2012 iunie » Zâmbete și Amintiri

Sighişoara din Toscana – Siena

De weekend, Vizită oraș No Responses »

iun. 262012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Cu greu reuşim să părăsim însorita, pe acum, Elba iar cei 120 de km până la următoarea noastră destinaţie îi petrecem relativ tăcuţi sau povestind cât de frumos a fost şi promitem să revenim cât mai curând. In turul nostru prin Toscana ni s-a sugerat că nu avem cum să ratăm Siena, aşa că, chiar dacă în această seară trebuia să ne întoarcem la Milano, nu avem cum să nu ne abatem şi pe aici. Florenţei (sau Firenze cum se spune la Italieni) am decis să-i rezervăm un weekend întreg aşa că fii pe fază și păstrează-ţi zâmbetele până-ţi deapăn amintirile de acolo.

Aerul medieval al Sienei, chiar dacă încărcat de studenţie şi de activităţi specifice secolului nostru, m-a făcut totuşi sa îmi permit să aseamăn această frumoasă cetate din Toscana cu Sighişoara de la noi. Sper că îmi permiţi această comparaţie pur bazată pe atmosferă resimţită. Uită-te şi tu şi zi-mi cam cât se apropie imaginea asta cu cea a Sighişoarei când te apropii dinspre Făgăraş.

Ca de obicei, iar am „bulan” la locul de parcare şi găsim un loc fix lângă ziduri, la intrarea dinspre Porta…. Ăăă.. am uitat cum se numeşte. Parcă Porta Camollia, aia din partea de sus a oraşului că o dată intraţi pe acolo am am tot coborât şi am traversat toată cetatea până la Porta Romana, aşa fără harta ci doar mergând pe indicatoare. Cum orice lucru bun începe cu o masă, mergem să căutăm ceva cu toate că la ora 2 nu prea mai găseşti bucătăria deschisă. Avem noroc și găsim cel mai tare restaurant împinge tava de aici şi, chiar dacă la început eram un pic sceptici, odată ce am văzut mâncarea a dispărut orice urmă de scepticism și ne-am mâncat până şi degetele. Buun, acum se poate explora.

Vremea este excelentă iar dacă ieri ne plângeam de ploaie și invocam soarele, astăzi suntem dogoriţi de razele lui şi chiar ne mai trage şi un bronz de tractorişti! Oricum plimbându-te prin Siena, nu trebuie să-ţi faci probleme cum că ai face insolaţie deoarece multitudinea de străduţe şerpuite, specifice stilului italian, te aduce foarte des la umbra şi te apropie din ce în ce mai mult de epoca medievală, făcându-te să păşeşti ca într-un vis în unul din filmele cu Robin hood.

Mergând după indicatorul spre Dom, trecem pe lângă o masă de tineri ce chefuiau de mama focului… S-or fii terminat examenele?!.. Şi apoi tot înaintând ajungem tot pe o străduţă îngustă la un loc care iniţial nu ne inspira cine ştie ce.. Apoi am tot văzut oameni opriţi si ne întrebam dar ce o fii dom’le aici?

Woooow…wooo wooow!!!! Am păşit un pic mai înainte pe aleea îngustă şi dintr-o dată am văzut ce era când în faţa noastră a apărut brusc o imensă piaţă plină de oameni

Locul acesta superb, plin de oameni ieșiți la cărămidă roșie, aveam să aflăm mai târziu că se numește Piazza del Campo și că acest loc era în trecut un fel de piață și un loc de unde se întâlneau cele trei mari comunități stabilite la poalele dealurilor cetății, și anume Castelanii, Camoliezii și San Martinezii (daca așa s-or traduce în română). Numele a rămas del campo de atunci de când se ieșea la iarba verde aici sau la noroi sclipitor în funcție de vreme, chiar dacă pe la o mie trei sute și ceva, romanii, sătui să-și mai murdărească sandalele, au decis să ”asfalteze” zona.

După cum ai observat și tu, dar li noi, în piaţa aceasta, se află şi un ditamai turnul unde, cunoscându-ne deja ştii că e musai să urcăm. Turnul se numeşte turnul Mangia că cică aşa îl chema pe primul clopotar de aici.. Băi şi eu care credeam că e ceva cu mâncarea (mangiare în italiană). Off 🙂

Decidem deci să urcăm în turn şi pentru preţul de 8 EUR ni se deschid porţile spre cerul Sienei… Dar până acolo sus e mult de mers tati.. Să nu crezi că iei liftul.. Nuuu … Dai din picioare şi urci scările ăstea multe multe multe de nu se mai termina spirala şi eşti atent să nu-ţi iei grinzi în freză.

Dar ca să nu te sperii, să ştii că la început e mai nasol, la primele 2 etaje, că eşti înconjurat peste tot de ziduri, aşa că Diana, care este un pic claustrofobică, s-a cam panicat dar apoi e mai aerisit şi îţi revii şi tu, şi Diana. Hai mai repejor ca să scăpăm de acesta din spatele nostru de-şi plânge de milă în timp ce se întreba cine naiba l-a pus pe el să urce aici şi ce o fii fost in capul lui!

Ajunşi sus, Siena ni se arată în toată splendoarea ei de oraş medieval iar aerul Toscanei este mai proaspăt ca niciodată şi ne umple plămânii de sănătate iar verdele ierbii încântă cu mare plăcere obiectivul aparatului. În sfârşit un loc de unde pot şi eu să fac poze cu obiectivul acesta şi reuşesc să încadrez fiecare bucăţică de istorie în parte.

Încape chiar si măreţul Dom de aici pe care profităm de ocazie şi îl examinăm bine împreună cu tot peisajul dimprejur dar mai ales piaţa plină de oameni care văzută acum de sus capătă un caracter aparte şi acum distingi clar împărţirea despre care îţi vorbeam mai înainte.

Abia de aici de sus am remarcat și noi piscina aia din mijlocul pieței și faptul ca piața era împărțită în noua bucăți perfect identice. Bine, aia cu feliile am înțeles-o ca na, fiecare cu felia lui și ne referim aici la guvernul format din cei nouă, chipurile neutri care i-au înlocuit pe cei 24 de aristocrați ce guvernaseră până atunci dar cu piscina care era treaba. Piscina aia, munte de incultură cum zice nașul, este de fapt fântâna bucuriei și era un fel de punct de racord pentru toate canalele care aduceau în trecut apă în cetate. Acum are doar scop de atracție pentru turiști, primesc explicația completă de la cititoarea tuturor ghidurilor de pe lumea asta.Ţinând cont că atunci când am stat la coadă am văzut anunţul că nu poţi să stai mai mult de 15 minute sus că altfel rişti să-ţi iei înjurăturilor celor care aşteaptă sa urce, decidem să ne încadrăm în orar şi să nu ne „umplem frigiderul” de blagoslovelile celorlalţi turişti.

Din păcate nu mai avem timp să dăm o fugă să vizităm Domul şi în interior despre care citisem că este superb. Mergem pe încredere, mai ales considerând că vreo 40 de oameni s-au chinuit timp de 200 de ani să-l decoreze. Noi trebuie să ajungem să “decorăm” nişte haine pentru mâine la serviciu, să mai băgăm şi un duş şi puşin somn aşa că plecăm uşor uşor spre Porta Romana.

În drumul nostru facem şi câteva poze ca să putem să luăm cu noi măcar imaginea acestui frumos oraş medieval dacă mai mult nu putem. O dată ajunşi la ieşirea cealaltă ne bucuram noi că am fost furbi (şmecheri pe italiană) şi am mers prin Siena doar în coborâre evitând escaladările colinelor şi a străduţelor cocoţate prin toate cotloanele vechii cetăţi. Tot coborând aşa, în mintea noastră s-a creat imaginea din satelit, distorsionată aş spune, cum că, privind o hartă imaginară, noi am intrat prin dreapta şi acum ieşim prin stânga deci dăm un ocol şi imediat ajungem la maşină.

Şi mergem, şi mergem pe străduţele ăstea pustii până când ajungem într-un câmp… Sincer în jurul nostru nu mai era nimic, decât iarbă multă şi o babă într-o staţie de autobuz unde astăzi de pare că oprea doar soarele. Băi să fie.. Unde suntem? Ia să scot eu gadgeturile şi să vedem ce zice nea goagăl. Noroc că reţinusem, sincer printr-o minune, numele străzii unde parcasem maşina. Ia zi tu măi gogule.. ia fă-ne un traseu de aici până la maşină.

Hai să-mi trag palme : 3,9 km. Mamăăăă…. E departe? zice Diana… Ups, zic în gând, iar am făcut-o de oaie… Aaa.. Nuu.. E aici.. Imediat.. Vreo 800 de metri.. Trebuie sa urcam dealul asta... Si urcam dealul.. Si eu ma gandeam la solutii sa nu mi-o iau.. Si apare solutia… Autobuzul cu baba aia care pălise deja de la atâta stat în soare… Și fuuugi… și ia-l. Unde merge autobuzul ăsta? întreabă Diana. Naiba să-l ia..zic, las că urmărim cu google maps.

Multumesc frumos Doamne. Am scapat si de cafteala dar si de mersul pe jos… 800 de metri ai zis huh? Aaa… păi da… așa ar fi fost pe modul pieton 😀

Chiar dacă am stat foarte puțin în Siena, am reușit să o surprindem în toată splendoarea ei și mulțumim și vremii că a ținut cu noi și ne-a lăsat să ți-o prezentăm și ție așa cum se cuvine.
Arrivederci Siena!

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Aniversare în „exil” – 2 zile pe insula Elba

La plajă, Rezervații și parcuri naturale 6 Responses »

iun. 132012

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...

Acum că am reuşit un pic să ne astâmpărăm foamea de Toscana cu ultimele plimbări prin frumoasa localitate Luca sau prin Pisa, unde celebrul turn aştepta, un pic aplecat de vreme şi de istorie, fiecare turist să-şi facă o poză arătându-şi muşchii, acum deci, după toate vizitele acestea, la mine se resimte un pic oboseala şi abia aşteptam să ajungem să luam vaporul spre frumoasa noastră destinaţie de exil: insula Eba!

Cum de data aceasta Diana sărbătoreşte o frumoasă vârstă, am decis să ne luam câteva zile de concediu şi să facem un tur în frumoasa Toscana şi împrejurimi şi să mai culegem câteva amintiri cu care să-ţi mai fur un zâmbet, o apreciere sau pur şi simplu să ne simţim bine împreună. Vai cât îmi este de somn şi nu mai ajungem odată la Piombino unde era portul. Îmi venea să arunc volanul pe geam şi să mă culc cu capul pe bord, dar hai că mai e un pic.

Mă mai trezeşte un pic preţul călătoriei cu vaporul până pe insulă. Hai băi ce.. 140 EUR dus întors ca să merg până aici peste mare… păi văd insula de aici, mă duc înot! Auzisem că dat fiind faptul că băieţii au monopol pun ce preţuri vor aşa că accepţi ori înoţi ori îţi transformi maşina în barcă. Acceptăm ce să facem… hai dă 2 bilete pentru noi şi unul pentru asta mică albastră şi cu patru roţi.

În port, ca la noi.. grămadă de maşini în linie, oameni care alergau în toate direcţiile, nave care ancorau, ce să mai, ca la balamuc. Alo, băi Popeye ia zi-mi şi mie cu biletele ăstea pe care vapor ne urcăm că nu de alta dar noi am rezervat în Elba cu toate că nu ne-ar displăcea nici Sardegna sau nici Corsica dar nu cred că ne ţin biletele. Îmi răspunde într-un sictir maxim şi mai orbecăi eu un pic prin port socializând cu oamenii de la rând şi până la urmă ne aşezăm la coada aia bună. Băi bine măcar că înăuntru vaporul era chiar frumos şi parcă erai pe un vas de croazieră.

Pe insula Elba ajungem aproape de apusul soarelui şi chiar dacă soarele nu vroia să ni se arate aşa cum se cuvinte, Portoferraio portul de destinaţie, era de o frumuseţe aparte şi ne-a făcut să ne îndrăgostim de acest colţ de paradis. Mai conducem o oră pe nişte serpentine numai bune să ne ţină treji şi ajungem în Sant Andrea unde nu vedeam altceva înaintea ochilor decât patul. Wow.. cum este camera.. dar ne auzim mâine că acum suntem rupţi de oboseală.

…a doua zi

Este 1 mai 2012 şi cum în Italia de 1 mai nu se merge în “vamă”, am făcut şi noi ce am considerat mai bine şi am mers tot la mare dar pe insulă.

Localitatea Sant Andrea este faimoasă pentru plajele minunate, drept pentru care ne-am şi luat costume de baie după noi dar momentan singura baie pe care o puteam face era de la apa de ploaie care nu vrea să ne părăsească de loc concediul acesta.

Vai ce needucat sunt, îmi cer scuze. Hai să lăsăm naiba baia şi să-ţi prezint un pic locul pe aici. Uite aici în faţa camerei avem o mică gradină doar a noastră unde sunt doua şezlonguri, momentan ude fleaşcă, iar puţin mai în acolo este portiţa pe care ieşim… fii atent să nu rupi planta de aloe vera!!! Apoi păşim pe aleile frumos decorate în stil rustic, trecem pe lângă o mică fântână care probabil în zile însorite de vară mai temperează toropeala şi păşim pe gazonul verde plin de şezlonguri ude.

Cred că atunci când e frumos afară îţi este mai mare dragul să te bronzezi aici. Diana se opreşte un pic în foişorul cu perne moi de părea ca un harem de mare paşă, şi stând picior peste picior se gândeşte cum o să „devoreze” ea mai târziu o carte ,aici în această grădină de vis. Eu, mai incult din fire, am preocupări gastronomice, aşa că mă interesez cam pe unde ar putea şi stomacele noastre să devoreze ceva. Hei, nu te-am uitat! Imediat îţi fac câteva poze, chiar si mohorâte ca să ai şi imaginea vizuală a cuvintelor mele. Îţi vine să crezi că aici, tot ce ţi-am descris plus micul dejun destul de bogat, a costat doar 60 de EUR pe noapte?! Locul acesta a fost dragoste la primul „search” (căutare).

Mai tragem un pic de timp prin grădină, doar doar o trece ploaia dar decidem într-un final să nu ne lăsăm descurajaţi şi să plecăm totuşi într-un tur de insulă. Aşa că ne urcam în maşină şi plecăm să facem turul insulei în sens invers acelor de ceasornic.

Prima oprire o facem la „noi” în orăşel, să vedem superba plaja din Sant Andrea. Normal că pe ploaie, cu toate efectele noului aparat, nu am cum să scot ceea ce văzusem prin pliante.. Dar nu te întrista.. Păstrează-ţi încrederea cum am făcut noi şi o să vezi.

Trecem rapid prin Sechetto şi Cavoli şi ne îndreptam către Marina di Campo iar în continuare vremea nu dă semne de “îndreptat” dar facem totuşi o scurtă plimbare, chiar şi pe ploaie, prin acest frumos oraşel care într-o zi însorită arată excepţional. Uite, am făcut o poză la o vedere să înghiţi şi tu în sec cum am făcut şi noi.

Aici, fiecare colt de civilizaţie are ceva feeric în modul în care se aşterne la malul mării şi cum se contopeşte prin culorile viu colorate cu bogata vegetaţie a insulei. Băi ne plimbăm noi ce ne plimbăm dar ne-a Napoleon pe unde rătăceşte că, în caz că nu te-ai prins din titlu, aluzia cu exilatul la era ţinând cont că “marele” conducător şi petrecut ultimii ani exilat aici pe insulă.

Părăsim Marina di Campo iar pe drum ne mai oprim pentru câteva poze pe ici pe acolo când reuşeam să nu ne ploaie cu găleata. Îmi pare rău că în poze nu am reuşit să surprind şi aroma ierbii proaspăt plouată combinată cu mirosul de primăvară dezmorţită că sigur ţi-ar fi plăcut. Continuam drumul trecând pe lângă Mola şi Porto Azzuro şi poposim până la urma in Cavo unde ţinând cont că este ora 2 ne băgăm să păpăm ceva.

Cred că am avut parte de cel mai frumos prânz de până acum deoarece eram într-un restaurant cu mese afară dar acoperite iar în faţa noastră, pe lângă paharul de vin şi ghiveciul de flori, aveam o frumoasă navă care probabil că aducea alţi turişti ca noi iar valurile mării, loveau nestingherite şi nepăsătoare stâncile de pe mal. În plus, ţinând cont că era şi destul de frig, mai mult ne-am ţinut în braţe decât am mâncat. Dar na, ne-am „sacrificat” să-ţi facem o poză frumoasă.

Plătim şi când să plecăm iese soarele! Mama ta de soare că aproape am terminat de văzut cam toată insula. Nici nu-ţi dai seama sincer când îi dai ocolul că mergi aşa câte 10-12 km şi ajungi la un orăşel, te opreşti mai faci o poză şi apoi pleci iar şi în 10-12 km ajungi la altul şi tot aşa. Deci dacă nu eşti atent, cei aproape 120-130 de km cât are insula ca să o faci roată, se duc relativ repede.

După ce trecem de frumosul oraş Magazzini care ne-a surprins cu pata de culoare lăsată în reflecţia mării, ne îndreptam spre Portofferaio care apare timid, prima dată arătându-şi doar farul situat pe ţărmul marii şi apoi uşor uşor, cu multă timiditate, se lasă descoperit puţin câte puţin cu fiecare curbă şi cu fiecare viraj.

Ajunşi aici zici că n-a mai plouat de 5 ani şi era şi o căldură de mureai. Avem un super noroc cu locul de parcare care nu e că-l găseşti peste tot, aşa că odaă parcaţi plecăm într-o plimbare romantică şi o şedinţă foto pe malul mării. În depărtare se vede o insuliţă cu un mic lăcaş de cult iar aici, mai aproape de mal, economia insulei era pusă în mişcare de vapoarele de unde ieşeau sute de tiruri şi autocare pline cu turişti.

De pe faleză ne îndreptăm agale spre grădina fabulelor şi chiar că era ca o gradină din basme, micuţă dar în acelaşi timp foarte cochetă şi misterioasă.

Părăsim cu greu aş spune Portofferaio şi trecem prin Marciana Marina unde ne mai oprim un pic în locul unde stătusem şi ieri seara dar acum este cu totul un alt peisaj. Ia fii atent!

Apoi încep curbele dragi Dianei dar astăzi, cred că şi din cauză că eram super relaxaţi, nu mai are probleme aşa că pot să fac şi eu un pic pe micul Schumacher. Woooow.. Cum se vede Marciana Marina de aici de sus de la Marciana, un oraş cocoţat la Cucuieţii din deal. De aici de sus se vede până pe continent, parcă îl văd şi pe Popeye ăla enervant acolo pe chei în Piombino.

Şi iată-ne ajunşi „acasă” în Sant Andrea după o zi super frumoasă de explorări pe insula Elba, şi cum îţi spuneam la început să nu îţi pierzi speranţa, ia fii atent puţin cum arată acum plaja din Sant Andrea:

Întorşi la hotel, normal că Diana se mai delectează un pic cu cartea ei in foişorul sultanilor, timp în care eu admir pozele din cursul zilei de astăzi şi mă gândesc oare ce ne-a pregătit de mâncat familia Garbati, proprietarii hotelului. Dar hai să nu ne mai gândim atât şi să mergem să vedem că e deja 8. Mergem pe meniul casei care am văzut că avea 7 feluri de mâncare şi costa o nimic toată. Deci e clar, ne aduce câte puţin din fiecare aşa de gustărică.

Băăăăăi frate, băi bucătărie de la Craiova că cică de acolo erau bucătăreasa dar şi chelneriţa, câtă mâncare puteţi băi să ne aduceţi?!? Noi am zis că-s porţii mici şi acum ştiu că m-aţi văzut gras dar totuşi!!!! Deja după felul 3 nu mai puteam nici măcar să mestec! Păi bine tu Andreeo că aşa o chema pe chelneriţă, nu putuşi mă să ne spui: Hoo înecaţilor că meniul ăsta are multă mâncare. Nu ne putuşi recomanda altceva?

Mamă, felul 6 .. peşte.. Nu mai pot!! Sincer chiar nu mai pot…. Miau.. Se aude pe lângă noi şi când ne uităm îl găsim pe băieţelul patronilor care se juca cu o pisică mai grasă decât mine. Băi puştiulica, ia vino cu miau miau până aici. Cum îl cheamă? Domnul Giuliano…. Hmmm… Ia să vedem măi Giuliano, ţie îţi place peştele? Băi ce l-a halit, tot l-a mâncat dar apoi s-a cărat repede că se pare că ştia că lui tanti patroana nu-i place să deranjeze clienţii. Uite că venii şi Andrea şi se miră cum mâncară nehaliţii tot! Mulţumim domnule Giuliano! Ne-ai salvat. Hai şi cu desertul că de aici e clar, ne mai sculăm doar rostogoliţi.

Diana, ce zici tu de cadoul ăsta de ziua ta? Ia uită-te în jur şi fii atentă cum am rezervat eu un restaurant întreg doar pentru tine.. Ce poate fii mai romantic? De fapt se vede că suntem în extrasezon, ne lăfăim singuri pe aici.

A doua zi ne trezim cu greu şi nu vrem să mai plecăm, mai ales că soarele strălucea de mama focului. Mâncam repede şi îl servim şi pe domnul Giuliano iar apoi revenim rapid iar la lenevit aici pe verandă şi în foişor. Să vedem noi cine o mai ia pe Diana de aici acum. După 30 de minute eu mă duc totuşi să strâng lucrurile şi să-i mai dau ceva timp ca să mediteze şi să se delecteze cu priveliştea.

A fost un mini-concediu super relaxant şi acest hotel Sant Andrea din oraşul cu acelaşi nume este cu adevărat un loc excepţional care, la un preţ foarte modest te face să te simţi ca în unul dintre cele mai exotice locuri din lume. Momentan a câştigat primul loc pe lista noastră de destinaţii de relaxare, depăşind hotelul băbuţei din San Maxim. Bine în Sant Maxim şi compania Programatorului şi a soţiei i-au ridicat mult standardul 🙂 Te las acum cu câteva amintiri plăcute despre Elba, pe care le-am cules cu foarte mare grija pentru tine şi iţi recomand cu căldură, dar şi cu mult soare, acest colţ de paradis!

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Să gustăm un pic Toscana – Pisa 2/2

De weekend, Vizită oraș No Responses »

iun. 082012

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Pisa e la o aruncătură de băț de Lucca, destinația noastră de mai înainte, așa că ajungem relativ repede și din păcate afară încă mai ploua cu găleata. Se pare că nu ne-am rugat suficient. Dar nu ne sperie pe noi câțiva stropi. Luăm umbreloiul din portbagaj și plecam la vizitat. Spre surprinderea noastră nu suntem obosiți, chiar dacă eram treziți de la 3 dimineața.

Bai nea Vitorio Emanuele, cum stai tu aici în piața asta și te doare la bască de faptul că afară plouă cu găleata. Noi ce sa facem acum pe ploaie în Pisa? Să nu mai pățim ca la Lucca și să orbecăim după obiectivele turistice, aici am învățat lecția și luam o hartă de la centrul de informare turistică prezent aici lângă gara din Pisa. Plecăm apoi pe traseul sugerat pe hartă “încântați” la nebunie de ploaia care nu mai contenește de câteva zeci de minute. Diana, aici e mâna ta s-au vr-un ofticat ccare acum e pe la serviciu ne-a pus o inversă la Cel de sus? Ia să vezi și tu cum ne întâmpină piața gării din Pisa!

In Pisa cam într-o oră reușești să dai o tură cam pe la toate obiectivele turistice, bineînteles fără să intri să vizitezi și înăuntru. 1 oră pe ploaie e mult dar o să ne descurcăm. Diana e deja la a doua pereche de balerini murați că de, la Ploiești fuseseră 30 de grade în week-end și cine se gândea că la sfârșit de aprilie găsim așa o vreme nasoală. Pornim din Piazza Vittorio Emanuele către Ponte della Fortezza unde reusim să surprindem într-o poză, pe lângă Diana cu umbrela și cele 3 turnuri de pe malul râului Arno.

N-am mai făcut ocoliș cum ne indica harta să mergem și la Fortăreața San Gallo (Fortezza di San Gallo) că am zis că e mai important să vizităm piața miracolelor decât să vedem expoziții cum de regulă sunt în interiorul acestei fortărețe. Înaintăm ușor și deloc discreți, întru-cât din balerinii Dianei se auzea numai fleoșc fleoșc și după câteva minute trecem prin Piaza della Republica și ajungem în Piazza martiri della Liberta’.

În piața asta ultima era cândva biserica San Lorenzo dar între timp, tot prin ”binevoința” lui nenea Napoleon, acum nu mai este și ca să nu rămână locul așa gol, pe la 1829 o comise decise să plaseze statuia unui celebru duce de Toscana, Pietro Leopoldo. Nu mă întreba ce a făcut nenea acesta de era considerat mare pentru că nu ajunge așa departe cultura mea.

Mai înaintăm în floșcăială de-a lungul linie mov desenată cu măiestrie pe hartă și ușor ușor începem să-l vedem!!! Cum ce să vedem mă?!?! Soarele!? Soare din părți, încă plouă mocănește….hai că știi la ce mă refer… Vedem monumentul pentru care este faimos orașul Pisa, cel care uneori apare pe harta lumii ca să definească Italia, vedem Turnul din Pisa, acela strâmb de mai mai stă să cadă de îți vine să alergi repede și tu cu o proptă să fii sigur că nu se prăvălește peste mulțimea adunată aici în piața miracolelor. Dar nu cade că au grijă ăștia de pe aici să-i mai bage câte o plăcuță de fier la bază, așa cum bagi tu sub piciorul mesei când se bălăngane și să mai pună și niște plăci de plumb pe partea cealaltă tot așa de echilibru. Știu asta că am văzut pe Discovery Chanel mai de mult.

Nu știu, și nici ei nu știu cine a fost arhitectul acela faimos de a reușit așa minunăție, adică sunt vreo 2 nume dar nu se știe sigur ținând cont că turnul a fost construit pe la 1.100 și a durat vreo două sute de ani să-l termine. De fapt cred că o sută au stat și s-au gândit bă ăsta cade.. îl mai facem sau nu?! Și l-au construit până la urmă, și bine au făcut că uite câtă lume e aici, fiecare prostindu-se în poze în modul deja general valabil pentru toată lumea și anume încercând să-l îndrepte așa că nici noi nu ne lăsăm mai prejos.

Ce ne-a mai plăcut aici, chiar dacă nu am reușit să urcăm că era o coadă ca naiba și urcau doar câte 10 persoane o dată(parcă), era faptul că, nu știu dacă tu ți-ai dat seama până acum dar urcarea până sus se face în spirală, înconjurând așa turnul. Foarte interesant, ca și cum ai fii într-o carte de povești. Oricum dacă apucam să urc eu, în tura noastră lăsau numai 9 persoane! 🙂

Fiind o aglomeratie si o coadă de nedescris aici ca să poți să te cocoți sus în turn, preferăm sa-l admirăm de la bază și să facem eternele poze pe care le face orice turist ca să arate el cât e de forțos și sustine turnul sau încearcă să-l îndrepte. Normal că pozele le facem cu telefonul Dianei că eu cu aparatul prindeam numai moțul.

Am cam înghetat un pic de frig de la vremea asta și de la umiditate iari Diana fiind udă la picioare nu era prea indicat să mai continuam să rămânem prin ploaie așa că dupa o mica plimbare prin piața Miracolelor, cum se numește aici unde este amplasat turnul si Domul, și după înca câteva poze de ansamblu și de pe cealaltă latură, decidem să plecăm ușor spre mașină cu toate că sincer am mai fi rămas un pic să admirăm. Chiar dacă era aglomerație, ni s-a părut un loc destul de aerist, cu un parc imens de un verde deosebit, care scoteau foarte frumos în evidență ”miracolele” de aici.

Spre mașină am fi luat un taxi că eram deja uzi fleașcă dar taxiurile plecaseră de mult la somnul de după masă așa că tot cu ”fleoșc fleoșc” o să mergem.

Ne apropiem ușor ușor de mașină și aaaaaaa….!!!!! Băi să nu te enervezi și să-ți vină să arunci umbrela cât colo?!?!? Cum se poate măi așa ceva?!…Am terminat de vizitat pe aici, timp în care ne-a plouat ca naiba și acum… acum când vrem sa închidem vizitele și să ne urcăm în mașină… uite că acum IESE SOARELE!!!! Nuuuu…. Treci la loc acum și dă ploaie că te bat de nu te vezi!!! Pai e posibil așa ceva! Tu te joci cu sentimentele noastre?! Soare neserios…. Nu avea el nicio treaba.. stătea acolo sus și strălucea cum nu mai strălucise probabil de 3 zile și ma făcea și să transpir ca naiba prin geaca asta groasă…. Esti de-a dreptul neserios!!! Gata.. nu vrem sa te mai vedem…. Uite și tu ce frumos se făcuse între timp… sa nu îl iei la bataie?! Zii tu!

Ia băi nenea soare, ia hai cu noi pe insula Elba că acolo avem nevoie de tine.

Arivederci Pisa!

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Să gustăm un pic Toscana – Lucca 1/2

De weekend, Vizită oraș No Responses »

iun. 012012

Articolul asta m-a lasat rece Hmm.. se putea si mai bine Interesant articolul Mi-a placut mult de tot Excelent (1 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...

Hai bună dimineaţa! Băăăi nu dormii! Aici la noi e 3 dimineaţa aşa că hai nu mai cucăii precum curca-n lemne. Avem zi lungă azi şi noi suntem încă în Ploieşti unde venisem pe weekend. După cum te-ai prins din titlu, azi vizităm una dintre cele mai frumoase zone din Italia, Toscana. Dar până acolo trebuie mai întâi să prindem avionul ăla de 06:05 spre Bergamo, unde lăsasem maşina şi apoi să plecăm la drum. Avionul ăsta cred că e bun de navetişti că ajungi în centru la Milano mult mai repede decât ajung în Pipera ăia de stau în Militari! 🙂

Hai că am reuşit să moţăim ceva în avion şi între timp am și aterizat. Băi nu ştiu ce să fac! Tot weekendul am stat cu morcovul că am uitat fierul de călcat în priză… Să mă duc să verific? Naiba să-l ia… dacă nu ne-a sunat nimeni înseamnă că nu a luat foc nimic aşa că plecă spre prima destinaţie de astăzi: Lucca.

Drumul până la Lucca trece relativ repede şi ne delectăm cu câteva poze făcute cu noua noastră achizitie, un DSLR foarte şmecher, la promoţie în România şi mai ieftin cu vreo 300 de EUR decât în Italia.

Lucca este un orăşel aşezat cu maestrie între dealurile pitoreşti ale Toscanei fiind iniţial o cetate medievală înconjurată, ca mai toate fortăreţele de atunci, de ziduri de apărare. Astăzi până să ajungi să vezi centrul oraşului, care coincide cu partea lui veche, trebuie să-ţi faci loc printre noile cartiere de blocuri şi case costruite în afara zidurilor cetăţii.

Pentru o periodă acest micuţ oraş de o frumuseţe aparte, cu multitudinea lui de străduțe înguste precum cărările de munte, a fost chiar cel mai mare oraş din regiune, după Veneţia. Apoi a fost cucerit de ăla micu şi răzvrătit, ”marele” Napoleon dar cum nu avea timp să se ocupe personal de tot ce cucerea, a lăsat-o pe soră-sa să-l administreze. Ia să vedem noi acum ce a făcut tanti sora lu’ Napoleon în orăşelul acesta.

Intrăm pe Poarta Elisa care era imediat lângă locul unde parcasem maşina şi începem să dam o tura vechii asezari conform hărţii de am găsit-o aici la intrare şi căreia i-am făcut o poză ca să nu ne pierdem. 🙂

Este atât de plăcut să te plimbi pe meterezele încărcate de istorie, având în jurul tău natura proaspăt înverzită și să fii însoţit în această plimbare romantică de o frumoasă serenadă compusă din cântecula păsărelelor. Ne potrivim ceasurile la plecare și timp de 15 minute ne plimbăm noi aşa agale, pe lângă plopii fără soţ cum îi numea Eminescu când era trist, dar noi fiind fericiţi o să-i numim plopii voioşi și la fel de emoţionaţi de prezenţa noastră precum eram noi de freamătul lor.

Măi, acum să nu crezi că sunt ghiolban, dar romantism pe stomacul gol nu prea merge nu?! Şi cum deja mă cunoşti şi mai ales că era deja ora prânzului iar noi eram treziţi de la ora 3 dimineaţa, trebuie neaparat să ne oprim să mâncăm ceva. Drept pentru care coborâm de pe metereze şi ne oprim la un baruleţ pe lângă Via del Gonfalone şi comandăm ceva aşa de astâmpărat foamea.

Suntem undeva într-o piaţă, cred destul de măricică, pentru că era un du-te vino continu aici de oameni şi de maşini. Măi şi în timp ce mancam eu, iar Diana se delecta făcându-mi câteva poze, ia uite cum trece pe lângă mine o “domnişoară” voioasă şi săritoare, aşa pe la vreo 143 de ani şi în timp ce-mi mâncam liniştit spaghetele mele cu sos de rosii, aud dintr-o dată un Prrrrrrrrrr….Prrr…Pr prr… prrrr.. Prrrrrrrrrzz!

E drept că se întunecase un pic dar sunetul de l-am auzit cu greu putea fii asociat cu o rupere de nori ci mai degrabă cu o rupere de altceva! N-a avut absolut nicio treabă băbuţa noastră, s-a “descărcat” şi apoi şi-a continuat drumul. Asta îmi aduce aminte de o reclama din perioada asta de la televizor cu unele de ţopăie şi strigă: Viaţa-i o scenă, paşim cu încredere unde verişoara cea mică a Dianei a înţeles altceva în loc de „Păşim”, cam ce a făcut doamna de mai înainte.

Dar hai să nu lăsăm scăpările unei babe să ne strice vizita în acest frumaosă cetate, odinioară regatul de Bourbon-Parma. Cam ce putem vizita noi in Lucca ? Cum ce mă ?! Nu ai văzut harta aia? Ia să o analizăm împreună şi să facem şi un mic traseu ţinând cont că nu avem prea mult timp la dispozitie.

Sunt multe de văzut, de trăit, de fotografiat dar mai ales de admirat în Lucca, iar noi, după ce am făcut deja o tură pe zidurile de apărare, trecem la etapa a doua, aceea de ai descoperii frumusețile și în interior.

Şi uite ca ajungem la Turnul Guinigi… hmm… nu seamănă cu ăsta de aici din poză. Ce, l-au tuns? Turnul Guingi e unic în felul lui pentru că are nişte stejari deasupra. Ăsta nu ne-am prins ce turn e dar dacă tot am ajuns hai să-i facem o poză. Ei bine, aici constat eu că trebuia să citesc mai bine atunci când am luat obiectivul ăsta la aparat. Îmi spuseseră prietenii că un 55 – 200 nu mă avantajează dar nu mă asteptam să fie chiar aşa. Acum cum să bag eu turnul ăsta, şi eventual peisajul de lângă, într-o singură poză? Nu am avut nicio şansă aşa că degeaba avem aparat performant că facem restul de poze cu telefonul Dianei. Off, Iar am făcut-o de oaie! 🙂 Ei acum și tu comentezi, aşa era promoţia.

Nu mai urcăm în turn acum ci ne păstrăm energia pentru celălalte vizite. Acum ne continuăm turul cu o mică oprire la Palatul Pfanner , unul dintre muzeele preferate din Lucca. Frumos dar destul de scurt turul şi abia am reuşit să bag un peisaj într-o poză.

Sincer, ne atrage mult mai mult arhitectura veche a acestui orăşel, decât holbatul la câteva tablouri şi cărţi dar na, fiecare cu gusturile lui. Pentru gustul nostru, imaginea Dianei lângă un Citroen din anii 70, surprinsă într-o poză alb negru, face cât senzația a 3 camere de muzeu la un loc.

Facem si o scurtă oprire la Dom, care nu vroia nici in ruptul capului să intre in obiectivul aparatului. Diana, te rog frumos, faci tu o poză în timp ce eu te surprind pe tine lângă grădina asta viu colorată? Palazzo Mansi era închis pentru că, probabil, proprietarii erau plecaţi pe un drum al mătăsii ca odinioară…. Hai că glumesc, lucrurile ăstea frumoase se întâmplau o dată, acum vine containărul cu marfa. Nu ştiu de ce era închis, probabil pentru că acum trecuse în proprietatea statului, aşa că, din păcate, nu reuşim să vedem faimoasa sală de vals.

Prrrrrrrrr… Buum!! Acum e pe bune! Mamăăă ce a început să tune şi să fulgere şi noi nu avem umbrelă, aşa că grăbim pasul şi odată ajunşi în Piaţa Giuseppe Verdi, adică în partea exact opusă de unde am intrat, ne urcăm iar pe meterezele cetăţii ca măcar să fim protejaţi de frunzele copacilor în caz că se porneşte ploaia. Citisem că nu putem să ne ducem să vedem unde a copilărit faimosul compozitor Puccini pentru că s-au hotarât ăştia să închidă micul muzeu, aşa pe termen nedeterminat.

Am găsit pe tantiile ăstea multe aici în statuia asta dar nu mai țin minte exact ce reprezintă, și continuam să ne întrebăm unde este turnul ăla Guingi că am căutat după el de ne-au ieşit ochii. Off ce nasol este să nu ai hartă când vizitezi un oraş şi să mergi aşa doar după indicatoare.

Şi a început ploaia, puternic nu aşa 2-3 stropi şi noi eram în tricou iar aparatul foto, ăla nou, nu avea gentuţă aşa că fuuuuugi ca să nu ne facem ciuciulete. Chiar aveam nevoie de doza asta de sport că prea lenevisem în ultima perioadă. În loc de alergat așa ne-am fi oprit la cafeneaua asta șmecheră de aici dar și ea era închisă că de, pauză de prânz, așa că ajungem la maşină uzi leoarnca şi îngheţaţi ca naiba şi la sfârşitul lunii aprilie noi dăm drumul la căldură.

Am mai fii stat să vizităm și partea nouă a orașului Lucca, dar cum să ne plimbăm pe vremea asta. Pe scurt, noi cam atât am reușit să vizităm și să vedem în Lucca în cele 3 ore cât am stat aici și am observat că se aseamănă un pic cu orașul Aigues Mortes pe care l-am vizitat vara trecută dar cu siguranță Lucca îl depășește din mai multe puncte de vedere.

Ți-am povestit de baba aia cu scăpări pe la supapă sau am mai văzut încă una care conducea un Nissan Navara de abia se vedea de la volan și să știi că asta ne-a surprins aici, faptul că orașul, cel puțin cetatea veche, este populată de oameni în vârstă. În plus, ne așteptam și să găsim enorm de mulți turiști, nu că ne-am plânge că nu au fost, dar vezi tu, nu știu dacă ai fost în Lucca, dar nouă multă lume ni l-a lăudat și este într-adevăr frumoas și cu siguranță într-o zi însorită ar fi avut alt aspect dar astăzi era prea mohorât.

Vezi cât de mult contează vremea frumoasa când vizitezi ceva. Probabil că și tu, dacă ai fost în unul din orașele despre care am bălăcărit eu până acum și ai prins o vreme mai nasoala ai zis: ce a văzut mă ăsta aici frumos ?!?!Deci… vremea chiar face totul cand vizitezi ceva. Pornim spre Pisa rugându-ne să se oprească ploaia asta că nu e frumos să vizitezi un oraș pe o vreme mohorâtă.

(1 votes, average: 3,00 out of 5)

Încarc...