(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
He heeee… și uite că suntem în Octombrie, în povestea asta de aici că sunt în urmă cu scrisul, și știi care este cel mai tare eveniment European din Octombrie? Ai ghicit Oktoberfest la Munchen sau Monaco di Baviera cum se spune pe italienească. Așa că la Monaco di Baviera am plecat și noi să deșertăm pe gât berile ălea multe. Și cum erau multe rău ne-am luat și ceva ajutoare și anume Auditorul ca să inspecteze bine butoaiele ălea și Țânțarul care este un cunoscător fin și un pasionat al sportului ”halbere”. Țânțarul .. țânțarul dar vrei să știi ceva… m-am cântărit azi dimineață și sunt mai slab decât el.. Cum măi 72,9 kg ?!?!? De la 99 ?? în 3 luni?? Incredibil…. Deci a funcționat dieta. Gata acum mă opresc pentru că nu mai îmi place cum arăt.
De la Milano la până la Munchen în inima Bavariei, cel mai scurt și în același timp fascinant drum este cu mașina. Bine acum e vineri seara și deja s-a întunecat și nu e că vedem mare lucru dar sigur o să vedem la întoarcere. Băi ne-am luat cu vorba, de fapt cu comentatul pentru că a trebuit să mai plătim 8 EUR la o barieră la Insbruck, pe lângă vignieta de Austria și nu înșelesesem de ce, așa.. ziceam că ne-am luat cu vorba și s-a închis la hotel până am ajuns noi la 1:30 A.M.Nu e problemă măi, stai liniștit că știe Auditorul ”procedura”. La intrarea în hotel este un totem cu un ecran unde bagi numărul rezervării și ți se tipărește un cod pe care îl folosești să intri în hotel, în parcare și apoi în cameră. Nemți afurisiți… e totul ”țais” aici. Camera nu este cine știe ce la Ibis Budget, dar nu ne plângem pentru că este singura pe care am găsit-o, în primul rând, și singura pe care am găsit-o la un preț cât de cât ”normal” și nu la 2-3-400 EUR pe noapte la cât ajunseseră camerele în ultima vreme. Dar gata… hai la somn acum că e târziu.
… a doua zi
Weeaaaa… ce am dormit.. gata.. hai să lăsăm leneveala și să mergem la micul dejun.. da Diana? Dianaaaaaaa….. Hai că s-a trezit până la urmă și mergem să mâncăm ceva. În drum spre sala de mese o observ pe Doamna Simpatie de la recepție care îmi trage un rânjet pe post de ”guten morgen”. Nu am ce face și după masă trebuie să socializez cu ea: Do we pay now for the breakfast? (plătim acum pentru micul dejun) o întreb. 18 ”oiuro” îmi răspunde cu un puternic accent nemțesc. Ok ok.. dar acum? 18 ”oiuro” repetă mai răstit ca înainte de m-am și speriat. Uitați cardul. 18 ”oiuro” !! Hai să-mi bag că mi-a sărit inima… ai ceva probleme la etajul superior tanti. Hai pa, și ne tirăm la stația de tren care era la 500 de metri de hotel.
Hăăăăăăăă… ia uite că a început cheful deja de pe peron. O hărmălaie de oameni, aproape toți italieni că cică ăsta era weekendul lor, grămadă să cumpere bilete de tren. Acum nu vreau să fiu răutăcios dar, de regulă majoritatea oamenilor din țările latine, când se trezesc față în față cu un automat pe care nu pot să-l întrebe ce mai face, cum a dormit aseară, se blochează și toți devin fascinați de el si se strâng ciorchine acolo și apasă pe toate butoanele.
Normal că pierdem primul tren până vine și rândul nostru să apăsăm la butoane.. apasă pe acela de sus… nuuu.. de două ori în stânga, ni se dădeau instrucțiuni din spate. Așa.. așa… mă încuraja unul, de ziceai că cine știe ce acțiune sofisticată făceam acolo. În tot acest timp, doi puștani pe la vreo 16 ani abia trăgeau de o sticlă care cred că avea plumb în ea că după 5 minute i-a culcat pe amândoi la pământ.
Băi ce vreme de cacao… și uite așa și eu și Diana concludem că dacă este să ne mutăm undeva, nu o să fie aici pentru că, poate suntem ghinioniști, dar de câte ori am venit, de fiecare dată a plouat. Ne mai plimbăm un pic pe aici prin centru, mai intrăm și la un Apple Store să vedem și noi ”minunea” de iPhone 5 și să clipesc dulce la ”moșul” că poate poate îl găsesc sub brad dar pe moș îl doare la bască deci cred că o să primesc o nuielușă doar. Mai admirăm un pic străzile încărcate de atmosfera festivalului berii, de oameni îmbrăcați în costume populare la fiecare pas și, antrenați fiind de această atmosferă, parcă ne vine și nouă pofta să ne costumăm ca atare așa că noi băieții ne oprim în fața unui magazin unde se vindeau pantaloni din ăștia din piele de vițel sau capră ce era pentru că în față aveau ditamai buzunarul cu deschidere la ”țap” 🙂 Vai de miiiineeee…. Băăăă.. voi nu sunteți sănătoși la cap?!? 2.100 de EUR o pereche de pantaloni. Hai hai… că sigur ne primesc la Oktoberfest și în blugi! Așa că plecăm în sfârșit spre marele eveniment.
Mamăăăăăăăă…ce hărmălaie aici… câtă lumeeeee…. Da berea… unde e berea întreabă Țânțarul… Stai mă că ajungem imediat. Acum ia și admiră aici parcul acesta de distracții, tiribombele, jocurile.. Hai bre mă lași cu tiribombele tăle… unde halba mea e berea aia că mi s-a uscat gâtul. Ce-mi place mie Țânțarul că e practic dom`le. Băi, hai să ne uităm aici pe hartă și să ne decidem în care corturi mergem. Avem de ales dintre următoarele 14 variante, adică 14 corturi dacă putem să le spune așa… Și le enumerăm noi acolo fiecare cu pro și contra așa cum citeam pe o aplicație de o aveam pe telefon.
Uite Fischer.. nu știu cum… nu e bun acesta.. pește cu bere.. ce pisici.. altul.. Armbrus… pana mea că mi se împleticește limba… Armbrustschützen.. pronunță nemțoaica mea… Așa… ăla… acolo ce se face. Păi cică se trage cu arcul.. Hmm… Bă.. da bere unde se bea? Păi se bea în toate mă dar trebuie să alegem ”tema”. Aaa.. uite uite.. Augustiner.. Augustiner mergem aici că asta este o bere faimoasă, zice Auditorul.Zis și plecat.
Zuruuuuckkk… Zuruuuuck… strigau niște matahale cât îi țineau plămânii și împingeau înapoi mulțimea. Ne băgăm și noi în mulțime și dansăm pe valsul de înainte și zuruck pe care îl făcea mulțimea în dorința de a intra înăuntru. Toată lumea cu mâna pe sus.. Noi suntem 10, noi 12… Băăăă.. noi suntem “vier”… noi “vier” urlu și eu că poate poate se găsește o masă. Da de unde… Zuruuuuuuuck…. Vin iar ”împingătorii” ăștia și ne mai dau 3 metri înapoi. Hai bă mă lași, se enervează Țânțarul după ce e purtat pe sus de mulțime… să mă înghesui să beau o prăpădită de bere!!?! Zuruuuuuuck…. Urlă iar blonzii ăia de la intrare. Bag pixu.. hai la al cort.
Cât timp cercetam noi harta, vine un băiețaș să ne vândă ”bilete”. Bilete la ce mă? Ce e spectacol aici? Păi ști, zice el, astea sunt brățări, așa gen rezervare, le pui pe mână și nu stai aici la coadă ci te duci la cei care au rezervare. Aha.. păi și rezervările pe unde intră. Păi prin spate… Aha… Ia să vedem măi Țânțare pe unde zice ăsta… Zuruuuuuuck… se aude și la rezervări. Hai bă… fă pași cu brățările tăle… Avem față de mameluci sau ce?
Bă, de la atâta ”sală de forță” mie mi s-a făcut foame. Hai să băgăm ceva la ghiozdane și mai încercăm apoi. Și uite așa, strictul meu regim de 3 luni, primește o doză de șoc când stomacul se trezește că intră peste el în casă un bavarian wurstel plin de muștar și ketchup pe picioare și cu ditamai căciula de pâine în cap, de nu mai știa săracul unde să-l poftească să se așeze. Vai de mine ce bun a fost dar și ce durere de stomac m-a luat apoi de ziceai că mâncasem cel puțin vreo 20 și nu doar unul prăpădit. Gata, hai să mergem la alt cort. Hai la HB adică Hofbrau nu știu cum… Draci chiori… nici nu reușim să ne apropiem de el măcar. Offf… hai să mai încercăm… și uite așa facem ping pong cam pe la toate fără șanse de reușită. Deja Tânțarul și Auditorul erau copți de nervi că au venit până la Munchen să bea și ei o bere și trebuie să se lupte cu ăștia acum. Țânțarul deja își face planul cum o să se ia el de o colegă de-a lui nemțoaică să-i spună că e debandadă totală aici și că nu se poate așa ceva, să le fie rușine.
Ei bine, da… stăteam noi și ne gândeam în față la cortul Paulaner, dacă vii așa ”la plesneală” poți să ai noroc și să intri dar poți și să prinzi debandadă totală și să-ți pierzi ziua încercând să intri și să savurezi și tu o bere. Ia uite la ăștia cum stau înăuntru și beau bere… ne uitam ca milogii prin geamurile nespălate, doar doar i se face milă cuiva de noi și ne lasă înăuntru. 🙂 Băi, eu am fost aici în 2010, când se sărbătoreau 200 de ani de la prima organizare a evenimentului, doar că atunci am fost norocos și am fost cu marii șmecheri din firmă și era totul organizat. Am fost în cel mai mare cort de aici, la etaj ca să putem să admirăm totul și să ascultăm formația de muzică bavareză care se încingea de mama focului cu fiecare butoi de bere consumat. Dar na, astăzi nu suntem norocoși. Gata, hai nu mai faceți bot. Ne urcăm pe dealul de lângă să vedem priveliștea de sus și apoi plecăm înapoi la Marienplatz să savurăm acolo o bere la faimoasa berărie Augustiner.
Și în centru aceeași aglomerație dar, ca niște feline organizate ce suntem, ne împrăștiem printre mese, la pândă și în mai puțin de 5 minute reușim să înșfăcăm o masă de patru persoane cu ajutorul Auditorului. Aaa.. ce bine e să stai jos… și stăm… stăm.. 10 minute dar nu ne bagă nimeni în seamă. Până la urmă trece pe lângă noi Mamaie Lămâița, o ”dulceață” de ospătăriță pe care o rugăm… nu o rugăm nimic că nici nu ne bagă în seamă. Ei.. o fii ocupată. Mai așteptăm un pic. De data asta trece fix pe lângă mine așa că profit de ocazie și îi zic mă scuzați pe limba ei… Nu mă scuză și trece mai departe. Mamăăă.. deja îmi fierbe sângele dar stau calm… Vine după 5 minute și ne ia cu ia ziceți mă ce vreți. Așaaa.. dulceațo care ești tu o dulceață. Păi am vrea 4 beri.. Ok! De mâncat vreți, ne întreabă repezit. Nu, am vrea doar… și am rămas vorbind ca prostul că după ”nu-ul” meu și-a luat tălpășița și nu am mai apucat să zic 4 pretzel. Degeaba strig eu mă scuzați, mă scuzați că zice, în germană, că nu o interesează.Prima reacție a fost să ne ridicăm și să plecă, dar ținând cont că ”muncisem” pentru masă rămânem, dar eu plec, plin de spume ca o bere blondă, după ea, chitit să fac scandal…..
citește continuarea aici.
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
