Dec 292012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

După cum îţi spuneam data trecută, mai avem 2 zile din mini-concediul nostru aici, în cea mai mare şi cea mai frumoasa insulă a Italiei, Sardinia. Normal că îmi menţin promisiunea de a-ţi descrie 2 plaje pe zi sau cel puţin o să încerc mai ales că în ultima zi trebuie să prindem avionul spre casă. Dar hai să lăsam acum ultima zi şi să ne bucuram de penultima pe care o începem, normal, cu micul dejun unde coborâm adormiţi pe la un 9:40. Bună dimineaţa frumoşilor!!! ni se adresează în română şi în gura mare ospătăriţele noastre care ne învăţaseră şi ne salutau în gura mare de la jumătatea sălii de mese de ziceai că suntem cine ştie ce vip-uri că s-a şi întors toată sala să ne vadă.

 

 

 

Sunt trei doamne aici, una mereu veselă şi zâmbitoare, atitudinea care îmi place mie în viaţă, alta mai retrasă care stă acolo la bar şi încă una, cu părul tuns scurt aşa model retro în stil mop şi care era mai guralivă şi mai cu tupeu. Ea ne serveşte astăzi şi ne şi ia în primire: de unde sunteţi mă!? ni se adresează cu un apelativ „cald şi familiar” de parcă ne ştiam de o viaţă. După ce îi spunem de unde suntem suntem imediat luaţi „în primire”: păi şi de ce aţi  venit mă în hotelul ăsta de 150 de ani?!
 
Acum nu ştiam dacă să-mi cer scuze sau să zic altceva. Legat de vechimea hotelului avea dreptate că în afară de lobby care era mai șmecher așa, camerele erau la modă probabil pe vremea lu’ Garibaldi. Păi, ce să zicem şi noi, pe net arăta altfel în poze. E, asta e țeapa voastră, dacă nu mi-aţi zis că veneați la mine că am apartamente. I-auzi, spiritul întreprinzător românesc nu se dezminte niciodată. Adică lucrezi la citez “moșul ăsta bașinos cu bască” cum l-a descris ea, dar de fapt tu ai camere și-i iei clienții ăstuia, mai ales acum când omul divorțează şi după cum tot ea zice, s-ar putea să închidă hotelul.

 

 

Of Doamne, unii oameni nu o să se schimbe niciodată, indiferent pe unde ajung şi ce văd prin lume. Ia fa-mi o cafea  bună pentru poliţai, îi zice lu’ cealaltă. Deci cum spuneam, şi dacă ala nu era poliţai ci un simplu turist, lu ‘ ala nu i se dădea o cafea  bună?! Of Doamne, mentalitatea asta din vremea lui ceaşca! Sculareaaaa băăăă! Au trecut 22 de ani de atunci, hai să mai schimbam şi noi ceva. Dar nu are rost să ne enervam ca suntem în concediu. Refuzam politicos capucino-ul pe care îl făcuse “din greşeală” şi ni-l băga nouă pe gât, ne luăm 2 cafele şi plecăm.

 

 
Deci, unde plecăm? Azi unde ne mai întindem organismele la soare şi cu ce plaje ne mai delectăm privirea? Hmmm… Grea alegere. Hai să mergem la plaja Grande Pevero că şi despre asta am citit lucruri frumoase. În drumul nostru spre plaja anterior menţionată, mai găsim una dar pe aceasta hotărâm să o vizităm după masă. Ajunşi aici la Pevero constatăm că nu mai merge vrăjeala cu parcatul moca prin boscheţi că aici e totul privat şi închis cu bariere. Dar oricum preţurile sunt mai mult decât acceptabile la 1 EUR pe oră.

 

 

Ce să-ti zic când ajungem la plajă pentru că sunt sigur că te-ai obişnuit deja cu faptul că fiecare plaja din Sardinia arată precum un smarald în vitrina unei bijuterii scumpe. Prin urmare, nici această plajă nu se lasă mai prejos şi nu ne dezamăgeşte absolut de loc. Ce să-ţi mai descriu? Are rost să irosesc cuvinte aiurea care să nu se ridice nici măcar la jumătatea frumuseţii locurilor de aici? Nu are rost aşa că-ţi arăt nişte poze ca să te înnebunesc un pic şi noi ne ducem să facem o baie ca azi am fost cam leneşi şi am ajuns mai târziu la plajă şi soarele arde de mama focului.

 

 
Mmmm.. Ce ziceai? Scuze dar am aţipit până te-ai uitat tu pe aici prin împrejurimi că de, după o baie  bună ce poţi să faci la plaja dacă nu un somn bun. Acum că m-ai trezit ia zi-mi îţi place aici? Vrei să te mai las să te plimbi un pic prin zonă? Bine hai dar nu mult că e aproape ora 13 şi noi ne-am făcut un obicei sănătos de mici şi nu stăm la soarele ăla puternic dintre 13 şi 16 aşa că hai dă-i o tură pe aici şi între timp eu mai îmi iau nişte notiţe, tot pentru tine, că ştii că memoria nu e chiar punctul meu forte.

 

 

Plecăm cu greu, ca şi până acum fără o direcţie anume ci doar cu scopul de a evita aglomeraţia şi ajungem pe nişte străduţe unde nu era absolut nimeni şi am putut să ne bucurăm în linişte de relieful sard care îmbină într-un mod elegant muntele cu vegetaţia lui de conifere cu marea şi nisipul ei arzător. Tot mergând noi aşa, observăm un restaurant undeva pe stânga retras într-o livadă de pomi cu multă lume înăuntru şi cu tot atât de multe maşini parcate afară. Acesta este un semn bun pentru că înseamnă că se mănâncă bine.

 

Îl lăsăm pe Păndulică între un Q7 şi un X5 care se învecinau la rândul lor cu un C classe AMG şi alte fiţoşenii de genul încât Păndulică al meu se făcuse roşu în obraji de ruşine şi se uita pe sub capotă cu o privire de genul hai să mai căutăm şi în altă parte.

 

 
 

Deschidem meniul restaurantului Dante, că aşa se numea, şi îi trag o privire aprobatoare lui Păndulică în semn că avea dreptate. Preţurile erau pentru Q7 şi X5 dar la carne erau acceptabile aşa că alegem „legumele” mele preferate: carnea, pe care o savurăm în briza creată de apa care ţâşnea în vapori răcoroşi de la ghirandele de deasupra noastră. Superbă atmosferă şi pana la urmă nu a fost un prânz chiar exagerat ca preţ, oricum nu ca la escrocul ăla de la Rena Bianca din prima seară.

 

 
După o masă copioasă plecăm spre plaja Arena Bianca (Arena nu Rena da?) şi ca să fim siguri că nu ne pierdem, ne notasem coordonatele GPS că ne-am emancipat dom’le şi Diana îmi vorbea numai în coordonate gen Daaa, e aia mai la sud pe la 40, 23 ştii că am văzut-o azi dimineaţă!
 
Auzi ia baga-i tu lu Păndulică aici în volan, sau pe la aerul condiţionat 40,23 şi vezi ştie?…. Wooooo… Nu ştie Păndulică dar uite unde ne-a adus! Suntem deasupra plajei iar panorama, oferită cu generozitate de natura sardă, este de-a dreptul fantastică. Imediat facem vreo treizeci de poze ca să imortalizăm momentul şi să te lăsăm şi pe tine cu gura la fel de căscată cum ne-a rămas şi nouă.

 

 

 
După această gură de splendoare mai mergem câţiva km şi la plaja noastră unde putem să intrăm cu maşina dar doar ca să ne lăsăm calabalâcul şi apoi trebuia să o ducem sus în parcarea de la Cucuieţii din deal de mi s-a topit talpa la papuci pe drumul de întoarcere.

 

 

Incredibil! Mai pot să spun incredibil?! Nu te-ai saturat de câte ori am rostit chestia asta în concediul nostru în Sardinia?! Cu siguranţă da dar sincer, nu mă pot abţine: incredibil, fantastic, senzaţional (şi e în direct 🙂 ) ce să mai… este pur şi simplu superb aici aşa că aruncăm rapid saltelele de plajă, înfigem umbrela şi suntem gata de baie. Aaaahhh… ce apă călduţă.. numai  bună să stai şi să leneveşti în ea. De culori nu îţi mai zic nimic că te-ai prins deja că şi aici dăinuieşte turcoazul şi smaraldul şi, cam ca la toate plajele din Sardinia, şi aceasta este înconjurată de arbuşti şi zone deluroase unde te poţi cocoţa ca să surprinzi cât mai bine totul.

 

 
 
 
 

Păi şi ce crezi mă că te-am lăsat cu ochii în soare cum stãteau nişte moşuleţi aici?
Normal că m-am cocoţat sus pe dealuri pentru poze şi am plecat şi desculţ de mi-am luat 3 ghimpi în picior. Câte nu fac eu pentru tine!

 

 
Acum hai să admirăm împreună câteva dintre cele mai reuşite poze, zic eu, pe care le-am făcut încercând să evit sâcâitorul soare care bătea dinspre plajă şi-şi băga nasul plin de raze în fiecare poză de-a mea.



 

 

 

 

 
 

Stăm aici, şi lenevim în mişcarea vioaie a valurilor, până seara târziu când plecase aproape toată lumea. Plecase chiar şi tanti din Senegal care vindea nişte frumoase rochiţe de plaja şi care avea un băieţel ciocolatiu şi simpatic care până mai acum câteva ore fusese atracţia plajei întru-cât toată lumea vroia să se joace cu el. Mă bucur pentru ei pentru că acum se vedea că le merge bine, oricum mult mai bine ca acolo de unde veneau.

 

 
 
 

Fără o direcţie anume plecăm şi de data aceasta la apus de soare, pentru că am văzut noi că aşa descoperim multe frumuseţi şi sălbăticii ale Sardiniei cum este de exemplu acest restaurant ascuns timid sub nişte albori falnici pe care Diana l-a zărit în ultima clipă de m-a făcut să-l oblig pe Păndulică să facă nişte întoarceri pe care nu le-a agreat aşa mult.

 

 
După o zi fantastică, încheiem cu o seară excepţionalã la restaurantul rustic La Ruota unde dupã un aperitiv lejer, mâncăm un delicios şi imens ton la grătar învelit în seminţe de susan iar la sfârşit, nea chelnerul, îşi bate joc de dieta mea când  ne aduce din partea casei 2 sorbeto. Băi şi chiar dacă Dukan ãla zice fără zahar, nu am putut să stau şi să mă uite am-bouleala paharul de pe masă care parcă îmi şi zicea în şoaptă: bea-mă ! Hai că-s doar 50 de mililitri ! Gata, plecăm că avem de făcut bagajul  pentru că mâine, din păcate, e ultima zi.

 

 
... ultima zi în paradisul Sard
 
Ultimei zile în Sardinia i-am rezervat o plajă specială, o plaja pe care poate ai văzut-o prin mailurile cu locuri frumoase din lume, o plajă unde eşti cumva între vis şi realitate, plaja Lu Impostu din zona San Teodoro. Eliberăm camera, băgăm pe GPS coordonatele şi după nici 35 de minute ajungem la imensa parcare din localitatea La Cinta. M-am uitat eu aseară bine pe hãrţi şi am zis că aici este locul ideal unde să venim pentru că sigur prindem loc de parcare întru-cât din satelit părea imens.

 

 

Şi o data ajunşi constatăm că aşa şi este. Şi de ce este aşa deosebită plaja asta, ai zice tu? Ei bine pentru că este o plajă naturală formată între Marea Tyrhenian (parte a Mediteranei) şi lacul sulfuros San Teodoro. Bine şi, o să zici tu, ce este aşa deosebit? Şi la Costineşti e aşa (nu ştiu dacă mai e) şi la Mamaia este identic! Ai dreptate! Diferenţa o face o „limbă” de plajă de vreo 10 metri unde pe de o parte îţi gâdilă auzul valurile mării iar pe de altã parte te încântă, fără prea mult sulf, valurile lacului iar pe alocuri, între cele două ape, ai dune de nisip cu arbuşti specifici zonei, şi toate acestea le ai fără muzica “ia porumbu neamule” sau “nu daţi banii pe prostii, luaţi banane la copii” asta ca să nu mai vorbim de limpezimea şi impresionanta culoare a mării.

 

 
 
 

Bine bine, dar până să ajungem la locul pe care ţi l-am descris anterior, ai de mers tati nu e aşa simplu aşa că mergem, şi mergem şi mergem şi  părăsim „aglomeraţia de la Mamaia” pentru că aşa părea aici imediat lângă parcare şi uşor uşor ne apropiem de “sãlbãticie”. Ştiu clar că am ajuns că vad aici pe Google în timp real. Şi suntem decât noi şi încă 3-4 cupluri. Dar Diana nu este convinsã.. Ea nu vede limba!! Unde este dom’le limba aia de a văzut-o ea aseară în pozele alea realizate din avion? E aici dom’le, uite şi hărţile Google. Nu, că acolo se vedea o tipã la plaja şi în faţã avea marea şi în spate imediat lacul! Unde e limba aia! Eee.. mama ei de limba! Uite-o aici ..şi o scot pe a mea afara din gurã. E bine aşa?! :)) Până la urmă mă crede după ce îi demonstrez ştiinţific că de la căldură s-a mai retras lacul şi din cauza aceasta este plaja mai mare şi nu aşa îngustă cum a văzut ea în poze.

 

 

Doamne ce linişte e aici şi ce mare spectaculoasă avem în faţa ochilor iar de sus de pe duna pe care am urcat ca să surprind cât mai bine totul, peisajul este deja dreptul sublim. Nu irosesc epitete aiurea pentru că poţi să vezi şi singur combinaţia de turcoaz a mării cu plaja de un nisip fin  precum făina de grâu, cu lacul în fundal înconjurat de arbuşti şi dune de nisip unde se întrevede undeva în depărtare o autostradă suspendată la poalele muntelui şi rămâi efectiv fără cuvinte şi cazi în fund pe nisipul fin şi trec rapid ore bune în timp ce contemplezi natura.

 

 
 

Şi într-adevăr a zburat timpul, dar nu l-am lăsat să treacă aşa pe lângă noi fără să agăţăm câteva momente acvatice în spectrul lui şi să surprindem această spectaculoasă plajă de aici de pe coasta esticã a Sardiniei. Este ora 13 şi o dată cu timpul ce a trecut, a zburat şi energia acumulată prin micul dejun de dimineaţă aşa că acum trebuie să căutăm ceva de mâncat.

 

 
Înapoi la “Mamaia” eu nu mă mai întorc mai ales din cauza aglomeraţiei şi oricum vroiam doar un sandwich ceva că astăzi vrem să profităm cât mai mult de ultima zi de plajă.

 

 

 
 
 

 
Pe harta noastră se vedea că lacul din spate se vărsa, undeva mai în faţã, în mare aşa că decidem să mergem să vedem. Ajungem după vreo 20 de minute de mers la locul cu pricina şi rămânem impresionanţi de fenomenul de revărsare al apei  sulfuroase şi cam mirositoare din lac, ce trecea şi “murdărea” smaraldul mării mediterane. Undeva în depărtare levitează unii pe deasupra lacului, mai ceva ca descrierile din Biblie; trebuie sã facem si noi asta.

 

 

Ca să nu te uzi la geantă, poţi să iei hidrobicileta ca să treci în partea cealaltă. Doar că hidrobicicleta asta nu merge singură aşa cum ni s-a părut iar băiatul ăsta cu păr împletit gen Connect-R, care era un fel de responsabil, stă doar acolo în spate şi ţine de cârmă în timp ce tu te speteşti şi dai ca babuinul la pedale. Cum eram singurul mascul din barcă, mă urc la pedale iar Diana cu încă şapte persoane se urcă claie peste grămadă de mai că se scufunda ambarcaţiunea. Băi şi am dat la pedale de mi s-au uscat picioarele că tipa mai atletă de se urcase lângă mine era doar de decor şi mai mult mă încurca.

 

 
 
 

Când ajungem pe malul celălalt, Diana mă striga să-mi facă o poză cu peisajul iar cum aude împletitulnostru o limbă străină, imediat i se aprind ochii de nişte Euroi. Ca să se deja şmecher începe să ne vorbească în engleză şi din tot grupul de mai devreme, doar pe noi ne întreabă dacă avem permis de trecere. Să trecem unde mă? Ce e terenul tău? Nu am înţeles dacă permisul era ca să trecem cu barca sau doar pentru că am ajuns pe plaja de vis a vis. Mă rog…. L-am întrebat cât costă şi a zis că aşteaptă să-i facem o ofertă. Bine băiatu’ păi aşteaptă atunci că noi ne ducem să facem nişte poze.

 

 
 
 

Ce tare este să pluteşti efectiv pe deasupra apei şi cât de cald este lacul care „pufăia” pe alocuri nişte bule sulfuroase şi făcea să te sperii un pic când ţi se spărgea sub picioare crusta formată la suprafaţă.  Ne facem câteva poze cu acest loc inedit şi unic faţă de ce am mai văzut noi până acum şi apoi uitându-ne spre “trecătoare” vedem că veneau oameni aşa pe jos cu apa doar pana la brâu ignorându-l pe ăsta cu hidrobicicleta lui. Păi bine băi puşlamao, tu mă laşi să cred ca e groapa Marianelor aici sub noi şi mă mai şi pui să dau ca fraierul la pedale pentru toată barca şi apoi TOT EU sunt ăla care trebuie să plătească?! Basca ta de profitor, ia hai valea, rãmâi aici şi aşteaptă să-ţi facă oferta altul ca noi mergem să mâncăm. Şi mergem.. chiar în fugă dar nu din cauza lui ci datorită faptului că nu ne luaserăm papucii şi ne ardeau tălpile de ne venea să ne luăm picioarele în braţe şi să suflam pe ele. În parcarea de aici de sus era o familie cu un magazin ambulant de unde Diana şi-a luat un delicios sandwich şi eu o farfurie cu cărniţă iar după ce am mâncat bine am pornit înapoi spre prosoapele noastre sperând să le mai regăsim şi să nu ni le fi luat vântul.

 

 

Reveniţi la “trecătoare” observăm că bagabontul trăsese hidrobicicleta pe dreapta şi se odihnea acum. Obosişi te-n haripă? E greu să te ţii de barcă atunci când dau alţii la pedale. Pungaşule!
 
Nici nu ne uităm la el si, aşa cum vezi prin documentarele de pe Discovery că trec ăia prin Africa cu toate ţoalele în cap, uite aşa trecem şi noi şi mulţi alţi oameni. Eu ţineam geanta de paie a Dianei şi ea nişte mandarine, ce să mai exact ca la televizor.  Ne simţim super bine şi mai ne trec din când în când fiorii când mai simţeam cum se spărgea crusta de pe fundul lacului sub picioarele noastre.

 

 
 
 

Am reuşit, şi ne-am întors la prosoape pe care cu greu le-am mai găsit pentru că între timp mai veniseră oameni şi se mai umpluse un pic plaja dar zona rămăsese totuşi destul de sălbatică şi nu îşi pierduse farmecul.

 

 

După încă o sesiune de photo shooting, tragem un somn bun aşa de vre-o jumătate de ora şi uite că se face ora 16 şi trebuie să părăsim Sardinia şi cu greu o desprind pe Diana de pe malul mãrii şi cu greu ajungem apoi la maşina parcată destul de departe iar după ce ne luăm la revedere şi îi mulţumim lui Păndulică pentru drumurile noastre minunate împreuna şi fără peripeţii, mergem să aşteptăm liniştiţi avionul. Să închei prin a-ţi  spune că e frumoasă Sardinia?! Cred că aş jigni aceste peisaje dacă aş folosi un epitet atât de banal care nu surprinde nici un sfert din bijuteriile de plaje de smarald şi sclipirile de diamant ale apelor cristaline, din univocitatea şi splendoarea lagunelor, fastul porturilor decorate cu iahturi de lux sau boemul restaurantelor ascunse la umbra măslinilor, aspecte pe care eu le retrăiesc acum cu ochii larg deschişi în timp ce privesc insula de sus din avionul spre Milano şi mă gândesc când să mai revenim.

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Dec 182012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (4 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...


Ei bine uite astăzi este Luni, 13 august 2012 și cum altfel am putea începe o săptămâna toridă de vară dacă nu cu o plimbare cu barca. Dar nu orice plimbare ci o zi întreagă în barca timp în care explorăm și ne răcorim în câteva dintre cele mai frumoase ape ale Sardiniei adică în arhipelagul Maddalena. Este ora 7 dimineața și eu eram deja treaz ca mă tot doare mana dreaptă de nu mai pot. Dar îmi trece până la urma cu puțin masaj și fastum gel ca la babalâci. ”Semne de bună” purtare ce să faci. Diana doarme dusă iar cele 2 telefoane, cărora le sună alarma de mama focului, nu fac decât să o întoarcă pe partea cealaltă și să-și continue somnul.


Hai bebe.. Hai sus că nu ajungem în port și ne stricăm toată ziua.. Haaii… sus… Hai că poți. Avem vreo oră de mers până în portul Palau de unde se organizează majoritatea plecărilor spre insulele din nordul Coastei Esmeralda. Se trezește până la urma și leneșa mea și băgam rapid un mic dejun și apoi călare pe Păndulică alergăm pe dealurile înverzite ale Sardiniei scăldate de razele calde ale soarelui ce numai răsărise. Nu prea era trafic acum de dimineață așa ca ajungem relativ repede si-l adăpostim cu ușurință pe, la fel de somnorosul, Panda, într-o parcare încă neinvadata de turiști. Citim și noi prin port ce fel de excursii face fiecare firmă de aici și imediat o vedem pe cea care ne atrăsese atenția aseară când citisem descrierea. Nu e aceeași firma dar nu ne interesează, important este ca face traseul cu cele mai multe opriri.

 

 

Delfinul alb
se numește micuța noastră ambarcațiune care, după cum o lăuda comandantul, este și printre puținele care pot să treacă pe sub podul care unește insula Caprera de insula Maddalena. Bine, căpitanul ăsta lăuda cam multe chestii așa ca mai trebuia să filtrezi și tu un pic informațiile. Dar unde s-o fii dus frate Diana de nu mai vine ca pleacă Popeye marinarul asta și rămâne pe aici. S-a dus să-și a niște pastile de rău de mare pentru că nu se știe niciodată.

 

 
 
 
 

 În fata mea niște englezi trecuți de a doua tinerețe vorbeau de-ale lor în șoaptă și cu cel mai britanic accent posibil de-ți era mai mare dragul să-i asculți. Sună goarna, semn că ne apropiem de ora de plecare.. Dianaaaaa… A, uite că apare și, ca o fată drăguță și atentă, ia și 2 sticle de apă. Și plecăm în liniștea valurilor și în sunetul vântului…. asta doar la început că apoi a început Popeye să ne povestească despre fiecare pietricica pe lângă care treceam spre exasperarea englezilor din fața noastră care săracii nu înțelegeau o iota!

 

 

Noi înțelegeam și sincer nea căpitanul chiar ne spunea lucruri interesante. Pe lângă piatra în forma de urs care se distingea în depărtare în timp ce noi ocoleam insula Sfântul Ștefan, aflăm și noi cum s-au făcut sute de investiții cu ocazia summit-ului G8 că probabil că se așteptau ca apoi să vină turiștii grămadă. Da’ de unde….  bani aruncați aiurea și acum stau zeci de clădiri și hoteluri de 4-5 stele așa în paragina. Păcat pentru ca zona este într-adevăr frumoasă.

 

 

Ca să înțelegi mai bine zonele despre care o să-ți povestesc uite, iți las’ să ții tu harta cât timp facem turul de astăzi care, am uitat să-ți  spun, a fost 35 Euro de persoana de la ora 10 până la 17:30 și are și prânzul inclus. Ni s-a părut foarte tare. Și uite așa dintr-o poveste în alta ajungem la Ponte Moneta care din descrierile pe care le citisem pe internet ne așteptam să vedem ditamai Golden Gate-ul dar de fapt este doar un poduleț mic și simpatic cu o utilitate de necontestat. Dar totuși, văzut de pe uscat, nu cred că ar fi avut aceeași splendoare ca cea de acum când îi simțim umbra răcorindu-ne și-i analizăm fiecare traversă în momentul în care Delfinul nostru alb se încumetă să treacă pe dedesubt.

 

 

Puțin mai în colo de pod, undeva pe dreapta pe insula Caprera vedem casa lui Garibaldi, casă care i-a fost dăruita cică de marina Italiana, orientată în așa fel încât să privească spre Corsica. Tot înaintând spre Cala Napoletana, Popeye ne mai arata un munte în formă de Pinocchio, un loc pe unde medita Garibaldi, o stâncă în mijlocul marii în care au fost sculptat trepte ca să poată să vina lejer Garibaldi cu barca și să mediteze privind spre Corsica. Din ce ne povestește căpitanul ajungem la concluzia ca nea Giuseppe ăsta avea o obsesie cu Corsica… Sper că i-a trecut până la urma.

 

 
 

Mamma miaaa!!!! Ce colț desprins din Rai!!! Cala Napoletana,
un quarto d’ora di bagno(un sfert de ora de baie) se aude la stația de pe barca și nu ne mai dădeam rând care să sară primul în apă. Peisajul este de vis iar apa cristalină este plină de pești, care mai de care mai frumoși și mai curioși să vadă cine-s cretinii ăștia de le tulbura apa acum! Ca să înțelegi exact unde suntem îți pun un link să vezi și din satelit locul și să vezi cum și telescopul lui google a rămas surprins de turcoazul apelor de aici.
 
 

 
 

 


Reveniți la bord cam cu părere de rău, plecam spre următoarele puncte de pe harta paradisului de astăzi. Trecem ușor
pe la nasul Maddalenei, să nu o deranjăm, adică pe la Punta Marginetto și în timp ce ne întreceam cu o altă barcă a concurentei era cât p’aci să nu observăm micuța insula Barettini pe care tocmai o lăsăm în dreapta noastră. Următoarea plimbare este pe o insulă care între timp a devenit în mare parte privată și anume insula Santa Maria. Cât de tare o fii să ai insula ta. Ajunși aici constatăm că ne-au mai lăsat și noua, amărâților, un colțișor de plaja și un ponton să andocăm și să ne bucurăm și noi de apele cristaline ce ne înconjoară precum un colier de diamante la gâtul unei regine.
 

 


Avem la dispoziție o ora să facem ce credem noi de cuviința ca să rămânem cu cat mai multe amintiri plăcute și exact aia facem, mai exact facem multe multe poze ca să putem să-ți  arătăm și ție. Dar facem și o baie bună dar, din păcate, asta nu putem să o împărtășim cu tine. Las’ că oricum era cam rece apa și îmi e ca poate răceai. Uite, cât timp facem noi poze, vezi și tu ce e aici peste gard unde se tot uită ăștia. Ai grija că e sârmă ghimpată pe marginea gardului că și eu era să calc în ea. Nu știu ce comoară ar putea fii acolo. Am întrezărit un lac roșiatic… Asta să fie? Ia să ne uităm împreuna cu Google maps că a pus ăsta sârma ghimpată dar de acoperit nu a putut să acopere tot. Nu se vede mare lucru dar oricum se pare ca băieții au un lac 

aici pe insulă.

 


Dar sa-i lăsăm cu lacul lor și să revenim la plaja noastră albă ca faina proaspătă de grâu și cu apa strălucitoare ca nestematele lui Aladin. Undeva la capătul acestui paradis un tip venise cu o “divă” să-i facă și el câteva poze cum văzuse prin reviste așa că, pentru că și eu eram cu diva mea, nu ne lăsăm până nu facem și noi un casting așa de “cover” într-o revistă rafinată. Trece rapid ora și suntem nevoiți să ne întoarcem pe vas cu toate că nu ne-ar fi displăcut să fim “uitați” pe aici dar ne era totuși și un pic foame. La urcarea pe barca ni se înmânează niște tacâmuri de unică folosință și ni se dă posibilitatea să ne cumpăram, la prețuri de supermarket, băuturi reci ca gheața.

 

 
De mâncare avem pastă cu sos de roșii și creveți. Ups! Bai băieți eu sunt la regim și pasta nu prea merge cu regimul, altceva nu se poate? Ba da, paste cu ulei și cu parmigiano. Aoleu… Asta e și mai nasoală. Bine, hai vreau și eu o porție cu sos de roșii, nu de alta dar nu aveam chef să mă apuce leșinatul și să nu mă bucur de asemenea frumuseți. Se pare că și pastila Dianei de rău de mare a funcționat excelent că am uitat să-ți  zic că am luat și eu una și nu m-am dat șmecher că eu rezist. Am luat una și mă simt super bine nu ca niște tipe, doua mese mai în fața noastră, care au stat tot drumul cu capul peste bord.

 


Mmmmmiaaamiii… Uitasem ce bune sunt pastele cu sos de roșii… Am înfulecat imediat și parca mai voiam. Și nu numai eu mai voiam ci cam jumătate de barcă. Nicio problema băieți acum vine Popeye și ne mai da un rând și se făcuse o liniște pe barcă de se auzeau doar plescăiturile unora mai lihniți care mâncau cu tot cu furculiță. La ăștia din urma le-a mai dat un rând. Pai așa da tati, plătești un bilet de vreo 7 ore să vezi cel mai frumos arhipelag din Sardinia, ți se dă să mănânci de să te spargi, faci baie în cele mai frumoase locuri, ai băuturi reci la botul calului și pentru tot plătești cam cat să-ți  plimbi copilul o juma de ora cu trăsura la Mamaia, după cum îmi povestea Nașul. Ați auzit băi pungașilor, haideți aici să vedeți cum se fac afacerile. Puțin de la mulți, nu invers. Și așa se face și reclamă bună.. Huooo!! 🙂
 
Ca să ne priască și mai bine mâncarea, ni se aduce, la alegere, între o băutură tradițională mirto și o țuică de-a lor sau, dacă te ținea stomacul o combinație a celor două care se numea “bombă”. Eu am luat, împreună cu Diana, un păhăruț din ala de mirto ca să vedem cum e. Era așa dulceag gen vișinată. În schimb englezoaica din fața noastră a luat bomba de era să-i sară ochii din cap după prima înghițitură și aproape îi dăduseră lacrimile, spre satisfacția soțului care nu mai putea de râs.

 


Acum că am mâncat, plecăm spre alte minuni pe care ni le pregătise această rezervație naturala și ne apropiem de insula Budelli.
Ai tu habar de ce este renumita insula aceasta? Nu? Sincer nici noi nu aveam înainte dar, după ce ne-am documentat bine de tot despre Sardinia, am aflat că plaja de aici este printre puținele în lume unde ai în loc de nisip fin galben sau alb, nisip de culoarea arămie a cerului la asfințit. Când am auzit asta abia așteptam să mergem să vedem și noi.
 
 

 

 

Din păcate însă, pentru că de-a lungul anilor, omul, specia asta strângătoare de felul ei, a tot carat cu sticlele de plastic nisipul de aici, acum nu mai ai voie nici măcar să te apropii. Rămânem cu barca undeva în larg, mai ales că acolo la margine era unii de înotau spre disperarea paznicului care striga la ei prin porta voce.
 

 


Culoarea deosebita a nisipului apare în mai multe circumstanțe și este mult influențată de poziția soarelui, de nori, de vreme de mai multe chestii așa ca astăzi, chiar daca am zoomul dat la maxim, reușesc să surprind doar pe undeva pe la colțuri această culoare roșiatică. Când făceam eu pozele ălea, îl văd pe nenea paznicul și mă gândesc așa în sinea mea că el e singurul locuitor al insulei și ce meserie de baștan putea să aibă. Să stai într-o coliba singur pe o insula și să o
arziașa toată ziua. Foarte tare! Mai citisem undeva de jobul de administrator de insulă. Uite ăsta job nu 10 ore pe scaun la un birou.

 

 

Plecăm, nu pot să zic dezamăgiți, dar nici cu exaltarea aia gen wow la care ne așteptam. Ne mai revine un pic zâmbetul în obraji când nenea Popeye ne duce prin frumoasa laguna din fața insulei Razzolli. Vai de mine ce culori ce îmbinări de turcoaz cu smarald, ce colier acvatic în jurul yachturilor de lux. Totul pare desprins din peisaje de vis. Trăim cu ochii deschiși pozele care circulă de ani de zile pe mail cu peisajele acelea pe care mereu ni le doream să le admirăm. Ei bine suntem super norocoși și iată-ne aici în mijlocul paradisului.
 

 
 



După un mic slalom printre nave, ne îndepărtăm ușor de frumoasa lagună și mergem să mai facem o mica baie că deja eram cu toții leșinați. Fetele alea cu rău de mare aveau fața precum culoarea apei. Săracele de ele. Las’ ca mai sar o data în apă și își revin.. sper. Ne îndreptăm acum spre cea mai frumoasă insulă a arhipelagului, în accepțiunea lui Popeye marinarul, căpitanul nostru, și anume insula Spargi.
 
 

O dată ajunși, prima plaja pe care o vedem nu pare cine știe ce, că de, acum ne obișnuisem cu sclipirea de smarald, dar nenea Popeye, simte senzația și ne zice:
Nu va opriți la plaja asta, mergeți mai în colo și o să fiți uimiți. Și Doamne câtă dreptate avea! Nu am răbdare să ajung până chiar pe plajă și o las pe Diana să se duca înainte iar eu mă cocoț aici sus pe un mic munte să surprind bine totul și să ”cartografiez” în minte zona. Este superb totul! Hai acum repede la o baie că sfârâia pielea pe mine de nu mai puteam.
 
 

 
 
Mamăăă ce apă caldă și ce limpede este, atât de limpede încât nu pot să rezist să nu fac un pic de snorkeling. Hai băi nu mai râde! Știu că arăt ciudățel cu masca aia pe meclă dar chiar așa să radă și peștii de mine?! Venise un peștișor spre mine și m-a studiat un pic și tare s-a amuzat de ce moacă aveam. Daaaa.. Nu te uiți la tine! Hai dispari și lasă-mă să-ți  studiez frații.

 


Limpede ca roua dimineții este apa mării aici, iar pozele de le-am făcut atât la suprafață apei cât și în adâncurile ei, au ieșit mai mult decât superbe. A avut dreptate domn căpitan, aici este într-adevăr un colțișor deosebit din paradisul numit arhipelagul Maddalena. 
Trebuie să o duc și pe Diana acolo sus pe munte unde am fost eu ca să vadă și ea cat de frumos se poate vedea panorama, dar mai întâi ne mai bălăcim un pic, mai studiem peștii și mai admiram smaraldul apei și frumusețea yachturilor ancorate aici.

 

 

 

Popeye ne dăduse o ora și jumătate termen să ne simțim bine pe plaja lui specială iar noi după o oră deja plecam sus acolo pe munte unde vreau sa-i fac Dianei câteva poze cu parul fluturând în vân..aaaa….. mamă ce era să cad când a venit o rafală de vânt din asta puternică și eu încercam să mă cocoț pe o stancă. Acum când aproape mi-a trecut mâna, era să o sucesc și pe cealaltă! 🙂 Las’ că nu sucim nimic, suntem aici să ne simțim bine și asta facem și ca să nu zici ca suntem egoiști, câteva poze le-am făcut special pentru tine. Ia fii atent:
 

 

 

 

Ne întoarcem până la urma la ponton și ia-l pe Popeye de unde nu-i! Alooooo! Pai ce faci tati ne lași aici în  oare ca pe fraieri?! Unde ești băi? Lasă-l în colo de spanac și hai odată că luăm foc. Noi avem noroc că mai sunt vreo 3 nave în port și stăm și noi la umbra aici la second hand. Ceilalți au rămas ca fraierii în soare. Pleacă toate bărcile și rămânem doar noi și grupul nostru… Popeyeeeeeee… Unde ești? Și uite-l că apare în depărtare ambalând la maxim “delfinul” lui alb. Gata, suntem leșinați și vrem doar să ajungem și să stăm un pic jos.
 
 


 

Întoarcerea în portul Palau mai durează încă 20 de minute timp în care vedem, pe lângă doi windsurferi de nota 10, niște stânci în forma de Buldog, alta în forma hărții Italiei și apoi trecem în largul coastelor Rafael, loc denumit așa după un spaniol care s-a stabilit aici și a impresionat cu arhitectura lui pe localnicii din zona. Dacă te uiți în pozele următoare o să observi ca locuințele sunt îmbinate perfect cu natura fără să strice absolut nimic din măiestria acestor peisaje. Iar la sfârșit am surprins o poza de nota 10, cu o căsuța care avea o veranda și un gazon fix până în buza mării. Cât de tare te poți simții acolo…. Norocoșilor! Și până revenim la hotel te las să revezi  ziua de astăzi printr-un frumos filmuleț:

 
 

Și iată-ne ajunși în Portul Palau dar, fiindcă era o aglomerație și o harmalaie de nedescris, decidem să-l luam pe Păndulică, ce se copsese intre timp la soare, și să ne întoarcem în hotelul nostru din Olbia unde după un duș bun putem lua cina undeva pe acolo prin zona. Zis și făcut și o data ieșiți în oraș nu facem mai mult de 300 de metri și găsim un frumos restaurant în zona hotelului unde ”mestecăm” liniștiți ziua de astăzi și depănăm impresii despre ce am văzut până acum. Avem un concediu de vis până în acest moment și mai sunt 2 zile.

 

Noapte bună!

 

 
 

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (4 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto

.
Dec 052012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...


Cât e ceasul mă? Offf.. abia ora 13 și deja nu mai aveam chef de nimic la serviciu. Mai sunt 4 ore până ne luăm tălpășița pentru că astăzi am de gând să ies mai repede, mai ales că este vineri și este și 10 august perioadă când în Italia suflă vântul prin birouri. Astăzi avem avion spre o destinație specială a țării noastre adoptive, astăzi plecăm să explorăm frumusețile deosebite ale plajelor din Sardinia, sau Sardegna cum se zice pe ”italienească”.
 

 

Din peisajele pe care le văzusem pe internet deja înnebunisem, și mult timp le-am folosit ca stimulent în situațiile în care nu mai aveam chef de nimic. Mă uitam și ziceam.. hai.. hai Cristi că mai sunt câteva zile. Ei bine, după cum îți spuneam, acum mai sunt câteva ore și o să ajungem în curând în locul care a mai fost supranumit și Maldivele Italiei.

În plus, astăzi mai am o surpriză pentru tine considerând că în povestirile anterioare mă strigai grasul, ei bine începând din această lună ți-am luat această satisfacție deoarece am slăbit 15 kg și mai vreau să slăbesc încă 10 și atunci să te ții tu.. grasule! 🙂 Pentru această ”cauză nobilă” dar și datorită faptului că nu vroiam să arăt precum copii străzii întru-cât toate hainele îmi ajungeau până la genunchi de ziceai că am fustiță, am fost acum câteva zile și mi-am făcut provizii de tricouri cu 3 numere mai mici, de pantaloni și tot ce mai îmi trebuia și acum să te ții când o să-mi expun pe plajă fizicul de fotomodel în devenire. Gata hai că termin cu subiectul acesta că o să zici că mi-au murit lăudătorii.

 


Zborul până în localitatea Olbia, unde aveam și cazarea, este relativ scurt și în mai puțin de o oră aterizăm. Aș fi vrut să profit de zbor ca să mai revăd un pic plajele de urmează să le vizităm și să-mi fac o relativă idee despre cum să ne organizăm mai bine. Păi crezi că am putut să mă concentrez și să fac ceva din cauza a două capre de pe scaunul din față, și te rog scuză-mă că le zic așa dar de nu au behăit de când s-au urcat în avion și până la coborâre de mi-au făcut capul calendar. Și dacă nu era suficient că vorbeau în gura mare și hăhăiau din 2 în 3 cuvinte, ei află că-l mai agățaseră și pe unul care stătea pe rândul din spatele nostru și tot drumul au ”socializat” peste creierele noastre de am coborât total amețiți.

 

Am aterizat în sfârșit și am scăpat de ele, vine și bagajul și un doi suntem primii la închiriat mașina, un superb Fiat Panda, modelul nou. Ha ha, ce micuță și cochetă este mașinuța aceasta, deja ne place și ne îndrăgostim rapid de ea… Heeeiii.. unde pisici este marșarierul .. băăă se duce în față.. cu spatele cum o fac să meargă. Găsesc până la urmă combinația dar după ce am speriat-o pe o tipă parcată în fața mea de a plecat săraca cu scârțâit de roți când a văzut că vine neîndemânatecul spre ea. O fii zis că sunt handicapat de nu opresc. Ei bine, nu era departe de adevăr pentru că de fapt găsisem marșarierul doar că din cauza loviturii de la umăr ”achiziționată” la începutul săptămânii, știi tu.. cu bicicleta pe munte în jos la Cervinia, nu mai puteam să-mi forțez mâna și abia o mișcam.   Păndulică al nostru, că așa l-am botezat, merge excelent și ne duce imediat pe strada hotelului nostru care era închisă pentru că nu știu ce târg era în oraș. După instrucțiunile Dianei care era cu harta electronică în mână, parcăm undeva sub geamul unei familii și plecăm pe jos în direcția unde ar fi trebuit să fie hotelul. Dianaaaaaaa…. Cum coordonatele pixului citești tu harta asta?!?! Tu nu vezi că avem de mers pe jos 2 km!!! Ne întoarcem cu bagajele la mașină și până la urmă nimerim și ajungem direct în curtea hotelului Royal, că așa se numea.  
 

Camera este ok dar nu ”mega” extraordinară dar nu avem de ce să ne plângem, mai ales că aveam și balcon cu vedere spre piscină și spre.. hopaaa… ce avem noi aici?! Ups… deja m-am roșit la față. La camera vecină era deschisă ușa la balcon. Acum nu mă înțelege că m-am holbat la oameni în cameră pentru că nici nu prea aveam cum, fiind camera perete în perete cu a noastră. Când am ieșit la noi în balcon m-am uitat împrejur și dau cu ochii în oglinda de pe peretele camerei, unde în oglindă se reflecta o domnișoară ce butona de zor la un telefon. Acesta era singurul ei element vestimentar, un telefon, la care cred că nu avea semnal bun că mai stătea și cu picioarele în sus chipurile să prindă semnal. :)) Hai că plec de aici că apoi zici că sunt vr-un pervers de mă holbez la vecini dar nu am avut cum să evit ”panorama” din această seară. Dacă cumva ți-a trecut prin cap să mă întrebi dacă am făcut poze, ești pervers rău de tot! Hai somn ușor că mâine mergem la plajă… hmm.. somn din părți că domnișoara este cu un armăsar ce nechează mai ceva ca Black Beauty, dar se liniștesc după 10 minute… și deci.. sooomn!  
 

… sâmbătă

Vai de mine abia am dormit și cred că m-am trezit de vreo 4 ori toată noaptea din cauza că mă durea mâna.. Off… Mi-a trebuit mie downhill… Hai că e 9:30 așa că mergem să vedem ce e la micul dejun. Hmm.. cornuri, biscuiți, iaurturi cu fructe, sucuri, tarte pe scurt nașpa… Băăăăă.. Io-s la regim!! Eu ce cașcavalul vostru mănânc?! Am văzut până la urma niște șuncă fără grăsimi și iaurt la 0,1 așa că am reușit să zic că am mâncat ceva. Îl luam pe Păndulică și plecăm la primele plaje, ălea mai îndepărtate de hotel unde ajungem după vreo 45 de minute. Prima plajă se numește Baja Sardinia dar era așa mare hărmălaia aici că nu avea rost să rămânem așa că am plecat ”peste apă” la plaja Mannena. Ce liniște, ce peisaje, ce apă ce să mai… pur și simplu de vis iar primul nostru impact cu Sardinia este superb, uită-te și tu:
 
 
 
      

Te anunț de la început că avem de gând să stăm doar la plajă și să nu facem absolut nimic decât să stăm, să dormitam, ”snorkălăim”, înotăm și iar dormităm deci dacă vroiai să vizităm împreună ceva orașe și nu doar plaje, cred că o sa te dezamăgim, dar sincer pe căldura asta numai de orașe nu ne ardea nouă și totuși sunt sigur că și așa o să rămâi plăcut surprins de locurile în care o să te ducem.
 
 

Pentru că ești cuminte, o să-ti arătăm în schimb câteva dintre cele mai frumoase plaje de pe Costa Smeralda și pentru că știu că ești foarte cuminte o să-ți arătăm 2 plaje pe zi și nu oricum ci atât la suprafață cât și în adâncuri pentru că, special pentru tine, am cumpărat o cameră subacvatică cu câteva ore înainte să plecăm spre aeroport. Acum te las să admiri liniștit locurile care ne-au bucurat ochii în această primă zi în paradis iar noi între timp băgam un somn, sau un snorkeling că de, fiecare cu ce poate 🙂  
 
 
 
 
 
 

Băi regim, regim, dar noi ce mâncăm?! Ia hai să părăsim plaja și să mergem să găsim ceva bun de papa ca e deja ora două după masa. Nu avem un loc anume așa că mergem pe miros și pe simțurile olfactive în general, iar după nici 5 km oprim într-un loc cu vedere la mare. Doamne ce prețuri mici!!! Păi aici e ca la noi la mare! Băi și mă speriaseră toți colegii că aici sunt rușii cu banul grămadă și din cauza asta sunt ditamai prețurile. Da’ de unde, ia uite și tu ce am mâncat și băut cu doar 28 de Eur în doi, adică aproape la jumătate față de Milano. Vezi că farfuria mea e de regim așa că nu comenta aiurea că așa zice nenea Dukan să bag proteine în mine.. și aia fac.  
 

Mamăăă.. m-am umflat nu alta așa că mai stăm un pic să se odihnească stomacele (stomace că burți nu mai avem 😛 ) și abia mai târziu încălecăm pe Păndulică și mergem undeva și mai în nord la altă plajă faimoasă. Dar înainte să ajungem, ne oprim să-mi iau niște pantaloni de baie pe noua mea mărimea că de vreo 2 ori era sa rămân ca domnișoara de aseară, cu ”foficul” la vedere. Rău e să fii slab! 😀 Ajunși pe plaja Rena Bianca, că despre ea era vorba, Diana îți surprinde într-o singură poza 2 chestii mișto, eu.. și mare ! :)) Gata, hai că termin cu narcisismele că te plictisesc, dar ziceam și eu așa că sunt mândru de realizare!  
 

Plaja este destul de aglomerată și reușim cu chiu cu vai să găsim un loc până la urmă. Băi, dacă la noi sunt colorații cu semințele și berea pe plajă, ei bine, aici sunt tot un fel de colorați, dar mai ”aprinși” care vând eșarfe, fuste prosoape sau, dacă ai claie mare de păr în cap, ți-l împletesc ei după cum ai chef. Faza tare este că, chiar dacă sunt destul de mulți și mișună pe plajă, aici am putut să ne lăsăm liniștiți telefoanele, aparatul foto și alte dispozitive electronice cât timp am intrat în apă, fără să se atingă cineva de ele. Apa mării, după cum ai văzut din pozele de mai devreme, este de un turcoaz și o limpezime asemănătoare unei bijuterii scumpe de ne venea să tot stăm și să o admirăm, dar la ce căldura era afară, admiratul se transformă rapid într-o baie bună de vre-o oră ca mai apoi să picăm rupți de somn. Băi și ce bine se mai doarme pe plajă că după o oră de sforăială bună, m-am trezit numai cu dungi pe față. Mai stăm un pic și decidem să plecăm totuși pentru că suntem cam la vreo oră și jumătate de mers față de hotel iar soarele stătea să apună.  
 

Înainte de plecare urcăm pe muntele de aici din dreapta plajei ca să vedem și noi fortăreața și zidurile de apărare ale fostei cetăți de pe malul mării și surprindem totodată o priveliște deosebită, scăldată de apusul soarelui. Băi, a apus soarele.. Noi nu mai mâncăm? Nu mai rezistăm până la hotel, mai ales că nu știam daca mai prindem restaurantele deschise așa că ne oprim fix aici deasupra plajei la un restaurant destul de mare.  
 
 

 

Mare, mare dar e cam gol… noi si încă un cuplu… Hmmm… ceva nu este în regulă, mai ales că e aproape ora opt, deci ora mesei. Cine știe? Știm noi, că acum am deschis meniul și ne-am prins de ce e gol. 28 de EUR o friptură de vițel?!? Hai bă mă lași… Salată de fructe de mare 15 EUR!! Gata, ne luăm câte o salată din asta pentru că deja ne-a pierit pofta de mâncare. Sper măcar să fie mare salata. Sper degeaba… uită-te și tu pe ce ne cere ăsta 15 EUR de căciulă! Of Doamne, de ce suntem noi cu bun simț și nu ne-am ridicat imediat după ce am citit meniul. Off.. până la urmă nu e prost cine cere ci cel care dă așa că luați și să nu vă mai vedem. I-am făcut o poză restaurantului ca să știi să nu vii aici. Acum tu pune mâna și mănâncă pentru că tu ai ce, noi mergem la culcare și cu stomacul gol și cu banii luați… off!!  



… duminică
 
Astăzi iar te ducem să vezi 2 plaje superbe după cum ți-am promis așa că prima destinație este plaja Del Principe unde ajungem imediat după ce ne facem că mâncăm la micul dejun. Găsim loc în parcare fix de un Păndulică, și-l abandonăm pe ursulețul nostru lăsându-l să socializeze cu celelalte animale, mai mari și mai fioroase ca el cum ar fii jaguarul agresiv și căluțul argintiu.  

Ai dedus deja că zona este destul de exclusivistă și nu e de mirare că prințului Aga Khan, unul din descendenții profetului Mahomed și printre cei mai bogați șeici musulmani, îi plăcea să-și petreacă timpul pe aici acum câteva zeci de ani când peisajul era mai sălbatic și mai spectaculos ca acum. Acum zona este așa de exclusivistă ca băieții de aici și-au cumpărat tot domeniul până la mare și l-au înconjurat cu gard.. Alooo… Păi ce faceți domnilor, noi pe unde coborâm la plajă. Mergem ce mergem pe jos și la un moment dat aud undeva în dreapta valurile mării și glasul pescărușilor doar că în direcția aceea scria ”Accesul interzis”. Diana se oprește, tot din cauza problemei cu bunul simț de care îți povesteam ieri seară dar eu trec de data aceasta peste bunul simț că se pare că cu bunul simț mori de foame, trec peste semn și după nici 10 metri ajungem fix pe plajă. Wow!  


Și tu ai rămas la fel de gură cască cum am rămas noi, sunt sigur de asta dar, noroc cu marocanii de vindeau ”budigăi” și eșarfe că te mai aduc un pic la realitate și realizezi că nu ești încă în paradis. Este trecut de ora 10 iar căldura de afară ne face să nu stăm nici măcar 2 secunde pe plajă și să ne aruncăm direct în apa limpede precum cristalul. Diana nu este mare ”bălăcitoare” astăzi așa că iese curând ca să prindă cât mai mult bronz pe frumosul corp pe când eu, neavând cu ce să mă laud în materie de corp, mai stau în apă la bălăceală. Observ undeva mai în larg o platformă așa că mă mai prostesc un pic sărind în stil ”bombaaa”.  
 

Deja turcoazul apei devenise o culoare obișnuită pentru ochiul nostru așa că nu mă mai mir una două de câte ori mă uit împrejur și am impresia mereu că sunt undeva într-o lume de basm.Sentimentul naturii este reciproc pentru că se pare că nici peștii nu se mai miră de al sutălea idiot de pe ziua de azi care face snorkeling și se holbează la ei. Își continuau pur și simplu liniștiți înotul de dimineață și-și spuneau ”bancuri”  
 
 
 
 

Este foarte cald, știu că mă repet dar așa este și deja nu mai am stare să stau la prăjeală pe plajă. Pe la 12:30 încep să o stresez pe Diana ca să plecăm pentru că luasem foc și îmi era și foame. Și unde să mergem la masă? Nu știu, mergem așa până ne sare ceva frumos în ochi, cu atmosferă plăcută, eventual cu ceva muzică, nu ca pungașii ăia de aseară care după ce că aveau ditamai prețurilor nu aveau nici măcar atmosferă și muzica era de la radio. La un moment dat îmi amintesc că începuse o muzică bisericească și și-au dat seama târziu să schimbe postul. Afurisiții… hai că iar mă enervez când îmi amintesc. După ce ne mai plimbăm cu mașina pe coastă și mai admirăm frumusețea peisajelor precum și modul cum vilele se integrează perfect în acest tablou de vară, găsim la un moment dat un restaurant retras unde se pare că acum începea să vină lumea.  
 
 

Reușim să prindem un loc afară, la umbră și savurăm o mâncare atât de bună de ne venea să ne lingem și degetele. Aaa… bătea un vânticel așa plăcut și purta cu el un dram de răcoare în arșița după amiezii iar cu muzica plăcută de pe fundal, mai că era să adormim la masă. Nu aveam nici un chef să ne ridicăm și să plecăm așa că începem să analizăm oamenii din jurul nostru și așa constatăm că eram înconjurați de ruși din toate părțile iar limba oficială în Sardinia devenise se pare rusa. Și tot căscând gura ca babele, mai ales eu, la rusnacii din jurul meu, nu pot să nu observ la unii dintre ei vreo 4 tone de fiță basculate pe masă, cu ”aifoanele” la vedere, cu ochelari ”dă firmă”, cu ”lanțele” scoase la vedere peste tricou… și apropo de tricou, era unul lângă noi care avea un tricou pe el și peste avea o cămașă cu mânecă lungă!!! La 38 de grade cât sunt aici!! Cred că suferi de ceva băiete!  
 
 

După masă mergem la o plajă de vipuri, o plajă pe care băieții de la răsărit, cei autentici cu iahturi și ”veyroane” și nu ”copiile” de mai devreme, o închiriază cu câte 2 milioane de Eur pe weekend ca să deja petreceri private. Dar astăzi avem noroc și putem să venim și noi, muritorii de rând și să ne bucurăm de frumusețea inedită a locului. Doar pe Păndulică nu l-au lăsat să intre și ne-au trimis să-l parcăm unde și-a înțărcat ăla cu coarne copii de mi-au ieșit ochii pe drumul de întoarcere. Dar, după o masă copioasă și o primă baie după amiaza aceasta, ce putem face noi cel mai bine și mai bine dacă nu uaaaaahhh.. că și acum casc… facem naniiii. Ți-am zis că nu o să facem altceva decât somn, plajă, bălăceală și mâncat. Ia, cât timp visăm noi frumos, te las să arunci o privire la acest loc exclusivist. Înainte să adorm am mers pe o potecuță ferită de privirile celor mulți și am surprins câteva panorame cu plaja aceasta minunată.
 
 
 
 
       
Am stat aici până a apus soarele și doar dorința de a mânca ceva bun ne-a făcut să reușim să plecăm spre hotel. Mamăăă și unde am parcat…. Vai de mine că abia ne târâm până la cucuieții din deal unde-l lăsasem pe Păndulică. Acesta săracul, năpârlise de la căldura de afară și când am deschis ușa am crezut că făcuse unul focul înăuntru că așa au năvălit flăcările afară. Plecăm fără o direcție anume și după 30 de km ajungem la un blocaj. Hmm.. în față blocaj, în stânga o stradă.. ce-o fii pe aici… Și virăm și după minute bune de coborâre ajungem la un port.  
 

Cam pustiu locul pe aici dar hai să dăm totuși o tură de recunoaștere. Ia uiteee… păi bine măi pușlamalelor, voi aici ascundeți restaurantele de noi? Ia uite cum le-au camuflat aici la baza muntelui de era să rămânem flămânzi dacă nu exploram bine. Am aflat mai apoi de la nenea chelnerul că eram în localitatea Portisco și după ce băgăm niște pește așa lejer de seară, plecăm spre culcare că mâine trebuie să ne trezim la 7 că avem o zi lungă cu niște peisaje de o să-ți taie respirația. Hai, somn ușor și ție.  
 


Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (2 votes, average: 4,00 out of 5)
Se încarcă...

.

Galerie Foto