ian. 182014
Aaaaa… Bună dimineața mare… bună dimineața soare…bună dimineața Ancona! Da, am reușit într-un târziu să ajungem la hotelul nostru situat pe un domeniu de vreo câteva hectare, undeva deasupra orășelului Portonovo.
Priveliștea este spectaculoasă, spre deliciul Dianei care se proptește în balcon și nu mai vrea să se miște de acolo. Doar mațele care ne ghiorțăiau de foame reușesc să ne convingă să coborâm la micul dejun.
După cum îți spuneam data trecută, hotelul nostru nu se află chiar în Ancona așa că avem prilejul să vedem cum soarele răsare din mare dar nu o să mai putem să vedem cum apune tot în mare pentru că o să plecăm pe la prânz. Aici unde suntem noi, in partea de vest avem doar o livadă de pomi și o pajiște pe care o să facem câțiva pași imediat ce terminăm micul dejun.
Mmm ce bine miroase pâinea prăjită în combinație cu iarba proaspăt tunsă de un băiat foarte harnic. Atât de harnic și zelos încât chiar nu a trebuit să mă enervez pe mine însumi că am uitat să anulez alarma de la telefon de la ora 7:10 iar atunci când a sunat eram oricum treaz datorită ambalatului motocoasei. Râzi tunde-ți-aș mustața de zelos!
Mmm ce bine miroase pâinea prăjită în combinație cu iarba proaspăt tunsă de un băiat foarte harnic. Atât de harnic și zelos încât chiar nu a trebuit să mă enervez pe mine însumi că am uitat să anulez alarma de la telefon de la ora 7:10 iar atunci când a sunat eram oricum treaz datorită ambalatului motocoasei. Râzi tunde-ți-aș mustața de zelos!
Drumul de astăzi o să fie mai lung și cu câteva opriri așa că nu vizităm Ancona ci doar o bifăm la orașe prin care am trecut, rămânând să-i facem o vizită dedicată cândva în viitor.
Ar fi fost frumos să vedem măcar portul… Gata, mă ridic de aici din iarbă de unde privesc în depărtare Adriatica și mă duc să încerc să o scot și pe Diana din melancolia adâncă în care se cufundase.
Și plecăm, cu greu, spre următoarea destinație de astăzi, și anume rezervația naturală Gargano, adică cam de pe unde începe „cizma” atunci când te uiți pe hartă. Ținând cont că trebuie să parcurgem vreo 330 de km până acolo ne mai oprim din când în când să luăm o gură de aer și să ne mai dezmorțim picioarele, mai ales unii dintre noi cu burtică.
Această rezervație naturală este renumită pentru faptul că are încă vegetația care se găsea acum câteva mii de ani pe tot teritoriul Europei de acum. Dar probabil cel mai interesant lucru al acestei zone este faptul că acum câteva milioane de ani, când Gargano era o insulă, aici s-au dezvoltat animale mult peste mărimea obișnuită, fenomen cunoscut sub numele de „gigantism insular”.
Frumos relief da, dar plin de curbeeeee…. și deja Diana este cam palidă la față așa că ne oprim în primul oraș cu gândul să stăm pe o bancă la malul mării. Ajungem în orașul Rodi și încercăm să oprim pe undeva prin centru dar nu avem nicio șansă pentru că aici se pare că toată lumea a deprins obiceiul bucureștean de a te duce cu mașina până la colț să-ți iei pâine. E o hărmălaie și o agitație de nedescris așa că părăsim centrul și coborâm spre plajă. Eeeeee…. așa da… ce plajă mare și goală, ne zicem în gând mustăcind de bucurie. Ne ducem până la malul mării și ne așezăm pe o bancă și cred că am stat așa cam o oră. La un moment dat am și ațipit puțin dar m-a trezit o armată de „vitezomani” din ăștia de vârsta a 3-a când au coborât dintr-o barcă și au început să orăcăie mai rău ca ăia din centru.
Frumos relief da, dar plin de curbeeeee…. și deja Diana este cam palidă la față așa că ne oprim în primul oraș cu gândul să stăm pe o bancă la malul mării. Ajungem în orașul Rodi și încercăm să oprim pe undeva prin centru dar nu avem nicio șansă pentru că aici se pare că toată lumea a deprins obiceiul bucureștean de a te duce cu mașina până la colț să-ți iei pâine. E o hărmălaie și o agitație de nedescris așa că părăsim centrul și coborâm spre plajă. Eeeeee…. așa da… ce plajă mare și goală, ne zicem în gând mustăcind de bucurie. Ne ducem până la malul mării și ne așezăm pe o bancă și cred că am stat așa cam o oră. La un moment dat am și ațipit puțin dar m-a trezit o armată de „vitezomani” din ăștia de vârsta a 3-a când au coborât dintr-o barcă și au început să orăcăie mai rău ca ăia din centru.
Oare de ce lumea nu poate să stea liniștită și să admire minunățiile naturii? Nu dom’le, ei trebuie tot timpul să urlăm în gura mare. Dar hai că nu are rost să mă supăr pe săracii oameni că poate ei nu ar vrea să urle dar nu au încotro.
În timp stăteam acolo pe malul mării, citeam despre locul acesta și împrejurimi și îmi sare în ochi o super ofertă: 40 de EUR dus/întors cu elicopterul până la insulele Tremiti. Sincer în incultura mea, habar n-aveam eu că insulele acestea sunt locuite încă din secolul 4 înainte de Hristos. Nu măi, eu vroiam pur și simplu să mă plimb cu elicopterul pentru că mi s-a părut super ofertă. Mergem? Mergem? Mergem? Hai, te rog, mergem? Mă milogesc de Diana.
În timp stăteam acolo pe malul mării, citeam despre locul acesta și împrejurimi și îmi sare în ochi o super ofertă: 40 de EUR dus/întors cu elicopterul până la insulele Tremiti. Sincer în incultura mea, habar n-aveam eu că insulele acestea sunt locuite încă din secolul 4 înainte de Hristos. Nu măi, eu vroiam pur și simplu să mă plimb cu elicopterul pentru că mi s-a părut super ofertă. Mergem? Mergem? Mergem? Hai, te rog, mergem? Mă milogesc de Diana.
Tu cred că nu ești întreg la cap, a venit imediat replică. Eu nu mă urc însărcinată în elicopter să-mi vină rău. Și dă-i, caută pe net să-i arăt că în elicopter nu sunt așa turbulențe ca la avionul ăla mic din Grand Canyon. Degeaba…. nu a fost chip. Te roooog! Nu! 🙁 Acu’ până și Obama face ce zice nevastă-sa, d-apoi eu! 🙂
Bine, off… fac bot și continui să meditez și să mă visez în elicopter dar apoi mă uit la burtica Dianei și îmi dau seama că are dreptate. OK… am meditat destul și se face târziu, hai să mergem și pe coasta de est, mai exact în orașul Vieste. După serpentinele de rigoare, unde a trebuit să ne oprim de vreo 2 ori ca să nu ne fie rău, ajungem mai pe seară în fostul oraș pescăresc de la malul mării. Aici, surpriză: aceeași hărmălaie pe care am găsit-o și în Rodi. Oprim totuși să facem câteva cumpărături și apoi plecăm din nou pe malul mării.
Bine, off… fac bot și continui să meditez și să mă visez în elicopter dar apoi mă uit la burtica Dianei și îmi dau seama că are dreptate. OK… am meditat destul și se face târziu, hai să mergem și pe coasta de est, mai exact în orașul Vieste. După serpentinele de rigoare, unde a trebuit să ne oprim de vreo 2 ori ca să nu ne fie rău, ajungem mai pe seară în fostul oraș pescăresc de la malul mării. Aici, surpriză: aceeași hărmălaie pe care am găsit-o și în Rodi. Oprim totuși să facem câteva cumpărături și apoi plecăm din nou pe malul mării.
Ajunși la plaja Castello suntem imediat impresionați de bucata imensă de stâncă ce pare aproape crescută din apă. Intru repede pe net să văd ce reprezintă această formațiune stâncoasă și aflu că se numește Pizzomunno, adică așa au botezat-o localnicii și mai aflu și că este simbolul orașului Vieste. Legenda spune că pe vremea când acest oraș era doar un sat, un băiat foarte chipeș pe nume Pizzomunno iubea nespus de mult o prea frumoasă fată pe nume Cristalda. Doar că pe băiat îl iubeau foarte mult și sirenele care sălășluiau undeva în largul mări și nu de puține ori îi oferiseră viață veșnică dacă rămânea cu ele. Pizzomunno le refuza de fiecare dată pentru că pentru el exista doar Cristalda. (ce fraier ar zice unii) Într-o noapte, de gelozie, sirenele o răpesc pe fată și o duc în adâncurile mării, totul sub ochii neajutorați ai băiatului care împietrește de durere. Și uite așa a prins formă formațiunea muntoasă de aici. 🙂 Tadaaa! 🙂
Acum că ai aflat și povestea, poți să mai rămâi să admiri locul doar că noi trebuie să plecăm deoarece se înserează și mai avem încă 100 de km de făcut până la Bari. Și plecăm… cu rezervorul aproape gol, fapt ce aveam să-l constat undeva în mijlocul unui câmp, pe un drum plin de gropi în timp ce căutam disperați intrarea pe autostradă. Este o beznă de abia văd la 100 de m în față cu tot cu fază lungă, iar de parbriz de izbesc răzleț o serie de insecte una mai mare decât alta. Mai avem autonomie pentru încă 80 de km iar până la Bari mai sunt fix 80. Să sperăm că indicatoarele arată corect și nu rămânem pe aici prin câmp că am încurcat-o.
Eeeei… am ajuns la intrarea pe autostradă și normal că oprim în prima benzinărie unde și mâncăm ceva pentru că eram lihniți. Așadar în această seară avem parte de o cină foarte romantică, la lumina unui bec chior, într-o benzinărie uitată de lume undeva la vreo 40 de km de capitala regiunii Pugliese. Molfăim ultimele porții de paste rămase parcă special pentru niște amărâți care au fost pe drumuri toată ziua și apoi pornim spre hotelul unde eram cazați.
Eeeei… am ajuns la intrarea pe autostradă și normal că oprim în prima benzinărie unde și mâncăm ceva pentru că eram lihniți. Așadar în această seară avem parte de o cină foarte romantică, la lumina unui bec chior, într-o benzinărie uitată de lume undeva la vreo 40 de km de capitala regiunii Pugliese. Molfăim ultimele porții de paste rămase parcă special pentru niște amărâți care au fost pe drumuri toată ziua și apoi pornim spre hotelul unde eram cazați.
Odată intrat în oraș suntem impresionați de cât de animat era la această oră târzie în noapte. Spunem că am rămas impresionați pentru că de regulă, în orășelele din nordul Italiei, la ora asta doarme și patul sub locuitori. Aici, zici că se spărsese conducta cu oameni, în mare parte tineri și erau toate străzile, toate terasele și localurile pline de ei. Dar cel mai impresionați am rămas de hotelul nostru situat pe un domeniu verde, fix în inima orașului. Dar despre asta și aventura în frumoasa regiune Puglia îți povestesc data viitoare.
(1 votes, average: 5,00 out of 5)
Încarc...
(1 votes, average: 5,00 out of 5)Încarc...
Bine mai Obama ca vroiai sa o urci pe Didi in elicoper cu tot cu Ari bebe mic in burtica!!! Noroc cu Diana ca e cu picioarele pe pamant.. 🙂
🙂 Pai tocmai pt ca e / era bebe mic se putea… 😛 Offfff… fetele astea… 🙂