Zâmbete și Amintiri

(2 votes, average: 4,00 out of 5)

Încarc...

Dianaaaaaaaaaaa!!!! De ce nu răspunzi la telefon?! Vroiam neapărat să împărtășesc cu ea această priveliște superbă. Dianaaaaaaaaaa! Nimic… Cine știe ce făcea. Este o priveliște excepțională aici și așa am mai fii stat să admirăm și să contemplăm natura, să mai facem câteva poze și eventual să o așteptăm și pe Diana… Dar nu a fost să fie pentru că după doar 5 minute am fost expulzați de Vântu’ sau naiba știe cum îl chema pe babuinul ăsta de a venit să ne deja afară de pe terasă că cică se închide. Hai coane că e abia 15:30! Unde te grăbești așa? Nu am putut să ne înțelegem cu el (ca atunci cu ăla din Nisa) și eu am fost primul expediat. Programatorul șmecher cică o așteaptă pe soție care pe ultima sută făcea câte 3-4 poze odată. Peisajele de le-ai văzut au fost surprinse de ea, așa că, să-i zici mersi.

Diana pauză… Niciun răspuns și deja începusem să mă sperii…. Începe să-și spună cuvântul oboseala, dar și cele -22 de grade de aici, si mai ales aerul rarefiat și mă cam ia amețeala. Aici fac o paranteză să-ți povestesc o pățanie care avea să mi se întâmple peste o lună când reveneam doar cu Auditorul să se bucure și el de acest paradis al schiorilor. Hai că nu te aburesc mult, fii atent:

Cu greu reușeam să-mi țin ochii deschiși, chiar dacă stăteam în picioare. Când văd totuși că și Auditorul începe să moțăie, zic e clar… Asta nu e oboseală ci lipsă de oxigen. Băăă… Deschideți naiba telecabina asta!!!! Mamă când s-a deschis ușa trăgeam aer în noi și prin urechi! Aici am văzut faimoasa luminiță de la capătul tunelului pentru că înaintând mai mult mecanic spre ieșirea din tunel, privirea înțețoșată începea să-și revină ușor ușor… Am stat la o ciorbă și ne-am mai revenit și amândoi simțeam furnicături la nivelul pielii capului, semn că începeam să ne oxigenăm…. Doamne ce senzație și ce sperietură am luat… Și apoi a trebuit și să coborâm prin viscol aproape 10 km…..

Dar nu acum! Acum este o atmosferă de basm iar amețeala îmi trece instant după ce am înfulecat o ciocolată, aproape cu tot cu hârtie,  oferită de Micuța Japoneză. Este extraordinara priveliștea ghețarului veșnic de sute de ani și acum înteleg eu că un echipament potrivit la schi, face toți banii. Dacă nu aveam masca și hainele potrivite cred că ne lua naiba la cele -22 de grade de aici de sus unde mai bătea și un vânt de spulbera toată zăpada, așa la nivelul solului. Peisajul ăsta se pretează la o poză așa că nu pierd timpul și pac trag una, hai două, hai tre… L-a luat naiba pe aparat! Cred că i-au înghețat toate circuitele așa că a crăpat!

Cât timp am făcut pozele mi-a înghețat mâna în așa hal că nu îmi mai simțeam degetele și mă dureau îngrozitor de la frig așa că altă idee mai brează nu mi-a venit decât să mi le bag în gură.. Da, știu că ție ți-a trecut prin cap altă idee dar păstreaz-o 🙂

Hăăă… Ia uite că sună și Diana! Ce faci mai bebe? Pe unde umblii? Era cam veselă de ziceai că băuse o țuică bună dar a zis că ne povestește apoi de ce. Cică se săturase de 1 stânga, 2 dreapta, 3 stânga, 4 dreapta și apoi bandă până sus și iar 1,2,3,4 jaloane și apoi iar bandă, timp de 2 ore așa că s-a dus și a păpat și ea o ciorbică, a făcut un pic de plajă și pornise spre noi de vreo oră. Ia zii, ai învățat? Da! Acum chiar reușesc să virez mereu și nu îmi mai este frică! Brvo! Mă bucur!

Coborâm cât putem de repede să nu o facem să înghețe că altfel ne-o luam toți 3 și facem doar câteva poze. Ajunși la locul de întâlnire plecăm toți 4 cu telecabina chiar dacă eu cu Programatorul am fi dat așa o ultimă coborâre dar gata, ne-a ajuns pe ziua de azi. Până jos la Zermatt am avut parte de stand up comedy pentru că Diana ne-a povestit pățania ei până aici. Am râs de m-a durut stomacul, nu mai puteam, pentru că na, eu obișnuit cu schiatul nu mi-am dat seama că trebuie să-i explic anumite lucruri dat fiind că era pentru prima dată când pleca cu schiurile în cârcă în sus pe munte și mai ales că îi este un pic frică atunci când telegondola se bălăngăne dintr-o parte în alta.

Dar stai să vezi,zice, că după ce m-am prins că trebuie să le pun acolo a trebuit să schimb telecabina și scoatele din asta, cară-le 2 metri în brațe și apoi din mers bagă-le în cealaltă telecabină. Puneam unul, îmi cădea celălalt și apoi vedeam că nu mai am timp să mă și urc în ea și scoate-le…. Râdeau ăia de se crăcănaseră…. Și noi la fel sincer 🙂 Hai că acum ai învățat “the hard way” come si dice (pe calea grea).

Ajunşi în oraş lăsăm tot echipamentul de schi la dulăpior în gară şi mergem să cumpărăm câteva suveniruri pentru neamuri… un magneţel lu’ soră-mea că mă scalpează, un pix lu’ naşu că face bot şi tot aşa 🙂

Şi când să plătim, se oferă programatorul să tragă el cu cardul dar îşi dă seama că “plasticul” s-a topit de la căldură şi acum nu mai are cu ce să achite nota de plată. Unde o fi dom’le cardul ăla… dă-i caută peste tot, pe sub masă, pe sub scaune.. nimic. Până la urmă îşi aminteşte unde îl lăsase: bacșiș la magazinul de suveniruri. Ce-o fi zis el.. cât costă moșule suvenirurile ăstea? 40 de fraci.. ia mă cardul, păstrează-l și ia-ți tu cât vrei de pe el. Trebuia să le lase și PIN-ul și era totul perfect! 🙂 Dar nu e supărat pentru că Programatorul e un tip la fel de calm ca și mine. A plecat un pic înainte să vadă dacă îl mai recuperează dar se închisese așa că le-a urat să le fie de bine că oricum îl sunase banca cu câteva săptămâni în urmă să se prezinte că i s-a emis noul card. A sunat, l-a închis și s-a terminat aici evenimentul.

 

Ajunși în Tasch ne pescuiește portughezul nostru și drept mulțumire îi zicem “obrigado” și suntem duși la cabană unde ne aștepta un duș fierbinte și o masă deosebită. Ia uite că a venit soțul doamnei Elena. Îl cheamă Maurizio și seamănă al naiba de mult cu Al Pacino din fimul pactul cu diavolul. Simpatic Maurizio ăsta și un lăudăros de numai. Ne povesteste că cică el a dezvoltat engine-ul de la Booking.com, cum că el a oferit nu știu ce suport pentru un proiect de a luat apoi premiul Nobel.. etc etc.. L-am căutat rapid pe Google și normal că nu am găsit nimic. Parolist rău Maurizio ăsta dar simpatic. Oricum, ceva ceva a învârtit el de stă în Zermatt.  Nu prea întelegeam tot ce zicea pentru că avea o engleză de baltă rău și trebuia să vorbească engleză pentru că Programatorul nu prea rupe pe italiană. A spus câteva lucruri interesante dar Doamne cât ne mai enerva că vorbea tot timpul de bani. De câți bani vreți să mâncați, cât a costat nu știu ce, dar românii au bani că au mai venit niște burtoși plini de bani aici… Zic, e vreo aluzie? Băi și ce m-a enervat cel mai mult pe mine și pe Programator a fost faptul că ne-a mângâiat pe față de vreo 2 ori până ne-am uitat urât și i-am dat de înțeles să o lase mai moale cu gesturile ăstea gay.

În rest, nimic de reproșat. Ne-a gătit niște chestii de te lingeai pe degete care cică faceau vreo 25 de franci de căciulă, tot el a ținut să precizeze asta. Am avut parte de o cină deosebită. La început ne-a adus un fel de salată de fructe de mare într-o lipie cu o chestei de am crezut prima dată că era zacuscă dar de fapt era mușchiuleț fraged de vițel … mamă mamă… cum îți spuneam, jos pălăria. Muzica excelentă, Louis deosebit cu muzica iar nota de plată…. Aaaaaaaa!!! N-ai zis mă 25 de căciulă?! Păi ai numărat și căciula ta și pe cele ale bucătarilor?! Ne-a tras o notă de plată de am mai fii putut schia 3 zile de banii ăia. (25 pe fel de mâncare, de căciulă) Offf….. Băi, n-ai de ce să te plângi pentru că în Elveția așa sunt prețurile. Ne povestea, chipurile să se scuze, că doamna de spală vasele la el la bucatarie are 3.000 de EUR pe lună salariul iar bucătarul 6-7.000 . Deci, ce vrei mai mult?

Aaa… ce păcat că trebuie să plecăm… Băi şi ce am mai fi schiat din nou dar sincer nimeni nu vrea să mai deja iar 150 EUR pe o zi de schiat aşa că plecăm spre Italia cu gândul că o să schiem acolo, mai ales că sunt preţurile mai normale. Afară sunt -25 de grade după o noapte cu -30. Bag cheia în contact şi se aprinde bujia incandescentă. Bine eu habar nu aveam ce înseamnă semnul acela dar mi-a spus programatorul. Dau o cheie şi hâr hâr hâr hâr… nimic… insist.. hâr hâr hâr hâr hâr hâr..troc.. prrr… vruuuuummm… porneşte Citroenul strănutând şi tremurând din toate încheieturile. Bine că a pornit. Oricum a rămas cu un pic de răceală că pe drum mi-a ţinut aeroterma cuplată în continuu până a dat de cald. Băăăă… te-ai ţăcănit? Afară sunt -20 de grade, apa e la 40 de grade în radiator şi tu îmi bagi frig?!

Nu stiu ce avea dar sincer nu m-am preocupat prea mult pentru că eram stresat că nu reuşisem să închid un suport de schi pentru că îngheţase bocnă şi nu mai era flexibil.

Locul unde vroiam să mergem la schi în Italia era prea departe şi cum noi plecasem destul de târziu de la cabană,  ne hotărâm să mergem la Stresa, Lacul Maggiore. Noi cunoşteam localitatea şi ştiam ce frumuseţi aparte găseşti aici ştiam cum poţi să mergi să vizitezi insula Bela şi insula Pescatora, dar asta vara, nu acum când palmierii aveau zăpadă pe frunze. Ăsta da peisaj!! În viata mea nu am mai văzut palmieri acoperiţi cu zăpada. Mă limitez să-ţi arăt câteva peisaje de aici şi să-ţi vorbesc mai la vară despre aceastră frumoasă localitate de pe malul lacului Maggiore.

 

  

 

 

 

 Cât despre Zermatt, cu toate peripeţiile noastre şi cu preţurile exagerate de sunt pe aici, rămânem la concluzia noastră că aici se află într-adevăr paradisul schiorilor din Europa şi sincer abia aşteptam să revenim. Cum ţi-am povestit după o lună eu mi-am îndeplinit acest vis, cât despre Programator şi Fata cu Cardul de Aur poate o să reuşim să facem o chestie „wild” şi să schiem la mânecă scurtă când toată lumea stă cu burta în sus la mare… ne mai gândim. Diana a început să prindă gustul şi ca să fiu sigur că nu uită o să o duc în curând într-un loc aproape de Milano, ideal pentru începători. Stai pe fază! 🙂

 

 

 
 

(2 votes, average: 4,00 out of 5)
Încarc...

.

.

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Plecăm rapid de la servici vineri seara pentru că sincer abia așteptam o partidă bună și lungă de schi. Am devenit un împătimit al acestui sport fin. În această aventură suntem însoțiți de către Programator și de către soția lui, Micuța Japoneză (am numit-o așa în articolele anteriore pentru că face enorm de multe poze) care veniseră special la Milano să ne vadă și să, mergem să schiem împreună în Elveția. Destinația noastră din această seară de început de Februarie 2012, este Zermatt, paradisul schiorilor din Europa, locul unde poți să schiezi și în luna August, locul care îți ridică adrenalina la cele mai înalte cote, cunoscut și pentru inima lui ”verde” care bate doar pentru turiștii veniți cu mic cu mare să se bucure de cei peste 300 (trei sute) de km de pârtii de schi adăpostite la poalele impozantului vârf Matterhorn. Ce să mai… dacă Monte Carlo ar fi avut pârtii, s-ar fi numit Zermatt, după cum spunea programatorul.

După cum ți-am mai povestit în Elveția sunt niște prețuri de o iei cu capul, așa că, acum, plecăm într-un suflet să închiriem schiuri de aici de la Milano să nu facem naiba vr-un atac de cord când o să vedem nota de plată la Zermatt. Tipul de la schiuri este super drăguț și îi dă Programatorului niște schiuri Fischer super profi, noi nouțe, care încă mai aveau țipla pe ele. Prețul este de nimic – 4 zile la 50 de EUR, echipament complet.

Diana se duce la baie și eu dau să iau o apă și când colo, o dom’șoară vameșă îmi întinde mâna să dăm noroc… Mă uit atent și văd ca tipul care intrase înaintea noastră dădea noroc cu toată lumea de aici și m-am prins că tipa a crezut că suntem împreună așa că nu puteam să o țin cu mâna întinsă nu?! Halloo… Ciaooo… Buona seraa… Guten Abent.. măi ce roșii în obraji sunteți. Am dat noroc cu tot barul ăla și mulți se întrebau: Și totuși ăsta cine cașcheta mea e?! Ee.. am socializat și eu un pic, am luat apa și am ieșit afară să-i amuz pe prieteni povestindu-le pățania mea 🙂

Și începem urcarea acum tati…. Mamăăăăăă câtă zăpadă pe stânga și pe dreapta, aprope un metru iar asfaltul era uscat și drept ca în palmă. Totuși am mers încet că soluția aia de dezăpezit era de culoare albă și mă cam încălzeam la curbe. Când am ajuns la cota 2.000 a început un viscol de nu vedeai la 2 (chiar doi) metri în față. A fost prima dată când am condus în condițile ăstea și fiind și sub “influența” știrilor din țară care arătau nămeți de peste 3-4 metri, sincer ne cam speriasem mai ales când am văzut că mai aveam motorină doar pentru 170 de km iar dacă rămâneam blocați nu știu cât ne ajungea de căldură. Când pleci iarna pe vreme nasoală îți recomand să-ți faci plinul, așa ca să nu stai stresat.

Ne aduce doamna Elena, că între timp am făcut cunoștiință, 4 platouri imense cu niște fripturici, mămăligi, ciupercuțe, ce să mai numai bunătăți și apoi, la sfârșit, ne ”îneacă” cu nota de plată. Dacă plănuiești o exursie în Elveția ține cont că aici în doi sub 40 EUR nu ai cum să mănânci și asta minim minim, dar noi nu am fost așa de ”norocoși” să nimerim ”minimul”. Ne-am antrenat pentru costurile de mâine dar ne-am simțit bine, cabana este excepțională, intimă, călduroasă și vedere direct către Alpi….

Guten Morgen volks!! Hai, băgăm rapid un mic dejun, așa pe gustul meu și ne pregătim să plecăm spre paradis. În Zermatt, cum îți spuneam, nu poți să mergi cu mașina, așa că toate mașinile rămân în Tasch, un orășel la câțiva km de Zermatt. Până la Tasch normal că ne duce cu tot cu echipament doamna Elena, și ne explică și ce trebuie să facem exact.

Gata, hai repede să luăm un ski pass cu bilet de tren inclus. Ia zi nenea de la casă, cu cât dai 4 bilete ?  Cât mă ?!?!?!? Băăă… cred că ai igrasie la cerebel ! Am zis 4 bilete de tren cu skipass nu un Fiat Panda !! Atât costă ?! Mamăăă… Hai că ne mai gândim.

 

Aflăm că cel mai bine este să luăm trenul până sus la 3.100 de metri și de acolo să coborâm la pistele pentru începători, că totuși trebuia să o învățăm și pe Diana să schieze, nu puteam să fim așa neseriosi.

Doamne ce peisajeee…. Ai crede că trenul urcă anevoios, da’ de unde… își face loc ușor prin omătul proaspăt, înconjurat de brazi falnici pe stânga si pe dreapta, face câteva opriri absolut ”normale” la niste gări situate la 2.000 si respectiv 2.500 de metri și dintr-o dată ajunge la înălțimea la care nu mai este vegetație și ne oferă o priveliște de ne lasă cu gurile laaaarg căscate. Peste toată această atmosferă cu pârtii de schii care trec pe sub calea ferată sau cu frumosul Zermatt adormit undeva acolo jos, domnește statornicul și impozantul vârf Matterhorn (sau Cervio cum se spune în Italia). Îți închipui, nu, că în tot acest timp Micuța Japoneză mai avea un pic și ieșea cu aparatul foto prin geam. Cred că a fotografiat fiecare centimetru pătrat de traseu dar sincer nu ai ce comenta la așa priveliști rupte din basmele cu prinți și prințese.

 

Ne-am dat seama că ne apropiem de vârf când am văzut-o pe tipa de lângă noi că a dat temperatura la mănuși mai tare. Cât de fiță mă să ai încălzire în mănuși și să-ti reglez temperatura ca la mașină?

Doamne apără și păzește-mă!! A fost cea mai chinuitoare bucată de pistă din viața mea. Nu mai puteam.. Aaaaaaaaa….. am prins vitezăăă!!!! Unde frate viteză că și o țestoasă în urcare cred că merge mai repede?? Aaaa… Ține-mă de mân..aaa.. Poc! La fiecare deplasare a schiurilor se trântea la pământ că de.. viteză!!! Hai.. uite stau aici în față și faci ușor după mine. Poc și rostogolire! Aaaaaa… lacrimi!!! Îmi iau 2 bețe în cap!!! Aoleu se lasă cu violență! Bine că am cască! Poc! Deja ura pe toată lumea de aici de pe pârtie. A trecut unul pe lângă ea și noroc că avea viteză pentru că sigur îi crăpa capul!

A dat D-zeu și am ajuns la așa zisa albastră… Nuuu!!!… Asta nu e albastră… E prea abruptă.... și am reluat circul de mai înainte.. La un moment dat nu am mai putut și m-am pus în fund și priveam în gol peisajul. Trebuia să mai îmi iau o doză de ”calminogen” combinat cu ”forțacetamol” ca să pot să continui. Până la urmă a reușit singurică și a prins și un pic de curaj, dar totuși mâine trebuie să găsim o pârtie mai ușoară că e totuși la început și ea și e micuță.

Roger, roger… aud în stații…. Era Programatorul care mă căuta! Ia uite la boier cum are ochii ”buimăciți” de schi! Ai schiat ceva coane huh? Hai din nou sus la Gornergrat și hai încă o dată!  De data asta eram hotărâți să coborâm până la Findelbach, adică vreo 5-7 km. Pârtia este foarte mare, lată la început iar apoi urmează o porțiune pe lângă tren și pe lângă un ditamai ”hăul” iar apoi o porțiune prin pădure, locul ideal să ne oprim și să trag o poză. Ia, până facem noi poza, delectează-te cu un filmuleț făcut de Micuța Japoneză să vezi și trenul (închis acolo într-un tunel din lemn) și Matterhorn-ul.

  (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

.

.