2012 mai » Zâmbete și Amintiri

Aniversare specială – un weekend la Berlin 2/2

De weekend, Shopping, Vizită oraș 2 Responses »

mai 272012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Bună dimineața Berlin! Aveam ceasul pus mai de dimineață că să fim siguri că apucăm să vedem mai multe până seara când aveam avionul. De fapt eu m-am trezit înaintea ceasului și am înjurat-o pe doamna de a făcut curat în camera că ne-a lăsat geamul deschis și ne-am trezit înghețați ca naiba. Offf… Acum, dacă tot mi-a sărit somnul, mi-am mai luat câteva notițe pentru tine și până la urmă s-a trezit și Diana și plecăm repejor.

Și că să ne trezim de tot are grijă conductorul de metrou, precum și conducerea aceluiași mijloc de transport, prin jmecheria care o făcuseră cu lungimea metroului. Stăm noi liniştiţi şi adormiţi pe peron şi vedem că ajunge în stație un metrou cu doar 3 vagoane din 6… aaaaaa… fugi Diana.. fugi să-l prindem… băi nemțălăilor economi.. ce ați zis voi, și așa duminica nu merge multă lume, ia să le punem doar juma’ de vagoane!!! Bine că nu ați pus doar 1 🙂 să vezi ce caraghios era metroul așa “ciuntit” de vagoane.

Deci, cum spuneam revenim la Charlotenburg pentru că, chiar vroiam să vizităm opera prințesei cu același nume. Dăm să luăm bilet și un băiețel un pic pe invers se uita cu ochi galeși la noi, mai mult la mine, și ne întreabă dacă vrem să vizitam aripa noua sau cea veche… Îi zicem că cea veche…

Următoarea faza de a urmat trebuie să ți-o închipui pentru că pe mine m-a pufnit instant râsul și ăla râdea și el cu mine doar că eu în schimb râdeam de el. Deci închipuieți-l așa: ușor blonduț, cu pantalonașii strânși pe picior, freza pe o parte, câteva inele pe degete, degete foarte subțiri, voce piţigăiată, iar când ne zice ca: yeaaah but you are here! (daaa, dar voi sunteți aici – adică aripa nouă) se piţigăiază mai mult şi își dă ochii peste cap în timp ce face cu mâna așa în jos gen taci tu fată, nu vezi că ai greșit! Vai de mine… M-am spart de râs… și am plecat spre aripa veche.

Palatul este într-adevăr deosebit și sincer mi-aș dori și eu o reședință așa de vară, măcar pe sfertul ăsteia. Prinţesa Charlotte nu era renumită pentru gustul faţă de lucruri pompoase ci mai degrabă pentru artă și știintă, așa că încăperile de aici reflectă foarte mult stilul ei sobru dar în aceelaşi timp foarte romantic şi cald. Mai sunt câteva camere unde și-a băgat nasu în decoraţiuni bărba-su, Ludovic, și le recunoşti imediat că arată ca acasă la manelişti iar răpirile ălea din serai de pe pereţi sunt de „mare fineţe”. Am făcut multe poze aici iar ca să poţi să te delectezi mai bine ți-am făcut un colaj video pe muzica acelei perioade.

Aşaaa… Acum că ai dansat și ai admirat resedinţa hai să mergem în parc!

Imi e foameeeeee!…. Ăsta nu a fost strigatul meu da? Ăsta a fost strigătul Dianei, și când Dianei îi e foame te-a luat naiba… Nu e ca la mine că doar bombăn și apoi mă resemnez că eu am de unde să “consum”. Nu! când Diana zice că îi e foame trebuie să mănânce urgent, așa că ne plimbăm prin parc așa mai mult la foc accelerat că îmi era să nu mă arunce în râu sau să mănânce scoarţa de pe copaci. Starea asta a fost indusă şi datorită faptului că, spre deosebire de alte locuri pe care le vizitasem ieri, ăştia nu aveau nicio cafeterie, un bar o dugheană ceva să luam şi noi măcar un sandwich.

Mergem tot la restaurantul de aseară că tot era aproape și băgăm un ştrudel cu mere din ăla delicios cum fac ei cu înghețată…. Mamă mamă să te lingi pe degete nu alta. Băi, dacă ieri ne-am copt de cald, ei bine azi ne-au înghețat toate cele… Îmi clănţăneau dinţii nu alta așa că până la urmă am mâncat cu geaca pe mine.

Planul nostru de a ne plimba ulterior cu barca a cam picat pentru că ia barca de unde nu e… Bine, erau unele dar erau trase la mal și nici nu dădeau vr-un semn cum că ar pleca curând, așa că înventez rapid alt traseu tot așa de frumos, și anume până la gara aia mare de am văzut-o ieri, de-a lungul râului. Oricum cred că a fost mai bine așa, decât să tremurăm în barca.

Hai nu te supăra. Îţi promit că data viitoare te plimb şi cu barca… hai, uite dacă nu te superi îți dau un ursuleț așa ”mic” de pluș.. ce zici?

Doaaaamne câta mai garaaaaaa….. E imensăăăă… Am ajuns cu trenul sus de tot și de acolo luam un lift și coborâm vreo 3 etaje și pe fiecare etaj erau alte linii de tren care plecau în cine știe ce direcție și o grămadă de magazine, mai ceva ca într-un mall de la noi.

Pe undeva pe la etajul 2, cred, era și un indicator către gara metroului… Wow… câta gara și aici.. băi imensă si…. Ha ha ha ha…. Vine metroul auzi! Vai de mine ce caraghios e… Iar sunt oamenii economi și lu’ ăsta i-au pus doar 2 vagoane, că oricum nu era nimeni în el, dar acum nu mai alergam că am învatat ce înseamnă afişul ăla că trenul opreste la jumate! J

Ajungem şi la frumoasa gară de sub Brandenburg Tor care este deosebită. Zici că eşti într-un muzeu și nu într-o banală stație de metrou. Modul cum au îmbinat arta cu nevoia de transport este de-a dreptul fantastic iar locul te umple efectiv de istorie și te face să te simti în mijlocul evenimentelor. Poarta Brandemburg am mai văzut-o şi ieri așa că astazi, dupa cum mâzgălisem eu pe hartă cu pixul, pornim de-a lungul zidului Berlinului.

De fapt zidul, după cum bine știi nu mai e demult, în schimb pe locul pe unde trecea odinioară a fost trasată o linie, din piatră, că să-ţi amintească cum era când guvernul comunist al germaniei federale a hotărât să nu-i mai lase pe oameni să „scape” aşa uşor spre vest.

Şi mergem noi de-a lungul zidului până ajungem la niște pietre multe şi între timp facem și cateva poze la cum „zidul” taie acum, în mod haotic ai zice, oraşul. De fapt tocmai ca să se treacă peste efectele negațive ale acestui zid, construcţiile s-au făcut, zic eu, ignorând înadins existenţa lui.

Locul ăsta cu pietre multe a fost creat de Peter Eisenman și reprezintă Memorialul Holocaustului, închinat miilor de evrei omorâți de cel de-al Treilea Reich și este situat nu departe de buncărul unde Hitler s-a sinucis. Memorialul a fost creat din pietre mari de granit de o formă neregulată și probabil că înadins nu a trecut niciun nume pe pietre că să nu pară sinistru.

Ajungem în sfârşit la Posdamer Platz, destinația noastră, și rămânem un pic uimiţi de arhitectura futuristă a locului, nu de mult cel mai mare şantier de construcţii din Europa. Tot ceea ce vezi aici în pozele noastre a fost construit, dintr-o singură bucată să-i zicem aşa, într-un loc unde iniţial era pur și simplu un câmp deschis.

Totuşi, obişnuiţi cu clădirile în stil baroc de mai înainte și cu căldura locurilor vizitate până acum, construcţiile de aici dar și temperatura de afară fac ca locul să para foarte, foarte rece și închis, chiar dacă este într-adevăr construit din foarte multă sticlă.. Nu ştiu… pe noi nu ne-a atras foarte mult. Mai mult ne-a atras aleea ”starurilor” de aici din zonă.

Plimbându-ne apoi așa în derivă prin imensa piața am ajuns, fara să vrem, la un loc despre care citisem în ghid și care am fi vrut să-l vedem, și anume la una dintre cele mai înalte cladiri de birouri/locuinţe, clădire care are şi cel mai rapid lift din Europa. Aoleuuuu.. urechile mele. Am ajuns de la parter la etajul 24 în 10 secunde…. asta da accelerație.

8,5 metri pe secundă, nu numai că te duc rapid sus dar te fac și să-ţi pocnească un pic urechile atunci când ajungi acolo. Nu îţi mai descriu ce se vede de aici de sus că nu are rost să irosesc cuvintele aiurea aşa că te las să admiri singur. Păcat că s-a înorat între timp şi pozele nu au ieşit foarte spectaculoase cum probabil ar fi fost într-o zi senină. Oricum, ia fii atent:

Băăăi.. acum îmi este mie foame și ne tot uitam de vreo 2 ore după o „cremvurşterie” din aia ambulantă dar aici nu e că la Viena să gaseşti la fiecare colţ de stradă. Nu ştiu unde s-au ascuns ăştia. Mie îmi este foa…. hopaaa.. ia uite:

Muzeul wurştelului, hmmm… sună delicios… şi e chiar aici dupa colţ… ia să vedem!!

Nu! Nu! Nuuuu.. nu vreau papiţoi în formă de cremvurşti și postere de pus pe pereţi.. Eu vreau mancareee… Aaaaa… Dar ce văd, pe uşa de lângă scrie… MANCAREEE.. gata.. acum mâncăm rapid așa un meniu mic, de poftă.

Dupa ce ne-am mai revenit am mai mers 50 de metri și am ajuns la Check Point Charlie, unul dintre locurile pe unde se trecea înainte din Germania de Est în cea de Vest. Locul se numea de fapt intersecţia Friedrichstrasse cu Taubenstrasse. Dar ştii și tu că americanii au alfabetul lor militar așa că în loc de punctul „C” i s-a spus Charlie. (A e Alfa, B e Bravo și așa mai departe, asta așa pentru cultura ta generală 🙂 ).

Când vreau și eu să fac o poza la americanii ăştia falși de fluturau steagul aici în faţă să-ţi ia banii la o poză, se opreşte în dreptul nostru o mașină americană de toată frumuseţea și mă lasă să fac o minunăție de poză. Foarte de treaba nenea. I-am multumit frumos și el a plecat în trombă ambalând puternicul motor V8 de cred că a sculat oamenii pe o rază de 2 cartiere! 🙂 Senzațional.. şi era şi în direct:)

Mai, cam gata Berlinul. în doua zile am vizitat cam tot ce era de vizitat așa mai important. Normal că nu l-am terminat pe tot și cred că nici în 4 zile nu am fi putut să-l vedem tot și să-l savurăm pe îndelete. Dar am gustat un pic din fiecare și ne-am simţit extraordinar. Ţi-l recomandăm cu căldură și aş putea chiar sa-ţi spun că o să fie o vizită la un buget redus.

Noi acum plecăm la aeroport. Te las să te mai uiți pe poze și să te convingi de frumuseţea locului și să-mi spui și dacă ne potrivim la gusturi în legătură cu locurile de vizitat. Ne vedem la aeroport, la o bere… aaaa.. berea… am comandat tot în afară de bere!! A râs chelnerul 1 minut, aproape că se înecase când i-am zis: I forgot the most important part: Beer!!! (Am uitat ce-l mai important lucru: Berea!) Trebuie neaparat să bei bere aici.. este deosebită.. îţi zic eu care beau o bere o dată pe lună…. Hai Auf Wiedersehen că a venit avionul!

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Aniversare specială – un weekend la Berlin 1/2

De weekend, Shopping, Vizită oraș No Responses »

mai 232012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Guten Tag lieber/e Freund/in. Heute besuchen wir einen wunderschönen Platz. Haaa.. te-am prins! Ești cam praf cu germana huh?! Stai liniștit.. suntem 2 .. dacă în schimb ai priceput ceva din ce am scris mai înainte să te iei de mână cu lingvista mea și să vorbiți voi limba asta că eu nu o să reușesc curând. Printre literele ălea multe aruncate pe foaie îți anticipam faptul că astăzi vizităm un oraș deosebit, un oraș care ne-a plăcut foarte mult, mai ales și datorită faptului că motivul vizitei noastre era și el deosebit: eu am împlinit 30 de ani pe 13 martie dar cum era în timpul săptămânii am decis ca weekendul să-l petrecem în frumoasa capitală a Germaniei, Berlin.

Așa că zis și împachetat și plecat imediat după servici. Zborul este la o oră destul de bună ca să nu ne grăbim aiurea sau să ne facem probleme că o fii vr-un accident pe autostradă cum se mai întamplă în Italia. Oricum, chiar dacă ar fi fost, nu am fii avut de ce să ne facem probleme pentru că pe autobuz îl nimerim pe bunicu lu’ Speedy Gonzalez la volan și îi dă ăsta în gură de aproape ne vărsăm toate mațele. Dar nu comentăm pentru că ne-a adus la timp și avem și timp să mâncăm ceva și să mai studiem câteva ghiduri despre Berlin. Băi de ce nu a scris măi unul un ghid așa pe gustul nostru cam cu ce ai putea să vezi într-un weekend în Berlin? Trebuie să citesc o căruță de cărți și articole, dar măcar ne documentăm și alegem ce ne place. Poate și tu ești pe aceeași lungime de undă. Îmi zici când termini de citit că între timp noi am ajuns și ne-am și cazat la hotel așa că acum somn.

.. sâmbătă dimineața

Mmmmmm.. Nu degeaba îi zice ”Confort” la hotelul ăsta…. Mmmm…. se doarme excelent în patul ăsta, așa de bine că e deja 9:30! Hai, hai fuguța că nu am venit să dormim. Uite ce frumos este afară!

Reușim să ieșim din cameră pe la un 10:20 cu planul bine făcut în cap. L-am făcut eu aseară că de aia am stat până la 2 noaptea să pun pe foaie tot ce citisem în avion.

Prima oprire Alexander Platz ! De fapt mint că nu a fost prima ci a doua, că prima a fost să schimbăm metroul că îl luasem în direcția greșită. Am mers pe intuiție și pe faptul că numai ce ajungea în stație când coboram noi.

Alexander Platz este o piață destul de mare, nu prea aglomerată, cel puțin nu astăzi 17 martie 2012 când am otărât noi să vizităm Berlinul. Ce este specific aici este faptul că din orice unghi al pieței se vede turnul televiziunii, cea mai înaltă clădire din Germania. Un obiectiv turistic pe care normal că o să-l vizităm pentru că după cum ne cunoști deja, nouă ne plac înălțimile dar și pentru că de aici reușești să-ți faci așa o idee vizuală de traseul pe care o să urmeze să-l facem.

Dar, după cum MĂ cunoști deja, eu nu pot să plec la drum pe stomacul gol, așa că ne oprim să luăm un mic dejun copios. Găsim o terasa fix aici în piață cu vedere spre întreaga zonă, inclusiv turnul și comandăm 2 omlete. În timp ce așteptăm remarcăm anumite asemănări cu țările din partea de est, și chiar cu Românica. Zic asta pentru că uitându-ne la blocurile de aici îți dădeau impresia ca ești în unul din oricare oraș de provincie din România, iar “baeții” de aici aveau același comportament: 30 de inși, strânși în jurul unei mese de 6 persoane trăgând fiecare de o bere și admirând fetele de pe “strasse”. Baieții cu grumazul gros.. cunoști specia!

Ia uite că vine și omleta. Băi frate, băi tanti Gretel, câte pisicii mei de ouă ai pus măi în omleta asta. Bai nu îți exagerez dar eu cred că aseară când noi eram în avion, undeva pe la periferia Berlinului s-a făcut consiliu la fermă, ca în cartea lui George Orwell, și găinilor li s-a cerut producție triplă de ouă pentru că vin fomiștii. Cred că erau cel puțin 543 de ouă în omleta aia. Este prima dată când nu reușesc să termin micul dejun, ca să nu mai vorbesc de Diana care a lăsat în farfurie cam cât să hrănești un orășel de lumea a 3-a. Deci acum știm: în Germania se mănâncă, și se mănâncă mult și bine… Mamăăăăă câte ouă! Nu mai pot! Abia ne ridicăm de la masă și noroc că Turnul are lift, 2 chiar. Băi și era un soare afară de numai.

Cred că erau vreo 20 de grade și noi am mâncat direct în soare, cu cămașa și vestuța pe mine eu, și Diana cu 2 eșarfe la gât. Ne-am copt efectiv de cald în jumătatea aia de o oră cât am luat micul dejun. Bine totuși că nu plouă că știi ce antecedente avem noi 🙂

Dar să ne întoarcem la turn. Ei bine țin neapărat să te anunț că acest edificiu trebuie să-l vizitezi cu orice preț când vii aici pentru că, după cum îți spuneam, așa vezi tot Berlinul. Îți spun chiar, așa ca pont din partea noastră că poți să eviți coada de 40 de minute dacă rezervi de pe net și apoi te anunță ei (în jurul orei rezervate) cu 30 de minute înainte. Așa noi am stat la coadă să luam bilete și apo am dat o tură de cartier până ne venea rândul să urcăm.

Ești în Germania prietene, aici totul e organizat. Așaa… Pe la un 12:40 ne vine și nouă rândul să urcăm. Chiar vroiam să urc aici pentru că îmi povestise taicămiu când eram mic cum a urcat el prin anii 80 și cum se uitau cu toții peste “zid”, “dincolo” la capitaliști. De fapt imaginea asta, cu ei care priveau peste zid, o am în cap de fiecare dată când ascult melodia Canarul de la Pasarea Colibri.

Și uite că am ajuns în sfârșit să putem să ne uităm și noi “dincolo”. Noroc cu liftul că altfel cred că scoteam câte un ou (nu fii pervers că înțelegi ce zic) la fiecare sută de metri din cei 206 care sunt până aici sus la barul panoramic. Atât am înțeles din ce a bălmăjit ăla în lift, pentru că normal în germană descria totul cu lux de amănunte și toată lumea mustăcea, inclusiv Diana, numai eu cu un prichindel chinez ne uitam ca vițeii la poarta nouă. Am înțeles doar înălțimea și că e cel mai înalt din Germania. Restul am citit pe afișe pe acolo și mi-a mai spus “translatoarea” mea personală.

Aici este exact așa cum îi spune numele, ai o priveliște la 360 de grade asupra Berlinului, și chiar sunt trecute pe plăcuțe aici gradele dar și ce poți să vezi în direcția în care te uiți. Înspre ”blocul estic” nu vezi mare lucru…. Hai mă că glumesc, dar cum știi și tu că soarele răsare dinspre Est, eram orbiți de el și nu reușeam să distingem ”pe teren” ceea ce ne indicau plăcuțele. Oricum, ca să fiu sigur că am prins tot ce ai fi vrut și tu să vezi, am făcut câte o poză cam din 15 în 15 grade și ți le-am pus într-un colaj, ia vezi:

Am stat și am căscat gura admirând de la înălțime obiectivele turistice pe care urma să le vizitam astăzi. Avem un traseu lung și frumos așa că plecăm spre următoarea destinație, Berlin Dom.

Mergem pe jos normal ca să facem mișcare și să admirăm cât mai multe din acest oraș care, să-ți spun sincer așa la o primă privire aduce un pic cu un oraș de provincie de la noi, normal că mă refer la partea estică a lui și normal că nu trag de păr comparația ci îți descriu doar cum ne simțeam în momentul acela. Nu știu de ce dar parca ne simțeam acasă.

Ajunși la Dom decidem să intrăm și bine am făcut. Ca mai toate clădirile în stil baroc, și Dom-ul impresionează prin măreția lui dar ne-a plăcut totuși faptul că, spre deosebire de alte edificii catolice, acest Dom nu era deloc împopoțonat ci avea un echilibru perfect între picturi și arhitectură dar și între artă și religie. Ca să te convingi, află că la etajul unu se găseau expuse câteva opere de artă și machete la scară redusă a Dom-ului însuși. Dacă vrei, poți să te uiți pe poze sa-ți faci o idee, între timp noi urcam sus pe Dom.

Deci, ți-au plăcut pozele? Sunt sigur că da. Uite noi între timp am ajuns aici sus fără prea multe peripeții, asta exceptând cretinul care urla în gura mare că nu găsește ieșirea și el vrea afară. Eu cred că era posedat și, intrând în biserică ieșeau dracii din el.

Ca de obicei, ne place la nebunie să privim orașele de sus și să ne facem traseu arătând cu degetul diversele obiective turistice ce răsar falnice dintre copaci când privim în depărtare. Următorul obiectiv este Brandenburg Tor. Dar până acolo trebuie să ne plimbăm puțin pe Strasse și profităm de ocazie să mai admiram lumea și magazinele. Sunt toate magazinele tari pe strada asta, inclusiv reprezentanțele Mercedes și Bentley dar nouă nu ne trebuie mașină acum ci doar o apă că ne-a zăpăcit soarele ăsta.. Nici nu zici că e luna martie la Berlin, dar suntem foarte recunoscători pentru asta, mai ales zeița mea.. Zeița ploii 🙂

Trecem pe sub poartă și facem câteva poze la niște americani ”falși” ce se scălămbăiau pe acolo. Locul e încărcat de multă istorie și suferință dar multi dintre cei care zbiară pe aici cu o sticlă de bere în mână sigur nu mai știu ce semnificație are această, o dată temută, poartă! Dar treaba lor… Viitorul e în ”sticlă” după cum se vede….

Băăăi!! Mă ții aici de vorbă și vorbisem cu tanti Merkel să iasă un pic în față la Bundestag că i-am adus niște gorgonzolla de la Milano. O sun și nimic… Aloooo.. Angelooo..

Ce faci fată, păi așa vorbirăm noi?! Mă sună până la urmă să-mi spună că e în ședință azi și mâine și Bundestag-ul e închis vizitatorilor. Hai băi că mă superi, păi și noi cum vizităm acum cupola aia șmecheră? Nu-ți mai dau nicio brânză gata, m-am supărat! 🙂

Glumesc normal, văzusem de câteva zile, când am vrut să ne înscriem pe net să vizitam, că se alege președintele și e închis parlamentul tocmai weekendul ăsta… Mama lor! Asta e, măcar am venit până aici și ne întindem pe pajiștea din față prostindu-ne în câteva poze romantice dar și “tembelice” ia uite:

Chiar aveam nevoie de un pic de odihnă pentru că sincer ne cam dureau fusele (fuss=picior în germana) de numai. După binemeritata odihna am plecat frumos spre malul râului Spree și am profitat de ocazie să tragem o poza și impunătoarei gări HauptBahnhof.

Ce frumoasă e plimbarea asta de-a lungul râului. Acum ne simțeam cum probabil cum se simțeau cei din Paris atunci când am adormit noi în barca și treceam pe lângă ei. Acum eram noi cei pe lângă care treceau bărcile și tare am mai fi vrut să dam și noi o tură dar am zis că o lăsăm pe mâine. Acum continuăm să ne bucurăm de începutul de primăvară și să admirăm verdeața, măreția și liniștea acestui loc minunat.

Ușor ușor ajungem la Columna aia cu o doamnă mare și aurie în vârf de eu am zis prima dată că este un vultur. Este o columnă a victoriei ridicată pentru a comemora victoriiile de pe frontul estic din al doilea război mondial, zice Diana, offff…. avea nașu’ o vorbă : munte de incultură!

De fapt știam dar îmi place să o sâcâi, mai ales pe teme culturale 🙂 La ”doamna asta” se ajunge prin 4 tuneluri subterane și odată ajunși aici urcam și la terasa să admiram un pic!

No bun… Dar cu scările astea ”ce este”? Lift ”nu e”?! Vai de mine ce e cu numerele ăstea pe trepte? Și de ce încep de la cinci sute?… 543,545,546….632,633…. Aaaa sunt peste 100 de trepte în spirală și cu fiecare treaptă simțeam cum dispare omleta aia de azi dimineață așa ou cu ou….. Vai de mine. Mi-au ieșit ochii…. Abia mai pot să fac 2-3 poze și pentru tine… Doamne cât am putut să transpir până să ajungem aici sus. Apropo, aici urci până la tanti sub fustă. Ce perverși!

Și mi-a tot zis Diana că trebuie să ma duc să mă tund că am ditamai cuibul de berze în cap dar nu am avut timp deloc. Acum transpir ca un porc… Vai de mine… O suta și ceva de trepte în spirala… Nu mai pot! Până îmi trag eu sufletul ia uită-te aici la niște poze:

După ce coborâm leșinați și cu exercițiile fizice făcute pentru toată săptămâna, ne îndreptăm, tot prin parc, către grădina Zoologică, nu ca să o vizităm pentru că după ce am văzut-o pe cea din Madrid nu cred că mai e ceva să ne impresioneze. Mergem pur și simplu pe aici că se aunge mai repede la metrou să-l luam apoi spre Charlottenburg.

S-a făcut totuși târziu și nu știm dacă mai prindem ceva deschis. După câteva stații ajungem și bănuiala noastră se adeverește așa că decidem să venim mâine dimineață la prima oră.

Acum profităm de ocazia că suntem aici și ne mai este și foame pe deasupra și, chiar dacă este doar ora 18:30 decidem să luăm cina, că și așa erau ”pe ducă” cele peste 500 de oua din omleta aia de dimineață.

Am nimerit cred la unul dintre cele mai tari restaurante, bere excelentă, mâncare de te lingi pe degete, chelneri draguți și preturi excelente. De fapt în Berlin majoritatea prețurilor sunt foarte mici, mult mai mici ca la Milano, iar porțiile de mâncare sunt ca pentru nemți adică al naiba de mult. Închipuie-ți că am stat aici vreo 3,5 ore, timp în care am devorat niște cremwuști și ceva porci și am băut un litru de bere, în condițiile în care eu un litru de bere îl beau într-o lună.

Deosebit restaurantul iar desertul a fost de nota zece.. Se numește Brauhaus Lemke și este pe strada LuisenPlatz, fix lângă Charlotenburg.

Acum noi adormim, că am ajuns între timp la hotel. Suntem rupți iar cei 12 km făcuți pe jos astăzi, plus ce am vizitat plus topingul de bere pe deasupra și-au spus cuvântul. Somn ușor, ne vedem mâine.

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Cu începătorii la schi lângă Milano – Piani di Bobbio

La munte, Sporturi outdoor 7 Responses »

mai 182012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

No hai că mai sunt câteva zile și se duce iarna. De fapt se duce conform calendarului că la Milano e o vreme așa de ciudată încânt nu știi naiba cu ce să te îmbraci. Dar hai să-l lăsăm pe Busu’ să ne povestească despre vreme și să trecem la subiect.

Îți aduci aminte ce ți-am spus când ți-am povestit despre Zermatt, în special despre cât
s-a chinuit Diana să devină o schioară profesionistă, câte lacrimi s-au vărsat și câte bețe mi-am luat în cap? Sigur îți amintești.

Ei bine, ca să nu lăsăm să se piardă bruma aia de ”skill” pe care a deprins-o am decis să mergem undeva lângă Milano la niște pârtii ideale pentru începători

Este foarte tare locul ăsta pentru că de la noi din fața blocului până în parcarea pârtiei ajungem într-o oră și 10 minute. Sunt vreo 60 de km din care marea majoritate pe autostradă/drum express. Locul se numește Piani di Bobio, mai exact localitatea Barzio și e pe undeva de la Lecco mai sus, la o altitudine de 1.700 de metri, numai bună pentru a mai prinde ultima zăpadă din iarna asta. Astăzi nu aveam chef de schiat ci eram chitit să fac orice ca să învețe Diana. Cu greu reușesc să o trezesc și să plecăm spre destinație. E adevărat că e aproape dar nu prinzi mereu loc de parcare dacă ajungi la 10.

În aventura de astăzi se aruncă cu mult curaj și prietenul nostru Țânțarul, îl știi, cel care la Bormio a primit o tură gratis cu snowmobilul după ce s-a milogit de salvamont și i-a zis că și-a scrintit piciorul. Țânțarul între timp se mai antrenase așa că astăzi era decis să se aventureze pe “negre”. S-a antrenat el la schiat dar la trezit dimineața n-are nicio treabă. Țânțareeeeeeee…. scoală ‘tui mama ei de treabă că ne prinde 12. Ajunge până la urmă pe la un 8 buimac de somn și normal că-și reia visele liniștit în mașină pe drumul spre destinație.

Bineînțeles că la 9:20 nu mai e loc de parcare sus și trebui să parcăm în una dintre cele 3 parcări de jos din oraș și apoi să ne înghesuim în ”rata” pusă la dispoziție, gratis, de municipalitate. Ce mai e frumos aici este faptul că prețurile sunt relativ ok, adică un skipass pe toată ziua e undeva pe la un 18 EUR pe zi iar pe echipament, dacă nu ai, mai dai un 17 deci relativ ok în comparație cu alte zone.

Luam telecabina de aici de sus din parcare și urcăm, urcăm, urcăm… băi da lung e drumul și întrebarea noastră este Unde este zăpada? Eeee.. ia uite zăpadaaa!!! De fiecare dată este așa.. urci urci speriat că schiezi prin nămol și când ajungi sus pac.. dintr-o dată ți se întinde în fața ochilor o mare albă de toată frumusețea.

Până o ajut eu pe Diana să-și pună clăparii, cască și tu ochii pe harta de aici să te obișnuiești cu locul. Pistele sunt relativ suficiente, nu tot timpul sunt toate deschise așa că trebuie să te uiți de la început când îți iei skipass-ul. Ca să înțelegi un pic nivelul de dificultate să știi că negrele de pe aici sunt gen aia din Poiana de la noi, aia lungă de nu mai știu cum se numește. În rest, dacă e să compar cu Austria și Elveția, aici se pleacă de la albastre pentru ceva care poate fi considerat cu ușurință verde deoarece pârtia este lină ca-n palmă, roșiile sunt așa numai bune să prinzi curaj, iar negrele sunt să zici și tu că schiezi, cum spuneam, ideale pentru începători.

Deci cum te-ai uitat tu pe hartă, sper că ai înțeles că noi am urcat din dreapta de la Barzio și acum suntem sus la Piani di Bobbio iar cât timp tu ai căscat gura pe aici noi am băgat și un mic dejun la deliciosul restaurant de aici de sus. Acum suntem gata să plecăm pe piste, mai exact pe pistă pentru că cu Diana astăzi o să facem decât pista 7 iar Țânțarul se duce să bâzâie un pic pe 11, pe neagră. Băi vezi să nu-ți rupi gâtul că în seara asta avem programat ceva și nu stăm după tine! 🙂

Așaaaa… am ajuns în capătul lui 7 și începe distracția, mai ales că mai încercasem acum un an cu Diana aici pe un viscol și o gheață de s-a jurat că nu mai schiază toată viața. Bine, a mai fost și faptul că le-a dărâmat ăstora 2 garduri pe aici și deja o luaseră la ochi. 🙂

Hai, ușor… haaaaii… vino ușor după mine și balansează corpul . Vrei curbă la dreapta apleci ușor corpul spre stânga și miști bazinul, piciorul stâng tare, dreptul îl lași moale.. așa.. așa… bravoo. Hai, până jos facem numai așa… ușor ușor înveți.

Excelent, ai reușit să ajungi fără probleme până jos!! Da, dar mi-a tremurat inima când mi s-au agățat schiurile acolo mai sus, zice ea. Eee.. lasă oricum măcar o dată tot o să cazi și la viteza cu care mergi tu nu se întâmplă nimic, stai liniștită.

Băi partea nasoală când te dai pe pârtia asta până jos este că la bază sunt 567 de mii de puștani și pici care se îmbrâncesc și cad și până ajungi iar cu telescaunul sus te apucă nebuniile. În medie cobori, dacă te duci glonț într-un minut și apoi urci în 20. Să zicem că cu Diana făceam 10 așa că pauza era binevenită.

Mai are un pic de învățat la coborâtul din telescaun din mers așa că o mai ajut un pic deci eu mă ridic primul din telescaun să pot să o țin și Dian…. Dianaaaa… unde e.. băăăiii… sari, sari… POC mă trezesc cu ea aterizând de undeva de sus, îmi cade în brațe și ne ”împrăștiem” amândoi pe pârtie în râsetele noastre dar și ale celor din jur. Ce se întâmplase de fapt… Când s-a ridicat ursul grizly din telescaun, adică eu, a balansat scaunul ăla și Diana nu a mai atins cu picioarele pe jos și deci a rămas în telescaun și era cât pe aci să o ia cale întoarsă de unde venisem. Noroc că a sărit la timp.

Hai mai facem o coborâre, și încă una și încă…. gata? nu mai vrei… bine, hai mergem și mâncăm și apoi mergem așa ca pentru ultima dată pe o pârtie roșie. Te duc unde l-am învățat pe Lichidator și dacă schiezi acolo apoi o să scapi de frică.

Țânțarule, hai zboară la bază că mergem să alimentăm ceva. Ce? Să vin să dau o tură cu tine? Bine hai.. Diana tu mergi înainte că vin în 20 de minute. Ajung la Țânțar și ăsta bâzzzz pe pârtie în jos… Dă-i să-l prind! Ce să-l prind frate că zbura pe pârtie. Băi și mama ei de treabă că a plecat ca din pușcă și eu nu am apucat să-mi strâng clăparii… Mamăăă cum îmi fac schiurile în picioare, zici că-s roți d-ălea de Dacie ovalizate. Era să cad de vreo 2 ori. Gata, am ajuns.. frumoasă pista asta 11 și numai bună să-ți pui un pic mușchii în mișcare. Ia că acum am strâns clăparii… Țânțareeee… prinde-mă dacă poți. După cum am studiat la fizică, un corp X cu masă de aproape 0,1 tone alunecă mult mai ușor pe pantă în jos decât un corp Y cu masă 2 g, dacă suprafața de frecare este identică și deci Adios Țanțaros!!! Gata, ne-am distrat destul. Cum spuneam, azi nu am chef de schiat dar de mâncat nu mă dau la o parte niciodată așa că mergem să alimentăm cum spuneam.

Mamă și cum se mai alimentează la cabana asta de aici de jos. Mamă mamă… te lingi pe degete după ce termini de mâncat mămăliguța asta cu ciolan de porc afumat și sos de ciupercuțe… Mmmmm… nu îți mai povestesc că dacă ești gravidă clar îți bați consoarta să-ți pregătească așa ceva.

După o masă copioasă și un pic de relax, urmează încercarea supremă pentru Diana, pista numărul 6. Băi și vremea asta nu ține deloc cu noi. A început să ningă și se apropie și un nor și ceva viscol, exact în zona în care vrem să mergem. De data asta vine și Țânțarul că se plictisise săracul singur toată ziua. Îl mai scosesem din monotonie cu coborârile ălea dar degeaba.

Ajungem în capătul pistei. Off ce mă enervează pista asta pentru că este relativ ușoară doar că aici sus când vezi prima coborâre te panichezi un pic, mai ales când mai începe și viscolul ăsta enervant. Hai Diana, hai, curaj!! Nimic!! Încremenise în fața ”prăpastiei”. Hai că nu se întâmplă nimic, faci aceleași mișcări ca înainte doar că mai repede. Hai că poți… Nimic! Cum să fac, cum să fac?! Mă tot scărpinam în cască… Aha… fii atentă.. apucă-te de bățul de schi… și te virez eu… că asta era problema, îi era frică la curbe că cică dacă nu se oprește. Hai… hai.. bravoooo… a reușit-o pe prima… hai.. hai.. perfect.. a făcut-o și pe a doua. Hai că mai sunt două. Nuuuu.. dă bățul!!! strigă ea… Nu vroia deloc singură. La a treia curbă a uitat să mai deja drumul la băț și cum eu țineam strâns de el, și ea la fel, a cedat cel mai slab și normal că am trântit-o la pământ și i-a zburat și căciula din cap cât colo. Ups… Gata gata… hai că ți-am zis că măcar o dată tot cazi că altfel cum înveți… gata gata… e zăpadă.

În timpul ăsta Țânțarul coborâse mai jos și îi făcea galerie: Hai Di_a_na.. hai Di_a_na !! am ridicat-o ușor, s-a scuturat de zăpadă și era hotărâtă ca ultima curbă să o ia singură. Îi desenez eu virtual traiectoria pe care trebuie să o apuce și vrummm… pleacă glonț de lângă mine spre direcția Țânțar. Eu de sus vedeam următoarea fază: Diana dezlănțuită, Țânțarul cu ”galeria pornită”, Diana schimbă traiectoria pe direcția Țânțar, Țânțarul amuțește iar pe măsură ce Diana se apropia de el i se făceau ochi mari, mari în ochelarii de schi dar al naiba dacă se mișca din loc. Când să aibă loc impactul, Țânțarul realizează că s-ar putea să iasă șifonat din incident și se aruncă brusc la pământ, chiar în clipa când Diana îl ocolește în ultima secundă. La început m-am speriat, dar apoi am râs de mă durea burta.

Gataaaa…. Ai reușit să cobori pista numărul 6! Bravoo!! Nu mai avem timp acum dar dacă ai mai coborî o dată ai fi chiar expertă. Oricum, pentru astăzi este excelent și cum este deja ora 16 ne pregătim de plecare după o zi relaxantă dar și plină de peripeții petrecută la Piani Di Bobbio.

La revedere iarna 2012, ne revedem în Noiembrie/Decembrie când vine iar zăpada aici și de data aceasta sunt bucuros că am și eu cu cine să schiez. Fii atent ce ”skiluri”, ce mișcări, cât progres și cât talent a deprins frumoasa mea soție 🙂

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

La carnaval … La Veneția

De weekend, Monden, Vizită oraș 2 Responses »

mai 152012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Hai buongiorno. Azi îți scriu despre un oraș special dar mai întâi am o întrebare pentru tine. Ia zi, ai fost vreodată la un carnaval? sau bal mascat? Eu zic că cel mai probabil, măcar o dată tot ai fost, sau erai prea mic și nu îți mai amintești.

Hai băi, nu te mai gândii atât, sigur ai fost vreo prințesă la serbarea de la grădiniță sau vreun Făt Frumos ademenit de o prințesă simpatică. Ei bine, așa am auzit noi că ar fii atmosfera de la Veneția în perioada carnavalului din luna Februarie așa că am decis să tragem o fugă să ne convingem.

Plecăm de vineri seara, cu mașina dar nu până la Veneția, că oricum nu ai cum să ajungi cu mașina și oricum hotelurile în perioada asta ori costă o grămadă ori sunt epuizate, așa că plecăm spre Treviso cum ne-a învățat pe noi o colegă de la servici care vorbește extrem de mult, dar uite că de data asta a zis și lucruri interesante.

Ajungem relativ repede de la Milano deoarece sunt doar vreo 300 de km, aproape toți pe autostradă și fiind deja seara târziu, decidem să mergem să păpăm ceva prin zona….. Hmm.. cam bombă orașul ăsta și deja la 22 nu mai era nici naiba pe străzi așa că mâncăm ceva rapid, ne întoarcem la hotel si nani.

… a doua zi

Din Treviso în Veneția ajungi cam în 20 de minute cu trenul care circula la intervale destul de dese. Poți să mergi și cu mașina dacă chiar te mănâncă să ieși pe aglomerația asta dar se poate că noi am mai fost și imediat ce treci podul dinspre Veneția continentală spre partea inundată ai câteva parcări imense unde poți să lași mașina la vreo 25 EUR pe zi dacă îmi aduc bine aminte. Apoi de aici mai dai 1 EUR și iei un tren fără mecanic, robotizat, care te duce până la gara din oraș.

Tot la gară am ajuns și noi, vezi ca e Veneția Santa Lucia și nu Veneția Mestre cum am crezut noi prima dată de era să coborâm din tren aiurea. Și ajungem în gară… Aoleuuuu mamăăă… Băi frate ce este aici? Nu ai loc să pui un picior de gărgăriță, da’poi ciolanul meu gras. Dacă veneam cu mașina, cred că o parcam pe apă la câtă lume este aici.

De regulă când venim în Veneția preferăm să mergem după cele 2 indicatoare mari si late care îți arată 2 dintre punctele principale: Stazione (adică gara) și Piața San Marco, adică haos.. acum. 🙂 La câtă lume este acum preferăm să luăm autobuzul plutitor și să mai evităm un pic multimea. Aaa…am uitat să-ți arătăm surpriza. Ia fii atent ce ne-am cumpărat noi când am mai fost aici:

Plimbarea cu barca autobuz îți dă posibilitatea de fiecare dată să admiri acest frumos oraș, patrimoniu Unesco, capitala de odinioară a republicii Venețiene. Stand și legănându-ne în valurile blânde ale Mării Adriatice admirăm acum cel mai frumos oraș construit vreodată și chiar dacă marea a fost o dată rea și a vrut să-l acopere sub valurile ei , se pare că până la urmă a ajuns la un acord cu omul și acum conviețuiesc împreună fără probleme.

Nu o să încetez niciodată să mă minunez cum, ieșind pe ușa casei, pășești direct în barcă, sau ne mai uimește și cum, tot ceea ce noi numim mijloace de transport pe uscat, au fost ușor adaptate și transformate pentru a se deplasa pe unul din multitudinea canalelor ce separa cele 118 insule ce alcătuiesc acest oraș plutitor. Așa că nu mica îți este uimirea când vezi ambulanțe, taxiuri, “mașini” de poliție care înfruntă valurile cu viteză în timp ce tu meditezi romantic în bărcuța ta. Oare cum ar arăta o urmărire în Veneția? 🙂 (mi s-a răspuns la întrebare în filmul The Tourist) 🙂

Dar să lăsăm prostiile că acum aproape am ajuns în Piața San Marco și atenția noastră se îndreaptă spre multitudinea de măști prezente aici și spre atmosfera încărcată de iubire, creată de miile de turiști care accentuează încă o dată fața romantică a Veneției.

Da, romantici oamenii și muuuuulți rău de tot… Pai noi cum facem măi să ajungem în Piață? Hai să încercăm să vizităm și noi palatul Dogilor pentru că de câte ori am fost la Veneția nu am reușit niciodată.

Aoleuuu…. Băi voi ați înnebunit la cap? Pai cred că toată piața asta stătea la coadă la palat.

Gata mă… A fost odată când aveai funcția pe viața, acum nu mai e așa. Și chiar și atunci tot te obligau ăia să demisionezi, deci degeaba vreți Dogi și vă înghesuiți așa. Ce zici tu? Zici că se înghesuie să vadă apartamentele dogilor sau faimoasele anticamere? Mda, ai și tu dreptate, dar naiba tocmai acum s-au găsit că de 4 ani tot încerc să văd și eu palatul.

Trebuie să venim special pentru asta… altă dată. Ca să urcăm în turn nu mai vorbesc că mai au un pic și se împing în apă la cât se întinde coada. Noroc că data trecuta când am fost nu am prins aglomerația asta și am urcat și noi.

Priveliștea de sus, de aici din clopotnița lu’ nenea Sfântul Marco nu poate fi descrise în cuvinte puține, iar cu prea multe cuvinte riști să-i știrbești frumusețea. Iți zic doar că, să vezi case în mijlocul apei și chiar un ditamai turnul, așa cum apare insula San Giorgio Maggiore, este cu adevărat ceva ce rar întâlnești prin lume.

Te las sa admiri și tu ce am admirat noi și să te pierzi prin mozaicul de culori și luciul apei ce ți se va întinde în fața ochilor și care formează unul dintre cele mai romantice orașe din Europa, Veneția.

Nu degeaba regizorul Donnersmarck a decis să-l aducă pe Turistul ăla “amețit” de Jhonny Deep și să-l pună să alerge toată insula după frumoasa Angelina.

Acum cred că știi ce urmează nu? …. Daaa… Sigur! Ete țeapă că de data asta nu e vorba de mâncare, acum mergem împreună într-un loc unde nu merg mulți turiști pentru că e un pic izolat și linișteeeeee.

Plecăm agale cu măștile pe față, salutând respectuos, cu plecăciuni, pe celelalte prințese japoneze și ceilalți prinți care ieșiseră la promenadă și după puțin timp ajungem în Parcul Amintirilor (Parco delle Rimembranze) unde, așezându-ne pe o bancă admirăm în voie frumusețea locului, vaporașele ce se plimbă necontenit precum și promenadele mascate ale celor veniți ca și noi la carnaval. Normal că nu ratăm aceste momente unice și le imortalizăm prin câteva poze.

Fii atent… Pun pariu că dacă ai fost în Veneția, este o zona aici unde nu cred că ai fost, pentru că nu mulți sunt îndrumați spre locul ăsta. Aici e zona unde locuiesc oamenii ăștia de stau aici și cărora cred că li s-a luat de tine și de noi precum și de multitudinea de turiști de nu pot săracii să-și ia o pâine.

Dar totuși să nu le plângem de milă, că atunci când nea localnicul Giovanni ne-a cerut 100 de EUR pe o tură de 20 de minute cu gondola, cred că nu o ducea așa de rău la cât de mare era cererea.

Deci fii atent, de aici din parc mergi până la strada 24 Mai (via 24 maggio) și de aici traversezi în stânga canalul, înapoi cum ar venii spre Piazza San Marco. Ajuns aici, plimbă-te printre casele localnicilor și o să descoperi o altă față a Veneției, una care nu apare în toate ghiduri turistice. Și dacă tot te-ai obosit să mergi cu noi până aici, hai să mergem și pe insula San Pietro că e chiar aici, la două podețe mai la dreapta și putem să vizităm și biserica de aici. Băi, eu m-am contrazis cu Diana că turnul ăsta de aici e strâmb, zicea ea. Acum dacă mă uit mai atent la poză cred că avea dreptate. Tu ce zici?

De data asta chiar ne este un pic de fomiță și înaintând ușor ușor pe niște străduțe cât mai lăturalnice cu putință ca să nu întâlnim iar turiștii ăia grămada, ajungem în Piața Marco Polo unde ne place nouă mult de tot să mâncăm și doar să stăm și să admirăm locul. În drumul nostru, normal, că întalnim “mascați” de la cel mai mic la cel mai mare. Aaaa.. Spaghete alle vongole, preferatele mele! Gata hai că nu mai zic nimic că murdărești aici unde citești. Heei… Ia un șervețel ceva ce! 🙂

Și tot stând noi la povești și admirând copilașii simpatici deghizați care mai de care în câini, pisici, rechini (ce imaginație pe părinții din ziua de azi), coboară ușor amurgul peste animata Veneție iar odată cu apusul soarelui se dă startul la petrecerile de seară, la muzică și voie bună.

Miaaaaau…. Aaaaaaa… Dianaaaa… Ce-i cu siamezele ăstea? Aoleu.. Mă atacăă! Aaaa…. Bine hai, fă-mi o poză să ma laud apoi 🙂

Ia uite-l și pe ăsta.. Parcă seamănă cu o vedeta de pe la noi, așa cu bot și buzoaie groase, nu spui cine, persoană importantă cum zicea Caragiale.

Am stat, am dansat un pic, ne-am pierdut în mulțime de câteva ori și am petrecut o seară fantastică alături de, cred, toate națiile pământului.

La întoarcerea spre gară, se mergea încolonat în formă de grămadă iar când străduța se îngusta era vai și amar de ăștia mai mici și firfirei.. Dar la mine nu se punea problema iar Diana era protejata de grăsanu’.

Ia uite ce terasă frumoasă aici pe drea… Aloo… Băi.. Nu vedeți că ”semnalizez”… Alooo… Vrem dreaptaaa!! Ce dreapta tată! Aici mergeai unde mergea mulțimea, și cum mulțimea mergea la gară, acolo am ajuns și noi, pe la un 23:00 așa că am luat unul dintre ultimele trenuri spre Treviso unde aveam hotelul.

Într-adevăr o zi deosebită, iar carnavalul de la Veneția merită să-l vezi și să-l trăiești măcar o dată în viață. A doua zi, după ce am constatat că la lumina zilei Treviso e chiar frumușel, am revenit pentru încă 5 ore de admirat orașul plutitor din partea estică a Italiei.

De data aceasta, o dată ajunși în gară, am făcut traseul în sens invers al acelor de ceasornic și tot în Piața San Marco am ajuns, dar nu are rost să-ți înșir cuvinte aiurea pe foaie. Veneția merită vizitată, măcar 1 zi întreagă pentru că te asigur că o să rămâi cu una dintre cele mai frumoase experiențe din toate călătoriile tăle.

Vezi doar la restaurante să nu te aventurezi la șmecheriile de le-ai văzut în filmul cu Angelina și Jhonny că te cam ustură la punga apoi. Bine, dacă ”te ține” ești chiar binevenit. Îți anticipez că la unul dintre restaurantele ăstea șmechere o să te servească conu’ Cornel, chelnerul nostru di la Vaslui, stabilit pe aici de vreo 5 ani și care ne-a atenționat când ne-a auzit vorbind română că “ii scump rau acilea” !

Arrivederci Venezia! Un abbraccio!

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

1 an de Zâmbete, 1 an de Amintiri – Articol aniversar

Mulțumesc ;) 8 Responses »

mai 032012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Mulțumesc!

De ce? Păi în primul rând îți mulțumesc pentru că ești unul dintre cei peste 1.500 de oameni care în decursul unui exact 1 an de zile a zâmbit alături de mine de-a lungul celor 37 de povestioare pe care le-am scris și le-am trăit împreună.

Mulțumesc pentru că sigur una dintre cele peste 5.500 de pagini vizualizate a fost a ta.

Mulțumesc pentru că ești unul dintre cei 700 de cititori activi care lună de lună nu lasă să-i scape niciun zâmbet!

Mulțumesc pentru că alături de tine am făcut să zâmbească toate județele României iar zâmbetul tău fin a înveselit atmosfera în peste 34 de țări.

Mulțumesc că ai ales să-ți dedici 20 de minute pe lună ca să descoperi lumea printr-un zâmbet citind una din cele peste 300 de pagini A4 (240 fără poze) pe care am reușit să le scriu

Îți mulțumesc că ai ales să zâmbești așa de mult și des în București, Timiș, Prahova, Gorj, Iași, Dolj, Brăila, Cluj, Constanța sau Bistrița.

Mulțumesc pentru că zâmbești pe Facebook iar prin “like-ul” tău i-ai învățat și pe alții cum să descopere lumea zâmbind. (apropo știi că printr-un click poți să zâmbești de două ori? Dacă dai click pe “like-ul” <îmi place> de la sfârșitul fiecărui articol, zâmbești și aici și pe Facebook)

Mulțumesc pentru că ești unul dintre cei peste 40% de “căutători” înflăcărați de pe Google care, o dată ajuns să zâmbească, cu greu se oprește din citit!

Mulțumesc Diana pentru sprijin și suport dar mai ales pentru că m-ai suportat când “am făcut-o de oaie” ca să te citez, și ai trecut peste tot cu cel mai dulce zâmbet din lume!

Mulțumesc Lichidatorule și prietenei tale, mulțumesc Programatorule și Micuțo Japoneză, mulțumesc Roxy, mulțumesc Auditorule, mulțumesc Tânțarule, mulțumesc Mr. Rock, mulțumesc Bloggărițo, mulțumesc Micuțule și Micuțo, vă mulțumesc că ați făcut în felul vostru aceste aventuri de neuitat.

Mulțumesc Nașei și celorlalți prieteni care m-au încurajat să scriu și să te fac să zâmbești.

Mulțumesc Roxy că ești cititoare activă și pentru că ești o soră simpatică! 🙂

Mulțumesc celei mai active “comentatoare” Alina dar si Irinei pentru feedback, critici si sugestii! 🙂

Mulțumesc!

După cum te-ai prins deja, azi nu-ți povestesc nimic, azi se împlinește exact un an din ziua în care am publicat prima povestioară! 3 Mai 2011, ziua în care Diana făcea o anumită vârstă. Astăzi este 3 Mai 2012 și Diana sărbătorește o vârstă deosebită așa că profit de ocazie să-i urez încă o dată: La Mulți Ani zâmbind!

Să nu crezi că pe tine te-am uitat, dar sincer am vrut să țin surpriză. Nu-ți spun oricum multe… Îți anticipez doar că în curând o să zâmbim împreună într-un loc la care visezi de mic și unde poate chiar ai fost… Este locul unde cam toată lumea care ajunge zice că i s-a îndeplinit visul de o viață. Așa că stai pe fază! 🙂

Te-am pupat, mulțumesc și sper ca la anul să fii zâmbit de 10 ori mai mult! Cu siguranță, eu și cu Diana, peste ani și ani sigur o să zâmbim mult!

P.S. Dacă vrei să vezi pe unde ai zâmbit pe parcursul anului folosește meniul “Locuri vizitate” (Continentele sau Harta) din partea dreaptă a paginii sau vezi prin arhivă (tot în dreapta).

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...