem. Ajungem la o îmbulzeală de lume, majoritatea copii și nu înțelegem unde se dau lucrurile gratis de se bat ăștia să ajungă primii. 
 
După câteva bannere și câțiva actori însoțiți de bodyguarzi, înțelegem că este vorba despre premiera filmului Brave care avea loc fix în seara aceasta. Ce tare! Dar oricum nu putem să vedem nimic pentru că îmbulzeala era prea mare.



 

 
Premiera avea loc la parterul unui faimos Mall de aici din zonă, care cred că poartă accelași nume ca și strada faimoasă, mall în care intrăm și noi ca să cascăm gura.

 

Ne plimbăm un pic pe la parter și fetele remarcă imediat magazinul Victoria Secret și se lasă convinse cu greu să revenim mai târziu aici. După ce urcăm treptele până la primul etaj, îl vedem…. Cum ce? Vedem cum „bulangii” ăștia de americani au copiat semnul cu Râșnov de la noi de la Brașov și au scris și ei fuga Hollywood!! Ete ce să-ți spun! Avem și noi băi.. nu numai voi 🙂 dar, tot ne facem o poză cu el.
 


  

Ne mai plimbăm un pic pe aici și ajungem pe o terasă de unde puteam să vedem cum transmiteau televiziunile în direct premiera filmului aşa că facem și noi câteva poze ca să nu zicem că am trecut precum gâsca prin apă la premiera asta, cu toate că sincer, nu știam prea multe despre filmul acesta. Da știu, să ne fie rușine!
Ia uiteee…. Un magazin cu decorațiuni și cadouri de Crăciun!! Exclamă Diana. Mă uit la ceas să văd în ce lună suntem, mă uit afară și văd că nu ninge, mă scarpin în cap și tot nu înțeleg. De ce să luam decorațiuni de Crăciun în luna iunie?! Pentru că sunt simpatice foc și pentru că îmi plac și pentru că nu putem venii de Crăciun. Mda… mi-a dat șah mat cu explicațiile ăstea aşa că anul acesta o să înpodobim bradul cu câteva ornamente luate direct de la Hollywood! Ce fiță pe noi! 🙂

 
 
 
 
După „devalizarea” magazinului cu podoabe de Crăciun, poposim la Victoria Secret, fetele că noi ne băgăm picioarele și rămânem agățați de un wireless gratis de-l găsisem pe aici prin zonă și ne dăm pe net până la ieșirea lor victorioasă din controversatul magazin.

  

 
Gata, hai că azi am avut o zi încărcată. Am plecat din cartierul pistolarilor şi gangsterilor, ne-am dus să o căutăm pe Pamela Anderson la serviciu dar, azi era în concediu, am fost să-i dăm lui Tom Cruise o sticlă de palincă de Bihor ca să nu mai plângă că îi dăduse Katie Holmes papucii acum câteva zile, am venit apoi să vedem starurile imortalizate pe faimoasa Walk of Fame, am făcut shopping de fiță în magazinul „secretos” dar… dar NU AM MÂNCAT! Deci, hai să lăsăm prostiile și să îngurcităm și noi ceva. Eu și cu Diana avem poftă de mâncare japoneză dar, Mr. Like și Sleeping Beauty nu se dau în vânt după specialități orientale așa că în seara asta luam cina romantic în doi, unii cu sushi în formă de omidă iar alții cu tradiționalele bucate americane.

 

 
 
 
 
Am mâncat ceva în seara asta și ne-am făcut și poză cu steaua noastră (e falsă, cred că te-ai prins) 🙂 dar, considerând că se făcuse deja vreo 10 seara și eram undeva cam pe la Slobozia, ca distanță față de Constanța, decidem să ne întoarcem la hotel. Noroc că-mi cumpărasem un hanorac șmecher de aici de la tarabele ăstora că altfel cred că mă congelam de frig, mai ales că făcusem un gest nobil și-l „îmbrăcasem” pe Mr. Like cu geaca mea ca să nu facă săracul vre-o bronşită. Ne ia vre-o oră să ajungem la parcarea hotelului și când să cobor în garaj, pe rampă, aud Băi, băi.. ce faci băi? Frână!! M-am și speriat! Ce ai măi Mr. Like de mă pui să frânez…. Și atunci văd și eu că de sub petrolierul nostru, începuse să se retragă o „cutie de chibrituri” de mașină cu două domnișoare îngrozite după ce văzuseră de aproape cum arată un motor V8. Hai să fiu dacă am văzut ceva din cauza imensității ăsteia de capotă dar și datorită înclinației rampei. La „Tico-ul” ăla de mașină de-l aveau fetele, sincer îmi era chiar imposibil. Bine că nu s-a întâmplat nimic dar, am luat o sperietură zdravănă. Gata hai la somn că nu mai am chef de nimic!
Somn ușor Los Angeles, mâine mergem la film… dar direct la el acasă, pe platou acolo! 🙂

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...
.

Galerie Foto

.
Sep 142012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Bună dimineaţa friguroasă zi! Băi cât poate să fie de cancer afară şi suntem la jumătatea lunii Iunie. Am reuşit până la urmă să-l trezim pe nenea de la recepţie şi ne-a dat nişte camere dotate cu pături pe care nu am ezitat să le folosim. Roger, roger.. v-aţi trezit şi voi? S-au trezit că nu aveau încotro deoarece la ora 9 trebuia să fim prezenţi la terminal. Cum ce terminal mă?! Nu ţi-am zis că astăzi facem o nouă „nebunie” şi o să survolăm Marele Canion! 
 

Și plecăm cu noaptea-n cap, nemâncați și adormiți, spre unul din cele mai spectaculoase peisaje din America. Pe drum unii dintre noi trișează și mai recuperează din orele de somn dar totuși nu apucă prea multă odihnă pentru că după o oră și încă vreo 20 de km pe istoricul Route 66, ajungem la destinație.

 

Am ales să ne prezentăm la intrarea sudică a canionului în așa fel încât după ce facem turul cu avionul să putem să-i dăm așa o roată, dar roată din aia mare de tractor nu de lăstun. Dar să ne concentrăm pe avion, da Diana? Păi și noi o să zburăm cu cutia asta de chibrituri? întreabă Diana în timp ce băga câteva pastile pentru rău de avion. Păi da, e destul de măricel, încap lejer 12 oameni. Și Diana și Sleeping Beauty mi-au tras o privire gen: ia mai du-te băi în avionul tău că noi nu ne urcăm acolo. Hai să facem checkin-ul, adică să ne prezentăm la tanti la ghișeu și să-i arătăm că suntem dornici de explorat.

 

 
Dau să las aparatul foto și alte prostii de le aveam cu mine dar nu, doamna mă atenționează că acolo sus fiecare gram contează și pentru o mai bună echilibrare a aparatului ea trebuie să știe greutatea completă. Abia atunci am văzut că sub mine era un cântar dar eu pun pariu că era defect pentru că îmi arăta cu 3 cifre… ceva era în neregulă.
Ajungem la dispozitivul dotat cu 2 elice numit în limbaj științific avion, dar sincer la cum arăta îl puteam numii cu ușurință o machetă cu motor. Suntem așezați în baza greutății astfel: eu eram rândul 2 de la geam iar în fața mea aveam o fetiță, în spate pe suplul Mr. Like iar mai în spate o scoabă de domnișoară iar în rest, pe partea cealaltă oameni ”zdraveni” capabili să echilibreze ”ursul”. 🙂

 

Un băiat cu zâmbetul până la urechi încearcă să facă niște glume chiar înainte de decolare. Glume d-ălea de pilot că cică parașutele sunt în spate dar nu o să ne trebuiască pentru că ușile sunt blocate…. Băăă taci în parașuta ta din gură nu vezi că Diana tremură precum cățelul la vaccin. Văzând că nimeni nu râde conclude: Hmm.. public dificil! Dispari și ține de manșă acoloooooooaaaaa ….. s-a ridicat de la sol…
 
Aaaaaaaa…… am o senzație foarte ciudată de nesiguranță și nu vreau să mă gândesc cum se simte Diana. Mă întorc să văd ce fac Mr. Like și Sleeping Beauty și îl găsesc pe Mr. Like cu un zâmbet din ăla scremut rău de tot… se vedea că nu e zâmbetul lui. Băi, tu nu râde! TU da, cu TINE vorbesc, TU trebuie să ne înțelegi pe toți 4.. trebuie să înțelegi că în avionul acela ne simțeam de parcă am fii stat la masa din bucătărie pe un tamburet și a venit unul și dintr-o dată a ridicat tamburetul deasupra caselor și ba mai mult, acolo sus ne mai dădea drumul un pic în gol, ba mai urca, ba mai cădea pe o parte și tot așa. Deci TU nu zâmbii da?!Că nu știi cât am pătimit noi până am ajuns deasupra…. WOW!

 

 
 
 
 
Am ajuns deasupra canionului și prin miracol s-au oprit și trepidațiile și putem să admirăm fără stress întinderea deosebită de peste 446 de km creată în decursul a milioane și milioane de ani. În căști ne era descrisă priveliștea de către nenea pilotul, sau copilotul că nu am înțeles bine cine manșa lor ținea comenzile pentru că la vreo două manevre cel din stânga care era pilotul a ezitat și l-a întrebat pe celălalt spre exasperarea unora dintre noi.
 
Despre râul de mai jos știam că este faimosul râu Colorado, cel despre care auzisem de nenumărate ori în filmele western. Ceea ce nu știam era că aici se găsesc roci vechi de peste 2 miliarde de ani, cu toate că se estimează că această unică sculptură naturală a fost începută acum 17 milioane de ani iar pașnicul nostru sculptor, natura, continuă și în zilele noastre să o șlefuiască prin dalta apelor învolburate ale râului Colorado și prin ciocanele date de diferența de temperatură extremă de la zi la noapte.

 

 
Nu cred că am să reușesc vreodată să-ți descriu ceea ce am simțit când am ajuns aici sus, deasupra capodoperei geologice, nu cred că reușești să vezi din poze emoția de o simțeam, trecând peste tremuratul de frică de înălțime. Era un mix ciudat de sentimente care ne făceau să declanșăm des de tot diafragma aparatului de fotografiat și să împărtășim și cu tine aceste minunate imagini. Bine, doar imaginile surprinse de mine sunt minunate pentru că imaginile lui Mr. Like aveau cam toate o imensă pată de culoarea albastru deschis, datorită reflexiei, în geamul panoramic, a tricoului ”mamutului” din fața lui. 🙂

 

 
Îl tot auzeam că boscorodea acolo în spate și-și băga și-și scotea, dar nu pricepeam ce are… până la urmă a răbufnit și mi-a zis să-mi bag tricoul undeva. Păi l-aș băga în geantă, dar credeam că am venit să admirăm canionul și nu slănina mea 😛
 
Ușor, ușor ajungem până la extremitatea vestică a turului care se apropia de jumătate iar la manevra de întoarcere spre stânga, spre North Rim, mai facem două piruete în cădere liberă de vreo 2 metri, nu mult ai zice, dar numai bune să ne udăm pantalonii. Închipuie-ți că acesta este cel mai mic avion cu care am zburat vreodată, iar geamurile lui panoramice ne ajungeau până sub scaun în așa fel că atunci când priveai în dreapta vedeai direct hăul sub tine.

 

 

Și ca o cireașă pe tortul de emoții ce ni se conturase în fața ochilor, pilotul se mai întorcea din când în când și ne întreba: Everything ok? (e totul în regulă?). Taci în manșa ta cu întrebările ăstea idioate și ține acolo de volan.. și învârte și de rotița aia când mai trepidează așa, că văzuse Diana că avea o rotiță sub scaun care dacă o învârtea la trepidări se mai stabiliza deltaplanul acesta.

 

 
Am încercat să ignorăm faptul că pilotul iar a cerut confirmarea unei manevre pe care vroia să o facă și ne-am mutat privirile spre Templul lui Budha, vârful muntos pe care îl survolam. Basca ta de pilot! De ce te-ai găsit băi boschetarule tocmai astăzi să iei tu lecții de pilotaj?! Mâine ce avea?
 
Ignorăm cum spuneam ”școala de șoferi” ce se petrecea în cabină și suntem imediat atrași de frumoasele culori de smarald aprins ale legendarului râu, culori ce străluceau în soarele puternic al acestei dimineți de vară. Colorado arăta precum un colier la gâtul unei contese și se scurgea delicat de-a lungul formelor inedite de relief.


 

 
 
 
 

 

Petrecem minute bune priving zările și impresionanta sculpură dar suntem treziți din transă de trepidațiile care reîncepuseră pe măsură ce ne apropiam de aeroport. Ahhh ce bine că aterizăm! Exlamă cu jumătate de gură unii dintre noi. Și aterizăm în sfârșit spre bucuria maximă a Dianei care nu se mai vedea cu picioarele pe pământ. Băi nea șepcălie, ia vino aici să facem o poză împreună că tu meriți că tot zborul i-ai dat indicații pricăjitului ăstuia iar tu băi, manșă frântă, să pui mâna pe simulator și apoi să vii să mă duci pe mine la înălțimile astea… s-a înțeles?

 

 
La ieșirea din terminal, ne oprim să cumpărăm poza de o făcusem cu copilotul și încă alte câteva suveniruri de la o tanti ”hotărâtă” și cu o căutătură cam acră, mai ales atunci când nu am vrut să cumpăr o cană pe care mi-o tot băga pe gât. Pe Mr. Like l-a trecut pe lista de ”chinuire prin practici voodoo” atunci când nici măcar poza nu a vrut să o ia. Gata, hai că mergem că simt o încărcare negativă aici în atmosferă și tare aș vrea să simt miros de burgeri totuși! 🙂

 

 
Ne-am păstrat lejeri de dimineață căci nu știam cum o să fie zborul și am zis să nu avem surprize și să irosim mâncarea aiurea. 🙂 Ne oprim după nici 10 km undeva la un fel de Hanul lui Clint Easwood, fix în mijlocul unui câmp pustiu și arid de ne-am ales și cu 2 tone de praf pe încălțări. Chelnerul de aici se dovedește foarte de treabă și destul de rapid pentru stomacele noastre înfometate. Era totuși prea serios, dar mai bine așa decât glumele nesărate ale pilotului de mai devreme. Când să plecăm, morocănosul acesta mic și burtos ne-a zis să-l salutăm pe Vlad din partea lui… Acum nu-i reproșăm nimic, bine măcar că ăsta știa de Romania și de fiorosul Vlad Tepeș, spre deosebire de alții. Noi îl suspectăm totuși că a citit pe Google cât timp s-a făcut mâncarea 🙂

 

 
Și cum îți spuneam la început, astăzi suntem hotărâți să dăm o tură cu mașina întregului canion. Citisem pe net că și cu trenul ăla de epocă, cu aburi, e frumos să te plimbi dar sincer să vedem foarte multe chestii într-un timp așa de scurt, nu prea era fizic posibil. Așa că ne limităm la tura cu mașina, care începe imediat după plata celor 7 USD la intrarea pe la poarta sudică. Eu eram responsbil cu serviciile de analiză cartografică, adică stăteam cu harta în mână și încercam să identific cel mai spectaculos vista point, adică locul cel mai potrivit pentru o oprire și o priveliște la fel de fermecătoare ca cea de sus din deltaplan.

 

 
Ai stat vreodată pe marginea lumii? Sau dacă ai stat, ai avut curaj să sari? Ei bine, trebuie să faci asta. Important este să ajungi aici, pe marginea Marelui Canion și o să te simți imediat ca și cum ai fi la capătul pământului iar de sărit o să-ți vină aproape spontan de la bucuriile și emoțile care te cuprind înconjurat de asemenea peisaj unic.
 
Închipuie-ți că până și Diana, care are rău de înălțime, a stat cu mine aici pe buza canionului și chiar începuse să-i placă.

 

 
 
 
Nașule să știi că atunci când făceam pozele ăstea ne gândeam la tine și ne închipuiam cum ai fi stat tu întins pe burtă, undeva la vreo 10 metri depărtare de margine și te-ai fi ținut strâns de rădăcinile arbuștilor să fii sigur că nu cazi.
 
Noi așa ni te-am închipuit dar cu siguranță cred că ar fi fost mai rău! 🙂

 

 
 
Înaintăm spre est din vista point în vista point și la fiecare oprire înțelegem din ce în ce mai mult de ce domnului președinte Roosevelt îi plăcea atât de mult să vină și să-și petreacă timpul liber aici sau să vâneze când era deschis sezonul. Și ce aș fi vânat și eu 3 chinezi care de un sfert de oră stăteau popic în mijlocul peisajului de nu puteai să faci poze de ei. Până la urmă le-am dat-o pe ”mitocănește”: Băi sfrijiților uite colo e nevastă-mea și îmi face poză. Eee.. ce bucuroși erau ei că apar în poză, s-au întors spre Diana și râdeau. Aloooo!!! Băi nu ați înțeles! Ori ieșiți în dreapta spre mașină ori în stânga spre canion.. aveți 10 secunde să alegeți. Până la urmă au înțeles din mutra mea că nu insistam să fac poze cu ei și s-au cărat. Cred că s-au supărat cu toate că zâmbeau în continuare. Off.. acum am remușcări…
 
Hai, ca să nu mai supărăm chinezi dornici de socializare, ne continuăm drumul prin vestul sălbatic până ajungem la granița cu statul Utah, dar nu mergem nici 2 km că trecem iar în Arizona și o ținem așa pe graniță până când ajungem la intrarea în rezervația indienilor Navajo. Indienii ăștia, fără pene și machiaj pe față, s-au făcut mari antreprenori între timp și acum ei gestionează și faimoasa zonă Monument Valley. I-am zis înadins faimoasă pentru că, chiar dacă poate numele nu îți sugerează prea multe, imediat ce o să vezi imaginile o să-ți amintești instant de toate filmele western și de toate desenele animate unde actiunea se petrecea în vestul sălbatic și mai tot timpul apăreau pe fundal misterioasele forme de relief prezente aici.

 

 
După ce plătim cei 5 USD taxa de intrare, că de, intri la oameni în ogradă, ne oprim să ne facem poze cu familia lui Winnetoo care ne întâmpina la intrare. Bine ai venit în Monument Valley, zona care îți face inima să tresară și vocea să-ți tremure de emoție prin peisajul desprins parcă dintr-o revistă de science fiction. Eu sincer nu înțeleg de ce o zonă așa de frumoasă și bizară prin solul ei roșiatic, aproape marțian, nu a fost declarată parc national?! Mă rog, uneori interesele sunt mai mari decât frumusețea naturii și nu are rost să dezbatem argumentele acestea. Ia uită-te să-mi înțelegi punctul de vedere:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Nu se poate ca în acest minunat tablou să nu ne introducem și noi fizicele într-un fel sau altul, așa că-l rugăm pe Mr. Like să strângă bine din dinți și să se concentreze cum nu a mai făcut-o până acum ca să ne scoată niște poze mai ceva ca un fotograf profesionist de la revista Nature.
Și ca totul să fie desăvârșit, regia și montajul Hollywood-ian le-am făcut eu iar actrița Diana a fost la înălțimea așteptărilor acestor pregătiri.

 

 
 
Dar nu se poate să nu apar și eu într-o poză aici și când să reluăm montajul și vrem să dăm drumul la camera.. Ueeeilaaaa.. ma che c…o, minchia che bello.. nooo.. ma ci piace un casino.. Uoo.. Albertooooo!!! Vieni quaaa… Dacă nu ai înțeles nimic, află că erau 3 italieni, rași în cap, tatuați și cu pieptul dezvelit să se vadă părul, care au ocupat fiecare punct de unde se putea face o poză reușită. Nu că ei ar fi făcut poze reușite ci doar zgârâiau degeaba ecranul aifonului cu niște poze gen cocalari.ro. Și când am văzut că după 10 minute tot nu fuseseră în stare să-și facă nici măcar 3 poze, m-au apucat toate cele și i-am luat eu pe limba lor, oferindu-mă să le fac câteva instantanee. Ueee.. ce bucuroși erau ei.. Dar tot nu au plecat, stăteau acolo pe stâncă și se uitau la pozele de le făcusem. Alooooo… băi minchionilor (afurisiților) hai valea că acum urmăm noi. Aaaa.. scusa .. scusa. Eee!! Si, si.. scusa un c…
 
 
Sleeping Beauty!! Ce faci ai adormit?! Ia uite la ea cum stă pe marginea Arizonei și contemplă frumusețile Utahului ce i se așterneau la picioarle printre cele 3 ciudate coloane muntoase. Hai, trezirea că vrem să dăm o tură cu petrolierul până acolo jos ca să-i testăm și capacitățile off road.
Mamă ne-a zdruncinat oala asta de mașină de ne-au sărit capacele. Ziceai că suntem brocolii la fiert la cum ne agitam înăuntru de câte ori trecea peste denivelări. Gata, ne băgăm picioarele și după vreo 300 de metri oprim și continuăm pe jos pe aici prin deșert. Aici este de stat apusuri întregi de soare și de meditat și de făcut Yoga și Zen sau alte tehnici de regăsire, pentru că sincer dacă nici aici nu te regăsești nu știu unde altundeva.

 

 
 
Dar tot regăsindu-mă așa, am descoperit și un mare gol.. un gol în stomac. Vai de mine! Păi nu se poate așa ceva! Nu am mai mâncat de la prânz ori regăsire pe stomacul gol nu prea merge. Urcăm iar printre hârtoapele stepei de aici și îmi dau iar cap în cap cu Mr. Like din cauza suspensiilor super strong ale belazului nostru dar până la urmă ajungem din nou sus în parcare de unde putem să mergem la restaurantul panoramic din zonă.

 

 
Comandăm fiecare mâncăruri tipice tribului Navajo, mai mult după rezonanța numelui decât după gustul lor pentru că habar nu aveam ce o să mâncăm și sincer nici până acum nu am deslușit. Mr. Like a nimerit o fasole faimoasă de-a lor.. băi ai grijă că mai avem vreo 150 de km de mers da?! 🙂 Când i-a adus băutura în schimb, ăsta foarte revoltat că el nu a cerut așa ceva, iar frumoasa indiancă de ne servea i-a răspuns cu seninătate și cu un zâmbet dulce că știe, doar că nu a înțeles ce vrea și i-a adus ceva la plesneală! Pauză vreo 10 secunde… Ne-a încuiat cu răspunsul ăsta. Nu-i bai băi.. las că o beau eu că și așa nu am comandat. Explică-i acum ce vrei cum trebuie.

 

 
Normal că nici a doua oară nu i-a adus ce trebuia dar nu am mai stat să ascult explicațiile pentru că soarele tocmai decisese să se ducă la culcare și lăsa în urma lui un cer înflăcărat care combinat cu roșala formațiunilor muntoase de aici mă făcea să mă grăbesc să setez cât mai repede aparatul și să surprind cât mai mult. Nu mai întârziem oricum după apusul soarelui, asta și pentru că mai avem, cum îți ziceam, vre-o sută și ceva de km de mers până la următoarea destinație, orașul Page.



 

 
 
Nu am ales pentru un motiv anume orașul pentru că în afară de imensul lac Powell și barajul de aici nu ar mai foarte multe chestii de văzut. Bine în zonă sunt câteva destinații spectaculoase dar nu o să avem timp… Acum ne trebuie timp ca să dormim, dar nu la volan băăăăăi ce faci mă întreabă exasperat Mr. Like. Vai de mine cât îmi este de somn.. Naaahhhh.. am căscat de era să înghit mașina… Eram așa de chior de somn încât atunci când am ajuns i-am trântit din greșeală iPad-ul lui Mr. Like direct pe ciment… ups!





Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

 

.
Sep 042012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Lungă mai e dom’le strada de întoarcere spre Las Vegas şi facem noi cum facem şi intrăm pe altă parte în oraş de nu mai recunoşteam nimic. Dar e bine aşa că avem ocazia să vedem şi unde locuiesc oamenii „normali” şi nu numai hotelurile pline cu „spume” şi „fiţe” :). Cartiere micuţe, liniştite cu căsuţe fără gărduleţ, ce să mai, aşa cum vezi în filme! Dar noi nu vrem cartiere liniştite… noi vrem „show time” (distracţie) şi cel mai important noi vrem mâncareeeeeee!!!!  Gata, gata… imediat mergem, mă consolează lumea… hai repede la un duş că după ziua de astăzi până şi urechile ne-au transpirat. Ne vedem în hol cam într-o oră da buei… mă întreabă Mr. Like. Dacă e după foamea mea ne vedem în 5 minute.. dar hai că ştiu că fetele tre’ să intre în procesul de „transformare” 🙂


 
Şi… bună seara LAS VEGAAAASS!!! Ia să vedem ce ne-ai pregătit şi cum poţi să ne umpli seara de zâmbete şi amintiri, ne zicem când în sfârşit ne întâlnim în hol. Este deja ora 9 aşa că mergem rapid să înfulecăm ceva la „dugheana” aia de vis a vis… aia mă… ştii că ţi-am zis de ea azi dimineaţă.. La Pietroiul Rezistent… 🙂 Pac! Îmi iau una după cap că am putut să numesc aşa cafeneaua preferată a Dianei, Hard Rock Caffè ! 🙂
 
La intrare suntem primiţi ca nişte VIP-uri, în bliţul aparatului de fotografiat, asta aşa ca să ai ce cumpăra când ieşi de la masă că doar nu vrei să mai rămâi cu bani în buzunar când eşti în Vegas? Ce mâncăm…. ce mâncăm ..hmm.. alege fiecare ceva care-l inspiră mai mult şi cât timp aşteptăm mâncarea explorăm cu degetul pe monitorul de pe perete biografia localului şi ne mai îmbogăţim puţin cultura muzicală…. A venit mânca…. Doamne Dumnezeule!!!! Asta este farfuria mea?!
 
 
Normal că sunt luat imediat la mişto de cei cu platouri de oameni normali dar, nu e vina mea măi, ați văzut și voi cum ne-a aburit șmecherașul ăsta de chlener: avem aia, avem d-alaltă, pentru dumneavoastră special în seara aceasta, bla bla. De unde să visez eu că-mi aduce o „postavă” de mâncare? M-a aburit până și să-i cumpăr paharul ăla ”dă firmă”, că așa se face pe aici și că e ceva deosebit. 

Păi și pe mine de ce nu m-a aburit mă, intreabă Mr. Like. Cum să te aburească băi pe tine că tu și când ești convins de ceva tot mai stai pe gânduri!! Dacă te convingea și pe tine îi dădeam diplomă de merit, dar așa doar bacșișul indicat aici pe bon.
 

Da, am uitat să-ți spun până acum că în state, ca să nu cumva să te încurci tu la calcule și să te chinui să înţelegi cât să lași bacșiș, îți scrie mură-n gură direct pe bon: 15% – X USD, 18% – Y USD, 24% – Z USD. Da, știu la ce te-ai gândit dar, nu cred că este indicat să pleci și să nu lași nimic! Hai 15% îți ajunge, oricum e prea mult părera mea! Părăsim faimoasa cafenea de pe Strip Bulevard dar nu înainte de a fii momiţi şi aburiţi să cumpărăm şi poza aia de ne-o făcuseră la intrare că doar nu credeai că era moca. Mr. Like cu Sleeping Beauty nu ştiu unde dispăruseră că pe ei nu-i racolase nimeni aşa că au ieşit fără „pagubă” din afacerea asta.

 
 
Băăăi… este aproape 22:30, hai să mergem că poate nu mai prindem faimosul „dans” al fântânilor arteziene de la luxosul şi grandiosul hotel Bellagio. Dar, degeaba vrem să ne grăbim că nu ai cum nici să vrei pentru că la tot pasul eşti „agăţat” de câte una alta din multitudinea de magazine sau eşti furat de peisajul arhitectural sau de „flora serală” a „păcătosului” oraş. Băi şi afurisiţii ăştia cum au făcut ei aleile ăstea suspendate care te duc dintr-un magazin şi dintr-un cazino în altul doar, doar, să cazi pradă şi să mai laşi nişte dolărei. Reuşim totuşi să ne ţinem de targetul nostru şi ne limităm doar la căscat gura şi la achiziţionat câteva mici suveniruri şi într-un final ajungem în faţă la Bellagio când „petrecerea” era deja în toi… Wooooooooooooowwww!!!! Este excepţional! Uită-te şi tu:

 

Incredibil de frumos acest joc pe ritm de dans al jeturilor de apă în strălucirea caldă a reflectoarelor, o adevărată piesă de teatru unde principalul actor este apa. Nu se poate să ne limităm doar la o singură reprezentaţie aşa că mai stăm la una…. şi apoi la încă una.. Offff.. nu ne mai săturăm şi nu ne mai venea să plecăm. Cred că am făcut cel puţin 50 de poze şi nu ştiu câte filmuleţe în aproape o oră cât am stat şi ne-am bucurat precum copiii mici în magazinul de jucării.
 
Între obiectivele turistice pe care le scosesem de pe net era trecută şi Little Venice, adică în traducere liberă Mica Veneţie şi scria acolo că e musai să mergi că cică reproduce aşa atmosfera din Veneţia, la o scară mai mică normal şi că trebuie mers seara… Bine mă.. dacă zicea aşa.. hai că mergem. Normal că trebuie să trecem prin holul hotelului Bellagio, apoi traversăm o pasarelă suspendată spre Caesar Palace şi încă una spre Flamingo şi coborâm în sfârşit printre „muritorii” de jos de pe trotoare. Mamăă şi câţi muritori mai erau pe partea asta a străzii… din toate naţiile şi culorile pământului şi care mai de care mai ciudat… Am făcut câteva poze, atât cât am reuşit că nu îmi ardea să mă iau la ceartă cu bizonii cu ceafă groasă şi lanţe la gât sau cu dom’şoarele „paraşutate” direct în misiune… oricum.. înţelegi ideea.


 
Unde pana mea e veneţianul ăsta băi.. întreabă Mr. Like căruia deja îi fumegau picioarele de la mers? Megem direct în Italia pe jos, continuă el. Băi, sincer şi pe mine mă dor picioarele de nu mai pot că a fost o zi lungă astăzi… Hai că uite se vede ceva acolo în faţă. Ajungem după vreo 10 minute şi când colo.. un fâs! Mare lucru.. cică mica Veneţie!! Băăă… trebuia să scrieţi minuscula Veneţie că aici nu e nici cât jumătate din piaţa din faţa gării Santa Lucia din Veneţia, aia autentică!!! Off.. cum le înfloriţi voi şi le umflaţi în pene pe toate… Mascarada asta funcţionează poate cu cine nu a văzut Veneţia autentică, dar aşa.. îmi arunci 2 gondole pe baltă şi vopseşti 3 pereţi şi crezi că punem botul?! Off… şi am mai şi mers de ne-au ieşit ochii până aici! Ne aşezăm pe ghiveciul unui palmier şi stăm vreo câteva minute să ne mai tragem sufletul şi să ne odihnim picioarele, timp în care fac şi câteva poze dacă tot ne-am cărat fizicele până aici pentru că efectele luminilor erau oricum spectaculoase.
 
Gata, la întoarcere luam metroul ăla suspendat (monorail) că am văzut pe hartă că este pe undeva pe aici prin zonă o staţie. Este pe naiba, că de 20 de minute căutăm după ea şi am ajuns iar în faţă la… Bellagio… De la atâtea luminiţe prezente la tot pasul, tu crezi că noi puteam să o distingem pe aia unde era scrisă staţia de metrou?! Probabil că mai şi scria cu font din ăla mic.Dacă tot am mers până aici pe jos, continuăm tot aşa dar abia ne târâm picioarele. Mai ne oprim din când în când să ne mai odihnim şi să mai admirăm şi câteva „exponate” din vitrine.. 
Oare se aplică TVA la „produsele” ăstea mă întreb eu retoric… 🙂
 
 

 

Hai sus în cameră că în curând mă întind pe jos pe aici pe stradă… Mă … dor… pi..cioa..re..le!!! Gata, gata, mergem, mă consolează Diana, hai ne mai oprim un pic la magazinul ăsta să luam şi noi o apă şi alte chestii şi gata.. Nuuuu!!! 🙁 Bine hai… dar nu rezist mai mult de 5 minute şi îi abandonăm pe Mr. Like şi Sleeping Beauty care se pierduseră prin multitudinea de oferte. De fapt Mr. Like se pierduse la standul cu Dr. Pepper că de când am ajuns în state numai asta a băut! 🙂


Nu mai jucăm la niciun casino… suntem cu toţii rupţi de oboseală aşa că…. mi se taie firul…
 
a doua zi..
 
Mmmmmmaaaa…. Ce mă întind ca măgarul lui Nastratin la căpiţa cu paie…. Băi dar ce bine am mai dormit. Se doarme regeşte în patul ăsta imens.. Ia uiteeee.. s-a trezit şi Diana, asta e o noutate… Roger.. Roger… Hopaaa!!! Asta nu o mai cred… până şi Mr. Like cu Sleeping Beauty sunt treji.. E clar.. azi am dormit eu mult de tot! 🙂 Gata băieţi, acum suntem gata şi ne vedem jos în hol. Trebuie să jucăm la maşinuţe pentru că nu se poate să petrecem ultima zi în Vegas fără să ne încercăm norocul.
 
Hai.. fiecare are câte un teanc de bancnote de un dolar 🙂 în buzunar, ne despărţim şi ne încercăm norocul. Ne regăsim noi pe aici la final. Băi.. jucăm doar ce avem în buzunar nu jucăm precum nebunii ăştia care aveau cardul de credit băgat în aparate şi legat de gât să nu cumva să-l uite în aparat… ok?!  Da mă… stai liniştit.. Băi, până şi la bar aveau maşinuţe de joc, în sensul că stăteai pe scaun din ăla de bar, beai şi pe tejghea aveai ecranul de black jack sau alte jocuri…. şi era plin de lume… Foame mare!!
 
Am 6 USD.. dar n-am jucat în viaţa mea la păcănele sau la slot machine aşa că nu e că mă duc la vre-o atracţie cunoscută. Mă opresc la primul, bag un dolar, trag de manetă, game over! Aaaaaa… deja m-am enervat… de ce bet-ul minim era 1 dolar si nu 10 centi ca la altele.. Mă duc la altul.. aici sunt mai norocos.. trag de vreo 6 ori de manetă, apoi sunt trimis la plimbare prin acelaşi frumos mesaj game over. Schimb aparatul.. şi al treilea e cu noroc.. eee.. am câştigat 4 USD J schimb aparatul şi mai câştig 4.. Wow! Deja sunt bogat! Mă duc să-i încasez că sunt maşini din ălea automate unde bagi „dovada” câştigului şi primeşti pe loc banii, că altfel, dacă era un casier să-ți deja banii, cred că mi-ar fi fost târşă să mă duc să încasez două de 4. Mă duc să o caut pe Diana… ia uite băi.. are deja plus 8.. şi tot joacă… și e doar al doilea dolar pe care-l joacă. Gata.. a ajuns la 10 USD … Check-out, check-out!!! Măi norocoasă este măi… a mai câştigat şi la cazinoul din Monte Carlo odată, cam 45 de EUR. Ia uite ce mândră este de câştigul ei.
 
 

 

O mai las pe Diana să joace că era prinsă acolo în febra jocului şi mă duc să văd ce ispravă au făcut Mr Like şi Sleeping Beauty. Îi găsesc până la urmă iar Mr. Like era pleoştit… nu a scos nici măcar 10 cenţi, în schimb Sleeping Beauty a câştigat 40… de cenţi nu dolari! 🙂 Ooooo.. sunteţi bogaţi mă.. faceţi cinste cu masa! 🙂 Apropo de masă… mic dejun ceva? Păi şi Diana.. zice Mr Like grijuliu. Stai mă, că nu mâncăm fără ea, hai să vedem ce găsim întâi. Și ce nu găsim!!!!… erau toate restaurantele și toate magazinele din AFI Palace Cotroceni aici la parterul hotelului nostru de nu știam ce să alegem mai întâi.  Mă duc să o întreb pe Diana ce ar vrea să mănânce, comand și îmi pune tanti de acolo în mână o drăcovenie rotundă cu luminițe. Vede că mă uit așa am-boulea,ca să folosesc un francizism, și-mi zice să mă duc în sală unde vreau eu și când e gata comanda începe ozn-ul ăsta să piuie… Foarte tare!
 
Dianaaaa.. la masăăăăăă.. hai că a piuit ozn-ul și trebuie să mă duc să ridic comanda că poate explodează la cât de urât face. Dianaaa… nimic.. prinsese gustul și trăgea la manetă acolo de zor și păcănea la butoane. Ai mai câștigat ceva o întreb? Nu! Îmi răspunde cu bot… am mai pierdut 2 dolari… hai.. lasă-l în colo că per ansamblu am ieșit pe plus! 🙂 Hai să păpăm. Dar de ce avem 3 sticle de apă, întreb eu. Păi nu ştiu.. văd că pe bon apare una, asta care mi-ai zis să o iau eu,se miră şi Diana. Deci tu luasei deja una?! Şi apoi eu am mai luat două.. şi m-am şi răţoit la doamna aia că de ce nu mi-a dat apa când am comandat…. Am plătit una şi am luat 3!!!! Foarte tare… o băgăm la câştig că nu se numeşte „furt” că mi-a dat-o ea cu mâna ei! 🙂 După mâncare ieșim în canicula de afară dar nu o îndurăm prea mult că astăzi luăm trenul ăla de lega hotelurile între ele și care era și moca.
 

Trenul se oprește totuși la Belaggio așa că numai bine putem să ne bucurăm de minunățiile din interiorul acestui faimos hotel. Dacă ajungi aici nu ai cum să nu te oprești la mini grădina botanică din holul principal al hotelului unde, chiar și adult de ai fii tot o să dai în mințile copiilor când o să te vezi înconjurat de albine gigantice, mori de vânt pe apă, floricele de toate culorile, ce să mai, Diana şi Sleeping Beauty se simțeau precum Alice în Țara Minunilor și aveau un zâmbet până după urechi. Wwoooowww.. și tot aici în hol se află una dintre cele mai mari fântâni de ciocolată din lume… 
 
 

Mamăăă ce îmi lăsa gura apă și dacă nu era geamul de protecție m-aș fi pus cu gura direct la ”robinet” 🙂
 
Tot înaintând pierduți printre plantele gigante și pe covorul persan mare și pufos ieșim pe ușa principală, fix la fântânile care ne dansaseră cu voie bună ieri seară.  Acum sunt la culcare fântânile că și ele sunt așa un fel de păsări de noapte, dar chiar și fără arteziene pornite, privirea din fața hotelului este într-adevăr Bel…aggio așa că nu ratăm sesiunea de poze și pe timp de zi.

 

Destinația de astăzi este Stratosfere Tower și cred că din numele lui înțelegi de ce. Da.. este cea mai înaltă clădire de aici și cel mai bun loc de a admira Las Vegasul de la înălțime. Dar ca să ajungi acolo trebuie neaparat să iei monoraiul acela de-l căutasem aseară disperați. Păi bine băăăă… îl găsea moșul cu indicatorul acesta timid ascuns după alte zeci de reclame.. și chiar și cu indicator ne-a luat ceva timp să deslușim că ”peronul” era în interiorul unui hotel.. totul integrat, nu așa la voia întâmplării. Nici chiar metroul care nu avea ”șofer” nu mergea la voia întâmplării ci fusese programat să ne ducă cât ai zice pește la ultima stație de unde mai mergem cam 200 de metri pe jos. A trebuit  să traversăm un cartier destul de ciudat să știi ca să ajungem la faimosul hotel de la marginea orașului.
 
Băi și urci nene, urci, că nu degeabă este cel mai înalt punct de observare din Statele Unite și al doilea din emisfera vestică. Dar noroc că urcarea se face cu lifturi din ăstea șmechere și de mare viteză care parcurg într-o clipă cei trei sute și câteva zeci de metri cât are turnul deţinut de controversatul colos financiar Goldman Sachs. 

Și când se deschid ușile liftului și ajungem la geamurile panoramice se face liniște… la unii de emoție, la alții de bucurii și de ce nu.. la alții chiar de frică… nu Diana? 

Hai băi vino aici pe margine.. Nu, nu și nu! Este sticlă măi nu ai cum să cazi… Nu, nu… ei îi este frică.. Aoleuu.. și mai zici de nașul și tu nu vii aici să stai cu mine pe marginea clădirii! 🙂
 
 
 

 

Era într-adevăr destul de puternică senzația, mai ales pentru că geamurile erau înclinate la 45 de grade și când stăteai pe marginea structurii vedeai efectiv hăul undeva acolo jos. 

Iar când lângă tine îi mai vedeai și pe demenții ăia care se aruncau în gol cu corzile lor de bunjee jumping chiar că te apucau toate amețelile.
  

Reușesc să o conving să savurăm împreună ceva de băut aici în cel mai panoramic cu putință bar dintre toate experiențele noastre. Păi și dacă unde erau geamuri ţi-a fost frică… ce faci măi aici sus, că între timp am urcat pe acoperiș? Ia zii… aici ai doar gărdulețul acesta de protecție… și ia uite alţi nebuni şi aici care se învârt în caracatița asta, suspendați cu picioarele prin aer la 350 de metri deasupra pământului… Nuuu.. oricât de viteaz aș fii, așa ceva nu fac… nu mulțumesc.. prefer să rămân cu pantalonii uscați pe mine. Mr. Like… te bagi mă?


 Îmi face semn cu mâna întrebându-mă dacă îmi lipsește vreo doagă și înțeleg că nu suntem făcuți pentru senzații așa de tari. 

Da, îți trebuie într-adevăr un pic de sânge rece să plutești așa prin aer deasupra pământului.. al nostru se încălzise de la soarele de afară așa că ne mulțumim doar să ne uităm și să facem un filmuleț cu impresionanta priveliște.

 
 
 

 

E așa bine și frumos aici sus că nu mai vroiam să plecăm așa că tragem de timp cum putem mai bine, mâncăm, cumpărăm suveniruri, mai facem poze, mai stăm și tot așa, dar într-un final tot trebuie să abandonăm stratosfera că în seara asta mai avem de făcut vreo 300 de km spre o altă destinație la fel de spectaculoasă și unde o să fim chiar la o înălțime şi mai mare ca acum. 
Gata, plecăm.. trecem iar prin cartierul ciudat, luăm monorailul până la celălalt capăt de linie, hotelul MGM și… și pe mama lui de hotel că ne-am pierdut prin el…
 
Aloooo…. Pe unde se iese domle din dugheana voastră?! Nimic.. se uita lumea la noi ca la ciudați când îi întrebam pe unde e ieșirea.. ceva gen: dar de ce vreți să ieșiți… sau… există ceva și în afara hotelului?! Este adevărat că în interiorul hotelului ăstuia chiar aveai de toate… inclusiv o sumedenie de piscine unde am ajuns tot încercând să ieșim…. Și ieșim… În sfârșit!
 
Las Vegas, ești un oraș simpatic, de vis dar poate un pic prea fals prin ceea ce ai de oferit dar cu siguranță reușești să atragi și să faci să se simtă excelent persoane din fiecare categorie de vârstă. 
Te lăsăm acum, luam petrolierul și înainte de a părăsii Nevada facem un mic popas și la faimosul baraj al Las Vegasului și anume Hoover Dam. Nu te mai plictisesc cu descrierea barajului. 
Îți pun câteva poze care cred că îți reprezintă mai bine decât aș putea eu cum această măreață creație umană din beton gros de 200 de metri la bază reușește să țină în frâu învolburatele ape ale râului Colorado și să le transforme în suficientă energie cât să alimenteze două orașe de dimensiunea Bucureștiului pe parcursul unui întreg an.

 
 
 

 

Reușim să ne desprindem așa mai spre apus și de acest minunat loc și mergem să ne cazăm în Flagstaff, cel mai apropiat oraș de locul de unde mâine dimineață, la prima oră, ne aventurăm spre o altă nebunie: o să survolăm Marele Canion!! 
Mamăăăăăă ce frig e aici… sunt 10 grade la mijlocul lunii iunie… neneaaaaa.. deschide să ne cazezi și pe noi… neneaaaa…… brrrr… am înghețat….. neneaaaaa.. ne-au îngheţat ţurloaiele… neneaaa…
 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.