Aug 312014
 

DSC_0698.JPGBună dimineața! Încep această poveste parafrazând titlul unei frumoase comedii italienești pe care ți-o recomand cu căldură: „Benvenuti al Sud”. Am ales acest nume tocmai datorită faptului că dacă ajungi în Italia, merită să ajungi și în sudul ei, să vezi altfel de oameni, alt ritm, alte obiceiuri, altă viață pe scurt.

 

 
Plecăm de dimineața din Matera, după micul dejun, dar nu apucăm să mergem prea departe deoarece Dianei i se face un pic rău și suntem nevoiți să tragem pe dreapta și să stăm până își revine. Ușor, ușor crește bebelina și își face simțită prezența mult mai des ca până acum.

 

 
2013-05-05-21-43-07-6.JPGDestinația de astăzi este Castellabate, un orășel despre care probabil nu ai auzit și nici nu știu dacă o să auzi în viața ta, asta dacă nu te uiți la filmul menționat anterior. Ca și istorie, orașul se remarcă în al Doilea Război Mondial unde a fost unul dintre punctele principale ale debarcării trupelor aliate în Salerno. Odată ce intrăm în provincia amintită scăpăm și de gropile specifice Pugliei și Basilicatei și revenim spre „civilizație” din punct de vedere rutier. Castellabate ăsta este undeva mai jos de Napoli, deci ca să ajungem acolo ne apropiem destul de mult de faimosul oraș. Drumul durează vreo câteva ore așa că ușor ușor se apropie ora prânzului, dar tu crezi că reușim să găsim un restaurant deschis… zici că ai dat cu bomba, ca și ieri când am fost la plajele de lângă Taranto. Din nou nu ne vine să credem că facem foamea pentru că e totul închis. Până la urmă ne ascultă cineva acolo Sus și ne dă un băruleț care tocmai se pregătea să închidă. I-am convins imediat cu povestea cu soția cu burtică și ne-au pregătit 2 sandwich-uri de aproape un kil’ fiecare. Nici nu puteam să-l țin bine în mână.

 

DSC_0642.JPGFiind un drum relativ drept decid să-l mănânc din mers. Păcat că mașina nu a fost de aceeași părere pentru că după nici 3 km mi se oprește motorul și îmi apare mesajul ‘please pull over’ (vă rog trageți pe dreapta). Ține sandwich-ul… ține volanul, scote pe liber, bagă avarii… offff!!! Mama ei de motorină! Trag pe dreapta și bineînțeles că cei din spatele meu nu au avut nicio problemă; m-au întrebat doar prin semne dacă e ok și le-am răspuns și eu, tot prin semne, că mă descurc, mulțumesc. Iau contactul, stau, pun contactul, dau cheie: „gearbox failed” (cutia de viteze avariată). Pe mine mă lasă rece mesajul dar îmi aduc aminte de Programatorul Șef care zicea: „Mie dacă îmi apărea eroarea aia, vomitam instant!” 🙂 🙂 Reluam mișcarea, iau contactul, pun contactul, dau cheie: „particle system failed” (sistemul de particule este defect) . Mmmmm… reluăm „parking break failed” (defecțiune la frâna de mână)… A patra este cu noroc și pornește fără probleme. Trebuie neapărat să o pun pe un tester să văd ce are dar nu am reușit nici până în ziua de azi. Noroc că se întâmplă doar la motorină proastă și o dată la 2-3 luni.

 

Ajungem până la urmă la destinație, loc ales mai ales pentru renumele filmului și nu neapărat pentru obiectivele turistice care nu sunt foarte multe în această zonă. Nu suntem cazați sus la Cucuieții din deal unde este castelul ci la malul mării unde primim cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, adică ceva de genul acesta:

2013-05-05-21-43-07-18.JPG

 

DSC_0647.JPGLenevim un pic deoarece eram estenuați și oricum nu avem chef de plajă. Este trecut de ora 15 și parcă ar merge un somn bun.. sau un pizolino al italiano 🙂 mai ales că afară sunt 34 de grade. Adormim cu geamul deschis și cu briza mării care se făcuse deja comodă la noi în cameră. Doar foamea ne mai trezește pe la 18, fix când soarele se pregătea să apună în mare în dreptul camerei noastre. Nu stăm să vedem splendoarea ci plecăm să vedem cetatea. De la recepție ni se spune să nu mergem pe prima stradă pentru că este foarte abruptă și plină de gropi. Așa că mergem, mergem, mergem, iar în timpul acesta Ioana ne tot zicea să virați la dreapta. O ascult până la urmă și îmi dau seama că am făcut o mare prostie când mă trezesc în față cu un fel de urcare ca să nu-i zic zid. Îmi vine instant motorul în brațe și mașina îmi zice ‘marș mă de aici că eu nu urc‘ :)… Nuuu.. nu se poate să fie aici.. revenim la strada principală și o nimerim până la urmă.  În piața mare unde parcăm este cam pustiu la ora aceasta dar priveliștea oferită merită tot efortul. Se vede pânăăăă aproape de Napoli se vede pe unde ne-am plimbat noi anul trecut pe Coasta Amalfitană… super super uite

DSC_0695.JPG

2013-05-05-21-43-07-14.JPGCât timp am urcat noi aici a apus soarele așa că prindem amurgul, amurg foarte îndrăgit și de țânțari care ne invită, deloc respectuos, să intrăm în restaurant și să lăsăm noi vrăjeala cu statul pe terasă. Cina este super romantică, la lumina lumânării și cu o priveliște superbă. În seara aceasta ne păstrăm cheful romantic așa că explorarea rămâne pe mâine. Plecăm așadar spre hotel, după o delicioasă cină și nimerim fix pe strada aceea de ne ziseseră de la hotel să o evităm. Eu mă țin strâns de volan, Diana de bord ca să nu trecem prin parbriz… cam așa de abruptă era coborârea. Hai că am ajuns la hotel… somn ușor și mâine vizităm

DSC_0675.JPG

Aaaa…. ce bine am dormit și ce ne-am odihnit. Ieșim la micul dejun ăn grădina din spatele hotelului, cu vedere la mare și lenevim lângă o cafeluță și briosches aromate. Măi, nu aveam chef să mă grăbesc, că nu aveam de ce… dar și ca Diana care mestecă precum o babă de 90 de ani căreia i s-a lipit proteza de guma turbo, nu pot să fiu. Deci, termin și o las să-și soarbă în liniște cafeaua iar eu mă duc pe faleză să fac câteva poze și să surprind această panoramă superbă.

2013-05-05-21-43-07-29.JPG

 

DSC_0687.JPGDupă masă, plecăm salutând-o pe domnișoara de la recepție care avea niște ochi superbi. Diana i-a remarcat și a rămas impresionată. Sincer nu știu ce are în ultima vreme că se uită după gagici, la ochi, la funduri… hmmm!?? 🙂  Așa, luam mașina și butonez pe GPS Cast… BANG… imi sare GPS-ul cât colo după ce îi cedează suportul. Incredibil… i s-a topit mecanismul de la soare (chinezărie ieftină) și a sărit arcul de prindere cât colo. Plecăm cu strada cunoscută în cap de data asta și știm că urmează și semnul care anunță faimosul orășel așa că oprim neapărat să ne facem câteva poze.

 

DSC_0706.JPGDe ce tot zic eu că-ți recomand filmul? Păi pe lângă situațiile comice spontane, frumusețea filmului vine din preconcepțiile celor „din Nord” vis a vis de „cei din Sud” și viceversa bineînțeles. Unde aici Nordul este fruncea acolo se zice că este civilizația, cei din Sud fiind considerați mai.. țărani în sensul propriu și nu peiorativ al cuvântului. Actorul principal din film, după ce încearcă o mânărie ca săfie promovat în cadrul Poștei Italiene este descoperit și detașat, spre corecție 🙂 ‘al Sud’ ca și director la un mic oficiu poștal. Așa descoperă frumusețea și deschiderea oamenilor de aici și…. dar nu-ți mai povestesc! Trebuie să vezi filmul. Ți-am spus de Oficiul Poștal pentru că în jurul lui se învârte mare parte din acțiunea filmului așa că vroiam să ne facem și noi o poză cu el. Din păcate, știu că nici ție nu-ți place cum nici nouă nu ne-a plăcut, a fost desființat și în locul lui s-a construit un restaurant… dar acum nu ne este foameeeee!!! Offf!

 

Piața în schimb este foarte frumoasă, micuță și cochetă, specifică orășelelor italienești așa că ne bucurăm cu această priveliște și apoi ne oprim și într-un magazin de suveniruri de unde nu uităm să luam, bineînțeles, un magnet. (cum nu am făcut în Matera 🙁 ) Cum îți ziceam la începutul poveștii nu este că am venit aici pentru vestigii romane sau alte artefacte așa că după o mică plimbare prin centru nu prea mai e mult de făcut și ne luăm arrivederci de la Sud și plecăm spre capitala țării noastre adoptive: ROMA.

 

 

Galerie Foto

 

 
 

 

  2 Responses to “Bine c-am venit în Sud… – Castellabate”

  1. Foarte frumos.

Cristi si Diana