(1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Deci, știu că nu e bine să începi propozițiile cu „deci” după cum ne învață primele lecții la școală dar, DECI abia așteptam weekendul acesta, gata, m-am săturat de căldură, de serviciu, de aglomerație de tot, vreau să stau un week-end cu burta în sus la mare, așa.. de vară. În sfârșit a „sunat clopoțelul„ și s-a terminat săptăluna asta de lucru, cu toate că nu am lucrat decât 3 zile deoarece am fost la Târgu Jiu să-mi refac documentele.. știi tu, nu mai intrăm în detalii. O să-ți povestesc în următorul post despre Târgu Jiu că acum mă grăbesc să prind metroul și să ajung cât mai repede acasă, să luăm mașina și să decolăm spre Cannes.
Toată lumea avea bagajele făcute, le aruncăm un doi în portbagaj la mașină și hai să plecăm. Deja m-am obișnuit să stau în dreapta și să fac pe copilotul dându-mă șmecher ca am șofer. În aventura noastră de week-end ne însoțește și Roxy, soră-mea așa drept răsplată că a terminat anul cu note mari și fără restanțe (și mai era și ziua ei). Ce n-aș fi dat să am și eu un frate așa… J După 3 intersecții realizăm că au mai fost și alții care au făcut manevra de a pleca mai devreme, mulți alții, cam jumate de oraș și toți merg în sud la mare deci acum așteptăm ce să facem. Hai să sun la hotel să le zic că o sa ajungem târziu să nu închidă ăștia taraba si să dormim direct pe „coastă”. Îmi răspunde o madmoiselle și eu mă apuc să-i spun povestea întrebând dacă e vre-o problemă. Realizez că „elle ne parle pas ăn boabă du anglais” când se chinuie să-mi spună că a înțeles că „j’arrive tard” si că ”ne pas problem”. Ii confirm că we will arrive „tard” de le bufnește pe fete râsul și ne mai liniștim puțin. Traseul se dovedește totuși relativ lejer fără prea multe blocaje, dar oricum eram obișnuiți de la noi la stat la coada în drumul spre mare. (să sperăm că tanti Boagiu schimbă mai repede situația). Nimerim hotelul relativ ușor și încercăm să găsim un loc de parcare. Normal că ăsta de era aici schimbul de noapte e mai praf ca tanti de dinainte. Am „vorbit” de mă dureau mâinile, vreo 10 minute și până la urmă s-a lăsat păgubaș și mi-a zis să parchez în față hotelului. Trag concluzia că e bine uneori să faci pe prostul dar tre’ să fii atent să nu rămâi așa J. Primim camera care nu este absolut deloc așa cum arăta în poze. Nu e nasoală dar pozele ălea cred ca au fost luate de la alt hotel. Pentru un hotel de 3 stele mi se pare cam claustrofobică camera asta a hotelului De la Mer din micuțul orășel Golf Juan, dar who cares… nu am venit să dormim… decât acum.. și cădem rupți.
I’auzi… ce drăguț.. urlă un copilaș cât îl țin plămânii lui mici. Ăsta sigur e ceva rudă cu ăla de l-am cunoscut pe Sena când am fost la Paris. Ia să vedem la cât ne-a dat deșteptarea? Hmm.. e doar 8:30.. ce drăguț. Las’ că și așa aveam alarma la 9.. nu-i problemă. Măcar mai lenevesc așa în pat un pic că parcă a mai tăcut. Sună telefonul, nu mobilul, fixul, ăla din cameră. Ăștia ce mai vor? Că n-or zice că urlu eu?! Ridic receptorul și primesc ordinul scurt: Sir, move voiture! Ce zici tu cucoană? Să mut mașina? Mda, mă așteptam eu să se întâmple asta pentru că bizonul ăla de aseară nu mi-a zis să-i las cheile. Mă îmbrac și cobor să execut mișcarea.. nu apuc că doamna monosilabică era deja la ușă de m-am și speriat. Keys please! Gata, ia-le numai nu da! Ce nesuferită… Acu` că m-am îmbrăcat, ia scularea și voi fetele… păi ce? Numai eu să fac armata aici? Hai Diana, hai că oricât ai încerca aici nu plouă J Sunt vreo 29 de grade afară iar marea ne face cu ochiul de la geam. Hai.. fuguța și tu Roxy, hai să păpăm și direcția leneveală pe plajă. Nu vreau să fac nimic azi. Coborâm la masă unde o revedem pe madmoiselle care ne rânjește fals. E clar, pentru zâmbetul ăsta de milioane te-au angajat aici… Ce zici ?… dacă vreau lamâie în ceai.. nu mersi.. tu ești suficientă…. Exagerez eu un pic, nu era așa de acră doară că săraca nu reușea să se exprime așa că behăia și ea scurt ce reușea, plus că mă enervase că mă speriase mai devreme la ușă. După ce mâncăm bine îi mai iertăm un pic pentru neobrăzările de mai înainte și după ce vedem că în 5 minute chiar se ajungea la plajă (măcar informația asta de pe site era reală) îl iertăm și pe micul tenor de azi dimineață și ne întoarcem cu posterioarele în sus să prindem cât mai mult soare și odihnă. Când m-am întors eu cred că au dat pe CNN breaking news: eclipsă parțială de soare în sudul Franței. Am încercat să fac baie de vreo 2 ori dar era cam rece apa așa că am stat un pic doar să admir peisajul. Să știi că m-am gândit și la tine, și chiar mă gândeam cum să fac să simți și tu mai bine senzația de aici așa că mi-am luat de la chinezoi un ceas care filmează. Am făcut câteva filmulețe și apoi am făcut și unul subacvatic să vezi și tu cât de cristalină este apa că de aici din Golf Juan puteai să vezi cred că până la Antibes la cât era de limpede ca cristalul. Știu că acum o să vrei să vezi înregistrările. Și eu aș vreau, doar că chinezul mi-a scris acolo pe factură cu litere de-o șchioapă: NO WATERPROOF dar na, te pui cu mine. Ceva am apucat să filmez, dar după vreo 10 minute s-a dus naiba. Las că îți arăt niște poze să nu te superi.
Băi râdem noi glumim dar pe mine m-a luat o foame de nu mai vedeam nici cât e ceasul.. sau o fii de la apa care intrase în el? Oricum… și pe fete le cam roade la stomăcel deci înseamnă că e pe bune. Hai să mergem să păpăm ceva, dar lejer că e foarte cald afară. Găsim un restaurant pe malul mării și ne comandăm ceea ce am înțeles din meniul ăla în franceză. Bă dar aici chiar nimeni nu vorbește engleza?!? Vin salatele comandate, adică doar o salată, a mea, că fetele primesc fripturica, cu sălățică și cartofi prăjiți.. așa de bine am înțeles meniul… nu puteam să „greșesc” porția mea?!? Nuu… eu stau și rumeg frunze acum ca capra… scuză-mi cacofonia! Da bine.. sunt gras.. știu! 😛 Băi băieților, la ăștia apa costă cât friptura măi băieți. Ăștia sunt puritatea absolută măi. Se „tratează” doar cu apă Evian care costă cât plinul de motorină… e clar.. bem doar bere! J
După masă ne plimbăm un pic pe malul mării și apoi iau mașina către Cannes. Las` nu-ți mai pune atâtea întrebări că între timp m-a anunțat maică-mea că mi-a venit permisul și îl primesc luni așa că merge și așa și mai admiră și Diana peisajul.
Wow, wow, wow… este superb aici în Cannes. Parcăm fix în buricul târgului și pornim la explorat orașul pe jos ca să putem să rămânem și mai mult cu gura căscată. De când ajungem în centru suntem întâmpinați în atmosferă cinefilă cu un superb tablou conturat pe o clădire. Mai fotografiem și câteva bombonici care nu am înțeles exact care e scopul lor dar era tot orașul plin de ele. Cred că vroiau să sublinieze că e o bomboană de oraș Cannul. Ajungem pe faleză unde respirația se blochează pentru o secundă atunci când vedem culoarea mării și ansamblul de palmieri care desăvârșește peisajul. Ne strâmbăm un pic la poze ca să avem câteva amintiri plăcute, eu chiar mă dau mare pozând în postura lu’ James Bond. Bine acum sincer, fata o am.. îmi lipsesc doar toate celelalte chestii dar recuperez eu treptat. Decidem până la urmă să ne întoarcem spre centru ca mă bătuse soarele în cap ca pe Diana papucii. În drum spre centru… Magazineee… Nuuuu!!! Nu vreau magazinee… Reduceri ?!?!… Mult mai mari ca la Milano?!?! … Bine hai… Dar doar un pic da? O dată și gata? Da de unde… O oră am pierdut prin magazine dar măcar m-am ales cu tricouri faine, Diana cu blugi si Roxy cu magnet, parfum și tricouri faine.
Gata că ni s-a luat de magazine, hai să facem și noi o baie că nu am venit aici să stăm la aer condiționat. Zis și făcut. Trântim prosopul pe o porțiune de plajă mai liniștită și plecăm la bălăceală. După ceva timp mă cam ia oboseală și mă întind un pic să mă odihnesc….
Brr… mamă ce frig e! Cât e ceasul? Aoleu e 8? Bă de ce m-ați lăsat sa dorm atât? Aaa.. Numai ce v-ați trezit si voi… Foarte tare.. Se pare ca eram într-adevăr obosit de am căzut așa lat. Păi și unde e toată lumea? Mi se răspunde râzând că cică am horcăit așa de tare de a plecat toată plaja. Concluzionez ca să scap de sarcasm, că înseamnă că eram obosit rău de tot și mai adaug și că somnul acesta profund mi-a cam terminat proviziile așa că trebuie să mergem să alimentăm ceva.
E foarte frumos localul, chiar într-o intersecție în buricul târgului, exact unde începe bulevardul La Croisette. Nenea patronul ne servește personal pentru că eu zic că era invidios că eram cu două fete frumoase. Băi ia nu te mai benocla așa la fetele mele că mi le deochi! Se dovedește până la urmă băiat de treabă că ne aduce o mâncare excelentă la care îi adaugă ”toppingul final”: înghețată cu fructe.
După ce mai admirăm un pic lumea de pe strasse ne urcăm în mașina și pornim șă vedem mai în detaliu La Croisette după care concluzionăm că seamănă foarte mult cu Champs Elysées. Părăsim ușor Cannul ca să ne întoarcem la hotel unde băgăm rapid un duș și plecăm să desăvârșim seara într-un club ceva în Antibes.
Ce club mă? Că nu e nimeni pe aici. Alooooo…! Unde v-ați ascuns măi copii? E într-adevăr 23:30 dar totuși… doar nu v-ați dus la nani de la ora asta. Dacă tot am ajuns hai să vedem castelul de aici din port.Este super fain realizat castelul, seamănă un pic cu acela din KRK fiind chiar în buza mării doar că este mult mai mare, mai înalt și cu o arhitectură mult mai spectaculoasă iar priveliștile de ți le oferă, chiar dacă e noaptea și nu se vede mare lucru în depărtare, sunt într-adevăr spectaculoase. Măi eu zic că ăștia s-au ascuns toți pe iahturi și dau petreceri private și noi admirăm pe aici singuri orașul. Ia stai un pic, parcă se aude ceva scandal… Hmm.. tu nu auzi știu că dacă ai auzii ți-aș recomanda să te duci la doctor J dar chiar se aude ceva muzică. Ia uiteee… v-am găsit! Aici vă ascunseserăți măi. Dăm să intrăm în mini club. Păi ce crezi că poți? Era full ochi și era și singurul club de pe aici așa că ne oprim la o terasă.
M-a pus naiba să conduc eu… așa că acum doar cola. Mă și era o bere aici și chiar dacă eu nu sunt un mare băutor de bere, chiar aș fi vrut să încerc, pentru că cică era de fructe de pădure. Nu știu tu dacă ai mai auzit de așa ceva dar eu unul nu. Diana merge tot pe Corona ei așa că nu reușim să aflăm secretul berii cu gust ciudat. Data viitoare. No, între timp s-a făcut cam 1 noaptea așa că ar cam trebui să plecăm ușor spre hotel, dar nu înainte de a-și cumpăra fetele două inele frumoase, așa drept amintire din Antibes. Ajungem la hotel și iar nu avem loc de parcare. Fetele șmechere se duc în cameră și mă lasă pe mine cu pelicanul ăla de ieri seara să dăm amândoi din aripi până ne înțelegem. În timp ce se agita ăsta ca peștele pe uscat să-mi explice unde să parchez (de parcă era și greu: erau doar 2 locuri și mașina mea încăpea doar în unu dar el se încăpățâna să mă bage în al doilea) la un moment dat zice 3 cuvinte în italiană. Ahaaaa.. păi de ce nu zici măi gâsculită că tu știi și italiană?!! Hai mă să vorbim și noi acum că mă dor mâinile de cât ți-am explicat. Parchez și mai rămân 5 minute cu el la povești. Îmi spune că nevastă-sa e italiancă și că sora lui e măritată cu un român care face pizze la Nisa. I-auzi.. ce mică e lumea. Mă eu știu că tu nu ai niciun chef să rămâi acum singur și că ai mai vorbii cu mine de vreme, de inflație și de ce ți-o mai trece ție prin cap dar pe mine sincer mă așteaptă patul acolo sus în cameră și plec să-i țin companie. Ia, ține și cheile ca să nu mai vin madmoiselle dimineață să-mi facă Bau Bau la ușă.
Aaaa.. ce plăcut și ce trist în același timp că azi e Duminică și deci din păcate ultima zi. Așa de trist încât și paturile plângeau o melodie duioasă hârșcâind gresia în timp ce la tobe erau suratele lor scaunele care se trânteau la rândul lor de pământ … cel puțin așa era în capul meu semiadormit la 8:40 dar când m-am dezmeticit mai bine am realizat că de fapt erau cameristele ălea care cu o nesimțire maximă făceau tot posibilul ca semnul Do not disturb de pe ușă să fie fix zero. Soră-mea se trezise și ea și se holba la mine râzând de mama focului. Tu ce râzi mă așa la mine? Cine te gâdilă? Și îmi întinde telefonul să ascult și eu melodia pe care se trezise ea. Cred că în curând o să devină hitul verii pe coasta de azur. Eram eu care horcăia ca porcul. Incredibili!! Ce mă că eu nu sforăi de obicei! E clar, sunt rupt de oboseală și chiar avem nevoie de un concediu din acela lung unde să stăm și să lenevim toată ziua.
Bine, acum dacă tot te-am trezit merg eu cu tine la plajă, îi zic lu’ Roxy și o lăsăm pe Diana să doarmă.
Mănânc ca porcul, că zic că dacă tot sforăi ca el măcar să-i mai iau și atributul acesta și plec spre plajă unde îmi definitivez somnul de frumusețe întru-cât era și un pic răcorică dimineața asta și nu prea mergea de baie, plus că trebuia să eliberăm camera că altfel cred că iar venea sergenta noastră să-mi deja ordinul: Vă ordon să vă cărați! Mergem să o luam și pe Diana, să pape și ea ceva și părăsim „minunatul” hotel cu părere de… bine. Următoarea destinație: Nisa!
Mergem noi de-a lungul Coastei de Azur iar acum stau în dreapta să pot să casc gura mai bine și să fac și câteva filmulețe și poze să poți să te bucuri și tu de minunățiile de pe aici. Când intrăm pe bulevardul principal, trecând pe lângă imensul aeroport, rămânem gură căscată toți.. este de 500 de ori Wow!! Cred că acesta este cel mai tare oraș pe care l-am vizitat până acum. E clar, când o fi să ies la pensie aici vreau să lenevesc! Este un oraș spectaculos care îmbină excelent turcoazul mării cu verdele palmierilor și cărămiziul munților creând un pastel de l-ar face și pe Grigorescu să pice în fund și să spună: Da mă lași!
Nu are sens să îți descriu că am făcut sute și sute de poze și filmulețe: uite o cascadă acolo sus în munte, uite ce piață plină de palmieri, uite ce mare turcoaz, uite ce valuri imense, vai ce panoramă, mamă câte avioane, ce piață în formă de tablă de șah și câte și mai câte de noroc că am cardul de 8Gb la aparat și am reușit să surprindem tot. Plecăm spre cascada de sus din munte, care ne-a făcut cu ochiul mai devreme și în drum spre ea ne bucurăm de priveliștea oferită de fortăreața amplasată în buza mării.
Ajungem și constatăm ca avem și lift ca să putem urca acolo sus. OK luăm liftul, lasă că putem să slăbim și altă dată nu tocmai acum când ne grăbim. Când se deschide ușa la lift cad pe spate fix pe soră-mea… Poți să îți închipui că stai închis într-o cămăruță de 1 metru pătrat și când se deschide ușa vezi în fața ta o imensă întindere albastră ce îmbină o alta portocalie „pătate” de galbenul unei nave de croazieră de părăsea portul? Incredibil! Ca să admirăm mai bine peisajul și să putem să fim siguri că am cronometrat bine că aici aterizează un avion la 2 minute, ne oprim să luam o salată așa la înălțimea acestui peisaj de basm. Pe lângă salată doamna de aici a mai adus și alte chestii să ne țină de cald la stomac, că de, se făcuse ora 13:30 între timp. Nu mai îți spun ce și nu îți mai pun nici poze că iar mă iei la mișto 😛
Coborâm până la urmă din așezarea zeilor și ne apucă dorințe de muritori și anume să facem și noi o baie că prea mă atrăgea de când am ajuns aici, marea asta albastră ca ochii mei :P. Ne schimbăm rapid și dăm să intrăm în apă! Aoleu… aaa.. auci .. mamăă.. doare… Da, eu și cu soră-mea suntem ăia de făceau așa pentru că plaja este compusă din 400 de miliarde de pietre. Băi da nu pietricele d-alea mici.. bolovani imenși care erau antrenați de valurile învolburate ale mării și de câte ori vroiai să intri în apă îți făceau numai vânătăi pe picioare. După ce mi-am nenorocit pulpa și soră-mea unghiile, am prins până la urmă șmecheria că trebuia să lăsăm să se retragă marea și în secunda aia să fugim și să ne aruncăm direct în valul de vine, că aici apa nu e ca la mamaia de te plimbi prin mare ca prin parc până să ajungi și tu la zona cu apă adâncă. Aici intri direct la 2 metri. Senzațională senzația dar din păcate nu putem sta decât o oră că avem cale lungă până la Milano. Cât stăm noi să ne uscăm râdem de ne dor burțile de un copilaș la vreo 16 ani, gras cât o putină de varză, care încerca și el să intre în „infernul” de ți l-am descris mai devreme.
Băi băiete… băi lu’ ăsta să-i zici tu mă că e gras.. nu mie.. Pe lângă el eu sunt un subnutrit. Inutil să-ți spun că nu a reușit să intre în apă pentru că de câte ori reușea și el să ajungă în „larg” venea valul și dădea cu balena Willy înapoi pe mal, între bolovani… săracul de el.. după ce am râs bine începuse să mi se facă milă de el că timp de 15 minute a încercat.. de și-a pierdut și ochelarii în bătălia asta pe viață și pe moarte. Până la urmă a renunțat.. și apoi stătea la mal uitându-se spre marea victorioasă.
Cu greu reușim să ne desprindem de Nisa, doar după ce promit eu că o să revenim curând, ne urcăm în mașină și plecăm să vedem ce mai face Mihaela Rădulescu, adică ne ducem spre Monte Carlo. Zicem să parcăm și noi într-un loc mai retras că na în centru parchează vip-urile cu Bugatti Veyron, Mercedes AMG, Ferrari și nu amărâții cu Citroen C4. Dar degeaba că în încrengătura asta de străzi, ratăm câteva parcări și ne trezim fix la cazinoul din Monte Carlo. Acum parcăm aici ce că oricum, spre surprinderea noastră am văzut că e mai ieftină ca în Nisa parcarea. Ne plimbăm un pic pe faleza din spatele cazinoului, facem și câteva poze, mai contemplăm un pic zgârie norii plasați chiar în buza mării și apoi plecăm agale de-a lungul mării. Și data trecută când am fost m-am întrebat cum au reușit ăștia aici să construiască clădirile ăstea de câte 20-30 de etaje în munte, fix pe malul mării, să facă o gară imensă, sub munte, pe mai multe etaje, să creeze o mulțime de pasaje prin munte atât pentru mașini cât și pentru pietoni iar la noi se chinuie de 10 ani să facă o amărâtă de autostradă, în câmp, în drum spre mare. Eu zic că e o chestiune de mentalitate, e vorba de voință și de bun simț dar am văzut că în ultimul timp lucrurile au căpătat totuși o întorsură mai bună și la noi. Dar hai să nu mai divagăm atât că iar mă apucă foamea! Nu mâncăm, dar o clătită parcă merge aici pe faleză pe malul mării așa că ne oprim la un „clătitar” italian să băgăm o clătită cu finetti și banane. Aoleu.. iar ne-a adus apă Evian… am încurcat-o!
Deci cum spuneam, pe 3 clătite am dat cât pe 2 sticle de apă.. de aproape mâncai un prânz bun prin Milano. Plecăm până la urmă că ușor ușor începuse să apună soarele și nu vrem să ajungem totuși rupți de oboseală la Milano pentru că mâine ar trebui să ne ducem totuși și la serviciu.
Monte Carlo te-am pupat!
(1 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
În sfârșit, e vineri seara, și suntem în trenul de Malpensa, abia aștept să mănânc ceva in
Nu mă mai satur de privit. Zici că e un peisaj de basm. Ca să fiu sigur că o să mi amintesc exact așa cum era acest peisaj feeric, profit de ocazia că blondele ăstea de la compania aeriana Nikki ne vorbesc doar în germană și mă fac că nu pricep faza cu echipamentele electronice și fac o minunăție de filmuleț să te poți bucura și tu.
Ti-i prins nu că prietinul ăsta la doilea nu e orișișine și lui e di undiva din Nord Iestul României. Slăbuț așa de parcă mănâncă numai vinerea și foarte de treabă, pe prietenul ăsta o să-l numim Și Fași. S-a trezit și Diana, iar bună dimineața îi este dată de prietena ei mult iubită: Ploaia. Pe asta o cunoști, nu ți-o mai descriu. Ți-am prezentat-o la Como, în Croația și intr-o seară la Paris. Se pare că am fost gură spartă în postul despre Milano și că acum se adeverește. Ne urcăm în mașină la Și fași și plecăm cu destinația Seegrotte, adică o peșteră care adăpostește cel mai mare lac subteran din Europa, formată în urma prăbușirii pereților unei mine de extracție a ipsosului. Bine “plecăm” e un termen relativ, pentru că din 5 gps-uri, nu mergea unul. Reușim până la urmă și iată-ne ajunși la minunatul loc, lăsând în urmă Viena cu tot cu ploaia ei. Mai mâncăm o dată bine și băgăm și ceva lichide calde să ne încălzească un pic că cică în peșteră sunt 9 grade. Ce tare și eu sunt iar în pantaloni scurți. Dăm să intrăm și ni se răspunde Nein, că acum intră doar ăia pe germană. No bine, mai stăm la povești 20 de minute, măcar suntem primii la rând. Suntem pe naiba că vine o ceată de vitezomani, d’ăștia peste 70 de ani și suntem dați instant la o parte. Alooo… Tataie, păi ce faci mă? Crezi că noi suntem aici să vindem semințe?! Czech sprache turisten… Mi se răspunde.. Aha.. Păi și “ingliș” sprache când băgați mă? În 20 de minute zici.. Bineee… Mai povestim 20 de minute și în sfârșit intrăm… Peștera este întradevăr foarte frumoasă, nu ți-o descriu ci îți arăt câteva imagini să tragi tu singur concluziile. Oricum, nu este extraordinară. 
In caz că ai fost la noi la scărișoara sau peștera muierii si peștera urșilor, dar mai ales salina de la Turda o să constați că nu e un mare fâs aici. Doar că băieții ăștia stau foarte bine la capitolul marketing și publicitate. Pe mine salina de la Turda m-a impresionat foarte mult și este și mult mai mare decât asta și am și înțeles mult mai mult din ce vorbea ghidul că până la urmă, english sprache a fost vrăjeală ca tot in germană ni s-a explicat și râdeam și eu ca prostul de câte ori râdea Diana că ea e lingvista familiei și înțelegea tot. Măcar așa am avut ghid în română și o terorizam cu întrebarea: ce zice? ce zice? Se termină vizita și între timp venise de la Viena și prietena Dianei așa că plecăm repede să nu ne facem ciuciulete. Intrăm cu chiu cu vai în Viena că o luaseră naiba toate gps-urile iar Și Fași mai avea un pic și le arunca pi tăti pi jam și ne oprim fix în parcul de distracții de la Prater. Îți spuneam că weekendul ăsta am vrut să facem ceva wild.. Viena am vizitat-o de foarte multe ori așa că azi nu mai mergem nici la Stephansdom ca și acolo e plin de magazine, nici la Belvedere Palace că am fost o dată prin martie și am înghețat ca naiba, nici la Haus der Musik că ne-am jucat destul cu instrumentele pe acolo data trecută, nici la Hundertwasserhaus cu toate că este întradevăr deosebită casa asta si mai ales povestea ei, dar am mai fost data trecută și am plecat cu o sacoșă de suveniruri.
Nu, astăzi mergem la Number 2 în topul locurilor de vizitat în Vienna, și anume Prater. Și intrăm cu gândul să ne dăm în toate mașinăriile posibile. Prima dată ne oprim la karturi că vreau să o învăț și pe Diana să concureze și ea data viitoare când mă mai duc cu băieții. Ca să fiu sigur că învață bine ne dăm în vreo 3 tipuri de karturi. Bine, la ălea mai puternice, și ea și Mr. Rock s-au lăsat păgubași și concursul și distracția maximă am experimentat-o eu cu Și fași. După ce am experimentat trasul cu pușca și ne-am holbat cum sunt învârtiți unii la 40 de metrii înălțime, ne-am oprit să ne dăm cu bușteanul pe râul artificial amenajat… Dacă nu ne-a udat ploaia destul acum era șansa noastră. Mr. Rock rămâne să filmeze că el a mai fost plus că trebuia să facă cineva și un film să vezi și tu cum e acolo. Ținând cont că am urlat toți cât ne-au ținut plămânii, să știi că a fost super tare, bine nu chiar senzația extremă dar așa de începători a fost numai bine. Părăsim într-un final parcul de distracții, după ce băgăm un hot dog din ăsta excepțional. Ca să fiu sincer îmi plouă în gură și acum în timp ce scriu la ce gust deosebit avea. Oricum hot dogul era așa pe post de snack că mai în colo plecăm deja spre restaurantul libanez ales tot de Mr. Rock. 
Să știi că a făcut alegeri bune întru-cât am mâncat și aici foarte bine, am băgat și o mică berică, am ciocnit de La mulți ani că era aproape 12 noaptea și Roackerul împlinea o venerabilă vârstă și apoi am plecat cu destinația cuibușorul lu’ Și Fași că cică și-a luat o narghilea și vrea să o probeze. Doamne numai ciudați pe stradă… Și ziua și noaptea. Fete la nici 15 ani îmbrăcate ca ultimele prostituate, toată lumea ține cutia de bere în mână cum țin eu aparatul foto, mulți vopsiți în cap în cele mai ciudate culori. Erau unul de zici că l-am băgat eu la spălat cu ceva tricouri roșii, cu blugii și cu un tricou alb… Arăta ca un papagal imperial… Dar na, acum fiecare cu apucăturile lui dar ciudate rău apucăturile, doar la Zurich am mai văzut specimente d’ăstea de Neanderthalus involutus.
Cum spuneam, parcul din jurul palatului este deosebit, plin de grădini care mai de care mai frumoase, alei și poteci bine conturate printre mușchii copacilor, fast, bun gust și o notă de eleganță, locul ăsta te face să respiri istoria la fiecare pas. Întru-cât în gura de aer începuseră să mai intre și niște stropi de ploaie, decidem să ne refugiem pe culmile cele mai înalte ale palatului, unde se află deosebita cafenea Gloriette și de unde poți admira panorama asupra orașului Viena. Am mai fi stat noi cu tanti Sissi să admirăm priveliștea dar stropii se întețesc și suntem invitați în cafenea la o ciocolată caldă și o prăjiturică să desăvârșim Frühstück-ul (micul dejun). Am fi vrut să mai dăm o fugă și până la Haus der Mer, unde este o clădire pe vreo 6 etaje parcă, concepută ca un imens acvariu si o mini grădină zoologică. Măcar acolo era cald de mureai că sunt și ceva sere înăuntru. Nu prea avem timp pentru că avem avionul de întoarcere destul de devreme așa că te las pe tine să te duci și îmi povestești dacă ți-a plăcut. Pe mine m-a impresionat foarte mult când am fost.
Bine că nu a venit săracul Și Fași, că, chiar și cu bocanci și ud tot îl lua vântul pe sus și îl adunam de pe roata de la Prater. Cred că și tanti Sissi a prins ceva ploi și de asta a plantat așa mulți copaci pe mijlocul aleilor să ai unde să te adăpostești. Ajungem la metrou până la urmă și ne oprim să ciocnim 2 hot dogi. Ți-am zis că-ți plouă (și) în gură cand te gândești la ei. Cred că dacă aș sta aici m-aș face cât 2 uși. (cât una sunt deja). Oricum, cine a făcut studiul ăla în care a zis că Viena e cel mai tare oraș pentru expatriați, avea dreptate. Oricum îl rog frumos ca data viitoare în studiu să bage și elementul: vremea!
Cum îți spuneam plecăm într-o vineri seara să mâncăm ceva bun pe lângă Duom că știu eu un restaurant cu mâncare bună și încăpător unde se adună ciorchine toți românii de vin în delegații în Italia… să sperăm că azi nu o să fie că e vineri 🙂 Restaurantul se numește Di Genaro și este poziționat undeva in partea stângă a Duomului (cum stai cu fața) cam pe la jumătate. E bine aici că cu ocazia asta mai aruncăm și un ochi la Duomul care se ridică impunător în lumina reflectoarelor undeva pe la înălțimea unui bloc cu 10 etaje, poate mâine dăm și o tură sus pe el. Foarte de treabă chelnerii ăștia aici… după ce am mâncat mi-au plimbat o căruță plină de prăjituri prin față de vreo 5-6 ori dar am rezistat eroic.. ce nu degeaba mă chinui să slăbesc. Acuș luăm înghețată 🙂
Cred că de asta îi și zice roșie.. toți se aruncă cu capul înainte aici.. Dar mă rog, fiecare cu concepțiile lui despre viață. Aaaa… s-a închis la înghețată… ăsta clar e un semn.. Mda.. las că mai e una mai în acolo, mai spre iMorelatto, Carpisa, Diesel, Mango, și alte fructe exotice și demonstrații de opulență și bunăstare. Ca de obicei ne oprim să ne holbăm la toate vitrinele închise, de parcă nu ar trece pe aici în fiecare zi… Cum cine? Măcar nu mă mai enerva și tu! Mai bine luam taxiul… hmm.. sau mai bine nu.. că aici decât să iei taxiul mai bine îți cumperi un parfum că e tot aia… când vezi că deja vine cu 12-15 EUR pe bord că nu e ca la noi, de când îl chemi de atunci începe taxarea, chiar dacă el e la Cucuieții din Deal. Mai rezist că e metroul aproape și într-un final ajungem acasă. Mâine relax și plimbăreală prin oraș. Gata drumeții, vizite, călătorii și alte ieșiri exotice.
Gata, e sâmbătă… azi mergem la shopping că au început reducerile, apropo, cea mai bună perioadă de shopping la Milano este începutul lunilor Decembrie si Iulie când sunt reduceri bune de tot. Da nu reduceri d’ălea gen Plaza din Drumul Taberei de cu 2 săptămâni înainte sar prețurile și in perioada așa ziselor reduceri totul e mai scump ca înainte, cel puțin eu așa am pățit, nu știu tu. Dar înainte de ”decolare” suntem atrași de cafenelele omniprezente la fiecare colț de stradă și ne oprim la intersecția dintre strada Ampere cu Pacini sa luam si noi o cafeluța si un capucino d’ăstea autentice de la mama lor. Cafea este excepționala, zice Diana ca eu nu beau cafea … bine dacă ești pentru prima data in Italia rămâi un pic ca broasca-n țeavă când vezi o ceșcuță minusculă în care ți se pune așa o seringă cam cât să nu se vadă fundul alb al ”cănii” cu un pic de cafea. Oricum, cred că în cele 30 de grame prezente în adâncimea ceștii lu Barbie, sunt concentrate cel puțin 6 doze de Red Bull si vreo 10 cafele de-ale noastre ca Diana apoi alerga de ziceai că e băgata în priză.
Restaurantul acesta unde vrem să mergem este pe lângă Porta Venezia și se numește Maruzella. Am un prieten care atunci când vine în Milano mănâncă numai la băieții ăștia. Zicea el că cică e al doilea cel mai faimos restaurant din Milano. Drept e că aici zilnic este o ditamai coada la intrare, zici că-s ăia de la turnul Eiffel. Trebuie să-ți faci rezervare cu zile bune înainte. Nu și el. El când sună e totul pe pile… He he băieți.. Am intrat in UE, acum vă mai învățăm și noi câte ceva. Unui om normal când sună să facă rezervare i se spune că cică nu sunt locuri, în schimb când ăsta mai accentuează o dată cine e imediat se găsesc locuri.. Cine? Aaa.. păi de ce nu ai zis mă așa? Normal că sunt locuri! Te așteptăm. De data asta am reușit să fac rezervare și fără pile așa că plecăm spre faimosul restaurant unde prietenul meu bucureștean are orgasm gastronomic de câte ori savurează bunătățile de aici. Ca de obicei comand spaghetti alle vongole, adică cu scoici iar Diana spaghete cu fructe de mare. Nu îți mai pun poze cu mâncarea că ți s-o face și ție poftă și daca ai mai fi și pofticio(a)s(ă) rău sigur îți bați consoarta să-ți facă spaghete. Într-adevăr atmosfera este excepțională.
Băiatul acesta chelner ne povestește de gagicile lui din tinerețe. Din păcate întelegem jumătate că vorbește napoletană dar e comic așa cum povestește. Pe pereți numai poze cu celebrități care au vizitat restaurantul iar în jurul nostru curg platourile de bunătăți făcându-i pe ăia de stau la coadă la intrare să saliveze și să le sticlească ochii în cap. Destul de nasoală senzația bănuiesc să stai ca fraierul la ușă și să te uiți la lume cum mănâncă. Gata… am mâncat destul… luăm metroul care e imediat la ieșire și cădem lați, probabil că și de la litrul de vin de l-am luat drept ”garnitură” la paste… sau de la trasul prin tot orașul de sacoșele pline cu shopping…
Azi trebuie neapărat să ieșim într-un parc ceva. Zis și făcut, luăm metroul, după ce mai tragem o cafeluță și un capuccino, direct spre orășelul Cernusco Sul Naviglio. Este super fain să ajungi aici (la vreo 13 km) cu metroul pentru că metroul nu mai merge pe sub pământ ci prin pădure. Este superbă priveliștea și senzația… Noi coborâm la destinație dar metroul mai continuă așa încă vreo 20 de km. Dacă ai vreo rudă apropiată de cel cu ”suspendata mâine-i gata” să-i zici să deja o fugă până aici să arunce și el o privire. Dar să lăsăm politica. Din stația de metrou ieși aproape fix în parc, parc care are zeci de kilometri lungime întru-cât este construit de-a lungul unui râu care merge până la Milano într-o parte și până la Lecco în cealaltă (70 km). Pornim înspre Lecco cum ar veni dar ne oprim după nici 500 de metri să așezăm păturica și să admirăm natura. E o operă tare aici în părcușorul acesta de pe malul stâng al râului și anume imaginea în miniatură a provinciei Milano dar reușești să vezi asta doar dacă te urci sus pe o chestie special amenajată. Astăzi ne-am propus relax așa că intelectuala mea se bagă la citit un roman în germană (eu abia citesc în română) iar eu mă bag să mă uit prin jur și să explorez zona. Cred că te-ai prins până acum că nu pot să stau de loc liniștit. Și uite așa vine ora 6 și ne prinde trândăvind pe iarbă și până la urmă Diana se înduplecă să plecăm după ce eu făcusem 13-14 că nu mai puteam să stau locului 🙂 
Mergem în orășelul Cernusco unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, străzile sunt închise circulației dar oricum nu e nimeni pe străzi. E încă prea devreme. Am înțeles că aici se iese la promenadă mai după 8 așa. 
