Oct 312012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Și după cum bănuiam, hotelul își păstrează vechile obiceiuri de acum 10 zile și ne trezește la 6 atunci când se fluierau băieții ăia de strângeau gunoiul și țipau unul la altul iar mai apoi, pe la șapte și jumătate a venit aprovizionarea cu sticlele de bere. Știi tu, că ți-am mai povestit data trecută. Ălea de coboară goale pe scări, pe un cărucior și fac doar zbang, zbang, zbang și apoi urcă pline și fac tronc tronc tronc. E drept că acum avem camera pe la etajul 7 dar degeaba, tot se aude.


De data asta nu mai zic nimic, nu mai am chef să mai zic nimic pentru că este penultima zi în Statele Unite, așa că mă trezesc și plec să returnez petrolierul la garaj după ”doar” 5.300 de km petrecuți împreună de-a lungul coastei de vest a Statelor Unite. Îmi cam parea rău pentru că începuserăm să ne împrietenim în ultima vreme cu toate că tot nu învățase, namila asta de mașină, cum să schimbe vitezele în urcare și ne brusca mereu.


Ziua de astăzi ne-o dedicăm să facem un ultim tur al frumosului oraș San Francisco, așa că după ce îndesăm bine toate bagajele și toate suvenirurile cumpărate, predăm camera și plecăm la plimbare prin oraș fără o direcție anume, doar așa, în așteptarea zborului de seară. Zborul acesta îl luaserăm înadins cu o escală de 11 ore la New York ca să avem timp să gustăm, măcar așa dintr-un colț, frumusețea celei mai mari metropole din Statele Unite. Ca să treacă timpul mai repede, fetele se delectează cu un pic de shopping și uite așa, la bagajele cu greu închise mai trebuie să adăugam o pereche de UGG-uri. Offf.. să vedem unde mai încap și acestea?!

 

 

Și uite că ușor, ușor vine seara și ne vedem nevoiți să părăsim orașul cu podul de aur, din nou la bordul unei aeronave cu internet wireless dar de data aceasta sunt prea obosit să mai stau pe net. Este ora 23:30 la San Francisco și noi eram treji de la 7 de azi dimineața. Mr. Like și Sleeping beauty zburau cu altă companie dar cam în același timp cu noi. Ținând cont că aterizam pe aeroporturi diferite, ne-am dat întâlnire sus, pe unul din simbolurile New York-ului și anume: Empire State Building. Cât de tare a sunat când am zis: ”ne vedem sus pe Empire să admirăm Manhattanul!”
 

Nu reușim să dormim mai deloc iar cele 6 de zbor trec destul de greu în ritmul acesta așa că le adăugăm la cele 16 ore acumulate de azi dimineață și după ce schimbăm fusul orar, iată-ne aterizând pe somnorosul aeroport John Fitzgerald Kennedy sau JFK,  într-o duminică dimineața așa cam pe la ora locală 7:30. Știu că nu mai înțelegi nimic din orele astea dar crede-mă că nici noi cu atâtea schimbări de fus orar și cu atâta oboseală acumulată.

 

 

 
Dar hai gata, mai rezistă și tu, ca și noi, un pic că ia uite unde am ajuns: New Yoooooorkk!!! De când ne doream să ajungem aici! Hai fuguța la explorat că avem doar 7 ore la dispoziție ca să ne întoarcem și să prindem avionul spre Milano.  Fuguța din părți că aproape o oră am pierdut-o să înțelegem unde valizele noastre putem lăsa bagajul de mână că doar nu o să ne plimbăm cu trolerul după noi pe 5th Avenue. Apoi am mai pierdut ceva timp să înțelegem ce, de unde, cu cât și de pe care linie pleacă trenul spre New York. Dar am ajunsssss!!!
 
Trenul ne lasă undeva pe strada 38.. sau 39.. parcă era 43… cine pisici mai știe că aici în Manhattan toate străzile au nume foarte interesante gen 5,10,14 etc.. ai înțeles ideea. Ieșim de la metrou și deja cădem pe spate de la înălțimea zgârâie norilor și consideră că încă nu îi văzusem pe cei mai înalți. Mergem căscând gura în toate direcțiile și fiind atenți la haosul din trafic și ușor ușor ne apropiem…  Vai de mine cât este de înaltă Empire State Building….. Incredibil.. Și noi o să mergem acolo sus sus?! Se pare că da, așa că ne încolonăm la rând ca să ne luam bilete.

Trebuie să sosească și Mr. Like cu Sleeping Beauty că ne-au anunțat prin sms, dar după cum hotărâsem, ne vedem sus… da.. da.. acolo suuuuus de tot! Așaaaa… suntem în lift.. în unul dintre lifturi.. acela care merge de la etajul 60 în sus. Păi noi vrem sus, sus de tot. Etajul 80 apasă nenea liftierul că pentru mai sus nu erau alte butoane. Parcă 86 scria pe biletul pe care îl luasem. Hmmm….
Nu apuc să-mi termin gândul că deja se deschid ușile undeva la vreo 370 de metri deasupra nivelului mării. Nu e încă sus și nu putem vedea încă nimic decât aceleași desene și tablouri cu care ne obișnuiserăm la parter care înfățișau evoluția clădirii de la începutul construcțiilor și până în 1931 când a fost finalizată.


 


Acest simbol al Americii are de fapt 102 etaje și se putea ajunge direct până la ultimul etaj dar era un pic cam scumpă distracția pentru încă 16 etaje în plus și cum noi eram la sfârșitul concediului eram și un pic pe jantă și dădeam cu bugetul din groapă în groapă, așa că ne mulțumim și cu etajul 86. Dar unde este acest etaj 86 ne întrebăm după ce iar dăm peste o ditamai coada. There are 2 options, ne zice unul cu o mustăcioară gen Petrică Mâțu Stoian, either you wait in line for the elevator, either you take the stairs. (Aveți două opțiuni: ori așteptați la rând și luați liftul ori mergeți pe scări). Pe scări normal. Cât de greu poate să fie să urci 6 etaje. Am aflat mai târziu că e un chin enorm să urci la maraton șase etaje înalte și lungi cât o zi de post și am auns pe terasa de la etajul 86 leșinați, transpirați și cu limbile pe afară… Și cât timp stăm noi să ne tragem sufletul ia uite că apar și Mr. Like cu Sleeping Beauty. Nici nu se putea o sincronizare mai perfectă.

 


Ieșim pe terasă și suntem întâmpinați de curenții puternici dinspre oceanul Atlantic, pășim timizi spre marginea clădirii și suntem cuprinși de un sentiment de emoție profundă când privim prima dată peste coasta de Est a Americii iar înaintea noastră stătea, renăscut din cenușa lui 9/11 turnul One World Trade Center. Acolo în fața noastră se petrecuse teribilul atentat de acum 11 ani.. Păstrăm un scurt moment de reculegere privind în neant spre oceanul Atlantic, analizând îndelung întinderea enormă a acestei metropole americane. Și tot explorând noi orizontul, o vedem undeva în dreapta, retrasă pe insula Betloe, la umbra World Trade Centerului, pe doamna Liberty, sau Statuia Libertății cum mai este cunoscută pe la noi, ținând ferm în mână torța progresului.
 



Vai de mine, m-am copt de cald pe căldura asta. Sunt vreo 37 de grade afară iar eu sunt cu cămașă cu mânecă lungă și cu geaca pe mine pentru că nu mai încăpuseră în bagaje. Și nu vrei să știi ce are Diana în picioare pe vremea asta sahariană. O să vezi mai târziu, nu-ți stric surpriza. 🙂 Scanăm în continuare orizontul cu privirea și nu contenim să ne minunăm de vasta întindere de zgârie nori și clădiri, poduri, mașini care se așterneau în fața noastră cât vedeam cu ochii. Poate și din cauza soarelui care ne bătea cu putere din față dar nu reușeam să vedem unde se termină New York-ul. Nu te mai plictisesc cu descrierea mea pentru că nu o să reușesc în cuvinte să-ți descriu senzația retrăită când priveam Central Park-ul de sus sau când ne uitam cum Chrysler Tower și alte clădiri înalte, încercau să-i facă o timidă concurența lui Empire State Building dar fără prea mult succes, nu-ți mai descriu nimic ci te las să admiri singur. Noi ne retragem aici într-un colț și mai privim încă o dată spre financial district.

 

 

Deci? Cum ți s-a părut? Ai cam căscat un pic gura și până ai revenit tu printre noi eu mi-am cumpărat un tricou de aici din magazinul de suveniruri pentru că luasem efectiv foc și m-am și schimbat în McDonalds-ul de vis a vis și uite că acum ne luptăm cu NYPD-ul că au blocat străzile și nu ne lasă să mergem spre Time Square. Ce o fii cu toată hărmălaia asta și cu toată debandada, nu știu! Trebuie să ocolim zeci de străzi și abia abia găsim o ”breșă de securitate” și ne trezim pe faimoasa 5th Avenue, complet singurei. Ce tare! Suntem singuri în mijlocul New Yorkului. Nu trece nimeni și nu vine nici-o mașină! Hey you guys! Come over here! (Hei voi de acolo, veniți aici!) Ups… ne-au prins… Suntem dați afară din lumea noastră într-o manieră destul de politicoasă și suntem bucuroși că măcar am reușit să ne reluam direcția de mers spre Broadway.

 



Ia uiteeeee…. Bine măi panaramelor, din cauza voastră erau blocate toate străzile?! Ia uite-l pe ”zânul măseluță” unde era mă! Măi să fie dar ce noroc avem noi când vizităm marile orașe. Acum am nimerit fix în mijlocul paradei Gay și ne-au fost arătate, din simpatie bineînțeles, o grămadă de funduri, care mai decare mai deosebite și mai pictate. Ia nu mai râde și ia și tu un fund aici de domnișoară de culoare! Păi ce… numai noi să fim tratați cu fundul? 🙂

 


 

Ajunși pe Broadway, ne alăturăm și noi celor 39 de milioane de vizitatori anuali și ajungem în faimosul loc pe care îl vedeam noi la televizor în noaptea de revelion când se făcea numărătoarea inversă pentru trecerea în noul an, și anume Time Square. Mamăăăă câte magazine, cât haos, cât trafic, câtă lume, cât de toate că deja ne zăpăcim de cap și de la aglomerație dar și de la oboseală care ușor ușor începe să-și spună cuvântul.
 
Nu plecăm oricum din piață până nu facem câteva poze și până nu îți arătăm că Diana poate să țină toată lumea într-un deget când vrea ea, mai ceva ca-n melodia  ”He’s Got the Whole World in His Hands”
 
 

 

Ne retragem ușor, admirând sumedenia de zgârie nori și trecând prin fața clădirii bagabontului ăluia de Trump, Donald Trump, că de el era vorba, care ca și în Las Vegas, are o manie cu clădirile aurii, că de, un pic de opulență nu strică din când în când. Ajungem într-un loc pe care îl poți considera o ciudățenie, în sensul bun al cuvântului, a acestei mari metropole deoarece este pur și simplu o oază de verdeață în mijlocul haosului de ți-l descriam mai devreme. Ajungem la Central Park, plămânul verde al Manhattanului, locul unde vin corporatiștii să se relaxeze in pauzele de prânz sau vedetele să alerge și să se mențină în forma. Noi vrem doar să ne menținem pe picioare pentru că sincer nu mai putem de somn. Și apropo de picioare, Diana ar vrea și ea să și le simtă pentru că, tot din motive de spațiu în bagaj, UGG-urile ălea luate din San Francisco a trebuit să le poarte prin tot New York-ul la aproape 40 de grade. Dacă nu știi ce sunt ălea UGG-uri sigur o să înțelegi din poze. Deci…. Unde găsim un loc să ne întindem și noi puțin?
 

 


Vai de mine ce ne-am mai întins…. M-am trezit pentru că i-am auzit pe ăștia că începuseră să râdă de mine. Bine și eu m-am auzit și am înțeles de ce râdeau… pentru că începuse porcul să sforăie, întins pe iarbă în Central Park. Eu nu sforăi decât când sunt extrem de obosit, ceea ce era cazul de data asta, așa că ia gura și nu mai râdeți de mine! 😛 Zii și tu, cum să nu adormi cu așa priveliște în fața ochilor:
 
 
 
 
 

Ne cam apropiem de ora de plecare așa că ne despărțim din nou, pentru că din nou zburam cu avioane diferite și din locuri diferite, și rămâne să ne vedem pe aeroportul Malpensa din Italia. Mamă ce energie mi-au dat cele 15 minute de somn. Am dormit foarte profund iar aerul parcului m-a mai ajutat să-mi revin, ba chiar să cer indicații unui băiat de culoare cu maiou lălâi pe el și tatuat peste tot, băiat care s-a dovedit super de treabă și ba chiar m-a condus să-mi arate care e peronul pentru metroul nostru pentru că mă pierduse printre cele 6 peroane.

 


Adio New York! Ne-ai impresionat, așa puțin cât am apucat să te vedem și promitem să revenim să te explorăm mai pe îndelete și eventual mai odihniți ca să nu mai cădem pradă miresmelor tale. Te lăsăm acum și ne îndreptăm spre faimosul JFK, aeroportul ăla unde autostrada trece fix pe sub pistă de ne-a impresionat foarte mult la aterizare. Te lăsăm pentru că ne așteaptă Milano. Milano unde ajungem la ora și ziua locală, dacă pot să spun așa, Luni 11:00 după aproape 40 de ore de nesomn și după ce am așteptat 30 de minute valiza Dianei care nu a mai venit… cică s-a dus la Londra… Ce-o face acolo nu știu… dar poate aflăm împreună data viitoare.


 

Somn ușor Europa!




 Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto
 

.
Oct 202012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Ce pisicii mei se aude, mă întreb în gând buimac de somn…. Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Apăs toate butoanele și în fiecare colț al ecranului la toate telefoanele de le prind la îndemână… Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Vai de mine cât sunt de buimac. Mă ridic în fund și abia acum remarc camera gen de moravuri ușoare, plină de floricele pe pereții tapetați de culoare roz, patul în stil baldachin unde perdeaua normal că era tot roz. Măi să fie… Așa de obosit eram aseară de nu am remarcat decorul acesta ”feeric”. Lângă mine e Diana… ce bine.. că m-am speriat că cine știe unde sunt… Nu înțeleg încă unde sunt și cum am ajuns acolo. Dau să mă duc până la baie tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Unde sună băi că mă apucă toate ălea…. Până la urmă îl văd, pe el, telefonul roz. Hai să-mi trag palme!


Yes? Sir, aud la celălalt capăt al firului, problem with your credit card. (Domnule, probleme cu cardul de credit). Îmi zice unul cu un puternic accent indian care vorbea cu o cadență enervantă și fără să articuleze cuvintele. Așa și? O să vin eu cu cardul. Care e problema? Văzusem ieri că încercaseră băieții să-și tragă prețul camerei de pe card dar banca mea le dăduse cu flit pentru că trebuie să trag eu cu cardul nu iau ei banii așa când vor. No sir, you came now! (Nu domnule, veniți acum!). Mă uit la ceas și dacă era lângă mine îi ardeam vreo două după scăfârlie. It’s seven fifty (e opt fără zece),  îi zic revoltat. I know (Știu) îmi zice cu nonșalanță, but problem with you credit card. Băi dacă mai zici o dată problemsă vezi ce problem îți dau eu după cap. Come now! (Coborâți acum) îmi zice așa pe un ton cică autoritar. Thirty minutes (treizeci de minute) îi răspund plin de nervi și trântesc telefonul. Mamă câți nervi mi-a făcut.

 


Cobor până la urmă și găsesc un malac indian, după cum intuisem din voce, care se uita urât la mine. Trag cu cardul, îi apare ”Aprobat” și să vezi cum i se înseninează mutra. Cică: Mă scuzați că v-am deranjat. Ya ya (Da, da) îi zic cu un maxim sictir și-l întreb dacă la bodega asta dau și ceva de mâncare că așa scria pe rezervare. Îmi explică unde este sala de mese și plec înjurându-l în continuare printre dinți că mi-a stricat somnul, mai ales că adormisem pe la 3 azi dimineață. În drum spre masă mă întâlnesc și cu Mr. Like și el buimac de somn. Fetele n-au chef să vină așa că mergem doar noi. Intrăm în sala de mese și surpriză: ”sala” era o încăpere 3m pe 4m ticsită de oameni care din fericire tocmai plecau și reușim în felul acesta să prindem loc la una din cele patru mese. Dar deja nu mai aveam chef de mâncare și se vede asta după cum îmi vărs laptele cu cereale în poală de m-am trezit de-a binelea. E clar, hai să mergem că nu ne priește aici.

 


Plecăm cu toții și îi urăm afaceri îndelungate indianului că în stilul acesta are nevoie de mult noroc ca să-i meargă. Destinația de astăzi este faimosul drum 17 Milles care străbate coasta de vest a Pacificului în mijlocul unei oaze de verdeață care te lasă pur și simplu fără suflare. Cel puțin așa citisem pe internet, urma să vedem în mod direct în curând, dar mai întâi ne oprim să mănânce și fetele și să ne continuăm și noi micul dejun așa în tihnă. Ne oprim la un club de golf unde business man-ii cu blackberry-urile în urechi deja făcuseră un meci până la ora aia și veniseră și ei la o pauză. Vorbeau de niște tranzacții pe trading dar nu le acordăm prea multă importanță pentru că ni s-a părut mult mai interesant peisajul de aici din zonă. Îi lăsăm să vorbească în continuare de cum au făcut ei primul milion și noi plecăm la ale noastre, întâmpinați de vremea mohorâtă de afară.

 


Ajungem la prima oprire la malul oceanului și remarcăm că natura încă nu se trezise la viață. Doar câteva căprioare zburdau vesele și vioaie pesemne că le-a priit somnul de aseară spre deosebire de noi. Chiar dacă norii aceștia nărăvași se încăpățânează să acopere zâmbetul soarelui de vară, peisajul de aici tot reușește să strălucească și să ne impresioneze profund prin splendoarea și liniștea lui. Zăbovim ceva aici în briza rece a dimineții ce se juca prin părul nostru și ne pierdem în câteva gânduri liniștitoare precum valurile acestui imens ocean. Parcă ne-am întors undeva în timp și natura pare cumva neatinsă de mâna omului sau dacă a intervenit în vreun fel omul a fost doar ca să deja o pată de culoare unui peisaj oricum desăvârșit.

 

 


 


Hai că parcă ușor ușor începe să iasă și soarele și se mai dezmorțește un pic atmosfera pe măsură ce înaintam către următorul vista pointde pe harta noastră. Am uitat să-ți zic că la intrarea pe drumul acesta, am plătit o taxă de 5 USD pe mașină și am primit hartă și pliante cu descrierea detaliată a zonei, asta ca să vedem și noi cum se face turismul într-o țară cu adevărat capitalistă. Dar să nu divagăm pentru că se pare că începem să-l supărăm pe nărăvașul Pacific care ardea de nerăbdare să ne cunoască mai îndeaproape și uite cum a început să trântească cu valurile de stânci și să spumege și să clocotească. Normal că nu putem să-i refuzăm asemenea plăcere, și coborâm pe malul lui, pe nisipul fin și alb precum făina de grâu proaspăt măcinată și facem cunoștință pe această cale și cu câțiva pescăruși încă adormiți și ei tot ca noi. Băi, sper că nu sunteți pescăruși din ăia din

Obor-Malibu și vă apucați să ne faceți la buzunare când nu suntem atenți precum frații voștri de pe plaja Zuma? Nu sunt probleme se pare pentru că sunt cuminți ăștia. Stau și ei pe malul oceanului și admiră ca și noi, vasta întindere de apă cristalină.
 
 

 


 

Nu avem cum să nu facem măcar o sută de poze și nu putem să nu surprindem sălbăticia locului, stâncile presărate cu atenție în ocean de către cel mai desăvârșit pictor, natura, precum și valurile spumegânde ce le acopereau din când în când. Rămânem de asemenea profund impresionați de vasta câmpie cu flori galbene care dădea nuanță acestui frumos pastel conturat într-o dimineață de vară. Suntem deja nostalgici și pierduți în gânduri frumoase ce se contopiseră undeva în zare cu orizonul și cu greu reușim să revenim la realitate și să continuăm călătoria de astăzi. Înainte de a părăsii peisajul acesta de basm, ne mai facem câteva poze, unele chiar prostești, dar nu mai contează nimic, suntem prea fericiți.

 

 

 



La următorul vista point la care ajungem este plin de lume și nu prea înțelegem de ce s-au adunat cu toții aici aglomerându-ne frumosul peisaj de până acum. Coborâm din mașină și le auzim. Cum ce? Auzim niște sunete undeva în larg, așa gen un măcănit mai puternic. Normal că nu erau rațe dar sincer acesta este sunetul cu care am asociat eu la mine în cap, zgomotul pe care îl făceau zecile de foci, cocoțate pe niște stânci undeva în larg. Ce tareeeee….. Le mai văzusem noi în San Francisco la Pier 39, dar ălea erau leneșe și doar stăteau acolo și dormeau. Acestea în schimb sunt vioaie și jucăușe și să le fii văzut cum se împingeau una pe alta jos de pe stânci în râsetele copiilor adunați buluc pe malul oceanului.

 


Helloooo!!! Ia uite cine a ieșit dintre stânci ca să ne deja bună ziua. Prietenul nostru Chip! Ha ha… ce simpatic este… și jucăuș dar și un mare fotomodel pentru că se așează pe o stâncă și ia poziția de fotografiat și nu am cum să-i refuz această plăcere. Uită-te și tu la ”bagabont” cum stătea el pe stâncă în poziție de fotomodel. Hopaaa… taci că a venit și frate-su, Dale… ofticat că el nu o să apară în pozele de pe blogul nostru. Gata mă, nu mai face bot. Ia, treci aici și fă-ți o poză cu Diana că te publicăm și pe tine. Bă… dar să nu ceri drepturi de autor că ne supărăm apoi da? 🙂
 
 

 

 

Ce drăguț și liniștitor este totul și parcă nu ne mai venea să plecăm. Să ne oprim să facem și o baie undeva mai în colo dacă tot a ieșit soarele, zice Diana. Hmm… păi parcă am vrea, parcă nu am vrea… nici noi nu știm și cred că încă mai suntem beți de mireasma peisajului și de briza plăcută de la malul Pacificului. Nu ne hotărâm ce să facem și în timp ce conduceam și admiram căprioarele care zburdau în voie pe câmp, părăsim ușor și cu părere de rău coasta Pacificului.

 

 

Păi hai să facem plajă în Santa Cruz, zic eu, în sudul San Francisco Bay și eventual să mâncăm ceva acolo. Sună frumos numele acesta Santa Cruz și la toți ne-a părut o idee interesantă. Din păcate și norilor le-a plăcut ideea mea și au hotărât să vină și ei val vârtej după noi la plajă. Băi dar neserioși mai sunteți!! Faza nasoală la ocean este că dacă sunt nori, nici nu poți să zici că stai așa un pic la plajă să admiri peisajul că era un frig de ne clănțăneau dinții. Diana s-a ofticat instant când a văzut că nu are parte de vreme de plajă, și-a înfofolit eșarfa la gât și s-a întins să admire cerul acoperit de norii gri și neserioși, botoasă că nu ne oprisem acolo în Carmel, unde soarele zburda prin nisipul fin și valurile gingașe.

 


Off… sincer cam toți ne-am ofticat că nu am stat acolo dar ținând cont că de aici până pe coasta din Carmel erau doar vreo 30-40 de km, cu siguranță că și acolo se stricase vremea. Partea nasoală este că nu găsim nimic de mâncat pe aici. Pare așa o plajă pustie și fără nici măcar un chioșc de unde să-ți cumperi și tu un covrig ceva. Chiar și plaja în sine era un pic sălbatică, cu copaci aduși la mal de către ocean, cu câteva păsări în larg care nu știu ce soi erau dar cu siguranță un soi ”țăcănit” judecând după modul cum se aruncau asupra prăzii. Măi să fie!! Nu amețiți băi bate-vă să vă bată de lighioane. Încearcă și tu să-ți închipui cum survolau oceanul și apoi când vedeau peștii mișcând, se aruncau în picaj liber și se înfigeau cu capul direct în apă și apoi ieșeau învingătoare cu câte un pește plisc. Păi eu dacă mă dădeam de două ori cu capul așa de apă cred că îmi pierea tot cheful de mâncare. Băi dar curajoase mai sunteți! Felicitări!
 

 

 

Cam atât, nimic deosebit pe plaja asta așa că plecăm cu coada între picioare, ca să ne reîntoarcem după aproape 10 zile, în San Francisco și uite așa, ajungem ușor spre sfârșitul minunatului nostru concediu în Statele Unite. Dar nu avem cum să trecem prin Bay Area din San Francisco și să nu ne oprim și să dăm și noi o ”căutare” direct acasă la maestrul căutărilor pe internet, nenea Google. Așa că imediat ajungem la sediul gigantului internetului și rămânem foarte impresionați de fericirea și bucuria oamenilor de aici din campus. Eheee.. să tot lucrezi aici, în aer liber, la iarbă verde, cu biciclete puse la dispoziție de către companie ca să te recreezi, cu terase sub cerul liber ca să te aerisești la creier când iei prânzul, ce să mai, așa din exterior și judecând după fețele oamenilor, părea locul de muncă ideal. Sper să și fie așa pentru că prea mult ne-a plăcut totul.

 


Și din nou, dacă tot suntem în Bay Area, nu avem cum să trecem așa pe ascuns și să nu ne dăm un ”check in” chiar aici acasă la Zuckerberg, tăticul celei mai mari rețele de socializare din lume, Facebook. Știi tu, rețeaua aia unde tu dai un click să zici că-ți place ce am scris eu aici! 🙂

 Dar sincer, comparând cu ce am văzut la Google, nu rămânem prea impresionați de sediu și tot la părintele motoarelor de căutare am vrea să lucrăm în viitor.

 


Dar hai să nu mai visăm cu ochii deschiși că uite că am ajuns ușor ”acasă”, la San Francisco, tot la hotelul acela unde ne trezeau ăia cu sticlele pe scări la 7 dimineața. Acum ce să facem. Îl rezervasem dinainte așa că încă o noapte nu cred că murim. Dar înainte de a adormii mergem să mâncăm ceva că eram leșinați pentru că până la urmă nu am mâncat ceva concret astăzi ci doar am tot ciugulit din prostioarele pe care le aveam prin mașină. A fost o zi relaxantă astăzi și foarte plăcută așa că adormim liniștiți și cu zâmbetul pe buze, chiar dacă mâine era ultima zi pe coasta de vest. Dar mai aveam o surpriză rezervată.. că doar nu putem să facem escală pe coasta de est la întoarcere și să nu vizităm nimic…. Dar despre asta îți povestesc data viitoare! Somn ușor.

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

 
.

Oct 132012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

 
Când eram mai mic aveam eu un playlist pe care l-am cărat după mine toată adolescența și printre melodiile ălea retro era una care îmi plăcea foarte mult: Beach Boys – Surfin’ USA. Și ca să urmez versurile melodiei, acum că și eu aveam un ocean, un ocean mare rău care traversa cam toată coasta asta de vest a Statelor Unite, pe numele lui de botez: Pacific, astăzi sunt pus pe fapte mari, chiar dacă nu realizasem acest lucru atunci când mă trezisem. 

Astăzi este ultima zi în Los Angeles și chiar dacă ne-am străduit din răsputeri zilele astea să vizităm cât mai mult, din păcate tot au mai rămas multe alte chestii pe care nu am avut șansa să le explorăm. Te las pe tine data viitoare să mergi și să-mi povestești și mie ce am ratat dar fii atent că trebuie să-ți iei mai multe zile de concediu, dacă ai, pentru că din ce am apucat noi să ne dăm seama îți cam trebuie o zi întreagă pentru fiecare loc spectaculos din Orașul Îngerilor.

 

 
Ne chinuim să închidem, sărind pe valizele care cântăreau acum puțin peste o tonă și ne gândeam cum o să plecăm noi cu toate lucrurile acestea pe avion. Dacă aș fii mai slab aș lua 5-6 tricouri pe mine dar așa, deja arăt precum omul Michelin, dacă mai bag 3 tricouri o să fiu un balon cu aer nu alta.. Tzrrrrrr… sună telefonul…. Acesta cred că-i Mr. Like să ne zică să coborâm că este deja unsprezece fără cinci și trebuie să eliberăm camera… Tzrrrrrr.. Gata băi hoo că vin! Ce vrei mă?Ah.. excuse me! (mă scuzați), aud la capătul firului, are you planing to stay another day with us (intenționați să mai stați o zi cu noi), mă întreabă o domnișoară cu un puternic accent spaniol. Adică cu alte cuvinte, așa mai politicos ne-a zis: Bă dacă nu vă cărați curând eu vă mai rezerv o noapte! Îi mulțumesc frumos pentru generoasa ofertă și refuz politicos mai ales că în seara aceasta aveam deja rezervată o cameră în orașul în care a fost primar Clint Eastwood.

 

 


Dar până să ajungem noi în ”Carmel by the Sea”, că despre orașul acesta era vorba și până să să vedem dacă mai este în vigoare legea dată de un primar mai vechi care zicea că ”se consideră contravenție să ieși pe stradă cu haina care nu se asortează cu pantalonii”, până să vedem toate acestea, ne oprim un pic la o țuică cu nea’ Charlie Sheen, acasă la el pe plaja din Malibu. Îl știi pe Charlie cu siguranță. Actorul acela controversat de la Hollywood despre care se spunea că este cel mai bine plătit și care de bine ce îi era, stătea mai mereu prin șanțuri rupt de beat. Asta nu zic eu ci gurile rele. Charlieeeeee… ce faci coaneee!! Bem și noi o țuică? Îi strig de la intrarea în Malibu unde ajunsesem relativ repede în această frumoasă dimineață de iunie.

 


Hai băi Charlie, dă-o whisikey-ul tău de treabă. Nu mai sta botos că ți-a luat Aston Cutcher rolul din 2 and a Half Men. Ce să-i faci, dacă cică bei mereu și nu se mai întelegeau aia cu tine. Ia fii atent că ți-am adus, ca să te mai înveselesc, niște tescovina de corcodușe de la Gorj care nu se compara cu niciuna din poșircile pe care le bei tu aici. Și ca să te dregi dimineața ai aici, în papornița asta de rapiță Louis Prăzon, niste legume specifice oltenilor. Alooo… Charliee.. Scoală mă…. Ăsta iar e beat așa că îl lăsam cu problemele lui și ne continuăm drumul un pic mai sus pe coasta, până la Zuma beach… Sigur ai văzut poze circulând pe net cu plaja asta. Este superbă, mai ales la apusul soarelui când oceanul parcă clocotește și e roșu ca vâlvătaia unui foc de tabară.

Suntem debarcați din mașină în stil mafiot, din mers, și abandona….. hai băi că glumesc, chiar ai crezut! Mr. Like își tot căuta niște adidași, că nu știu ce fița lui de model vroia, și nu îl găsea în niciun outlet, iar Sleeping Beauty vroia și ea să profite de timpul outlet-indoor să mai cumpere câteva cadouașe. Așa că noi rămânem aici la plajă și ei se duc să facă cumpărăturile.

 

 

 

Hăăăăă… ia uiteeeeeee Surferi!!! E clar! Asta trebuie să fac! De când am plecat în state am zis că atunci când ajungem pe coasta de vest, nu se poate să nu fac baie în Oceanul Pacific. Cum Atlanticul mă trântise anul trecut de pământ de mai aveam un pic și-mi pierdeam slipul, trebuie să-i dau o șansă și Pacificului să-mi arate că este la fel de bun ca frasu de pe cealată coastă. Bine, să intru în ocean este una, dar să fac surfing este efectiv maximul standardelor mele așa că nu mai ezit mult și încep să mă interesez pe la băieții de aici dacă este vreunul dispus să o învețe pe balena Willy să-și țină echilibrul pe placă. Îmi zice un tip prețul și costa ceva nu era chiar moca, dar ținând cont că făcusem economi de-a lungul concediului dar și de faptul că nu de multe ori în viață ajungi să faci surf pe plaja Zuma din California, accept aproape instant și cum ai zice surfing, primesc costumul de ”exercițiu”.

  

Cred că totuși au căutat ceva până au găsit o mărime XXL că nu cred că sunt mulți grăsani care se aventurează să spulbere valurile oceanului cu placa de surf.. Ha ha ha ha… aud în spatele meu niște voci pițigăiate care se crăcănau de râs în timp ce eu mă chinuiam să-mi adun toate șuncile și să le îndes în costum. Mă întorc și văd doi puștani la 5-6 ani care mai aveau un pic și leșinau de râs. Ce șuncile mele vreți măi afurisiților? Ia valea de aici! Ha ha ha… continuă aia și mă arată cu degetul în timp ce se îndreptau spre alți puștani de vârsta lor să le povestească și ălora cum se chinuia Yogi Bear cu costumul de surf. Mama voastră de pezevenchi! 🙂


 

Partenerul meu de surf de astăzi este Tyler, un sex-simbol așa pe la vreo 24 de ani, la un metru nouăzeci, blond cu părul cârlionțat și ochii verzi, știi tu, genul acela de surfer care dă toate fetele pe spate. Alooooo… Diana!! Închide gura și mai fă-i niște poze și lui Yogi nu numai lui Tyler! Îi zic Dianei care se pierduse de când le-am făcut cunoștință! 🙂 Ia să vedem băi Tyler dacă știi să faci și surf nu numai să arăți bine! Hai să te învăț câte ceva eu! Ce glume răsuflate fac. Ăsta face surf de la 12 ani iar eu singura dată când am fost aproape de sportul numit surfing a fost când m-am ridicat în picioare pe salteaua de apă. 🙂 Hai să vedem dacă reușește să scoată ceva talent din mine, dar cred că trebuie să-l caute bine de tot.

 

 

 

 

Ne retragem undeva pe plajă ca să-mi explice întâi pe uscat un pic de reguli și de mișcări pentru că cu siguranță nici el nu avea chef să traga de mine pe acolo. Mă învață cum trebuie să stau întins pe burtă pe placă și cum să o prind cu picioarele la spate. 

Băi și era lungă placa asta cât remorca unui tir dar a zis să nu mă sperii că tocmai acestea sunt plăcile de începători care te ajută să treci peste valuri mai ușor. Mă pune să fac câteva mișcări rapide de ridicat în picioare din poziția culcat și când vede că nu sunt chiar praf, se încumetă să intre cu mine în apă.

 

 

Băi, mă vezi tu așa mai pufos, dar să știi că la capitolul echilibru stau foarte bine, chiar m-a lăudat că indiferent de mărimea valurilor ăstora, care uneori ajungeau și la 2 metri, am reușit să rămân pe placă și să continui lupta cu oceanul în încercarea mea de a mă îndepărta de țărm. Acum e acum, sunt în larg, mă întorc cu placa spre țărm unde Diana era cu aparatul de fotografiat în mână și aștepta să se petreacă minunea. Pornesc ”vâslind”, că cică așa se zice când dai din mâini să-ți iei viteză, spre mal, căutând valul potrivit pentru o ridicare. Și iată-l că vine, valul numai bun, așa micuț la un metru ca să nu mă sperie și vâslesc, vâslesc, vâslesc… uite… sunt pe coama lui și începe să mă ducă cu viteză spre mal. Sit position (Poziția șezut) îmi strigă Tyler din spate. Fac rapid mișcarea de pe burtă pe ciuci cu un picior în spate pentru echilibru cum mă învățase, mă reechilibrez că era să cad.. Get uuuup(Ridicăteee!!) îmi strigă din nou Tyler și….. I’m surfiiiiinggg!! Yes baby I’m surfiiiiing! Ce sentiment extraordinar să plutești deasupra valurilor, ce senzație deosebită. Este totul absolut fantastic și apuc să ridic pentru o fracțiune de secundă privirea spre Diana careia nu-i venea să creadă că am reușit din prima.



 

Foarte tare! Mai vreau, hai Tyler, mergem din nou în larg. Și mai continui eu apoi cu încă 2-3 mișcări din astea așa pe termen scurt că nu puteam să zic că fac surfing pe o distanță așa scurtă și apoi Tyler decide să mă ducă mult mai în larg. Ei bine, mișcările de mai înainte m-au cam obosit și sunt un pic cam praf, iar oceanul nu mă ajută de loc pentru că și-a întețit frecvența și a mărit înălțimea valurilor.  Era din ce în ce mai greu să înot spre larg ca să pot să am de unde să fac surfing. Paddle, paddle, paddle (vâslește, vâslește) îmi striga Tyler din spate. Nu mai pot frate!! Vâslește, vâslește!! Și dă-i din mâini Cristi că te mănâncă ăsta. Am pus capul jos pe placă, așa cum mă învățase că trebuie să fac când vin valurile mari, și vâslește vâslește și mă țineam cu putere de placă când simțeam că sunt ridicat aproape perpendicular pe ocean la cât de mari erau valurile. Și a venit unul, imens… mai mare decât placa! A ridicat placa la 90 de grade și cred că era foarte amuzant de pe mal să vezi așa placa de surf înfiptă în ocean, cu un mameluc care se ținea bine de ea să nu cadă. Și m-am ținut bine, atât de bine că atunci când valul ne-a întors cu fundul în sus, mi-am dat seama că trebuie să-i dau drumul când aproape ajunsesem la mal și arasem cu capul jumătate din fundul oceanului. Mamă ce sărată este apaaaa!!!

 

 
 

Hai din nou în larg îmi zice Tyler. Băi omule lasă-mă un pic că nu mai pot! Hai măi că mai ai 25 de minute din ora pe care ai plătit-o. Nu mai pot, sincer! Hai că te duc să vezi cum se vânează valurile, îmi zice. Și iar, vâslește, vâslește, vâslește și într-un final ajungem undeva în larg unde oceanul era mai liniștit. Eu cred că m-a împins și el din spate de am ajuns până aici că eu eram praf rău de tot. Așaaa, îmi zice, acum te ridici în fund și stai cu placa între picioare și te uiți în larg să vezi când vine valul potrivit. Aaaa.. ce bine e să stai așa liniștit și să plutești în derivă. Uite-l, îmi zice, ia-l pe ăsta, vâslește, vâslește!! Lasă-l băi… de ce să-l iau.. nu vezi ce liniștit trece el așa pe sub mine. Lasă-l în pace. Uite mai vine unul! Băi da grăbit ești îi zic. Stai așa să-l prindem pe acela bun de tot. Vezi, ești tânăr și te grăbești aiurea! 🙂 Și așa am mai tras de timp vreo 5 minute ca să-mi mai trag un pic sufletul. Hai, vine valul și vâslesc, vâslesc, vâslesc… poziția ghemuit, stau, stau… trec peste o intersecție de valuri creată datorită curenților și mă ridic…. Zbang! Îmi iau o meclă de ocean și placa se duce purtată de val până la mal. Gata! Sunt terminat! Mi-a ajuns experiența! Hai mă că mai ai 10 minute îmi zice. Ți le fac cadou, nu mai merg niciunde! Sunt terminat!

 
 

Băi și mă uitam la blonduțul acesta plin de mușchi cum nu avea absolut nimic. Și cât trăsese de mine pe acolo, cât alergase și el. Chiar și-a dat toată silința să scoată ceva din mine. Eu zic că a reușit cât de cât. Problema rămâne greutatea că la capitolul echilibristică cică stau bine. 

You are good! (Ești bun) îmi zice să mă încurajeze. Daaaa… sigur. Foarte bun! Nu mă, sincer. Am avut pe unii cu care am stat 30 de minute pe uscat că nu erau în stare să se ridice pe placă. Nu știu sincer dacă este așa sau nu dar eu sunt super mulțumit de ce am reușit să fac. Mi-a plăcut la nebunie și am ”bătut cinciul” în semn de mulțumire. Acum lasă-mă să-mi trag sufletul că ai scos tot untul din mine.

 

 
 
Mă întorc la Pamela mea, care mi-a făcut o grămadă de poze cât timp eram în larg și cică s-a simțit și ea bine și s-a amuzat de eforturile mele disperate de a rămâne pe placă. După lecția asta mi-a venit o foame de nu mai puteam și ținând cont că era deja ora 14:30 mergem la Starbucks, singurul loc de aici din zonă de unde putem să luam ceva de mâncare. Pentru prânz nu putem să luam mare lucru, decât niște sandwichuri dar ne umplem cu energie după ce băgăm un crem-caramel delicios, așa pe la vreo jumătate de litru. După ce trândăvin la terasă vreo 30 de minute, ne reîntoarcem pe plajă să mâncăm sandwichurile în briza oceanului și să ne facem și câteva poze artistice pe malul lui.
 

 

Ia să-i fac eu Pamelei mele câteva poze gen Baywatch, cu căsuța salvamarului pe fundal, cu vântul care îi mângâia firele de păr rebele, așa.. așa, mâna la ceafă, capul pe spate… perfect, perfect, acum aleargă, așa, așa, excelent. Ce să mai: ieșise fotograful din mine și am făcut câteva pictoriale de mai toată frumusețea dar e drept că mă ajuta foarte mult și ”modelul” dar și oceanul albastru avea un important cuvânt de spus. Am profitat de soarele șugubăț care ne zâmbea din când în când de printre nori și am făcut câteva poze frumoase să avem o amintire de la faimoasa plajă din Malibu.

 

 

 
 

 

Alooooooo… Băăăăă… ce penele voastre faceți acolo. Jumuli-v-aș coada!! Uită-te băi la ei de pescăruși afurisiți cum ne ciocănesc cutiile cu sandwichurile. Aoleu… a luat cutia în cioc.. fugi după el! Băăăăăă…. Dă cutia înapoi! Să mă vezi cum alergam ca disperatul după pescăruș și cum lighioana se chinuia să o ridice de la sol dar era prea grea. Perpeliț-aș grumazul de pungaș ce ești tu! Dă cutia înapoi! Ia uite băi cum a găurit cutia asta și a băgat nisip în ea. Eu cum mai mănânc mă acum?
 

Le mâncăm că nu mai aveam chef să ne întoarcem să luam altele și oricum nu reușiseră să ajungă la ele dar bagaseră un pic de nisip înăuntru. Carnivorilor!!! Auzi… să mâncați sandwich! O cafea nu vreți? Îmi trosneau dinții ca o balastieră stricată și după 2-3 înghițituri ne lăsăm păgubași că rămâneam fără dinți dacă nu. Ia uite cum ne dau târcoale! Marș mă de aici! Ăștia-s mai răi decât câinii vagabonți din București. Le ascundem ca să nu-i mai tenteze și eu mă duc să profit de soarele de afară și să fac câteva poze minunatului peisaj presărat de surferi din loc în loc cu valuri albe spumegânde ce se spărgeau în larg și cu o mireasmă salină purtată în aer de briza după amiezii. Bagabonții ăia de pescăruși tot nu se potoliseră. Uită-te și tu cum îi dădeau târcoale Dianei în timp ce ea făcea economie de vedere.

 

Mai admirăm niște băieți care făceau kite surfing (surffing tras de un zmeu) în timp ce soarele cobora ușor ușor spre culcare și atunci constatăm că este trecut de ora 17. Aloooo.. Mr. Like!! Cumperi toată America?!? S-au întors până la urmă și am pornit pe lungul drum de 450 de km până în Carmel unde am ajuns pe la 2 noaptea rupți de somn. Hai somn ușor că nu mai pot. De vreo 2 ori l-am băgat în sperieți pe Mr. Like că nu țineam drept pe drum dar de oboseală nu că dormeam 🙂 să fiu sigur că nu adorm, în timp ce conduceam, am deschis o sticlă de apă și îmi turnam în palmă pe ”șustache” și mă frecam la ochi. A mers trucul acesta și chiar dacă am ajuns târziu, a meritat din plin ziua de astăzi! If everybody had an oooooocean….. Across the U.S.A …. Then everybody will be suuurfing….



 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Oct 052012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

Astăzi avem parte de o trezire târzie, așa pe la un 10 precum copii mici. Acest lucru este şi din cauză că aseară ne-am băgat la somn la o oră înaintată dar,  şi pentru că astăzi chiar vrem să fim copii toată ziua. Tu? Te mai simți copil uneori? Dacă da, atunci astăzi o să ne distrăm împreună, dacă nu, sigur o să te apuce nostalgia. La micul dejun din această dimineață reușește să ne însoțească și Diana, spre deosebire de Sleeping Beauty care încă îl mai visa probabil pe leul Alex când încerca să revină la grădina zoologică din New York. În timpul mesei, televizorul era pe CNN și apucăm să vedem o statistică cu populația din State și constatăm că este aproape proporțional distribuită și împărțită între albi, negri şi sud americani  Asta ţi-am zis-o doar aşa că ni s-a părut interesant dar, chestia ciudată pe care am observat-o au fost reclamele agresive de la televizor gen cumpărați cumpărați cumpărați. Nu mai zăbovim și pe la un 11:30 o recuperăm și pe Sleeping Beauty și pe Alex al ei și plecăm spre visul copiilor de pretutindeni, și implicit al nostru: Disneyland Los Angeles.

 

După ce plătim o sumă destul de măricică zic eu, 96 de USD de persoană, pătrundem pe tărâmul magic al basmelor, înconjurați la tot pasul de personajele din desenele animate alături de care am copilărit. Primul contact este cu Chip si Dale iar mai apoi cu Pinocchio și toți ceilalți. Ca să vizitezi bine parcul și să înțelegi despre ce este vorba îți recomand să faci un tur, la început, cu trenulețul care îl înconjoară dar și să analizezi bine harta.
 
 
 
 Imediat după acest tur o să rămâi profund impresionat când, urcat într-un trenuleț absolut banal, o să te trezești înconjurat de elefanți, șerpi, maimuțe și așa mai departe, toate din plastic și ceramică evident dar, care te făceau să te simți efectiv ca într-o junglă reală. 
La sfârșitul turului, ca să nu stăm unii după alții și să ne decidem în funcție de care pe unde vrea să meargă, alegem principiul ”deciziile foarte rapide se iau în 2” şi ne despărțim de Mr. Like și Sleeping Beauty și plecăm fiecare la explorat pe cont propriu. Urmând să ne auzim pe stații, stații pe care uitaserăm să le băgăm la încărcat aseară.
 
 Prima oprire o facem la Jurasic Park, că tot era aproape de noi iar apoi ca să ne treacă sperietura şi să ne liniştim, ne ducem să o vizităm pe Albă ca zăpada și cei 7 pitici. În timpul ăsta, Mr. Like ne comunică prin stație că ei făcut un tur cu barca prin junglă şi au văzut scălâmbăielile maimuțelor, elefanților, șerpilor, crocodililor și a altor animale fioroase. 
 
 
 Aşa şi?Îi zic. Oricum sunt din plastic.. Da de unde, îmi zice ăsta ofticat, ne plimbam noi liniștiți şi la un moment dat un elefant ne trage un duş la toți cei din barcă. După ce ne-am dezmeticit din sperietură, au început toţi să râdă, mai puţin eu pentru că-mi stropise obiectivul la aparatul meu șmecher și mai mai că-mi venea să-i ard una peste trompă.🙂 Hai băi… las’ că-ţi mai negociez eu altul în San Francisco că ai văzut ce oferte am primit.  




Auzi, te-ai dat vreodată într-un carusel? Nu? Nici eu până în ziua asta, și, oricât de penibil ar părea la cât sunt animalul de mare, m-am lăsat convins de copilăroasa mea soție și m-am urcat pe un căluț din ăsta de te învartea în cerc și te mișca în sus şi în jos. E adevărat că era din plastic dar, dacă ar fi putut să vorbească, sigur ar fi gemut sub greutatea ”hipopotamului” de-l călărea. 
Am fost şi filmat dar asta nu-ţi mai arăt că e destul de penală poza. 🙂  Și ca să continuăm pe aceeași linie, mergem în ținutul prințeselor și dăm o tură magică cu trenulețul iar apoi ne așezăm la un hot dog,  în orașul lui Mickey și-l așteptăm să-și înceapă parada.

 
Înțelegem târziu că parada are loc pe ”strada” principală iar noi stăteam acolo la masă ca fraierii. După o lectură rapidă a hărții  să vezi cum alergam prin aglomerație să ne ducem să prindem loc şi să putem fotografia și filma totul de la început. Am alergat de ne-au ieși ochii dar a meritat. Uite-l pe Mickey și pe Minnie, uite-o pe Albă ca Zăpada, Cenușăreasa  Mica Sirenă, Peter Pan, Capitanul Hook, Aladin, Donald Duck și câți alții. Ne-am amuzat teribil când l-am văzut pe unu’ mic care la trecerea paradei a început să râdă și să alerge ca tembelul în jurul părinților de mai avea un pic și crăpa “pipota-n” el. Noi sincer îl înțelegeam și dacă nu am fi avut vârsta pe care o avem, sigur și noi ne-am fi manifestat la fel. Te las să constați singur și să simți și tu ce am simțit noi. Sper să-ți placă filmulețul.
 
 
 
 
 
 
 
Aaaa… am uitat să-ți zic că pe lângă insigna aia de am primit-o la poartă, cu ”Prima vizită”, mi-am luat și eu un suvenir haios de aici, și anume căciula lui Goofy cel urechios, doar că pe căldura de afară mi-a luat capul foc și a trebuit să-mi mai cumpăr un al doilea suvenir, de data asta o șapcă în forma amețitului de Donald Duck. Ca să înțelegi mai bine îți pun niște poze dar te rog insistent să nu râzi da?!
 
 
 
 
Mda… te-am rugat degeaba că văd că nu te poți abține… Nu te mai plimb pe nicăieri să știi! 😛
 
După paradă, mergem la un rollercoster ca să ne mai dezmorțim un pic și să ieșim din moleșeala și starea de melancolie creată de personajele Disney. Ajungem la Matterhorn, știi tu, muntele ăla celebru unde am schiat în Elveția, doar că aici nu schiăm  aici ne dăm în primul rollercoster în care s-a urcat vreodată Diana. 
Senzația nu este cine știe ce dar, este îndeajuns să o facă să prindă gustul și să mai vrea şi în altele.
 Între timp, Mr. Like cu Sleeping Beauty urcaseră în copacul lui Tarzan dar nu rămăseseră foarte impresionați, iar mai apoi s-au dus la Pirații din Caraibe. Aici am ajuns şi noi până la urmă şi, ca şi ei, am rămas profund impresionați de faptul că afară era un soare puternic și vreo 35 de grade iar înăuntru era o noapte câte se poate de reală, cu cerul acoperit de stele virtuale și cu pirați care se luptau pe o corabie, sau cântau morți de beți la colțul casei. Păreau super reali și aproape că ziceai că sunt vii. Până și papagalul de pe umărul unuia era să-și ea zborul când a aruncat nevasta ăluia cu tigaia după el.
 

Daa… zice prin staţie Mr. Like. Şi nouă ne-a plăcut mult la piraţi! Duceţi-vă şi la B.. ..der.. aa.. tare! Ce zici mă? Nu se înţelege! Big.. Thunder!! Merg..  olo că..  tare! Aaaaa.. s-a închis stația dar reușesc să o redeschid! Am înţeles mă. Mergem la Big Thunder! Mergeţi şi voi la Matterhorn! Over and gata… s-a închis de tot. 
Ajunşi la Big Thunder Railroad, confirmăm ce vroia să spună Mr. Like, că este super tare ca și rollercoster şi ne-a plăcut teribil să ne dăm cu trenulețul, în viteză, prin munții artificiali ai vestului sălbatic. Am aflat apoi că, la ei la Matterhorn, s-a stricat trenulețul şi au stat o oră la coadă! Norocoşilor!! 🙂
 


Înaintăm pe străzile pline de veselie și voie bună ale celui mai fericit orășel din toată lumea, trecem din nou pe lângă palatul de cristal al prințeselor și ne mai oprim pentru câteva suveniruri dar nu zăbovim prea mult pentru că trebuia să ajungem la cea mai emoționantă întâlnire pentru Diana, deoarece de mică își dorea să-l cunoască personal pe Mickey Mouse. De asta s-a și costumat special în Minnie, ca să fie pregătită pentru întâlnire. Emoționat eram și eu, la cei 30 de ani ai mei, pentru că și eu când eram mic visam să-l cunosc pe faimosul șoricel, mai ales că făcusem parte din fan clubul lui. Am ajuns la el în căsuță și după ce am admirat una alta pe acolo, am fost primiți până la urmă la ședința foto, chiar dacă eu arătam precum un rățoi țăcănit, iar șăpcălia aia în combinație cu pantalonii de retard l-a făcut să zâmbească pe sub mustăți pe Mickey al nostru. Chiar am avut noroc și a decurs foarte repede întâlnirea spre deosebire de Mr. Like și Sleeping Beauty care au dat peste o șleahtă de pici care nu se mai săturau de poze și doar nu era să se ia la ciondăneală cu ăia mici!? Sau da? 🙂
 
Am ieșit de acolo cu un rânjet până la urechi și beți de bucurie și pluteam parcă prin al nouălea cer. Și aici sus, printre stele unde ajunsesem, se pornește războiul, Războiul Stelelelor sau pe limba lui originală, Star Wars. Dar suntem în mâini bune, pentru că naveta spațială în care ne aflăm este pilotată de C-3PO și face slalom la greu printre asteroizi și ne zguduie de colo colo de mai mai să ne sară ochelarii 3D de pe nas. Pe C-3PO sigur îl cunoști, este robotul acela humanoid, auriu și cu ochii roșii care se conversa mereu cu R2-D2, roboțelul simpatic cu limbaj ”bipăit” care își rotea mereu capul când era emoționat. 
Hai că sigur îi cunoști ! Se pare că totuși C-3PO nu prea este așa sigur pe el și era cât pe aici să ne izbim de un asteroid în timp ce zburam cu viteza luminii…
 



Foarte reală senzația dar destul de scurtă aventura și în curând trebuie să-l părăsim pe Jedi și pe maestrul Yoda și să ne îmbarcăm pe un submarin unde plecăm să explorăm apele învolburate ale oceanului în căutarea neastâmpăratului și zvăpăiatului peștișor Nemo. Unde ești măi auriule că la grătar te facem când te găsim la cât îmi este de foame! 🙂 Weeeeaaaaaa.. urlă o fetiță lângă noi în submarin, probabil pentru că îi era frică de spații închise. Gata măi că am glumit.. Nu-l mănânc îți promit! Degeaba, că nu înțelege nimic și îi dă înainte pe chineza ei că îi e frică să se uite pe geam. Săraca de ea. Atunci am realizat că în afară de părinți, eram singurii cârlani între șleahta aia de copii.. dar să zicem că ne antrenăm pentru când o fi! 🙂
 
 
 
 
 
 
 

Ne mai dăm în multe alte chestii copilărești dar și pentru adulți, iar câteva chiar au reușit să o sperie bine pe Diana. Timpul trece și ușor ușor apune soarele peste Disneyland așa că mergem să mai vedem o dată parada lui Mickey și de data asta reușim să o prindem de la început. Și uite că aici ne întâlnim și cu Mr. Like împreună cu Sleeping Beauty care încă mai tremura un pic după ultima experiență în caruselul Space Stars, pe care Mr. Like l-a declarat cel mai tare din tot Disneyland-ul. Ne-am dus și noi până acolo apoi să vedem despre ce este vorba și când îi vedeam pe ăia în pozele de pe monitoare, cu fețele una mai disperată decât alta, ne-am lăsat păgubași și ne-am dus la Winnie the Pooh. 🙂
 
Ușor, ușor se întunecă și se apropie momentul culminant al serii. Toată lumea se strânge cu mic cu mare pe malul Râurilor Americane unde pe timpul zilei îl regăsești pe neastâmpăratul Tom Sawyer. Acum în schimb o să găsești o impresionantă reprezentație cu jocuri de lumini, fântâni arteziene, proiecții de desene animate pe perdea de apă sau de fum, efecte speciale, explozii și multe alte efecte de te dădeau pe spate. Pe unii, mai mici de statură, i-au dat pe spate la propriu pentru că atunci când a apărut fiorosul dragon care a suflat flăcări pe gură, un puștiulică dolofan, cu ochii mari și albaștrii, a căzut efectiv în fund și a început să plângă dar, și-a revenit imediat când a văzut că Mickey l-a învins pe fiorosul dragon și imediat a scos cei doi dințișori la vedere în timp ce râdea de bucurie. Toată scena se încheie apoi într-un superb foc de artificii care au luminat timp de un sfert de oră cerul Los Angeles-ului  Ce bine o fii să stai aici în zonă, îți dai seama că vezi artificiile în fiecare seară.

 

 
 
 
 
 

Mai aveam încă o oră și se făcea ora 23, adică ora închiderii așa că profităm până în ultimul moment și ne mai bucurăm de aventurile lui Indiana Jones dar și de un loc unde mergeai cu o barcă pe un râu, așa la relantiu. La Indiana Jones am simțit într-adevăr senzațiile din film, mai ales atunci când trăgeau unii cu mitraliera în jeep-ul nostru de săreau scânteile în toate direcțiile. Barca, nu a fost cine știe ce, tocmai de asta nu i-am reținut numele, a fost doar o fază când am căzut în gol pe întuneric dar, în rest nimic deosebit.
 
O zi cu adevărat magică, o zi în care am retrăit copilăria de altă dată, un loc pentru care am fi făcut dat orice ca să ajungem când eram mai mici dar, datorită magiei locului, această zi poate fii trăită cu emoții intense indiferent de vârstă, o zi de basm, la Disneyland!
 
 
 
Somn ușor copilași!
 
 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.