nov. 252013
Îți mai amintești măi simpaticule că acum ceva timp, când ne întorceam noi din Paradisul Schiorilor adică de la Zermatt că ne-am oprit undeva pe marginea unui lac unde a fost prima dată când am văzut palmieri cu zăpadă pe ei. Ei bine dacă îți amintești să știi că eram la Citta di Stresa și nu, nu este nimic aici care să te streseze ci din contră este unul dintre cele mai liniștite și mai pitorești locuri din Italia la baza lacului Maggiore.
În Stresa (se citește Streza) am venit multe weekenduri la rând așa că am putut să admirăm, fotografiem și să explorăm în fiecare anotimp faimosul oraș al burghezilor de odinioară. Orașul s-a dezvoltat mult la începutul anilor 1900 când a fost construit un tunel feroviar prin Alpi, tunel care a adus Elveția și Germania mai aproape de frumusețile Italiei.
Cel mai rapid mod de a ajunge aici este totuși cu mașina dacă ești la Milano, cu toate că și cu trenul faci tot cam atâta timp și nu mai trebuie să umbli după locuri de parcare. Noi am făcut bine că am mers cu mașina pentru că pe la jumătatea drumului am avut ocazia să admirăm vreo 10 Porsche 911 care mai de care mai frumoase și mai nărăvașe. La cum se prosteau pe autostradă am crezut că e Richard Hammond care filmează vreo ediție specială pentru Top Gear dar din păcate erau doar colecționari de acest model…. Dar de ce din păcate? Din fericire că uite ce poză superbă am făcut în timp ce coboram într-o primăvară târzie spre poalele orașului Piemontez.
De regulă parcăm pe stradă pe linia albă, adică unde este gratis și de la locul de parcare până în port avem timp să admirăm monumentul cavaleriei care s-a sacrificat în primul război mondial și putem să admirăm și deosebitele ornamente florare ce îi dă permanent acestui oraș o atmosferă de sărbătoare. Florile de Mai ale copacilor ne întâmpină zâmbitoare iar faleza lacului cu vedere înspre cele două insule ne zâmbea șugubeață și abia ne aștepta să o explorăm. Cele două insule ce se între-zăresc în depărtare sunt Insula Bella și Insula Pescatori, una mai frumoasă decât cealaltă, insule pe care trebuie neaparat să le vizitezi dacă ajungi aici. Momentan avem chef doar de insula Pescatori pentru că pe insula Bella mai fusesem și este doar o mică parte din ea publică restul aparținând domeniului Borromero. Bine, poți să vizitezi grădinile pe care ți le recomand cu cea mai mare plăcere și poate ai noroc și tu ca o prietenă de-a noastră care a prins fazanii în toată splendoarea lor.
Drumul cu barca este o adevărată frumesețe pe orice anotimp. Orașul Stresa este la fel de frumos văzut de aici din barcă unde trecem lejer peste valurile line ale lacului Maggiore, ca văzut din frumosul parc ce se remarcă printr-un copac cu o alberatură cel puțin ciudată. Trecem pe lângă insula Bella și ajungând mai apoi în portul micuței insule de pescari, locuită de mai bine de 700 de ani. Acum când zic locuită nu te aștepta să găsești zgârâie nori și centre comerciale aici. Vorbesc doar de 350 de metri de insulă unde o mare parte este lăsată neconstruită sub forma unui frumos parc cu copaci de o parte și de alta, pe malul lacului, locul ideal pentru a sta pe bancă și a admira frumusețea depărtării. Am făcut și un mic filmuleț :
Cum îți spuneam, oamenii ăștia stau aici de câteva secole așa că s-au prins și ei că atunci când plouă, crește nivelul lacului și inundă locul unde ne aflăm noi acum așa că și-au construit casele mai la interiorul insulei, pe un mic deal. Aceste case sunt în stilul italienesc, adică multe și înghesuite, cu străduțe cât să încapă o persoană și cu magazine pline cu suveniruri și acum împânzite cu turiști.
Cel mai rapid mod de a ajunge aici este totuși cu mașina dacă ești la Milano, cu toate că și cu trenul faci tot cam atâta timp și nu mai trebuie să umbli după locuri de parcare. Noi am făcut bine că am mers cu mașina pentru că pe la jumătatea drumului am avut ocazia să admirăm vreo 10 Porsche 911 care mai de care mai frumoase și mai nărăvașe. La cum se prosteau pe autostradă am crezut că e Richard Hammond care filmează vreo ediție specială pentru Top Gear dar din păcate erau doar colecționari de acest model…. Dar de ce din păcate? Din fericire că uite ce poză superbă am făcut în timp ce coboram într-o primăvară târzie spre poalele orașului Piemontez.
De regulă parcăm pe stradă pe linia albă, adică unde este gratis și de la locul de parcare până în port avem timp să admirăm monumentul cavaleriei care s-a sacrificat în primul război mondial și putem să admirăm și deosebitele ornamente florare ce îi dă permanent acestui oraș o atmosferă de sărbătoare. Florile de Mai ale copacilor ne întâmpină zâmbitoare iar faleza lacului cu vedere înspre cele două insule ne zâmbea șugubeață și abia ne aștepta să o explorăm. Cele două insule ce se între-zăresc în depărtare sunt Insula Bella și Insula Pescatori, una mai frumoasă decât cealaltă, insule pe care trebuie neaparat să le vizitezi dacă ajungi aici. Momentan avem chef doar de insula Pescatori pentru că pe insula Bella mai fusesem și este doar o mică parte din ea publică restul aparținând domeniului Borromero. Bine, poți să vizitezi grădinile pe care ți le recomand cu cea mai mare plăcere și poate ai noroc și tu ca o prietenă de-a noastră care a prins fazanii în toată splendoarea lor.
Drumul cu barca este o adevărată frumesețe pe orice anotimp. Orașul Stresa este la fel de frumos văzut de aici din barcă unde trecem lejer peste valurile line ale lacului Maggiore, ca văzut din frumosul parc ce se remarcă printr-un copac cu o alberatură cel puțin ciudată. Trecem pe lângă insula Bella și ajungând mai apoi în portul micuței insule de pescari, locuită de mai bine de 700 de ani. Acum când zic locuită nu te aștepta să găsești zgârâie nori și centre comerciale aici. Vorbesc doar de 350 de metri de insulă unde o mare parte este lăsată neconstruită sub forma unui frumos parc cu copaci de o parte și de alta, pe malul lacului, locul ideal pentru a sta pe bancă și a admira frumusețea depărtării. Am făcut și un mic filmuleț :
Cum îți spuneam, oamenii ăștia stau aici de câteva secole așa că s-au prins și ei că atunci când plouă, crește nivelul lacului și inundă locul unde ne aflăm noi acum așa că și-au construit casele mai la interiorul insulei, pe un mic deal. Aceste case sunt în stilul italienesc, adică multe și înghesuite, cu străduțe cât să încapă o persoană și cu magazine pline cu suveniruri și acum împânzite cu turiști.
Weaaaa… hai să te trag de mustăți de motan afurisit… băi ce a sărit fix în fața mea și a mieunat de mi-a sărit inima. Giovaniii… se aude de la geam… Giovanii… I-auzi bă… pe mâț îl cheamă Giovani. Mânca-ți-ai coada Ioane că era să mor aici. Hai gata, degeaba te dai pe lângă mine că nu am ce să-ți dau. Auzi.. Ion… cum să-i pui mă numele la mâță ION?!?
Of Doamne… cam atât cu aventura cu mâța… mai mergem câțiva metri și revenim în port unde ne lăsase bărcuța noastră, il Gabbiano, adică Pescărușul. Și apropo de pescăruși și de pește… băi așa mi s-a făcut o foame de mi se lungiseră urechile. După cum îți spuneam, aici am fost de mai multe ori dar acum vreau să-ți relatez pățania cu soră-mea și mătușă-mea și bineînțeles cu Diana. Deci cum îți spuneam, ajungem noi la restaurantul acesta și înainte de a intra facem câteva poze la peisajul presărat cu flori, care mai de care mai frumoase.
Și intrăm….. ce frumos este… fix pe malul lacului… și ce liniște… foarte plăcut.. așa, hai să comandăm.. Diana comandă pește ușor că doar o are pe bebiță în burtă iar eu…. Hmm… mie mi-a trecut pofta de pește și m-am reprofilat pe spaghetti aglio oglio și peperoncino că i-a adus unui client lângă noi și odată cu farfuria lui a plecat și nasul meu din loc. Aloo… treci înapoi că o să comandăm și noi…. Eram precum câinii ăia care adulmecă în zare și deja limba mea înota în gură la ce poftă mi se făcuse. Hai băi chelnereee…. Vino odată!
Chelnerul nu a venit, în schimb au venit niște puștani… mai exact o haită de ei.. O haită din aia înrăită de foame… și mârâiau și scherlăiau și răcneau cât îi țineau plămânii… Erau vreo 40… sau pe acolo că i-am numărat în mare. În câteva minute au colonizat restaurantul. Ceilalți 4 clienți care mai erau s-au prins că nu e de bine și s-au cărat. Nici nu au apucat oamenii să se ridice de la masă că au și tăbărât să o ocupe precum lăcustele pe o frunză verde. Au venit 2 chelnerițe, chipurile să facă față loazelor. Băi ce îmi place mie la italieni că ei sunt practici.. au început ăia să bălăcăre că unu vrea prosciuto crudo, unu cotto unu bruschette unu pe mama lui… le-au tăiat-o ăstea scurt și într-un mod elegant: dacă vă este foame și vreți să mâncați repede, și bănuiesc că vreți pentru că ultimul vaporaș este peste 1,5 ore, vă sugerez să alegeți meniul acesta și cu acesta. Ok? Liniște…. Siiiiii… se aude din toată sala de mi-a sărit furculița din mână.
Of Doamne… cam atât cu aventura cu mâța… mai mergem câțiva metri și revenim în port unde ne lăsase bărcuța noastră, il Gabbiano, adică Pescărușul. Și apropo de pescăruși și de pește… băi așa mi s-a făcut o foame de mi se lungiseră urechile. După cum îți spuneam, aici am fost de mai multe ori dar acum vreau să-ți relatez pățania cu soră-mea și mătușă-mea și bineînțeles cu Diana. Deci cum îți spuneam, ajungem noi la restaurantul acesta și înainte de a intra facem câteva poze la peisajul presărat cu flori, care mai de care mai frumoase.
Și intrăm….. ce frumos este… fix pe malul lacului… și ce liniște… foarte plăcut.. așa, hai să comandăm.. Diana comandă pește ușor că doar o are pe bebiță în burtă iar eu…. Hmm… mie mi-a trecut pofta de pește și m-am reprofilat pe spaghetti aglio oglio și peperoncino că i-a adus unui client lângă noi și odată cu farfuria lui a plecat și nasul meu din loc. Aloo… treci înapoi că o să comandăm și noi…. Eram precum câinii ăia care adulmecă în zare și deja limba mea înota în gură la ce poftă mi se făcuse. Hai băi chelnereee…. Vino odată!
Chelnerul nu a venit, în schimb au venit niște puștani… mai exact o haită de ei.. O haită din aia înrăită de foame… și mârâiau și scherlăiau și răcneau cât îi țineau plămânii… Erau vreo 40… sau pe acolo că i-am numărat în mare. În câteva minute au colonizat restaurantul. Ceilalți 4 clienți care mai erau s-au prins că nu e de bine și s-au cărat. Nici nu au apucat oamenii să se ridice de la masă că au și tăbărât să o ocupe precum lăcustele pe o frunză verde. Au venit 2 chelnerițe, chipurile să facă față loazelor. Băi ce îmi place mie la italieni că ei sunt practici.. au început ăia să bălăcăre că unu vrea prosciuto crudo, unu cotto unu bruschette unu pe mama lui… le-au tăiat-o ăstea scurt și într-un mod elegant: dacă vă este foame și vreți să mâncați repede, și bănuiesc că vreți pentru că ultimul vaporaș este peste 1,5 ore, vă sugerez să alegeți meniul acesta și cu acesta. Ok? Liniște…. Siiiiii… se aude din toată sala de mi-a sărit furculița din mână.
Am crezut că i-au temperat un pic doamnele… da` de unde, după ce au plecat au început să facă un tărăboi mai mare ca înainte. Aveau undeva între 13 și 15 ani dar se purtau ca cei de 5 ani… băteau cu furculițele în masă de-mi trăncăneau și mie dinții în gură, își făceau poze cu mobilele și apoi și le arătau și râdeau unul la altul, urlau dintr-un capăt al restaurantului la ăia din capătul celălalt… ce să mai… ca la balamuc… Până a venit mâncarea deja îmi făcusem în cap câteva scenarii de a-i aduce la tăcere dar m-am calmat rapid și am început să vorbesc și eu… mai tare.. și.. în română: Da mai tăceți bă-n papucii mei că mă doare capul! Aș… crezi că au dat o ceapă degerată pe ce am boscorodit eu? Și-au continuat bairamul spre disperarea lu` soră-mea care mai avea un pic și îi lua la bătaie 🙂
Pentru binele lu’ bebe din burtă, mâncăm rapid și îi lăsăm în plata Domului. Nu ne mai luăm nici desert și nici digestiv… gata… hai să mergem să nu care cumva să-i nimerim și în barcă la întoarcere. Am scăpat de ei și am călcat tare Barza pe pedale ca să ajungem la mal… așa se numea barca mă… Cicogna, adică barza.. să nu înțelegi prostii cumva.
Pentru binele lu’ bebe din burtă, mâncăm rapid și îi lăsăm în plata Domului. Nu ne mai luăm nici desert și nici digestiv… gata… hai să mergem să nu care cumva să-i nimerim și în barcă la întoarcere. Am scăpat de ei și am călcat tare Barza pe pedale ca să ajungem la mal… așa se numea barca mă… Cicogna, adică barza.. să nu înțelegi prostii cumva.
Ajunși pe mal, mai facem câteva poze prin parc și apoi mergem spre mașină lundu-ne “La Revedere” de la pitorescul orașel cu promisiunea să revenim chiar și atunci când nu o să mai fim în Italia. Îți recomand să faci și tu o incursiune aici… chiar și numai pentru o zi pentru că este suficient și merită fiecare oră petrecută. Dar ai grijă unde mănânci și cu cine… da? 🙂
(2 votes, average: 4,50 out of 5)
Încarc...
(2 votes, average: 4,50 out of 5)Încarc...
Toate ca toate dar chiar asa.. Cum sa pui numele IOANE la
pisoi? 🙂
:))) la asta nu m-am gandit 🙂 Am zis Ion nu Ioane
🙂
Frumoase poze.
Am făcut și eu acest traseu acum câțiva ani, pornind de la ARONA, o mica localitate pe malul lacului, mai jos de Stresa, însă am continuat cu trenul pană în Elveția, la Locarno. Acolo, am urcat pe jos (nu cu funicularul) până la Madonna del Sasso, o superbă mănăstire de pelerinaj, de prin secolul al XVII-lea. La întoarcere am folosit alt mijloc de transport: cu vaporul din port, traversând Lago Magiore și oprind din când în când în unele localități-port de pe partea dreaptă. A fost o excursie foarte reușită.
Te felicit Dan pentru rezistenta in primul rand! 🙂 Nu ne-am gandit sa facem un asa traseu dar o sa tinem cont de aceasta sugestie. Foarte frumos ce ai descris. Cu siguranta a fost ceva minunat! Felicitari.