Mai 052014
 

2013-05-05-21-29-08-40.JPGBună dimineața măi cititorule. Uite noi ieri mergeam pe malul mării Adriatice, atunci când am fost în Alberobello și înregistram memoriile zilei anterioare iar când am văzut ce frumoasă este marea în stânga noastră am hotărât că trebuie neapărat să ajungem pe malul mării așa că am renunțat la vizita frumosului oraș Lecce iar ca să nu fii supărat, am ales ca destinație pentru ziua de astăzi, cel mai estic orășel al Italiei, cel puțin așa ne-a fost prezentat de Don Pinno. O să afli tu pe parcurs și cine este acest simpatic domn.

Așaaaa… cum îți povesteam, astăzi este ultima zi la frumosul hotel din Bari așa că ne trezim dis de dimineață ca să luăm micul dejun. Băi și cum stăteam noi și savuram o brioșă caldă lângă un spumant capucino, în timp ce admiram palmierii, din spatele meu se aude: Come va la salute sta mattina? (Cum te mai simți în dimineața asta?) Dau să mă întorc să văd cine mă cunoaște și când colo răspunde unul de la masa de vis-a-vis tot în italiana: Mai bine, mulțumesc, tu cum ești. Aaaa, eu mă simt fantastic, m-am dat cu crema….. Bă voi sunteți cretini la cap? Erau 20 de mese aici dar numai 6 erau ocupate, iar din cele 6 la 3 erau cupluri care se cunoșteau și urlau (da, nu vorbeau ci urlau) peste capul oamenilor, unul la altul și povesteau cum au umblat ei mult aseară și cum i s-a făcut rău lu’ unu și cum e bine să faci Yoga și… Bă ne lăsați?!?!? Numai aici în capul meu puteți să povestiți? La un moment dat, două englezoaice de la masa de lângă n-au mai rezistat și s-au mutat la altă masă pufnind și înjurând printre dinți.

 

 

2013-05-05-21-29-07-5.JPGȘi am plecat și noi că nu mai suportam logoreea matinală. Cremă de limbă nu o exista? Off… dar să nu ne supărăm de la prima oră pentru că astăzi avem multe de făcut. Și plecăm noi cu destinația Otranto. Băi, știu că ti-am mai zis, dar mă repet, să nu blamăm toate drumurile din România că aici în sud, după ce ieși de pe autostradă zici că te-ai întors în timp, așa sunt drumurile. Bine, da știu că au autostradă dar o să avem și noi în 2.4XX 🙂 Sunt 3 orășele aici în sudul Pugliei care merită cu adevărat să fie vizitate în special pentru plajele superbe, acestea sunt, în ordinea frumuseții, Gallipoli, Otranto și Leuca. Și dacă nu mă crezi, ia fii atent tu cu ce priveliște ne așteaptă micuțul port la marea Adriatică pe care îl vizităm astăzi:

 

 

2013-05-05-21-29-07-4.JPG

 

Orășelul e micuț, gen…. hmm..Agigea… Ovidiu… Năvodari… nici nu știu cu ce să-l compar din punct de vedere al mărimii pentru că din punct de vedere al frumuseții mării nu găsesc termen de comparație la noi în țară. Imediat ce am ajuns am sărit ca Micuța Japoneză cu 7 miliarde de poze din toate unghiurile posibile și încă nu apucasem să ajungem în zona frumoasă.

 

 

DSC_0432.JPGNe plimbăm noi un pic prin piață pe acolo și la un moment dat vine o motocicletă din aia cu 3 roți cum era odată la noi la cofetării. Dacă faci parte din Generația cu Cheia la gât sigur ți-o amintești. Doar că APE (albinuța) asta, că așa se numește pe italiană, nu era amenajată pentru cărat prăjituri ci pentru turiști așa că ne postăm lângă ea cu rânjetul până la urechi și întrebăm care este cel mai lung traseu. Și ‘andiamo‘ cu Don Pinno al nostru, acest tezaur folcloric și oază a poveștilor de odinioară despre Otranto.

 

 

DSC_0438.JPGȘi demarează nenea Pinno, un tip pe la vreo 45 de ani, cu mustăcioară și cioculeț, un cerceluș în ureche, ce să mai, șmecherie de șmecherie nenea Pinno ăsta. Era foarte mândru nenea Pinno că locuiește aici, pentru că locuitorii de aici sunt primii din Italia care văd soarele, că cele mai bune vinuri spumante din Italia nu ar exista fără podgoriile din Otranto ale căror vinuri sunt cele mai folosite la îmbinarea soiurilor și la obținerea buchetului…. băi și în timp ce povestea noi săream pe bancheta aia din spate ca sacii de cartofi de nu știam de ce să mă țin mai întâi.. de bară, de șapcă, de aparatul foto, de geanta Dianei care sărea de colo colo sau cel mai important de burtica Dianei pentru că după cum bine știi nu e voie să zdruncini o femeie însărcinată. L-am oprit pe nenea Pinno pe dreapta care a găsit imediat soluția și a luat-o pe Diana lângă el în spate… bagabontul… și a lăsat sacul de cartofi, adică eu, să se trăncăne pe toată bancheta. 🙂

 

 

2013-05-05-21-29-08-40.JPGMă țin bine de rollercosterul lui nea’ Pinno și mă asigur că Diana este ok acolo în față. Îmi face semn că da, dar vedeam și eu cu ochiul liber că eu sar ca popcornul în spate și ei nici nu se clinteau. 🙂 Ciulesc urechile la ce povestea nea Pinno… cică ei s-au bătut cu turcii…. He he, râd în gând, dacă ar știi el cine s-a bătut cu turcii…. Nu-i stric povestea îl las să continue și așa mai aflăm că săptămâna viitoare vine aici Papa Francisc să oficieze o slujba de canonizare a martirilor. Din luptele cu turcii Și ce a mai zis măi Diana că eu abia auzeam din spate? Cică a mai zis că Otranto inițial se numea Idranto că așa se numea un râu care trecea pe acolo Idrant și ei se numeau Idrantini… nu Hidranți mă!! Idrantini 🙂 Și cu timpul asta s-a transformat în Otranto și ei sunt deci mândri Otrantini!! 🙂

 

 

Cam atât cu istoria că nea Pinno ăsta ți-am zis că e izvor nesecat și turuia mai mult ca motoreta asta în timp ce ne plimba pe străduțe le noului oraș, pe meterezele vechii cetăți, pe podul care odinioară despărțea castelul de mal, pe faleză, pe centru, peste tot ne-a dus nenea Pinno. Ți-am făcut un scurt rezumat în filmulețul de mai jos și așa poți să asculți și câteva din poveștile lui.

 

 

 

DSC_0449.JPGOdată coborâți din APE ne-am salutat și am plecat direct la un restaurant pentru că eram lihniți de foame. Restaurantul pe care îl remarcasem înainte să plecăm în expediția motorizată, se afla fix pe malul acestei frumoase mări de culoarea smaraldului. Așa că ne-am așezat aici și am mâncat un pește spada, eu, și o ditamai friptura de vițel, Diana. După ce am mâncat copios, am mai făcut câteva ture prin oraș, ne-am făcut și câteva poze artistice și normal că ne-am oprit și pe la magazinele de suveniruri de unde am cumpărat taralli și turtă dulce și bineînțeles magneței care nu pot să lipsească din călătoriile noastre.

 

 

 

2013-05-05-21-29-08-57.JPGȘi dacă tot am ajuns la mare, nu putem să o vedem doar de la distanță nu? Trebuie neapărat să intrăm în ea, chiar dacă doar cu picioarele. Așa că ne postăm pe plajă, direct pe nisip, în blugi, precum rockerii în Vamă, iar eu nu rezist și intru în apă. Diana s-a abținut pentru că era destul de rece și a stat pe mal și mi-a făcut câteva poze.

 

Hmm… este ora 17.. am putea merge totuși în Lecce? Păi de aici până acolo facem o oră, apoi cu ce mai stăm se face 21-22 și apoi am mai avea de condus 2 ore până la destinația din seara aceasta. Hmm… nu, mai bine mai stăm aici o jumătate de oră în razele soarelui și apoi pornim spre altă frumoasă destinație și ăn felul acesta suntem mai odihniți mâine.

 

Și am plecat, mulțumim Otranto, mulțumim Don Pinno, noi ne întreptăm acum spre alt oraș renumit de aici din sud, un oraș pe care Mel Gibson l-a ales în 2004 să filmeze filmul Patimile lui Iisus și anume orașul săpat în stâncă, Mattera. Dar sper să ajungem că pe autostradă, la 130 km pe oră, pe pilot automat, la un moment dat se decuplează pilotul și îmi apare pe bord mesajul ‘Please pull over’ (vă rog trageți pe dreapta) și mai mergea doar volanul și frâna…. offf… mama ei de motorină proastă… numai în Grecia pe insule mai găseam așa! 🙂

 

 

 

 

Articolul asta m-a lasat receHmm.. se putea si mai bineInteresant articolulMi-a placut mult de totExcelent (1 votes, average: 1,00 out of 5)
Se încarcă...

 

 

 

Galerie Foto

 

 

Cristi si Diana