Cea mai liniștită țară – San Marino

Ajungem până la urmă pe la ora 18:00 în enclava financiară din nord estul Italiei și nu mai stăm să vedem de unde se ia funicularul sau ce se află pe la baza muntelui .. nu.. nu… am pierdut peste 4 ore așa că mergem direct sus pe Monte Titano. Băi acum nu știu dacă tu cunoști țărișoara asta de mărimea Sighișoarei doar de la circuitele de formula 1 sau ai mai auzit una alta despre ea, dacă nu stai liniștit că-ți mai spun eu câte ceva că m-am documentat la plecare. Oricum nu mă apucă să-ți fac copy & paste de pe Wikipedia cum am văzut că se mai obișnuiește ci îți spun ce știam eu despre țărișoara asta de la un coleg italian și ce am mai citit.

Băi îmi povestea Raffaele, un tip foarte calm de altfel dar de data asta se aprinsese mult, că dacă ar fi să preia statul italian Banco din San Marino ar ieși din toată criza de acum ba mai mult, le-ar da și peste nas nemțălăilor. Și dacă ar mai lua și tablourile și operele de artă, care zicea el sunt ale lor, chiar că nu ar mai avea nevoie să mai facă nimic vreo 10 ani. Bine, asta este ce zicea el… din ce am citit eu am dedus că, la fel ca și Monte Carlo, nu oricine devine cetățean aici iar dacă reușești să devii ai destule privilegii. Bine, privilegii meritate de-a lungul istoriei din ce am citit eu, pentru că oamenii ăștia au fost atacați încă din anii 300 A.D. și nimeni nu a reușit să dărâme zidurile groase ale cetății construite cu multă trudă de Sfântul Marino.

 

 

Wooooowww… băi…. hai să lăsăm istoria că ți-am zis dacă vrei mai multe detalii și ești fan al istoriei statului, găsești sute de informații pe internet. Acum hai să admirăm împreună priveliștea pe care o vedem noi de aici de sus. Am intrat în cetate prin Poarta San Francesco și după câțiva pași am fost întâmpinat de priveliștile pe care tu le vezi în imagini aici. Chiar îmi pare rău că nu ești aici cu noi să vezi și să simți aerul proaspăt și rece de seară care ne gâdilă zâmbetul de admirație. Mergând mai departe am ajuns la primărie… nu stai.. la guvern… nu bă că e aceeași clădire…. ce tare. Cică aici sunt 2 șefi ai statului care se schimbă o dată la 6 luni. Mai bine așa că n-ai timp de mânăreli… nu? Tu ce zici? 🙂

  

 

 

 

Nu pot să cred! De aici de sus se vede Marea Adriatică. Este la fel ca în Barcelona când am urcat sus la Tibidabo și vedeam toată regiunea cu tot cu mare. Incredibil! Hai că până la urmă tot răul spre bine. Adică faptul că am ajuns mai târziu ne permite să vedem priveliști pe care altfel nu le-am fi văzut având tot soarele în ochi. Am continuat drumul trecând pe lângă Primul Turn datând din secolul al XI-lea și fiind cioplit direct în stâncă. Gata… prea mult de mers îmi zice Diana care pesemne fusese avertizată de bebelina din burtică să o lase mai moale. Și ne oprim să ne tragem sufletul un pic deasupra unei ferestre naturale cu vedere spre toată întinderea acestei țărișoare de 60 de km pătrați. La cel de-al doilea și cel de-al treilea turn nu mai ajungem. Ne cerem scuze față de tine dar dacă vrei poți să te duci tu singur și să ne povestești și nouă. Noi mai stăm aici să ne tragem sufletul și ne mulțumim doar să-i facem o poză celui de-al doilea turn iar mai apoi ne retragem spre cetate mai ales și datorită faptului că mi-au înghețat toate cele, eu fiind în tricou iar afară sunt undeva pe la vreo 16 grade.

  

 

 

De mâncat, mâncăm pe terasa panoramică pe care o observasem de când ajunsesem aici dar pe care o lăsasem la urmă pentru când mergătoarele noastre nu o să mai fie în stare să ne ducă mai departe. Terasa este extrem de panoramică, permite-mi te rog termenul acesta inexistent în limba română, dar de aici poți să vezi la 180 de grade cam toată țara plus mare parte din Italia. What is Pizza? (Ce e aia o pizza?) întreabă o tipă pe cealaltă la masa de lângă noi. Imediat, involuntar, s-au întors toate capetele în direcția respectivă. O analizez din priviri… nu avea mai mult de 14 ani… părea americancă… ciudat… să zicem că nu o mai fi mâncat fata până acum dar…. Cum ce e aia o pizza mă?!? Cum poți să întrebi așa ceva?!?! Nu e că te servea cu mititei să zici că nu pricepi. Pizza… cuvânt internațional. Mda…. le lăsăm în plata Domnului și încerc să nu mai ascult ce alte întrebări tâmpite punea.. gen: Dar San Marino e tot în Europa nu? Nu.. e pe Marte, de acolo de unde cred că ai venit și tu…. offf!

  

 

 

  

 

 

De regulă nu am nimic cu oamenii din jurul meu mai ales când văd cât de vastă este grădina dar acum îmi mai și clănțăneau dinții în gură de frig și mai trebuia și să o ascult pe olimpica asta de lângă noi. Aoleu… Diana.. stai că-ți curge sânge pe nas. E de la frig.. hai să plătim și să mergem repede la mașină. Bine citiserăm înainte că în sarcină se mai întâmplă chestii de genul și spre deosebire de alte perioade, de data asta NU trebuie să stai întinsă pe spate și nici NU trebuie să-ți oprești sângele. Cu toate că eu cred că i s-a răzvrătit creierul Dianei și ne-a rugat frumos să plecăm de acolo. 🙂

  

 

 

 

  

 

 

În timp ce mergeam spre parcare, ne țineam în brațe să ne încălzim unul pe altul și se pare că a funcționat că după ceva timp i s-a oprit și sângerarea și parcă nici mie nu mai îmi clănțăneau dinții. La parcare plătim vreo 4 euro parcă pe 3 ore și ni se pare un preț ok ținând cont că am parcat aici în creierii munților unde totuși au fost create parcări. Oricum e mai ieftin ca la Universitate dacă la asta te gândești și tu. În mașină dăm drumul la căldură și duși am fost spre o nouă destinație.

  

 

 

….. suntem în mijlocul unei păduri… e 11 noaptea… cărarea pe care mergem este exact de mărimea mașinii… Băi navigatorule unde pisici ne-ai băgat. Opresc să verific să nu fie setat prost. Nu e… mai verific adresa… reintroduc… tot în pădure…. Aaaa… unde suntem? După ce am mai butonat navigația și am recitit rezervarea de la hotel m-am dumerit și eu că hotelul nu-l luasem în Ancona și undeva în afară, în câmp. Hmmm….

 

 

  

 

(1 votes, average: 5,00 out of 5)

Încarc...