Noi 062012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Hai good evening (bună seara), că tot am rămas cuplaţi pe limba engleză de la ultima călătorie în Statele Unite. Ţin să te anunţ că am dormit 16 ore după zborul din state, ne-am trezit, am mâncat şi apoi am mai dormit 11 ore şi în tot timpul acesta, valiza Dianei tot nu a mai venit de la Londra. Băi şi acolo erau toate cadourile pentru neamuri şi prieteni. Aşa i-am zis şi ăluia, care m-a sunat până la urmă să-mi spună că o aduce când poate el, i-am zis că o aduce acum că altfel îl ia mama lu’ proces verbal. 
 
Şi uite că au trecut cam două săptămâni de la întoarcerea din state şi acum aveam altceva programat, tot rezervat din timp ca să fie economic. Astăzi plecăm să vedem ce a făcut dom’le valiza Dianei 3 zile la Londra. Ce o fi găsit ea aşa interesant că a fost sfioasă şi e drept cam șifonată după ce ne-a returnat-o babuinul ăla şi n-a vrut să ne povestească peripețiile.
 

Astăzi este vineri şi abia așteptam să se termine serviciul să trecem pe acasă să ne luam valizele şi să prindem avionul spre capitala Regatului Britanic. Îl rezervasem destul de târziu avionul tocmai ca să nu trebuiască să ne grăbim şi să alergăm aiurea… ai auzit bre… Alooooo!! Nea şoferul de autobuz, las-o băi neamu’ lu’ manivelă mai moale că nu ne grăbim.Frânăăă… trei înjurături, accelerație urmată de frână bruscă. Vai de mine, nu mai ieşim odată din Milano că dacă mai continuă aşa clar nu mă văd bine. Până la urmă îl întreabă o tanti ironic dacă trebuie să prindă şi el un avion în seara asta şi se mai linişteşte. 
 
Ştii expresia aia, scapi de necuratul şi dai peste tac’su? Ei bine, tac’su lu’ “necuratul” ăla de şofer se pare că este pilot de avion pentru că la decolare nu se lasă dom’le şi-l ţine accelerat blană în timp ce trece prin norii denşi ce acopereau aeroportul din Bergamo. Nu-l înspăimântă nici trepidările bruşte, nici aripile care se bălăngăneau de sus în jos precum un porumbel beat. Nimic… doar accelerație maximă timp în care luăm nor după nor de Diana amuţise şi se ţinea strâns de tot de mine iar eu încetasem să mă mai uit pe geam că nu ştiam cât mai rezistă aripile ălea. Şi în sfârşit ajungem sus… sus acolo aproape de stele unde soarele încă îşi mai arunca timid razele apusului.

 

 
Odată ajunşi sus, după cum spuneam, s-a mai domolit un pic totul şi s-a mai detensionat atmosfera şi am putut să urmărim liniştiţi pe geam cum soarele încerca să se retragă la culcare şi noi nu-l lăsam deloc pentru că mergând spre Londra se dădea şi timpul înapoi, dacă putem să spunem aşa, şi mai câştigăm cu această ocazie încă o oră la aterizare. Ne bucurăm că nu plouă, aşa cum ne-am fi aşteptat și luam trenul de la terminal, ceva normal ai spune, ca să mergem spre vamă.

 

 
Mamăăă ce coadă aici la vamă, câtă lume şi ce hărmălaie. Aaaa.. ce tare uite vamă din aia automatizată unde bagi paşaportul, te strâmbi la o cameră video şi treci. Ce tareee… Mda… cică s-a închis! De ce s-a închis mă.. vrei să spui că a obosit calculatorul? Logică englezească, adică pe dos. Ne întoarcem şi reluam coada ca oile, acolo unde o tanti se mişa la verificatul documentelor de parcă asistam la un concurs de melci. Aaaa ce tare că vine şi o schimbă un moşulică şi totul o să fie şi mai….. naşpa!!! Aaaaaa!!!! Hai tataieee că pierdem autobuzul spre Londra şi suntem la 60 de km. Hai hai… dă-i viteză. Aoleeeeuu… avea ăsta 2 viteze: încet şi foarte încet şi nu puteai să-l scoţi din ritmul lui.

 

 
După 40 de minute ne vine şi nouă rândul la control. Diana trece imediat după ce-i trage la moş două zâmbete, un hi hi şi un ha ha şi vine acum rândul meu şi moşul îşi reia faţa gravă şi îmi cere actele. Le trece prin calculator şi ridică suspect dintr-o sprânceană. Se uită lung în ochii mei de era să mă pufnească râsul dar am rămas cât am putut de serios. Problem.. zice! Îmi dă o hârtie în mână şi mă invită să iau loc pe o bancă aşezată acolo în faţa la toată mulţimea aia de oameni care aştepta să treacă. Mă aşez liniştit pe bancă şi o liniştesc din priviri pe Diana care se uita de pe ”teritoriul englezesc” spre mine şi nu înţelegea ce se întâmplă. Citesc biletul de dragoste al moşului şi dintre opţiunile de acolo, o văd bifată pe aia cu I am detaining you (te reţin) şi nu scria de ce.

 

 
Double-iu-ti-ef (WTF) îmi zic în minte folosind un englezism de cartier. Ridic ochii din foaie şi îmi întâlnesc privirea cu cea a unei domne de la rând care mă privea încruntată şi parcă îmi zicea printre dinţi: Huuuooo! Infractorule! Îmi treceau prin cap toate scenariile posibile, că mi-au furat buletinul anul trecut şi au făcut ăia prostii cu actele mele, că e o coincidenţă de nume şi câte şi mai câte. Dar iată că apare moş viteză. Îmi dă toate actele şi îmi zice: Have a nice stay in the UK Sir (şedere plăcută în Marea Britanie domnule) aşa, fără alte explicaţii aşa că nici eu nu am insistat.

 

Respirăm uşuraţi, ne oprim la un bancomat să scoatem nişte hârtii din ăstea colorate cu chipul reginei pe ele ca să avem şi noi cu ce să plătim autobuzul, autobuz pe care îl prindem în ultimul minut, la fix am putea spune din toate punctele de vedere, mai ales că afară erau 10 grade şi eu eram în tricou cu mânecă scurtă. În autobuz avem internet wireless aşa că eu pot să aranjez pe hartă punctele pe care o să le vizităm mâine, iar în tot acest timp, Diana se antrenează pentru somnul din această seară şi mai tresare din când în când, cred că datorită emoţiilor acumulate în avion.

 

Odată ajunşi în capitala Angliei, evident că plouă că doar nu te aşteptai la altceva. Opresc un taxi pentru că era destul de departe hotelul şi când să-l întreb pe ăla de vorbă, ia-l de unde nu-i. Tiii bată-te să te bată că am uitat că voi sunteţi  pe invers şi am crezut că merge singur dricul ăsta al tău. Good evening dear Sir, aud pe gemuleţul din faţă un puternic şi perfect accent britanic care ne fascinează cu doar câteva cuvinte. Ne place la nebunie accentul britanic pur, cam cum vorbeşte Jeremy Clarkson, tipul ăla solid de la Top Gear şi am fi vrut să ne vorbească mai mult dar după ce îi dăm adresa se retrage în cămăruţa lui şi ne lasă să admirăm pe interior faimosul black cab. Ce tare este înăuntru, bancheta mare, spaţiu grămadă la picioare, televizor, reviste ce să mai, de 5 stele. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre hotelul nostru care, chiar dacă era de 4 stele nu ne-a impresionat foarte mult. Nu este urât Doamne fereşte dar, considerând numărul de stele aveam alte pretenţii, dar totodată considerând preţul foarte redus, nu mai comentăm şi ne ducem la culcare.

 

..a doua zi
 
Ţinând cont de faptul că am adormit pe la 3 azi dimineaţă, faptul că ne-am trezit la 9:30 este deja un eveniment. Ne echipăm rapid şi pornim la explorare conform programului pe care îl făcusem ieri noapte în autobuz. Hotelul este fix lângă catedrala St Paul (Sfântul Petre) dar înainte de a o vizita ne oprim să luam un mic dejun specific la un băruleţ drăguţ de vis a vis. Dăm să intrăm în catedrală şi era să ne stea mâncarea în gât. Băi voi nu sunteţi sănătoşi la cap?! Cum să vă dau mă 15 lire de persoană, adică aproape 90 de RON, ca să intru şi să vizitez un locaş de cult?!

 

 
Nu este că suntem chitroşi dar sincer este singurul loc din ce am vizitat noi în Europa unde se cere suma aceasta ca să intri într-o biserică. Da, am înţeles că este nevoie de donaţii dar asta este mai degrabă un pic de “japcă”. O vedem oricum în interior catedrala pentru că se vedea de unde era ghişeul pentru plată, este frumoasă într-adevăr dar nu ceva foarte spectaculos dacă este să compar cu domul din Firenze sau din Milano sau chiar şi cu cel de la Berlin care avea un stil aşa mai rece, mai conservator ca aici.

 

 
 

 

 
Hai că nu vrem să ne supărăm de la început aşa că plecăm să facem câteva poze pe afară şi să continuăm să admirăm frumuseţile londoneze în această friguroasă şi mohorâtă dimineaţă de iulie. Numai aici la Londra, în luna lui cuptor, noi trebuie să umblăm cu gecile pe noi şi să ne zgribulim de frig în timp ce ne apărăm de o ploaie mocănească, specifică zonei, ce tocmai deschisese dimineaţa. Refuzăm să credem că suntem ghinionişti aşa că mergem mai departe, cu metroul, către Buckingham Palace ca să vedem schimbarea garzilor şi să povestim şi noi una alta cu regina dacă o găsim acasă. Vroiam să ne cerem scuze că nu putusem să participăm la jubileul care marcase 60 de ani de la încoronarea Domniei Sale ca regină a Regatului Unit al Marii Britanii. Fii atent că vara, schimbare gărzilor, se face doar o singură dată pe zi, mai exact la ora 11:30 aşa că să ai grijă să ajungi la timp.

 

 
Băi! Eu ţi-am zis numai ţie care e treaba cu orarul de vară. De ce a trebuit tu să zici la toată lumea. Uită-te şi tu acum ce hărmălaie de oameni este aici. Este abia 11:15 şi deja este totul plin. Acum că te-a mâncat undeva şi ai spus la toată lumea, mulţumeşte-te cu nişte poze cu fundulgărzii regale pentru că a fost singurul loc cât de cât ok pe care l-am găsit. Şi a trebuit să mă şi împing şi să mă răţoiesc la nişte spanioli care aveau chef de huzureală în loc să stea liniştiţi şi să urmărească parada.  Ba chiar în îmbrâncelile lor şi sub ploaia care nu mai contenea, eu am stat să schimb obiectivul la aparat pentru că erau prea departe gărzile şi nu reuşeam să prind bine.

 

 
 
 
Toată ceremonia durează cam o oră dar îţi spun sincer că nu am prea priceput mare lucru pentru că eram destul de departe de locul unde se petrecea efectiv evenimentul. Aşa că, te sfătuiesc când vii, să ajungi măcar la unsprezece fără un sfert ca să fii sigur că prinzi un loc în faţa porţii principale pe unde intră gărzile. Ia taci.. uite vin 2 spre noi mărşăluind. Ce-or vrea?! Băăăă… transmiteți-i Maiestăţii sale că eram în state când a fost jubileul şi nu am reuşit să ajungem dar promitem că venim când o să facă Kate botezul. Şi naşul ne-a rugat să-i transmitem asta şi a promis că sigur o să fie prezent…. să o vedem şi pe asta… aţi auzit măi băieţi? Nu ştiu dacă ne-au auzit sau nu că tot şuşoteau acolo între ei dar noi am transmis ce aveam de transmis.. da naşule?

 

 
Între timp a început să plouă cu găleata aşa că ne tirăm rapid de la evenimentul care oricum se cam terminase şi mergem înapoi la gura de metrou ca să explorăm un alt loc faimos în Londra şi anume British Museum. Woooow ce intrare pompoasă are muzeul unde am ajuns destul de repede. Şi cât poate să fie de mare. Încercăm să găsim locul unde se plăteşte şi să obţinem şi câteva informaţii. Spre surprinderea noastră, intrarea este gratis dar ca să contribuim şi noi la acest măreţ proiect cumpărăm două hărţi ca să putem să ne orientăm mai bine. 
 
Muzeul britanic este efectiv enorm şi nu ştiu să-ţi zic cât timp îţi trebuie ca să-l vezi pe tot pentru că nu îţi cunosc, aşa de bine, gusturile în materie culturală dar, avem timp să ne cunoaştem pe parcursul călătoriei. Consideră că sunt peste 100 de încăperi pe care poţi să le explorezi pe îndelete şi să te pierzi în meandrele isoriei de la Mesopotania, Egipt, Grecia şi Roma antică până la perioadele zbuciumate ale erei medievale sau atmosfera de vals din epoca contemporană. Noi am stat, din păcate, doar o oră şi jumătate pentru că de la ora 14:30 rezervasem bilete în altă parte, îţi zic apoi unde. 
 
Dacă şi tu eşti un pic pe fugă cum eram noi, să ştii că harta de la intrare te ajută foarte mult pentru că are deja marcate cu galben operele principale din fiecare cameră şi are de asemenea marcat un traseu pe care îl poţi face într-un timp relativ redus. Noi am cam terminat dar dacă tu mai ai chef de admirat mumii, tablouri şi alte obiecte de artă, să ştii că ne găseşti la Madame Tussauds, faimosul muzeu al figurilor de ceară, pentru că aici rezervasem intrarea de care vorbeam mai înainte.

 

 
 
 
 
 
 
 
Haaa… te-au speriat un pic mumiile ălea şi ai decis să nu mai zăboveşti nici tu nu? Ştiam eu…  Ce facem noi zici? Păi ce să facem, uite ne delectăm cu statul la coada asta de peste o sută de persoane dar să ştii că noi suntem ăia norocoşi, ăia cu rezervare pentru că ceilalţi 4-5.000 de oameni care erau la celelalte cozi eu nu cred că mai apucă să intre astăzi. Ce bine că am ascultat sfatul unei prietene şi am rezervat din timp pentru că aşa am stat doar un sfert de oră la rând şi nu ne-am pierdut ziua înghesuindu-ne cu alţi semeni de-ai noştri sub ploaia care nu mai contenea de 2 ore.

 

 
Oooo… să trăiască domnul Beckham. Ce mai faceţi dom’le? Păi pe aici o ardeţi dumneavoastră domnule Beckham… Săru-mâna doamna Victoria. Sunteţi bine? Bine.. ce mă bucur. Copii.. totul în regulă acasă? Bravo.. mă bucur mult pentru voi. Hai să aveţi grijă de voi şi când mai vii la Milano să nu mai arunci un milion de euro în 3 ore că poate face David stop cardiac data viitoare. 
Hai, să fiţi sănătoşi.

 

 
Brad! Aici erai măi puşlamao. Păi bine măi afurisitule, ce tot îi faci măi doamnei acestea frumoase foc de ies zvonuri prin presă că aveţi probleme. Sărut-mâna doamna Angelina Jolie. Să ştiţi că am trecut pe la dumneavoastră prin Los Angeles dar nu v-am găsit. Vroiam să vă zic de puşlamao asta să nu vă mai faceţi sânge rău că şi-a luat-o în cap de când nu a mai apărut unul mai frumos ca el dar e băiat de treabă şi uşor uşor îşi revine. Băi Pitt, hai linişteşte-te că ai totuşi o vârstă. V-am pupat.

 

 
J-Lo!!! Stai măi nebunatico cuminte nu vezi că sunt cu soţia?! Of ce m-am roşit la faţă precu hanoracul de pe mine. Ia uite ce mi-ai făcut şi m-a prins şi Diana în poză şi acum o să aibă argumente de divorţ că m-a prins că mă prosteam cu J-Lo în public. Offf.. numai necazuri îmi faci. 🙂 
 
Lasă că nici eu nu mă las mai prejos şi o urmăresc pe Diana mai ceva ca paparazzi şi tot reuşesc să o prind în flagrant cu delictul de George Clooney în braţe. Ruşinicăăăă!!! Ai grijă că dacă află coana Canalis a lu’ Clooney o să-ţi tragă o smotoceală când ne întoarcem la Milano.

 

 
 
 
Figurinele de ceară de aici, că dacă nu te-ai prins despre asta era vorba, sunt atât de reale încât ai impresia că le ai în faţa ta, în carne şi oase pe marile celebrităţi ale erei noastre. Este remarcabil cum arta modelării în ceară s-a transmis de la 1777 când domna Tussaud îşi deschidea primul muzeu în Franţa unde îl expunea pe faimosul scriitor şi filosof Voltaire. Lanţul muzeelor doamnei care dă viaţă cearei s-a extins în toată lumea de-a lungul timpului iar muzeul din Londra rămâne unul dintre cele mai vizitate cu milioane de turişti anual.

 

Tocmai pentru că este aşa faimos, toată lumea se înghesuie să-l vadă şi îţi spun sincer că asta nu prea ne-a plăcut pentru că peste tot era o hărmălaie de nedescris şi erau cel puţin 20 de persoane care vroiau să-şi facă poze, toţi odată, şi se împingeau şi urlau şi se băgau în faţa ta de îţi venea să-i strângi de gât nu alta. Ca să-i fac o poză Dianei cu Marilyn Monroe am crezut că bat doi ruşi şi pun piedică la 3 indieni. Indienii ăştia, ăia din India că despre ei vorbesc, sunt mai răi decât oltenii, să fie ei primii dom’le mereu. Şi cum s-au întâlnit indienii cu olteanul au ieşit ceva scântei la câteva poze.

 

 
După ce am reuşit să ne facem câteva poze cu cele mai importante figurine, am ajuns la un tunel unde nişte taxiuri în miniatură ne-au purtat într-o călătorie de basm și ne-au prezentat în câteva minute toată istoria regatului. Protagoniştii scenelor în carne şi oase, sau în ceară şi oase aş putea spune, au fost tot faimoasele figurine de ceară care păreau efectiv vii şi chiar ne-am simţit în mijlocul istoriei datorită modului de reprezentare. Nu am reuşit din păcate să fac poze pentru că era semi-întuneric şi taxiurile noastre mergeau destul de repejor, aşa că trebuie să mă crezi pe cuvânt când îţi spun că a fost superb.

 

 
După incursiunea în istoria Marii Britanii, ne oprim la o altă coadă unde cică se dădea un film 4D. În spatele meu o doamnă din India cu bindi (punct din ăla roşu) pe frunte ţine în braţe un copil de nici 2 luni. Ce o fii în capul unor oameni de aduc o fiinţă aşa fragilă în hărmălaia asta, nu am de unde să ştiu dar sunt cu bun simţ şi o las să treacă în faţa noastră. Atât mi-a trebuit. S-a întors şi a făcut un semn şi în secunda doi în faţa noastră s-a bulucit tot familionul, vreo 20 de inşi şi noi am rămas ca proştii ultimii la rând. Nu mai zic nimic…. Aşa îmi trebuie că sunt eu cumsecade mereu.

 

 
Filmul de vreo 10 minute este super antrenant şi parcă real pentru că efectele 4D chiar ne fac să tresărim când Spider Man lansează pânzele de paianjen fix pe lângă urechile noastre sau când Wolverine ne înfige 2 cuţite în spate de chiar am crezut că am fost înjunghiaţi şi toată sala a început să ţipe în gura mare. În tot acest timp, pe ecran se dădea o luptă între forţele binelui ci cele ale răului şi băieţii nu se sfiiau să spargă obiecte şi să ne arunce cu tot felul de prostii peste ochi sau pur şi simplu să ne stropească şmechereşte cu apa din fântâna arteziană din faţa palatului Buckhingham.

 

Şi cu acest film se încheie turul la faimosul muzeu al figurilor de ceară din Londra şi….aaaaaa… băi am uitat să-ţi povestesc că înainte de film mi-am luat un suvenir. După ce am stat la rând cu copilaşii de 10 ani, a venit şi cârlanul să-şi facă şi el mână din ceară de aproape le-am terminat ălora borcanul când am băgat mâna ca să mă imortalizez şi eu într-un fel pentru posteritate. 🙂

 

 
Auzi? Tu te-ai uitat la ceas? Zi… Ştii cât este? Îţi spun eu. Este ora 5:20 după masă. Ai auzit,, după MASĂ! Ce părere ai de cuvântul ăsta „masă”. Păi se poate aşa ceva? Trece ziua şi noi nu mâncăm? Te duc într-un faimos restaurant japonez unde meniul ţi se proiectează pe farfurie şi ţi-l faci tu cum vrei… dar asta data viitoare! 🙂

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

 

  2 Responses to “Un weekend cu savoare regală 1/2”

  1. Prietena mea Jennifer Aniston nu era pe acolo?? Ca la Los Angeles n-ai gasit-o acasa! Ma bucur ca ai transmis cele cuvenite din partea mea Casei Regale!Apropoo…
    Ceausescu nu era imortalizat pe acolo????
    Pupice si … astept episodul 2/2. After lunch!

  2. Era si prietena ta dar din pacate nu i-am facut poza se pare… 🙁 Scuze. Nu imi amintesc de Ceausescu… Nu cred ca era:) In schimb era Mao daca tot esti “nostalgic” 🙂 Hai sa mancam…

Cristi si Diana