dec. 182012
(4 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Ei bine uite astăzi este Luni, 13 august 2012 și cum altfel am putea începe o săptămâna toridă de vară dacă nu cu o plimbare cu barca. Dar nu orice plimbare ci o zi întreagă în barca timp în care explorăm și ne răcorim în câteva dintre cele mai frumoase ape ale Sardiniei adică în arhipelagul Maddalena. Este ora 7 dimineața și eu eram deja treaz ca mă tot doare mana dreaptă de nu mai pot. Dar îmi trece până la urma cu puțin masaj și fastum gel ca la babalâci. ”Semne de bună” purtare ce să faci. Diana doarme dusă iar cele 2 telefoane, cărora le sună alarma de mama focului, nu fac decât să o întoarcă pe partea cealaltă și să-și continue somnul.
Hai bebe.. Hai sus că nu ajungem în port și ne stricăm toată ziua.. Haaii… sus… Hai că poți. Avem vreo oră de mers până în portul Palau de unde se organizează majoritatea plecărilor spre insulele din nordul Coastei Esmeralda. Se trezește până la urma și leneșa mea și băgam rapid un mic dejun și apoi călare pe Păndulică alergăm pe dealurile înverzite ale Sardiniei scăldate de razele calde ale soarelui ce numai răsărise. Nu prea era trafic acum de dimineață așa ca ajungem relativ repede si-l adăpostim cu ușurință pe, la fel de somnorosul, Panda, într-o parcare încă neinvadata de turiști. Citim și noi prin port ce fel de excursii face fiecare firmă de aici și imediat o vedem pe cea care ne atrăsese atenția aseară când citisem descrierea. Nu e aceeași firma dar nu ne interesează, important este ca face traseul cu cele mai multe opriri.
Delfinul alb se numește micuța noastră ambarcațiune care, după cum o lăuda comandantul, este și printre puținele care pot să treacă pe sub podul care unește insula Caprera de insula Maddalena. Bine, căpitanul ăsta lăuda cam multe chestii așa ca mai trebuia să filtrezi și tu un pic informațiile. Dar unde s-o fii dus frate Diana de nu mai vine ca pleacă Popeye marinarul asta și rămâne pe aici. S-a dus să-și a niște pastile de rău de mare pentru că nu se știe niciodată.
În fata mea niște englezi trecuți de a doua tinerețe vorbeau de-ale lor în șoaptă și cu cel mai britanic accent posibil de-ți era mai mare dragul să-i asculți. Sună goarna, semn că ne apropiem de ora de plecare.. Dianaaaaa… A, uite că apare și, ca o fată drăguță și atentă, ia și 2 sticle de apă. Și plecăm în liniștea valurilor și în sunetul vântului…. asta doar la început că apoi a început Popeye să ne povestească despre fiecare pietricica pe lângă care treceam spre exasperarea englezilor din fața noastră care săracii nu înțelegeau o iota!
Noi înțelegeam și sincer nea căpitanul chiar ne spunea lucruri interesante. Pe lângă piatra în forma de urs care se distingea în depărtare în timp ce noi ocoleam insula Sfântul Ștefan, aflăm și noi cum s-au făcut sute de investiții cu ocazia summit-ului G8 că probabil că se așteptau ca apoi să vină turiștii grămadă. Da’ de unde…. bani aruncați aiurea și acum stau zeci de clădiri și hoteluri de 4-5 stele așa în paragina. Păcat pentru ca zona este într-adevăr frumoasă.
Ca să înțelegi mai bine zonele despre care o să-ți povestesc uite, iți las’ să ții tu harta cât timp facem turul de astăzi care, am uitat să-ți spun, a fost 35 Euro de persoana de la ora 10 până la 17:30 și are și prânzul inclus. Ni s-a părut foarte tare. Și uite așa dintr-o poveste în alta ajungem la Ponte Moneta care din descrierile pe care le citisem pe internet ne așteptam să vedem ditamai Golden Gate-ul dar de fapt este doar un poduleț mic și simpatic cu o utilitate de necontestat. Dar totuși, văzut de pe uscat, nu cred că ar fi avut aceeași splendoare ca cea de acum când îi simțim umbra răcorindu-ne și-i analizăm fiecare traversă în momentul în care Delfinul nostru alb se încumetă să treacă pe dedesubt.
Puțin mai în colo de pod, undeva pe dreapta pe insula Caprera vedem casa lui Garibaldi, casă care i-a fost dăruita cică de marina Italiana, orientată în așa fel încât să privească spre Corsica. Tot înaintând spre Cala Napoletana, Popeye ne mai arata un munte în formă de Pinocchio, un loc pe unde medita Garibaldi, o stâncă în mijlocul marii în care au fost sculptat trepte ca să poată să vina lejer Garibaldi cu barca și să mediteze privind spre Corsica. Din ce ne povestește căpitanul ajungem la concluzia ca nea Giuseppe ăsta avea o obsesie cu Corsica… Sper că i-a trecut până la urma.
Mamma miaaa!!!! Ce colț desprins din Rai!!! Cala Napoletana, un quarto d’ora di bagno(un sfert de ora de baie) se aude la stația de pe barca și nu ne mai dădeam rând care să sară primul în apă. Peisajul este de vis iar apa cristalină este plină de pești, care mai de care mai frumoși și mai curioși să vadă cine-s cretinii ăștia de le tulbura apa acum! Ca să înțelegi exact unde suntem îți pun un link să vezi și din satelit locul și să vezi cum și telescopul lui google a rămas surprins de turcoazul apelor de aici.
Reveniți la bord cam cu părere de rău, plecam spre următoarele puncte de pe harta paradisului de astăzi. Trecem ușor pe la nasul Maddalenei, să nu o deranjăm, adică pe la Punta Marginetto și în timp ce ne întreceam cu o altă barcă a concurentei era cât p’aci să nu observăm micuța insula Barettini pe care tocmai o lăsăm în dreapta noastră. Următoarea plimbare este pe o insulă care între timp a devenit în mare parte privată și anume insula Santa Maria. Cât de tare o fii să ai insula ta. Ajunși aici constatăm că ne-au mai lăsat și noua, amărâților, un colțișor de plaja și un ponton să andocăm și să ne bucurăm și noi de apele cristaline ce ne înconjoară precum un colier de diamante la gâtul unei regine.
Avem la dispoziție o ora să facem ce credem noi de cuviința ca să rămânem cu cat mai multe amintiri plăcute și exact aia facem, mai exact facem multe multe poze ca să putem să-ți arătăm și ție. Dar facem și o baie bună dar, din păcate, asta nu putem să o împărtășim cu tine. Las’ că oricum era cam rece apa și îmi e ca poate răceai. Uite, cât timp facem noi poze, vezi și tu ce e aici peste gard unde se tot uită ăștia. Ai grija că e sârmă ghimpată pe marginea gardului că și eu era să calc în ea. Nu știu ce comoară ar putea fii acolo. Am întrezărit un lac roșiatic… Asta să fie? Ia să ne uităm împreuna cu Google maps că a pus ăsta sârma ghimpată dar de acoperit nu a putut să acopere tot. Nu se vede mare lucru dar oricum se pare ca băieții au un lac aici pe insulă.
Dar sa-i lăsăm cu lacul lor și să revenim la plaja noastră albă ca faina proaspătă de grâu și cu apa strălucitoare ca nestematele lui Aladin. Undeva la capătul acestui paradis un tip venise cu o “divă” să-i facă și el câteva poze cum văzuse prin reviste așa că, pentru că și eu eram cu diva mea, nu ne lăsăm până nu facem și noi un casting așa de “cover” într-o revistă rafinată. Trece rapid ora și suntem nevoiți să ne întoarcem pe vas cu toate că nu ne-ar fi displăcut să fim “uitați” pe aici dar ne era totuși și un pic foame. La urcarea pe barca ni se înmânează niște tacâmuri de unică folosință și ni se dă posibilitatea să ne cumpăram, la prețuri de supermarket, băuturi reci ca gheața.
De mâncare avem pastă cu sos de roșii și creveți. Ups! Bai băieți eu sunt la regim și pasta nu prea merge cu regimul, altceva nu se poate? Ba da, paste cu ulei și cu parmigiano. Aoleu… Asta e și mai nasoală. Bine, hai vreau și eu o porție cu sos de roșii, nu de alta dar nu aveam chef să mă apuce leșinatul și să nu mă bucur de asemenea frumuseți. Se pare că și pastila Dianei de rău de mare a funcționat excelent că am uitat să-ți zic că am luat și eu una și nu m-am dat șmecher că eu rezist. Am luat una și mă simt super bine nu ca niște tipe, doua mese mai în fața noastră, care au stat tot drumul cu capul peste bord.
Mmmmmiaaamiii… Uitasem ce bune sunt pastele cu sos de roșii… Am înfulecat imediat și parca mai voiam. Și nu numai eu mai voiam ci cam jumătate de barcă. Nicio problema băieți acum vine Popeye și ne mai da un rând și se făcuse o liniște pe barcă de se auzeau doar plescăiturile unora mai lihniți care mâncau cu tot cu furculiță. La ăștia din urma le-a mai dat un rând. Pai așa da tati, plătești un bilet de vreo 7 ore să vezi cel mai frumos arhipelag din Sardinia, ți se dă să mănânci de să te spargi, faci baie în cele mai frumoase locuri, ai băuturi reci la botul calului și pentru tot plătești cam cat să-ți plimbi copilul o juma de ora cu trăsura la Mamaia, după cum îmi povestea Nașul. Ați auzit băi pungașilor, haideți aici să vedeți cum se fac afacerile. Puțin de la mulți, nu invers. Și așa se face și reclamă bună.. Huooo!! 🙂Ca să ne priască și mai bine mâncarea, ni se aduce, la alegere, între o băutură tradițională mirto și o țuică de-a lor sau, dacă te ținea stomacul o combinație a celor două care se numea “bombă”. Eu am luat, împreună cu Diana, un păhăruț din ala de mirto ca să vedem cum e. Era așa dulceag gen vișinată. În schimb englezoaica din fața noastră a luat bomba de era să-i sară ochii din cap după prima înghițitură și aproape îi dăduseră lacrimile, spre satisfacția soțului care nu mai putea de râs.
Acum că am mâncat, plecăm spre alte minuni pe care ni le pregătise această rezervație naturala și ne apropiem de insula Budelli. Ai tu habar de ce este renumita insula aceasta? Nu? Sincer nici noi nu aveam înainte dar, după ce ne-am documentat bine de tot despre Sardinia, am aflat că plaja de aici este printre puținele în lume unde ai în loc de nisip fin galben sau alb, nisip de culoarea arămie a cerului la asfințit. Când am auzit asta abia așteptam să mergem să vedem și noi.
Din păcate însă, pentru că de-a lungul anilor, omul, specia asta strângătoare de felul ei, a tot carat cu sticlele de plastic nisipul de aici, acum nu mai ai voie nici măcar să te apropii. Rămânem cu barca undeva în larg, mai ales că acolo la margine era unii de înotau spre disperarea paznicului care striga la ei prin porta voce.
Culoarea deosebita a nisipului apare în mai multe circumstanțe și este mult influențată de poziția soarelui, de nori, de vreme de mai multe chestii așa ca astăzi, chiar daca am zoomul dat la maxim, reușesc să surprind doar pe undeva pe la colțuri această culoare roșiatică. Când făceam eu pozele ălea, îl văd pe nenea paznicul și mă gândesc așa în sinea mea că el e singurul locuitor al insulei și ce meserie de baștan putea să aibă. Să stai într-o coliba singur pe o insula și să o arziașa toată ziua. Foarte tare! Mai citisem undeva de jobul de administrator de insulă. Uite ăsta job nu 10 ore pe scaun la un birou.
Plecăm, nu pot să zic dezamăgiți, dar nici cu exaltarea aia gen wow la care ne așteptam. Ne mai revine un pic zâmbetul în obraji când nenea Popeye ne duce prin frumoasa laguna din fața insulei Razzolli. Vai de mine ce culori ce îmbinări de turcoaz cu smarald, ce colier acvatic în jurul yachturilor de lux. Totul pare desprins din peisaje de vis. Trăim cu ochii deschiși pozele care circulă de ani de zile pe mail cu peisajele acelea pe care mereu ni le doream să le admirăm. Ei bine suntem super norocoși și iată-ne aici în mijlocul paradisului.
După un mic slalom printre nave, ne îndepărtăm ușor de frumoasa lagună și mergem să mai facem o mica baie că deja eram cu toții leșinați. Fetele alea cu rău de mare aveau fața precum culoarea apei. Săracele de ele. Las’ ca mai sar o data în apă și își revin.. sper. Ne îndreptăm acum spre cea mai frumoasă insulă a arhipelagului, în accepțiunea lui Popeye marinarul, căpitanul nostru, și anume insula Spargi.
O dată ajunși, prima plaja pe care o vedem nu pare cine știe ce, că de, acum ne obișnuisem cu sclipirea de smarald, dar nenea Popeye, simte senzația și ne zice: Nu va opriți la plaja asta, mergeți mai în colo și o să fiți uimiți. Și Doamne câtă dreptate avea! Nu am răbdare să ajung până chiar pe plajă și o las pe Diana să se duca înainte iar eu mă cocoț aici sus pe un mic munte să surprind bine totul și să ”cartografiez” în minte zona. Este superb totul! Hai acum repede la o baie că sfârâia pielea pe mine de nu mai puteam.
Mamăăă ce apă caldă și ce limpede este, atât de limpede încât nu pot să rezist să nu fac un pic de snorkeling. Hai băi nu mai râde! Știu că arăt ciudățel cu masca aia pe meclă dar chiar așa să radă și peștii de mine?! Venise un peștișor spre mine și m-a studiat un pic și tare s-a amuzat de ce moacă aveam. Daaaa.. Nu te uiți la tine! Hai dispari și lasă-mă să-ți studiez frații.
Limpede ca roua dimineții este apa mării aici, iar pozele de le-am făcut atât la suprafață apei cât și în adâncurile ei, au ieșit mai mult decât superbe. A avut dreptate domn căpitan, aici este într-adevăr un colțișor deosebit din paradisul numit arhipelagul Maddalena. Trebuie să o duc și pe Diana acolo sus pe munte unde am fost eu ca să vadă și ea cat de frumos se poate vedea panorama, dar mai întâi ne mai bălăcim un pic, mai studiem peștii și mai admiram smaraldul apei și frumusețea yachturilor ancorate aici.
Popeye ne dăduse o ora și jumătate termen să ne simțim bine pe plaja lui specială iar noi după o oră deja plecam sus acolo pe munte unde vreau sa-i fac Dianei câteva poze cu parul fluturând în vân..aaaa….. mamă ce era să cad când a venit o rafală de vânt din asta puternică și eu încercam să mă cocoț pe o stancă. Acum când aproape mi-a trecut mâna, era să o sucesc și pe cealaltă! 🙂 Las’ că nu sucim nimic, suntem aici să ne simțim bine și asta facem și ca să nu zici ca suntem egoiști, câteva poze le-am făcut special pentru tine. Ia fii atent:
Ne întoarcem până la urma la ponton și ia-l pe Popeye de unde nu-i! Alooooo! Pai ce faci tati ne lași aici în oare ca pe fraieri?! Unde ești băi? Lasă-l în colo de spanac și hai odată că luăm foc. Noi avem noroc că mai sunt vreo 3 nave în port și stăm și noi la umbra aici la second hand. Ceilalți au rămas ca fraierii în soare. Pleacă toate bărcile și rămânem doar noi și grupul nostru… Popeyeeeeeee… Unde ești? Și uite-l că apare în depărtare ambalând la maxim “delfinul” lui alb. Gata, suntem leșinați și vrem doar să ajungem și să stăm un pic jos.
Întoarcerea în portul Palau mai durează încă 20 de minute timp în care vedem, pe lângă doi windsurferi de nota 10, niște stânci în forma de Buldog, alta în forma hărții Italiei și apoi trecem în largul coastelor Rafael, loc denumit așa după un spaniol care s-a stabilit aici și a impresionat cu arhitectura lui pe localnicii din zona. Dacă te uiți în pozele următoare o să observi ca locuințele sunt îmbinate perfect cu natura fără să strice absolut nimic din măiestria acestor peisaje. Iar la sfârșit am surprins o poza de nota 10, cu o căsuța care avea o veranda și un gazon fix până în buza mării. Cât de tare te poți simții acolo…. Norocoșilor! Și până revenim la hotel te las să revezi ziua de astăzi printr-un frumos filmuleț:
Și iată-ne ajunși în Portul Palau dar, fiindcă era o aglomerație și o harmalaie de nedescris, decidem să-l luam pe Păndulică, ce se copsese intre timp la soare, și să ne întoarcem în hotelul nostru din Olbia unde după un duș bun putem lua cina undeva pe acolo prin zona. Zis și făcut și o data ieșiți în oraș nu facem mai mult de 300 de metri și găsim un frumos restaurant în zona hotelului unde ”mestecăm” liniștiți ziua de astăzi și depănăm impresii despre ce am văzut până acum. Avem un concediu de vis până în acest moment și mai sunt 2 zile.
Noapte bună!
(4 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
De data asta chiar ca nici nu stiu ce sa mai comentez. Chiar si eu, care m-am “plimbat” cu voi peste tot, am ramas fara cuvinte. O fi si din cauza faptului ca-mi place la nebunie marea, scaldatul…Superb! Superb fundalul sonor care insoteste clipul! National Geografic ar trebui sa ia notite!Bine le-ai zis-o alora dim Mamaia! Mama lor de hoti!Ma sacaie totusi o intrebare : Daca Garibaldi nu statea cu fata la Corsica, nu putea sa mai mediteze??? Sau medita mai incetisor???????
Multumesc de aprecieri NASUL. Cred ca muza lui era Corsica si doar privind-o ii venea inspiratia. 🙂