(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
No, hai că am plecat din San Sebastian. Mamă ce am mai fii stat, măcar vreo 2 zile dar asta e, am zis că ultimele oraşe din turul nostru de 5.000 KM sunt mai aproape de Milano aşa că mai putem reveni. Demarăm deci în trombă spre Lyon dar, normal ca odată intraţi în Franţa, demararea nu ţine mai mult de 25 de km, exact până la graniţă, unde, din nou BOUCHON!! Cred că toată zona de pe lângă plajele din Franţa este un mare buşon. Ca de obicei, buşonul apare din 30 în 50 de km când, de fiecare dată, trebuia să mai scoatem din buzunar câte 7- 10 Eur. Nu îţi spun că până la Bourdeaux, 210 km pe autostradă, i-am făcut în 5 ore. Incredibil! Si trebuie să-ţi mai povestesc ceva pentru ca aşa ceva nu ni s-a mai întâmplat niciunde în lume:
La un moment dat apare un indicator cu un centru comercial. Ajungem rapid dar eu deja nu îmi mai simţeam picioarele… Nu ştiam dacă mă plouase, că ploua cu găleata în timpul ăsta, sau mă “udasem” singur. Intrăm într-o farmacie şi întreb, cu franceza mea ruginită, unde este o toaletă în centrul ăsta comercial? Răspuns: No toilette! Nu, nu, nu… Aşa ceva nu se poate şi am izbucnit: C’est ne pas possible! En tout la France No toilet!?!Trois cent km e No toilet! C’est ne pas possible! Mademoiselle, je „mă chiş” pe mine! Compris!?!
Se pare că a compris şi ne-a lăsat acolo în farmacie să nu trebuiască sa facă curat după noi! 🙂
În sfârşit, începe cât de cât să se mai mişte ceva, dar în continuare plouă cu găleata şi mergând uşor uşor pe autostrăzile ăstea înguste şi fără banda de urgenţă, unde plăteşti la fiecare pas cam 10 Eur pe suta de kilometri, cu chiu cu vai reuşim să ajungem pe la un 2 noaptea în hotelul nostru de pe malul Ronului. Mamăă nu vedeam nici să parchez de somn. Iţi vine să crezi că în drumul nostru, pe 26 August temperatura a ajuns la 9 grade?!? Nici nouă.. Dar ţi-am pus o poză să te convingi. Poate am fost noi ghinioniști de am prins tot balamucul acesta.. nu ştiu. Tu când ai fost a fost ok? Uite în ce condiții am condus până aici:
Ne trezim până la urmă şi vedem şi noi cum arată camera. E faină, cu saună şi masaj chiar la noi pe palier, dar cine are timp… Ţi-am zis că facem 100 de metri garduri zilele astea ca să ne întoarcem acasă. Totuşi nu putem să nu vizităm al treilea oraş ca mărime din Franţa, aşa că achiziţionăm rapid o hartă şi pornim să explorăm oraşul oprindu-ne, cum era firesc, pe peninsula dintre Ron si Saon, chiar în piaţa Bellecour. (te rog să citeşti în gând numele da?). Profităm de micul popas şi facem şi câteva poze bisericii Sant Martin şi bineînţeles ne oprim să…. Mâncăm… normal! Eu nu mă complic şi cer omlette jambon-fromage pe când Diana ia o ciorbă cu varză şi o chestie specifică, les quenelles (un fel de “gogoloaie” de carne).
Ca să digeri bine, îţi recomand să faci cum am făcut noi şi să urci pe jos până la Biserica Notre Dame de Fourviere. O să mă înjuri după aceea dar e mişto să-ţi iasă limba de un cot, mai ales când greşeşti străzile. Până ajungi la biserica te poţi opri la nişte ruine romane, care din păcate nu mai ştiu cum se numesc (parca muzeul galo-roman) unde faci pentru prima dată cunoștința cu panorama Lyonului.
E foarte interesantă biserica asta. Nu ti-o descriu că poţi să citeşti aici dacă te interesează. Ce ne-a impresionat foarte mult a fost faptul că, din nou, ca în Zaragoza, şi biserica asta era împărţită pe două nivele, cu două altare, doua săli de rugăciune, etc. Nu am înţeles bine de ce.. poate pentru că erau două stiluri diferite! Nu ştiu…
O altă chestie care merită tot efortul de a urca până aici (chiar dacă la coborâre am constatat că era un funicular până sus) este panorama pe care ţi-o oferă Colina Fourviere. Ca să te conving iţi pun câteva poze şi un filmuleţ.
Măi, am mai fi stat noi sa mai admirăm peisajul, să ne mai holbăm la zgârie norul Credit Lyonnais, să vedem parcul Tete d’Or, Teatrul Roman, Crucea Roşie şi alte edificii interesante dar acum trebuie să plecăm spre următoarea destinaţie: Geneva!
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Măi, mai ţii minte când erai mic şi te duceai la mare? Şi odată ajuns acolo nu îţi mai venea să pleci şi începeai să chirăi şi să faci ca toate visele când se termina sejurul? Ei bine, dacă tu nu făceai aşa, află că pe noi de fiecare dată ne târau de pe plajă sau ne vrăjeau cu tot felul de chestii ca să plecăm de bună voie. Cam în condiţiile acestea am părăsit noi Lisabona, mai ales că urma să parcurgem 945km într-o zi, dar gândul că o să ajungem în unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa ne-a făcut să ne mobilizăm rapid şi să accelerăm spre San Sebastian. La plecare primim cu foarte mare plăcere cadoul de la hotelul ce ne găzduise cele 5 nopţi, şi anume nota de plată pentru micul dejun copios pe 4 zile: 25 EUR amândoi!! Incredibil!
În San Sebastian ajungem lejer pe la un 21:30, ţinând cont că am dat ceasurile înainte, şi la hotel primim o cameră la ultimul etajul cu vedere spre ocean… sau cel puţin aşa părea de la geam că era o beznă şi deja începuse să şi picure… tipic ai spune tu! Dar nu ne sperie pe noi 3 nori aşa că plecăm să explorăm oraşul şi profităm de ocazie să mai băgăm ceva glucide. Aici, chiar pe malul oceanului este un restaurant, chiar la mijlocul plajei super chic şi cu o muzică excepţională şi ţinând cont că am prins masă fix la marginea terasei de dădea înspre ocean pot să spun că am încheiat seara într-un mod excelent bucurându-ne de luminiţele oraşului ce se reflectau în apa liniştită a Oceanului Atlantic.
Ce ziceam că e liniştit oceanul? Liniştit pe naiba că a plouat toată noaptea şi acum Atlanticul nostru este super agitat şi izbeşte tot ce prinde în cale. Momentan prinde nişte surferi chiar la mal dar reuşeşte să le smulgă doar zâmbete şi chicoteli de bucurie. În timp ce bem o cafeluţă citim şi un ghid al oraşului şi constatăm că este şi aici un funicular care ne duce acolo sus unde am întrezărit noi un turn aşa tip castel. Am luat la funiculare concediul ăsta de ne-am zăpăcit dar fiecare urcare a meritat tot “ne-efortul”.
…….. …….. …… ……. aa ….. aa …. ştii, eu ţi-am mai descris ţie peisaje văzute de sus nu? Lasă-le naiba… ignoră tot ce am zis… wooooooowwwwww! Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte ei bine mie îmi trebuie un DEX întreg să pot să-ţi descriu plaja în formă de semicerc, cu insuliţa plină de verdeaţă din mijlocul golfului unde se loveau cu putere valurile învolburate ale oceanului Atlantic, cu sclipirea de diamant lăsată de multitudinea de iahturi prezente aici, cu superba reflexie a cerului turcoaz…. Ce să mai.. 
Înconjuraţi de peisajul acesta de basm pe care am încercat timid să-l descriu mai sus ne-am gândit noi să luam o mică gustare. A fost cel mai frumos prânz din viaţa noastră şi am stat aici aproape 3 ore şi nu ne mai venea să plecăm. Am analizat fiecare colţ al acestui tablou feeric şi am zâmbit la fiecare val de se izbea de ţărm lăsând o perdea de apă peste aventurierii de la marginea balustradei de protecţie. Mâncarea a fost excelentă şi relativ ieftină pentru că restaurantul de aici de sus este gen împinge tava. Şi ca să nu comentezi că mănânc mult, uită-te bine în poză şi vezi că am mâncat broccoli da?!?
Noi trebuie să plecăm acum pentru că este aproape 15:30 şi azi avem 830 km până la Lyon. Tu poţi să mai rămâi cu câteva poze dar să ştii că nimic nu se compară cu senzaţia de acolo, cu mirosul de ocean şi cu liniştea deplină. San Sebastian este un oraş în care se merită să-ţi faci un concediu gen luna de miere, sau dacă eşti vr-un norocos şi ai ceva rude aici, că am văzut o grămadă de bătrânei simpatici în terasă la citit, poţi să vii şi să te relaxezi cu toată familia. Îţi dai seama când o să scrie copilul compunerea la şcoală: Eu am fost la bunicul la ţară la San Sebastian….
Frumos într-adevăr dar așa cât pentru o plimbărică de dimineață. Mamăăă… Ce-i cu coada asta băi aici la acvariu? V-a găsit pe toți culturalizatul astăzi. Mamă și câți copii drăguți și simpatici care urlau cât îi țineau plămânașii lor. Încep să mă strâmb la unul d-ăsta mai îndârjit și să fac cucu-bau cu el că am văzut că pe mă-sa o durea în cot. Reușesc să-l mai îmbunez nițel, așa cât să tacă până luam noi bilete.
Cam într-o oră și jumătate am terminat cam tot de văzut și când am ieșit afară, surpriză! Nu, nu ploua, de ce cobești? Era un soare de numai numa’! Gata! Nu mai vizităm nimic, mergem la plajă. Metrou, hotel, schimbat, mașină, GPS setat Plaja de Adraga și duși eram! Mamă abia aștept! Sunt vreo 40 de km până acolo dar pe autostradă nici nu îi simți. 
Băi am zis UN porc, nu trei! Doamne câtă mâncare ne-a adus. S-a uitat cred la gabarit când a luat comanda. Incredibil! Am mâncat cât doi purceluși de rasă și ne grăbim să plătim să mergem la plajă. Și vine altă surpriză… Nota de plata: 17 EUR… Hai mă tu mă iei la mișto? Aici pe malul Atlanticului, toate bunătățile alea plus 5 kile de salata, 2 saci de cartofi prăjiți, o apă o cola și un pahar de vin 17 EUR?!? Incredibil.. Și era full de oameni aici.. Vedeți măi băieți Neptunari, Mamaiari, Eforisti și alte specii cum se fac afacerile? Putin de la mulți… Dar nu vă dau eu lecții de marketing acum, acum eu merg în apăăăă! 
Sparg vreo 2,3 relativ uşor şi continui să înaintez… Vine şi al patrulea şi îmi dă un cap în gură dar reuşesc să-l „sparg”. Acum e acum… privesc în depărtare. E imens… cam de 2 ori cât mine… şi vine cu viteză… pe fundal melodia din Bunul, Răul şi Urâtul (for a few dollars more)… Ne privim în ochi şi constat că e mai urât ca mine aşa că mă întorc să mă feresc. Degeaba! In secunda doi m-a pocnit după cap iar parşivul de frate-su m-a apucat de picioare şi a dat cu mine cu nasul în nisip. Nu a fost suficient! Ca să arate că el e mai tare m-a târât în timp ce eu aram cu nasul tot fundul oceanului, până la mal. Şi m-a lepădat acolo! Al naiba val! Să înţelegi mai bine cum a trişat îţi postez un filmuleţ. Dacă râzi eşti neserios! : )
Este într-adevăr deosebită plaja şi pare ruptă din filmele ălea unde îţi prezintă câte o insulă pustie şi uitată de lume. Numai în Sicilia am mai văzut o plajă aşa de frumoasă. Oricum, uitată de lume nu era pentru că după ce ne întoarcem noi de la şedinţa foto şi de wrestling constatăm că din toată plaja asta imensă şi relativ goală, fix lângă noi se aşezaseră două matahale. Zici că era Nikitta cu Piedone! Hai frate.. cât e plaja asta de mare tocmai aici v-aţi găsit.. comentez eu cu voce tare… Off!!! Mă rog… îi ignorăm şi ei pe noi cu toate că am văzut că se uitaseră un pic urât spre mine. Apoi am înţeles şi de ce… Erau români! Ups! : )
Mișto mini-abonamentul ăsta la metrou, zilnic; cu 4 euro te plimbi cu metrou, autobuz, barcă, cât vrei tu și de câte ori vrei tu. Deci și cu tramvaiul 28 tot cu biletul ăsta mergi. 
Traseul tramvaiului ăstuia ar face să moară de invidie toți proprietarii de firme de turism cu autobuzul, iar modul în care merge nenea vatmanul l-ar face si pe Schumacher să tremure de frică. Băi nu îți exagerez, când vedeai în fața ta doar ziduri și ăsta gonea de parcă i se răcea ciorba acasă, când vedeai mașini în față pe linie și venea Schumi al meu să-i facă la șicană zău că îți venea să te duci și să-i spui: Vettel sau Schumi cum te-o chema, îmi dai mă și mie un autograf? Dar când am văzut că pe băbuța de pe scaunul de vis a vis nu o deranja absolut nimic, ci doar poate turiștii ăștia de umpluseră mașina ei spre casă, am zis că nu are rost să ne agităm degeaba. Oricum pe jos nu mergeam că aici ai de urcat tati nu glumă, iți trebuie condiție fizică dacă te încumeți pe jos.
Ha…am aflat unde se duceau babele! Coborâm la Biserica Estrela însoțiți de alaiul de babe și după un scurt moment în care am ascultat slujba am plecat spre parcul de vis a vis care este unul dintre cele mai frumoase din Barc..off Lisabona! 
Ca să decidem exact ce merită să vizitam e mai bine sa le vedem întâi pe toate și cel mai bun mod este să iei autobuzele de care îți spuneam, așa că 4 ore le “pierdem” dând o tură pe linia albastră (ale firmei ăsteia că la cealaltă era linia roșie). Dintre multitudinea de chestii faine pe care le-am văzut, cel mai mult și mai mult ne-a impresionat turnul Vasco da Gama si telecabinele de treceau peste râu, precum și Oceanograful care din descrierea ghidului adăpostește pești și vietăți din 5 oceane ale planetei. Pe aici sigur o sa venim.
E foarte frumos aici lângă turn iar micul snack este chiar delicios. Închipuie-ți că eram într-un restaurant numai și numai din sticlă chiar pe malul râului, cu vedere spre estuar într-o parte și spre turnul Belém în partea cealaltă. Ne-am plimbat un pic pe așa zisa faleză și am vrut chiar să vizităm turnul dar din păcate se închisese. Oricum zona este într-adevăr deosebită iar locul în care obișnuia să se odihnească conu’ Vasco da Gama înainte să plece în expediții, mănăstirea Jeronimos, trebuie neapărat vizitată.
Bom dia! Daaa.. chiar că Bom..be Dia..na.. Băi ce tună! Dianaaaaa! Vino să-ţi saluţi prietena ta ploaia… şi poate o trimiţi totuşi să ia micul dejun în altă parte. Mamă ce urât e afară, de să nu scoţi nici un câine din casă. Ce facem pe vremea asta? Off… NU! Nu ne descurajăm aşa uşor! Mergem să vizităm locuri pe unde poate nu plouă sau sunt acoperite! Zis şi făcut. După o alimentare rapidă cu un mic dejun copios plecăm cu destinaţia Sintra. Noroc că citisem în ghid că aici sunt multe chestii frumoase de vizitat şi că este una dintre cele mai frumoase zone ale Portugaliei. Ce bine că pe aici nu plouă. E doar înnorat. Băăăăi… ce-i aici?!?!? 700 de autocare şi tot atâtea maşini. Mamă ce debandadă… şi toată lumea cu ghidul nostru în mână!! Aaaa… Studioşilor! Tocmai azi v-a apucat cititul şi aţi văzut unde să veniţi! Ia hau ab băi! (adică valea!) că erau toţi numai nemţălăi!
Ne retragem rapid în Palácio Nacional de Sintra şi bine am făcut că afară erau 18 grade şi eu eram în pantaloni scurţi. Mi se congelaseră toate cele. Mă scutur de stropi şi păşesc sfios să văd ce a construit aici Dom João ăsta. Uite vezi, zice Diana, e construit în stil Gotic şi Manuelin! Aaa(…) ?!?.. Auzi, tu ştii mutra aia tâmpă a lu’ veveriţa aia cretină din Ice Age, când face o tâmpenie şi sparge câte-un aisberg… Hai, sigur o ştii! Ei bine.. mutra aia am avut-o şi eu după afirmaţia lu’ Diana! Dar am dat din cap aprobator! Adică a vrut să spună că e un stil gotic cu multă decoraţie interioară.. dar aşa vorbeşte ea din DEX tot timpul! Băi, am văzut palatul dar să ştii că nu ni s-a părut un mare fâs. Şi e şi patrimoniu Unesco. Probabil pentru istoria pe care o are în spate dar îţi spun sincer şi o să vezi şi tu când o să-l vizitezi că nu este wow.. mamă! Peleşul nostru este de 10 ori mai frumos şi încă nu este în patrimoniu Unesco. (sau cel puţin în martie 2011, când m-am interesat eu, nu era). 
Am ieşit din nou la benga aia de afară şi ne-am mai plimbat un pic prin oraş. Ca să ne încălzim am tras şi un mic păhărel de băutură specifică de aici, Ginjinha. Băi ce bună e. E aşa de gagici.. dar mie îmi place! 🙂 Este servită în păhărele din ciocolată, micuţe, de vreo 10 ml şi zicea nenea ăla de acolo să bem jumătate de pahar şi apoi să mâncăm paharul cu ce a mai rămas. Prima oară nu mi-a reuşit şi am băut tot.. dar apoi, ţinând cont că eu conduceam, am respectat instrucţiunile.
Gata că mi-au îngheţat şi şireturile de la adidaşi! Hai să plecăm! Ne urcăm rapid în maşină, unde pe 23 August eu am dat drumul la căldură, aşa ca să ne aducem aminte de vremurile lu’ nea Nicu. Pornim spre un tărâm de basm şi anume Palácio Nacional da Pena. Ei ăsta da palat! Aici chiar că zici că au filmat Alice în ţara minunilor. Este excepţional şi când te gândeşti că toate chestiile acestea de aici au fost construite pe la 1.500. Acesta este într-adevăr un palat care merită vizitat. Poate dacă prinzi o zi cu soare dai o fugă pentru că soarele îl face să fie de 10 ori mai frumos decât atunci când e înnorat. Ştim asta pentru că am văzut poze peste tot cu el. În plus, pe lângă palatul în sine, care reprezintă atracţia principală, trebuie neaparat să te plimbi câteva ore şi prin parcul din împrejurimile castelului pe care regele Ferdinand al II-lea s-a chinuit destul de mult să-l facă să-ţi placă mult de tot şi ţi-a adus copaci şi din America de Nord şi din Mongolia şi Japonia, ba chiar şi din Australia! Oricum sigur o să te plimbi vre-o câteva ore dacă o sa iei harta aia de la info turism pentru că nu se înţelege absolut nimic!!! Unde suntem. E foarte frumos desenată dar în parc nu am niciun indicator! Aşa că trebuie să orbecăim pe ghicitelea. Fi atentă.. cred că acesta seamănă cu podul suspendat desenat aici?! Sau nu?! Ia întoarce-o invers! Aaaa!! Ioaniiii.. se aude din pădure.. undi ieşti bre?!? Măricicooo!!! Îs aici fă, ici unde-s gâştele iştea!
„Gâştele” lângă care se afla con-ţăranul nostru erau de fapt lebede! Băi şi era o lebădă neagră superbă! E prima dată când văd aşa ceva! Bine că acela nu a înţeles nimic şi s-a cărat repede! Am admirat aşa frumuseţea asta de lebădă şi peştii imenşi portocalii timp de vreo 20 de minute. Nu ne mai săturam. Aici se află un fel de izlazuri, 3 mai exact, situate în trepte şi comunică între ele în stil cascadă şi fiecare oază de apă are specificul ei. Ne-a plăcut foarte mult şi lacul destinat răţuştelor, cu căsuţa special construită fix în mijloc. Sincer este superb, trebuie să mergi! Şi dacă te duci dă o fugă te rog şi la Montserat (acesta de aici nu ăla de lângă Barcelona) că noi nu am mai putut de frig. Mi-au rămas chiar şi biletele! Dă un tzârr înainte să ţi le dau! 🙂 Acum te las să vezi cu ochii tăi frumuseţea şi liniştea parcului din jurul palatului Pena.
Plecăm spre cel mai vestic punct al Europei. Aici este locul în care noi am ajuns cel mai aproape de America şi unde am văzut pentru prima dată Oceanul Atlantic.. Bine, am văzut e un cuvânt mare că era o ceaţă de nu vedeai nici măcar unde se termină ţărmul. Bine ai venit la Cabo da Roca! 
Plecăm pleoștiți spre Cascais dar ne revenim destul de repede când descoperim frumuseţea oraşului de la malul Atlanticului. Oraşul de aici este unul din cele mai apropiate de Lisabona unde se poate face şi plajă, dar îţi închipui că azi nu era nici naiba la plajă. Ce să păpăm Diana? Să aleg eu? .. Hmm.. asta era zisă la mişto că nu înţelegeam nimic din meniul ăla în portugheză… dar până la urmă, cum orbu a nimerit Brăila, şi noi am ales nişte bunătăţi de te lingeai pe degete. Bine hai îţi spun cum a fost.. Noi ne tot ciondăneam acolo că nu se înţelegea nimic iar chelnerul zice: Nu mai bine vorbim pe româneşte ca să ne înţelegem? : ) Bine coane că ai stat să râzi de noi.. hai bagă mare ceva cu multă multă carne pentru mine şi pentru Diana cu muult muult peşte! Şi aşa a făcut!
Auzi tu.. tot vorbesc ăştia de global warming? Unde măi băieţi că mie mi s-a congelat capul nu alta. După masă am pornit direct spre cameră să facem un duş fierbinte ca să nu răcim naiba! Nu mai aveam chef de nimic şi mă durea capul îngrozitor! Sperăm ca mâine să fie o vreme deosebită şi să putem să ne bucurăm din plin de minunăţiile Portugaliei.
Aveam toate informațiile la îndemână pentru că în piața în care mâncasem se afla un centru de informare turistică ce îți dădea hărți și pliante moca și chiar iți povestea cam ce ai putea să faci în funcție de timpul pe care îl aveai la dispoziție. Așa am aflat de exemplu că acest oraș în formă de cetate medievală are rădăcini bine înfipte în istorie, cu așezări ce datează chiar din neolitic. La nici 5
Îți aduci aminte de “catalogul cu oferte” al prințesei Diana? Ei bine, în pachetul nostru cu locuri frumoase de vizitat, cu mâncare excepțională, oameni drăguți și multă liniște, era inclus și un ciclon, care a venit așa pe nepusă masă și a ridicat tot nisipul din peisajul ăsta arid de nu mai vedeai la 3 m în față. Cred că venea dinspre oceanul Atlantic și se grăbea să-i deja bună seara Dianei, dar după ce s-au conversat ei puțin a plecat să-i blagosloveasca și pe alții așa că am putut să ne bucurăm de intrarea spectaculoasă în capitala Portugaliei.
Dacă intri în Lisabona dinspre sud, traversând podul Vasco da Gama, rămâi efectiv mut de peisajul oferit și de faptul că vreme de mulți kilometri tu mergi pe podul ăsta, care printre altele este și cel mai mare din Europa, traversând estuarul râului Tagus urcând și coborând de câteva ori, ca să poată să treacă vapoarele pe sub tine. Consideră că în tot acest timp în stânga și în dreapta ta se vede o întindere imensă de apa, atât de mare încât ai impresia că podul a fost construit direct peste oceanul Atlantic. Oricum nu pot să-ți descriu concret interesanta arhitectura a acestui pod, chiar dacă tot drumul am filmat și am căscat gura în stânga și în dreapta, dar ți-am căutat o imagine ca să înțelegi mai bine. (
E o beznă totală în cameră şi cântă o muzică de mama focului.. Mamă în ce hal sunt de ameţit şi cum mă doare capul… Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă…. Ia uite ecranul la telefon luminat… aaa.. sună telefonul… Păi parcă anulasem alarma? Nu e alarma! Mă suna un prieten… băi să te găsească toţi sfinţii că m-ai trezit tu pe mine din somn. Nu vrei să ştii câte alte înjurături şi-a mai luat. Am aruncat telefonul cât colo si m-am culcat la loc că aveam capul ca o betonieră plină cu bolovani şi de câte ori mă mişcam mai „măcinam” câteva pietre. 
Aaaaaaaaaa!!!!! Câtă lume aici la Puerta del Sol… Băi să fie.. nu ai loc să ieşi la suprafaţă.. Incredibil! Şi toată lumea are tricouri cu JMJ 2011… Aaaa.. ăştia sunt ăia de i-am văzut aseară în Zaragoza. JMJ – Jornata Mondiale dellaJoventù (Ziua Mondială a Tineretului) şi cred că aici sunt toate naţiile pământului. Plecăm din poză în poză agale spre piaţa Operei dar în drumul nostru suntem traşi de nas de mirosul plăcut de venea de la un băruleţ specific capitalei Iberice şi cum era deja aproape ora 13 şi stomacul nostru ne-a muştruluit de vreo 3 ori cum că ar mai trebui să-i dăm şi lui ceva de mâncare, ne-am oprit să savurăm. Se mănâncă excepţional aici şi destul de interesant mecanismul ăsta de a mânca bot în bot cu barmanul. E adevărat că se mai practică şi în alte tări dar de regulă când bei o cafea sau mănânci un croissant nu când îţi pică toate firimiturile din gură pe barul lu’ ăla de îţi stă toată mâncarea în gât. Dar am văzut că erau unii de 5 ori mai porci ca noi aşa că nu m-am mai sfiit.
Plecăm de la bunătăţi culinare şi ne îndreptăm spre bunătăţile arhitecturare şi anume Palazzo Reale, dar între timp mai băgăm o apă. Mamă cât este de cald, am băut 2 litri de apă într-o oră şi tot mai ne este sete. Ia să vedem dacă domnul rege Carlos face şi el cinste cu o cola. Cică palatul ăsta e reşedinţa lui oficială dar noi când ne-am dus nu era pe acasă sau era în inspecţie la una din din cele 252 de camere de oaspeţi. Totuși am eu o vagă bănuială că nu îi place palatul ăsta pentru că se simte cam singur şi atunci stă în palatuţul ăla mai mic de la marginea Madridului, Palacio de la Zaruzela. Estefoarte impunător palatul şi seamănă izbitor de mult cu palatul cu acela
Lângă palat se află o biserică impunătoare aşa că ne îndreptăm picioarele opărite spre acest lăcaş sfânt. Sunt efectiv terminat de picioare aşa că mă aşez pe o bancă aici în biserică în timp ce Diana investighează interiorul. Ia uite.. newsletter de pe HotNews despre Madrid. Ce zic ăstia aici? Cică Papa o să susțină o cuvântare la Madrid în catedrala Almudena. Dianaaaaaa!!! Cum se numeşte catedrala asta? Almudena?! Ce tare… dacă mai stăm 8 ore ne întâlnim cu Papa! Am mai fii stat că este o experienţă unică în viaţă dar locul devenise uşor uşor sufocant şi irespirabil şi toată frumuseţea vizitei pălea treptat treptat aşa că plecăm cât încă amintirea era plăcută şi tragem şi o poză de ansamblu din părculeţul din spatele bisericii.
Trecem pin parcul Campo del Moro şi iar ne apucă setea în timp ce ne îndreptam către gara Principe Pio… De fapt mai mult pe mine mă apucă pentru că sfârâiau jumările pe mine şi a trebuit să bag şi al treilea litru de apă de pe ziua de azi ca să sting focul! Aoleu oasele noastre, zici că suntem mo
Timpul trece 
Vedem că afara e răcorică şi până la urmă reuşim să plecăm pe la un 11 cu destinatia Grădina Zoologica. Nu îţi povestesc cum a fost pentru că te simţi într-adevăr ca într-o lume de basm iar showul delfinilor este fantastic şi nu trebuie să-l ratezi pentru nimic în lume. Noua ne-a plăcut la nebunie chiar dacă atunci când s-a terminat show-ul o domniţă ne-a şterpelit harta parcului, aşa pe faţă, Diana crezând că harta noastră era la mine. Şi cică noi eram „românii”!! Mergând aşa rând pe rând pe la animale (după ce am cumpărat altă hartă) sincer când mă uitam la un Dromadermi s-a părut că îi dăduseră lacrimile uitându-se la mine… Nu mai trebuie să mă uit la Madagascar că ştiu că mă mai uit la filme pentru copii dar sincer parcă şi mie îmi parea rău că stau închise acolo dar nu ştiu cum e mai bine: să fii pe cale de dispariţie (nu la dromader mă refer ci la câteva specii pe cale de disparitie de aici) sau să fii închis într-o cuşcă toată viaţa. Cred că prefer să dispar, dar poate sunt prea egoist. Oricum locul aici este imens, foarte frumos amenajat, cu ambianță specifică locului de proveniență al animalelor ca măcar să se simtă ca la ele acasă şi se vedea că sunt întreţinute şi hrănite bine. Era doar problema că erau închise.
Plecăm cu un zâmbet de copil mic şi tâmp pe faţă, încântaţi la culme de ceea ce văzusem şi mergem spre Piaţa Spania ca să luăm din Paseo de Pintor Rosales telecabina ca să admirăm cum se vede Madridul de sus. Odată ajunşi în Piaţa Spania, ieşim cu chiu cu vai de la metrou pentru că iar îi întâlniserăm pe Aleluia ăia. Efectiv tot oraşul este blocat, oriunde te duci şi orice faci ori sunt străzile închise ori sunt cordoane de poliţie ori nu poţi să treci ori eşti urlat în cap. Reuşim să ieşim pe o uşă lăturalnică şi să ajungem în parcul cu pricina unde JMJ era din nou în acţiune, dar măcar aici erau mai puţini. Băi şi era o căldură de se topea tricoul pe tine de nu mai puteam merge nici 2 metri. Cum Diana avea nişte săndăluţe de se dădeau uşor jos, se bagă în mini piscina fîntînii arteziene de aici, ea şi încă 20 de JMJ. 
Ajungem si normal că JMJ Forever erau la COADĂ!!! Să vă ia… bine, hai că nu zic nimic că merge destul de repede… Hombre, îl întreb pe băiatul de acolo, „furnicarul” ăsta ne lasă lângă gura de metrou ?! Si, si, hombre… dal metro!Perfect…atunci plecăm. 
Călătoria durează cam 11 minute şi nu este foarte sus, 40 de metri, dar ajungi din centrul Madridului fix în cel mai mare parc de aici, plămânul verde cum este numit, Camp Nou. Ce zicea mă ălă de gura de metrou? Să-l ia toţi sfinţii şi să-l ducă într-un loc la fel de cald şi fără umbră ca potecile ăste pe unde orbecăim noi acum ca să găsim metroul… După ce dăm de garduri peste garduri şi mergem ca animalele alea de la zoo pe langa ele, reuşim să găsim într-un final peronul, după 15 minute de îmi ardea şi aparatul foto în mână şi Diana mai avea un pic şi îşi bea şi strugurelul. Gura de metrou se numea Lago dar aici era o ditamai stepa. Uite o poza de pare ruptă dintr-un roman de Agârbiceanu dar de fapt e doar Diana suflând greu prin arşiţa parcului Casa del Campo.
Metroul ne lasă în Parcul Retiro, descris în ghidul nostru ca unul din cele mai liniştite locuri din Madrid, unde copii aleargă în voie, adulţii stau pe banca şi dau la pedale (cică sunt bănci cu pedale aici în parc pentru circulaţia sângelui) amorezaţii se plimbă cu bărcile pe lac iar băbuţele croşetează o bârfă la una din cafetăriile din parc. Mda. Draci chiori!!! Aia era aici.. Puteam să iau ghidul şi să i-l bag în goarna lu’ unu de îmi scosese timpanul când suflase într-o vuvuzela d-aia… Nimic din ce scria în ghid nu mai era valabil în aceste 2 zile, datorită evenimentului de îţi spuneam. 
Acum sincer, şi eu sunt religios, şi eu cred in D-zeu, şi eu merg la biserica, dar eu nu văd religia în a urla pe străzi, a te bate cu vâslele de la bărci, a te „călarii” prin parc în timp ce alţii în spate citesc din Biblie.. Sincer, poate sunt eu de modă veche, nu neg, dar mie tot evenimentul ăsta mi s-a părut un pic foarte comercial. Am fost numai in mijlocul copilaşilor ăstora, că nu aveau mai mult de 14-15 ani de rar vedeai vre-unul de 20-25 şi stând în mijlocul lor am văzut într-adevăr mulţi foarte cuminţi, foarte religioşi şi se mai zbenguiau că de, sunt copii, dar erau şi foarte mulţi fanatici, majoritatea italieni. Eu îmi pun doar întrebarea: Ce s-ar fi întâmplat dacă altcineva de altă religie ar fi vrut să organizeze ceva aici ? Asta mă enervează că religia e în suflet şi în comportament şi nu în tricoul de pe tine, berea din mână şi urletul din trompetă.
Dar hai să nu divagăm că asta e discuţie de alt subiect. Probabil că m-am supărat că un oraş întreg era complet paralizat așa cum era în Piaţa Spania și așa cum e aici la Retiro unde nu am reuşit să ieşim de la metrou şi a trebuit să coborâm la altă staţie. Ignorând tot ceea ce se întâmpla acum în jurul nostru, parcul este într-adevăr deosebit, aşa cum îl descrisese ghidul şi am rămas super impresionaţi de operele de aici, de statuia lui Cristofor Columb ce avea un imens lac în faţă plin cu bărcuţe. Am rămas de asemenea impresionaţi de Casa de Cristal şi de asemenea de lacul de se găseşte în apropiere unde în apa cristalină se lăfăiau câteva ţestoase jucăuşe. Aici am găsit şi un grup de copii JMJ care cântau şi dansau pe muzică latino. Erau foarte simpatici şi se distrau foarte frumos. Am mers apoi la statuia lui Lucifer pentru că se spune că este singura operă în care este reprezentat şi expus Diavolul care spre surprinderea noastră nu era aşa urât. : )
Deci, nu se poate la metrou.. hai la altul… nu se poate nici aici că sunt bandele anti Papa… aaaa.. vin după noi.. hai pe străduţa asta, acum pe cealaltă, Nu.. hai pe dincolo, mamă nu e nimeni nimeni pe aici. Toată lumea avea obloanele trase şi stătea cuminte în casă. Şi uite aşa am alergat de pe o stradă pe alta să putem să ajungem şi noi la un mijloc de transport. Am renuţat la ideea de a mai merge la hotel şi la un moment dat ne-au înconjurat cei anti şi eu aveam pe mine un tricou din ăla de semăna cu cel al voluntarilor pentru păstrarea ordinii la manifestările JMJ. Strig la Diana: Dă-te din faţa mea să vadă ăştia că nu scrie JMJ pe mine şi să trebuiască apoi să le explic, adunându-mi dinţii de pe jos, că noi căutam doar un restaurant! A trecut puhoiul ăsta pe lângă noi cam 15 minute. Nu se mai termina şi am avut timp să-i analizez bine. 
Aveam în ghid un restaurant recomandat şi deşi eu nu cred în chestiile astea de prin ghiduri pentru că sunt plătite să scrie aşa, decidem să mergem. Cum îţi spuneam! Îmi venea sa-i dau lu’ ăla cu ranjetul peste bot când ne-a zis că cică e 40 EUR de persoană doar intrarea. Adică să dau 40 de euroi doar ca să intru la voi în restaurant şi apoi ce îmi iau plătesc separat nu? Da! Băi babuine, eu cred că nu eşti întreg la cap! Păi noi am dat de 2 ori mai putin azi la Zoo şi a fost mult mai interesant! Hai dispari că deja m-ai ofticat! L-am lăsat în plata Domnului şi mergând după diversele curente demografice din această seară am ajuns la un restaurant superb unde am avut parte de cea mai romantică cină. Mai încercasem la un restaurant, recomandat tot de ghid şi am avut un schimb de replici cu cei de acolo când ne-au trimis acasă să ne schimbăm ca cică nu se poate în pantaloni scurţi! Păi du-te tu şi schimbă-te băi reptilă păroasă! Cum să mă duc dacă sunt blocate strazile?! Daa.. 
Madrid, eşti un oraş frumos, o capitală cu multe lucruri interesante de văzut, mult mai multe decât în alte capitale europene, cu foarte multe parcuri imense unde poti sa alergi sau să-ţi duci copii să se joace în voie, cu foarte multe fântâni arteziene să poți să te răcoreşti în zilele fierbinţi…. dar toate aceste minunăţii s-au dus pe apa sâmbetii cu JMJ-ul ăsta şi tot pe apa sâmbetii ne ducem şi noi că mâine e sâmbătă şi plecăm spre Lisabona. Drept cadou de despărţire am primit de la un grup de copii japonezi nişte cântece religioase timp de 8 staţii de metrou. Habar n-aveam că în Japonia sunt catolici. 
Băi și a început doamna masajee să o frece pe toate părțile și să-i facă un masaj din ală lung și profund de a crezut că s-a lăsat mana cerească peste ea și i-a scos și durerile de le avea de când era mică! O oră întreagă a durat această experiență de între timp eu mă copsesem ca un rac la soare și nu mai aveam stare. Încep să-mi aduc aminte de vizitele pe care le făcusem anul trecut aici la Barcelona și îmi amintesc cât de tare este să iei funicularul din parcul Montjuic să-l asculți pe nenea ăla de cântă la chitară chiar acolo în față la Palau Nacional, sau cât de tare se vede piața Espana tot de acolo de sus și probabil cât de superb s-ar vedea seara jocul luminat al fântânilor cristaline, una din marile atracții ale Barcelonei. Dar iar îmi aduc aminte de fântâni și mă oftic că nu le-am văzut. Dar tot am făcut ceva tare data trecută, da!! Am fost pe Camp Nou și împreună cu Diana ne-am făcut poză cu cupa campionilor! Sâc!
Nu ai măi sincer cum să vezi Barcelona în câteva zile. Îți trebuie cel puțin 10 ca să poți să te bucurii de majoritatea frumuseților din capitala Catalană. Dacă cumva ești pasionat de pești sau de lumea subacvatică în general ai putea să vizitezi chiar și acvariul de aici de lângă Barcelonetta dar te avertizez că dacă ai văzut deja acvariul din Genova nu o să mai fii așa de impresionat. Arșșșș … mi s-a topit jumate din slănină dar nu intru în apă ca să o aștept și pe Diana.
Măi să fie…. Uite un specimen care numai ce iese din apă. De fapt remarcasem creatura mai de mult că avea prosopul la vreo 5 metri mai încolo de noi. Îmi atrăseseră atenția tatuajele interesante 🙂 Acum să nu te prind că începi să comentezi și tu. Ce naiba?! E adevărat că m-am însurat dar în „pachetul” pentru care am semnat la primărie nu scria nimic de orbire sau glaucom sau altă boală la ochi. Am avut într-adevăr multe chestii de bifat cu promit că o să fac sau promit că nu o să fac, după caz, dar aia să rămân orb nu era în pachetul meu de căsătorie. Asta și pentru că mi-am luat versiunea evoluată, aia elegance cu features din mileniul 3! Și acum de ce să nu o spunem pe aia dreaptă: Ce e frumos și lui Dumnezeu îi place așa că uită-te și nu mai comenta. 🙂 Oricum am fost răutăcios pentru că îți ziceam că avea prosopul la vreo 5 metri de noi… ei bine ea nu își mai amintea… se vede că cel de sus a consumat toată materia la exterior iar pe interior, mai exact în cap nu a mai avut ce să pună… și s-a învârtit pe malul mării vreo 15 minute (pe ceas) spre bucuria băieților de își rupseseră gâturile uitându-se!
Cum poți să-ți desăvârșești ziua la plajă după masa? Păi cum? Mergând la o plimbare cu barca în larg și admirăm plaja și în sens invers și de ce nu ne și bronzăm legănați de valurile blânde ale mării Mediterane. Este într-adevăr spectaculoasă priveliștea iar dacă soarele ăsta de îmi prăjise slănina mai devreme nu ne-ar fi bătut fix în ochi probabil am fi făcut și niște poze deosebite.
Plimbarea durează cam o oră dar este suficient ca să-ți încânți ochii și să-ți gâdili urechile într-un mod plăcut. Și pentru că în barcă cu noi erau o grămadă de chinezi de se îmbulzeau de mai aveau un pic să deja peste bord, ne vine așa o poftă nebună de mâncare chinezească… așa că imediat ce andocăm, sau cum naiba s-o zice, plecăm cu destinația restaurantul Wok fix în buza mării și asistăm așa la un apus de soare printre bețigașe chinezești și buchetul unui vin deosebit, admirând valurile liniștite, turiștii rămași pentru un bronz târziu, avioanele care aterizau pe aeroportul El Prat și șalupele de se pierdeau în larg în timp ce noi povesteam una alta de era cât pe aici să adormim acolo pe chei unde ne luam masa.
Am fi putut să încheiem mult mai frumos seara dar din nou am așteptat degeaba la fântâni și până la urmă, văzând că am fost înzestrat cu darul cititului am făcut efortul de a afla că de fapt fântânile sunt on line doar de Joi până Duminică așa că azi fiind marți ne luam din nou o mare țeapă. Așa că ai grijă când vrei să mergi să nu stai și tu degeaba ca noi. Dar nu e o problemă așa mare: am stat 3 zile superbe în Barcelona cu încă 3 data trecută îți spun că am văzut multe, chiar dacă nu ți-am povestit tot să nu te plictisesc, dar știm și că mai erau încă multe altele de văzut. Data viitoare o să venim special pentru fântâni. Mâine plecăm spre Madrid!
Am dormit excelent și suntem super fresh și nerăbdatori să ne aventurăm în inima Spaniei să-i inspirăm cultura și să-i descoperim frumusețile. Un-doi suntem în afara Barcelonei pentru că am avut noroc cu suspendatele lu` nenea primarul de aici și am avut parte de un trafic deosebit de fluid. Prima oprire este la Montserrat, o mănăstire situată undeva pe culmile munților, aproape de Cel de Sus, așa cum era obiceiul în vremurile de demult. Auzisem că se află undeva între niște munți cu o arhitectură ciudată și după nici 20 de km deja începem să observăm ceva ce semăna a Grand Canyon (ce am văzut și noi prin poze). Odată ajunși acolo sus constatăm că nu numai noi suntem ăia religioși și aventurieri ci și un sfert din populația Europei, în special Europa Centrală și de Est (CEE).
Reușim cu chiu cu vai să parcăm undeva la naiba în praznic de mi-a ieșit limba de un cot până am ajuns de la mașina la locul de unde începea mănăstirea. Dar peisajul, pe care abatele Ripoll s-a gândit să ni-l ofere când a plasat mînăstirea asta aici, este de-a dreptul excepțional… și limba mea rămâne muult de tot în bătaia vântului admirând întinderea ținutului Catalan și peisajele gen vestul sălbatic. Cam cum poți să vezi și tu în filmulețul de mai jos. Ai grijă să nu amețești!
În mănăstirea de aici se află statuia Moreneta sau Fecioara Neagră care se spune că ar avea efect vindecător asupra acelora cu care intră în contact. Poartă numele de Fecioara Neagră pentru că deși este cioplita din lemn si aurită, mâinile Fecioarei cât si mâinile pruncului Iisus, sunt înnegrite, fără o explicație concretă de ce anume sunt așa .Din păcate noi nu am putut proba puterile vindecătoare pentru că ar fi trebuit să stăm la o coadă de aproximativ 500 de m formată din 100 de oameni pe metru pătrat, înmulțit cu numărul de pietre de pe culmile munților. Renunțăm dar nu cu una cu două ci ne ducem să vizităm muzeul de la subsolul mănăstirii unde găsim opere de Picassso, Dali, El Greco, Caravaggio, Degas, Monet și Sisley. La noi în familie Diana e aia cultă dar și eu mă mai fac interesat din când în când și sincer cel mai mult m-a impresionat un tablou, de fapt primul tablou pe care Picasso l-a pictat când avea doar 13 ani și anume Old Fisherman. (nu puteam să facem poze înăuntru așa că uite un link: 
Chiar dacă nu am eu un intelect prea dezvoltat pe acest domeniu m-au impresionat foarte mult operele de aici, cu excepția ultimelor trenduridin ziua de azi și anume cubism și suprarealism. Sincer m-am benoclat 5 minute la niște pătrățele în cerc pătate de vopsea roșie încercând să-mi imaginez arta și până la urmă am ajuns la concluzia că stilul acesta suprarealism este mai mult un supra cretinism… dar asta din punctul meu de vedere și pe baza puținelor mele cunoștințe în domeniu. Până să ieșim din muzeu Diana vrea să caște gura, ca de obicei, la suveniruri iar eu mă așez bine mersi în cel mai confortabil fotoliu de l-am întâlnit până acum. Era atât de confortabil încât am adormit instant și nu știu anume cât timp dar m-am trezit înconjurat de câțiva oameni care își dădeau coate și se amuzau făcându-mi poze ca la exponate. Cum în muzeu nu ne lăsaseră sa facem poze, scoteau și ei pârleala cu mine și acum clar o să ajung celebru: Ce ați văzut la muzeu?! A tablouri, chestii și un cretin care adormise acolo, uite poza!
Gata! Hai că aici nu e aer și de asta m-a luat moleșeala. Luam funicularul până sus în cer sau cel puțin așa ni s-a părut, că dacă mai urcam un pic andocam pe stația spațiala internațională de-i băteam în geam lui Oleg Skripochka să-l întrebăm dacă a făcut mămăliga. O dată ajunși sus, nu ne așezam in fund ci pur si simplu cădem in fund fascinați de minunăția peisajelor si de priveliștea asupra întregii regiuni catalane. Ne plimbăm prin munți, alergam de colo colo, facem poze, simulăm niște sărituri în gol ca să scoatem câteva poze demente dar și artistice și cu una cu doua, trece timpul iar când ne uitam la ceas si vedem ca e deja ora 16:30 și noi tot nu plecaserăm, cum ar veni, spre Madrid, începem să ne cam impacientăm. Dar ce suntem în concediu. Cât mai avem? 550 km.. aa.. o nimic toată! 
Și să știi că până la urmă cam așa a fost pentru că după ce părăsim cu greu Montserratul (îngreunarea a fost dată și de faptul că nu mai știam unde parcasem) ajungem relativ repede in Zaragoza nu înainte de a surprinde o poză cu meridianul Greenwich. În Zaragoza prindem un mare tărăboi in Piața Centrală iar autorii acestui tărăboi sunt îmbrăcați în roșu și cântă un fel de muzică bisericească. Cât timp admirăm noi imensa catedrală de aici cu cele două turle și globul pământesc din piatră lângă care se revarsă o imensă fântână arteziană, ne amintim și de ce anume e tărăboiul acesta aici: mâine o sa fie Papa la Madrid. Excepțional!
O sa fie o zi intensă! Mâncăm super bine și plătim foarte puțin (diferit de ceea ce scria pe anumite bloguri) aici in piață chiar dacă băiatul de ne servea nu știa o boaba de engleza. Pentru Diana a fost mai ușor că vroia să mănânce pui așa că a dat din „aripi” așa cum a mai făcut o dată în Grecia la o măcelărie și a priceput ăla, dar eu cum sa-i zic ca vreau un cârnat și două oua ochi?!? Nu vroiam să par nici vulgar și sunt scăpat din impas când văd o poza pe fereastra de la restaurant cam cu ce vroiam eu și îi arăt cu degetul ca surdo-muții.
Frumușel orașul și să știi că rămânem super impresionați de Catedrala de aici din centru care este de-a dreptul imensa, ni s-a părut chiar mai mare decât Duomul din Milano . Ce era interesant era că în interior era împărțită în două, mai exact într-o jumătate se făcea o slujba și în cealaltă jumătate altă slujbă… Sau cel puțin așa am înțeles noi. Fiind deja trecut de ora 21 mai facem o mică plimbare pe strada pietonală care duce spre centrul oraşului, trecând pe lângă o sumedenie de terase şi magazine de dulciuri şi restaurante de toate felurile. Ajungem chiar și în fața unui imens termometru care indica 38 (da treizecișiopt) de grade la ora 21:13 iar dedesubt scria scrijelit pe un perete: Bienvenido a España!! Chiar că!
Oricum, spre deosebire de Franța, aici in Spania, autostrăzile sunt relativ ieftine si nici nu sunt o grămada de bușoane d-alea… Sau cel puțin nu am prins noi deoarece reușim să ajungem în Madrid rapid și odată ajunși trebuie să ocolim o grămadă de străzi închise iar orașul arăta ca după bombardament. Ce naiba că parcă au venit credincioși aici nu huligani?!?… Mă rog… Ajungem la hotel la 1:30 si hombre de aici normal că nu vorbește o boabă de engleză sau alta limbă straină dar ne înțelegem până la urmă. Pensiunea Hostal Maria Ronda este foarte drăguța, situată în zona veche a orașului, recent decorată si renovata. Normal că Diana mă ia la mișto că e prea micuță camera dar acum dacă am ajuns în miezul nopții camerele centrale s-au dat și noi am rămas cu asta de pe colț așa mai intimă, așa că adorm și nu mai are de cine să facă mișto…
Băi frate, nu știu dacă tu ai fost în Cluj la Belvedere sau mai exact în Atena pe Lycabettus (Likavitos) băi dar în parcul lu` nenea Guel e de 3 ori mai nasol și ca să ajungi de la stația de metrou până sus în parc te găsesc nebuniile măi. E ca și cum ai parca în Predeal și ai lua-o pe jos până în vârf la Clăbucet. Și cică nea Gaudi a și locuit o perioadă aici sus. Mare atlet cred că ai fost dom`le.
Wooowww.. uite Sagrada Familia, uite Hesperia Tower.. wooww.. uite se vede tot portul și aproape tot parcul Montjuic. Aaaaaaa… suntem deasupra lumiiii!!!! Așa de tare e senzația. Excepțional! După ce căscăm gura îndelung la priveliștea fără suflare pe care acest colț de parc ne-o oferea în mărinimia lui, îl înțelegem și pe nenea Gaudi de ce a ales el să-și bea sangria aici la înălțime . Plecăm să explorăm parcul care e plin de palmieri și cum ți-am mai zis, palmierii sunt slăbiciunea mea și ne îndrăgostim rapid de acest minunat loc, mai ales că aici nu simți că ești într-o mare metropolă, fiind înconjurat doar de verdeață și păsărele care cântă. Tot înaintând descoperim și câteva din operele lui Gaudi, opere care au aceea arhitectură aparte un pic haotică și plină de bucăți de marmură viu colorată, acea îmbinare între sobrul gotic și luminozitatea catalană stil care a luat chiar numele marelui arhitect. Cel mai mult ne-a impresionat o casă al cărei acoperiș servea drept terasă pentru miile de turiști adunați gură cască iar partea laterală era plină de coloane imense viu colorate și foarte sucit construite. În timp ce ne luam micul dejun, aproape pe acoperișul acestei case, am înțeles noi de ce baștanul Guell l-a susținut financiar pe Gaudi, pentru că acesta chiar făcea treabă și chiar îl ducea capul și a lăsat o moștenire frumoasă Barcelonei și Spaniei în general. Mai târziu vrem să mergem să vedem și alte opere. Continuăm plimbarea în explorarea imensului Parc Guel stând atenți să nu ne pierdem. În parcul acesta nici dacă ai veni cu bicicleta nu ai reuși să-l vezi pe tot într-o zi. Continuăm urcarea, din nou fără rulante și ajungem într-un loc de unde chiar credeai că ești deasupra lumii. Reușeam să vedem aproape toată Barcelona de aici de sus, este de-a dreptul spectaculos. Odată ajuns aici sus, indiferent ce cărare apuci, aproape la tot pasul o să vezi Barcelona în toată splendoare ei, etalându-și cu nonșalanță frumusețile.
Ușor ușor începe să se încălzească rău așa că ne adăpostim pe la umbra pădurilor de aici, chiar cu riscul de a ne pierde, dar este prea frumos, prea curat, prea aerisit, prea mirific aici ca să ne fie frică de ceva și tot înaintând reușim să ajungem la civilizație și să ieșim în stradă. Nu, nu am ieșit să protestăm, ci ca să luăm tramvaiul albastru și să ajungem sus la Tibidabo unde am citit noi în ghid că este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi dacă ești în Barcelona.
Cum noi îl ratasem data trecută am zis că nu e frumos acum să nu ne ducem să ne prezentăm. Cu câteva indicații în spaniolă reușim să găsim the blue tram și pe măsură ce acest tramvai urca declasa tot ceea ce noi crezusem până atunci că înseamnă “sus” și unde urlasem de atâtea ori I`m on top of the Woooorld! E foarte simpatic tramvaiul iar urcarea îți dă senzația că ai fi într-un film turnat în San Francisco. De unde ne-a lăsat tramvaiul am luat un funicular și am continuat urcarea iar gurile noastre au continuat căscatul…. nu de plictiseală ci de holbăială. Vrei să-ți descriu care a fost senzația când am ajuns sus, pe terasă la Tibidabo? Nu știu dacă o să reușesc pentru că am rămas efectiv fără cuvinte. Este cel mai înalt punct de unde am privit vreodată un oraș. Degeaba îți descriu eu și îți zic că este ca și cum ai fi sus pe Transfăgărășan și în locul drumului șerpuit de l-au lăudat și la Top Gear, ai vedea direct Bucureștiul.. degeaba îți zic… trebuie să vezi tu cu ochii tăi. Am rămas amândoi mult timp cu degetele încleștate pe balustradă, privind la sutele de kilometrii pătrați de splendoare cărămizie si albăstrie ce se așternea în fața noastră.
Ne despărțim cu greu de Tibidabo, de priveliștile de aici, de tramvaiul albastru și plecăm să vedem și alte opere, ca de exemplu Monestir de Pedralbes, dar era închis. E nu-i nimic, facem o poză și mergem la Palau Reial. E închis și acesta. Hai mă ce aveți?! Aaaa… azi e Sf. Maria și e sărbătoare și stau și oamenii acasă că sunt sătui de gură cască d-ăștia ca noi. Asta e, admirăm fântânile arteziene și ne plimbăm puțin prin parcul acesta cu copacii de zeci de metrii înălțime de ziceai că sunt arbori sequoia.. sau aia or fi fost că nu știu exact cum arată. Zisesem că mai mergem să vedem niște opere de-ale lu Gaudi, așa că dă-m o fugă să vedem și Casa Batlo. Măi nenea Gaudi, nu vreau să fiu lipsit de respect și nici să fiu imperinent că totuși arată foarte bine clădirea asta dar cum ai reușit să o proiectezi așa? Zici că nu aveai riglă că îmi e greu să cred că foloseai latura aia a riglei cu care se desenau doar onduleuri de-mi luam eu după cap de la tovarășa că desenam numai biscuiți pe caiet. Tu cu desenatul dar cred ce te-or fi înjurat ăia de au trebuit să o facă. Dar să nu bat câmpii casa arată foarte impresionant și sincer chiar este un stil care mie îmi place. Mă întrebam doar care o fi fost întâmplarea de a ajuns să-l inventeze.
La Sagrada Familia, normal că e închis. Părea deja suspect că nu sunt cel puțin 400 de mii de oameni la rând ca dățile trecute așa că stăm un pic în parcul de lângă să ne tragem sufletul și până la urmă plecăm în Placa d`Espana să vedem și noi dansul fântânilor arteziene și jocul de lumini. Mamăăă câtă lume și aici dar prindem loc în față și așteptăm, timp în care ne dezumflam picioarele.. și mai așteptăm timp în care fixez aparatul foto și iar așteptăm, timp în care ne trezim că nu mai aveam locul de dezumflat picioare pentru că ni-l luaseră niște nemți și iar mai așteptăm făcând câteva poze pe ici pe acolo și … și… este ora 22:00 și… și… NIMIC! Un mare fâs. S-a aprins un bec…. Azi cică nu este spectacolul… Aaaaaa.. am stat 1,5h degeaba și îmi e o foame de mor.
Comandăm micul prânz și mâncăm muy bien.. stai un pic ca să-mi ling degetele că murdăresc pe aici unde scriu… Cu un prânz așa delicios foamea trecuse repede.. UV-urile, în schimb, nu, așa că mai cerem un rând de de-ale gâtului și mai tragem un pic de timp admirând peisajul și făcând mișto de ăia de-i ardeau tălpile de la nisipul încins și țopăiau ca niște capre bete pe plajă. Facem chiar și planul pe următoarele zile ca să vizităm ce nu am apucat anul trecut când am fost. Oricum mai lejer cu vizitele că vrem mai mult plajă. Băi mi-a adus fata aia o bere într-o halbă cât putina de varză că după ce am terminat de băut m-a băgat instant la murat. Ziceai că aveam picioare de gumă și mai îmi afectase și caseta de direcție și când mai pui și că eram împins de la spate de cele 39 de grade de afară, toate astea pe cărbunii ăia încinși de pe plajă, poți doar să-ți închipui cam ce mișcări de flamenco am băgat alergând pe plajă și oprindu-mă direct în mare, moment în care șoriciul de pe mine a făcut Sfrrrrrr…
Mă duc să cumpăr o umbrelă mare mare să acopere cele 2 prosoape cât un teren de fotbal pe care le-a luat Diana și să ne ferim și de leșin. Învârtindu-mă pe străduțele din fostul cartier pescăresc Barceloneta, constat o altă față a Barcelonei, aia care nu îți este prezentată în ghiduri. E o zonă din aia de îți e frica sa mergi noaptea pe acolo. E într-adevăr suspectă, să spunem așa, dar are farmecul ei, de oraș portuar vechi, de oameni care își continuă tradiția și obiceiurile neinfluențați de zecile de mii de turiști care se perindă la doar 2 străzi de ei. Găsesc un magazinaș unde vindea o băbuță așa pe la vreo 80 de ani. Să vezi ce o să mă mai conversez cu ea de iar o să mă doară mâinile. Văd umbrele și îi arăt cu degetul bucuros că nu trebuie să fac semne obscene să descriu ce vreau. Mamă.. atât mi-a trebuit. Cred că băbuța asta a studiat marketingul deoarece mi-a vorbit 10 minute (pe ceas) despre toate caracteristicile și materialul și rezistența și performanțele acelei umbrele. Ziceai că îmi vinde cel puțin o mașină de spălat și nu o banală umbrelă: închis, deschis, pliat stânga-dreapta. Deoarece stăteam ca vițelul la poarta nouă, nu păream convins de investiție și mă cheamă să-mi bag capul acolo sub umbrelă să-mi arate angrenajele. Nu îți spun că asta a fost cea mai mare greșeală de am făcut-o pentru că băbuța asta luase câteva lecții, cred, cu ceva ani în urmă cu Doroftei și când a vrut ea să-mi arate uite señor, atââââât de mare se face umbrela mi-a ars un dos de palmă peste bot de am crezut că mi-a scos 2 dinți. Degeaba pardon señor, pardon că mie încă îmi dârdâiau fălcile de la upper-cut-ul ăla și simțeam de parcă mi-a făcut anestezie locală. Gata mamaie o cumpăr numai nu mai da! Mă întreabă dacă nu vreau și un prosop… nu mersi că dacă mi-l mai descrii și pe acesta clar plec cu o coastă ruptă.
Gata plaja pe ziua de azi așa că plecăm spre hotel să ne pregătim de ieșit pe strasse. În drumul nostru întâlnim tot felul de specimene ciudate ca de exemplu unul de ieșise cu porcul la plimbare sau o fetiță târa după ea un hamster fugărit de un afurisit de câine. Mare e grădina ta Doamne! Mă rog fiecare trebuie să iubească ceva în viață. Între timp am ajuns la hotel unde ne schimbăm în ținută de gală și decidem să alegem altă gură de metrou care părea aproape pe harta. Aproape pe naiba! Am mers de ne-au ieșit ochii și până la urmă îl întreb pe unul cam luat în freză unde e metrou pe aici.. Auzi mă? Metrou! U.. u..! Puf puf!.. și cică Vaya, vaya en línea recta .. mă nu-ți e rușine!? Deci tot înainte.. și unde ajung? Sant Andreu?! Păi dă-te încolo atunci că acolo nu vrem să ne mai întoarcem! Las` că ne descurcăm, mersi frumos! Și nu dăm să plecăm că ne trezim cu ăsta în spate: Boss, tiene usted un cigarrillo?! Nu fumez coane, îmi pare rău! Reușim până la urmă să găsim gură de metrou Santa Coloma, muuuult la naiba în praznic, după ce ne-a explicat o doamnă de ziceai că descrie circuitul de la Monza. Nu îți mai descriu stațiile ăstea de metrou de aici din cartierele noi ale Barcelonei, că zici că ai ajuns la CERN în Elveția și nu la un banal metrou. Trebuie să coborâm 4 etaje să luam metroul 5 stații, să urcăm 2 etaje, traversăm un peron, mai urcăm un etaj ca până la urmă să ajungem la 2 stații mai în colo de Sant Andreu. Mare afacere am făcut și ne-am învârtit precum cârtița prin sfeclă timp de o oră. Gata! Ne este foame, vrem cină romantică și apoi vrem chef! Și rugămințile ne-au fost ascultate când undeva pe lângă Piața Reial am găsit muzică în aer liber și imediat lângă un castel unde se servea cina pe terasă. Gata, aici mâncăm ceva tradițional!
Mâncarea a fost bună, am uitat cum se numește dar era ceva cu fidea și aripioare de pui (parcă fideua), nu chiar excepțională, dar atmosfera în schimb a fost foarte plăcută, mai ales când din piață supușii dansau pe un remix mai recent al lui Paul Anka, Diana. Cum între timp începuse fiesta, în adevăratul sens al cuvântului, coborâm și noi să-i salutăm și să ne zbenguim puțin înainte să ne întoarcem pe La Rambla să mai căscăm gura. Aici cred că au probleme cu dimensiunile pentru că, la o terasă unde ne așezasem, primim 2 pahare imense de sangria de să tot bei din ele până la ziuă. În timp ce admiram oamenii de pe carrer se oprește în fața ”prințesei mele” un bufon și începe să ne facă să râdem imitând oamenii de pe stradă. Cât timp a avut masca pe față era amuzant, după îți venea să o iei la fugă. Și uite așa se face ora 2… Hai că mâine e zi de vizitat … Offf.. de ce am luat noi hotelul ăla așa la naiba în praznic……
Prima zi oficială de concediu, Nisa, soarele strălucește, păsărelele cântă, cârca se îndreptase pentru că patul fusese extraordinar iar ceasul anunța ora 11. Mamăăă am dormit ca niște purceluși, hai la plajă că trece ziua pe lângă noi. Cum unde sunt papucii tăi de baie? Păi pe mine mă întrebi? Nu tu făceai bagajul de 2 săptămâni? Eu mi i-am luat, uite! Ce că papucii ăștia parcă sunt de copii mici… aaaa… nuuu.. am luat papucii tăi… la naiba! Îți aduci aminte când ti-am povestit de Nisa și ți-am zis că aici plaja arată ca orbita lu` Saturn, plină de bolovani? Ei bine o să fie foarte distractiv să mă schimonosesc la fiecare pas pentru că, chiar dacă eu am talpă de ziler, tot doare ca naiba. Asta e.. măcar îi are Diana și nu mă mai cântă în cap. Înainte de plajă, evident mâncare, așa că ne oprim la un mic dejun englezesc cu șuncă prăjită, omleta și alte specialități de regim. Primesc 2 oua ochi că probabil că ăla își închipuia că le dau eu cap în cap până le fac omletă dar măcar îmi aduce șunculița mult așteptată. Totul foarte bun dar al naiba de puțin, așa ca la francezi, de mănânci numai să simți gustul și să bifezi pe caiet că ai mâncat și azi. Coborâm pe plajă dar din păcate datorită faptului ca era un pic înnorat soarele nu mai putea să-și desăvârșească reflecția în apa mării și reușea doar să scoată un gri închis, deloc spectaculos. Fiind nori era și puțin răcoare așa că după o scurtă baie și vre-o oră de îndreptat coloana printre bolovani, ne întoarcem în cameră să ne continuăm somnul de frumusețe și să mai citim una alta. După ce ne-am încărcat bateriile și indicatorul de frumusețe arăta full, ieșim la o mică plimbare prin oraș să-l explorăm și noi mai în detaliu nu doar de pe malul mării. La o privire mai amănunțită, nu ne mai impresionează așa mult.
Adică, să nu spun prostii și tu să înțelegi altceva, partea de lângă mare este de vis, cu zone rezidențiale de vezi numai în filme, cu peisaje de te lasă fără glas și cu restaurante, cazinouri și baruri de noapte la tot pasul. Cu cât urci în schimb mai sus pe coastă, toată aceasta frumusețe dispare dar rămân totuși omniprezenții palmieri iar cum eu sunt înnebunit după palmieri rămâne totuși un oraș foarte atrăgător și plăcut pentru un concediu, dar un pic cam scump că de, ești pe Coasta de Azur nu în Vamă.
Ajungem la un restaurant pe faleză și nu îmi trebuie mult timp să constat că fata de aici nu are absolut nicio treabă cu chelneria. E clar trebuie să mă înarmez din nou cu răbdare atunci când văd că servea jumătate de masă, se ducea spre alta si pe la jumate își amintea de a 3-a masă, se întorcea la a 4-a să ia comanda, în timp ce a 5-a stătea cu mâna întinsă să plătească de vreo 10 minute. Văzând experiența celorlalți comandăm, după 20 de minute, și cerem și nota de plată odată cu comanda. S-o crezi tu că așa s-a întâmplat, a trebuit să o cer de 4 ori ca să vină după 40 de minute și când ne-a zis că pt plata cu cardul vine imediat ne-am băgat picioarele și ne-am scormonit după banii exacți și pa! Să nu te mai văd! Arles acuș ajungem la tine că sunt doar 290 de km de aici de la Nisa.
E așa de bine pe națională că imediat ajungem la Arles dar din păcate pierdusem foarte mult timp și ne resemnăm că nu o să mai putem vizita orașul Santa Maria del Mer pentru că se făcuse destul de târziu. Dacă o să faci drumul acesta vara îți sugerez să mergi de la început pe națională și în nici un caz pe autostradă, decât dacă ești masochist. La Arles ne-am oprit pentru că era în drumul nostru și cineva ne-a zis că este ok, nu excepțional ci doar ok. Așa mi s-a părut și mie, un orășel de țară, cu câteva străduțe înguste, cu o bisericuță în centru și câteva terase care erau închise că de era 16:30 și la ora asta nu mănâncă nimeni. Pe Diana în schimb nu a atras-o cu nimic orașul acesta mohorât. E adevărat că era și cald și ne era și foarte foame și când Dianei îi e foame ai încurcat-o. : ) Am văzut în schimb că pățaniile descrise de Ion Creangă în Poveste sunt valabile oriunde în lume deoarece unul se chinuia să bage o canapea pe geamul de la etajul 1 al casei, geam evident de 2 ori mai mic decât canapeaua dar el a insistat până a rupt tocul la geam. Și totuși ce mâncăm. La ora asta e deschis doar la arabi cu toate că nu știi prea siguri ce mănânci de la ei. Comandăm două fripturi și vin 2 platouri imense pline cu salată de roșii și deasupra vreo 5 kile de cartofi prăjiți și undeva într-un colț un fel de carne mică mică mică de abia am găsit-o pe sub cartofi. Diana ciugulește un pic și nici nu se atinge de carnea aia că zicea că e suspectă, ba mai face și mișto de mine de mi-a stat mâncarea în gât vreo 3 ore că îmi tot făcea Miau Miau. Plecăm, acesta este unul din orașele care nu ne-a atras absolut de loc și după Nicosia (partea turcă) ocupă locul 2 în orașele în care NU o să ne mai întoarcem. Oricum într-o oră cât am stat aici am apucat să ne dăm seama că nici afară nu sunt peste tot câinii cu covrigi în coadă, mai ales că aici am prins o nuntă și am apucat să vedem ”civilizația” în toată splendoarea ei gen: costum negru cu pantofi si normal, ciorapi albi, blugi cu cămașă înflorată de Hawai, rochii negre de gală, chipurile, cu pantofi din lac mov țipător ce să mai exact ca prin comunele de la naiba în praznic de la noi. Diana bea cea mai nasoală cafea din viața ei și părăsim Arles-ul bifând un mare dislike pe harta excursiilor noastre.
Alergăm din nou pe națională fără bușoane și ajungem imediat la Aigues Mortes unde de când intrăm în orășel suntem numai wow, wow, wow!! Odată ce intri ești întâmpinat de un peisaj din epoca medievală, cu un imens castel situat pe malul unui râu, cu o poartă mare de acces în cetate, miros de porcușori la proțap, oameni îmbrăcați în port popular pe ici pe acolo, taverne și magazine cu tot felul de bunătăți și suveniruri ce să mai, dacă nu era câte o bicicletă pe ici pe acolo zău că părea că aici se filmează un film cu Robin Hood. Ne plimbăm pe străzile pietruite și admirăm una alta, luam ceva suveniruri și eu îmi îmbogățesc colecția de pălării cu o nouă achiziție de ziceai că sunt cel puțin regizorul din filmul cu Robin Hood. Băi și ce aș fi mâncat și eu un purceluș din ăla la proțap dar mă umflasem de la mâța aia de zicea Diana în Arles și chiar că nu mai vroiam nici să văd mâncare în fața ochilor dar un cocktail tot bem aici. Stăm și ne bucurăm de priveliștea de la fântâna din centru cetății în timp ce Diana își savura sangria și eu non alcoolicul și decretăm că aici merită să-ți petreci vreo 2 zile, așa cât să prinzi și o plimbare cu barca pe fluviul Ron. Dar din păcate trebuie să plecăm pentru că este deja ora 21:00 și mai sunt 390 de km până în Barcelona.
Ne rugăm frumos la Doamne Doamne și promitem că o să fim cei mai cuminți copii rugându-L să nu ne mai deja bușoane sau cum s-or numi ele în spaniolă și plecăm cu regretul că nu am vizitat și împrejurimile Aigues Mortes unde am auzit că se află o rezervație de păsări flamingo. Rugăciunile ne-au fost ascultate și ajungem fără nici un fel de problemă la Barcelona la ora 12:50 când orașul se pregătea de viață și noi de somn că de vreo 3 ori îmi picase capul pe spate pe autostradă în timp ce Diana dormea dusă. De mâine Fiestaaaaaaa!!!!!
