Noi 232012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Bună dimineața Milano, bună dimineața și ție. De când aștept ziua asta…. Cam de pe 13 Martie de când a fost ziua mea și am primit un frumos cadou de la Diana. Cadoul nu a fost ceva material și din acest motiv puteam să-l programez când vroiam eu, așa că l-am programat pe la sfârșitul lunii Iulie pentru că până acum, după cum ai văzut, am fost tot plecați. Știi ce am primit cadou? Hmm… să-ți zic… sau să te mai țin un pic în suspas. Bine hai! Cadoul meu din martie, pe care l-am programat în luna iulie constă în… 3 ture cu un Lamborghini Gallardo!! Ieeeee… mulțumesc Diana! Hai, acum trezirea ca să plecăm pentru că programarea este la ora 9 dimineața iar circuitul internațional “Le Coline” este la vreo 40 de km depărtare de Milano. Trezireeeeaaaa!!!

Ca să se bucure alături de mine și să surprindă fiecare moment, prin lentilele aparatelor de fotografiat, îi am astăzi ca însoţitori pe Lichidator și pe Auditor. Și… am ajuuuuuunssss!!

 


Circuitul acesta ne întâmpină deja cu “herghelii” întregi de cai putere care nechezau sub capote de Maserati, Ferrari, Lamborghini, Porsche și alte bijuterii pe patru roți de-i luaseră mințile Lichidatorului, un împătimit al mașinilor puternice. Fiecare specimen dotat cu sute de cai putere era de regulă însoțit de câte un exemplar frumos, gen 90-60-90, de cele mai multe ori cu părul blond și cu câteva ”dotări” care furau privirile spectatorilor. Aloooo… băieți!! Mai faceți-mi și mie câteva poze .. ați rămas cu gura căscată?!
 
 

Înainte să te urci la bordul unui bolid de peste 400 de cai putere ți se face un instructaj, în sală, în care ești învățat câteva lucruri fundamentale, cum ar fi să nu iei curbele din scurt pentru că riști să ieși în decor, sau să nu-ți bagi mâinile în volan, precum tractoriștii, când vrei să iei viraje pentru că riști să ți le sucești dacă accelerezi ca berbecul și alte câteva trucuri pe care oricum le uitasem până la ieșirea din sală deoarece eram nerăbdător să ajung cât mai repede și să pun mâna pe volan.

 

 

Dar până să pun mâna pe volan trebuie să ne înghesuim cu toții la o ditamai coada ca să fim strigați pe ”catalog” și să facem prima dată o tură de circuit de recunoaştere ca să vedem și noi pe unde o să urmeze să ne spargem în figuri. Și cum eram mulți „berbeci” care se îngrămădeau să deja ture, a fost aleasă o mașină în care să încăpem cât mai mulți și care să nu fie foarte rapidă ca să apucăm să vedem și noi una alta și să fim atenți la ce ne explică nenea șoferul-pilot. Deci, au ales un Hummer H3 unde, la norocul meu, am prins loc pe scaunul din dreapta față și nu a trebuit să mă înghesui pe bancheta din spate cu alți 3 viitori Sebastian Vettel. Acum, nu că aș fi avut vreo problemă cu spațiul pentru că, după cum o să vezi și singur, am slăbit cam 8 kg până acum așa că o să continui cu drag și spor această dietă. Te mai țin la curent pe viitor pe tema asta.

 

 

 
 

Hummer-ul acesta merge precum o Dacie 1300, adică scârție din toate încheieturile, abia ia curbele, abia accelerează, se înclină de zici că mai are un pic și se răstoarnă.. beeeaach… nu prea este ideea noastră de senzații tari dar, măcar profităm de ocazie și ascultăm ce ne explică nenea pilotul. Ne arată niște jaloane pe margine și cică atunci când ajungem la ele să frânăm că altfel ajungem pe arătură, să nu depășim alte mașini, să ascultăm ce zice instructorul bla bla bla… Auzi băi.. când conducem?!?!?
 

Uite-o… asta frumoasă și portocalie… ea este… și este numai a mea…. Ieee… vai de mine ce emoții am. Deja mi-au transpirat mâinile de nici măcar nu mai nimeresc să-mi prind centura de siguranță. Băiatul acesta de lângă mine, care cică este instructorul, este deja super plictisit. A căscat de vreo 3 ori de am crezut că mă înghite cu tot cu volan. Hmm… vitezele se schimbă de la clapete…. Ups.. nu am mai condus cu clapete, sper să mă descurc. Bun, îmi explică el ce trebuie să fac și plecăm… ușor.. ușor.. de probabil că însoțitorii mei, aşezaţi în tribună, ziceau că sunt cel mai jalnic pilot de curse de mă deplasez cu doar 60 km/h. Ei nu știu că băiatul de lângă mine mă freacă la cap din 10 în 10 secunde cu ”frenoooo… frenooo..” de parcă ziceai că dezlănțuisem toată herghelia lu Gallardo și nu doar 2 mârțoage pricăjite adăpate cu gazolină.

 

 

O tură rezist la bălăcărelile și căscatul lu’ ăsta dar imediat ce trec linia de finish și intru în linie dreaptă o caaaaaaaaaaaaaaaaaalllccccc… mamăăăăă cum se duce și cum mă bruscheză în scaun când schimb vitezele… Ăsta de lângă mine iar începe cu ”frenoooooo.. frenooo”!! S-o crezi tu băiatu’…. văd primul set de jaloane, ălea unde ar fi trebuit să frânez și… îi dau a treia. Din păcate pista e foarte scurtă și nu apuc să prind mai mult de 150-160 adică o nimic toată pentru bestia de o controlam astăzi. La al doilea set de jaloane apăs puternic frâna și simt cum îmi ies ochii prin parbriz și plămânii prin centură… vai de mine ce frâne are.

 

Nea instructorul, când vede că intru liniştit  în curbă și revin la viteza melcului, începe să mă bălăcărească la cap… hai mai dă-te-n manșa ta… păi eu plătesc aici ca să-mi zici tu „freno freno”… unde e senzația tare atunci. Și mai vine o linie dreaptăăăăăăăăăăaaaaaaaa…. Bum, poc poc…. Se aude evacuarea care probabil că scotea și flăcări de la mișcarea mea dementă de a schimba în viteza întâi în loc de viteza a treia! 🙂 M-am emoționat și m-am încurcat… ce vrei.

 

 
 
 

Mai apuc să fac o linie dreaptă dar nu la aceeași viteza ca mai înainte pentru că șmecherașul de lângă mine a apăsat niște butoane pe acolo și am văzut că nu mai trăgea mașina. Și ca să primesc și cireașa de pe tortul de astăzi, la ultima mea linie dreaptă, unde puteam să-i mai trag o accelerare, prind din urmă Hummer-ul și mai accelerează dacă ai unde… Aaaaaa!!!! Gata, deja m-am ofticat. E clar! Ăștia aici sunt numai după bani, cât mai mulți de la cât mai mulți, nu contează cum te simți sau dacă apuci să faci ceva dar… mă rog… așa am avut ocazia să conduc un Lamborghini Galardo! Ia fii atent la filmuleț:
 

 

 


 

Nu ne lăsăm fără senzații tari așa că imediat după ce cobor din Lamborghiniul meu și mă duc să-mi ridic filmulețul de mai înainte (pe care normal că l-am mai prelucrat eu un pic), mergem vis a vis ca să dăm o tură cu karturile. Ei bine… aici da adrenalină. Nu am mai mers cu kartul de când mi-am luat un volan în cap anul trecut iar tura de astăzi m-a făcut să mă apuce iar nostalgia. Sper să mai apucăm să mergem. Încă mai tremur de emoții!!! Diana, am primit cel mai tare cadou! Mulțumesc frumos încă o dată și mulțumesc băieților pentru pozele și filmulețele pe care mi le-au făcut.

 

 
… peste o săptămână
 

Azi e 6 august. Da, e Luni… și ce dacă. Uite azi, împreună cu băieții am vrut să ne realizăm o nebunie la care visăm din iarnă și anume să mergem la schi vara. Da, avem noi nebunia asta așa că ne-am pus de acord și ne-am luat concediu și am plecat la munte, la Cervinia. Cervinia asa este de cealaltă parte a muntelui, plecând din Zermatt.
Știi despre Zermatt că ți-am povestit iarna asta. Așa că zis și plecat, dimineața cu noaptea în cap, ca să prindem cât mai mult din ziua de schi.

 

 
 

La Cervinia se ajunge relativ repede, mai ales în timpul săptămânii când nu este trafic și mai ales pentru că este autostradă până aproape la poalele muntelui. Ajungem când natura de dezmorțea după somnul profun de de peste week-end și ceața se ridica ușor de pe pleoapele pitorescului orășel Breuil-Cervinia. Abia așteptăm să schiem dar, înainte să închiriem echipamentul de schi, ne ducem să vedem dacă s-au deschis pârtiile. Heeei… de ce sunt toate pârtiile cu roșu?! Ce înseamnă asta?!
 
 
 
Primim răspunsul pe care nu-l vroiam! Sus la ghețar, unde se schiază, era viscol și vreme foarte urâtă așa că elvețienii au hotărât să închidă pistele astăzi. Nuuuuuuu!!! Nuuu!!! De ce?! Și nu se deschid deloc astăzi? Nu! Ni se răspundem și facem un bot până la roua proaspătă a dimineții. Nu, nu… nu se poate așa ceva. Am venit pentru sport extrem, facem sport extrem că doar nu o să ne întoarcem la serviciu cu coada între picioare. Ce să facem, ce să facem…. Hmm… Gata, vine Lichidatorul cu o idee genială: hai să închiriem biciclete de downhill și să experimentăm și acest sport, momentan necunoscut pentru noi. Hai!
 

Uaaau… ia uite cum arăt de zici că-s Robocop în acțiune! Ce tare echipamentul acesta de protecție!! Hai să mergem și să vedem cum este senzaţia pe munte în jos. Ne chinuim ceva până ne prindem cum să băgăm bibicletele în telecabină dar odată ajunși în vârful muntelui ne simțim ca în al nouălea cer. Bine aveam senzaţia asta și pentru că în jurul nostru era un nor dens de nu se mai vedea nimic în jos în vale! Și dăăăăiiii… pe munte în jos cu bicicleta asta șmecheră care trecea peste denivelări precum un vehicul pe perne de aer de nu simțeam decât vântul cum îmi șuiera prin cască. O senzație superbă pe care nu pot să ți-o descriu în cuvinte așa că te las să admiri câteva imagini.

 

 

 

Auditorul nu era de aceeași părere, adică s-ar fi simțit și el bine dacă nu ar fi făcut pană! 🙂 Băi ce ghinion pe tine… hai înapoi în orășel să o reparăm! Și înapoi pe circuit normal… De data asta urcăm mai sus ca data trecută și normal că este totul mult mai senzațional, atât de senzațional încât a făcut și Lichidatorul pană… Hai băi frate.. dă-o-n acolo de treabă. Puneți mâna și mai slăbiți și voi ce pisicii mei.. păi stăm mai mult în ”vulcanizare” decât pe munte. Offf… ghinioniștilor! 🙂 Hai mai încercăm o dată…. Și urcăm iar, a treia oară… acum ce-o mai urma mă gândeam în telecabină… Vedem.

 

 

În urcarea noastră suntem ”agățați” de un tip care făcea downhill de când era bebeluș, dacă pot să zic aşa și cum era singur și se plictisea, ce și-a zis el, ia să fac mișto de începătorii ăștia și să-i iau cu mine că poate învață și ei ceva. Ajungem în vârful muntelui și îl văd pe ăsta că o ia pe arătură… păi ce faci mă?! Abia atunci realizăm și noi că pentru downhill era un traseu marcat, printre stânci și printre tot felul de șanțuri și denivelări. Deci, noi până acum am coborât ca fraierii pe drumul normal nu pe traseul amenajat.. Off… noroc cu băiatul acesta că aaaaaaaaaaaaa…. mamă ce senzație… am zburat cam 2 metri prin aer! Super tare! Vum.. vum… și ceilalți doi și ca și mine aveau un zâmbet până după urechi. Zâmbetul Auditorului nu ține mult pentru că face din nou… PANĂ!! Incredibil!! Ești de pomină măi! Gata, nu mai venim cu tine la vulcanizare! Are noroc şi nu trebuie să coboare singur, pe lângă bicicletă ci opresc niște tipi cu un pickup și îl iau cu ei. Rămân decât eu cu Lichidatorul și cu expertul în downhill care săracul tot încerca să ne învețe câteva manevre dar fără prea mult succes.

 

 

La un moment dat, tipul își dă drumul pe o pantă înclinată așa la vreo 60 de grade, printre stânci și denivelări și coboară de parcă ar fi coborât 5 trepte până la magazinul de la colț. Măi să fie.. cât de greu o fii și mă aventurez și eu.. Uaaaau… se ridică bicicleta de spate dar reușesc să o redresez, iau o stâncă în bot dar o redresez iar și vine și a doua stâncă și până aici mi-a fost. Momentul de a urmat mi-l amintesc vag dar a fost ceva de genul că roata de față s-a oprit într-o stâncă și eu am plonjat prin aer vreo câteva secunde. A durat ceva pentru că îmi amintesc că nu mă hotăram dacă să pic cu mutra înainte sau cu ea într-o parte. Mi-a confirmat și Lichidatorul asta pentru că m-a urmărit cu atenție cum făceam pe Superman-ul prin aer. Până la urmă m-am hotărât și am aterizat cu mecla pe o stâncă, cu pieptul pe o alta și o a treia mi s-a înfipt în umăr. Auuu!! Sunt ok nu te speria! A fost o căzătură nasoală dar să știi că echipamentul acesta face toți banii. M-am ridicat și am continuat drumul doar că și eu și Lichidatorul ne-am liniștit și am revenit pe drumul normal, abandonându-l pe prietenul nostru kamikaze.

 

 

Gata, ne-a ajuns că a început și ploaia și se pare că lovitura de la umăr a fost pe sub protecție așa că acum mă resimt un pic. Dacă aş mai fi fost grăsuț ca înainte probabil că nu aș mai fi simțit nimic! 🙂  Nu am schiat vara dar măcar am încercat o  nouă experiență care, să-ți spun drept, pe mine personal nu e că m-a impresionat foarte mult și nu din cauza căzăturii. Gata.. am terminat-o cu sporturi extreme și pe anul acesta. Abia aștept să mergem la mare și să nu facem nimic, decât să stăm cu burțile la soare. Mai e un pic!
 
 
 
 
 
 
 
Noi 182012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Băi nu o să-ți vină să crezi, iar dacă chiar o să crezi, clar o să mustăcești când o să-ți spun. Știi ceva…. Sunt la regim! Da băi, taci din gură și nu mai râde. Am început de 15 zile și am slăbit 4,5 kg. Și să știi că am target de 20 de kg. Sper să reușesc să mă țin de regim până la capăt. Bineeee.. râzi tu dar mai tare o să râd eu dacă-mi reușește și o sa fiu fotomodel. 😛 Ei bine, tocmai pentru că sunt la regim, astăzi trebuie să mănânc numai carne. Nu vreau să fac prea mult caz pe regimul acesta dar dacă te interesează o să-ți spun peste 3 luni dacă a funcționat. Între timp te poți documenta aici Așaaa… deci carne astăzi sau pește, dar nimic altceva. Ne-a recomandat o prietenă un restaurant japonez la Picadilly Circus că cică are un mod de a comanda mâncarea cu totul unicat și deosebit, ceva ce implică niște proiecții pe masă direct în farfurie, înainte să-ți vină mâncarea.

 
Dar cum numele lui se numește mă restaurantul ăsta, că nu mai ținem minte. Noroc cu nenea ”goagăl” și cu un wireless gratis de l-am prins și noi la ”second hand” și am aflat nu numai cum se numește ci și adresa exactă. Și iată-ne intrați la Inamo să cerem și noi o masă în doi. Țeapăăăă ! Nu mai sunt locuri… măi și ne zisese prietena noastră să rezervăm. La ce bot am făcut, am impresionat-o pe doamna de aici și ne-a rezervat o masă la alt restaurant al lor, cu același specific, la doar 10 minute distanță pe Regent street. Haaaa… ce norocoși suntem.
Masa este de un alb imaculat și relativ banală, fără nici un efect special, momentan să zicem, iar într-un colț are un touchpad din acela ca la laptop, camuflat bine de tot. Deasupra capului avem un videoproiector care se activează imediat ce apăsăm cu ”mouse-ul” pe meniu și ne proiectează mâncarea selectată pe farfurie. Ia să vedem ce mănânc.. Pac… îmi apar bucăți de ton în farfurie.. Hmmm.. bun bun, după? Pai după iau niște văcuță pe piatră vulcanică… mă lași, zici tu în gândul tău? Așa am zis și eu când am citit meniul și pac apare în farfurie. Gata că e de ajuns. Ia zi… e de regim sau nu?

 

 
Înainte să vină mâncarea ne mai jucăm cu opțiunile de prin meniu și ne schimbăm și ”fața de masă” și punem ceva mai vioi, normal tot virtual și tot proiectată de sus din tavan. Ia să vedem noi ce fac bucătarii noștri și vedem asta ușor, accesând un meniu de unde alegem să ne arate în timp real ce se întâmplă în bucătărie. Între timp vine și mâncarea care nu seamănă de loc cu proiecția din farfuria mea. Adică era bună nu mă înțelege greșit dar cred că videoproiectorul era setat pe zoom pentru că de la o farfurie proiectată plină, ne-au venit doi peștișori și de la o ditamai bovina pe vulcanul Etna comandată  au venit vreo 100 de grame de carne pe o săpunieră de pietroi vulcanic. Ce să zic, prezentarea face toți banii, mâncarea nu prea, mai ales că a fost exagerat de scumpă și am plecat și cu burțile goale dar de fiță și de regim e numai bun.

 

 
După așa zisă masă, plecăm agale spre faimosul Big Ben și ce bine este când nu ești presat de timp că poți să admiri în voie frumusețile londoneze și plăcuta atmosferă din capitala britanică. Ajungem la mărețul turn care spre surprinderea noastră este cam pitic. Nu știu de ce, dar din ce văzusem în poze și pe la televizor ni-l închipuiam foarte mare și când colo nu cred că era mai mare de un bloc cu 10 etaje de abia se întrezărea printre copacii de pe George Street. Ajungem imediat pe podul Westminster la scurt timp după ce trecem agale prin fața palatului cu același nume, locul unde se întrunesc cele 2 camere ale parlamentului și dezbat aprins legile regatului. Era aproape pe înserat așa că nu mai vârâm nasul la palat să vedem dacă era deschis pentru vizite ci trecem după cum spuneam podul, îndreptându-ne spre London Eye, noua atracție, relativ recentă, a Londrei care, în unele afișe publicitare pare să eclipseze un pic locurile celebre și relativ conservatoare ale imperiului britanic.
 
 
 
London Eye acesta, la care făcusem rezervare în același timp cu Madamme Tussauds, este un fel de roată cu multe cabine și care îți oferă o superbă imagine panoramică asupra capitalei britanice, dar și câteva senzații tari mai ales dacă ai rău de înălțime cum are Diana. Și ce dacă făcusem rezervare, că tot nu scăpăm de statul la coadă dar nu ne supărăm pentru că merge relativ repede și într-un sfert de oră pășim în una din modernele cabine din sticlă care pe măsură ce se învârte roata, se învârt și ele în jurul axei proprii ca tu să fii mereu paralel cu solul și sus, din ce în ce mai sus. Mai exact pe la 135 de metri de sus, iar dacă simți că ți se lasă picioarele, poți să stai liniștit cu Diana pe băncuța din mijloc și să te ții de ce apuci de frică de înălțime. Era ea și cu un mic pechinez care văzuse verde în fața ochilor când undeva acolo jos Big Ben-ul se făcea din ce în ce mai mic așa că de frică se ghemuise și tremura tot sub băncuța pe care stătea Diana.
 
 
 
 
 
 
 

 

 
Offf, frica asta de înălțime, gata, în 30 de minute se termină turul și suntem bucuroși că am ajuns în sfârșit pe pământ. Chiar și pechinezul dădea din coadă de mama focului. Nu apucăm să facem doi pași și începe să plouă, dar zdravăn frate, nu așa doi trei stropi ci pur și simplu direct cu găleata de parcă vroia să ne reamintească de faptul că am revenit pe teritoriul britanic unde când nu are ce face… plouă! Ca să ne reziste coafura, că noi nu ne dăm cu gel din acela ca în reclamă și ca să nu ne facem ciuciulete, intrăm și noi în primul bar de-l găsim pe marginea Tamisei și ne așezăm la prima masă liberă să ne mai și încălzim un pic.

 

Who assign you the table? (Cine v-a dat masa?) ne întreabă o domnișoară un pic durdulie cu un ton autoritar. Aaaaa… păi nimeni. Am intrat și ne-am așezat. No, people, No! That’s not how is going on. Please exist and stay in line (nu băieți, nu așa merge treaba. Vă rog să ieșiți afară și să stați la rând). Rând?! Ce rând?! Mamăăă câta’ rândul se făcuse între timp și stăteau cu toții ca proștii în ploaie. Mda, să o crezi tu cucoană că eu stau ca aurolacul în ploaie ca să mă duci tu la masă. Hai bye bye și la gară… la gară că acolo mergem noi să luam metroul.
 
 
Ia uiteee…. Aici sub pod, fix în piciorul podului, un antreprenor isteț făcuse un club de jazz… Ce tare este. Gata, aici intrăm și poate și mâncăm ceva că de la lighioanele ălea de pești japonezi m-a luat o foame de nu mai pot. Cu muzica asta așa bună parcă merge de minune o friptură de văcuță. Heeei… eu sunt la regim, ce sunt cu cartofii ăștia prăjiți  și tentanți la mine în farfurie. Ia uită-te la ei cum sfârâie și cum mă roagă să-i mănânc. NU! Nu vreau! Am zis că nu mănânc prăjeli și mai ales cartofi prăjiți, așa că nu mănânc. Îi dau frumos la o parte, după ce miros unul, și îmi mănânc doar carnea…. Ce buni or fi fost că uite cu ce poftă mănâncă Diana. Nuuu… nu vreau cartofi, mă țin tare și o să vezi tu peste 3 luni. Gata, mă duc să văd cum cântă băiatul acesta aici și să-i fac și câteva poze.
 
 
 
 
 
Încheiem seara într-o foarte frumoasă atmosferă și chiar dacă ne-a plouat un pic am apucat să vedem multe dintre simbolurile Londrei dar oboseala își spune ușor cuvântul și revenim la hotel ca să ne reîncărcăm bateriile. Măi să fie! Aici la noi la 7 unde este priza de încărcare a bateriilor, adică patul, se află un bar panoramic iar dom’șoarele acestea de aici au chef de chicoteală… Ce bine că este super antifonată și nu se aude nimic. Somn ușor.

 

 
… a doua zi
 
Goood morning, soarele strălucește în sfârșit, dar fix pe mutrele noastre așa că pe la 9:30 ne ridicăm din pat că nu se mai putea dormii. Oricum țin să-i mulțumesc acestui soare minunat pentru că dacă nu era el, cred că Diana se trezea direct la ora de plecare diseară. Astăzi avem program de voie, fără rezervări la anumite ore așa că mergem agale să vedem ce nu am apucat ieri. Hmm.. 7 lire biletul de metrou, de persoană, în week-end. Nu e cam piperat măi băieți?! Sau vreți să ne stimulați ca să mergem cu bicicletele. Îl luăm, că nu aveam bicicletă, și coborâm la Tower Hill unde când ieșim ne întâmpină falnica cetate încărcată de istorie. Până să ne ducem să ne povestească despre marile bătălii medievale prin care a trecut, bem o cafea aici fix lângă ea ca să ne revenim bine de tot și să fim numai ochi și urechi la ceea ce avea să ne zică.
 
 
 
 
 
 
Și ne-a zis destul de multe, lucruri interesante pe care eu o să ți le depăn acum prin intermediul imaginilor. Cât timp admiri tu pozele și asculți poveștile despre războaiele din Epoca Bronzului sau cum au fost executați în public aici anumiți trădători ai coroanei, noi pornim spre faimosul pod londonez pe care l-am întrezărit cât timp savuram cafeluța. Mergând agale pe cheiul Tamisei, ne minunăm un pic că vremea de afară nu are nimic de a face cu o vreme de vară și chiar ne întrebăm dacă aici este cald vreodată.  Ajunși la Tower Bridge că despre el îți ziceam, îi facem câteva poze, așa cum era el decorat de sărbătoare… sărbătoarea jocurilor olimpice de la Londra care începeau peste 2 săptămâni. Off.. că tot nu mă obișnuiesc să mă uit întâi în dreapta și apoi în stânga dacă vine mașina și era cât pe aci să-i stric bunătate de taxi unui nene. Hai, ca să evităm traficul și aglomerația, ia să schimbăm noi mijlocul de transport și să coborâm în unul din docurile de pe marginea Tamisei și să luăm barca asta stil avion care ne duce într-o clipită la Embankment. Ce tare se stă înăuntru și ne simțeam de parcă am fi fost într-un Boeing 777 la cât de multe scaune avea și cât de lin spărgea valurile agitate ale râului.
 
 
 
 
 
Ajunși la Embankment constatăm că suntem la 2 pași de Trafalgar Square, așa că pornim agale dar nu mergem mult că ne oprim într-o librărie de unde Diana își cumpără două cărți interesante despre miracolele științei că, zicea ea, vrea să mai schimbe un pic profilul literar pe care se axase în ultima vreme. Eu în ultima vreme m-am axat pe carne așa că aș vrea să schimb și eu un pic librăria asta pe un restaurant ca să mă “culturalizez” și eu un pic. Mda.. se pare că nu am noroc pentru că lângă Trafalgar Square se află National Museum, care și acesta are intrarea liberă spre surprinderea noastră. I se face totuși milă de mine, Dianei, când mă vede așa leșinat precum pechinezul de ieri și nu stăm mult și plecăm fuguța spre un faimos restaurant pe care îl ”mirosisem” eu din greșeală mai înainte.

 

 
 
Sherlock Holmes, sigur ai auzit de faimosul detectiv, dar să vedem dacă este la fel de faimos în ale bucătăriei cum este în rezolvarea cazurilor misterioase.  Nuuu… iar îmi trage o halcă de carne cu cartofi prăjiți lângă ea. Băi oamenilor voi mă omorâți pe mine. Sunt la regim, nu pot să mănânc cartofi prăjiți off.. și ce bine miroseau… și cum ar fi mers și cu o berică dar nu, nenea Dukan, acela cu regimul, stătea cu ochii pe mine și-mi întinde un pahar cu apă. Beach!
 
 
 
 Băi de data asta chiar am mâncat pe săturate, așa că plecăm iarăși pe cheiul Tamisei ca să ne întoarcem spre hotel și să mergem la aeroport. Prefer să te las să admiri singur cum se simțea lumea bine în această duminică însorită de Iulie, probabil un fenomen pentru ei că deja unii începuseră să facă și plajă, decât să bat eu câmpii acum și să-ți povestesc cât de romantică poate să fie plimbarea prin inima veche a orașului. Se pleca parcă de undeva din trecut și pe măsură ce înaintam ajungem la ”vremurile noastre” iar asta se vede cel mai bine atunci când trecem peste Millenium Bridge, inaugurat acum exact 12 ani cu ocazia trecerii în noul mileniu.

 

 

 

 

 
Cât timp ai admirat tu una alta, noi am plecat spre aeroportul Standsten și ne-am pierdut de două ori prin gara Liverpool până să aflăm de unde pleacă autobuzul spre aeroportul nostru. Când ajungem la autobuz, ce să vezi: vreo 20 de italieni care aveau rezervare, nu ajunseseră la timp și acum găsiseră un autobuz plin pe care vroiau să-l ”golească” ca să urce ei dom’le. Hai mă ne lăsați, le ziceau printre dinți călătorii din autobuz, s-o credeți voi că o să coborâm. Asistăm pasiv la circul de se crease, facem 2 calcule în cap și pariem pe călătorii din autobuz așa că plecăm și-i lăsăm să se păruiască liniștiți și mergem să luam trenul. Aoleuuuuu… cum poate măi să coste trenul de 3 ori mai mult decât autobuzul. Băi eu cred că voi aveți criză de curent de puneți prețurile ăstea la trenuri, metrouri etc. Nu avem ce face, îl luăm că pierdem avionul altfel. Am dat pe un bilet de tren aproape cât pe intrarea la muzeul de ceară. Mă rog… nu mai zicem nimic.

 

 
Ajunși la aeroport, avem gânduri mari, să mai facem un pic de cumpărături și să mai căscăm și noi ochii prin magazine. Ăla de la security control avea și el gânduri mari, din nou și tot cu mine și de data asta. Ce aveți frate cu mine în țara asta? Am față de infractor? Iese valiza Dianei din aparatul cu raze X și vine frumos pe bandă la noi, iese și a mea și se oprește, schimbă macazul și se duce pe o altă bandă pe una pe care scria full control (control total). O ia un babuin și mi-o întoarce pe toată pe dos și își bate joc de toată munca mea numită aranjare. Ce e în punga asta? Mă întreabă cu un sictir în el. O mână îi răspund! O ce?! belește niște ochi uimiți la mine. O mână dom’le, o mână de ceară! Aaaa… Ok, și îmi lasă valiza întoarsă așa pe dos și pleacă zicând că e ok. Alooo.. aloo… păi ce faci aici!Deja mi se urcase sângele la cap. Deci, după ce că ți-ai bătut joc de munca mea, pleci și mă lași așa ca pe prost fără explicații. Vreau să știu de ce valiza mea a fost inspectată total. Ce a declanșat procedura? Se uită la mine, ridică din umeri și râde. Nu, nu, mie nu-mi râzi a prost. Explică-te te rog! Și când vede că nici eu nu sunt cu toate țiglele pe casă începe să-mi bage niște abureli că aveam prea multe electronice în valiză și bla bla bla bla… am plecat și l-am lăsat vorbind. Știu că am fost nesimțit dar mă scosese din sărite.
 
 
Adormim îndemnați de zborul acesta fără turbulențe și retrăim în gând frumoasa experiență cu cochetele taxiuri negre care merg pe partea stângă a drumului să ne zăpăcească de tot, cu centrul vechi încărcat de istorie, cu parada de la palatul Buckingham, cu superba panoramă în apus de soare pe care am surprins-o din London Eye, cu ”micuțul” Big Ben pe care îl lăsasem la picioarele noastre o dată ajunși în roata londoneză cu… BUM! Și ne trezim din somn…. BUM încă o dată și realizăm buimăciți de somn ce ”aterizare ca la carte” a făcut acest pilot de nota 4 de mai aveau un pic și-i săreau roțile la avion…. Daina… hai… suntem pe pământ… gata.. gata… Aaaa.. te las că eu mai rămân un pic aici cu Diana. Ne auzim data viitoare poate undeva la soare și fără piloți cretini. Somn ușor!



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

Noi 062012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Hai good evening (bună seara), că tot am rămas cuplaţi pe limba engleză de la ultima călătorie în Statele Unite. Ţin să te anunţ că am dormit 16 ore după zborul din state, ne-am trezit, am mâncat şi apoi am mai dormit 11 ore şi în tot timpul acesta, valiza Dianei tot nu a mai venit de la Londra. Băi şi acolo erau toate cadourile pentru neamuri şi prieteni. Aşa i-am zis şi ăluia, care m-a sunat până la urmă să-mi spună că o aduce când poate el, i-am zis că o aduce acum că altfel îl ia mama lu’ proces verbal. 
 
Şi uite că au trecut cam două săptămâni de la întoarcerea din state şi acum aveam altceva programat, tot rezervat din timp ca să fie economic. Astăzi plecăm să vedem ce a făcut dom’le valiza Dianei 3 zile la Londra. Ce o fi găsit ea aşa interesant că a fost sfioasă şi e drept cam șifonată după ce ne-a returnat-o babuinul ăla şi n-a vrut să ne povestească peripețiile.
 

Astăzi este vineri şi abia așteptam să se termine serviciul să trecem pe acasă să ne luam valizele şi să prindem avionul spre capitala Regatului Britanic. Îl rezervasem destul de târziu avionul tocmai ca să nu trebuiască să ne grăbim şi să alergăm aiurea… ai auzit bre… Alooooo!! Nea şoferul de autobuz, las-o băi neamu’ lu’ manivelă mai moale că nu ne grăbim.Frânăăă… trei înjurături, accelerație urmată de frână bruscă. Vai de mine, nu mai ieşim odată din Milano că dacă mai continuă aşa clar nu mă văd bine. Până la urmă îl întreabă o tanti ironic dacă trebuie să prindă şi el un avion în seara asta şi se mai linişteşte. 
 
Ştii expresia aia, scapi de necuratul şi dai peste tac’su? Ei bine, tac’su lu’ “necuratul” ăla de şofer se pare că este pilot de avion pentru că la decolare nu se lasă dom’le şi-l ţine accelerat blană în timp ce trece prin norii denşi ce acopereau aeroportul din Bergamo. Nu-l înspăimântă nici trepidările bruşte, nici aripile care se bălăngăneau de sus în jos precum un porumbel beat. Nimic… doar accelerație maximă timp în care luăm nor după nor de Diana amuţise şi se ţinea strâns de tot de mine iar eu încetasem să mă mai uit pe geam că nu ştiam cât mai rezistă aripile ălea. Şi în sfârşit ajungem sus… sus acolo aproape de stele unde soarele încă îşi mai arunca timid razele apusului.

 

 
Odată ajunşi sus, după cum spuneam, s-a mai domolit un pic totul şi s-a mai detensionat atmosfera şi am putut să urmărim liniştiţi pe geam cum soarele încerca să se retragă la culcare şi noi nu-l lăsam deloc pentru că mergând spre Londra se dădea şi timpul înapoi, dacă putem să spunem aşa, şi mai câştigăm cu această ocazie încă o oră la aterizare. Ne bucurăm că nu plouă, aşa cum ne-am fi aşteptat și luam trenul de la terminal, ceva normal ai spune, ca să mergem spre vamă.

 

 
Mamăăă ce coadă aici la vamă, câtă lume şi ce hărmălaie. Aaaa.. ce tare uite vamă din aia automatizată unde bagi paşaportul, te strâmbi la o cameră video şi treci. Ce tareee… Mda… cică s-a închis! De ce s-a închis mă.. vrei să spui că a obosit calculatorul? Logică englezească, adică pe dos. Ne întoarcem şi reluam coada ca oile, acolo unde o tanti se mişa la verificatul documentelor de parcă asistam la un concurs de melci. Aaaa ce tare că vine şi o schimbă un moşulică şi totul o să fie şi mai….. naşpa!!! Aaaaaa!!!! Hai tataieee că pierdem autobuzul spre Londra şi suntem la 60 de km. Hai hai… dă-i viteză. Aoleeeeuu… avea ăsta 2 viteze: încet şi foarte încet şi nu puteai să-l scoţi din ritmul lui.

 

 
După 40 de minute ne vine şi nouă rândul la control. Diana trece imediat după ce-i trage la moş două zâmbete, un hi hi şi un ha ha şi vine acum rândul meu şi moşul îşi reia faţa gravă şi îmi cere actele. Le trece prin calculator şi ridică suspect dintr-o sprânceană. Se uită lung în ochii mei de era să mă pufnească râsul dar am rămas cât am putut de serios. Problem.. zice! Îmi dă o hârtie în mână şi mă invită să iau loc pe o bancă aşezată acolo în faţa la toată mulţimea aia de oameni care aştepta să treacă. Mă aşez liniştit pe bancă şi o liniştesc din priviri pe Diana care se uita de pe ”teritoriul englezesc” spre mine şi nu înţelegea ce se întâmplă. Citesc biletul de dragoste al moşului şi dintre opţiunile de acolo, o văd bifată pe aia cu I am detaining you (te reţin) şi nu scria de ce.

 

 
Double-iu-ti-ef (WTF) îmi zic în minte folosind un englezism de cartier. Ridic ochii din foaie şi îmi întâlnesc privirea cu cea a unei domne de la rând care mă privea încruntată şi parcă îmi zicea printre dinţi: Huuuooo! Infractorule! Îmi treceau prin cap toate scenariile posibile, că mi-au furat buletinul anul trecut şi au făcut ăia prostii cu actele mele, că e o coincidenţă de nume şi câte şi mai câte. Dar iată că apare moş viteză. Îmi dă toate actele şi îmi zice: Have a nice stay in the UK Sir (şedere plăcută în Marea Britanie domnule) aşa, fără alte explicaţii aşa că nici eu nu am insistat.

 

Respirăm uşuraţi, ne oprim la un bancomat să scoatem nişte hârtii din ăstea colorate cu chipul reginei pe ele ca să avem şi noi cu ce să plătim autobuzul, autobuz pe care îl prindem în ultimul minut, la fix am putea spune din toate punctele de vedere, mai ales că afară erau 10 grade şi eu eram în tricou cu mânecă scurtă. În autobuz avem internet wireless aşa că eu pot să aranjez pe hartă punctele pe care o să le vizităm mâine, iar în tot acest timp, Diana se antrenează pentru somnul din această seară şi mai tresare din când în când, cred că datorită emoţiilor acumulate în avion.

 

Odată ajunşi în capitala Angliei, evident că plouă că doar nu te aşteptai la altceva. Opresc un taxi pentru că era destul de departe hotelul şi când să-l întreb pe ăla de vorbă, ia-l de unde nu-i. Tiii bată-te să te bată că am uitat că voi sunteţi  pe invers şi am crezut că merge singur dricul ăsta al tău. Good evening dear Sir, aud pe gemuleţul din faţă un puternic şi perfect accent britanic care ne fascinează cu doar câteva cuvinte. Ne place la nebunie accentul britanic pur, cam cum vorbeşte Jeremy Clarkson, tipul ăla solid de la Top Gear şi am fi vrut să ne vorbească mai mult dar după ce îi dăm adresa se retrage în cămăruţa lui şi ne lasă să admirăm pe interior faimosul black cab. Ce tare este înăuntru, bancheta mare, spaţiu grămadă la picioare, televizor, reviste ce să mai, de 5 stele. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre hotelul nostru care, chiar dacă era de 4 stele nu ne-a impresionat foarte mult. Nu este urât Doamne fereşte dar, considerând numărul de stele aveam alte pretenţii, dar totodată considerând preţul foarte redus, nu mai comentăm şi ne ducem la culcare.

 

..a doua zi
 
Ţinând cont de faptul că am adormit pe la 3 azi dimineaţă, faptul că ne-am trezit la 9:30 este deja un eveniment. Ne echipăm rapid şi pornim la explorare conform programului pe care îl făcusem ieri noapte în autobuz. Hotelul este fix lângă catedrala St Paul (Sfântul Petre) dar înainte de a o vizita ne oprim să luam un mic dejun specific la un băruleţ drăguţ de vis a vis. Dăm să intrăm în catedrală şi era să ne stea mâncarea în gât. Băi voi nu sunteţi sănătoşi la cap?! Cum să vă dau mă 15 lire de persoană, adică aproape 90 de RON, ca să intru şi să vizitez un locaş de cult?!

 

 
Nu este că suntem chitroşi dar sincer este singurul loc din ce am vizitat noi în Europa unde se cere suma aceasta ca să intri într-o biserică. Da, am înţeles că este nevoie de donaţii dar asta este mai degrabă un pic de “japcă”. O vedem oricum în interior catedrala pentru că se vedea de unde era ghişeul pentru plată, este frumoasă într-adevăr dar nu ceva foarte spectaculos dacă este să compar cu domul din Firenze sau din Milano sau chiar şi cu cel de la Berlin care avea un stil aşa mai rece, mai conservator ca aici.

 

 
 

 

 
Hai că nu vrem să ne supărăm de la început aşa că plecăm să facem câteva poze pe afară şi să continuăm să admirăm frumuseţile londoneze în această friguroasă şi mohorâtă dimineaţă de iulie. Numai aici la Londra, în luna lui cuptor, noi trebuie să umblăm cu gecile pe noi şi să ne zgribulim de frig în timp ce ne apărăm de o ploaie mocănească, specifică zonei, ce tocmai deschisese dimineaţa. Refuzăm să credem că suntem ghinionişti aşa că mergem mai departe, cu metroul, către Buckingham Palace ca să vedem schimbarea garzilor şi să povestim şi noi una alta cu regina dacă o găsim acasă. Vroiam să ne cerem scuze că nu putusem să participăm la jubileul care marcase 60 de ani de la încoronarea Domniei Sale ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii. Fii atent că vara, schimbare gărzilor, se face doar o singură dată pe zi, mai exact la ora 11:30 aşa că să ai grijă să ajungi la timp.

 

 
Băi! Eu ţi-am zis numai ţie care e treaba cu orarul de vară. De ce a trebuit tu să zici la toată lumea. Uită-te şi tu acum ce hărmălaie de oameni este aici. Este abia 11:15 şi deja este totul plin. Acum că te-a mâncat undeva şi ai spus la toată lumea, mulţumeşte-te cu nişte poze cu fundulgărzii regale pentru că a fost singurul loc cât de cât ok pe care l-am găsit. Şi a trebuit să mă şi împing şi să mă răţoiesc la nişte spanioli care aveau chef de huzureală în loc să stea liniştiţi şi să urmărească parada.  Ba chiar în îmbrâncelile lor şi sub ploaia care nu mai contenea, eu am stat să schimb obiectivul la aparat pentru că erau prea departe gărzile şi nu reuşeam să prind bine.

 

 
 
 
Toată ceremonia durează cam o oră dar îţi spun sincer că nu am prea priceput mare lucru pentru că eram destul de departe de locul unde se petrecea efectiv evenimentul. Aşa că, te sfătuiesc când vii, să ajungi măcar la unsprezece fără un sfert ca să fii sigur că prinzi un loc în faţa porţii principale pe unde intră gărzile. Ia taci.. uite vin 2 spre noi mărşăluind. Ce-or vrea?! Băăăă… transmiteți-i Maiestăţii sale că eram în state când a fost jubileul şi nu am reuşit să ajungem dar promitem că venim când o să facă Kate botezul. Şi naşul ne-a rugat să-i transmitem asta şi a promis că sigur o să fie prezent…. să o vedem şi pe asta… aţi auzit măi băieţi? Nu ştiu dacă ne-au auzit sau nu că tot şuşoteau acolo între ei dar noi am transmis ce aveam de transmis.. da naşule?

 

 
Între timp a început să plouă cu găleata aşa că ne tirăm rapid de la evenimentul care oricum se cam terminase şi mergem înapoi la gura de metrou ca să explorăm un alt loc faimos în Londra şi anume British Museum. Woooow ce intrare pompoasă are muzeul unde am ajuns destul de repede. Şi cât poate să fie de mare. Încercăm să găsim locul unde se plăteşte şi să obţinem şi câteva informaţii. Spre surprinderea noastră, intrarea este gratis dar ca să contribuim şi noi la acest măreţ proiect cumpărăm două hărţi ca să putem să ne orientăm mai bine. 
 
Muzeul britanic este efectiv enorm şi nu ştiu să-ţi zic cât timp îţi trebuie ca să-l vezi pe tot pentru că nu îţi cunosc, aşa de bine, gusturile în materie culturală dar, avem timp să ne cunoaştem pe parcursul călătoriei. Consideră că sunt peste 100 de încăperi pe care poţi să le explorezi pe îndelete şi să te pierzi în meandrele isoriei de la Mesopotania, Egipt, Grecia şi Roma antică până la perioadele zbuciumate ale erei medievale sau atmosfera de vals din epoca contemporană. Noi am stat, din păcate, doar o oră şi jumătate pentru că de la ora 14:30 rezervasem bilete în altă parte, îţi zic apoi unde. 
 
Dacă şi tu eşti un pic pe fugă cum eram noi, să ştii că harta de la intrare te ajută foarte mult pentru că are deja marcate cu galben operele principale din fiecare cameră şi are de asemenea marcat un traseu pe care îl poţi face într-un timp relativ redus. Noi am cam terminat dar dacă tu mai ai chef de admirat mumii, tablouri şi alte obiecte de artă, să ştii că ne găseşti la Madame Tussauds, faimosul muzeu al figurilor de ceară, pentru că aici rezervasem intrarea de care vorbeam mai înainte.

 

 
 
 
 
 
 
 
Haaa… te-au speriat un pic mumiile ălea şi ai decis să nu mai zăboveşti nici tu nu? Ştiam eu…  Ce facem noi zici? Păi ce să facem, uite ne delectăm cu statul la coada asta de peste o sută de persoane dar să ştii că noi suntem ăia norocoşi, ăia cu rezervare pentru că ceilalţi 4-5.000 de oameni care erau la celelalte cozi eu nu cred că mai apucă să intre astăzi. Ce bine că am ascultat sfatul unei prietene şi am rezervat din timp pentru că aşa am stat doar un sfert de oră la rând şi nu ne-am pierdut ziua înghesuindu-ne cu alţi semeni de-ai noştri sub ploaia care nu mai contenea de 2 ore.

 

 
Oooo… să trăiască domnul Beckham. Ce mai faceţi dom’le? Păi pe aici o ardeţi dumneavoastră domnule Beckham… Săru-mâna doamna Victoria. Sunteţi bine? Bine.. ce mă bucur. Copii.. totul în regulă acasă? Bravo.. mă bucur mult pentru voi. Hai să aveţi grijă de voi şi când mai vii la Milano să nu mai arunci un milion de euro în 3 ore că poate face David stop cardiac data viitoare. 
Hai, să fiţi sănătoşi.

 

 
Brad! Aici erai măi puşlamao. Păi bine măi afurisitule, ce tot îi faci măi doamnei acestea frumoase foc de ies zvonuri prin presă că aveţi probleme. Sărut-mâna doamna Angelina Jolie. Să ştiţi că am trecut pe la dumneavoastră prin Los Angeles dar nu v-am găsit. Vroiam să vă zic de puşlamao asta să nu vă mai faceţi sânge rău că şi-a luat-o în cap de când nu a mai apărut unul mai frumos ca el dar e băiat de treabă şi uşor uşor îşi revine. Băi Pitt, hai linişteşte-te că ai totuşi o vârstă. V-am pupat.

 

 
J-Lo!!! Stai măi nebunatico cuminte nu vezi că sunt cu soţia?! Of ce m-am roşit la faţă precu hanoracul de pe mine. Ia uite ce mi-ai făcut şi m-a prins şi Diana în poză şi acum o să aibă argumente de divorţ că m-a prins că mă prosteam cu J-Lo în public. Offf.. numai necazuri îmi faci. 🙂 
 
Lasă că nici eu nu mă las mai prejos şi o urmăresc pe Diana mai ceva ca paparazzi şi tot reuşesc să o prind în flagrant cu delictul de George Clooney în braţe. Ruşinicăăăă!!! Ai grijă că dacă află coana Canalis a lu’ Clooney o să-ţi tragă o smotoceală când ne întoarcem la Milano.

 

 
 
 
Figurinele de ceară de aici, că dacă nu te-ai prins despre asta era vorba, sunt atât de reale încât ai impresia că le ai în faţa ta, în carne şi oase pe marile celebrităţi ale erei noastre. Este remarcabil cum arta modelării în ceară s-a transmis de la 1777 când domna Tussaud îşi deschidea primul muzeu în Franţa unde îl expunea pe faimosul scriitor şi filosof Voltaire. Lanţul muzeelor doamnei care dă viaţă cearei s-a extins în toată lumea de-a lungul timpului iar muzeul din Londra rămâne unul dintre cele mai vizitate cu milioane de turişti anual.

 

Tocmai pentru că este aşa faimos, toată lumea se înghesuie să-l vadă şi îţi spun sincer că asta nu prea ne-a plăcut pentru că peste tot era o hărmălaie de nedescris şi erau cel puţin 20 de persoane care vroiau să-şi facă poze, toţi odată, şi se împingeau şi urlau şi se băgau în faţa ta de îţi venea să-i strângi de gât nu alta. Ca să-i fac o poză Dianei cu Marilyn Monroe am crezut că bat doi ruşi şi pun piedică la 3 indieni. Indienii ăştia, ăia din India că despre ei vorbesc, sunt mai răi decât oltenii, să fie ei primii dom’le mereu. Şi cum s-au întâlnit indienii cu olteanul au ieşit ceva scântei la câteva poze.

 

 
După ce am reuşit să ne facem câteva poze cu cele mai importante figurine, am ajuns la un tunel unde nişte taxiuri în miniatură ne-au purtat într-o călătorie de basm și ne-au prezentat în câteva minute toată istoria regatului. Protagoniştii scenelor în carne şi oase, sau în ceară şi oase aş putea spune, au fost tot faimoasele figurine de ceară care păreau efectiv vii şi chiar ne-am simţit în mijlocul istoriei datorită modului de reprezentare. Nu am reuşit din păcate să fac poze pentru că era semi-întuneric şi taxiurile noastre mergeau destul de repejor, aşa că trebuie să mă crezi pe cuvânt când îţi spun că a fost superb.

 

 
După incursiunea în istoria Marii Britanii, ne oprim la o altă coadă unde cică se dădea un film 4D. În spatele meu o doamnă din India cu bindi (punct din ăla roşu) pe frunte ţine în braţe un copil de nici 2 luni. Ce o fii în capul unor oameni de aduc o fiinţă aşa fragilă în hărmălaia asta, nu am de unde să ştiu dar sunt cu bun simţ şi o las să treacă în faţa noastră. Atât mi-a trebuit. S-a întors şi a făcut un semn şi în secunda doi în faţa noastră s-a bulucit tot familionul, vreo 20 de inşi şi noi am rămas ca proştii ultimii la rând. Nu mai zic nimic…. Aşa îmi trebuie că sunt eu cumsecade mereu.

 

 
Filmul de vreo 10 minute este super antrenant şi parcă real pentru că efectele 4D chiar ne fac să tresărim când Spider Man lansează pânzele de paianjen fix pe lângă urechile noastre sau când Wolverine ne înfige 2 cuţite în spate de chiar am crezut că am fost înjunghiaţi şi toată sala a început să ţipe în gura mare. În tot acest timp, pe ecran se dădea o luptă între forţele binelui ci cele ale răului şi băieţii nu se sfiiau să spargă obiecte şi să ne arunce cu tot felul de prostii peste ochi sau pur şi simplu să ne stropească şmechereşte cu apa din fântâna arteziană din faţa palatului Buckhingham.

 

Şi cu acest film se încheie turul la faimosul muzeu al figurilor de ceară din Londra şi….aaaaaa… băi am uitat să-ţi povestesc că înainte de film mi-am luat un suvenir. După ce am stat la rând cu copilaşii de 10 ani, a venit şi cârlanul să-şi facă şi el mână din ceară de aproape le-am terminat ălora borcanul când am băgat mâna ca să mă imortalizez şi eu într-un fel pentru posteritate. 🙂

 

 
Auzi? Tu te-ai uitat la ceas? Zi… Ştii cât este? Îţi spun eu. Este ora 5:20 după masă. Ai auzit,, după MASĂ! Ce părere ai de cuvântul ăsta „masă”. Păi se poate aşa ceva? Trece ziua şi noi nu mâncăm? Te duc într-un faimos restaurant japonez unde meniul ţi se proiectează pe farfurie şi ţi-l faci tu cum vrei… dar asta data viitoare! 🙂

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto