Dec 292012
 
Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Se încarcă...

După cum îţi spuneam data trecută, mai avem 2 zile din mini-concediul nostru aici, în cea mai mare şi cea mai frumoasa insulă a Italiei, Sardinia. Normal că îmi menţin promisiunea de a-ţi descrie 2 plaje pe zi sau cel puţin o să încerc mai ales că în ultima zi trebuie să prindem avionul spre casă. Dar hai să lăsam acum ultima zi şi să ne bucuram de penultima pe care o începem, normal, cu micul dejun unde coborâm adormiţi pe la un 9:40. Bună dimineaţa frumoşilor!!! ni se adresează în română şi în gura mare ospătăriţele noastre care ne învăţaseră şi ne salutau în gura mare de la jumătatea sălii de mese de ziceai că suntem cine ştie ce vip-uri că s-a şi întors toată sala să ne vadă.

 

 

 

Sunt trei doamne aici, una mereu veselă şi zâmbitoare, atitudinea care îmi place mie în viaţă, alta mai retrasă care stă acolo la bar şi încă una, cu părul tuns scurt aşa model retro în stil mop şi care era mai guralivă şi mai cu tupeu. Ea ne serveşte astăzi şi ne şi ia în primire: de unde sunteţi mă!? ni se adresează cu un apelativ „cald şi familiar” de parcă ne ştiam de o viaţă. După ce îi spunem de unde suntem suntem imediat luaţi „în primire”: păi şi de ce aţi  venit mă în hotelul ăsta de 150 de ani?!
 
Acum nu ştiam dacă să-mi cer scuze sau să zic altceva. Legat de vechimea hotelului avea dreptate că în afară de lobby care era mai șmecher așa, camerele erau la modă probabil pe vremea lu’ Garibaldi. Păi, ce să zicem şi noi, pe net arăta altfel în poze. E, asta e țeapa voastră, dacă nu mi-aţi zis că veneați la mine că am apartamente. I-auzi, spiritul întreprinzător românesc nu se dezminte niciodată. Adică lucrezi la citez “moșul ăsta bașinos cu bască” cum l-a descris ea, dar de fapt tu ai camere și-i iei clienții ăstuia, mai ales acum când omul divorțează şi după cum tot ea zice, s-ar putea să închidă hotelul.

 

 

Of Doamne, unii oameni nu o să se schimbe niciodată, indiferent pe unde ajung şi ce văd prin lume. Ia fa-mi o cafea  bună pentru poliţai, îi zice lu’ cealaltă. Deci cum spuneam, şi dacă ala nu era poliţai ci un simplu turist, lu ‘ ala nu i se dădea o cafea  bună?! Of Doamne, mentalitatea asta din vremea lui ceaşca! Sculareaaaa băăăă! Au trecut 22 de ani de atunci, hai să mai schimbam şi noi ceva. Dar nu are rost să ne enervam ca suntem în concediu. Refuzam politicos capucino-ul pe care îl făcuse “din greşeală” şi ni-l băga nouă pe gât, ne luăm 2 cafele şi plecăm.

 

 
Deci, unde plecăm? Azi unde ne mai întindem organismele la soare şi cu ce plaje ne mai delectăm privirea? Hmmm… Grea alegere. Hai să mergem la plaja Grande Pevero că şi despre asta am citit lucruri frumoase. În drumul nostru spre plaja anterior menţionată, mai găsim una dar pe aceasta hotărâm să o vizităm după masă. Ajunşi aici la Pevero constatăm că nu mai merge vrăjeala cu parcatul moca prin boscheţi că aici e totul privat şi închis cu bariere. Dar oricum preţurile sunt mai mult decât acceptabile la 1 EUR pe oră.

 

 

Ce să-ti zic când ajungem la plajă pentru că sunt sigur că te-ai obişnuit deja cu faptul că fiecare plaja din Sardinia arată precum un smarald în vitrina unei bijuterii scumpe. Prin urmare, nici această plajă nu se lasă mai prejos şi nu ne dezamăgeşte absolut de loc. Ce să-ţi mai descriu? Are rost să irosesc cuvinte aiurea care să nu se ridice nici măcar la jumătatea frumuseţii locurilor de aici? Nu are rost aşa că-ţi arăt nişte poze ca să te înnebunesc un pic şi noi ne ducem să facem o baie ca azi am fost cam leneşi şi am ajuns mai târziu la plajă şi soarele arde de mama focului.

 

 
Mmmm.. Ce ziceai? Scuze dar am aţipit până te-ai uitat tu pe aici prin împrejurimi că de, după o baie  bună ce poţi să faci la plaja dacă nu un somn bun. Acum că m-ai trezit ia zi-mi îţi place aici? Vrei să te mai las să te plimbi un pic prin zonă? Bine hai dar nu mult că e aproape ora 13 şi noi ne-am făcut un obicei sănătos de mici şi nu stăm la soarele ăla puternic dintre 13 şi 16 aşa că hai dă-i o tură pe aici şi între timp eu mai îmi iau nişte notiţe, tot pentru tine, că ştii că memoria nu e chiar punctul meu forte.

 

 

Plecăm cu greu, ca şi până acum fără o direcţie anume ci doar cu scopul de a evita aglomeraţia şi ajungem pe nişte străduţe unde nu era absolut nimeni şi am putut să ne bucurăm în linişte de relieful sard care îmbină într-un mod elegant muntele cu vegetaţia lui de conifere cu marea şi nisipul ei arzător. Tot mergând noi aşa, observăm un restaurant undeva pe stânga retras într-o livadă de pomi cu multă lume înăuntru şi cu tot atât de multe maşini parcate afară. Acesta este un semn bun pentru că înseamnă că se mănâncă bine.

 

Îl lăsăm pe Păndulică între un Q7 şi un X5 care se învecinau la rândul lor cu un C classe AMG şi alte fiţoşenii de genul încât Păndulică al meu se făcuse roşu în obraji de ruşine şi se uita pe sub capotă cu o privire de genul hai să mai căutăm şi în altă parte.

 

 
 

Deschidem meniul restaurantului Dante, că aşa se numea, şi îi trag o privire aprobatoare lui Păndulică în semn că avea dreptate. Preţurile erau pentru Q7 şi X5 dar la carne erau acceptabile aşa că alegem „legumele” mele preferate: carnea, pe care o savurăm în briza creată de apa care ţâşnea în vapori răcoroşi de la ghirandele de deasupra noastră. Superbă atmosferă şi pana la urmă nu a fost un prânz chiar exagerat ca preţ, oricum nu ca la escrocul ăla de la Rena Bianca din prima seară.

 

 
După o masă copioasă plecăm spre plaja Arena Bianca (Arena nu Rena da?) şi ca să fim siguri că nu ne pierdem, ne notasem coordonatele GPS că ne-am emancipat dom’le şi Diana îmi vorbea numai în coordonate gen Daaa, e aia mai la sud pe la 40, 23 ştii că am văzut-o azi dimineaţă!
 
Auzi ia baga-i tu lu Păndulică aici în volan, sau pe la aerul condiţionat 40,23 şi vezi ştie?…. Wooooo… Nu ştie Păndulică dar uite unde ne-a adus! Suntem deasupra plajei iar panorama, oferită cu generozitate de natura sardă, este de-a dreptul fantastică. Imediat facem vreo treizeci de poze ca să imortalizăm momentul şi să te lăsăm şi pe tine cu gura la fel de căscată cum ne-a rămas şi nouă.

 

 

 
După această gură de splendoare mai mergem câţiva km şi la plaja noastră unde putem să intrăm cu maşina dar doar ca să ne lăsăm calabalâcul şi apoi trebuia să o ducem sus în parcarea de la Cucuieţii din deal de mi s-a topit talpa la papuci pe drumul de întoarcere.

 

 

Incredibil! Mai pot să spun incredibil?! Nu te-ai saturat de câte ori am rostit chestia asta în concediul nostru în Sardinia?! Cu siguranţă da dar sincer, nu mă pot abţine: incredibil, fantastic, senzaţional (şi e în direct 🙂 ) ce să mai… este pur şi simplu superb aici aşa că aruncăm rapid saltelele de plajă, înfigem umbrela şi suntem gata de baie. Aaaahhh… ce apă călduţă.. numai  bună să stai şi să leneveşti în ea. De culori nu îţi mai zic nimic că te-ai prins deja că şi aici dăinuieşte turcoazul şi smaraldul şi, cam ca la toate plajele din Sardinia, şi aceasta este înconjurată de arbuşti şi zone deluroase unde te poţi cocoţa ca să surprinzi cât mai bine totul.

 

 
 
 
 

Păi şi ce crezi mă că te-am lăsat cu ochii în soare cum stãteau nişte moşuleţi aici?
Normal că m-am cocoţat sus pe dealuri pentru poze şi am plecat şi desculţ de mi-am luat 3 ghimpi în picior. Câte nu fac eu pentru tine!

 

 
Acum hai să admirăm împreună câteva dintre cele mai reuşite poze, zic eu, pe care le-am făcut încercând să evit sâcâitorul soare care bătea dinspre plajă şi-şi băga nasul plin de raze în fiecare poză de-a mea.



 

 

 

 

 
 

Stăm aici, şi lenevim în mişcarea vioaie a valurilor, până seara târziu când plecase aproape toată lumea. Plecase chiar şi tanti din Senegal care vindea nişte frumoase rochiţe de plaja şi care avea un băieţel ciocolatiu şi simpatic care până mai acum câteva ore fusese atracţia plajei întru-cât toată lumea vroia să se joace cu el. Mă bucur pentru ei pentru că acum se vedea că le merge bine, oricum mult mai bine ca acolo de unde veneau.

 

 
 
 

Fără o direcţie anume plecăm şi de data aceasta la apus de soare, pentru că am văzut noi că aşa descoperim multe frumuseţi şi sălbăticii ale Sardiniei cum este de exemplu acest restaurant ascuns timid sub nişte albori falnici pe care Diana l-a zărit în ultima clipă de m-a făcut să-l oblig pe Păndulică să facă nişte întoarceri pe care nu le-a agreat aşa mult.

 

 
După o zi fantastică, încheiem cu o seară excepţionalã la restaurantul rustic La Ruota unde dupã un aperitiv lejer, mâncăm un delicios şi imens ton la grătar învelit în seminţe de susan iar la sfârşit, nea chelnerul, îşi bate joc de dieta mea când  ne aduce din partea casei 2 sorbeto. Băi şi chiar dacă Dukan ãla zice fără zahar, nu am putut să stau şi să mă uite am-bouleala paharul de pe masă care parcă îmi şi zicea în şoaptă: bea-mă ! Hai că-s doar 50 de mililitri ! Gata, plecăm că avem de făcut bagajul  pentru că mâine, din păcate, e ultima zi.

 

 
... ultima zi în paradisul Sard
 
Ultimei zile în Sardinia i-am rezervat o plajă specială, o plaja pe care poate ai văzut-o prin mailurile cu locuri frumoase din lume, o plajă unde eşti cumva între vis şi realitate, plaja Lu Impostu din zona San Teodoro. Eliberăm camera, băgăm pe GPS coordonatele şi după nici 35 de minute ajungem la imensa parcare din localitatea La Cinta. M-am uitat eu aseară bine pe hãrţi şi am zis că aici este locul ideal unde să venim pentru că sigur prindem loc de parcare întru-cât din satelit părea imens.

 

 

Şi o data ajunşi constatăm că aşa şi este. Şi de ce este aşa deosebită plaja asta, ai zice tu? Ei bine pentru că este o plajă naturală formată între Marea Tyrhenian (parte a Mediteranei) şi lacul sulfuros San Teodoro. Bine şi, o să zici tu, ce este aşa deosebit? Şi la Costineşti e aşa (nu ştiu dacă mai e) şi la Mamaia este identic! Ai dreptate! Diferenţa o face o „limbă” de plajă de vreo 10 metri unde pe de o parte îţi gâdilă auzul valurile mării iar pe de altã parte te încântă, fără prea mult sulf, valurile lacului iar pe alocuri, între cele două ape, ai dune de nisip cu arbuşti specifici zonei, şi toate acestea le ai fără muzica “ia porumbu neamule” sau “nu daţi banii pe prostii, luaţi banane la copii” asta ca să nu mai vorbim de limpezimea şi impresionanta culoare a mării.

 

 
 
 

Bine bine, dar până să ajungem la locul pe care ţi l-am descris anterior, ai de mers tati nu e aşa simplu aşa că mergem, şi mergem şi mergem şi  părăsim „aglomeraţia de la Mamaia” pentru că aşa părea aici imediat lângă parcare şi uşor uşor ne apropiem de “sãlbãticie”. Ştiu clar că am ajuns că vad aici pe Google în timp real. Şi suntem decât noi şi încă 3-4 cupluri. Dar Diana nu este convinsã.. Ea nu vede limba!! Unde este dom’le limba aia de a văzut-o ea aseară în pozele alea realizate din avion? E aici dom’le, uite şi hărţile Google. Nu, că acolo se vedea o tipã la plaja şi în faţã avea marea şi în spate imediat lacul! Unde e limba aia! Eee.. mama ei de limba! Uite-o aici ..şi o scot pe a mea afara din gurã. E bine aşa?! :)) Până la urmă mă crede după ce îi demonstrez ştiinţific că de la căldură s-a mai retras lacul şi din cauza aceasta este plaja mai mare şi nu aşa îngustă cum a văzut ea în poze.

 

 

Doamne ce linişte e aici şi ce mare spectaculoasă avem în faţa ochilor iar de sus de pe duna pe care am urcat ca să surprind cât mai bine totul, peisajul este deja dreptul sublim. Nu irosesc epitete aiurea pentru că poţi să vezi şi singur combinaţia de turcoaz a mării cu plaja de un nisip fin  precum făina de grâu, cu lacul în fundal înconjurat de arbuşti şi dune de nisip unde se întrevede undeva în depărtare o autostradă suspendată la poalele muntelui şi rămâi efectiv fără cuvinte şi cazi în fund pe nisipul fin şi trec rapid ore bune în timp ce contemplezi natura.

 

 
 

Şi într-adevăr a zburat timpul, dar nu l-am lăsat să treacă aşa pe lângă noi fără să agăţăm câteva momente acvatice în spectrul lui şi să surprindem această spectaculoasă plajă de aici de pe coasta esticã a Sardiniei. Este ora 13 şi o dată cu timpul ce a trecut, a zburat şi energia acumulată prin micul dejun de dimineaţă aşa că acum trebuie să căutăm ceva de mâncat.

 

 
Înapoi la “Mamaia” eu nu mă mai întorc mai ales din cauza aglomeraţiei şi oricum vroiam doar un sandwich ceva că astăzi vrem să profităm cât mai mult de ultima zi de plajă.

 

 

 
 
 

 
Pe harta noastră se vedea că lacul din spate se vărsa, undeva mai în faţã, în mare aşa că decidem să mergem să vedem. Ajungem după vreo 20 de minute de mers la locul cu pricina şi rămânem impresionanţi de fenomenul de revărsare al apei  sulfuroase şi cam mirositoare din lac, ce trecea şi “murdărea” smaraldul mării mediterane. Undeva în depărtare levitează unii pe deasupra lacului, mai ceva ca descrierile din Biblie; trebuie sã facem si noi asta.

 

 

Ca să nu te uzi la geantă, poţi să iei hidrobicileta ca să treci în partea cealaltă. Doar că hidrobicicleta asta nu merge singură aşa cum ni s-a părut iar băiatul ăsta cu păr împletit gen Connect-R, care era un fel de responsabil, stă doar acolo în spate şi ţine de cârmă în timp ce tu te speteşti şi dai ca babuinul la pedale. Cum eram singurul mascul din barcă, mă urc la pedale iar Diana cu încă şapte persoane se urcă claie peste grămadă de mai că se scufunda ambarcaţiunea. Băi şi am dat la pedale de mi s-au uscat picioarele că tipa mai atletă de se urcase lângă mine era doar de decor şi mai mult mă încurca.

 

 
 
 

Când ajungem pe malul celălalt, Diana mă striga să-mi facă o poză cu peisajul iar cum aude împletitulnostru o limbă străină, imediat i se aprind ochii de nişte Euroi. Ca să se deja şmecher începe să ne vorbească în engleză şi din tot grupul de mai devreme, doar pe noi ne întreabă dacă avem permis de trecere. Să trecem unde mă? Ce e terenul tău? Nu am înţeles dacă permisul era ca să trecem cu barca sau doar pentru că am ajuns pe plaja de vis a vis. Mă rog…. L-am întrebat cât costă şi a zis că aşteaptă să-i facem o ofertă. Bine băiatu’ păi aşteaptă atunci că noi ne ducem să facem nişte poze.

 

 
 
 

Ce tare este să pluteşti efectiv pe deasupra apei şi cât de cald este lacul care „pufăia” pe alocuri nişte bule sulfuroase şi făcea să te sperii un pic când ţi se spărgea sub picioare crusta formată la suprafaţă.  Ne facem câteva poze cu acest loc inedit şi unic faţă de ce am mai văzut noi până acum şi apoi uitându-ne spre “trecătoare” vedem că veneau oameni aşa pe jos cu apa doar pana la brâu ignorându-l pe ăsta cu hidrobicicleta lui. Păi bine băi puşlamao, tu mă laşi să cred ca e groapa Marianelor aici sub noi şi mă mai şi pui să dau ca fraierul la pedale pentru toată barca şi apoi TOT EU sunt ăla care trebuie să plătească?! Basca ta de profitor, ia hai valea, rãmâi aici şi aşteaptă să-ţi facă oferta altul ca noi mergem să mâncăm. Şi mergem.. chiar în fugă dar nu din cauza lui ci datorită faptului că nu ne luaserăm papucii şi ne ardeau tălpile de ne venea să ne luăm picioarele în braţe şi să suflam pe ele. În parcarea de aici de sus era o familie cu un magazin ambulant de unde Diana şi-a luat un delicios sandwich şi eu o farfurie cu cărniţă iar după ce am mâncat bine am pornit înapoi spre prosoapele noastre sperând să le mai regăsim şi să nu ni le fi luat vântul.

 

 

Reveniţi la “trecătoare” observăm că bagabontul trăsese hidrobicicleta pe dreapta şi se odihnea acum. Obosişi te-n haripă? E greu să te ţii de barcă atunci când dau alţii la pedale. Pungaşule!
 
Nici nu ne uităm la el si, aşa cum vezi prin documentarele de pe Discovery că trec ăia prin Africa cu toate ţoalele în cap, uite aşa trecem şi noi şi mulţi alţi oameni. Eu ţineam geanta de paie a Dianei şi ea nişte mandarine, ce să mai exact ca la televizor.  Ne simţim super bine şi mai ne trec din când în când fiorii când mai simţeam cum se spărgea crusta de pe fundul lacului sub picioarele noastre.

 

 
 
 

Am reuşit, şi ne-am întors la prosoape pe care cu greu le-am mai găsit pentru că între timp mai veniseră oameni şi se mai umpluse un pic plaja dar zona rămăsese totuşi destul de sălbatică şi nu îşi pierduse farmecul.

 

 

După încă o sesiune de photo shooting, tragem un somn bun aşa de vre-o jumătate de ora şi uite că se face ora 16 şi trebuie să părăsim Sardinia şi cu greu o desprind pe Diana de pe malul mãrii şi cu greu ajungem apoi la maşina parcată destul de departe iar după ce ne luăm la revedere şi îi mulţumim lui Păndulică pentru drumurile noastre minunate împreuna şi fără peripeţii, mergem să aşteptăm liniştiţi avionul. Să închei prin a-ţi  spune că e frumoasă Sardinia?! Cred că aş jigni aceste peisaje dacă aş folosi un epitet atât de banal care nu surprinde nici un sfert din bijuteriile de plaje de smarald şi sclipirile de diamant ale apelor cristaline, din univocitatea şi splendoarea lagunelor, fastul porturilor decorate cu iahturi de lux sau boemul restaurantelor ascunse la umbra măslinilor, aspecte pe care eu le retrăiesc acum cu ochii larg deschişi în timp ce privesc insula de sus din avionul spre Milano şi mă gândesc când să mai revenim.

 



Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)

Se încarcă...

.

Galerie Foto

.

  4 Responses to “Continuăm visul frumos în Sardinia”

  1. Abia astazi am reusit si eu sa citesc acesta parte (pe care culmea… ai postat-o aici…chiar aici la mine acasa). Nu mai incep cu comentarii “deja vu”.. ca din nou m-ai facut sa ma simt acolo..etc.. etc..
    Nu spun decat atat: FELICITARI!!!!!. Si , bine-nteles .. o remarca si o intrebare : 1. Baietelul senegalez nu era de culoare ciocolatie ci DE CULOARE NEAGRA!.. Si 2. Ce insemana “2 sorbeto”..(pe care vi le-au servit din partea casei…

    • Salut Nasul… Mai da greu “te misti” ! Multumesc de incurajari. Ai devenit comentatorul numarul 1 dupa frecventa! 🙂 Si acum ca sa-ti raspund la puncte:
      1. Daca lumea nu stie gluma o sa te considere rasist. Oricum… era ciocolatiu baietelul si foarte simaptic
      2. Sorbetto e un fel de.. cum sa-ti zic eu tie. O combinatie de inghetata topita cu tuica de lamaie. Se bea asa pe post de digestiv ca sa-ti mearga bine masa! Eu un fel de cremino doar ca e cu alcool! (Ha ha… si acum o sa intrebi ce e ala cremino! 🙂 🙂 )

  2. Ce este ala “cremino”???.. Dupa cum vezi, n-am vrut sa te dezamagesc!

Cristi si Diana