Cu începătorii la schi lângă Milano – Piani di Bobbio

La munte, Sporturi outdoor Add comments

mai 182012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

No hai că mai sunt câteva zile și se duce iarna. De fapt se duce conform calendarului că la Milano e o vreme așa de ciudată încânt nu știi naiba cu ce să te îmbraci. Dar hai să-l lăsăm pe Busu’ să ne povestească despre vreme și să trecem la subiect.

Îți aduci aminte ce ți-am spus când ți-am povestit despre Zermatt, în special despre cât
s-a chinuit Diana să devină o schioară profesionistă, câte lacrimi s-au vărsat și câte bețe mi-am luat în cap? Sigur îți amintești.

Ei bine, ca să nu lăsăm să se piardă bruma aia de ”skill” pe care a deprins-o am decis să mergem undeva lângă Milano la niște pârtii ideale pentru începători

Este foarte tare locul ăsta pentru că de la noi din fața blocului până în parcarea pârtiei ajungem într-o oră și 10 minute. Sunt vreo 60 de km din care marea majoritate pe autostradă/drum express. Locul se numește Piani di Bobio, mai exact localitatea Barzio și e pe undeva de la Lecco mai sus, la o altitudine de 1.700 de metri, numai bună pentru a mai prinde ultima zăpadă din iarna asta. Astăzi nu aveam chef de schiat ci eram chitit să fac orice ca să învețe Diana. Cu greu reușesc să o trezesc și să plecăm spre destinație. E adevărat că e aproape dar nu prinzi mereu loc de parcare dacă ajungi la 10.

În aventura de astăzi se aruncă cu mult curaj și prietenul nostru Țânțarul, îl știi, cel care la Bormio a primit o tură gratis cu snowmobilul după ce s-a milogit de salvamont și i-a zis că și-a scrintit piciorul. Țânțarul între timp se mai antrenase așa că astăzi era decis să se aventureze pe “negre”. S-a antrenat el la schiat dar la trezit dimineața n-are nicio treabă. Țânțareeeeeeee…. scoală ‘tui mama ei de treabă că ne prinde 12. Ajunge până la urmă pe la un 8 buimac de somn și normal că-și reia visele liniștit în mașină pe drumul spre destinație.

Bineînțeles că la 9:20 nu mai e loc de parcare sus și trebui să parcăm în una dintre cele 3 parcări de jos din oraș și apoi să ne înghesuim în ”rata” pusă la dispoziție, gratis, de municipalitate. Ce mai e frumos aici este faptul că prețurile sunt relativ ok, adică un skipass pe toată ziua e undeva pe la un 18 EUR pe zi iar pe echipament, dacă nu ai, mai dai un 17 deci relativ ok în comparație cu alte zone.

Luam telecabina de aici de sus din parcare și urcăm, urcăm, urcăm… băi da lung e drumul și întrebarea noastră este Unde este zăpada? Eeee.. ia uite zăpadaaa!!! De fiecare dată este așa.. urci urci speriat că schiezi prin nămol și când ajungi sus pac.. dintr-o dată ți se întinde în fața ochilor o mare albă de toată frumusețea.

Până o ajut eu pe Diana să-și pună clăparii, cască și tu ochii pe harta de aici să te obișnuiești cu locul. Pistele sunt relativ suficiente, nu tot timpul sunt toate deschise așa că trebuie să te uiți de la început când îți iei skipass-ul. Ca să înțelegi un pic nivelul de dificultate să știi că negrele de pe aici sunt gen aia din Poiana de la noi, aia lungă de nu mai știu cum se numește. În rest, dacă e să compar cu Austria și Elveția, aici se pleacă de la albastre pentru ceva care poate fi considerat cu ușurință verde deoarece pârtia este lină ca-n palmă, roșiile sunt așa numai bune să prinzi curaj, iar negrele sunt să zici și tu că schiezi, cum spuneam, ideale pentru începători.

Deci cum te-ai uitat tu pe hartă, sper că ai înțeles că noi am urcat din dreapta de la Barzio și acum suntem sus la Piani di Bobbio iar cât timp tu ai căscat gura pe aici noi am băgat și un mic dejun la deliciosul restaurant de aici de sus. Acum suntem gata să plecăm pe piste, mai exact pe pistă pentru că cu Diana astăzi o să facem decât pista 7 iar Țânțarul se duce să bâzâie un pic pe 11, pe neagră. Băi vezi să nu-ți rupi gâtul că în seara asta avem programat ceva și nu stăm după tine! 🙂

Așaaaa… am ajuns în capătul lui 7 și începe distracția, mai ales că mai încercasem acum un an cu Diana aici pe un viscol și o gheață de s-a jurat că nu mai schiază toată viața. Bine, a mai fost și faptul că le-a dărâmat ăstora 2 garduri pe aici și deja o luaseră la ochi. 🙂

Hai, ușor… haaaaii… vino ușor după mine și balansează corpul . Vrei curbă la dreapta apleci ușor corpul spre stânga și miști bazinul, piciorul stâng tare, dreptul îl lași moale.. așa.. așa… bravoo. Hai, până jos facem numai așa… ușor ușor înveți.

Excelent, ai reușit să ajungi fără probleme până jos!! Da, dar mi-a tremurat inima când mi s-au agățat schiurile acolo mai sus, zice ea. Eee.. lasă oricum măcar o dată tot o să cazi și la viteza cu care mergi tu nu se întâmplă nimic, stai liniștită.

Băi partea nasoală când te dai pe pârtia asta până jos este că la bază sunt 567 de mii de puștani și pici care se îmbrâncesc și cad și până ajungi iar cu telescaunul sus te apucă nebuniile. În medie cobori, dacă te duci glonț într-un minut și apoi urci în 20. Să zicem că cu Diana făceam 10 așa că pauza era binevenită.

Mai are un pic de învățat la coborâtul din telescaun din mers așa că o mai ajut un pic deci eu mă ridic primul din telescaun să pot să o țin și Dian…. Dianaaaa… unde e.. băăăiii… sari, sari… POC mă trezesc cu ea aterizând de undeva de sus, îmi cade în brațe și ne ”împrăștiem” amândoi pe pârtie în râsetele noastre dar și ale celor din jur. Ce se întâmplase de fapt… Când s-a ridicat ursul grizly din telescaun, adică eu, a balansat scaunul ăla și Diana nu a mai atins cu picioarele pe jos și deci a rămas în telescaun și era cât pe aci să o ia cale întoarsă de unde venisem. Noroc că a sărit la timp.

Hai mai facem o coborâre, și încă una și încă…. gata? nu mai vrei… bine, hai mergem și mâncăm și apoi mergem așa ca pentru ultima dată pe o pârtie roșie. Te duc unde l-am învățat pe Lichidator și dacă schiezi acolo apoi o să scapi de frică.

Țânțarule, hai zboară la bază că mergem să alimentăm ceva. Ce? Să vin să dau o tură cu tine? Bine hai.. Diana tu mergi înainte că vin în 20 de minute. Ajung la Țânțar și ăsta bâzzzz pe pârtie în jos… Dă-i să-l prind! Ce să-l prind frate că zbura pe pârtie. Băi și mama ei de treabă că a plecat ca din pușcă și eu nu am apucat să-mi strâng clăparii… Mamăăă cum îmi fac schiurile în picioare, zici că-s roți d-ălea de Dacie ovalizate. Era să cad de vreo 2 ori. Gata, am ajuns.. frumoasă pista asta 11 și numai bună să-ți pui un pic mușchii în mișcare. Ia că acum am strâns clăparii… Țânțareeee… prinde-mă dacă poți. După cum am studiat la fizică, un corp X cu masă de aproape 0,1 tone alunecă mult mai ușor pe pantă în jos decât un corp Y cu masă 2 g, dacă suprafața de frecare este identică și deci Adios Țanțaros!!! Gata, ne-am distrat destul. Cum spuneam, azi nu am chef de schiat dar de mâncat nu mă dau la o parte niciodată așa că mergem să alimentăm cum spuneam.

Mamă și cum se mai alimentează la cabana asta de aici de jos. Mamă mamă… te lingi pe degete după ce termini de mâncat mămăliguța asta cu ciolan de porc afumat și sos de ciupercuțe… Mmmmm… nu îți mai povestesc că dacă ești gravidă clar îți bați consoarta să-ți pregătească așa ceva.

După o masă copioasă și un pic de relax, urmează încercarea supremă pentru Diana, pista numărul 6. Băi și vremea asta nu ține deloc cu noi. A început să ningă și se apropie și un nor și ceva viscol, exact în zona în care vrem să mergem. De data asta vine și Țânțarul că se plictisise săracul singur toată ziua. Îl mai scosesem din monotonie cu coborârile ălea dar degeaba.

Ajungem în capătul pistei. Off ce mă enervează pista asta pentru că este relativ ușoară doar că aici sus când vezi prima coborâre te panichezi un pic, mai ales când mai începe și viscolul ăsta enervant. Hai Diana, hai, curaj!! Nimic!! Încremenise în fața ”prăpastiei”. Hai că nu se întâmplă nimic, faci aceleași mișcări ca înainte doar că mai repede. Hai că poți… Nimic! Cum să fac, cum să fac?! Mă tot scărpinam în cască… Aha… fii atentă.. apucă-te de bățul de schi… și te virez eu… că asta era problema, îi era frică la curbe că cică dacă nu se oprește. Hai… hai.. bravoooo… a reușit-o pe prima… hai.. hai.. perfect.. a făcut-o și pe a doua. Hai că mai sunt două. Nuuuu.. dă bățul!!! strigă ea… Nu vroia deloc singură. La a treia curbă a uitat să mai deja drumul la băț și cum eu țineam strâns de el, și ea la fel, a cedat cel mai slab și normal că am trântit-o la pământ și i-a zburat și căciula din cap cât colo. Ups… Gata gata… hai că ți-am zis că măcar o dată tot cazi că altfel cum înveți… gata gata… e zăpadă.

În timpul ăsta Țânțarul coborâse mai jos și îi făcea galerie: Hai Di_a_na.. hai Di_a_na !! am ridicat-o ușor, s-a scuturat de zăpadă și era hotărâtă ca ultima curbă să o ia singură. Îi desenez eu virtual traiectoria pe care trebuie să o apuce și vrummm… pleacă glonț de lângă mine spre direcția Țânțar. Eu de sus vedeam următoarea fază: Diana dezlănțuită, Țânțarul cu ”galeria pornită”, Diana schimbă traiectoria pe direcția Țânțar, Țânțarul amuțește iar pe măsură ce Diana se apropia de el i se făceau ochi mari, mari în ochelarii de schi dar al naiba dacă se mișca din loc. Când să aibă loc impactul, Țânțarul realizează că s-ar putea să iasă șifonat din incident și se aruncă brusc la pământ, chiar în clipa când Diana îl ocolește în ultima secundă. La început m-am speriat, dar apoi am râs de mă durea burta.

Gataaaa…. Ai reușit să cobori pista numărul 6! Bravoo!! Nu mai avem timp acum dar dacă ai mai coborî o dată ai fi chiar expertă. Oricum, pentru astăzi este excelent și cum este deja ora 16 ne pregătim de plecare după o zi relaxantă dar și plină de peripeții petrecută la Piani Di Bobbio.

La revedere iarna 2012, ne revedem în Noiembrie/Decembrie când vine iar zăpada aici și de data aceasta sunt bucuros că am și eu cu cine să schiez. Fii atent ce ”skiluri”, ce mișcări, cât progres și cât talent a deprins frumoasa mea soție 🙂