Oct 202012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Ce pisicii mei se aude, mă întreb în gând buimac de somn…. Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Apăs toate butoanele și în fiecare colț al ecranului la toate telefoanele de le prind la îndemână… Tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Vai de mine cât sunt de buimac. Mă ridic în fund și abia acum remarc camera gen de moravuri ușoare, plină de floricele pe pereții tapetați de culoare roz, patul în stil baldachin unde perdeaua normal că era tot roz. Măi să fie… Așa de obosit eram aseară de nu am remarcat decorul acesta ”feeric”. Lângă mine e Diana… ce bine.. că m-am speriat că cine știe unde sunt… Nu înțeleg încă unde sunt și cum am ajuns acolo. Dau să mă duc până la baie tzârrrr…. Tzârrr…. Tzârr…. Unde sună băi că mă apucă toate ălea…. Până la urmă îl văd, pe el, telefonul roz. Hai să-mi trag palme!


Yes? Sir, aud la celălalt capăt al firului, problem with your credit card. (Domnule, probleme cu cardul de credit). Îmi zice unul cu un puternic accent indian care vorbea cu o cadență enervantă și fără să articuleze cuvintele. Așa și? O să vin eu cu cardul. Care e problema? Văzusem ieri că încercaseră băieții să-și tragă prețul camerei de pe card dar banca mea le dăduse cu flit pentru că trebuie să trag eu cu cardul nu iau ei banii așa când vor. No sir, you came now! (Nu domnule, veniți acum!). Mă uit la ceas și dacă era lângă mine îi ardeam vreo două după scăfârlie. It’s seven fifty (e opt fără zece),  îi zic revoltat. I know (Știu) îmi zice cu nonșalanță, but problem with you credit card. Băi dacă mai zici o dată problemsă vezi ce problem îți dau eu după cap. Come now! (Coborâți acum) îmi zice așa pe un ton cică autoritar. Thirty minutes (treizeci de minute) îi răspund plin de nervi și trântesc telefonul. Mamă câți nervi mi-a făcut.

 


Cobor până la urmă și găsesc un malac indian, după cum intuisem din voce, care se uita urât la mine. Trag cu cardul, îi apare ”Aprobat” și să vezi cum i se înseninează mutra. Cică: Mă scuzați că v-am deranjat. Ya ya (Da, da) îi zic cu un maxim sictir și-l întreb dacă la bodega asta dau și ceva de mâncare că așa scria pe rezervare. Îmi explică unde este sala de mese și plec înjurându-l în continuare printre dinți că mi-a stricat somnul, mai ales că adormisem pe la 3 azi dimineață. În drum spre masă mă întâlnesc și cu Mr. Like și el buimac de somn. Fetele n-au chef să vină așa că mergem doar noi. Intrăm în sala de mese și surpriză: ”sala” era o încăpere 3m pe 4m ticsită de oameni care din fericire tocmai plecau și reușim în felul acesta să prindem loc la una din cele patru mese. Dar deja nu mai aveam chef de mâncare și se vede asta după cum îmi vărs laptele cu cereale în poală de m-am trezit de-a binelea. E clar, hai să mergem că nu ne priește aici.

 


Plecăm cu toții și îi urăm afaceri îndelungate indianului că în stilul acesta are nevoie de mult noroc ca să-i meargă. Destinația de astăzi este faimosul drum 17 Milles care străbate coasta de vest a Pacificului în mijlocul unei oaze de verdeață care te lasă pur și simplu fără suflare. Cel puțin așa citisem pe internet, urma să vedem în mod direct în curând, dar mai întâi ne oprim să mănânce și fetele și să ne continuăm și noi micul dejun așa în tihnă. Ne oprim la un club de golf unde business man-ii cu blackberry-urile în urechi deja făcuseră un meci până la ora aia și veniseră și ei la o pauză. Vorbeau de niște tranzacții pe trading dar nu le acordăm prea multă importanță pentru că ni s-a părut mult mai interesant peisajul de aici din zonă. Îi lăsăm să vorbească în continuare de cum au făcut ei primul milion și noi plecăm la ale noastre, întâmpinați de vremea mohorâtă de afară.

 


Ajungem la prima oprire la malul oceanului și remarcăm că natura încă nu se trezise la viață. Doar câteva căprioare zburdau vesele și vioaie pesemne că le-a priit somnul de aseară spre deosebire de noi. Chiar dacă norii aceștia nărăvași se încăpățânează să acopere zâmbetul soarelui de vară, peisajul de aici tot reușește să strălucească și să ne impresioneze profund prin splendoarea și liniștea lui. Zăbovim ceva aici în briza rece a dimineții ce se juca prin părul nostru și ne pierdem în câteva gânduri liniștitoare precum valurile acestui imens ocean. Parcă ne-am întors undeva în timp și natura pare cumva neatinsă de mâna omului sau dacă a intervenit în vreun fel omul a fost doar ca să deja o pată de culoare unui peisaj oricum desăvârșit.

 

 


 


Hai că parcă ușor ușor începe să iasă și soarele și se mai dezmorțește un pic atmosfera pe măsură ce înaintam către următorul vista pointde pe harta noastră. Am uitat să-ți zic că la intrarea pe drumul acesta, am plătit o taxă de 5 USD pe mașină și am primit hartă și pliante cu descrierea detaliată a zonei, asta ca să vedem și noi cum se face turismul într-o țară cu adevărat capitalistă. Dar să nu divagăm pentru că se pare că începem să-l supărăm pe nărăvașul Pacific care ardea de nerăbdare să ne cunoască mai îndeaproape și uite cum a început să trântească cu valurile de stânci și să spumege și să clocotească. Normal că nu putem să-i refuzăm asemenea plăcere, și coborâm pe malul lui, pe nisipul fin și alb precum făina de grâu proaspăt măcinată și facem cunoștință pe această cale și cu câțiva pescăruși încă adormiți și ei tot ca noi. Băi, sper că nu sunteți pescăruși din ăia din

Obor-Malibu și vă apucați să ne faceți la buzunare când nu suntem atenți precum frații voștri de pe plaja Zuma? Nu sunt probleme se pare pentru că sunt cuminți ăștia. Stau și ei pe malul oceanului și admiră ca și noi, vasta întindere de apă cristalină.
 
 

 


 

Nu avem cum să nu facem măcar o sută de poze și nu putem să nu surprindem sălbăticia locului, stâncile presărate cu atenție în ocean de către cel mai desăvârșit pictor, natura, precum și valurile spumegânde ce le acopereau din când în când. Rămânem de asemenea profund impresionați de vasta câmpie cu flori galbene care dădea nuanță acestui frumos pastel conturat într-o dimineață de vară. Suntem deja nostalgici și pierduți în gânduri frumoase ce se contopiseră undeva în zare cu orizonul și cu greu reușim să revenim la realitate și să continuăm călătoria de astăzi. Înainte de a părăsii peisajul acesta de basm, ne mai facem câteva poze, unele chiar prostești, dar nu mai contează nimic, suntem prea fericiți.

 

 

 



La următorul vista point la care ajungem este plin de lume și nu prea înțelegem de ce s-au adunat cu toții aici aglomerându-ne frumosul peisaj de până acum. Coborâm din mașină și le auzim. Cum ce? Auzim niște sunete undeva în larg, așa gen un măcănit mai puternic. Normal că nu erau rațe dar sincer acesta este sunetul cu care am asociat eu la mine în cap, zgomotul pe care îl făceau zecile de foci, cocoțate pe niște stânci undeva în larg. Ce tareeeee….. Le mai văzusem noi în San Francisco la Pier 39, dar ălea erau leneșe și doar stăteau acolo și dormeau. Acestea în schimb sunt vioaie și jucăușe și să le fii văzut cum se împingeau una pe alta jos de pe stânci în râsetele copiilor adunați buluc pe malul oceanului.

 


Helloooo!!! Ia uite cine a ieșit dintre stânci ca să ne deja bună ziua. Prietenul nostru Chip! Ha ha… ce simpatic este… și jucăuș dar și un mare fotomodel pentru că se așează pe o stâncă și ia poziția de fotografiat și nu am cum să-i refuz această plăcere. Uită-te și tu la ”bagabont” cum stătea el pe stâncă în poziție de fotomodel. Hopaaa… taci că a venit și frate-su, Dale… ofticat că el nu o să apară în pozele de pe blogul nostru. Gata mă, nu mai face bot. Ia, treci aici și fă-ți o poză cu Diana că te publicăm și pe tine. Bă… dar să nu ceri drepturi de autor că ne supărăm apoi da? 🙂
 
 

 

 

Ce drăguț și liniștitor este totul și parcă nu ne mai venea să plecăm. Să ne oprim să facem și o baie undeva mai în colo dacă tot a ieșit soarele, zice Diana. Hmm… păi parcă am vrea, parcă nu am vrea… nici noi nu știm și cred că încă mai suntem beți de mireasma peisajului și de briza plăcută de la malul Pacificului. Nu ne hotărâm ce să facem și în timp ce conduceam și admiram căprioarele care zburdau în voie pe câmp, părăsim ușor și cu părere de rău coasta Pacificului.

 

 

Păi hai să facem plajă în Santa Cruz, zic eu, în sudul San Francisco Bay și eventual să mâncăm ceva acolo. Sună frumos numele acesta Santa Cruz și la toți ne-a părut o idee interesantă. Din păcate și norilor le-a plăcut ideea mea și au hotărât să vină și ei val vârtej după noi la plajă. Băi dar neserioși mai sunteți!! Faza nasoală la ocean este că dacă sunt nori, nici nu poți să zici că stai așa un pic la plajă să admiri peisajul că era un frig de ne clănțăneau dinții. Diana s-a ofticat instant când a văzut că nu are parte de vreme de plajă, și-a înfofolit eșarfa la gât și s-a întins să admire cerul acoperit de norii gri și neserioși, botoasă că nu ne oprisem acolo în Carmel, unde soarele zburda prin nisipul fin și valurile gingașe.

 


Off… sincer cam toți ne-am ofticat că nu am stat acolo dar ținând cont că de aici până pe coasta din Carmel erau doar vreo 30-40 de km, cu siguranță că și acolo se stricase vremea. Partea nasoală este că nu găsim nimic de mâncat pe aici. Pare așa o plajă pustie și fără nici măcar un chioșc de unde să-ți cumperi și tu un covrig ceva. Chiar și plaja în sine era un pic sălbatică, cu copaci aduși la mal de către ocean, cu câteva păsări în larg care nu știu ce soi erau dar cu siguranță un soi ”țăcănit” judecând după modul cum se aruncau asupra prăzii. Măi să fie!! Nu amețiți băi bate-vă să vă bată de lighioane. Încearcă și tu să-ți închipui cum survolau oceanul și apoi când vedeau peștii mișcând, se aruncau în picaj liber și se înfigeau cu capul direct în apă și apoi ieșeau învingătoare cu câte un pește plisc. Păi eu dacă mă dădeam de două ori cu capul așa de apă cred că îmi pierea tot cheful de mâncare. Băi dar curajoase mai sunteți! Felicitări!
 

 

 

Cam atât, nimic deosebit pe plaja asta așa că plecăm cu coada între picioare, ca să ne reîntoarcem după aproape 10 zile, în San Francisco și uite așa, ajungem ușor spre sfârșitul minunatului nostru concediu în Statele Unite. Dar nu avem cum să trecem prin Bay Area din San Francisco și să nu ne oprim și să dăm și noi o ”căutare” direct acasă la maestrul căutărilor pe internet, nenea Google. Așa că imediat ajungem la sediul gigantului internetului și rămânem foarte impresionați de fericirea și bucuria oamenilor de aici din campus. Eheee.. să tot lucrezi aici, în aer liber, la iarbă verde, cu biciclete puse la dispoziție de către companie ca să te recreezi, cu terase sub cerul liber ca să te aerisești la creier când iei prânzul, ce să mai, așa din exterior și judecând după fețele oamenilor, părea locul de muncă ideal. Sper să și fie așa pentru că prea mult ne-a plăcut totul.

 


Și din nou, dacă tot suntem în Bay Area, nu avem cum să trecem așa pe ascuns și să nu ne dăm un ”check in” chiar aici acasă la Zuckerberg, tăticul celei mai mari rețele de socializare din lume, Facebook. Știi tu, rețeaua aia unde tu dai un click să zici că-ți place ce am scris eu aici! 🙂

 Dar sincer, comparând cu ce am văzut la Google, nu rămânem prea impresionați de sediu și tot la părintele motoarelor de căutare am vrea să lucrăm în viitor.

 


Dar hai să nu mai visăm cu ochii deschiși că uite că am ajuns ușor ”acasă”, la San Francisco, tot la hotelul acela unde ne trezeau ăia cu sticlele pe scări la 7 dimineața. Acum ce să facem. Îl rezervasem dinainte așa că încă o noapte nu cred că murim. Dar înainte de a adormii mergem să mâncăm ceva că eram leșinați pentru că până la urmă nu am mâncat ceva concret astăzi ci doar am tot ciugulit din prostioarele pe care le aveam prin mașină. A fost o zi relaxantă astăzi și foarte plăcută așa că adormim liniștiți și cu zâmbetul pe buze, chiar dacă mâine era ultima zi pe coasta de vest. Dar mai aveam o surpriză rezervată.. că doar nu putem să facem escală pe coasta de est la întoarcere și să nu vizităm nimic…. Dar despre asta îți povestesc data viitoare! Somn ușor.

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

 
.

  7 Responses to “Relaxare la malul oceanului Pacific – Carmel by the sea”

  1. EX CE LENT! Nu te-ai gandit sa-ti faci o casuta, acolo pe malul oceanului, unde valurile aduc la mal copaci din larg (de unde copaci in larg???!!!) si sa te retragi la batranete acolo, astepatandu-ti nasii sa vina cu vaporul sa te viziteze???

  2. Da… te invidiez, pozele sunt de vis iar modul cum ai povestit este la fel de atragator!

  3. Cu adevarat un paradis.

  4. Foarte foarte frumos…visul oricarui om…sa vada
    America….

Cristi si Diana