sept. 212012
(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Și uite că zilele trec și, ușor, ușor am ajuns aproape la jumătatea frumoasei noastre călătorii pe coasta de vest a Statelor Unite. M-am trezit și stăteam și mă uitam pe pereți, gândindu-mă aiurea la tot ce am văzut până acum și cât de frumos a fost totul și parcă tot nu îmi venea să cred că suntem aici, în locul la care visam de mic copil atunci când mă uitam la filmele cu cowboy și indieni. N-aveam nici un chef să mă ridic din pat, mai ales că astăzi trebuia să parcurgem cam 1.000 de km de aici din Page până la următoarea destinație unde aveam să petrecem 4 zile, faimosul Los Angeles.
Sunt așa de leneș încât n-am chef nici să-mi iau notițe pentru tine și vreau pur și simplu să lenevesc așa că, mă întorc pe partea ceal….. Boc, Boc, Boc.. Tresar… adormisem. Cât o fii ceasul și cine este la ușă? Mă duc spre ușa care se deschide brusc, moment în care mă sperii și eu și ea. Eu pentru că nu mă așteptam să intre, ea pentru că s-a trezit cu mamutul acesta în fața ei, cu freza răsculată și cu fața șifonată. Era camerista care a băgat instant 2 rugăciuni în spaniolă ca să dispară Satana din fața ei. Ce să mai dorm că somnul meu s-a dus cât a văzut cu ochii, speriat și el de doamna cu mătăniile de mai înainte. Hai… hai să ne trezim că vine asta cu aghiazma după noi dacă nu.
Se trezesc și Mr. Like cu Sleeping Beauty și ne ducem să luam micul dejun pentru că, măcar în felul acesta să putem profita și noi de frumosul complex unde făcusem rezervarea. Pe de o parte ne cam ofticam pentru că luasem camerele special pe malul lacului Powell tocmai ca să ne bucurăm cât mai mult de priveliște, dar sincer, nici nu regretăm că aseară am întârziat un pic mai mult la cina cu indienii și nu am apucat să admirăm lacul.
Micul dejun este gen Starbuks cu capuccino, muffin și alte chestii dulci și pline de calorii dar ce mai contează lucrul ăsta… Ce mai contează și de ce trebuie să ne facem griji când lângă mine, ocupând la propriu, și nu la figurat, o ușă întreagă, se află omul picătură. Nu cred că o să înțelegi conceptul acesta dar încerc să-ți explic. Este un om care are un cap mic și imediat de sub barbă îi începe corpul compus dintr-o burtă care ajunge cam până la genunchi în așa fel încât abia i se mai văd picioarele. Asemenea ”creatură” eu am botezat-o omul picătură. Deci, de ce să ne facem griji noi dacă ăsta în condițiile acestea este încă viu? Noi mai avem mult până acolo.
Hai că ne încumetăm să plecăm până la urmă, cu părere de rău că nu vizităm un pic zona, faimoasă pentru formațiunile de relief inedite. Sigur cunoști peisajele acestea pentru că ani la rând au circulat pe internet imagini cu locurile de aici. Uite o poză făcută unui tablou din sala de mese ca să înțelegi despre ce vorbesc. Aaa.. am uitat.. Mr. Like, iPad-ul ăla mai merge sau trebuie să iPay you (să-ți plătesc) altul nou? Îmi dă afirmativ din cap că funcționează dar îmi arată geometria modificată brutal prin turtirea unui colț, asta ca să mă facă să-mi stea toată mâncarea în gât! Nu am vrut măi!!! Eram obosit!! Îi zic molfăind un muffin. Nu-i nimic, îmi răspunde, mi-l poți oricând da pe al tău, nu mă supăr! 🙂 Hmm.. nu prea e avantajos ”târgul” acesta. Las’ că ne descurcăm noi într-un fel, îi zic! 🙂 Și plecăm până la urmă.
Nu are rost să-ți descriu traseul pentru că te-ai plictisii teribil să stai și tu cu fundul pe scaun atâtea ore cât timp străbatem partea de nord a marelui Canyon. Mr Like mai avea un pic și se dădea cu capul de volan și degeaba vorbim noi despre modă, sau despre mondenități sau alte prostii, pentru că cei aproape 500 de km până în Las Vegas, punctul intermediar al traseului, trec destul de greoi. Ia uite, ajungem la unul din lanțurile faimoase de outleturi despre care citisem înainte să venim în State. Păi trebuie neaparat să oprim aici pentru că, chiar dacă ofertele din Vaccaville (California) erau ok, aici am auzit că sunt de două ori mai bune. Este ora 15. Hai să stăm până la 17 și apoi să ne continuăm drumul. Mda.. s-o crezi tu că atunci când am găsit toate produsele marilor producători gen Levis, Lacoste, Adidas, Calvin Klein, Gap, Reebok reduse la 70-80 %, cu prețuri gen 10,20,30 de USD, noi am stat doar 2 ore în outlet. S-a făcut ora 18:30 și abia abia pe la 19:00 am reușit să plecăm spre Los Angeles cu portbagajul la petrolier plin de plase cu cumpărături.
Trec eu la cârma petrolierului pe restul kilometrilor și cu cât ne apropiam de marea metropolă californiană cu atât mai mult îmi creștea tensiunea și mă scoteau din sărite participanții la haosul de trafic de mai aveam un pic și mă urcam cu tancul pe ei. Din păcate cu cât ne apropiam mai mult cu atât petrolierul nostru se făcea din ce în ce mai mic și devenise un fel de bărcuță de agreement pe lângă „vasele ăstea de croazieră” gen: Toyota Sequoia, Land Rover, Cadillac Escalade Infiniti QX56, Lincoln Navigator și câte și mai câte alte „mâncătoare de benzină” cu un consum modest de doar „10 litri și-o găleată” la suta de kilometri. Este inutil să-ți spun că pe aici nimeni nu respecta limitele ălea de viteză de 60 sau 65 de mile pe oră, dar acum sincer, îi și înțeleg: Cum să mergi frate pe 6 benzi cu 105 km/h dă-o-n colo de treabă!
Ca să nu mă enervez prea tare și datorită faptului că mă cam luase foamea, oprim la un Wendy’s ca să mâncăm și noi ceva. După ce stăm, timp de 20 minute la o coadă formată din doar 3 oameni, deja îmi crescuse iar tensiunea dar, mă domolesc rapid când îl văd pe puștiulică de servea. Unul pe la vreo 17 ani, slab, slab piele și os de parcă mânca numai vinerea, cu o proteză dentară în gură în formă de sârmă ghimpată, care se fâstâcea tot și nu știa ce să facă mai întâi. Comand ce vroiam, îi mai repet o dată că nu a înțeles și apoi i le dictez una după alta să le bage pe casa de marcat, pentru că nici a doua oară nu înțelesese. În timp ce mesteca el acolo în butoanele terminalului, îmi pică ochii pe ecusonul cu numele lui. În secunda doi era să mă tăvălesc pe jos de râs. Nu mă pot abține și-i arăt și lui Mr. Like. Citim amândoi literele de-o șchioapă care ziceau așa: ZEUS! Iar m-a pufnit râsul. Acum cu tot respectul pentru copil, pentru că săracul muncea ca să câștige un ban și nu umbla cu miloaga sau cu furatul, dar nu m-am putut abține când am văzut în ce hal ”putea să arate” ZEUS. E clar, e criză rău.
Și apropo de criză. Îmi zice că am de plată 5 USD și 40 de cenți. Scot un pumn de mărunțiș și îi dau 5 USD. Nu mă întreba de ce, probabil că eram cu ochii încă pe ecusonul lui. Îi numără și îmi zice: ai 40 de cenți? Mă uit în palmă și nu aveam. Îi răspund senin că n-am. Ăsta se uită fâstâcit la mine și nu știa ce să zică. Până la urmă îmi zice că nu-i problemă, îi aduc data viitoare. Abia atunci am înțeles că îi datoram 40 de cenți și nu că îmi ceruse doar așa ca să-mi deja rest o sumă rotundă. Nu știu ce era în capul meu. O tipă mai înțepată din spate îi dă ea diferența și achită în felul acesta și pentru ”milog” și uite așa am rămas într-o situație de cacao cu Zeus al meu. Și ca momentul să fie și mai penibil, în timp ce mâncam și ne uitam la o familie de grași, care băgau în ei fast food și respirau din tuburile de oxigen, aceeași tipă înțepată vine și îmi pune paharul ei de cola pe masă că cică ea nu poate să bea și că nici nu l-a atins. E clar, o clipă de neatenție și ești luat drept milog, dar nu m-am supărat. Eram încă consternat de cei cu tubul de oxigen și nu îmi venea să cred cum se deplasau trăgând tubul după ei ca pe căruțul de cumpărături. Incredibil! Părăsim încă șocați localul și străbatem rapid ultimii kilometri.
Am ajuns, într-un sfârșit, seara târziu, la minunatul nostru hotel, situat pe lângă aeroportul din LA și rămân un pic uimit când domnișoara de la recepție mă întreabă că de ce nu vorbesc spaniola. Băi tanti, eu măcar înțeleg spaniola, tu înțelegi în română: Dă cheia și du-te și te plimbă?! Nu cred… Îmi pare rău că abilitățile mele lingvistice nu includ pachetul English și Spanish ci doar English și Italian. Hai somn ușor că nu mai putem!
… a doua zi
Privesc pe geam și-l văd pe unu’ într-un maiou alb, tatuat din capul ras până în picioarele păroase, cum mergea agale pe stradă cu un pistol băgat în pantaloni la spate. Bun așa! Frumoasă zonă am ales! Îmi zic în gând. Mr. Like, care și el probabil că privea pe geam, exclamă prin stație: Băi în ce zonă de cacao stăm! Lasă măi, încerc să „îl” și să „mă” liniștesc, noi oricum avem parcarea sub hotel cu lift până la noi la cameră deci stăm cuminți în petrolier și urcăm fuguţa în cameră. Hai să explorăm orașul că micul dejun l-am pierdut. Luăm metroul?! Îl întreb sarcastic. Să iei tu băi metroul că eu nu fac 2 pași în afara hotelului! Eram de aceeași idee cu el dar, am zis să fac un pic haz de necaz.
Băi, considerând că Los Angelesul este una dintre cele mai mari metropole, ca întindere, din lume, având aproximativ 1.200 de km pătrați, apreciez că nu stăteam într-o zonă chiar aşa nasoală ținând cont că eram cam la 15 km de faimoasa Venice Beach, locul unde frumoasa Pamela Anderson ți-a bulversat adolescența cu serialul Baywatch. Deci, hai să nu comentăm că dacă este să fac o comparație mioritică ar fi ca şi când orașul LA ar avea suprafața județului Constanța și noi am avea hotelul la Năvodari. 🙂 Dar astăzi nu mergem nici la Mamaia nici la Venice Beach, astăzi mergem la altă plajă faimoasă, și anume Santa Monica.
Cei 15 km petrecuți în blocajele de pe autostradă ne aduc cu poftă mare de mâncare așa că, fiind și foarte înnorat afară, după ce facem câteva poze cu marea întindere de nisip fin ce compunea plaja, luam un mic dejun copios la una dintre terasele de aici. Mamă și era un cancer de frig afară de-ți tremurau fălcile în timp ce mestecai. Nu stăm prea mult că înghețăm de frig și revenim în petrolier ca să facem un pic focul și să ne încălzim. Hai să ieșim din partea asta a LA-ului și să mergem sus unde stă lumea bună, hai să vedem dacă Brandon și Kelly chiar locuiesc acolo la 90210 în Beverly Hills! 🙂
Normal că urmăm indicațiile citite pe internet și urcăm spre cartierul șmecherilor urmând faimoasa stradă Sunset Bulevard, până când ajungem în mijlocul caselor vedetelor în bogatul, stilatul și tăcutul cartier Bel Air, ”casa” majorității vedetelor de la Hollywood. Oprim într-un loc unde o tanti, machiată precum dovleacul de Halowen, vindea niște hărți care cică le făcuse maică-sa, o faimoasă actriță, zicea ea, aici în inima cinematografiei moderne. Aiurea, am aflat mai târziu că era o mare vrăjeală dar atunci m-a făcut să pun botul și să-i dau o căruță de bani pe o hartă a cartierului.
Numai când mi-a zis că mă aflam în fața casei unde Regele Muzicii Pop a trecut în neființă m-a făcut să nu mai știu pe ce lume sunt. Cum mă?! Aici, în casa asta plină de flori frumos mirositoare și ascunsă de ochii curioșilor, aici a locuit megastarul Michael Jackson? Nu-mi venea să cred. Mă duc la mașină și timp de 15 minute desenăm puncte pe hartă precum copii mici stigând nume după nume ca: Nicholas Cage, Angelina Jolie, Clint Eastwood, Madonna, Tom Jones, Jennifer Aniston, Hale Berry, Tom Cruise, Michael Douglas, Eddy Murphy, Jack Nicholson și mulți mulți alții. Ne-am oprit la un moment dat că ne-am dat seama că dacă e să stăm să vedem tot, o să petrecem aici toată ziua.
Așa că organizăm un tur ad-hoc „our style” (stilul nostru) trasând cu pixul pe hartă direcția și ruta pe care să o urmăm ca să vedem cât mai multe case de vedete. Îți adaug câteva poze doar ca să-ți faci o idee pentru că nu e că erau muzee casele oamenilor şi puteai să te oprești și să faci poze după bunul plac și sincer nici nu aveam chef să fim luați pe sus pentru hărțuire. Am surprins multe case conform adreselor de pe hartă. La Eddy Murphy am văzut că-şi trecuse numele pe numerele mașinii şi deci cred că adresele erau reale. (am găsit apoi pe internet, aici toate adresele, GRATIS, nu cum m-a jupuit doamna aia). Băi și ce bine că între timp a ieșit și soarele și avem parte de o vreme de toată frumusețea.
Și uite așa, învârtindu-ne noi în sus și în jos la „vânătoarea” de vedete, cu Mr. Like călare pe aparatul foto sperând, la fiecare mașină care trecea pe stradă, să facă fotografia vieții lui, aproape că ratăm faimosul semn cu Beverly Hills. Dar nu se poate să trecem așa fără nicio amintire așa că, după o manevră alla vestul sălbatic, parcăm undeva lângă el și începem să ne „scălămbăiem” la câteva poze. Întâi eu cu semnul, eu cu Diana, Mr. Like, Sleeping Beauty și apoi Diana vrea și ea o poză singură cu semnul. Doar că ia în brațe un stâlp de iluminat și mă roagă să-i fac poză. Eu mă uit la ea dar nu-i stric plăcerea, dacă ea s-a atașat așa mult de stâlpul acela nu pot să-i zic nimic. Când se uită să vadă cum a ieșit, mai că era să-mi deja cu ceva în cap când vede că ea a făcut poză cu stâlpul de iluminat care se afla lângă stâlpul cu Beverly Hills și se ia de mine că de ce nu i-am zis? Păi de unde să știu eu măi ce fantezii ai tu? Am crezut că vrei să fii trendy! 🙂
Terminăm cu „maimuțăreala” de lângă casele și stâlpii oamenilor și părăsim cochetul cartier cu destinația Walk of Fame, faimosul bulevard pe care îl văzusem doar în filme și despre care citisem doar în reviste, locul unde fiecare star, fiecare vedetă, care contează, are o stea a ei.
Cu cât ești o vedetă mai titrată, cu atât steaua se află mai aproape de centrul străzii. Aici nu trebuie să-ți faci probleme de parcare pentru că oamenii întreprinzători au transformat fiecare spațiu liber în parcare de petroliere și indiferent cât stai plăteși automat 10 USD.
Coborâm din mașină și mergem în direcția care ni se părea că ar duce spre centru, fotografiind din loc în loc stelele cu vedetele pe care cultura noastră generală ne ajuta să le identificăm. Acum să știi că avem totuși o cultură generală destul de bogată dar sincer ne-am pierdut la un moment dat în penuria asta de stele înșirate pe asfalt unde cred că era trecut și șoferul Madonnei și cățelul lui Paris Hilton.
Și că tot vorbeam de cățel, considerând mirosul, cred că am parcat chiar la periferia bulevardului și când o să ajungi aici o să înțelegi ce vreau să spun cu fraza asta. Grăbim pasul să ajungem spre ”centru” și rămânem uimiţi de transformarea, în bine, pe care o suferă bulevardul cu fiecare pas pe care îl facem. Ajungem la o îmbulzeală de lume, majoritatea copii și nu înțelegem unde se dau lucrurile gratis de se bat ăștia să ajungă primii. După câteva bannere și câțiva actori însoțiți de bodyguarzi, înțelegem că este vorba despre premiera filmului Brave care avea loc fix în seara aceasta. Ce tare! Dar oricum nu putem să vedem nimic pentru că îmbulzeala era prea mare.
Premiera avea loc la parterul unui faimos Mall de aici din zonă, care cred că poartă accelași nume ca și strada faimoasă, mall în care intrăm și noi ca să cascăm gura.
Ne plimbăm un pic pe la parter și fetele remarcă imediat magazinul Victoria Secret și se lasă convinse cu greu să revenim mai târziu aici. După ce urcăm treptele până la primul etaj, îl vedem…. Cum ce? Vedem cum „bulangii” ăștia de americani au copiat semnul cu Râșnov de la noi de la Brașov și au scris și ei fuga Hollywood!! Ete ce să-ți spun! Avem și noi băi.. nu numai voi 🙂 dar, tot ne facem o poză cu el.
Ne mai plimbăm un pic pe aici și ajungem pe o terasă de unde puteam să vedem cum transmiteau televiziunile în direct premiera filmului aşa că facem și noi câteva poze ca să nu zicem că am trecut precum gâsca prin apă la premiera asta, cu toate că sincer, nu știam prea multe despre filmul acesta. Da știu, să ne fie rușine!Ia uiteee…. Un magazin cu decorațiuni și cadouri de Crăciun!! Exclamă Diana. Mă uit la ceas să văd în ce lună suntem, mă uit afară și văd că nu ninge, mă scarpin în cap și tot nu înțeleg. De ce să luam decorațiuni de Crăciun în luna iunie?! Pentru că sunt simpatice foc și pentru că îmi plac și pentru că nu putem venii de Crăciun. Mda… mi-a dat șah mat cu explicațiile ăstea aşa că anul acesta o să înpodobim bradul cu câteva ornamente luate direct de la Hollywood! Ce fiță pe noi! 🙂
După „devalizarea” magazinului cu podoabe de Crăciun, poposim la Victoria Secret, fetele că noi ne băgăm picioarele și rămânem agățați de un wireless gratis de-l găsisem pe aici prin zonă și ne dăm pe net până la ieșirea lor victorioasă din controversatul magazin.
Gata, hai că azi am avut o zi încărcată. Am plecat din cartierul pistolarilor şi gangsterilor, ne-am dus să o căutăm pe Pamela Anderson la serviciu dar, azi era în concediu, am fost să-i dăm lui Tom Cruise o sticlă de palincă de Bihor ca să nu mai plângă că îi dăduse Katie Holmes papucii acum câteva zile, am venit apoi să vedem starurile imortalizate pe faimoasa Walk of Fame, am făcut shopping de fiță în magazinul „secretos” dar… dar NU AM MÂNCAT! Deci, hai să lăsăm prostiile și să îngurcităm și noi ceva. Eu și cu Diana avem poftă de mâncare japoneză dar, Mr. Like și Sleeping Beauty nu se dau în vânt după specialități orientale așa că în seara asta luam cina romantic în doi, unii cu sushi în formă de omidă iar alții cu tradiționalele bucate americane.
Am mâncat ceva în seara asta și ne-am făcut și poză cu steaua noastră (e falsă, cred că te-ai prins) 🙂 dar, considerând că se făcuse deja vreo 10 seara și eram undeva cam pe la Slobozia, ca distanță față de Constanța, decidem să ne întoarcem la hotel. Noroc că-mi cumpărasem un hanorac șmecher de aici de la tarabele ăstora că altfel cred că mă congelam de frig, mai ales că făcusem un gest nobil și-l „îmbrăcasem” pe Mr. Like cu geaca mea ca să nu facă săracul vre-o bronşită. Ne ia vre-o oră să ajungem la parcarea hotelului și când să cobor în garaj, pe rampă, aud Băi, băi.. ce faci băi? Frână!! M-am și speriat! Ce ai măi Mr. Like de mă pui să frânez…. Și atunci văd și eu că de sub petrolierul nostru, începuse să se retragă o „cutie de chibrituri” de mașină cu două domnișoare îngrozite după ce văzuseră de aproape cum arată un motor V8. Hai să fiu dacă am văzut ceva din cauza imensității ăsteia de capotă dar și datorită înclinației rampei. La „Tico-ul” ăla de mașină de-l aveau fetele, sincer îmi era chiar imposibil. Bine că nu s-a întâmplat nimic dar, am luat o sperietură zdravănă. Gata hai la somn că nu mai am chef de nimic!Somn ușor Los Angeles, mâine mergem la film… dar direct la el acasă, pe platou acolo! 🙂
(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
N-am stiut ca ai “vizitat-o ” si pe Jennifer Aniston. Voiam sa-i trimit ceva prin tine. Sunt absolut inebunit dupa ea!Daca te mai duci vreodata pe acolo, te rog sa ma anunti si pe mine.
Am vizitat-o dar nu era acasa. Si noi ii adusesem o legatura de ceapa, un purcel si o tuica dar nu am putut sa i le lasam. Imi zici data viitoare si ducem “plocon” si de la tine! 🙂 P.S. Nu stiam ca esti innebunit dupa ea! 🙂
Io am crezut ca era BOC la usa. Auzise ca esti cu PDL-ul si a vrut sa te felicite ca ai fugit din tara :)))
Nu-i bun Boc ma de servitor al lui Jenifer. Se impiedica naiba si sparge sticla de tuica! 🙂