(2 votes, average: 3,00 out of 5)
Încarc...
Bună dimineața…. Bună dis de dimineața ca să fiu mai exact că este ora 5 sâmbăta dimineața. Mamă sunt chior de somn dar ce bine că a zis Diana aseară că o să conducă ea astăzi. Alooooo Dianaaaa… păi ce puii mei faci mă aici…. Aloooo… sculareaaa!!! Mda… n-am nicio șansă să conducă Diana în dimineața asta așa că o las să viseze în continuare și setez eu GPS-ul pe localitatea Tirano din nordul Italiei de unde astăzi o să plecăm într-o călătorie de basm.
Ajungem destul de repede în Tirol…ăăă Tirana… nuu… Trento…. Cum pisicii mei îi zice mă aici că nu-mi vine de loc… Tirano băi, îmi zice Diana… așa, deci ajungem în Tirano și-l luăm prin surprindere la 7 dimineața când încă mai avea cearcăne la ochi, la fel ca și noi de altfel. Hai să bem împreună o cafeluță ca să ne revenim.
Wooooowwww….. uite trenulețul…. Uite ce frumos este și panoramic… hai hai fuguța în el să-l admirăm mai bine. Ce tare… uite cum au știut oamenii ăștia să facă dintr-un tren relativ banal, o adevărată capodoperă prin simpla adăugare a unor geamuri imense panoramice și plin instalarea unui ghid audio trilingv care îți explică mură-n gură ce vezi în stânga și-n dreapta. Ce bine că suntem singuri în tren și putem să ne facem câteva poze în liniș…. Weeeeeilaaaaaa… Giovanniiiii… Vieni qua… Uoooooo… Paolooooo come stai ?
Mda… sa dus pe apa sâmbetei liniștea noastră când în tren au urcat 4 familii, fiecare pe altă parte a trenului și apoi strigau unii la alții din capătul compartimentelor. Măi oamenilor!!! Voi nu puteți să tăceți și voi măcar 1 minut și să admirați locurile acestea mirifice. Nu dom’le… ei au început să povestească despre ce au mâncat aseară și ce gătesc în seara asta… Aaaaaaaaaa… îmi venea să-i strâng de gât pentru că din cauza lor nu auzeam cum tanti de la radio ne descria cum a fost creat viaductul elicoidal Busero. Viaductul acesta permite o urcare abruptă într-un spațiu foarte strâns și foarte mic, a unui tren cu 5 sau 10 vagoane. Acest lucru este posibil datorită construcției în spirală a podului. Practic trenul pleacă de jos, face o spirală în urcare prin care trece peste propriile șine și apoi reușește să abordeze urcarea abruptă.
Înaintăm în ritm feeric treziți ocazional la realitate de către copii care urlau și după ceva timp trecem și pe lângă lacul Postăvarul… ăăă pardon… Poschiavio dar mă jur că eu Postăvarul am citit. Nu ezităm să facem o poză ca să surprindem locul și indicatorul cu localitatea Miralago. După nu mult timp ne minunăm din nou când trenul trece fix prin mijlocul unui oraș, prin fața unui bar și la 2 palme de geamul unor case. Cum o fi mă să te trezești dimineața buimac de somn și să scoți mutra pe geam să vezi cum e vremea și să te trezești că-ți iei un tren în freză!?!
Dacă în Tirol mai erau încă semnele unei toamne târzii, ei bine cu cât urcam în frumoasa noastră călătorie și cu câte ne minunam viaduct după viaduct, ușor ușor își face simțită iarna și deja de la 1.700 de metri în sus, culoarea cărămizie a toamnei este înlocuită de albul imaculat al iernii, iarna pavată cu un omăt pufos ce era spulberat fără probleme de trenulețul nostru în timp ce noi admiram șiroaiele de ghețari care atârnau pe versanții munților.
Dar să-l lăsăm în pace pe om că fiecare are calitățile lui și să plecăm în ultimul vagon unde am descoperit eu că nu era nimeni și ba mai mult, puteam să văd și să filmez prin geamul din spate al trenului de îți era mai mare dragul să stai și să admiri coborârea în viteză prin Alpi. Și uite așa reușesc să surprind brazii mai mereu împodobiți de zăpadă, țurțurii de gheață de pe marginea munților, șoseaua unde șoferii așteptau răbdători la barieră, bușteni tăiați pentru a încălzii casele în sezonul ce va urma, câteva căprioare care alergau speriate prin zăpadă și câte și mai câte minunății de aș fi stat precum copii mici cel puțin 5 ore lipit acolo de geam. Hai ca să vezi și tu, ți-am creat un filmuleț unde am încercat să surprind mare parte din locurile prin care am trecut până acum.
https://www.youtube.com/watch?v=akkfmB6c35A
Așaaaa… cred că ai rămas un pic cu gura căscată.. Dar hai, fuguța închide-o că faci amigdalită la cât e de frig aici la Saint Moritz unde am ajuns între timp. Mda.. e un indicator aici. Cică în dreapta e orașul și în stânga este lacul. Hai la lac și vedem apoi orașul. Băăăăăăăă!!!! Nu mai pot de friiiig! Mi-au înghețat toate cele, chiar și mâinile prin mănușile mele de toamnă. Hai, hai să alergăm un pic să ne încălzim că nu mai pot. Măi ce frumos este lacul acesta și cum îți oferă o superbă imagine în oglindă asupra orașului acoperit de omătul proaspăt. Chiar că e o atmosferă de basm și zic asta chiar dacă o să comenteze iar prietena mea că e totul de basm peste tot. Păi uită-te măi și tu ce priveliști superbe aveam din partea asta a lacului de ne aduce instant în inima sărbătorilor de iarnă, acolo lângă șemineu și parcă, parcă încep și să mă încălzesc un pic.
 |
 |
 |
| |
 |
 |
Ne mai plimbăm un pic în așa fel încât să reușim să facem o tură de lac, facem câteva poze unui cal care a scos limba la noi și ne-a zis… ia mai dați-vă-n șaua mea mă cu pozele voastre, mai ne facem câteva poze romantice și apoi decidem să urcăm în oraș să vedem și noi Saint Moritz-ul de aici din inima lui. Mamăăăă mi-a ieșit inima până sus în centrul orașului și chiar dacă am slăbit, mi-am dat duhul până aici sus. De asta sunt măi ăștia aici în munți așa roșii în obraji și voioși și plini de viață. Păi dacă urci de 5-6 ori pe zi pantele ăstea pe aici, pe frigul acesta, cred și eu că te menții în formă. Băi dar unde este măi centrul acela frumos cu brăduț, cu beculețe cu muzică înțelegi tu.. unde este atmosfera sărbătorilor. Aici sus nu dansează decât ”Jimmy Hapciu” cu ”Dihor” și cu ”Bulgarii” ăștia fițoși. Hai că după câteva minute reușim să găsim și centrul care nu era încă împodobit în spiritul sărbătorilor dar totuși era drăguț.
Băi slabi slabi suntem dar totuși și schilozii mănâncă din când în când, așa că hai să înfulecăm ceva împreună. Legat de prețurile din Elveția nu mai aveam de ce să ne mirăm așa că deschidem meniul siguri fiind că o să dăm iar 20 de EUR pe o ciorbă. Ne dispare repejor nodul din gând când vedem că prețurile sunt relativ ok.. bine… nu e moca că na… ești în Elveția totuși dar, scăpăm ok cu câte o ciorbă de căciulă să ne mai încălzim un pic. La un moment dat mă ridic să mă duc să mă spăl pe mâini și ajung la o ușă pe care scria un ”H” mare. În capul meu ”H” era de la Herren așa că am intrat convins că găsesc o chiuvetă și alte chestii normale pentru o baie. Da de unde, ”H-ul” era de la numele hotelului, Hauser iar inițiala era scrisă pe ușa de la…. Lift! Foarte tare să deschizi ușa la budă și să găsești butoanele la lift!
Hai hai… lasă mustăceala… ce ție nu ți s-a mai întâmplat? Gata.. hai că am mâncat bine, ne-am încălzit așa că acum putem să mai mergem să ne bucurăm de fulgii rebeli de zăpadă care începuseră să cadă peste frumosul orășel din țara cantoanelor. Plecând din Piața Somplaz trecem pe lângă două edificii recent construite ce străjuiau strada ce cobora colina situată în mijlocul orașului până ajungem la un punct unde peisajul încărcat de clădiri și construcții care mai de care mai impunătoare, devine brusc golaș, lăsând liberă priveliștea spre splendoarea lacului pe lângă care ne plimbasem acum câteva ore.
Coborâm ușor, ca să nu alunecăm, cărarea acoperită deja de zăpadă și după încă vreo câteva poze decidem să ne îndreptăm spre trenulețul roșu ca să fim siguri că nu rămânem să înnoptăm pe aici. Nu că ne-ar fi displăcut dar totuși….. știi tu…. Și oricum plimbarea de astăzi ne-am dorit-o mai mult pentru experiența unică și peisajele deosebite oferite de călătoria prin inima Alpilor la peste 2.000 de metri altitudine. La întoarcere am învățat jmecheria și am stat precum copii mici lipit de geamul ultimului compartiment și priveam în gol în timp ce zăpada viscolită se amesteca cu gândurile mele și cu emoțiile acestei frumoase călătorii…..
(2 votes, average: 3,00 out of 5)Încarc...
Chiar ca tren de vis.. desi traseul e cam periculos pe alocuri….Sau sunt eu mai fricos de felul meu.Trebuia sa va asezati de la inceput in ultimul vagon, ca sa-i evitati pe interesantii aia!. Dupa cum ai scris,mai aveau putin si scoteau si o sticla d-aia de au navetistii pe ruta Ploiesti-Maneciu. Poate puneau si de-o septica.. Filmuletul este de-o frumusete rara!Referitor la preturile de la mancare : iti dau un sfat: de cate ori vei avea un “soc”, gandeste-te la ce preturi se practica la “bufetul” ala de la aeroportul Otopeni! Asa-i??????
Salut Nasu… noi am zis sa fim civilizati si am stat pe locurile noastre in timp ce in tren era debandada totala. Multumesc de aprecieri. Ma bucur ca ti-a placut. Legat de ”bufetul” de la Otopeni, care apropo nu este in zona Duty Free ci pe teritoriu romanesc, nu cred ca am mai intalnit niciunde in lume sa dau pe 2 sandwich-uri si o cola 87 de RON!!!!!